Evanghelia Duminicii a 6-a din Postul Mare

(a Floriilor)

În vremea aceea, apropiindu-se Iisus de Ierusalim, a trimis doi ucenici, zicându-le: „Mergeţi în satul care este înaintea voastră şi numaidecât veţi găsi o asină legată şi, cu dânsa, un mânz; dezlegându-o, aduceţi-o la Mine. Şi de va zice vouă cineva ceva, veţi zice că acestea trebuiesc Domnului şi numaidecât le va trimite pe ele”. Iar acestea toate s-au făcut ca să se plinească ceea ce s-a zis de proorocul care zice: „Ziceţi fetei Sionului: Iată, Împăratul tău vine la tine blând şi şezând pe asină, pe mânz, fiul celei de sub jug”. Şi, mergând, ucenicii au făcut precum le-a poruncit lor Iisus. Au adus asina şi mânzul şi au pus deasupra lor veşmintele şi El a şezut pe dânsele. Iar cei mai mulţi din norod aşterneau veşmintele lor pe cale şi alţii tăiau stâlpări de copaci şi le aşterneau pe cale. Iar noroadele cele ce mergeau înainte şi cele ce veneau pe urmă strigau, zicând: „Osana, Fiului lui David, bine este cuvântat Cel ce vine întru Numele Domnului!”. (Mt 21, 1-9)

Praznicul Floriilor ne pune stâlpări în mână, ca să prăznuim amintirea acelei zile - cea dintâi şi cea din urmă - în care Mântuitorul S-a lăsat să fie sărbătorit pe pământ şi a intrat cu triumf în Ierusalim, ca „Împăratul lui Israel”.

Să luăm aminte: Împăratul Hristos Se apropie acum şi de Ierusalimul sufletului nostru. Să ieşim şi noi întru întâmpinarea Lui cu flori, cu stâlpări şi cântări de mărire.

Florile sunt semnul curăţiei şi al frumosului şi, dacă pământul îşi are în tot anul o primăvară - care îl curăţă şi îl îmbracă numai cu flori curate şi frumoase - şi sufletul nostru trebuie să-şi aibă în tot anul o primăvară care să-l cureţe de păcate şi să-l îmbrace cu flori curate şi frumoase. Această primăvară a sufletului este postul de curăţire şi înnoire sufletească al Învierii Domnului.

Oare ai şi tu, cititorule, această primăvară cu flori în suflet? Oare răsărit-au flori şi stâlpări de curăţenie şi în sufletul tău? Altcum, cu ce vei întâmpina şi primi pe Împăratul Hristos?

Iată, Împăratul Măririi Se apropie să intre în Ierusalimul sufletului nostru! După ce am postit şi ne-am mărturisit, acum soseşte Taina cea mare a Sfintei Cuminecături; adică Însuşi Hristos va intra în casa sufletului nostru.

Sosesc Paştile! Şi Praznicul acesta trebuie să-l aştepte tot creştinul, cu sufletul curat şi curăţit de păcate.

Este o datină bună ca tot creştinul să aştepte Învierea având casa curată şi orânduită. Este parcă ceva ce ne îndeamnă să simţim că fără casa curată, văruită şi împodobită, nu vin Paştile. Vedeţi!... Acelaşi lucru trebuie să-l facem şi pentru casa sufletului nostru, acum, pe când soseşte Învierea! Căci doară şi casa sufletului are lipsă de curăţenie. Câte gunoaie de păcate nu se strâng într-un an în ea! Să ne curăţim dar şi casa sufletului nostru şi să o împodobim cu florile curăţiei, ca să intre în ea Împăratul Hristos!

Praznicul Floriilor aceasta ne învaţă şi ne îndeamnă; şi de aceea este pus „mai înainte de Paşti cu şase zile”. Şi apoi încă ceva ne învaţă praznicul din duminica Floriilor. Uitaţi-vă bine cum tot aceiaşi oameni care Îl întâmpină pe Hristos acum - duminică - cu osanale, cu flori şi ramuri de finic, peste trei zile Îi ies în cale cu batjocuri, cu cruce şi cuie, să-L răstignească. Este aceasta o învăţătură să nu fim şi noi în chipul şi asemănarea evreilor din praznicul Floriilor.

Să luăm aminte! De câte ori ieşim şi noi în calea lui Hristos cu flori de rugăciuni, cu posturi şi mărturisiri, dar cu faptele noastre cele rele Îl răstignim iarăşi pe cruce, suntem şi noi în asemănarea evreilor din evanghelie.

