Evanghelia din duminica samaritencei: Despre apa cea vie, apa vieții
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare
Atunci a părăsit Iudeea, și S-a întors în Galileia. Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria, a ajuns lângă o cetate din ținutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul, pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif. Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, ședea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al șaselea. A venit o femeie din Samaria să scoată apă. Dă-Mi să beau, i-a zis Isus. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mâncării. Femeia samariteancă I-a zis: Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteancă? iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii. Drept răspuns, Isus i-a zis: Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, și cine este Cel ce-ți zice: Dă-Mi să beau!, tu singură ai fi cerut să bei, și El ți-ar fi dat apă vie. Doamne, I-a zis femeia, n-ai cu ce să scoți apă, și fântâna este adâncă; de unde ai putea să ai dar această apă vie? Ești Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta, și a băut din ea el însuși și feciorii lui și vitele lui? Isus i-a răspuns: Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăși sete. Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-I va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viața veșnică. Doamne, I-a zis femeia, dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete, și să nu mai vin până aici să scot. Du-te, i-a zis Isus, de cheamă pe bărbatul tău, și vino aici. Femeia I-a răspuns: N-am bărbat. Isus i-a zis: Bine ai zis că n-ai bărbat. Pentru că cinci bărbați ai avut; și acela, pe care-l ai acum, nu-ți este bărbat. Aici ai spus adevărul. Doamne, I-a zis femeia, văd că ești proroc. Părinții noștri s-au închinat pe muntele acesta; și voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii. Femeie, i-a zis Isus, crede-Mă că vine ceasul când nu vă veți închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi vă închinați la ce nu cunoașteți; noi ne închinăm la ce cunoaștem, căci Mântuirea vine de la iudei. Dar vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl. Dumnezeu este Duh, și cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh și în adevăr. Știu, i-a zis femeia, că are să vină Mesia, (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile. Isus i-a zis: Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.
Atunci au venit ucenicii Lui, și se mirau că vorbea cu o femeie. Totuși, nici unul nu I-a zis: Ce cauți? sau: Despre ce vorbești cu ea? Atunci femeia și-a lăsat găleata, s-a dus în cetate, și a zis oamenilor: Veniți de vedeți un om, care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul? Ei au ieșit din cetate, și veneau spre El (Ioan 4, 3-30).
Vorbirea Mântuitorului cu femeia samariteancă este plină de înțeles și de învățătură pentru noi. Se aseamănă mult această vorbire cu cea pe care a avut-o Isus noaptea cu Nicodim (Ioan cap. 3). Se asemăna într-aceea că nici Nicodim, nici samariteanca nu înțelegeau cuvintele și învățăturile Mântuitorului. Mântuitorul vorbea într-un înțeles, iar femeia și Nicodim înțelegeau într-altul. Nicodim nu înțelegea ce înseamnă nașterea de sus, iar samariteanca nu înțelegea ce înseamnă apa cea vie. Să băgăm bine de seamă că Mântuitorul spune și pricina de ce nu-L înțelegea samariteanca și Nicodim. De ai fi cunoscut tu - zicea Isus către samariteancă - darul lui Dumnezeu și cine este Cel ce vorbește cu tine, ai fi cerut și ți-ar fi dat apă vie. Adică vedeți, Isus spune apriat că trebuie un dar de la Dumnezeu să înțelegi și să primești apa cea vie. Apa cea vie și nașterea de sus, sunt un dar de la Dumnezeu și numai cine primește acest dar, le poate înțelege deplin. Nicodim era mare cărturar - și totuși se mira și nu înțelegea ce înseamnă nașterea din nou. Sunt și azi destui învățați care nu înțeleg aceste lucruri; sunt prunci răi în Cuvântul lui Dumnezeu și se miră, ba și râd când le vorbești despre apa cea vie și nașterea de sus. Nu le înțeleg pentru că aceste învățături nu se învață din cărți, ci se primesc în dar și ca dar, de sus. Aceste învățături le poți înțelege numai atunci când te-ai întâlnit cu Mântuitorul; când ți-ai deschis înaintea Lui inima ta ca pe un pământ ce așteaptă cu sete ploaia cerului de sus. Aceste învățături se pot înțelege numai când viața ta stă față în față cu Domnul, așa cum a stat viața lui Nicodim și a samaritencei. Să luăm aminte că femeia samariteancă ne poate fi o pildă și în această privință. Citind Evanghelia cu băgare de seamă, vedem că samariteanca de la o vreme începe să-L înțeleagă pe Mântuitorul. Când? După ce Isus începe a-i vorbi despre viața ei și despre trecutul ei. Când Isus îi spune că trăiește cu al 6-lea bărbat, samariteanca deodată își vede toată viața ei și toată ticăloșia ei pusă în fața unui profet care cunoaște trecutul ei păcătos.
