Chinul - şi sfârşitul lui
Traian Dorz - Răsplata Ascultării
1 - Când vezi pe cel mai preaiubit suflet că îndură chinurile cele mai mari
- capătul acestor chinuri, cu toată nemărginita durere a despărţirii de el, - îţi vine ca o uşurare.
E nespus mai greu de suferit a privi durerea celui care îl iubeşti, decât propria ta durere,
sau chiar moartea ta.
2 - Pentru acela căruia Hristos îi este mai mult decât orice pe lume, nimic nu este de o mai mare valoare ca El...
Nici vreo mai mare pierdere ca a Lui.
Pentru sufletul care Îl are pe Hristos, toată lumea cu toate ale ei, este ca şi cum n-ar fi deloc
pentru el nu este decât Isus.
Chinurile Lui şi sfârşitul lor.
3 - Pentru ochii care privesc la Isus, fie întuneric afară, fie lumină - el nu le mai vede.
Pentru atenţia îndreptată spre Hristos, fie zgomotul cel mai tare,
sau muzica cea mai frumoasă,
sau groaza cea mai mare,
strigătele cele mai ameninţătoare
şi vuietul cel mai fioros,
- el nu le mai aude. Ceea ce se întâmplă cu Isus, este cel mai însemnat lucru pentru el.
4 - Cel ce stă lângă Domnul şi suferă împreună cu El, aude şi şoaptele lui Isus mai degrabă şi mai puternic ca orice tunet.
Are grijă de voia lui Isus, mai înainte de orice altă poruncă
şi este preocupat de starea şi soarta lui Isus, mai puternic ca de orice altceva.
Asta a însemnat Hristos, pentru sfântul Ioan Gură de Aur.
Asta a însemnat Hristos, pentru părintele Iosif.
Asta trebuie să însemne Hristos şi pentru mine.
Aşa a isprăvit Hristos.
Aşa au isprăvit ai Lui.
Aşa Te rog Isuse Doamne să mă ajuţi să isprăvesc şi eu.
6 - Ce îngrozitoare grijă au pentru respectarea datinilor lor religioase totdeauna unii oameni!
Cu ce necruţătoare cruzime se îngrijesc de multe ori mulţi oameni să nu calce cumva un obicei, o formalitate, o rânduială legiuită
fără să le pese totuşi câtuşi de puţin, că prin aceasta devin călăii nemiloşi ai semenilor lor.
Călcătorii în picioare ai dreptăţii.
Ucigaşii nepăsători ai nevinovăţiei.
Oamenii aceştia se tem de obiceiuri, dar nu le pasă de crime.
Ţin sărbătorile, dar nici nu se gândesc la păcat.
7 - Diavolul însuşi a umplut sufletele multor oameni de o frică superstiţioasă, pentru ca ei să nu ajungă niciodată la adevărata frică de Dumnezeu.
Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii, dar frica de diavol este începutul nebuniei (Prov. 1, 7).
Frica Domnului este ducătoare spre sfinţenie, dar frica obiceiurilor este cufundarea în nelegiuiri.
Frica sufletelor credincioase este mântuirea, dar frica celor superstiţioase este pierzarea.
8 - Nepăsarea inimii faţă de Duhul Cuvântului Sfânt, duce mintea celui superstiţios şi habotnic la cele mai nebuneşti şi mai vinovate răstălmăciri ale literei acestui Cuvânt.
Înţelegerea sucită a adevărului şi răstălmăcirea interesată a Sfintei Învăţături - abate mintea omului spre cele mai mari înşelăciuni.
Şi spre cele mai crude crezuri.
9 - E înspăimântător de văzut ce este în stare să facă şi să scornească un om înrăit de râvnă îngustă, adică sectară - a unei religii omeneşti.
De frica oarbă a unei superstiţii religioase.
De zelul blestemat pentru păstrarea dictaturii de cult.
În privinţa aceasta, inchizitorii păgâni din noaptea păgânismului n-au fost cu nimic mai răi decât inchizitorii evrei din noaptea evreismului.
Sau decât inchizitorii creştini, din noaptea creştinismului.
Graba lor fiind la fel, tot la fel le erau şi mijloacele,
- pentru că crima lor, era la fel şi ea.
10 - Indiferent de religie, sau de ideea în numele căreia s-ar manifesta intoleranţa,
ori s-ar chinui nevinovaţii,
ori s-ar dezbina fraţii,
ori s-ar încălca libertatea,
ori s-ar arde Cartea,
ori s-ar falsifica Adevărul,
ori s-ar săvârşi crima,
- toţi acei care le săvârşesc pe acestea, vor fi acoperiţi de vina unui păcat veşnic.
Pentru că minciuna lor lucrează în numele Adevărului,
cruzimea lor în numele milei,
ura lor în numele iubirii,
şi nedreptatea lor în numele dreptăţii,
sălbăticia lor în numele omeniei,
şi duhul satanic din ei, în numele Duhului lui Dumnezeu.
11 - Iudeii l-au rugat pe Pilat să zdrobească fluierele picioarelor celor ce se chinuiau atât de dureros, condamnaţi la cea mai cumplită moarte.
O, cât de ucigaşe pot fi uneori rugăciunile oamenilor.
Sunt şi oameni care se roagă pentru nenorocirea altora.
Pentru răul altora.
Şi pentru moartea altora.
