Cernerea Lucrării Domnului
Traian Dorz - Garanția Veșnică
1 - Cernerea Lucrării Domnului trebuie să ţină până când se va curăţi şi alege ceea ce este după voia Domnului, din ceea ce nu este.
Până când timpul sau păcatul, vor alege pe cine s-a putut îndrepta sau pe cine nu se mai poate.
Căci Dumnezeu nu poate tolera multă vreme amestecătura în Lucrarea Lui,
ori o curăţă, - ori o leapădă!
2 - Numai după ce va curăţi-o prin ciur şi prin foc, Domnul Isus va mai putea lucra cu Oastea Sa.
Căci numai cu o Oaste curăţită prin pocăinţă,
prin flăcări,
prin lacrimi,
şi chiar prin sânge,
- prin ispăşire şi prin îndreptare, poate El să lucreze cum vrea El,
fiindcă ea se aliniază sănătos în ascultare şi în unire, în disciplină şi în curăţie. Numai cu o astfel de Oaste curată Domnul poate ieşi iarăşi la lupta fericită şi biruitoare.
Şi ea numai atunci face bucurie Domnului ei.
3 - Sunt uneori împrejurări în care primejdia sau foamea sau nedreptatea sau durerea sau dragostea - îl fac pe om să strige...
Să strige după salvare,
după pâine,
după libertate,
după uşurare,
după alipire, - după tot ce doreşte fierbinte şi nu are.
Ce bine este dacă atunci strigătul omului se îndreaptă spre Domnul, Singurul care i le poate da!
4 - O, cât de dureroase sunt strigătele sufletului lipsit, după fiecare din adâncile trebuinţe ale lui!...
Şi cât de fericită bucurie îi cuprinde omului întreaga lui fiinţă, când le dobândeşte.
O, de-ar mulţumi el atunci cum se cuvine Domnului care i le-a dăruit!
5 - Ce durere mistuitoare îl chinuie până la moarte pe omul care nu mai ajunge să strângă la inima lui niciodată ceea ce a cerut îndelung cu strigăte mari,
şi a aşteptat cu nădejde în fiecare zi,
deşi a plătit cu preţ zdrobitor de greu şi de îndelungat, ceea ce n-a mai putut afla până la moarte!
Cine dintre cei din starea asta, poate oare să înţeleagă că tocmai în neprimirea acestor lucruri dorite, era o binecuvântare?
6 - Nu sunt mai dureroase strigăte ca ale acelora care sufăr pe nedrept asuprire, nedreptate, silnicie, pedepse şi moarte...
Lacrimile lor amare
şi sângele lor nevinovat,
şi dreptul lor nesocotit,
şi plata lor jefuită,
şi sudoarea lor şi pâinea lor furată, şi toată jertfa lor strigă mai puternic ca orice alt glas către Dumnezeu.
Vai de acei din pricina cărora se ridică spre Dumnezeu aceste dureroase strigăte!
7 - Nevinovăţia asuprită strigă la cer,
strigă cerând dreptate...
Iar dreptatea strigă cerând pedeapsă...
- şi vai de acela peste care vine pedeapsa aceasta!
8 - Dacă nedreptatea făcută unor oameni nevinovaţi
şi dacă cererile lor drepte, - strigă la ceruri -
- atunci sângele şi lacrimile şi jertfele lor strigă cu atât mai puternic spre Dumnezeu, şi El le va face dreptate tuturor alor Săi împotriva asupritorilor lor.
Împotriva tuturor celor ce nesocotesc aceste lucruri cutremurător de grele.
9 - Cu cât mai puternic trebuie să strige atunci suferinţa Crucii Domnului Isus Hristos!
Cu cât mai puternic trebuie să fie glasul Sângelui Său mai Nevinovat decât al lui Abel,
şi Pătimirile Sale mai nedrepte decât oricare altele de pe pământ
- strigă şi strigă - împotriva tuturor celor ce L-au batjocorit şi Îl batjocoresc şi azi pe Isus (1 Petru 3, 18).
Vai ce va fi în Ziua când Pedeapsa lui Dumnezeu îi va ajunge pentru toate acestea!
10 - Dacă sângele lui Abel a strigat aşa, - atunci cum trebuie să strige Sângele lui Isus? (Evrei 12, 24).
Şi cu cât mai aspră pedeapsă trebuie să-şi ia acela care calcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, pângărind Sângele Legământului cu care a fost sfinţit,
Cine ar putea oare socoti ca nedreaptă pentru astfel de făptaşi pedeapsa focului veşnic acolo unde viermele conştiinţei sale nu moare
11 - Dragă suflete, te rog ascultă cum strigă şi după tine suferinţele lui Hristos, pe care şi pentru tine le-a îndurat El!
