Paștele Iudeilor erau aproape și Isus S-a suit la Ierusalim.
Sfântul evanghelist Ioan,
scriind sub călăuzirea Duhului Sfânt,
a descris sosirea lui Isus la Templul din Ierusalim, înaintea tuturor celorlalte lucruri, îndată după începutul Evangheliei Sale.
Acesta este un lucru adânc grăitor.
Înțelepciunea lui Dumnezeu vrea să ne învețe și prin aceasta că cea dintâi lucrare pe care trebuie să o facă Hristos
acolo unde urmează să fie vestită și începută Evanghelia Sa,
este curățirea.
Dumnezeu nu lucrează niciodată altfel! Acesta este felul Lui de lucru în toți și totdeauna.
Așa lucrează într-un suflet și așa lucrează într-un templu.
Așa a lucrat de la început și așa va lucra până la sfârșit.
Dumnezeu nu poate intra undeva ca să stea și să lucreze acolo, până nu face mai întâi lumină și curățire.
El nu poate sta la un loc cu aluatul cel vechi, cu firea cea veche,
nu poate locui într-o încăpere necurățită,
El este ca focul: nu poate sta la un loc cu gunoaiele. Ori le arde curățind locul de ele, ori pleacă.
Ori face curățenie și locuiește acolo, ori părăsește locul care nu vrea să se curățească.
Locul și sufletul care iubește gunoaiele,
și trăiește în gunoaie,
și nu vrea să se despartă de gunoaie,
- nu poate fi niciodată locuit de Dumnezeu.
Domnul vrea să facă și trebuie să facă totdeauna curățirea oricăror zdrențe vechi de pe fiul care vine acasă, îmbrăcându-l cu haina cea nouă.
El înlătură orice vechituri și orice ruini, când începe o clădire nouă.
Această curățire este chiar o parte din lucrarea Sa înnoitoare.
Cu aceasta începe, și trebuie să înceapă, neapărat, înnoirea.
Curățind Templul de cele mai necurate afaceri, Domnul Isus ne-a arătat că prima Lui Lucrare de mântuire este curățirea inimii noastre. Adică a locului sfânt, care trebuie să fie numai al Lui, loc de lumină și sfințenie.
Căci acolo, tocmai acolo, hoțul de Satana, s-a strecurat tâlhărește întinând și pângărind ceea ce trebuie să fie numai a lui Dumnezeu (1 Cor. 3, 16-17).
Satana, pentru că a stricat Templul lui Dumnezeu, îl va strica și pe el Dumnezeu.
Dar așezându-se în templul acesta al Domnului, diavolul a întinat totul cu murdărie și nelegiuiri. De aceea este neapărat nevoie de foc pentru curățire și sfințire. Căci toate pornesc de acolo, din inimă. Acolo trebuie să ajungă Hristos iarăși Stăpân și Domn.
Acolo e Templul!
La praznicul Paștelor se suiau la Ierusalim mii de pelerini să aducă Domnului jertfe și să se închine în marele Templu al Marelui Iehova.
Ierusalimul fiind capitala religioasă și națională a norodului, sărbătoarea aceasta și locul acesta, aveau o îndoită însemnătate.
De aceea Mântuitorul a trebuit să Se suie la Ierusalim spre a începe de acolo Lucrarea Sa, fiindcă El a venit să curățească și să înnoiască nu numai sufletul ci și trupul.
Nu numai viața religioasă ci și pe cea laică, profană.
Prin lumina Sa și prin Adevărul Său, Hristos ne-a adus soluția cea mai fericită nu numai în relațiile dintre om și Dumnezeu ci și în relațiile dintre om și om, dintre stat și stat, dintre popor și popor.
Sistemul lui Hristos, bazat pe iubire și dreptate,
pe libertate și sfințenie,
ar fi adus cu adevărat fericirea și îndestularea tuturor oamenilor.
Ar fi adus libertatea tuturor popoarelor, făcând din toate națiunile lumii, o mare familie fără granițe, fără tirani și fără exploatare.