O, ce mare schimbare se petrece în viața samaritencei după ce a aflat că în fața ei stă un Mântuitor, un doctor de suflete! Mai înainte poate că samariteanca râdea despre cuvintele Domnului cu apa cea vie, însă acum dintr-odată înțelege că apa cea vie e tocmai apa ce trebuie sufletului ei. În sufletul acestei femei păcătoase - ca odinioară în Maria Magdalena - se trezește un dor, o dorință, o sete după apa mântuirii, după o ieșire din ticăloșia în care a trăit. Când a plecat înapoi spre cetate, samariteanca era alta; se întorcea în cetate schimbată cu totul; se întorcea ca o vestitoare a Domnului și pune în picioare toată cetatea, strigând pe tot locul: veniți la Domnul, veniți la fântâna unde am aflat eu pe Mesia!
Tot așa trebuie să aflăm și noi pe Domnul și apa vieții, apa cea vie. Apa vieții n-o poți afla până când n-ai aflat mai întâi că viața ta este un pământ pustiu, neumblat și fără de apă (Psalm 62, 3). Ca să înțelegi apa cea vie trebuie să simțești mai întâi setea cea sufletească pe care a cântat-o așa de frumos psalmistul David: Îmi întind mâinile spre Tine, îmi suspină sufletul după Tine, ca un pământ uscat (Psalm 142, 6). Când simțești această sete, când simțești ticăloșia în care trăiești, când sufletul tău se dorește spre Domnul, spre mântuire ca cerbul spre izvoarele apelor (Psalm 41, 1), atunci auzi și înțelegi glasul Domnului ce zice: Dacă însetează cineva, să vină la Mine, și să bea (Ioan 7, 37). Voi toți cei însetați, veniți la ape, chiar și cel ce n-are bani! (Isaia 55, 1).
Să luăm aminte că și lumea aceasta își are setea ei și apa ei. Dar cine e cuprins de setea acestei lumi și bea din apa acestei lumi, nu se mai satură. Bețivul, lacomul, desfrânatul, etc, sunt cuprinși de o sete pe care nu o pot sătura și de care nu pot scăpa. Din ce beau, tot mai mult ar bea. Față de această sete rea și apă rea, setea cea sufletească, setea mântuirii sufletești se adapă dintr-un izvor de apă vie care îndată potolește setea și dă omului o nespusă bucurie și fericire. Ba încă dă ceva și mai mult. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie (Ioan 7, 38), adică cine și-a adăpat sufletul cu apa cea vie, el însuși se face după aceea un vestitor al Domnului, așa cum s-a făcut samariteanca, Maria Magdalena și alți păcătoși care au băut din apa cea vie a mântuirii sufletești. Însă durere, oamenii nu se prea îmbulzesc să bea din această apă. Mustrarea Domnului de la Ieremia prorocul se aude azi răsunând mai tare ca oricând: poporul Meu M-a părăsit pe Mine, izvorul apelor vii, și și-a săpat fântâni crăpate care nu țin apă. Fântâna din care scotea samariteanca apă încă era așa. În țările calde e mare lipsă de izvoare, în cele mai multe fântâni se strângea numai apă de ploaie care era stătută, rea și seca cu totul pe vreme de secetă. Cei mai mulți oameni se adapă și azi din astfel de fântâni cu apă moartă: din plăceri, din pofte, din bani, bogății și pofte lumești.
Eu te întreb, dragă cititorule, ți-ai adăpat tu sufletul cu apa cea vie, cu apa vieții? Eu îți zic cu vorbele Mântuitorului: o, de ai cunoaște tu, dragă suflete, darul lui Dumnezeu și puterea, binecuvântarea ce se revarsă în viața ta după ce ți-ai adăpat sufletul la izvoarele apelor vii! Gustă dragă suflete, din această apă și atunci Domnul va sătura sufletul tău de secetă și va întări oasele tale și vei fi ca o grădină adăpată și ca un izvor ce nu-i seacă apa (Isaia 58, 11). Vei fi atunci un izvor prin care mulți vor fi aduși la adevăratul izvor al apelor vii.
Iosif Trifa.