Evanghelia Duminicii a 6-a din Postul Mare

(a Floriilor)

În vremea aceea, apropiindu-se Iisus de Ierusalim, a trimis doi ucenici, zicându-le: „Mergeți în satul care este înaintea voastră și numaidecât veți găsi o asină legată și, cu dânsa, un mânz; dezlegându-o, aduceți-o la Mine. Și de va zice vouă cineva ceva, veți zice că acestea trebuiesc Domnului și numaidecât le va trimite pe ele”. Iar acestea toate s-au făcut ca să se plinească ceea ce s-a zis de proorocul care zice: „Ziceți fetei Sionului: Iată, Împăratul tău vine la tine blând și șezând pe asină, pe mânz, fiul celei de sub jug”. Și, mergând, ucenicii au făcut precum le-a poruncit lor Iisus. Au adus asina și mânzul și au pus deasupra lor veșmintele și El a șezut pe dânsele. Iar cei mai mulți din norod așterneau veșmintele lor pe cale și alții tăiau stâlpări de copaci și le așterneau pe cale. Iar noroadele cele ce mergeau înainte și cele ce veneau pe urmă strigau, zicând: „Osana, Fiului lui David, bine este cuvântat Cel ce vine întru Numele Domnului!”. (Mt 21, 1-9)

Praznicul Floriilor ne pune stâlpări în mână, ca să prăznuim amintirea acelei zile - cea dintâi și cea din urmă - în care Mântuitorul S-a lăsat să fie sărbătorit pe pământ și a intrat cu triumf în Ierusalim, ca „Împăratul lui Israel”.

Să luăm aminte: Împăratul Hristos Se apropie acum și de Ierusalimul sufletului nostru. Să ieșim și noi întru întâmpinarea Lui cu flori, cu stâlpări și cântări de mărire.

Florile sunt semnul curăției și al frumosului și, dacă pământul își are în tot anul o primăvară - care îl curăță și îl îmbracă numai cu flori curate și frumoase - și sufletul nostru trebuie să-și aibă în tot anul o primăvară care să-l curețe de păcate și să-l îmbrace cu flori curate și frumoase. Această primăvară a sufletului este postul de curățire și înnoire sufletească al Învierii Domnului.

Oare ai și tu, cititorule, această primăvară cu flori în suflet? Oare răsărit-au flori și stâlpări de curățenie și în sufletul tău? Altcum, cu ce vei întâmpina și primi pe Împăratul Hristos?

Iată, Împăratul Măririi Se apropie să intre în Ierusalimul sufletului nostru! După ce am postit și ne-am mărturisit, acum sosește Taina cea mare a Sfintei Cuminecături; adică Însuși Hristos va intra în casa sufletului nostru.

Sosesc Paștile! Și Praznicul acesta trebuie să-l aștepte tot creștinul, cu sufletul curat și curățit de păcate.

Este o datină bună ca tot creștinul să aștepte Învierea având casa curată și orânduită. Este parcă ceva ce ne îndeamnă să simțim că fără casa curată, văruită și împodobită, nu vin Paștile. Vedeți!... Același lucru trebuie să-l facem și pentru casa sufletului nostru, acum, pe când sosește Învierea! Căci doară și casa sufletului are lipsă de curățenie. Câte gunoaie de păcate nu se strâng într-un an în ea! Să ne curățim dar și casa sufletului nostru și să o împodobim cu florile curăției, ca să intre în ea Împăratul Hristos!

Praznicul Floriilor aceasta ne învață și ne îndeamnă; și de aceea este pus „mai înainte de Paști cu șase zile”. Și apoi încă ceva ne învață praznicul din duminica Floriilor. Uitați-vă bine cum tot aceiași oameni care Îl întâmpină pe Hristos acum - duminică - cu osanale, cu flori și ramuri de finic, peste trei zile Îi ies în cale cu batjocuri, cu cruce și cuie, să-L răstignească. Este aceasta o învățătură să nu fim și noi în chipul și asemănarea evreilor din praznicul Floriilor.

Să luăm aminte! De câte ori ieșim și noi în calea lui Hristos cu flori de rugăciuni, cu posturi și mărturisiri, dar cu faptele noastre cele rele Îl răstignim iarăși pe cruce, suntem și noi în asemănarea evreilor din evanghelie.

