Chinul - și sfârșitul lui
Traian Dorz - Răsplata Ascultării
1 - Când vezi pe cel mai preaiubit suflet că îndură chinurile cele mai mari
- capătul acestor chinuri, cu toată nemărginita durere a despărțirii de el, - îți vine ca o ușurare.
E nespus mai greu de suferit a privi durerea celui care îl iubești, decât propria ta durere,
sau chiar moartea ta.
2 - Pentru acela căruia Hristos îi este mai mult decât orice pe lume, nimic nu este de o mai mare valoare ca El...
Nici vreo mai mare pierdere ca a Lui.
Pentru sufletul care Îl are pe Hristos, toată lumea cu toate ale ei, este ca și cum n-ar fi deloc
pentru el nu este decât Isus.
Chinurile Lui și sfârșitul lor.
3 - Pentru ochii care privesc la Isus, fie întuneric afară, fie lumină - el nu le mai vede.
Pentru atenția îndreptată spre Hristos, fie zgomotul cel mai tare,
sau muzica cea mai frumoasă,
sau groaza cea mai mare,
strigătele cele mai amenințătoare
și vuietul cel mai fioros,
- el nu le mai aude. Ceea ce se întâmplă cu Isus, este cel mai însemnat lucru pentru el.
4 - Cel ce stă lângă Domnul și suferă împreună cu El, aude și șoaptele lui Isus mai degrabă și mai puternic ca orice tunet.
Are grijă de voia lui Isus, mai înainte de orice altă poruncă
și este preocupat de starea și soarta lui Isus, mai puternic ca de orice altceva.
Asta a însemnat Hristos, pentru sfântul Ioan Gură de Aur.
Asta a însemnat Hristos, pentru părintele Iosif.
Asta trebuie să însemne Hristos și pentru mine.
Așa a isprăvit Hristos.
Așa au isprăvit ai Lui.
Așa Te rog Isuse Doamne să mă ajuți să isprăvesc și eu.
6 - Ce îngrozitoare grijă au pentru respectarea datinilor lor religioase totdeauna unii oameni!
Cu ce necruțătoare cruzime se îngrijesc de multe ori mulți oameni să nu calce cumva un obicei, o formalitate, o rânduială legiuită
fără să le pese totuși câtuși de puțin, că prin aceasta devin călăii nemiloși ai semenilor lor.
Călcătorii în picioare ai dreptății.
Ucigașii nepăsători ai nevinovăției.
Oamenii aceștia se tem de obiceiuri, dar nu le pasă de crime.
Țin sărbătorile, dar nici nu se gândesc la păcat.
7 - Diavolul însuși a umplut sufletele multor oameni de o frică superstițioasă, pentru ca ei să nu ajungă niciodată la adevărata frică de Dumnezeu.
Frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii, dar frica de diavol este începutul nebuniei (Prov. 1, 7).
Frica Domnului este ducătoare spre sfințenie, dar frica obiceiurilor este cufundarea în nelegiuiri.
Frica sufletelor credincioase este mântuirea, dar frica celor superstițioase este pierzarea.
8 - Nepăsarea inimii față de Duhul Cuvântului Sfânt, duce mintea celui superstițios și habotnic la cele mai nebunești și mai vinovate răstălmăciri ale literei acestui Cuvânt.
Înțelegerea sucită a adevărului și răstălmăcirea interesată a Sfintei Învățături - abate mintea omului spre cele mai mari înșelăciuni.
Și spre cele mai crude crezuri.
9 - E înspăimântător de văzut ce este în stare să facă și să scornească un om înrăit de râvnă îngustă, adică sectară - a unei religii omenești.
De frica oarbă a unei superstiții religioase.
De zelul blestemat pentru păstrarea dictaturii de cult.
În privința aceasta, inchizitorii păgâni din noaptea păgânismului n-au fost cu nimic mai răi decât inchizitorii evrei din noaptea evreismului.
Sau decât inchizitorii creștini, din noaptea creștinismului.
Graba lor fiind la fel, tot la fel le erau și mijloacele,
- pentru că crima lor, era la fel și ea.
10 - Indiferent de religie, sau de ideea în numele căreia s-ar manifesta intoleranța,
ori s-ar chinui nevinovații,
ori s-ar dezbina frații,
ori s-ar încălca libertatea,
ori s-ar arde Cartea,
ori s-ar falsifica Adevărul,
ori s-ar săvârși crima,
- toți acei care le săvârșesc pe acestea, vor fi acoperiți de vina unui păcat veșnic.
Pentru că minciuna lor lucrează în numele Adevărului,
cruzimea lor în numele milei,
ura lor în numele iubirii,
și nedreptatea lor în numele dreptății,
sălbăticia lor în numele omeniei,
și duhul satanic din ei, în numele Duhului lui Dumnezeu.
11 - Iudeii l-au rugat pe Pilat să zdrobească fluierele picioarelor celor ce se chinuiau atât de dureros, condamnați la cea mai cumplită moarte.
O, cât de ucigașe pot fi uneori rugăciunile oamenilor.
Sunt și oameni care se roagă pentru nenorocirea altora.
Pentru răul altora.
