Ce fel de mișcare este Oastea Domnului și cum s-a pornit această mișcare?
Pr. Iosif Trifa - Ce este Oastea Domnului
Cel ce scriu aceste rânduri și această carte sunt preot, adică păstor și îngrijitor de suflete. Este aceasta o slujbă aleasă, frumoasă și de multe ori mai liniștită ca alte slujbe. Pentru mine însă această slujbă este mai ales un fior, un cutremur, o veșnică neliniște și frământare sufletească. Această slujbă mi s-a dat de la Dumnezeu cu înfricoșata răspundere sufletească ce se află scrisă în Biblie la Ezechiel prorocul, cap. 33, vers. 7-10, unde Domnul zice: „Așa zice Domnul: Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculți Cuvântul care iese din gura Mea, și să-i înștiințezi din partea Mea. Când zic celui rău: Răule, vei muri negreșit! și tu nu-i spui, ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. Dar dacă vei înștiința pe cel rău ca să se întoarcă de la calea lui și el nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea lui, dar tu îți vei mântui sufletul “(Ezec. 33, 7-9).
Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Fiul omului, vorbește copiilor poporului tău, și spune-le: Când voi aduce sabia peste vreo țară, și poporul țării va lua din mijlocul lui pe un om oarecare, și-l va pune ca străjer, dacă omul acela va vedea venind sabia asupra țării, va suna din trâmbiță, și va da de știre poporului, și dacă cel ce va auzi sunetul trâmbiței nu se va feri, și va veni sabia și-l va prinde, sângele lui să cadă asupra capului lui.
Fiindcă a auzit sunetul trâmbiței și nu s-a ferit, de aceea sângele lui să cadă asupra lui; dar dacă se va feri, își va scăpa viața. Dacă însă străjerul va vedea venind sabia, și nu va suna din trâmbiță și dacă poporul nu va fi înștiințat, și va veni sabia și va răpi viața vreunui om, omul acela va pieri din pricina nelegiuirii lui, dar voi cere sângele lui din mâna străjerului “(Ezec. 33, 1-7).
Aceste cuvinte apasă asupra conștiinței mele ca un munte de fier și liniște și ușurare sufletească nu am decât atunci când suflu din trâmbiță ca să deștept pe cei păcătoși.
Din această datorie și răspundere a mea de trezitor și aducător de suflete la Mântuitorul a ieșit și Oastea Domnului.
Și acesta, văzând primejdia, va sufla din trâmbiță... din această datorie a ieșit și Oastea Domnului ca o trâmbiță ce cheamă pe tot omul să iese din răutăți. Domnul m-a chemat de la țară, unde am slujit ca preot 10 ani și m-a pus aici la Sibiu să suflu din trâmbiță în fața primejdiei.
Da, da, în fața primejdiei, căci o mare primejdie amenință sufletul oamenilor! După războiul cel mare credința a slăbit, dragostea creștină s-a răcit și fărădelegile au sporit grozav. Niciodată parcă n-a fost lumea și purtările oamenilor așa de stricate ca azi. Satana e parcă azi - cum foarte bine zice ap. Pavel - „dumnezeul veacului acestuia care a orbit mintea oamenilor să nu vadă strălucind Evanghelia lui Hristos” (2 Cor. 4, 4). El domnește în întunericul acestei lumi (Efes. 6, 12). Se pare că iadul cu toate relele lui s-a slobozit la atac prin această lume. În mijlocul acestor stricăciuni sufletești ne trebuie o mișcare de întoarcere la Dumnezeu, ne trebuie o ofensivă și o luptă împotriva vrăjmașului diavol. Oastea Domnului este și ea o astfel de mișcare.
Oastea Domnului este o declarație de război sufletesc contra vrăjmașului diavol, contra întunericului și contra răutăților.
Oastea Domnului este o armată ce luptă sub steagul și conducerea lui Isus Biruitorul. Domnul este Conducătorul acestei Oști.
Eu nu sunt altceva decât un umil gornist al Marelui meu Domnitor și Comandant care m-a pus să suflu din trâmbiță și să strâng suflete sub steagul Lui. Toată conducerea Oastei e a Lui. El Singur ne poate duce la biruință.
