Evanghelia de duminică: pilda cu semănătorul

Acum duminică, avem la rând Evanghelia cu pilda semănătorului, pe care o aflaţi tâlcuită pe larg în cartea noastră, Din pildele Mântuitorului, ediţia a 1-a, în 3 predici. Iar în Biblie, o aflaţi la Luca cap. 8, 5-16.

E cunoscută pilda cu semănătorul care a ieşit să semene şi trei părţi din sămânţa lui a căzut în pământ rău - în cale bătută, în pământ cu pietre şi între spini - şi abia o parte în pământ bun.

Sămânţa din pilda Evangheliei este Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie, iar această sămânţă are o uriaşă putere de rodire. Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător (Evrei 4, 12). Căci, după cum ploaia şi zăpada se coboară din ceruri, şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele (Isaia 55, 10-11).

Dar această minunată sămânţă ca să poată rodi, trebuie semănată; are lipsă de semănător. Semănătorul ei cel mare a fost Isus Mântuitorul, care 3 ani de zile a semănat în lume Cuvântul lui Dumnezeu. Iar azi semănătorii sunt bisericile, preoţii, vestitorii Evangheliei şi toţi care îşi iau asupra lor frumoasa chemare de a semăna în lume sămânţa Dumnezeieştilor învăţături.

Această sămânţă se află pusă într-un hambar mare şi deschis: în Biblie, în Sfânta Scriptură.

Biblia e un hambar minunat din care îşi iau sămânţă toţi semănătorii şi vestitorii Cuvântului lui Dumnezeu. Şi omul cititor poate el însuşi să-şi ia sămânţă din acest hambar pentru ogorul inimii sale. Cuvânt nu va avea nimeni în Ziua Judecăţii că i-a lipsit sămânţa.

Dar această sămânţă, ca să poată încolţi, are lipsă de pământ, iar pământul este inima oamenilor. Pilda Evangheliei se împlineşte şi aici. Pământul este mai mult rău decât bun. În trei feluri de pământ rău, ne spune Evanghelia că a căzut sămânţa.

Cel dintâi e pământul cel de lângă cale, unde sămânţa a căzut în cale bătută şi păsările cerului au mâncat-o. Despre acest pământ rău, a zis Mântuitorul că e chipul acelor oameni care aud cuvântul, dar vine diavolul şi îl ia din inima lor, ca nu cumva crezând să se mântuiască. Aceştia sunt oamenii cei păcătoşi în care pământul inimii s-a uscat şi s-a învârtoşat cu totul. Diavolul fură îndată din mintea şi inima acestor oameni orice învăţătură şi chemare de mântuire.

Oamenii din clasa asta sunt întocmai ca bolnavul care nu poate mânca nimic; îi este greaţă de orice fel de mâncare.

Al doilea pământ rău este cel ce n-avea umezeală destulă, avea prea multă piatră în el. Despre acest pământ rău a zis Mântuitorul că e chipul acelor oameni care cu bucurie primesc Cuvântul, dar n-au rădăcină, şi la vreme de ispită se leapădă. Doar cei mai mulţi din creştinii de azi sunt în chipul acestui pământ. Le place Cuvântul lui Dumnezeu, Îl ascultă cu bucurie, dar ispitele îi biruie la tot pasul, pentru că pământul inimii lor n-are destulă umezeală din izvoarele apelor vii ale Evangheliei.

În clasa asta sunt cei care strigă şi azi, ca pe vremea Mântuitorului: Doamne, Doamne, dar nu fac voia Domnului (Luca 6, 46). Sunt evlavioşi la vedere; îşi fac rugăciunile seara şi dimineaţa regulat, şi păcătuiesc regulat. Le place Cuvântul lui Dumnezeu, Îl primesc pe Domnul cu bucurie, dar la vreme de ispită se leapădă de Domnul şi rămân cu păcatul.

Oamenii din clasa asta sunt întocmai ca bolnavul care are poftă de mâncare. Semn bun, semn de tămăduire este această poftă, numai că bolnavul... nu poate înghiţi mâncarea. Sănătatea bolnavului nu câştigă nimic cu această poftă; tot aşa nu câştigă nici creştinul care cu bucurie ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, dar acest cuvânt nu poate străbate până la schimbarea vieţii lui celei păcătoase.

