Evanghelia de duminică: pilda cu semănătorul

Acum duminică, avem la rând Evanghelia cu pilda semănătorului, pe care o aflați tâlcuită pe larg în cartea noastră, Din pildele Mântuitorului, ediția a 1-a, în 3 predici. Iar în Biblie, o aflați la Luca cap. 8, 5-16.

E cunoscută pilda cu semănătorul care a ieșit să semene și trei părți din sămânța lui a căzut în pământ rău - în cale bătută, în pământ cu pietre și între spini - și abia o parte în pământ bun.

Sămânța din pilda Evangheliei este Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie, iar această sămânță are o uriașă putere de rodire. Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător (Evrei 4, 12). Căci, după cum ploaia și zăpada se coboară din ceruri, și nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul și-l fac să rodească și să odrăslească, pentru ca să dea sămânță semănătorului și pâine celui ce mănâncă, tot așa și Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea și va împlini planurile Mele (Isaia 55, 10-11).

Dar această minunată sămânță ca să poată rodi, trebuie semănată; are lipsă de semănător. Semănătorul ei cel mare a fost Isus Mântuitorul, care 3 ani de zile a semănat în lume Cuvântul lui Dumnezeu. Iar azi semănătorii sunt bisericile, preoții, vestitorii Evangheliei și toți care își iau asupra lor frumoasa chemare de a semăna în lume sămânța Dumnezeieștilor învățături.

Această sămânță se află pusă într-un hambar mare și deschis: în Biblie, în Sfânta Scriptură.

Biblia e un hambar minunat din care își iau sămânță toți semănătorii și vestitorii Cuvântului lui Dumnezeu. Și omul cititor poate el însuși să-și ia sămânță din acest hambar pentru ogorul inimii sale. Cuvânt nu va avea nimeni în Ziua Judecății că i-a lipsit sămânța.

Dar această sămânță, ca să poată încolți, are lipsă de pământ, iar pământul este inima oamenilor. Pilda Evangheliei se împlinește și aici. Pământul este mai mult rău decât bun. În trei feluri de pământ rău, ne spune Evanghelia că a căzut sămânța.

Cel dintâi e pământul cel de lângă cale, unde sămânța a căzut în cale bătută și păsările cerului au mâncat-o. Despre acest pământ rău, a zis Mântuitorul că e chipul acelor oameni care aud cuvântul, dar vine diavolul și îl ia din inima lor, ca nu cumva crezând să se mântuiască. Aceștia sunt oamenii cei păcătoși în care pământul inimii s-a uscat și s-a învârtoșat cu totul. Diavolul fură îndată din mintea și inima acestor oameni orice învățătură și chemare de mântuire.

Oamenii din clasa asta sunt întocmai ca bolnavul care nu poate mânca nimic; îi este greață de orice fel de mâncare.

Al doilea pământ rău este cel ce n-avea umezeală destulă, avea prea multă piatră în el. Despre acest pământ rău a zis Mântuitorul că e chipul acelor oameni care cu bucurie primesc Cuvântul, dar n-au rădăcină, și la vreme de ispită se leapădă. Doar cei mai mulți din creștinii de azi sunt în chipul acestui pământ. Le place Cuvântul lui Dumnezeu, Îl ascultă cu bucurie, dar ispitele îi biruie la tot pasul, pentru că pământul inimii lor n-are destulă umezeală din izvoarele apelor vii ale Evangheliei.

În clasa asta sunt cei care strigă și azi, ca pe vremea Mântuitorului: Doamne, Doamne, dar nu fac voia Domnului (Luca 6, 46). Sunt evlavioși la vedere; își fac rugăciunile seara și dimineața regulat, și păcătuiesc regulat. Le place Cuvântul lui Dumnezeu, Îl primesc pe Domnul cu bucurie, dar la vreme de ispită se leapădă de Domnul și rămân cu păcatul.

Oamenii din clasa asta sunt întocmai ca bolnavul care are poftă de mâncare. Semn bun, semn de tămăduire este această poftă, numai că bolnavul... nu poate înghiți mâncarea. Sănătatea bolnavului nu câștigă nimic cu această poftă; tot așa nu câștigă nici creștinul care cu bucurie ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, dar acest cuvânt nu poate străbate până la schimbarea vieții lui celei păcătoase.

