Evanghelia Duminicii lăsatului sec de carne
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuirea Evangheliilor
(a Înfricoșatei Judecăți)
Zis-a Domnul: „Când va veni Fiul Omului întru slava Sa și toți sfinții îngeri cu Dânsul, atunci va ședea pe Scaunul slavei Sale. Și se vor aduna înaintea Lui toate limbile și-i va despărți pe dânșii unul de altul, precum desparte păstorul oile de iezi. Și va pune oile de-a dreapta Sa, iar iezii de-a stânga. Și va zice celor din dreapta Lui:
«Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, de moșteniți Împărăția care este gătită vouă de la întemeierea lumii! Că am flămânzit și Mi-ați dat de am mâncat; am însetat și Mi-ați dat de am băut; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat, bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine».
Atunci vor răspunde Lui drepții, zicând:
«Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit? Sau însetat și Ți-am dat de ai băut? Sau când Te-am văzut străin și Te-am primit? Sau gol și Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine?»
Și, răspunzând, Împăratul va zice lor:
«Amin zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei prea mici, Mie ați făcut».
Atunci va zice și celor de-a stânga Lui:
«Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui! Că am flămânzit și nu Mi-ați dat să mănânc, am însetat și nu Mi-ați dat să beau. Străin am fost și nu M-ați îmbrăcat, bolnav și în temniță, și nu M-ați cercetat pe Mine».
Atunci vor răspunde și ei, zicând:
«Doamne, când Te-am văzut flămând sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniță și n-am slujit Ție?». Atunci va răspunde lor, zicând:
«Amin grăiesc vouă: întru-cât n-ați făcut unuia dintr-aceștia prea mici, nici Mie n-ați făcut. Și vor merge aceștia în muncă veșnică, iar drepții, în viața veșnică»”. (Mt 25, 31-46)
Un om m-a întrebat odată despre credința mea în viața cea viitoare. I-am răspuns că eu cred în viața cea de veci și în Judecata cea de Apoi nu numai pentru că spune Credeul acest lucru, ci pentru că am citit cu băgare de seamă Sfânta Scriptură și am aflat că trei părți din câte sunt scrise în ea s-au împlinit cuvânt de cuvânt. Toate profețiile despre Mântuitorul și toate cele ce scrie Biblia despre timpurile trecute și despre timpurile noastre s-au împlinit și se împlinesc slovă cu slovă. Iar, dacă s-au împlinit cele două părți, de bună seamă, se va împlini și partea din urmă, partea a treia, cu învățătura despre viața de veci și Judecata de Apoi.
Vai, cum nu citesc oamenii Biblia, Cartea lui Dumnezeu, unde se vede lămurit cum curg viața omenirii și viața omului! În Biblie se văd lămurit întreg trecutul și viitorul omenirii și al omului. Biblia spune lămurit care este rostul vieții omului și care este viitorul lui. Scriptura spune apriat că „după moarte vine judecata” (Evr 9, 27). Scriptura spune apriat că Domnul Iisus va veni pe neașteptate, pe norii cerului, să judece lumea. În capul Cărții scris este: „Iată, vin (...) ca să dau fiecăruia după faptele sale” (Apoc 22, 12).
Dacă oamenii ar citi cu luare-aminte Biblia, ar afla că „Ziua Aceea” e aproape, se apropie. Toate semnele arată că venirea Domnului e aproape. Dar „despre Ziua Aceea sau Ceasul Acela nimeni nu știe: nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Mc 13, 32). De altfel, pentru noi, nici nu are vreo însemnătate mai mare întrebarea: Când va veni Fiul Omului? Pentru noi are însemnătate întrebarea: Cum ne va afla Ziua Aceea?
Vai, ce mișcare mare va fi în Ziua când Se va arăta Fiul Omului pe norii cerului! Toți care se vor afla atunci pe pământ și toți care vor fi în mormânt se vor umple de spaimă și fior. Trâmbița Judecății îi va chema pe toți înaintea Domnului. Dar fiorul celor treziți va fi de două feluri:
1. Ceata celor credincioși - ceata celor mai puțini care au trăit o viață cu Domnul și Evanghelia Lui - se va umple de fiorul bucuriei. Credincioșii vor striga, bucurându-se: Vine Domnul!... Vine scumpul nostru Mântuitor!... A sosit Cel pentru Care am trăit în lume!... A sosit ceasul cel mare și sfânt să trăim în veci cu El și El cu noi!... Slavă Ție, Mântuitorule!