Să primim dar pe Hristos cu flori adevărate de curățenie sufletească și cu ramuri de fapte bune! Pentru Hristos și întâmpinarea Lui, să dezbrăcăm și noi hainele noastre, adică hainele cele negre ale zavistiei, ale trufiei, ale iubirii numai de noi înșine și ale patimilor rele.

Noi trebuie să fim în asemănarea pomului bun care face mai întâi frunze, apoi flori și, pe urmă, florile leagă roade. Așa și în pomul vieții noastre: frunzele posturilor și florile rugăciunilor trebuie să lege roade de fapte bune, altcum de nici un folos nu sunt. „Tot pomul ce nu face poame bune se taie și în foc se aruncă” (Mt 7, 18); „Nu tot cel care-Mi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăția Cerurilor, ci acela care face voia Mea” (Mt 7, 21); „Ce-Mi ziceți Mie: Doamne, Doamne, și nu faceți cele ce vă zic Eu?” (Lc 6, 46) - a zis Mântuitorul Hristos.

Ascultați ce pildă frumoasă a spus odată Iisus: „Când cineva aruncă sămânța în pământ, pământul, din sine, rodește mai întâi iarba, apoi spic și, după aceea, grâu deplin în spic. Și, când se coace rodul, îndată trimite secera, că a sosit secerișul” (Mc 4, 26-29).

Așa trebuie să se încheie și postul nostru: cu „grâu deplin în spic”, cu fapte bune; altcum, n-ajunge nimic.

Să-L întâmpinăm pe Hristos cu flori de curățenie sufletească și cu spice de fapte bune.

Când am fost în călătorie la Ierusalim, am văzut și poarta prin care intrase odinioară Iisus, în ziua Floriilor. Această poartă se cheamă „Poarta de aur” și e închisă cu zid. Tradiția de la Ierusalim spune că această poartă s-a închis de la sine și se va deschide iarăși de la sine, în Ziua cea mare a Învierii. Prin ea vor intra sufletele la viață. Plină de înțeles și de adevăr este această tradiție, căci, de fapt, mântuirea noastră stă în întrebarea: cum L-am primit noi pe Mântuitorul? „Și celor câți L-au primit pe El (cu adevărat), care cred în Numele Lui - zice Evanghelia - le-a dat lor putere să se facă fiii lui Dumnezeu” (In 1, 12).

Așa L-ai primit pe Domnul și tu, cititorule?

Cina cea de Taină

Deci, luând Iisus pâinea, o binecuvântă și, frângând-o, dete ucenicilor, zicând: „Luați, mâncați, Acesta este Trupul Meu!”... Și, luând paharul și mulțumind, le dete, zicând: „Beți dintru acesta toți, căci acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor”. (Mt 26, 26-28)

Aceasta este Taina Tainelor prin care Îl primim pe Domnul în casa sufletului nostru, ca să trăim cu El și El cu noi (cf. Apoc 3, 20). Dar, o, cât de nebăgată în seamă este această Taină! Cei mai mulți o tot amână, așteptând ca boala și moartea să-i apropie de Cina Domnului. Și, iarăși, alții se împărtășesc cu nevrednicie. „Să se ispitească tot omul pe sine, că oricare va mânca Pâinea aceasta sau va bea Paharul Domnului cu nevrednicie vinovat va fi față de Trupul și de Sângele Domnului” (1 Cor 11, 27-28). Aceștia sunt cei care se împărtășesc ca Iuda, dar inima lor e plină de toate fărădelegile. Sf. Împărtășire trebuie să fie „cărbunele cel aprins” care, atingându-se de buzele noastre, ne curăță de păcate (Is 6, 6-7).

O împărtășire ce trăiește împreună cu toate păcatele n-ajunge nimic.

Din rugăciunile primirii Sfintelor Taine

Ca focul și ca lumina să-mi fie mie Trupul și Sângele Tău cel scump, Mântuitorul meu, arzând materia păcatului și mistuind spinii patimilor și luminându-mă întreg spre cuvântarea de Dumnezeu cea adevărată!...

Suflete al meu nefericite, suflete pătimașe, înspăimântă-te, văzând preamăritele Taine, lăcrimează suspinând și, bătândute în piept, strigă și zi: Dumnezeule, curăță-mă pe mine, desfrânatul!