Să primim dar pe Hristos cu flori adevărate de curăţenie sufletească şi cu ramuri de fapte bune! Pentru Hristos şi întâmpinarea Lui, să dezbrăcăm şi noi hainele noastre, adică hainele cele negre ale zavistiei, ale trufiei, ale iubirii numai de noi înşine şi ale patimilor rele.

Noi trebuie să fim în asemănarea pomului bun care face mai întâi frunze, apoi flori şi, pe urmă, florile leagă roade. Aşa şi în pomul vieţii noastre: frunzele posturilor şi florile rugăciunilor trebuie să lege roade de fapte bune, altcum de nici un folos nu sunt. „Tot pomul ce nu face poame bune se taie şi în foc se aruncă” (Mt 7, 18); „Nu tot cel care-Mi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia Cerurilor, ci acela care face voia Mea” (Mt 7, 21); „Ce-Mi ziceţi Mie: Doamne, Doamne, şi nu faceţi cele ce vă zic Eu?” (Lc 6, 46) - a zis Mântuitorul Hristos.

Ascultaţi ce pildă frumoasă a spus odată Iisus: „Când cineva aruncă sămânţa în pământ, pământul, din sine, rodeşte mai întâi iarba, apoi spic şi, după aceea, grâu deplin în spic. Şi, când se coace rodul, îndată trimite secera, că a sosit secerişul” (Mc 4, 26-29).

Aşa trebuie să se încheie şi postul nostru: cu „grâu deplin în spic”, cu fapte bune; altcum, n-ajunge nimic.

Să-L întâmpinăm pe Hristos cu flori de curăţenie sufletească şi cu spice de fapte bune.

Când am fost în călătorie la Ierusalim, am văzut şi poarta prin care intrase odinioară Iisus, în ziua Floriilor. Această poartă se cheamă „Poarta de aur” şi e închisă cu zid. Tradiţia de la Ierusalim spune că această poartă s-a închis de la sine şi se va deschide iarăşi de la sine, în Ziua cea mare a Învierii. Prin ea vor intra sufletele la viaţă. Plină de înţeles şi de adevăr este această tradiţie, căci, de fapt, mântuirea noastră stă în întrebarea: cum L-am primit noi pe Mântuitorul? „Şi celor câţi L-au primit pe El (cu adevărat), care cred în Numele Lui - zice Evanghelia - le-a dat lor putere să se facă fiii lui Dumnezeu” (In 1, 12).

Aşa L-ai primit pe Domnul şi tu, cititorule?

Cina cea de Taină

Deci, luând Iisus pâinea, o binecuvântă şi, frângând-o, dete ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi, Acesta este Trupul Meu!”... Şi, luând paharul şi mulţumind, le dete, zicând: „Beţi dintru acesta toţi, căci acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”. (Mt 26, 26-28)

Aceasta este Taina Tainelor prin care Îl primim pe Domnul în casa sufletului nostru, ca să trăim cu El şi El cu noi (cf. Apoc 3, 20). Dar, o, cât de nebăgată în seamă este această Taină! Cei mai mulţi o tot amână, aşteptând ca boala şi moartea să-i apropie de Cina Domnului. Şi, iarăşi, alţii se împărtăşesc cu nevrednicie. „Să se ispitească tot omul pe sine, că oricare va mânca Pâinea aceasta sau va bea Paharul Domnului cu nevrednicie vinovat va fi faţă de Trupul şi de Sângele Domnului” (1 Cor 11, 27-28). Aceştia sunt cei care se împărtăşesc ca Iuda, dar inima lor e plină de toate fărădelegile. Sf. Împărtăşire trebuie să fie „cărbunele cel aprins” care, atingându-se de buzele noastre, ne curăţă de păcate (Is 6, 6-7).

O împărtăşire ce trăieşte împreună cu toate păcatele n-ajunge nimic.

Din rugăciunile primirii Sfintelor Taine

Ca focul şi ca lumina să-mi fie mie Trupul şi Sângele Tău cel scump, Mântuitorul meu, arzând materia păcatului şi mistuind spinii patimilor şi luminându-mă întreg spre cuvântarea de Dumnezeu cea adevărată!...

Suflete al meu nefericite, suflete pătimaşe, înspăimântă-te, văzând preamăritele Taine, lăcrimează suspinând şi, bătândute în piept, strigă şi zi: Dumnezeule, curăţă-mă pe mine, desfrânatul!