Și pentru moartea altora.
Cu cea mai satanică liniște, ei nu se sfiesc să ceară nimicirea semenilor lor, a soților, a fraților sau a vrăjmașilor lor.
12 - A-l ruga pe cel rău să facă rău cuiva, - este desigur dovada unei inimi adânc nelegiuite.
Dar cât de adânc nelegiuită trebuie să fie inima aceluia care îndrăznește să-L roage a face răul - pe Cel Bun, pe Dumnezeu!
Pe Dumnezeul oricărei bunătăți,
pe Dumnezeul Cel care nu dorește moartea nici unui păcătos,
pe Dumnezeul Cel care atât de mult a iubit pe toți oamenii încât pe Singurul Său Fiu Și L-a dat pentru ca nimeni să nu piară ci toți să aibă viață veșnică (Ioan 3, 16).
Iată până unde poate duce diavolul pe om.
13 - Nu cumva ești și tu în stare să nimicești fără milă pe oricine este de altă părere religioasă decât tine și decât rătăcirea ta?
Nu cumva ridici și tu rugăciuni blestemate spre Dumnezeu?
Nu cumva trebuie să te prăbușești zdrobit de rușine și de pocăință pentru aceasta, acum înaintea Crucii lui Hristos?
O, mulți ar trebui să facă aceasta, chiar dintre cei care au avut odată credința cea bună a frățietății noastre!
14 - Este cineva care ne vede pretutindeni pe fiecare și ne controlează cântărind, tot ce facem: este Ochiul lui Dumnezeu.
De Ochiul Dreptății și Răsplătirii Lui - nici întunericul nici depărtarea nici ascunzișurile, nu ne pot păzi.
Oricât de lungă este așteptarea pocăinței, tot vine odată vremea ispășirii.
15 - Și chiar dacă uneori - intervine pocăința când e prea târzie întoarcerea, - ea poate să ne scape numai de chinurile sufletești - de cele trupești, nu!
De cele trupești am fi fost scăpați numai dacă noi ne-am fi ferit de orice păcat.
Totuși, ce cumplit de greu trebuie să fie plătit păcatul oricând vine ziua să-l plătim!
16 - De suferința pentru păcat n-a scăpat și nici nu scapă nimeni.
Păcatul, este o crimă împotriva Numelui lui Dumnezeu,
împotriva Voii lui Dumnezeu,
împotriva Dreptății Lui și a curăției iubirii lui Dumnezeu.
Fiecare păcat este o palmă dată peste Fața lui Dumnezeu și un scuipat în Fața Sfințeniei Lui.
Este o murdărie aruncată cu dispreț sau cu încăpățânare, sau cu ură înspre Fața Bunătății Divine.
O rană provocatoare Inimii Dumnezeiești.
O suliță, un cui, un spin împlântat în Trupul lui Hristos!
- Și toate acestea trebuie să le plătească odată, orice făptaș al lor.
Ori pe pământ, ori sub pământ.
Ori și aici și-acolo.
17 - Dintre toți cei care sufăr, - cel mai greu suferă Cel Nevinovat,
pentru că El suferă nu pentru Sine, ci pentru toți.
El nu poartă păcatul numai unuia singur, ca fiecare dintre ceilalți - ci toate păcatele tuturora.
Și dacă pentru păcatul unuia singur, prețul suferinței a fost atât de amar,
- cât de amar trebuie să fi fost cel dat pentru toți!
18 - Te înfiori ce cumplită este suferința aceasta, a Domnului Isus și chiar a tâlharilor răstigniți?
Ți se strânge inima când vezi cum vin călăii nemiloși cu ciocanele grele și izbesc în genunchii celor răstigniți, zdrobindu-le oasele vii, de lemnul cioturos al crucii?
Îți întorci cu spaimă fața, și îți închizi îngrozit ochii?
Nu mai poți să suferi priveliștea aceasta înfiorătoare?
- O, gândește-te că ceva asemănător - faci și tu - chinuindu-ți semenii tăi.
19 - Îți astupi urechile să nu auzi vaietele, urletele, gemetele celor ale căror dureri trebuie să fi fost neînchipuit de mari, după fiecare izbitură?
Nu poți vedea carnea lor vie spânzurând zdrențuită în chipul cel mai oribil?
- Privește totuși! Ascultă totuși! Nu pleca totuși!
20 - Pentru că dacă nu te întorci la Dumnezeu, să știi că începând din nu știi care clipă, tu însuți va trebui să vezi, să auzi și să trăiești veșnic, niște chinuri neînchipuit mai mari ca acestea în focul fără scrum!
Căci adevărat este Cuvântul lui Dumnezeu care înștiințează pe toți despre plata păcatului care este moartea (Rom. 6, 23; Matei 25, 41; Matei 13, 41-42; Luca 13, 2-5).
Cu existență murind - moartea existând!
O Duhule Sfinte, îngrozește-l pe fiecare neascultător al Tău de grozăvia ce-l așteaptă pentru dreapta ispășire a neascultării lui
și întoarce-l cu o inimă zdrobită la mântuire
spre a nu merge cu toată ființa zdrobită la pierzare.
Amin.