Fie să mă înstrăinez de patimi, să am adăugarea darului Tău și întărirea vieții, Hristoase, prin Împărtășirea cu Sfintele Tale Taine. Amin.

La Vinerea Patimilor Mântuitorului

Proorociile Vechiului Testament despre Iisus Mântuitorul și Răscumpărătorul nostru

Proorocii Vechiului Testament au profețit până la cele mai mici amănunte viața și moartea Mântuitorului cu mii de ani înainte de venirea Lui în lume. Aceste profeții le-au scris proorocii cu dar și cu insuflare de la Duhul Sfânt. Măreția și dumnezeiasca sorginte a Bibliei tocmai în aceasta se arată că la scrierea ei a luat parte Însuși Dumnezeu. Scripturile sunt cărți scrise de Dumnezeu și totuși oamenii nu umblă să citească aceste cărți.

Una dintre cele mai frumoase proorocii despre Iisus Mântuitorul este cea arătată în icoana cu răstignirea Sa și se află scrisă în cartea lui Isaia Proorocul:

„Căci Prunc S-a născut nouă, Fiul, și mare va fi stăpânirea Lui și păcii Lui nu va fi hotar, pe scaunul lui David și întru împărăția lui va ședea” (Is 9, 6).

„Și L-am văzut pe El (pe Iisus) și n-avea chip, nici frumusețe și chipul Lui mai sfârșit decât al fiilor omenești; Om ce era întru bătaie și, știind răbda durere, defăimat a fost și nesocotit.

Acesta păcatele noastre le poartă și pentru noi rabdă durere; și noi am gândit că de la Dumnezeu este El întru durere. Iar El S-a rănit pentru păcatele noastre și a pătimit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsă aducătoare nouă de pace era asupra Lui și cu rana Lui noi toți ne-am vindecat. Toți ca niște oi am rătăcit, fiecare din calea Sa s-a abătut, și Domnul L-a dat pe El pentru păcatele noastre. Ca o oaie spre junghiere S-a dus și ca un miel fără de glas înaintea celui ce-l tunde, așa nu-Și deschide gura Sa”. (Citiți pe larg capitolul 53 din Isaia).

Ce proorocie plină de duioșie, de măreție și de înțeles adânc este aceasta! Încă nimeni dintre muritorii pământului n-a scris despre Jertfa Mântuitorului așa de frumos, așa de înduioșător și de adânc. Cu litere de foc ar trebui scrisă această proorocie și plinirea ei pe pereții caselor noastre și mai ales în inimile noastre, pentru că în ea se cuprinde toată Scriptura și toată taina mântuirii noastre sufletești. Lui Isaia Proorocul i s-a arătat în vedenie taina cea mare a mântuirii noastre sufletești, prin Jertfa cea Sfântă a Mântuitorului. Și nu numai lui Isaia i s-a arătat această vedenie. Sunt pline Scripturile Vechiului Testament cu astfel de proorocii. Jertfa Mântuitorului trece ca un fir roșu prin toate Scripturile, de la început până la sfârșit, în semnul că această Jertfă este temeiul și temelia mântuirii noastre sufletești.

„Eu nu te întreb ce fel de creștin ești tu - scria un mare vestitor al Evangheliei -, ci te întreb: Cum stai tu față de Crucea Mântuitorului? Te întreb: Ai aflat tu cu adevărat Crucea și Jertfa Mântuitorului? Ai primit tu darurile ce se revarsă din această Cruce pentru tine, pentru iertarea și mântuirea ta? Dacă n-ai aflat acest lucru și n-ai primit această Jertfă, zadarnică este credința ta, zadarnice sunt râvna și viața ta...”

Isaia Proorocul spune că, „prin rănile Lui, noi toți ne-am vindecat și pedeapsa suferită de El a fost nouă aducătoare de pace”. Însă ce vedem noi azi în lume? E plină lumea de oameni bolnavi cu sufletul, iar oamenii de azi n-au pace. Suntem plini de rănile păcatului și n-avem pace sufletească tocmai pentru că n-am înțeles și n-am primit cu adevărat Jertfa Mântuitorului. În chipul de mai nainte se văd două feluri de oameni în fața crucii lui Hristos. Unii, cei de la stânga, s-au sculat împotriva Celui care venise să-i mântuiască; s-au ridicat cu hule, cu batjocuri, cu ciocane și cuie, să-L răstignească. Ceilalți, de la dreapta, sunt cei care s-au vindecat prin rana Lui. Și primesc binecuvântare și viață de la Mântuitorul. Pe fața acestora se văd liniștea, pacea și bucuria mântuirii. Îngerii din cer se bucură împreună cu bucuria lor.

