Poezia şi cântarea în slujba Oastei Domnului

Poporul nostru este un popor iubitor de poezie şi de cântare. Poezia şi cântarea sunt un dar special al poporului nostru. Numai cât acest dar trebuie atras şi el în slujba Domnului. Cântarea este un dar ce trebuie pus în slujba Domnului.

Scripturile spun că lumea cea cerească răsună neîncetat de cântările cetelor îngereşti.

Şi am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; şi glasul pe care l-am auzit, era ca al celor ce cântă cu alăuta, şi cântau din alăutele lor. (Apoc. 14, 2-5).

După aceea, m-am uitat, şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini, şi strigau cu glas tare, şi ziceau: Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului! (Apoc. 7, 9-12).

M-am uitat, şi împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrânilor am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de 10 mii de ori 10 mii şi mii de mii. Ei ziceau cu glas tare: Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda! (Apoc. 5, 11-12).

Cântările de slavă lui Dumnezeu ar trebui să răsune neîncetat şi în lumea aceasta. Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt ne-au învrednicit - şi ne învrednicesc - pe noi păcătoşii cu atâtea daruri şi binecuvântări încât oriunde ne-am întâlni două sau 3 suflete ar trebui să cântăm cântare de slavă şi mulţumită lui Dumnezeu. Pământul împreună cu cerul ar trebui să laude neîncetat pe Domnul. Cântările noastre ar trebui să se împreune neîncetat cu cântările cerului.

Aşa erau creştinii cei dintâi. Ei petreceau în cântări duhovniceşti ascultând porunca ap. Pavel: Nu beţi vin în care este desfrânare, ci vă umpleţi de Duh Sfânt, vorbind între voi în psalmi, în lăudări şi cântări duhovniceşti (Efes. 5, 18-19). Cântarea religioasă era la început pe buzele tuturor. Făcea parte din viaţa creştină. Era o lipsă a sufletelor pentru că oamenii erau plini de Duh Sfânt. Erau cu adevărat copiii lui Dumnezeu, de aceea simţeau o lipsă de a-L lăuda neîncetat pe Dumnezeu prin cântări de slavă şi mărire.

Un om m-a întrebat astă vară de a cântat vreodată Mântuitorul şi ucenicii? Era acest om contra cântărilor ce le facem noi ostaşii Domnului şi credea că m-a prins cu această întrebare. Eu însă i-am răspuns îndată: Da, a cântat şi încă regulat. În privinţa asta o Evanghelie ne-a păstrat o mărturie de mare preţ. În seara Cinei celei de Taină ne spune Evanghelia că la sfârşitul Cinei, Mântuitorul cu ucenicii au cântat cântările de laudă (Matei 26, 30). Acest loc ne spune apriat că Mântuitorul cu ucenicii în adunarea lor foloseau regulat cântarea religioasă.

Vechiul Testament este şi mai mult o mărturie pentru cântarea duhovnicească. Psaltirea însăşi nu este altceva decât o carte de cântece religioase; o carte de poezii religioase pe care psalmistul David le-a făcut cântându-le la harfă.

Dar în decursul vremii, cântarea religioasă s-a răcit şi ea şi s-a stins mereu. Azi cântarea religioasă a ieşit parcă cu totul din lume. A rămas aproape numai în biserică. Parcă a scos-o cineva din lume şi a încuiat-o în biserică. Viaţa creştinilor de azi nu mai răsună de cântări religioase ca la începutul creştinismului. De ce? Vom aminti câteva pricini:

1 - Întâi, pentru că a slăbit creştinismul; a slăbit râvna şi duhul creştinilor şi în măsura asta a slăbit şi s-a stins şi cântarea religioasă. Azi e plină lumea de cântări lumeşti pentru că e plină lumea de oameni lumeşti. Au amuţit cântările duhovniceşti pentru că s-au rărit grozav oamenii cei duhovniceşti (1 Cor. 2, 14). Nu s-aud cântări religioase pentru că aceste cântări izvorăsc şi ele dintr-un prisos de duh, iar creştinii de azi n-au acest prisos.