Dar oamenii L-au respins pe Hristos și l-au cerut pe Baraba.
De aceea acum, nu se mai pot scăpa de barabe, de fiii și urmașii barabelor. Ei și l-au ales. Și ei și-l aleg.
Domnul Isus știa ce este în Ierusalim la o astfel de sărbătoare. Știa bine ce afaceri necinstite se fac mai ales atunci, tocmai în locul cel mai sfânt și cu lucrurile cele mai sfinte.
Și pentru că știa, nu putea sta nepăsător față de aceste nelegiuiri. Căci doar tocmai pentru curățirea Casei Lui, venise de la Tatăl!
Hristos nu putea sta nepăsător să vadă cum prostimea este înșelată, exploatată și jefuită în Numele Cel Sfânt al lui Dumnezeu.
Cum bieții oameni naivi, bietele suflete ascultătoare și cu frica lui Dumnezeu, - se chinuiau îndurând lipsuri, ei și copiii lor, numai ca să aducă ceva spre a-I dărui Domnului ca jertfă de bunăvoie și cu dragă inimă (1 Cronici 29, 9).
Iar acolo, în Templu, oameni lacomi, desfrânați și cămătari,
introduși de Satana fără rușine și fără frică, se sileau să strice Casa Domnului chiar înăuntrul ei.
Toate acestea nu le mai putea răbda și suporta Domnul Dumnezeu.
Nu mai putea îngădui să vadă buna credință a celor neștiutori înșelată și tâlhărită.
Nu mai putea răbda această urâciune a pustiirii care se așezase în locul sfânt. Spurcând acest loc peste care era chemat Numele Domnului.
Dacă Fiul lui Dumnezeu a venit să facă lumină și curăție în toate compartimentele vieții, desigur că în lucrurile credinței și mântuirii se cere aceasta în primul rând.
De aceea a început cu Ierusalimul, căci acolo era capul.
Și tocmai cu Templul căci acolo erau ochii.
care ținea tot trupul lui Israel în întuneric.
De la Ierusalim și de la Templu unde era cuibul acestor grași pui de șerpi și năpârci, care socoteau casa lui Dumnezeu și Calea Lui numai ca o vacă grasă și lăptoasă, - de acolo trebuia să înceapă judecata!
La această vacă bună și blândă care era Templul, sugeau fără nici o muncă atunci douăzeci de mii de preoți și slujbași, mulți din ei mințind pe Dumnezeu și înșelând evlavia mulțimii neștiutoare. Batjocorind sfințenia și bunătatea lui Dumnezeu, cu viața și faptele lor blestemate.
Pe cei răi Domnul i-a lovit și i-a dat afară.
Împotriva acestor slujbași răi S-a ridicat Hristos
și împotriva lor Se va ridica El totdeauna, oriunde Îl vor găsi ei pe El sau El pe ei.
Până când toate gunoaiele acestea vor fi aruncate din Casa Domnului pe vecii vecilor, în focul de afară, unde este plânsul și scrâșnirea dinților. Adică în locul pe care ei singuri și l-au ales (Matei 25, 30).
Hristos așa a început.
Adevărul totdeauna așa începe.
Fiindcă voia să curețe lumea, trebuia să înceapă cu centrul ei.
Ca să curețe Templul trebuie început cu altarul.
Ca să curețe sufletele trebuie să înceapă cu izgonirea celor ce le necinstesc.
Așa va curăți Hristos și Biserica Sa cea Sfântă și vie.
- Când vine Hristos începe Praznicul Adevărului!
O Doamne Isuse,
Te rugăm curățește Biserica Ta mereu, și alungă din ea tot ceea ce caută să Te alunge pe Tine.
Curăță și inima noastră și ochii noștri de tot ce ne împiedică să Te vedem și să Te urmăm.
Amin.
+
Clopotele cheamă-ntruna doar pe alții la-nchinare,
ele nu merg niciodată să-ngenunche la altare
- să nu fim și noi asemeni, ci când spunem și chemăm
s-arătăm prin fapta noastră că noi facem
ce-ndemnăm!