Frate statornic
Traian Dorz - Împreună lucrători cu Dumnezeu
Frăţietatea noastră este familia sufletului nostru. După cum suntem legaţi prin legea trupului de familia noastră trupească, tot aşa suntem legaţi prin legea Duhului de familia noastră duhovnicească. Şi, dacă legile trupului, care este trecător, sunt atât de adânci şi de tari, cu cât mai adânc şi mai tare trebuie atunci să ne simţim legaţi de cele ale Duhului!
Dacă credinţa este Harul lui Dumnezeu (Efes. 2, 8), dacă primirea este prin Cuvântul lui Hristos (Rom. 10, 17), dacă darul este de la Duhul Sfânt (1 Cor. 12, 11) şi dacă fiecare trebuie să rămână acolo unde a fost chemat (1 Cor. 7, 20),
- atunci fiecare adevărat credincios trebuie să fie pe deplin încredinţat că numai atunci împlineşte voia lui Dumnezeu când rămâne hotărât şi statornic pe totdeauna cu Dumnezeu în frăţietatea şi în învăţătura în care a fost chemat şi aşezat de la început. Atât este de adevărat şi de potrivit cu voia Domnului acest lucru, încât până şi cele mai smerite suflete, sincere, simt acest adevăr.
Statornicia este un har de la Dumnezeu şi fericite sunt sufletele care o au şi care o păstrează. Pentru că cel nestatornic îşi pierde orice valoare nu numai în faţa lui Dumnezeu, dar chiar şi în faţa oamenilor (Psalm 119, 113; Iacov 1, 6-8). Piatra care nu-şi face un loc statornic este mişcată de orice trecător. Pomul tot mereu mutat din loc în loc n-aduce rod niciodată. Şi credinciosul fără Frăţietate este ca omul fără cămin.
Frate, dacă eşti încredinţat că familia ta duhovnicească îşi trage numele din Hristos (Efes. 3, 15), dacă ai intrat în ea prin naşterea din nou şi dacă ai primit în ea pacea inimii, iertarea păcatelor şi părtăşia cu Hristos, atunci cum să-ţi mai poţi călca legământul aici pus? Cum să-ţi mai poţi părăsi locul în care te-a chemat, aici, Hristos? Şi cum să fii necredincios în lucrul aici încredinţat ţie? (1 Cor. 4, 2).
Nu este indiferent unde lucrezi şi unde ai fost chemat! Nu este tot una dacă lupţi aici sau în altă parte! Nu este tot la fel dacă rămâi aici sau mergi altundeva!
Iată, oştirea unui împărat pământesc este întreagă a lui. Totuşi nici un ostaş, odată înscris într-o unitate, nu se mai poate muta în alta. Chiar în cuprinsul aceleaşi unităţi, ostaşul nu-şi poate schimba după plăcerea sa locul în care a fost pus. Ci orice plecare fără învoirea comandantului este socotită dezertare şi pedepsită aspru.
Iată, în poporul Domnului, din vechime, fiecare seminţie îşi avea steagul ei, fiecare familie numărul ei şi fiecare ins locul său. Nimeni nu se putea schimba după capul lui, dintr-o parte în alta, fără a fi pedepsit necruţător.
Până şi în ceata celor răi era o ordine şi o ascultare. Atunci cum, numai în Oştirea Domnului să nu fie o lege a statorniciei? Numai în ceata Domnului să nu fie o pedeapsă pentru cei nestatornici? Să poată oare merge fiecare cum vrea, când vrea şi unde vrea? Nu, ci suntem încredinţaţi că se înşală amar cei ce cred că Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu al rânduielii (1 Cor. 14, 33).
De aceea noi credem cu tărie că Dumnezeu ne vrea şi pe noi să fim statornici ca El. Şi legământul nostru să fie neschimbat ca al Lui. Și acolo să rămânem, în Lucrarea şi între fraţii de la început. Să creştem cu ei. Să suferim cu ei. Să ne bucurăm cu ei. Să ducem împreună cu ei jugul şi sarcina Lucrării lui Hristos, aşa cum a binevoit El. Pentru ca şi la Înviere şi la Răsplătire să ne bucurăm împreună!
Slavă veşnică Ţie, Dumnezeul nostru Credincios şi Adevărat, Care eşti Neschimbat.
Şi Care Îţi ţii legământul şi dragostea Ta până la sfârşit aceeaşi.
Te rugăm, fă-ne şi pe noi să avem o credinţă neschimbată, o dragoste neschimbată, o învăţătură şi o frăţietate neschimbată pe totdeauna!
Toate, aceleaşi pe care ni le-ai dăruit Tu o dată pentru totdeauna!
Te rugăm, ai milă, în bunătatea Ta, de acele suflete nestatornice pe care duhurile amăgitoare sunt gata să le amăgească. Sunt gata să le facă să-şi părăsească fraţii dintâi, credinţa dintâi, chemarea dintâi...
Sunt gata să se ia după orice duh nou, după orice Evanghelie deosebită, după orice promisiune înşelătoare... şi să-şi părăsească dragostea dintâi.