Nici măcar duminica, în ziua Domnului, nu s-aud cântările duhovniceşti (s-aud în schimb cele ale diavolului: desfătările, jocurile, cântecele lumeşti, etc).

2 - A doua pricină este greşeala că în biserică şi în afară de biserică, nu s-a lăsat cântarea religioasă să fie a tuturor şi să aparţină tuturor. Cântarea religioasă a devenit cântare bisericească, iar cântarea bisericească a fost închisă la strană. La început biserica a fost o biserică cântătoare. Cânta întreg poporul... Slujbele bisericii sunt şi astfel întocmite ca să cânte întreg poporul. În Rusia şi prin unele părţi de la noi se mai păstrează încă această datină veche şi bună de a cânta întreg poporul. Însă în cursul timpului, cântarea bisericească s-a luat din gura poporului şi s-a dat exclusiv stranei. În chipul acesta, poporul a ajuns să stea pasiv la slujbele bisericii. Eu cred că nu e bine acest lucru... Sectarismul câştigă aderenţi tocmai prin cântarea religioasă comună.

La noi a început a prinde credinţa greşită că cântările bisericeşti ar aparţine exclusiv diecilor. S-a întâmplat şi aici ceea ce s-a întâmplat cu Evanghelia şi Biblia. Până în zilele noastre s-a păstrat credinţa greşită că Evanghelia e o carte sfântă ce trebuie să stea numai pe masa sf. altar ferecată în cât mai mult aur şi argint... e păcat să iese în lume... e păcat să citească în ea altcineva decât preotul (Evangheliile se află scrise în Noul Testament).

Se mai află încă şi azi destui nesocotiţi care strigă că Biblia e o carte pocăită. Să nu te vadă cumva citind în ea că strigă după tine că eşti pocăit.

Aşa s-a întâmplat şi cu cântarea bisericească. S-a format şi aici credinţa greşită că cântările bisericeşti şi religioase aparţin numai stranei şi numai preoţilor şi diecilor. Cum te aude cineva cântând atare cântare religioasă, strigă după tine că eşti pocăit. Nişte ostaşi din Oastea Domnului îmi spuneau că îndată ce au început să cânte în adunările lor de duminica după amiază, oamenii au început a striga: Îi gata cu ăştia!... auzi-i cum cântă ca pocăiţii... i-am pierdut...

Ce creştinism teribil! Cântarea religioasă este o descărcare sufletească. Un om plin de Duhul Sfânt simţeşte o lipsă să-şi descarce şi prin cântare acest prisos sufletesc. Şi iată, am ajuns şi vremile când această descărcare sufletească este batjocorită şi prigonită. Eşti creştin bun numai până când îţi descarci sufletul răgând cântecele diavolului prin cele crâşme.

Ce creştinism teribil!

Cântarea bisericească, cântarea religioasă trebuie să aparţină tuturor. Toţi avem nu numai dreptul, ci şi datoria să-L lăudăm pe Domnul prin cântări de slavă şi mulţumită lui Dumnezeu.

Un cărturar i-a criticat şi mustrat pe nişte ostaşi din Oastea Domnului zicându-le: Voi ce v-apucaţi să cântaţi cântări bisericeşti şi religioase? Treaba asta se ţine de preoţi şi cântăreţi...

Un ostaş i-a răspuns foarte cuminte aşa: Noi cântăm pentru că uite, d-le, ce scrie aici în Psaltire la psalmul 148şi 150: Lăudaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El soarele şi luna, stelele şi lumina. Lăudaţi pe Domnul munţii, dealurile şi toate lemnele, fiarele şi toate dobitoacele şi păsările cele zburătoare... toată suflarea să laude pe Domnul!... Apoi, dragă domnule, noi am crezut că dacă şi lemnele şi dobitoacele sunt chemate să laude pe Domnul - apoi şi noi datori suntem să-L lăudăm prin cântări de slavă şi mulţumită. Noi doară suntem mai mult decât lemnele şi dobitoacele.