Despre al treilea fel de pământ rău zice Evanghelia că era plin de spini, și crescând spinii au înecat sămânța. Despre acest pământ rău a zis Mântuitorul că e chipul acelor oameni care ascultă Cuvântul, dar cu grijile și cu bogățiile și cu dulcețile vieții acesteia umblând, se îneacă și nu aduc roadă. Minunată tâlcuire. Cred că e de prisos să mai adaug ceva la ea. Voi spune numai atât că e plină lumea de astfel de oameni. E plină și lumea de azi de cei înădușiți de spinii alergărilor și grijilor lumești; de cei ce n-au vreme pentru cele sufletești.

Oamenii din clasa asta sunt în chipul bolnavului care are poftă de mâncare și poate mânca, dar stomacul nu mistuie, nu macină mâncarea. Sănătatea lui nu câștigă nimic. Tot așa și cei ce primesc Cuvântul lui Dumnezeu, dar acest cuvânt se îneacă pe urmă în spinii grijilor și alergărilor lumești.

Abia în al patrulea rând vine pământul cel bun, adică acei oameni care cu inimă bună și curată primesc Cuvântul și fac roade de fapte bune. Din acest pământ au ieșit pe vremea Mântuitorului Zacheii, Magdalenele, Samaritencele și toți ceilalți păcătoși care au înviat la o viață nouă. Aceștia sunt și azi cei care primesc Cuvântul într-o inimă bună și rodesc o schimbare din temelie a vieții lor, o viață nouă plină de dar și de putere.

Dragă cititorule! Eu te întreb în care din aceste 4 stări te afli tu? În care din aceste 4 clase de pământ este pământul inimii tale? Eu te întreb cum stai tu față de Cuvântul lui Dumnezeu? Cum stai tu cu pământul inimii tale față de Isus, Marele Semănător și față de sămânța Lui? Ia seama, tu ai o groaznică răspundere față de Isus, Marele Semănător! Dacă n-aș fi venit (în lume) și nu le-aș fi vorbit (oamenilor), - zicea Isus - n-ar avea păcat; dar acum, n-au nici o dezvinovățire pentru păcatul lor (Ioan 15, 22). Sămânța adusă în lume de Isus Mântuitorul, se seamănă și azi și puterea ei este și azi tot așa de mare ca atunci. Dar această sămânță nu poate rodi, pentru că pământul inimii tale este rău. L-ai lăsat să se usuce în vântul fărădelegilor. L-ai lăsat să-l calce patimile și păcatele... L-ai lăsat să se umple de bolovanii patimilor și năravurilor celor rele... L-ai lăsat să-l înece spinii grijilor lumești și alergărilor după cele trecătoare.

Cuvântul lui Dumnezeu are și azi tot aceeași putere ca pe vremea Mântuitorului, însă el nu poate rodi pentru că pământul inimilor noastre este rău. Nu-i de vină sămânța, ci e de vină pământul. S-au înțelenit ogoarele inimilor noastre și s-au umplut de pietrele și spinii ispitelor și patimilor rele.

Trebuie desțelenite ogoarele inimii. Voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu (1 Cor. 3, 9). Desțeleniți-vă un ogor nou, și nu semănați între spini! (Ier. 4, 3; Osea 10, 12).

Rugăciune

Isuse Mântuitorule! Eu sunt pământul cel rău din pilda Evangheliei. Sunt un pământ uscat de vântul fărădelegilor... pământul inimii mele s-a umplut de pietrele păcatelor și de spinii grijilor și alergărilor lumești. Sămânța Ta nu poate încolți și rodi în el. Vindecă Tu Doamne pământul inimii mele. Eu stau în fața Ta ca un pământ pustiu și fără de apă... ca un pământ ce și-a pierdut puterea de rodire. Stropește-l cu scump sângele Tău; udă-l cu dragostea Ta și fă-l iarăși roditor cu Jertfa Ta cea sfântă.

Duhule Sfinte! Dă-mi lacrimi să ud și eu pământul cel înțelenit al inimii mele. Revarsă peste el ploaia harului și darului Tău. Căci, după cum ploaia și zăpada se coboară din ceruri, și nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul și-l fac să rodească (Isaia 55, 10), așa fă să se reverse și peste pământul inimii mele ploaia Ta cea făcătoare de roduri bune (Gal. 5, 22). Duhule Sfinte! Trezește în mine o foame de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu (Amos 8, 11) și o sete de a mă adăpa cu El.

Duhule Sfinte! Aprinde cu Focul Tău Cel sfânt ogorul inimii mele să ardă spinii, buruienile și tot ce este rău în el, ca să mă desțelenesc într-un ogor nou și să încep o viață nouă.

Iosif Trifa.