Te rugăm, nu-i lăsa, Doamne, să facă acest mare păcat de a-şi părăsi adunarea (Evrei 10, 25-27), căci aceasta este păcat contra Duhului Sfânt .
Ca să nu fie pedepsiţi cum scrie înştiinţarea Ta.
Ci statornici până la capăt, să capete cununa biruitorilor.
Amin.
Statornicia este-un har
Statornicia este-un har,
şi fericit e-acel ce-o are,
că-n urma lui pe veci răsar
izvoare şi mărgăritare.
Nu-i suflet mai adevărat,
nu-i soţ mai vrednic de-alipire,
nu-i vestitor mai de urmat
ca cel statornic în iubire.
Nu-i frate mai nedespărţit,
nici prieten mai ales să poarte
un nume mai nepreţuit
ca cel statornic pân-la moarte.
Nu-i credincios adevărat,
părinte mai cu vrednicie
decât acel ce şi-a păstrat
credinţa cu statornicie.
În el nu-i umbră, nici nu-i fum,
ci-i curăţie şi-umilinţă,
nemaiştiind decât de-un drum,
de-o-nvăţătură şi-o credinţă.
În el furtunile-ajung rar,
rămân puţin şi trec grăbite,
dar lasă-un mai puternic jar
şi-aduc noi zări mai strălucite...
Statornic Dumnezeu Ceresc,
nu-Ţi cer mai mare avuţie
decât să-Ţi cred şi să-Ţi trăiesc
Cuvântul cu statornicie.
Nu mă lasă lanţul...
În timpul marilor prigoniri pentru credinţă, un tânăr credincios a fost dus în faţa judecătorului păgân care i-a poruncit aspru:
- Să te lepezi de credinţa ta!
- Nu mă lasă lanţul! - a răspuns tânărul.
- Eşti nebun? - i-a zis judecătorul. Ce lanţ nu te lasă? Tu eşti dezlegat, nu ai nici un lanţ.
- Nu mă lasă lanţul înaintaşilor mei credincioşi în Dumnezeu. Ei sunt lanţul de aur prin care eu sunt legat de El şi nu mă pot rupe. Pot să mă rup de viaţa asta, pot să mă rup de lumea asta şi de trupul acesta, dar de Dumnezeul meu şi de înaintaşii mei nu mă pot rupe. Legătura cu El şi cu ei este mai tare decât toate celelalte legături.
Lanţul acesta nu mă lasă.
Şi curând a ajuns pentru vecii vecilor fericit la Dumnezeul lui şi la înaintaşii săi sfinţi.
*
Cât în lume ţine încă lupta-ntre păcat şi har,
locul nostru-i lângă Domnul: ori la jug, ori pe altar.
Vai de credinciosul care este liber şi slăvit
unde Biblia-i oprită şi Hristos e prigonit!
Ce spun Sfinţii noştri Părinţi.
- E mai uşor să te păzeşti a nu cădea, decât, după ce ai căzut, să te mai poţi ridica.
- Nu te mândri că stai în picioare, ci teme-te mai degrabă, întruna, să nu cazi. (Sf. Ioan Gură de Aur)
- Căderile din credinţă vin din neglijarea rugăciunii, a postului şi din neascultarea Cuvântului lui Dumnezeu. (Sf. Talasie Libianul)
- Cine cade pe podele se mai ridică, dar cine cade din credinţă poate să moară pe veci. (Sf. Nil Sinaitul)
- Mai uşor este a curăţi un suflet necurat decât a aduce la viaţă un suflet, odată curat, dar care a căzut din nou în vechile lui păcate şi fărădelegi, dinainte. (Sf. Teodor)
*
- Taina puterii şi biruinţei noastre nu stă în puterea noastră, ci în puterile care vin de Sus peste puterile noastre, atunci când ochii noştri lăcrimează, când inima noastră se roagă, când sufletul nostru se luptă.
- Căderea din credinţă este un lucru greu şi un păcat mare. Fraţii mei, privegheaţi şi vă rugaţi neîncetat cu toţii, ca să nu cădeţi în ispite şi în păcate, ca să nu ajungeţi, în nici un fel, pricină de sminteală pentru Domnul şi pentru Lucrarea Evangheliei Lui.
- Pentru cei căzuţi, dar care n-au ajuns încă îndrăciţi şi pierduţi cu totul, ne vom ruga şi ne vom lupta să-i mântuim din nou, aducându-i iarăşi în ascultarea Domnului, la picioarele Crucii Lui (Iacov 5, 19-20). Dar de ceilalţi, ne vom păzi și cu toţii trebuie să fim cu mare grijă, ca să nu cădem şi noi, ca să nu ne tragă iarăşi cu ei şi pe noi, după cum spune tot Cuvântul lui Dumnezeu. (Părintele Iosif Trifa)
*
Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu cât vedem că Ziua se apropie.
Căci, dacă păcătuim cu voia după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a Judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.