Fie să mă înstrăinez de patimi, să am adăugarea darului Tău şi întărirea vieţii, Hristoase, prin Împărtăşirea cu Sfintele Tale Taine. Amin.

La Vinerea Patimilor Mântuitorului

Proorociile Vechiului Testament despre Iisus Mântuitorul şi Răscumpărătorul nostru

Proorocii Vechiului Testament au profeţit până la cele mai mici amănunte viaţa şi moartea Mântuitorului cu mii de ani înainte de venirea Lui în lume. Aceste profeţii le-au scris proorocii cu dar şi cu insuflare de la Duhul Sfânt. Măreţia şi dumnezeiasca sorginte a Bibliei tocmai în aceasta se arată că la scrierea ei a luat parte Însuşi Dumnezeu. Scripturile sunt cărţi scrise de Dumnezeu şi totuşi oamenii nu umblă să citească aceste cărţi.

Una dintre cele mai frumoase proorocii despre Iisus Mântuitorul este cea arătată în icoana cu răstignirea Sa şi se află scrisă în cartea lui Isaia Proorocul:

„Căci Prunc S-a născut nouă, Fiul, şi mare va fi stăpânirea Lui şi păcii Lui nu va fi hotar, pe scaunul lui David şi întru împărăţia lui va şedea” (Is 9, 6).

„Şi L-am văzut pe El (pe Iisus) şi n-avea chip, nici frumuseţe şi chipul Lui mai sfârşit decât al fiilor omeneşti; Om ce era întru bătaie şi, ştiind răbda durere, defăimat a fost şi nesocotit.

Acesta păcatele noastre le poartă şi pentru noi rabdă durere; şi noi am gândit că de la Dumnezeu este El întru durere. Iar El S-a rănit pentru păcatele noastre şi a pătimit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsă aducătoare nouă de pace era asupra Lui şi cu rana Lui noi toţi ne-am vindecat. Toţi ca nişte oi am rătăcit, fiecare din calea Sa s-a abătut, şi Domnul L-a dat pe El pentru păcatele noastre. Ca o oaie spre junghiere S-a dus şi ca un miel fără de glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu-Şi deschide gura Sa”. (Citiţi pe larg capitolul 53 din Isaia).

Ce proorocie plină de duioşie, de măreţie şi de înţeles adânc este aceasta! Încă nimeni dintre muritorii pământului n-a scris despre Jertfa Mântuitorului aşa de frumos, aşa de înduioşător şi de adânc. Cu litere de foc ar trebui scrisă această proorocie şi plinirea ei pe pereţii caselor noastre şi mai ales în inimile noastre, pentru că în ea se cuprinde toată Scriptura şi toată taina mântuirii noastre sufleteşti. Lui Isaia Proorocul i s-a arătat în vedenie taina cea mare a mântuirii noastre sufleteşti, prin Jertfa cea Sfântă a Mântuitorului. Şi nu numai lui Isaia i s-a arătat această vedenie. Sunt pline Scripturile Vechiului Testament cu astfel de proorocii. Jertfa Mântuitorului trece ca un fir roşu prin toate Scripturile, de la început până la sfârşit, în semnul că această Jertfă este temeiul şi temelia mântuirii noastre sufleteşti.

„Eu nu te întreb ce fel de creştin eşti tu - scria un mare vestitor al Evangheliei -, ci te întreb: Cum stai tu faţă de Crucea Mântuitorului? Te întreb: Ai aflat tu cu adevărat Crucea şi Jertfa Mântuitorului? Ai primit tu darurile ce se revarsă din această Cruce pentru tine, pentru iertarea şi mântuirea ta? Dacă n-ai aflat acest lucru şi n-ai primit această Jertfă, zadarnică este credinţa ta, zadarnice sunt râvna şi viaţa ta...”

Isaia Proorocul spune că, „prin rănile Lui, noi toţi ne-am vindecat şi pedeapsa suferită de El a fost nouă aducătoare de pace”. Însă ce vedem noi azi în lume? E plină lumea de oameni bolnavi cu sufletul, iar oamenii de azi n-au pace. Suntem plini de rănile păcatului şi n-avem pace sufletească tocmai pentru că n-am înţeles şi n-am primit cu adevărat Jertfa Mântuitorului. În chipul de mai nainte se văd două feluri de oameni în faţa crucii lui Hristos. Unii, cei de la stânga, s-au sculat împotriva Celui care venise să-i mântuiască; s-au ridicat cu hule, cu batjocuri, cu ciocane şi cuie, să-L răstignească. Ceilalţi, de la dreapta, sunt cei care s-au vindecat prin rana Lui. Şi primesc binecuvântare şi viaţă de la Mântuitorul. Pe faţa acestora se văd liniştea, pacea şi bucuria mântuirii. Îngerii din cer se bucură împreună cu bucuria lor.

