Frate statornic
Traian Dorz - Împreună lucrători cu Dumnezeu
Frățietatea noastră este familia sufletului nostru. După cum suntem legați prin legea trupului de familia noastră trupească, tot așa suntem legați prin legea Duhului de familia noastră duhovnicească. Și, dacă legile trupului, care este trecător, sunt atât de adânci și de tari, cu cât mai adânc și mai tare trebuie atunci să ne simțim legați de cele ale Duhului!
Dacă credința este Harul lui Dumnezeu (Efes. 2, 8), dacă primirea este prin Cuvântul lui Hristos (Rom. 10, 17), dacă darul este de la Duhul Sfânt (1 Cor. 12, 11) și dacă fiecare trebuie să rămână acolo unde a fost chemat (1 Cor. 7, 20),
- atunci fiecare adevărat credincios trebuie să fie pe deplin încredințat că numai atunci împlinește voia lui Dumnezeu când rămâne hotărât și statornic pe totdeauna cu Dumnezeu în frățietatea și în învățătura în care a fost chemat și așezat de la început. Atât este de adevărat și de potrivit cu voia Domnului acest lucru, încât până și cele mai smerite suflete, sincere, simt acest adevăr.
Statornicia este un har de la Dumnezeu și fericite sunt sufletele care o au și care o păstrează. Pentru că cel nestatornic își pierde orice valoare nu numai în fața lui Dumnezeu, dar chiar și în fața oamenilor (Psalm 119, 113; Iacov 1, 6-8). Piatra care nu-și face un loc statornic este mișcată de orice trecător. Pomul tot mereu mutat din loc în loc n-aduce rod niciodată. Și credinciosul fără Frățietate este ca omul fără cămin.
Frate, dacă ești încredințat că familia ta duhovnicească își trage numele din Hristos (Efes. 3, 15), dacă ai intrat în ea prin nașterea din nou și dacă ai primit în ea pacea inimii, iertarea păcatelor și părtășia cu Hristos, atunci cum să-ți mai poți călca legământul aici pus? Cum să-ți mai poți părăsi locul în care te-a chemat, aici, Hristos? Și cum să fii necredincios în lucrul aici încredințat ție? (1 Cor. 4, 2).
Nu este indiferent unde lucrezi și unde ai fost chemat! Nu este tot una dacă lupți aici sau în altă parte! Nu este tot la fel dacă rămâi aici sau mergi altundeva!
Iată, oștirea unui împărat pământesc este întreagă a lui. Totuși nici un ostaș, odată înscris într-o unitate, nu se mai poate muta în alta. Chiar în cuprinsul aceleași unități, ostașul nu-și poate schimba după plăcerea sa locul în care a fost pus. Ci orice plecare fără învoirea comandantului este socotită dezertare și pedepsită aspru.
Iată, în poporul Domnului, din vechime, fiecare seminție își avea steagul ei, fiecare familie numărul ei și fiecare ins locul său. Nimeni nu se putea schimba după capul lui, dintr-o parte în alta, fără a fi pedepsit necruțător.
Până și în ceata celor răi era o ordine și o ascultare. Atunci cum, numai în Oștirea Domnului să nu fie o lege a statorniciei? Numai în ceata Domnului să nu fie o pedeapsă pentru cei nestatornici? Să poată oare merge fiecare cum vrea, când vrea și unde vrea? Nu, ci suntem încredințați că se înșală amar cei ce cred că Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu al rânduielii (1 Cor. 14, 33).
De aceea noi credem cu tărie că Dumnezeu ne vrea și pe noi să fim statornici ca El. Și legământul nostru să fie neschimbat ca al Lui. Și acolo să rămânem, în Lucrarea și între frații de la început. Să creștem cu ei. Să suferim cu ei. Să ne bucurăm cu ei. Să ducem împreună cu ei jugul și sarcina Lucrării lui Hristos, așa cum a binevoit El. Pentru ca și la Înviere și la Răsplătire să ne bucurăm împreună!
Slavă veșnică Ție, Dumnezeul nostru Credincios și Adevărat, Care ești Neschimbat.
Și Care Îți ții legământul și dragostea Ta până la sfârșit aceeași.
Te rugăm, fă-ne și pe noi să avem o credință neschimbată, o dragoste neschimbată, o învățătură și o frățietate neschimbată pe totdeauna!
Toate, aceleași pe care ni le-ai dăruit Tu o dată pentru totdeauna!
Te rugăm, ai milă, în bunătatea Ta, de acele suflete nestatornice pe care duhurile amăgitoare sunt gata să le amăgească. Sunt gata să le facă să-și părăsească frații dintâi, credința dintâi, chemarea dintâi...
Sunt gata să se ia după orice duh nou, după orice Evanghelie deosebită, după orice promisiune înșelătoare... și să-și părăsească dragostea dintâi.