Sângele Crucii Lui, vărsat şi din pricina păcatelor tale!
Ascultă aceste strigăte care vor să te întoarcă la Dumnezeu cu lacrimi de pocăinţă, pentru ca să te împaci cu El acum, ca Jertfa Crucii Sale să te poată spăla şi pecetlui şi pe tine pentru mântuirea Sa (Ioan 3, 16; Fap. Ap. 3, 19).
12 - Ascultă dragul meu acum aceste strigăte - şi vino acum la hotărârea cu legământ de pocăinţă şi de ascultare sub Crucea iertătoare şi mântuitoare a Domnului Hristos, ca să fii cuprins în numărul aleşilor Lui.
Ascultă cât chemările Domnului pot fi mântuitoare pentru tine.
Ascultă şi vino strigând cu pocăinţă şi cu lacrimi smerite spre iertarea păcatelor tale,
13 - Strigă acum cu rugăciune, cu ascultare, cu căinţă, cu dragoste, cu cântare, cu binefaceri, cu mijlociri şi cereri sfinte, pentru grăbirea venirii mântuirii de la Dumnezeu (1 Tim. 2, 1-3),
pentru tine şi pentru toţi ai tăi.
14 - Strigă acum, căci dacă nu asculţi acum aceste îndemnuri, va veni în curând înfricoşata zi când şi urechile tale vor auzi ce cumplite vor fi strigătele acestea împotriva ta.
Şi ce grozav lucru va fi să cazi sub osânda păcatelor împotriva cărora Sângele Cel Sfânt al lui Isus Hristos nu mai strigă decât spre răzbunare şi pedeapsă.
Dumnezeu să te ferească de această veşnică vină şi osândă!
15 - În viaţa atâtor oameni sunt aşa de puţine zilele şi de rare prilejurile în care sufletul lor plin de bucurie să simtă nevoia de a se scălda numai în valurile dulci ale cântării.
Cei mai mulţi se scaldă în valurile amare ale suspinelor.
16 - În viaţa multor oameni sunt aşa de puţine clipele când preaplinul inimii lor fericite să simtă nevoie să se reverse în unde liniştite şi calde de rugăciune şi de iubire spre Dumnezeu,
cu mulţumire şi cu recunoştinţă,
în dulcea înfiorare a cântării divine,
sau să izbucnească în nemaistăvilita bucurie a unor măreţe şi înalte imnuri...
- dar când totuşi sunt, - ce neuitate rămân ele pe totdeauna!
17 - Prea mulţi ani în gura omului credincios, cântarea bucuriei are prilejul să stea foarte rar şi foarte puţin, - deşi ea ar trebui să fie ca un izvor viu...
Căci credinciosul este mereu ca un străin şi ca un călător prin multe locuri primejdioase şi printre vrăjmaşi nenumăraţi (1 Petru 2, 11).
Totuşi bucuria şi încrederea Domnului ar trebui să-l facă să cânte mai mult decât suspină.
18 - În gura multor credincioşi în loc să stea mereu cântarea fericită a celor viitoare, răsună mai degrabă cântările de jale,
sau gemetele de durere, decât fericitele cântări cereşti.
Ce tristă este o viaţă care zice că merge în Sus, dar se uită mereu în jos. Care zice că umblă după Domnul spre viaţa veşnică, dar se întoarce mereu cu regrete spre viaţa asta lumească.
19 - Cândva în primăvara vieţii noastre de credinţă,
şi în zilele fericite ale dragostei dintâi,
am cunoscut şi noi poate câteva clipe şi câţiva ani de fericire, când primele noastre întâlniri cu Hristos şi cu bucuriile Lui, treziseră harfa de aur a dragostei noastre, scoţând din ea cântări cum nu se mai auziseră răsunând altele pe pământul acesta.
De ce au încetat oare aceste cântări în viaţa multora dintre noi?
O, ce bine ar fi dacă le-aţi lăsa iarăşi să revină ca atunci!
20 - Cât de minunat au luat atunci cântările noastre cele patru vânturi ale Duhului Sfânt şi le-au împrăştiat peste toată faţa pământului!
Câte lacrimi de dragoste pentru Hristos au stors aceste cântări şi câte inimi au străpuns ele pentru viaţa veşnică!
Veniţi să le cântăm iarăşi cu inima curată şi fierbinte pentru Isus ca atunci. Şi vom resimţi iarăşi acei fiori fericiţi care nu-i mai putem uita.
Doamne Isuse, adu iarăşi în gurile şi în inimile noastre cântarea frumoasei dragoste dintâi.
Amin.