Izvoarele învățăturilor
Arcadie Nistor - Umblând cu Domnul Iisus
În Apocalipsa, cap. 9 vers. 1, prin descoperire dumnezeiască, sfântul Ioan vedea cum, la al cincilea înger care a sunat din trâmbiță, o stea a căzut pe pământ, și acestei stele i s-a dat cheia fântânii adâncului și a deschis fântâna adâncului. Dar, lucru de mirare, din fântână n-a ieșit apă, ci fum, ca fumul unui cuptor mare. Fumul a fost așa de gros și mult că s-a întunecat și soarele, și văzduhul.
În cap. 20 vers, 1 , tot în Apocalipsa, sfântul Ioan a văzut un înger pogorându-se din cer și acest înger ținea în mână cheia adâncului. Îngerul a pus mâna pe balaur, pe șarpele cel vechi care este diavolul și satana, și l-a legat pentru o mie de ani. Și l-a aruncat în adânc și a pecetluit intrarea deasupra lui ca să nu mai înșele neamurile.
Vedem două lucrări. Lucrarea făcută prin steaua aceea care căzuse din cer. Ea nu se pogorâse ca îngerul, ci căzuse. Lucrarea ei este aducătoare de mari suferințe oamenilor de pe pământ, în timp ce lucrarea făcută prin înger e aducătoare de pace.
E de mirare că din fântână nu a ieșit apă, ci fum. Fumul acela avea un rost. El ieșise pentru că în el se ascundeau o mare mulțime de lăcuste. Soarele și văzduhul s-au întunecat din cauza fumului, așa că lăcustele puteau lucra lucrarea lor nestingherite. Lor li s-a dat puterea pentru a chinui pe oameni. Erau și organizate, având împărat peste ele chiar pe îngerul adâncului, Abadon pe evreiește și Apolion pe grecește.
Izvorul apei. Fântâna este locul acela de unde se scoate apă. Prin apă se înțelege cuvânt, învățătură. Domnul Isus spune femeii din Samaria că El dă apă vie. Învățăturile lumii sunt tot apă, dar nu apă vie (Ps. 73, 10). Din această fântână a adâncului nu mai ieșea apă, ci fum. Prin acest fum înțelegem tot o învățătură și din aceasta ies niște oameni care se nasc din această învățătură. Dar această învățătură nu mai este din lume, ci de-a dreptul din adânc, de aceea oamenii care se nasc din ea sunt foarte cruzi. Ei sunt lipsiți de orice milă, iubire sau bunătate. Învățătura aceasta întunecă chiar și soarele și văzduhul. Înțelegem aici spiritual. Chinul oamenilor era așa de mare că ei doreau moartea. Deci au pierdut orice nădejde, ei așteaptă moartea ca salvare, dar moartea nu vine, ea va fugi de ei.
Lucrarea îngerului care s-a pogorât din cer e aducătoare de pace, de unire, de iubire. Vrășmașul, diavolul, nu va mai fi liber, el va fi aruncat în adânc și adâncul încuiat și pecetluit pentru o mie de ani.
Steaua căzută aduce suferință, iar îngerul pogorât aduce binecuvântare.
Prin stea înțelegem un om sau o întreagă organizație sub un nume colectiv, reprezentând o idee, un vis pe care îl au ca ideal și pentru care luptă cu toate forțele, neținând seama dacă aduce bine sau rău omenirii. Această învățătură e din adânc și e sub conducerea directă a îngerului adâncului.
În cap. 8 vers. 10, sfântul Ioan scrie că atunci când al treilea înger a sunat din trâmbiță, a căzut din cer o stea care se chema Pelin. Ea ardea ca o făclie și a căzut peste a treia parte din râuri și peste izvoarele apelor. A treia parte din râuri s-au prefăcut în pelin și mulți oameni au murit din pricina apelor pentru că fuseseră făcute amare. E probabil aceeași stea care a văzut-o sfântul Ioan în cap. 9, deoarece acolo, în vers. 1, spune că a văzut o stea care căzuse, deci vorbește la trecut. El nu a văzut-o căzând, ci ea căzuse. Ar putea fi aceeași stea care îndeplinește două lucrări, aceea de a otrăvi a treia parte din râurile și izvoarele apelor, ca după aceea să i se dea cheia fântânii adâncului. Lucrările ei se potrivesc, deoarece sunt conduse de același duh.
O, Doamne, dă-ne o minte plină de înțelepciune să putem înțelege ce citim și prin harul Tău să fim ocrotiți și să nu cădem amăgiți în cursele celui viclean, ci să rămânem aceiași, credincioși, hotărâți, statornici în locul și starea în care ne-ai pus Tu. Lasă lumina Ta să lumineze înăuntrul nostru și astfel să umblăm în lumina Ta. Amin.
Falcău, 2 decembrie 1958
Isuse, aceste clipe de noapte, din locul acesta, dorul meu se îndreaptă spre Tine. Te chem, Te aștept, Te doresc pe Tine, Mirele vieții mele!
O, Doamne, ascultă-mă, primește suspinul meu!
De aici de jos Te chem, din valea plângerii, din valea durerilor, de pe pământ unde Tu ai suferit așa de mult. Unde Tu ai suferit, ai suspinat și ai plâns. Ascultă-mă, o, Isuse, căci de aceea Te chem. Mi-e dor de Tine, sufletul meu însetat Te dorește pe Tine, numai pe Tine!
Nu mai doresc nimic altceva, dar Te doresc pe Tine. De Tine simt nevoie pe acest pământ pustiu, numai de Tine. Ascultă-mă, Isuse! Lasă ca din inima Ta plină de iubire să pornească o rază de iubire care să încălzească inima mea și veșnic să fie fierbinte pentru Tine, numai pentru Tine, Isuse! Amin.
Falcău, 26 martie 1951