După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: Lazăre, vino afară!
Pentru Domnul care ne-a creat, care ne-a dat viaţă din Viaţa Lui, sânge din Sângele Lui, trup din Trupul Lui (Efes. 5, 30)...
Pentru El care ne-a legănat şi ne-a încălzit la Sânul Lui, crescându-ne ca într-un loc tainic încă de pe când fiinţa noastră nici nu avea un chip (Psalm 139, 16)...
Pentru Domnul Făcătorul şi Binefăcătorul nostru, noi suntem mai cunoscuţi şi mai iubiţi, decât cea mai dulce mamă (Isaia 49, 15).
El spune aşa de dulce prin profetul Său că ne-a pus un nume şi că pentru El acest nume este preaiubit şi neuitat...
Din dragoste pentru robul Meu... şi pentru alesul Meu, te-am chemat pe nume, ţi-am vorbit cu bunăvoinţă înainte ca tu să Mă cunoşti (Isaia 45, 4).
Acum aşa vorbeşte Domnul care te-a făcut... şi Cel ce te-a întocmit... Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc. Te chem pe nume, eşti al Meu (Isaia 43, 1)...
Câtă duioşie şi dragoste este conţinută în aceste dulci şi părinteşti dezmierdări şi făgăduinţe!
Ele arată că de la început noi avem un loc ales şi veşnic,
un nume plăcut şi personal,
o chemare şi o solie deosebită, fiecare dintre noi înaintea Domnului. Şi din partea Lui. Şi pentru Împărăţia Lui.
Iată, acum Domnul Isus stă în faţa mormântului şi strigă pe nume pe Lazăr, chemându-l să iese şi să vină la El, cu glasul dulce cu care îi va fi grăit de-atâtea ori în casa neuitată a Betaniei lor.
Iar mortul auzind, ascultă şi vine, aşa de firesc cum venise totdeauna când îl chemase Isus.
Aceasta este taina minunii prin care am înviat noi, când glasul Lui dulce ne-a strigat pe nume, când cu Glasul Lui puternic şi cu Voinţa Lui Dumnezeiască, Domnul şi Mântuitorul Isus Hristos, ne-a chemat pe fiecare din moartea păcatului nostru, spre o viaţă nouă şi a pus în acelaşi timp, în inima noastră, puterea şi duhul dătător de viaţă.
Glasul cel dulce a lui Isus a avut în aceeaşi clipă şi învierea şi viaţa în el.
Viaţa din glasul Lui, a trecut ca un curent electric prin fiinţa noastră - şi astfel noi ne-am trezit scuturaţi de ea, şi ne-am ridicat, pornind spre Dumnezeu.
Deşi în fiecare din noi, Duhul Său de viaţă dătător şi Cuvântul puterii Sale a lucrat trezirea şi învierea asemănătoare în toţi - pentru că toţi suntem din Unul Singur (Rom. 6, 4-5; 2 Cor. 3, 18),
- totuşi Domnul Isus a lucrat cu fiecare dintre noi în chip diferit de toţi...
El ne-a chemat pe numele nostru,
El S-a oprit în faţa mormântului nostru
şi a venit în ceasul şi în locul rânduit pentru noi.
Aşa că fiecare putem spune despre momentul acesta, cum ar fi fost unic, căci într-adevăr unic şi este.
Pentru noi n-a fost altul şi nici nu va mai fi altul asemenea aceluia, până la cealaltă şi ultimă Înviere.
O, cum am auzit atunci chemarea Domnului Isus - şi cum am simţit Duhul Lui înviindu-ne şi aruncându-ne la picioarele Lui mântuitoare şi slăvite! (Efes. 2, 1-6).
Aşa va fi şi la Învierea morţilor, la Marea şi Slăvita şi Cutremurătoarea Înviere de Apoi...
Un glas puternic vom auzi atunci şi fiecare chemându-ne pe nume, pe numele nostru atât de cunoscut şi de personal
şi un Duh puternic de viaţă, ne va trezi şi ne va arunca afară din nefiinţa mormintelor noastre. Chiar dacă vom fi zăcut acolo de mii de ani.
Materia trupului nostru, care fusese în pământ sau în apă sau în foc, transformată dar nu nimicită, se va reface iarăşi într-o clipă sub o nouă şi veşnică formă.
Cum un fir de grâu, iese din pământ în cu totul altă formă, decât forma în care fusese îngropat...
Şi vom continua apoi în viaţa veşnică, într-o formă veşnică, existenţa veşnic fericită sau veşnic nefericită după cum ne-am ales-o prin credinţa sau prin necredinţa noastră (Matei 25, 46); Rom. 2, 7).
O Doamne Isuse, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor,
care prin Puterea Dumnezeiască pe care o ai de a-Ţi supune toate legile Naturii pe care Tu le-ai întocmit,
şi toate lucrurile din veacul de acum şi cele din veacul cel viitor
şi în faţa căruia nimeni nu este mort ci toţi suntem vii, goi şi descoperiţi (1 Cor. 15, 25-28; Evrei 4, 13),
- Slavă veşnică Sfântului şi Marelui Tău Nume Veşnic.
Tu ne-ai făcut şi Tu ne-ai întocmit, pe fiecare şi pe toţi.
Tu ne-ai dat un nume, o inimă, un dar, un timp şi o chemare fiecăruia dintre noi.
Tu ne-ai dat nouă atât viaţa trupească cât şi cea duhovnicească, pentru a ni le pune cu totul în sfânta Ta slujbă şi ascultare.
Te rugăm ajută-ne pe fiecare să ne şi trăim viaţa plini de temere de Tine, plini de evlavie şi de smerenie, în chip vrednic şi rodnic, în mijlocul alor Tăi şi alor noştri.
Căci Tu Doamne vei aduce o Zi, în care fiecare dintre noi vom adormi şi apoi vom fi puşi în ţărână, semănaţi pentru înviere (1 Cor. 15, 42-58),
- căci aşa ai întocmit Tu Doamne toate.
iar noi auzind, vom învia... Şi vom veni în faţa Ta...
... O Faţa Ta Isuse Doamne, ajută-ne s-O vedem atunci cu bucurie, şi să nu ne mai despărţim de Ea, niciodată.
Amin.