Așa stau și oamenii de azi în fața Crucii: împărțiți în două tabere. Unii, cei mai mulți, n-au înțeles și n-au primit cu adevărat Jertfa Crucii și de aceea n-au nici o putere împotriva păcatelor și nu s-au vindecat de ele. Aceștia sunt cei care „răstignesc din nou pe Fiul lui Dumnezeu” (Evr 6, 6), prin sudalme, beții și prin fel de fel de nelegiuiri. Evreii care L-au răstignit pe Mântuitorul citeau în Scriptură proorocia de mai sus a lui Isaia Proorocul, dar nu o înțelegeau și, citind, răstigneau pe Cel Care venise să-i răscumpere din moarte. Așa și noi, de multe ori, făcându-ne cruce, în chip nevrednic, Îl răstignim pe Mântuitorul. Proorocia lui Isaia despre Iisus Mântuitorul s-a împlinit, dar încă numai în parte. De ce? Pentru că în lume și între oameni nu vedem împărăția păcii și a dreptății, despre care spune Isaia că o va întemeia Fiul Ce S-a născut din Fecioară. Dimpotrivă, parcă vedem domnia zavistiei și a urii. Și iarăși parcă nu vedem împlinită proorocia din dreapta chipului de mai sus: șarpele-diavol zdrobit de puterea Crucii. Dimpotrivă, azi Satan parcă-i „domnul veacului acestuia”, cum îi zice Ap. Pavel la 2 Corinteni 4, 4. Asta vine de acolo că creștinii n-au primit toți Jertfa cea mare a Mântuitorului; n-au primit puterea și darul și biruința ce le dă Crucea Domnului.

Proorocia lui Isaia nu se va împlini în lume și între popoare până nu se va înfăptui mai întâi în sufletele noastre, în inima ta și a mea, cititorule. Când Iisus Mântuitorul va fi domn și stăpân în inima mea și a ta, atunci și în lume va sosi domnia și împărăția Lui.

Uită-te bine, dragă cititorule, uită-te bine la chipul de mai nainte, căci în el e pusă toată taina mântuirii tale. Pe Iisus Hristos trebuie să-L primești ca pe un Mântuitor ce S-a născut pentru tine, a murit pentru tine și, prin moartea Sa, ți-a dat și ție viață, putere și dar să birui patimile și pe vrăjmașul-diavol. L-ai primit tu astfel pe Mântuitorul și Jertfa Lui cea Sfântă?

„Atunci au scuipat în fața Lui și cu trestia L-au bătut”... (Mt 26-27)

Stați, stați, o, slugi obraznice, căci și eu vreau să-L întreb pe Domnul: Iisuse al meu, Mântuitorul meu, predică acum și nouă: cine este cel care Te-a lovit? Predică nouă: a cui este mâna aceea care Îți dă cea mai grea palmă? Este mână de preot dătător de sminteală sau de mirean fără evlavie? Este mână de curvă desfrânată sau de tânăr nestăpânit? Este mână de judecător nedrept sau de bogat lacom? Este mână de suduitor sau de bețiv? Este mână de ucigaș sau de fur? Predică nouă, Iisuse, ce Te doare mai mult: palmele iudeilor sau păcatele creștinilor?

Dar Iisusul meu acum nu vorbește; tace și este Mielul cel fără de glas, pe Care L-a profețit Isaia” (din predicile lui Ilie Miniat).

O, Iisuse, Mântuitorul meu cel bun! Iartă-mă pe mine ticălosul, căci și eu Te-am lovit cu păcatele și fărădelegile mele. Team pălmuit cu înjurăturile, Te-am batjocorit cu bețiile, Ți-am lovit urechile cu fel de fel de hule, de vorbe urâte, de minciuni etc... Iartă-mă, Bunule Doamne, și mă vindecă cu rănile și durerile Tale!