Și încă ceva. Oastea Domnului nu e o mișcare numai contra bețiilor și înjurăturilor, ci e o mișcare contra tuturor patimilor rele pentru că fiecare patimă rea este un fel de beție. Lupta noastră s-a îndreptat mai ales contra beției și sudalmei după ce mai ales aceste două patimi fac cele mai mari stricăciuni în viața trupească și sufletească a poporului nostru. Oastea Domnului e o mișcare de renaștere sufletească, e o mișcare de pătrundere în adâncimile sufletești ale omului pentru a înțărca răul de la izvor și a porni binele și îndreptarea tot de la izvorul puterii și al îndreptării, care este Isus Mântuitorul.
În acest înțeles, cartea de față nu e o înșirare de regulamente lungi și amănunțite despre tot ce trebuie să facă, și să nu facă cei ce au intrat și cei care vreau să intre în Oastea Domnului. Spre deosebire de aceasta, noi cu Oastea Domnului punem apăsul pe adâncirea vieții sufletești în Evanghelia Mântuitorului, pe renașterea cea sufletească la o viață nouă cu Domnul, pe creșterea și întărirea neîncetată în darul lui Dumnezeu, pe dospirea vieții cu aluatul Evangheliei...
Fără de acestea, toate regulamentele și poruncile sunt „sarcini grele de purtat” (Luca 11, 46), sunt numai „spălarea pe dinafară a blidelor” (Luca 11, 39), sunt litera care omoară pentru că lipsește din ea duhul care face viu și dă omului dar și putere să iese din păcate (2 Cor. 3, 6).
Oastea Domnului caută să aducă pe păcătoși la izvorul îndreptării și puterii: la Isus Mântuitorul. În semnul acesta și-a început lupta Oastea Domnului și Domnul a binecuvântat Lucrarea Lui.
Mișcarea aceasta este de la Dumnezeu
Mișcarea Oastei Domnului este de la Dumnezeu. În această mișcare eu n-am fost decât un vas umil de care Domnul S-a folosit. În primul congres al Oastei, ținut la Rusaliile din anul 1932, am spus răspicat acest lucru precum urmează: Eu sunt o predică vie în fața Oastei. Într-o lucrare atât de mare cum e Oastea Domnului, iată ce vas mic și slab Și-a ales Domnul pentru ca toți să vadă și să înțeleagă că Oastea Domnului este cu adevărat a Domnului și nu a omului.
În mișcarea Oastei eu nu sunt altceva decât un vas umil și slab de care Domnul S-a folosit în Lucrarea Sa.
Tot ce s-a făcut aici e darul lui Dumnezeu!
La Anul Nou se împlinesc 10 ani de la înfiriparea Oastei. Cine va scrie odată istoria acestei mișcări, va afla în ea multe frământări. Va afla însă, în special, minunea grăuntelui de muștar.
După înfiriparea Oastei am stat mai bine de un an numai cu 10 frați ostași lângă mine, pe toată țara. Exact acum 8 ani convocasem o adunare generală a Oastei la Sibiu. Știți ce public am avut? 10 inși, dintre care cinci au fost vorbitorii iar cinci ascultătorii.
În acele clipe, grele pentru mine, ispititorul mă îmboldea mereu cu șoapta: Lasă-te de lucrul acesta! Nu vezi că te faci de rușine? Dar Domnul nu m-a lăsat.
„Și orice răsad care nu este de la Dumnezeu, se smulge” - zicea Mântuitorul (Matei 15, 13). Răsadul Oastei era de la Dumnezeu - și el s-a prins. Grăuntele de muștar era de la Dumnezeu și el a crescut un pom mare ce cuprinde azi toată țara.
Oastea a crescut prin darul lui Dumnezeu. Nici cel ce a sădit nu este ceva în mișcarea Oastei, nici cel ce a udat, ci Domnul, care a făcut să crească (1 Cor. 3, 6-7).
Iar în cartea cu Vântul cel ceresc, pag. 48 stă scris:
În mișcarea cu Oastea Domnului nu are nimeni nici un merit. Tot meritul este al suflării Duhului Sfânt. Oastea Domnului a ieșit din suflarea Duhului Sfânt și va trăi numai până când va sta sub această suflare și va fi alimentată de această suflare. Eu n-am nici un merit în această mișcare decât doar că pe mine vântul cel ceresc m-a trezit mai devreme cu un ceas-două și trezindu-mă, am început să strig: Duhule Sfinte, vino din cele patru vânturi și suflă asupra acestor morți ca să învie...