Cuminte răspuns!

Cântarea bisericească - şi peste tot cântarea religioasă - trebuie să aparţină tuturor. Eu cred că fiecare creştin ar trebui să aibă Octoich, Ceaslov şi alte cărţi de cântări religioase din care să înveţe şi să cânte astfel de cântări. Eu cred că poporul întreg ar trebui să cânte în biserică şi afară de biserică. Ce frumos ar fi să auzi întreaga biserică cântând psalmul 135:

Mărturisiţi-vă Domnului că este bun.

Că în veac ţine îndurarea Lui. Aleluia.

De această credinţă este şi marele nostru învăţat, dl. N. Iorga. În a sa foaie pentru popor, Neamul Românesc, dl. Iorga sub titlul Înnoirea legii celei vechi, scrie următoarele:

În bisericuţa ce se ridică pe deal, la intrarea Plăineştilor, am văzut un lucru minunat.

Preotul, în veşminte, sta înaintea altarului şi cânta împreună cu oamenii. Aşa de puternică era evlavia întrupată în cântec că se zguduiau zidurile vechi şi şubrede. Câtă lume era, se împărtăşea la aceste laude aduse puterilor cereşti, afară doar de niscaiva cucoane care îşi aranjau pălăriile.

Mi s-a mai spus că acelaşi preot tânăr cheamă pe oameni ca pe fraţii săi şi le desluşeşte Scriptura, dându-le drept ca ei să întrebe despre cele ce le sunt nelămurite în suflet.

Şi astfel iată că se poate şi împărtăşire la slujba cea sfântă şi citirea Bibliei, dar se poate şi păstrarea cuvenită a celor vechi, bune şi sfinte ale noastre, pe care nu ni le-au făcut nemţii de la Hamburg, cei care ne îmbie cu adventismul.

3 - A treia pricină a slăbirii cântărilor duhovniceşti este greşeala - specifică a noastră a românilor - că nu s-a atras poezia şi cântarea noastră populară în slujba Domnului. Poporul nostru este un popor plin de poezie şi de cântare. Doară nici un alt popor n-are acest dar atât de mult ca poporul nostru. Şi totuşi se aud aşa de rar cântările şi poeziile cele religioase.

Eu m-am gândit mult şi de multe ori cum se face de englezii şi nemţii au atâtea poezii prefăcute în cântări şi imnuri religioase pe care le cântă şi pruncii cei mici. Englezul şi neamţul sunt nişte popoare reci; n-au nici pe departe poezia şi cântarea românului - şi totuşi viaţa lor e plină de poezii şi cântări religioase. Noi - un popor plin de poezie şi de cântare - n-avem poezii care să cânte Jertfa Golgotei şi tainele mântuirii.

Eu cred în următoarele pricini:

1 - Peste hotarele ţării noastre sufleteşti încă n-a suflat de ajuns vântul Duhului Sfânt, iar poezia şi cântarea religioasă se ivesc numai pe urma acestui vânt. În măsura în care Duhul Sfânt va sufla şi peste hotarele noastre, se vor ivi şi cântările duhovniceşti.

2 - Poeţii şi compozitorii noştri n-au atras poezia şi cântarea poporului în slujba Domnului. Ne trebuie aici nişte oameni atinşi de suflarea Duhului Sfânt care să se ocupe cu acest lucru.

Şi ce lucruri minunate s-ar putea face în direcţia aceasta! Mărturie grăitoare sunt colindele noastre. Eu nu cred să aibă atare popor colinde aşa de frumoase ca ale noastre. De ce? Pentru că în ele, a pus românul nostru sufletul său religios; prin ele şi din ele grăieşte comoara credinţei neamului nostru. Colindele sunt o mărturie vie că poporul nostru ar putea da cele mai frumoase cântări şi imnuri religioase dacă ar fi cineva să se ocupe de acest lucru.