Aşa stau şi oamenii de azi în faţa Crucii: împărţiţi în două tabere. Unii, cei mai mulţi, n-au înţeles şi n-au primit cu adevărat Jertfa Crucii şi de aceea n-au nici o putere împotriva păcatelor şi nu s-au vindecat de ele. Aceştia sunt cei care „răstignesc din nou pe Fiul lui Dumnezeu” (Evr 6, 6), prin sudalme, beţii şi prin fel de fel de nelegiuiri. Evreii care L-au răstignit pe Mântuitorul citeau în Scriptură proorocia de mai sus a lui Isaia Proorocul, dar nu o înţelegeau şi, citind, răstigneau pe Cel Care venise să-i răscumpere din moarte. Aşa şi noi, de multe ori, făcându-ne cruce, în chip nevrednic, Îl răstignim pe Mântuitorul. Proorocia lui Isaia despre Iisus Mântuitorul s-a împlinit, dar încă numai în parte. De ce? Pentru că în lume şi între oameni nu vedem împărăţia păcii şi a dreptății, despre care spune Isaia că o va întemeia Fiul Ce S-a născut din Fecioară. Dimpotrivă, parcă vedem domnia zavistiei şi a urii. Şi iarăşi parcă nu vedem împlinită proorocia din dreapta chipului de mai sus: şarpele-diavol zdrobit de puterea Crucii. Dimpotrivă, azi Satan parcă-i „domnul veacului acestuia”, cum îi zice Ap. Pavel la 2 Corinteni 4, 4. Asta vine de acolo că creştinii n-au primit toţi Jertfa cea mare a Mântuitorului; n-au primit puterea şi darul şi biruinţa ce le dă Crucea Domnului.

Proorocia lui Isaia nu se va împlini în lume şi între popoare până nu se va înfăptui mai întâi în sufletele noastre, în inima ta şi a mea, cititorule. Când Iisus Mântuitorul va fi domn şi stăpân în inima mea şi a ta, atunci şi în lume va sosi domnia şi împărăţia Lui.

Uită-te bine, dragă cititorule, uită-te bine la chipul de mai nainte, căci în el e pusă toată taina mântuirii tale. Pe Iisus Hristos trebuie să-L primeşti ca pe un Mântuitor ce S-a născut pentru tine, a murit pentru tine şi, prin moartea Sa, ţi-a dat şi ţie viaţă, putere şi dar să birui patimile şi pe vrăjmaşul-diavol. L-ai primit tu astfel pe Mântuitorul şi Jertfa Lui cea Sfântă?

„Atunci au scuipat în faţa Lui şi cu trestia L-au bătut”... (Mt 26-27)

Staţi, staţi, o, slugi obraznice, căci şi eu vreau să-L întreb pe Domnul: Iisuse al meu, Mântuitorul meu, predică acum şi nouă: cine este cel care Te-a lovit? Predică nouă: a cui este mâna aceea care Îţi dă cea mai grea palmă? Este mână de preot dătător de sminteală sau de mirean fără evlavie? Este mână de curvă desfrânată sau de tânăr nestăpânit? Este mână de judecător nedrept sau de bogat lacom? Este mână de suduitor sau de beţiv? Este mână de ucigaş sau de fur? Predică nouă, Iisuse, ce Te doare mai mult: palmele iudeilor sau păcatele creştinilor?

Dar Iisusul meu acum nu vorbeşte; tace şi este Mielul cel fără de glas, pe Care L-a profeţit Isaia” (din predicile lui Ilie Miniat).

O, Iisuse, Mântuitorul meu cel bun! Iartă-mă pe mine ticălosul, căci şi eu Te-am lovit cu păcatele şi fărădelegile mele. Team pălmuit cu înjurăturile, Te-am batjocorit cu beţiile, Ţi-am lovit urechile cu fel de fel de hule, de vorbe urâte, de minciuni etc... Iartă-mă, Bunule Doamne, şi mă vindecă cu rănile şi durerile Tale!