Despre al treilea fel de pământ rău zice Evanghelia că era plin de spini, şi crescând spinii au înecat sămânţa. Despre acest pământ rău a zis Mântuitorul că e chipul acelor oameni care ascultă Cuvântul, dar cu grijile şi cu bogăţiile şi cu dulceţile vieţii acesteia umblând, se îneacă şi nu aduc roadă. Minunată tâlcuire. Cred că e de prisos să mai adaug ceva la ea. Voi spune numai atât că e plină lumea de astfel de oameni. E plină şi lumea de azi de cei înăduşiţi de spinii alergărilor şi grijilor lumeşti; de cei ce n-au vreme pentru cele sufleteşti.

Oamenii din clasa asta sunt în chipul bolnavului care are poftă de mâncare şi poate mânca, dar stomacul nu mistuie, nu macină mâncarea. Sănătatea lui nu câştigă nimic. Tot aşa şi cei ce primesc Cuvântul lui Dumnezeu, dar acest cuvânt se îneacă pe urmă în spinii grijilor şi alergărilor lumeşti.

Abia în al patrulea rând vine pământul cel bun, adică acei oameni care cu inimă bună şi curată primesc Cuvântul şi fac roade de fapte bune. Din acest pământ au ieşit pe vremea Mântuitorului Zacheii, Magdalenele, Samaritencele şi toţi ceilalţi păcătoşi care au înviat la o viaţă nouă. Aceştia sunt şi azi cei care primesc Cuvântul într-o inimă bună şi rodesc o schimbare din temelie a vieţii lor, o viaţă nouă plină de dar şi de putere.

Dragă cititorule! Eu te întreb în care din aceste 4 stări te afli tu? În care din aceste 4 clase de pământ este pământul inimii tale? Eu te întreb cum stai tu faţă de Cuvântul lui Dumnezeu? Cum stai tu cu pământul inimii tale faţă de Isus, Marele Semănător şi faţă de sămânţa Lui? Ia seama, tu ai o groaznică răspundere faţă de Isus, Marele Semănător! Dacă n-aş fi venit (în lume) şi nu le-aş fi vorbit (oamenilor), - zicea Isus - n-ar avea păcat; dar acum, n-au nici o dezvinovăţire pentru păcatul lor (Ioan 15, 22). Sămânţa adusă în lume de Isus Mântuitorul, se seamănă şi azi şi puterea ei este şi azi tot aşa de mare ca atunci. Dar această sămânţă nu poate rodi, pentru că pământul inimii tale este rău. L-ai lăsat să se usuce în vântul fărădelegilor. L-ai lăsat să-l calce patimile şi păcatele... L-ai lăsat să se umple de bolovanii patimilor şi năravurilor celor rele... L-ai lăsat să-l înece spinii grijilor lumeşti şi alergărilor după cele trecătoare.

Cuvântul lui Dumnezeu are şi azi tot aceeaşi putere ca pe vremea Mântuitorului, însă el nu poate rodi pentru că pământul inimilor noastre este rău. Nu-i de vină sămânţa, ci e de vină pământul. S-au înţelenit ogoarele inimilor noastre şi s-au umplut de pietrele şi spinii ispitelor şi patimilor rele.

Trebuie desţelenite ogoarele inimii. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu (1 Cor. 3, 9). Desţeleniţi-vă un ogor nou, şi nu semănaţi între spini! (Ier. 4, 3; Osea 10, 12).

Rugăciune

Isuse Mântuitorule! Eu sunt pământul cel rău din pilda Evangheliei. Sunt un pământ uscat de vântul fărădelegilor... pământul inimii mele s-a umplut de pietrele păcatelor şi de spinii grijilor şi alergărilor lumeşti. Sămânţa Ta nu poate încolţi şi rodi în el. Vindecă Tu Doamne pământul inimii mele. Eu stau în faţa Ta ca un pământ pustiu şi fără de apă... ca un pământ ce şi-a pierdut puterea de rodire. Stropeşte-l cu scump sângele Tău; udă-l cu dragostea Ta şi fă-l iarăşi roditor cu Jertfa Ta cea sfântă.

Duhule Sfinte! Dă-mi lacrimi să ud şi eu pământul cel înţelenit al inimii mele. Revarsă peste el ploaia harului şi darului Tău. Căci, după cum ploaia şi zăpada se coboară din ceruri, şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să rodească (Isaia 55, 10), aşa fă să se reverse şi peste pământul inimii mele ploaia Ta cea făcătoare de roduri bune (Gal. 5, 22). Duhule Sfinte! Trezeşte în mine o foame de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu (Amos 8, 11) şi o sete de a mă adăpa cu El.

Duhule Sfinte! Aprinde cu Focul Tău Cel sfânt ogorul inimii mele să ardă spinii, buruienile şi tot ce este rău în el, ca să mă desţelenesc într-un ogor nou şi să încep o viaţă nouă.

Iosif Trifa.