Cu cea mai satanică linişte, ei nu se sfiesc să ceară nimicirea semenilor lor, a soţilor, a fraţilor sau a vrăjmaşilor lor.
12 - A-l ruga pe cel rău să facă rău cuiva, - este desigur dovada unei inimi adânc nelegiuite.
Dar cât de adânc nelegiuită trebuie să fie inima aceluia care îndrăzneşte să-L roage a face răul - pe Cel Bun, pe Dumnezeu!
Pe Dumnezeul oricărei bunătăţi,
pe Dumnezeul Cel care nu doreşte moartea nici unui păcătos,
pe Dumnezeul Cel care atât de mult a iubit pe toţi oamenii încât pe Singurul Său Fiu Şi L-a dat pentru ca nimeni să nu piară ci toţi să aibă viaţă veşnică (Ioan 3, 16).
Iată până unde poate duce diavolul pe om.
13 - Nu cumva eşti şi tu în stare să nimiceşti fără milă pe oricine este de altă părere religioasă decât tine şi decât rătăcirea ta?
Nu cumva ridici şi tu rugăciuni blestemate spre Dumnezeu?
Nu cumva trebuie să te prăbuşeşti zdrobit de ruşine şi de pocăinţă pentru aceasta, acum înaintea Crucii lui Hristos?
O, mulţi ar trebui să facă aceasta, chiar dintre cei care au avut odată credinţa cea bună a frăţietăţii noastre!
14 - Este cineva care ne vede pretutindeni pe fiecare şi ne controlează cântărind, tot ce facem: este Ochiul lui Dumnezeu.
De Ochiul Dreptăţii şi Răsplătirii Lui - nici întunericul nici depărtarea nici ascunzişurile, nu ne pot păzi.
Oricât de lungă este aşteptarea pocăinţei, tot vine odată vremea ispăşirii.
15 - Şi chiar dacă uneori - intervine pocăinţa când e prea târzie întoarcerea, - ea poate să ne scape numai de chinurile sufleteşti - de cele trupeşti, nu!
De cele trupeşti am fi fost scăpaţi numai dacă noi ne-am fi ferit de orice păcat.
Totuşi, ce cumplit de greu trebuie să fie plătit păcatul oricând vine ziua să-l plătim!
16 - De suferinţa pentru păcat n-a scăpat şi nici nu scapă nimeni.
Păcatul, este o crimă împotriva Numelui lui Dumnezeu,
împotriva Voii lui Dumnezeu,
împotriva Dreptăţii Lui şi a curăţiei iubirii lui Dumnezeu.
Fiecare păcat este o palmă dată peste Faţa lui Dumnezeu şi un scuipat în Faţa Sfinţeniei Lui.
Este o murdărie aruncată cu dispreţ sau cu încăpăţânare, sau cu ură înspre Faţa Bunătăţii Divine.
O rană provocatoare Inimii Dumnezeieşti.
O suliţă, un cui, un spin împlântat în Trupul lui Hristos!
- Şi toate acestea trebuie să le plătească odată, orice făptaş al lor.
Ori pe pământ, ori sub pământ.
Ori şi aici şi-acolo.
17 - Dintre toţi cei care sufăr, - cel mai greu suferă Cel Nevinovat,
pentru că El suferă nu pentru Sine, ci pentru toţi.
El nu poartă păcatul numai unuia singur, ca fiecare dintre ceilalţi - ci toate păcatele tuturora.
Şi dacă pentru păcatul unuia singur, preţul suferinţei a fost atât de amar,
- cât de amar trebuie să fi fost cel dat pentru toţi!
18 - Te înfiori ce cumplită este suferinţa aceasta, a Domnului Isus şi chiar a tâlharilor răstigniţi?
Ţi se strânge inima când vezi cum vin călăii nemiloşi cu ciocanele grele şi izbesc în genunchii celor răstigniţi, zdrobindu-le oasele vii, de lemnul cioturos al crucii?
Îţi întorci cu spaimă faţa, şi îţi închizi îngrozit ochii?
Nu mai poţi să suferi priveliştea aceasta înfiorătoare?
- O, gândeşte-te că ceva asemănător - faci şi tu - chinuindu-ţi semenii tăi.
19 - Îţi astupi urechile să nu auzi vaietele, urletele, gemetele celor ale căror dureri trebuie să fi fost neînchipuit de mari, după fiecare izbitură?
Nu poţi vedea carnea lor vie spânzurând zdrenţuită în chipul cel mai oribil?
- Priveşte totuşi! Ascultă totuşi! Nu pleca totuşi!
20 - Pentru că dacă nu te întorci la Dumnezeu, să ştii că începând din nu ştii care clipă, tu însuţi va trebui să vezi, să auzi şi să trăieşti veşnic, nişte chinuri neînchipuit mai mari ca acestea în focul fără scrum!
Căci adevărat este Cuvântul lui Dumnezeu care înştiinţează pe toţi despre plata păcatului care este moartea (Rom. 6, 23; Matei 25, 41; Matei 13, 41-42; Luca 13, 2-5).
Cu existenţă murind - moartea existând!
O Duhule Sfinte, îngrozeşte-l pe fiecare neascultător al Tău de grozăvia ce-l aşteaptă pentru dreapta ispăşire a neascultării lui
şi întoarce-l cu o inimă zdrobită la mântuire
spre a nu merge cu toată fiinţa zdrobită la pierzare.
Amin.