Micimea noastră omenească
Traian Dorz - Eterna Iubire
1 - Cercetăm de atâta timp Viaţa, Universul, Dimensiunea, Timpul şi Cosmosul...
şi ce ştim din toate acestea oare, cu adevărat şi sigur?
Iar din ceea ce ştim, ce am ajuns să putem?
Doamne, ce este omul, ca să iei aminte la el? Ai milă de micimea noastră, căci numai şi numai prostia o avem mare.
2 - Cercetăm de mii de ani Cuvântul lui Dumnezeu...
şi înţelepciunea lucrărilor Lui...
şi Tainele Voii Sale...
şi adâncul legăturilor
şi întinderea puterii
şi desăvârşirea atotştiinţei
şi nemărginirea bunătăţii
şi strălucirea Slavei
şi dimensiunile iubirii
şi măreţia gândurilor minunate
şi necuprinse ale lui Dumnezeu
- şi ce oare au putut să cunoască din toate, chiar şi cei mai înainte dintre noi oamenii?
3 - De aceea, pentru că noi ştim atât de puţin, trebuie să avem milă, înţelegere şi îngăduinţă faţă de toţi semenii noştri care ni se par că ştiu şi că fac şi mai puţin decât noi.
Căci ei cunosc şi mai puţin. Sau ni se pare nouă aşa.
4 - Şi pentru că nimeni dintre noi nu poate să se laude cu nimic înaintea lui Dumnezeu
- fiindcă nimeni nu este nici fără păcat şi nici fără slăbiciuni şi nici fără zbârcituri înaintea Luminii Lui, -
- nici unii dintre noi, oricine am fi, n-avem voie să fim necruţători, neiertători şi neînţelegători faţă de slăbiciunile de-aproapelui nostru.
5 - Toţi oamenii, în legăturile dintre noi, trebuie să fim împodobiţi cu smerenie şi înveşmântaţi cu dragoste, care este legătura desăvârşirii.
Căutând binele
şi dorind curăţia
şi râvnind sfinţirea
şi iubind fraţii
şi înţelegându-i pe toţi oamenii,
- fiindcă toţi suntem slabi şi mici. Numai Singur Dumnezeu merită toată slava tuturor.
6 - Doar cu noi înşine avem drept să fim aspri.
Nouă înşine pretinzându-ne mai mult, noi înşine să ne străduim să ajungem înălţimea smereniei, purtându-ne aspru cu noi înşine, dar fiind blânzi cu toţi ceilalţi.
Fiindcă şi noi avem aceleaşi slăbiciuni ca şi ei
- după învăţătura Domnului nostru Isus Hristos,
căci până la urmă tot dragostea rămâne singura, eterna şi adevărata ştiinţă.
- Adevărul este înţelegerea dreaptă a învăţăturii Sale.
- Viaţa este trăirea cu fapta, cu o conştiinţă totdeauna trează şi curată atât a duhului cât şi a literei tuturor acestor învăţături ale Sale.
Într-adevăr numai în acest fel se poate ajunge la Dumnezeu.
8 - Dumnezeu mai întâi trebuie să fie cunoscut.
Apoi înţeles.
Şi apoi ascultat!
Aceste stări merg una după alta. Şi întregesc neapărat condiţia mântuirii oricărui suflet.
Nimeni nu poate avea pe una fără celelalte.
Nici să ajungă la Dumnezeu numai cu primele, fără ultima.
9 - Acum, de vreme ce suntem bine încredinţaţi că numai învăţătura de Credinţă a Domnului nostru Isus Hristos este Calea, singura Cale pe care se poate ajunge la dobândirea mântuirii, - tot ce avem de făcut este să ne pătrundem de duhul ei
- şi să împlinim condiţiile ei. Numai cunoaşterea nu-i de-ajuns.
10 - De vreme ce suntem la fel de încredinţaţi că înţelegerea pe care ne-a lăsat-o înaintaşii noştri prin Biserica Vie în care ne-am născut
şi pe care dobândind-o prin credinţă, am căpătat şi noi naşterea din nou, acesta este adevărul, pe care să-l păstrăm călăuzindu-ne după el ca după o lumină Dumnezeiască.