Te rugăm, nu-i lăsa, Doamne, să facă acest mare păcat de a-și părăsi adunarea (Evrei 10, 25-27), căci aceasta este păcat contra Duhului Sfânt .
Ca să nu fie pedepsiți cum scrie înștiințarea Ta.
Ci statornici până la capăt, să capete cununa biruitorilor.
Amin.
Statornicia este-un har
Statornicia este-un har,
și fericit e-acel ce-o are,
că-n urma lui pe veci răsar
izvoare și mărgăritare.
Nu-i suflet mai adevărat,
nu-i soț mai vrednic de-alipire,
nu-i vestitor mai de urmat
ca cel statornic în iubire.
Nu-i frate mai nedespărțit,
nici prieten mai ales să poarte
un nume mai neprețuit
ca cel statornic pân-la moarte.
Nu-i credincios adevărat,
părinte mai cu vrednicie
decât acel ce și-a păstrat
credința cu statornicie.
În el nu-i umbră, nici nu-i fum,
ci-i curăție și-umilință,
nemaiștiind decât de-un drum,
de-o-nvățătură și-o credință.
În el furtunile-ajung rar,
rămân puțin și trec grăbite,
dar lasă-un mai puternic jar
și-aduc noi zări mai strălucite...
Statornic Dumnezeu Ceresc,
nu-Ți cer mai mare avuție
decât să-Ți cred și să-Ți trăiesc
Cuvântul cu statornicie.
Nu mă lasă lanțul...
În timpul marilor prigoniri pentru credință, un tânăr credincios a fost dus în fața judecătorului păgân care i-a poruncit aspru:
- Să te lepezi de credința ta!
- Nu mă lasă lanțul! - a răspuns tânărul.
- Ești nebun? - i-a zis judecătorul. Ce lanț nu te lasă? Tu ești dezlegat, nu ai nici un lanț.
- Nu mă lasă lanțul înaintașilor mei credincioși în Dumnezeu. Ei sunt lanțul de aur prin care eu sunt legat de El și nu mă pot rupe. Pot să mă rup de viața asta, pot să mă rup de lumea asta și de trupul acesta, dar de Dumnezeul meu și de înaintașii mei nu mă pot rupe. Legătura cu El și cu ei este mai tare decât toate celelalte legături.
Lanțul acesta nu mă lasă.
Și curând a ajuns pentru vecii vecilor fericit la Dumnezeul lui și la înaintașii săi sfinți.
*
Cât în lume ține încă lupta-ntre păcat și har,
locul nostru-i lângă Domnul: ori la jug, ori pe altar.
Vai de credinciosul care este liber și slăvit
unde Biblia-i oprită și Hristos e prigonit!
Ce spun Sfinții noștri Părinți.
- E mai ușor să te păzești a nu cădea, decât, după ce ai căzut, să te mai poți ridica.
- Nu te mândri că stai în picioare, ci teme-te mai degrabă, întruna, să nu cazi. (Sf. Ioan Gură de Aur)
- Căderile din credință vin din neglijarea rugăciunii, a postului și din neascultarea Cuvântului lui Dumnezeu. (Sf. Talasie Libianul)
- Cine cade pe podele se mai ridică, dar cine cade din credință poate să moară pe veci. (Sf. Nil Sinaitul)
- Mai ușor este a curăți un suflet necurat decât a aduce la viață un suflet, odată curat, dar care a căzut din nou în vechile lui păcate și fărădelegi, dinainte. (Sf. Teodor)
*
- Taina puterii și biruinței noastre nu stă în puterea noastră, ci în puterile care vin de Sus peste puterile noastre, atunci când ochii noștri lăcrimează, când inima noastră se roagă, când sufletul nostru se luptă.
- Căderea din credință este un lucru greu și un păcat mare. Frații mei, privegheați și vă rugați neîncetat cu toții, ca să nu cădeți în ispite și în păcate, ca să nu ajungeți, în nici un fel, pricină de sminteală pentru Domnul și pentru Lucrarea Evangheliei Lui.
- Pentru cei căzuți, dar care n-au ajuns încă îndrăciți și pierduți cu totul, ne vom ruga și ne vom lupta să-i mântuim din nou, aducându-i iarăși în ascultarea Domnului, la picioarele Crucii Lui (Iacov 5, 19-20). Dar de ceilalți, ne vom păzi și cu toții trebuie să fim cu mare grijă, ca să nu cădem și noi, ca să nu ne tragă iarăși cu ei și pe noi, după cum spune tot Cuvântul lui Dumnezeu. (Părintele Iosif Trifa)
*
Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alții și cu atât mai mult, cu cât vedem că Ziua se apropie.
Căci, dacă păcătuim cu voia după ce am primit cunoștința adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o așteptare înfricoșată a Judecății și văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiți.