Paştele Iudeilor erau aproape şi Isus S-a suit la Ierusalim.
Sfântul evanghelist Ioan,
scriind sub călăuzirea Duhului Sfânt,
a descris sosirea lui Isus la Templul din Ierusalim, înaintea tuturor celorlalte lucruri, îndată după începutul Evangheliei Sale.
Acesta este un lucru adânc grăitor.
Înţelepciunea lui Dumnezeu vrea să ne înveţe şi prin aceasta că cea dintâi lucrare pe care trebuie să o facă Hristos
acolo unde urmează să fie vestită şi începută Evanghelia Sa,
este curăţirea.
Dumnezeu nu lucrează niciodată altfel! Acesta este felul Lui de lucru în toţi şi totdeauna.
Aşa lucrează într-un suflet şi aşa lucrează într-un templu.
Aşa a lucrat de la început şi aşa va lucra până la sfârşit.
Dumnezeu nu poate intra undeva ca să stea şi să lucreze acolo, până nu face mai întâi lumină şi curăţire.
El nu poate sta la un loc cu aluatul cel vechi, cu firea cea veche,
nu poate locui într-o încăpere necurăţită,
El este ca focul: nu poate sta la un loc cu gunoaiele. Ori le arde curăţind locul de ele, ori pleacă.
Ori face curăţenie şi locuieşte acolo, ori părăseşte locul care nu vrea să se curăţească.
Locul şi sufletul care iubeşte gunoaiele,
şi trăieşte în gunoaie,
şi nu vrea să se despartă de gunoaie,
- nu poate fi niciodată locuit de Dumnezeu.
Domnul vrea să facă şi trebuie să facă totdeauna curăţirea oricăror zdrenţe vechi de pe fiul care vine acasă, îmbrăcându-l cu haina cea nouă.
El înlătură orice vechituri şi orice ruini, când începe o clădire nouă.
Această curăţire este chiar o parte din lucrarea Sa înnoitoare.
Cu aceasta începe, şi trebuie să înceapă, neapărat, înnoirea.
Curăţind Templul de cele mai necurate afaceri, Domnul Isus ne-a arătat că prima Lui Lucrare de mântuire este curăţirea inimii noastre. Adică a locului sfânt, care trebuie să fie numai al Lui, loc de lumină şi sfinţenie.
Căci acolo, tocmai acolo, hoţul de Satana, s-a strecurat tâlhăreşte întinând şi pângărind ceea ce trebuie să fie numai a lui Dumnezeu (1 Cor. 3, 16-17).
Satana, pentru că a stricat Templul lui Dumnezeu, îl va strica şi pe el Dumnezeu.
Dar aşezându-se în templul acesta al Domnului, diavolul a întinat totul cu murdărie şi nelegiuiri. De aceea este neapărat nevoie de foc pentru curăţire şi sfinţire. Căci toate pornesc de acolo, din inimă. Acolo trebuie să ajungă Hristos iarăşi Stăpân şi Domn.
Acolo e Templul!
La praznicul Paştelor se suiau la Ierusalim mii de pelerini să aducă Domnului jertfe şi să se închine în marele Templu al Marelui Iehova.
Ierusalimul fiind capitala religioasă şi naţională a norodului, sărbătoarea aceasta şi locul acesta, aveau o îndoită însemnătate.
De aceea Mântuitorul a trebuit să Se suie la Ierusalim spre a începe de acolo Lucrarea Sa, fiindcă El a venit să curăţească şi să înnoiască nu numai sufletul ci şi trupul.
Nu numai viaţa religioasă ci şi pe cea laică, profană.
Prin lumina Sa şi prin Adevărul Său, Hristos ne-a adus soluţia cea mai fericită nu numai în relaţiile dintre om şi Dumnezeu ci şi în relaţiile dintre om şi om, dintre stat şi stat, dintre popor şi popor.
Sistemul lui Hristos, bazat pe iubire şi dreptate,
pe libertate şi sfinţenie,
ar fi adus cu adevărat fericirea şi îndestularea tuturor oamenilor.
Ar fi adus libertatea tuturor popoarelor, făcând din toate naţiunile lumii, o mare familie fără graniţe, fără tirani şi fără exploatare.
Dar oamenii L-au respins pe Hristos şi l-au cerut pe Baraba.
De aceea acum, nu se mai pot scăpa de barabe, de fiii şi urmaşii barabelor. Ei şi l-au ales. Şi ei şi-l aleg.
Domnul Isus ştia ce este în Ierusalim la o astfel de sărbătoare. Ştia bine ce afaceri necinstite se fac mai ales atunci, tocmai în locul cel mai sfânt şi cu lucrurile cele mai sfinte.
Şi pentru că ştia, nu putea sta nepăsător faţă de aceste nelegiuiri. Căci doar tocmai pentru curăţirea Casei Lui, venise de la Tatăl!
Hristos nu putea sta nepăsător să vadă cum prostimea este înşelată, exploatată şi jefuită în Numele Cel Sfânt al lui Dumnezeu.
Cum bieţii oameni naivi, bietele suflete ascultătoare şi cu frica lui Dumnezeu, - se chinuiau îndurând lipsuri, ei şi copiii lor, numai ca să aducă ceva spre a-I dărui Domnului ca jertfă de bunăvoie şi cu dragă inimă (1 Cronici 29, 9).
Iar acolo, în Templu, oameni lacomi, desfrânaţi şi cămătari,
introduşi de Satana fără ruşine şi fără frică, se sileau să strice Casa Domnului chiar înăuntrul ei.
Toate acestea nu le mai putea răbda şi suporta Domnul Dumnezeu.
Nu mai putea îngădui să vadă buna credinţă a celor neştiutori înşelată şi tâlhărită.
Nu mai putea răbda această urâciune a pustiirii care se aşezase în locul sfânt. Spurcând acest loc peste care era chemat Numele Domnului.
Dacă Fiul lui Dumnezeu a venit să facă lumină şi curăţie în toate compartimentele vieţii, desigur că în lucrurile credinţei şi mântuirii se cere aceasta în primul rând.
De aceea a început cu Ierusalimul, căci acolo era capul.
Şi tocmai cu Templul căci acolo erau ochii.
care ţinea tot trupul lui Israel în întuneric.
De la Ierusalim şi de la Templu unde era cuibul acestor graşi pui de şerpi şi năpârci, care socoteau casa lui Dumnezeu şi Calea Lui numai ca o vacă grasă şi lăptoasă, - de acolo trebuia să înceapă judecata!
La această vacă bună şi blândă care era Templul, sugeau fără nici o muncă atunci douăzeci de mii de preoţi şi slujbaşi, mulţi din ei minţind pe Dumnezeu şi înşelând evlavia mulţimii neştiutoare. Batjocorind sfinţenia şi bunătatea lui Dumnezeu, cu viaţa şi faptele lor blestemate.
Pe cei răi Domnul i-a lovit şi i-a dat afară.
Împotriva acestor slujbaşi răi S-a ridicat Hristos
şi împotriva lor Se va ridica El totdeauna, oriunde Îl vor găsi ei pe El sau El pe ei.
Până când toate gunoaiele acestea vor fi aruncate din Casa Domnului pe vecii vecilor, în focul de afară, unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Adică în locul pe care ei singuri şi l-au ales (Matei 25, 30).
Hristos aşa a început.
Adevărul totdeauna aşa începe.
Fiindcă voia să cureţe lumea, trebuia să înceapă cu centrul ei.
Ca să cureţe Templul trebuie început cu altarul.
Ca să cureţe sufletele trebuie să înceapă cu izgonirea celor ce le necinstesc.
Aşa va curăţi Hristos şi Biserica Sa cea Sfântă şi vie.
- Când vine Hristos începe Praznicul Adevărului!
O Doamne Isuse,
Te rugăm curăţeşte Biserica Ta mereu, şi alungă din ea tot ceea ce caută să Te alunge pe Tine.
Curăţă şi inima noastră şi ochii noştri de tot ce ne împiedică să Te vedem şi să Te urmăm.
Amin.
+
Clopotele cheamă-ntruna doar pe alţii la-nchinare,
ele nu merg niciodată să-ngenunche la altare
- să nu fim şi noi asemeni, ci când spunem şi chemăm
s-arătăm prin fapta noastră că noi facem
ce-ndemnăm!