11 - Dar şi mai bine încredinţaţi trebuie să fim că dacă noi nu ne dăm toate silinţele să împlinim cu fapta vieţii, cu tot sufletul nostru,
în fiecare zi,
tot ce ne arată Calea şi ne porunceşte Adevărul, - noi nu vom ajunge la Dumnezeu
- căci nu avem viaţă.
12 - În zadar este pregătită Calea şi arătat Adevărul, dacă noi cu viaţa nu-l dorim.
În zadar este bună Calea şi drept Adevărul, dacă noi cu viaţa nu le urmăm.
În zadar este făcut drumul şi pregătită căruţa, dacă eu nu mă sui să merg cu ea.
În zadar cunosc Evanghelia şi am harurile, dacă eu nu le folosesc în chip mântuitor.
13 - Dar oricât de adevărate sunt acestea
şi oricât de mulţi s-au mântuit prin ele până astăzi,
- ele nu ne vor folosi nouă decât spre o şi mai mare osândă, dacă noi nu avem viaţă trăită ascultătoare în sfintele lor îndrumări!
14 - Calea şi adevărul fără viaţă n-au mântuit pe nimeni.
Numai cunoaşterea şi învăţătura fără trăire nu ne pot ajuta cu nimic, în faţa morţii şi a Judecăţii pe nici unul dintre noi, oricine ar fi.
Trebuie viaţa, - fiecăruia şi tuturor.
Trebuie neapărat viaţa, trăită în ascultarea lui Dumnezeu.
Ferice numai de cei care le au pe toate trei,
- dar mai ales pe ultima.
15 - Prin nici o altă învăţătură decât a lui Hristos (2 Ioan 9) nu se poate ajunge la cunoaşterea mântuitoare.
Prin nici o altă jertfă decât a lui Isus Hristos (1 Ioan 2, 2) - nu se poate avea iertarea şi spălarea păcatelor.
16 - Prin nici o altă mijlocire decât a Domnului nostru Isus Hristos (1 Tim. 2, 5) - nu se poate afla împăcarea cu Dumnezeu.
- şi nu va putea ajunge nimeni la mântuirea lui Dumnezeu.
17 - Dar acel binecuvântat suflet care a fost pătruns cu adevărat de aceste încredinţări
care a luptat mereu şi a trecut prin stările acestea,
care a ajuns cu adevărat să aibă fericita cunoaştere a lui Dumnezeu,
- acela va vedea mântuirea Lui, cu siguranţă şi cu strălucire.
18 - Ce minunată este această Dumnezeiască Lucrare spre mântuirea noastră:
Tatăl a trimis pe Fiul,
Fiul a trimis pe Duhul Sfânt,
iar Duhul Sfânt trimite pe ucenicii Săi, vasele şi uneltele prin care lucrează El acum, spre împlinirea Planului Veşnic al Înţelepciunii, al Iubirii şi al Bunătăţii lui Dumnezeu, faţă de om, creatura Sa, -
şi faţă de toate creaturile urmaşilor Lui.
19 - Lucrarea mântuirii noastre cere o parte din aceasta fiecărei Persoane din Sfânta Treime, potrivit cerinţelor acestei Lucrări uriaşe şi veşnice,
- tot aşa ne cere această Lucrare şi partea noastră, întâi a fiecărui trimis al lui Dumnezeu la noi, cât şi a noastră a fiecăruia, care vrem să ne mântuim.
20 - Şi cele de Sus şi cele de jos, toate ne cer nouă să-L arătăm lumii pe Tatăl.
Aşa cum L-a arătat Mântuitorul Hristos, ucenicilor Săi.
Aşa cum ne porunceşte nouă tot Cuvântul Sfânt.
Şi aşa cum ne cer şi aşteaptă de la noi, toate sufletele care însetează după Dumnezeu.
Te rugăm Doamne, ajută-ne.
Amin.