2. Nu însă așa, gloata cea mare a necredincioșilor, a celor care au stăruit în fărădelegi. Pentru ei, venirea Domnului va fi „Ziua cea Mare a mâniei lui Dumnezeu” (Apoc 6, 17). Vai, ce spaimă și groază îi va cuprinde pe cei necredincioși când Îl vor vedea venind pe norii cerului pe Cel pe Care L-au tăgăduit și batjocorit!
„Vedea-vor atunci pe Cel pe Care L-au împuns” (In 19, 37). Vedea-vor pe Cel pe Care L-au răstignit mereu cu păgânătățile lor... Vedea-vor pe Cel Care a bătut neîncetat la ușa inimii lor. Vedea-vor pe Cel pe Care L-au ținut o viață întreagă afară, la ușa inimii lor, și nu L-au slobozit înăuntru. Vedea-vor pe Cel Care i-a îmbiat cu o dragoste nemărginită. Vedea-vor pe Cel Care S-a răstignit și a pătimit pentru ei. Vedea-vor pe Cel pe Care L-au batjocorit și suduit. Acum Îl vor cunoaște, dar cunoașterea aceasta nu le va mai fi spre mântuire, ci spre osândă. Timpul mântuirii a trecut. Domnul vine acum nu ca Miel, ci ca Judecător. În ochii Lui este flacără de foc și este îmbrăcat în haină stropită cu sânge și din gura Lui iese spadă ascuțită, ca să lovească neamurile (cf. Apoc 19, 12-15). Apăsați de groaza urgiei, vor striga păcătoșii: „Munților și pietrelor, cădeți peste noi și ne acoperiți de fața și mânia Celui Care șade pe Scaun!” (Apoc 6, 16).
Dar venirea Fiului Omului va fi numai judecata cea parțială. După aceasta, urmează Ziua cea Mare a Judecății din Urmă, pe care o istorisește evanghelia de duminică.
S-a predicat mult și s-a scris mult despre Ziua Judecății din Urmă. În special, predicatorii s-au silit să arate cum va trebui să-și dea seamă omul cu deamănuntul despre toate faptele sale.
Însă eu îmi închipui altfel Judecata din Urmă. Dacă Dreptul Judecător ar începe îndată numai cu înșirarea faptelor noastre și ne-ar judeca numai după ele, apoi ar fi vai de noi. Toți am înfunda iadul. Eu îmi închipui Judecata din Urmă așa:
Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt vor sta pe Scaunul cel mare de judecată. În fața acestui „tribunal” ceresc stă la judecată, să zicem, un necredincios. Începe „dezbaterea”.
Tatăl va zice:
- Fiul Meu cel scump! Te-am trimis în lume pentru omul acesta și mântuirea lui. Ce s-a întâmplat cu el, de-l văd într-o stare atât de grozavă?
Fiul va răspunde:
- Părinte! Eu Mi-am făcut datoria. „Lucrul ce Mi l-ai încredințat l-am săvârșit” (In 17, 4)... De atâtea și atâtea ori l-am îmbiat pe acest suflet de om cu Sângele Meu și cu Jertfa Mea... În atâtea și atâtea chipuri am încercat să intru cu mântuire în casa inimii lui, dar el nu M-a primit... L-am trecut prin boli și încercări, dar nici așa nu M-a primit... Ce n-am făcut pentru el? Dar el a respins mereu dragostea Mea și Jertfa Mea! Și-a bătut joc de dragostea Mea și de Jertfa Mea... Și-a bătut joc de dragostea Mea și de chemările Mele.
Duhul Sfânt va zice și El:
- Doamne, umblat-am și Eu neîncetat să-l trezesc pe omul acesta din somnul păcatelor și răutăților. Încercat-am în tot chipul să-l aprind pentru cele sufletești, dar el s-a aprins numai pentru cele lumești.
Atunci Tatăl va rosti teribila sentință:
- Du-te de la Mine, blestematule, în focul cel veșnic! Am dat la moarte pentru tine pe scumpul Meu Fiu; L-am dat pentru mântuirea și scăparea ta, dar tu n-ai primit această Jertfă de mântuire. Împotriva ta strigă acum, cerând răzbunare, Sângele Fiului Meu, strigă Patimile Lui. Eu sunt Judecător și Tată. Ca Judecător, te judec pentru dreptatea Mea, iar ca Tată, te judec pentru Fiul Meu...
Eu socot că cei necredincioși vor fi judecați fără răspuns, pentru că ei „răspuns nu vor avea pentru păcatele lor”. „Dacă n-aș fi venit și n-aș fi grăit lor, păcat nu ar avea, dar acum răspuns nu au pentru păcatele lor” (In 15, 22). Nu pentru păcate vor fi judecați oamenii, ci pentru că n-au primit pe Cel Care a venit să-i scape de păcate.
Față de aceștia, ce dulce binecuvântare și chemare vor auzi cei care au trăit o viață cu Domnul și Evanghelia Lui: „Veniți, binecuvântații Părintelui Meu!”.
Băgați de seamă, evanghelia Judecății din Urmă își are de temei cunoașterea Mântuitorului! Milostenia din evanghelie (bolnav am fost și M-ați cercetat... gol am fost și M-ați îmbrăcat... flămând am fost și M-ați săturat etc.) este pusă aici ca o formă de cunoaștere a Mântuitorului.
Împărăția lui Dumnezeu nu e numai milostenie și nu se poate cumpăra numai cu danii, ea se poate câștiga numai prin cunoașterea și aflarea cea adevărată a Mântuitorului. Din această cunoaștere se revarsă toate virtuțile, așa cum matca albinelor nu iese niciodată singură din stup, ci numai înconjurată de toată garda ei. Milostenia și toate celelalte virtuți și fapte bune încep a curge de la sine, când L-ai aflat cu adevărat pe Mântuitorul.
Numai o milostenie făcută din dragostea și cunoașterea Mântuitorului trage în cumpăna mântuirii.
De aici trebuie să plece și mântuirea păcătoșilor. Numai de frica iadului, nimeni nu va intra în rai. În rai vor intra numai cei care, încă din lumea aceasta, Îl cunosc cu adevărat pe Iisus Mântuitorul, Îl iubesc și au plăcere pentru cele sufletești, pentru viața cea duhovnicească.
Viața unui creștin adevărat nu trebuie să fie numai o frică de moarte și judecată. Noi trebuie să fim atrași la fapta bună - zice Sf. Ioan Gură de Aur - nu de frica iadului, ci pentru dragostea lui Hristos.
Noi trebuie să le vorbim oamenilor neîncetat despre dragostea lui Dumnezeu, Care atât de mult ne-a iubit, încât și pe Unul născut Fiul Său L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viața de veci (In 3, 16). Să punem neîncetat în fața oamenilor pe Iisus cel Răstignit, pentru iertarea și mântuirea lor.
Drag suflet nemântuit! „Iată pe Mielul lui Dumnezeu, Cel Care ridică păcatele lumii!” (In 1, 29). Primește-L pe El și apucă pe urmele Lui! Să mergem pe urmele Mielului, Care sângerează pentru păcatele noastre. Să mergem pe urmele Mielului până la sfârșitul vieții noastre, pentru ca, pe urmă, să trecem și noi la „ospățul” Lui.
„Și am auzit ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zice: Aliluia! Domnul Dumnezeul nostru cel Atotputernic a început să împărățească. Să ne bucurăm, să ne veselim și să-I dăm slavă, căci a venit nunta Mielului! Ferice de cei chemați la ospățul nunții Mielului” (Apoc 19, 6-9).
De vei umbla în lumea asta pe urmele Mielului, să știi, fratele meu, că și tu vei fi de față la „marele ospăț”. Dar de vei trăi o viață cu lumea și păcatele, să știi că vei fi între cei care vor striga: „Munților și stâncilor, cădeți peste noi și ne acoperiți de fața Celui Care șade pe tron și de mânia Mielului!” (Apoc 6, 16).
Fratele meu! În fața ta stau ospățul Mielului și mânia Mielului. Stă în voia ta să alegi pe una sau pe alta.
Rugăciune
Iisuse, preabunule Doamne! Mă gândesc cu groază la Ziua cea Mare, despre care ai zis când ai spus că vei veni pe norii cerului înconjurat de sfinții Tăi îngeri ca să judeci lumea. Ah, ce vuiet mare va fi în Ziua Aceea! Va fi „un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice” (Apoc 19, 6). Dar în acest vuiet, deodată, se va face o liniște de mormânt. Se vor deschide cărțile (Apoc 20, 12).
Iată, un înger începe a citi! Auziți-l! Rostește tocmai numele meu: Iosif Trifa. Ce groază, ce fior m-a cuprins! Auzi-l cum citește toată viața mea! Păcate pe care eu le uitasem de mult se înșiruie în fața lui Dumnezeu... Și numărul lor tot crește, tot crește... Ah, ce va fi cu mine, ticălosul? Ah, ce va fi cu mine, pierdutul? A fugi n-am unde, iar a răspunde nu pot... Dar, în aceste clipe, un glas dulce se aude, zicând: „Nu te teme, suflete! Nu tremura, căci Eu sunt aici, ca să te scap” (Ier 1, 8).
De unde vine acest glas mântuitor? Îl cunosc. E glasul Tău, preadulcele meu Mântuitor. E mijlocirea Ta cea scumpă și sfântă (1 In 2, 1-2). Eu stau plângând la picioarele Crucii Tale și Tu răspunzi pentru mine și trecutul meu. Fără mijlocirea Ta eu aș fi pierdut, de o sută de ori pierdut.
Iisuse, preadulcele meu Mântuitor! Tu singur știi cum Te-am aflat pe Tine. Tu singur știi că n-am pe nimeni în această lume decât pe Tine.
Tu știi, Doamne, că Te iubesc... Ajută-mă să merg neîncetat pe calea cea stropită cu Sângele Tău! Iar în Ziua cea Mare a Judecății, fii Tu Apărătorul și Mijlocitorul meu! Ajută-mă să intru și eu la „ospățul” Tău, ca să Te laud și eu cu cei care vor cânta: „Aliluia, Aliluia, Domnul Dumnezeul nostru cel Atotputernic a început să împărățească. Să ne bucurăm și să ne veselim și să-I dăm slavă” în vecii vecilor! Amin.
Pe un drum de flori... la spânzurătoare
În vechime, era datina - pentru cei judecați la spânzurătoare - ca, o săptămână de zile, să li se împlinească toate poftele și dorințele (firește, afară de cea de a fi eliberați). Iar în ziua spânzurării erau conduși pe un drum împodobit cu frunză verde și flori. Ce folos avea însă de toate acestea cel osândit!? Trăia bine, dar îl aștepta judecata. Mergea pe un drum plin cu flori, numai că drumul ăsta ducea la spânzurătoare.
Oare nu tot așa sunt și oamenii care trăiesc în desfătări, plăceri și păcate? Trăiesc bine, dar îi așteaptă judecata. Merg pe calea cea largă, plină de florile plăcerilor și desfătărilor lumești, numai că această cale duce la judecata și osânda de veci. Ferește-ne, Doamne, de o astfel de „viață”!
Ceva mai grozav decât Judecata din Urmă
Un vestit predicator a ținut odată, despre Judecata din Urmă, o predică atât de puternică, încât toți ascultătorii au început a plânge. Dar, pe când era mai mare plângerea, predicatorul și-a schimbat deodată predica și a zis: „Ștergeți-vă lacrimile, dragii mei, căci voiesc să vă spun ceva și mai înfricoșător decât Judecata din Urmă. Nici un ceas nu va trece și, după ce veți ieși de aici, veți uita cu totul predica mea. Veți rămâne numai cu plânsul, căci, mergând acasă, vă veți înfunda iarăși în păcate și răutăți... Și asta-i ceva mai grozav decât Judecata din Urmă”.