Însă greşeala tocmai în asta stă: colindele privesc numai câteva săptămâni dintr-un an şi numai Naşterea Domnului. Nu s-a încercat şi nu s-a încurajat alcătuirea şi încurajarea altor şi altor poezii religioase armonizate în felul cântărilor noastre specifice şi în special al colindelor.

Puţini îşi dau seama despre cât de mult îi plac poporului nostru cântările alcătuite din poezii religioase. Sectarismul câştigă aderenţi tocmai prin cântarea versificată. Adventiştii au plătit din greu câţiva poeţi să le versifice imnuri religioase, originale şi traduceri.

Cântarea de poezii şi psalmi versificaţi ar fi pătruns în popor cu mult mai repede şi mai adânc decât multe din cântările bisericeşti. În cântările bisericeşti sunt încă multe fraze greoaie - traduse ad-literam de prin greceşte şi slavonă - cu care cam greu se deprinde poporul şi le învaţă cam greu.

Şi acum, după aceste observări generale, mă întorc către cei din Oastea Domnului şi le spun următoarele:

1 - Noi ostaşii Domnului trebuie să cântăm cântări religioase. Oştile cereşti laudă neîncetat pe Dumnezeu şi pe Mielul. Aşa trebuie să facă şi Oastea noastră.

Cântarea se foloseşte şi în armatele cele lumeşti. În toate armatele s-a introdus muzica şi cântarea. Ea dă însufleţire soldaţilor şi curaj la luptă. Şi în Oastea Domnului trebuie să răsune muzica şi cântarea religioasă. Armata lui Hristos nu poate fi o armată de muţi. Trebuie să fie o armată ce cântă cântece de vitejie, de laudă şi de mărire lui Dumnezeu.

Avem şi datoria de a-I mulţumi lui Dumnezeu şi prin cântare pentru darurile şi binecuvântările de care ne-a învrednicit. Noi suntem nişte scăpaţi de potop, nişte trecuţi prin Marea Roşie, nişte scoşi din Sodoma şi Gomora - să vestim şi prin cântare minunile ce le-a făcut Domnul cu noi. Israelienii au cântat cântare nouă, după ce au scăpat din Marea Roşie. Cântaţi Domnului şi spuneţi toate minunile Lui (Psalm 104, 2).

2 - Cântarea religioasă nu trebuie să fie numai o datorie a noastră, ci trebuie să fie mai ales o lipsă, o plăcere a sufletului nostru, întocmai ca rugăciunea. Un om duhovnicesc simţeşte lipsa cântărilor duhovniceşti. Un om plin de Duhul Sfânt simţeşte lipsa să-şi descarce acest prisos sufletesc şi prin cântare.

Mulţi însă vor zice: Nu tot omul poate cânta... trebuie şi pentru treaba asta un dar deosebit. Noi însă vom zice: Acest dar se dă şi el îndată ce intri în şcoala Golgotei; în şcoala Duhului Sfânt. Doi ostaşi ai Domnului dintr-o comună a jud. Cluj au fost aici la Sibiu. Îmi spuneau că sunt 12 inşi din acel sat în Oaste. Duminica după biserică se strâng şi fac adunare cu citire din Biblie, rugăciuni, etc. La început - spuneau ostaşii - sectarii ne batjocoreau amarnic zicând: Uite o ceată de muţi care nu pot cânta, nu pot mări pe Dumnezeu prin cântare...

- Şi de ce nu aţi cântat şi dv.? - i-am întrebat eu.

- Pentru că, d-le părinte, nu puteam, bag seamă n-aveam încă destul duh... pe urmă însă am învăţat şi noi să cântăm - şi azi se strâng oamenii să audă cântările noastre.

- Şi ce cântaţi dv.?

Uite, cântăm cântări bisericeşti şi cântăm poezii religioase din cartea cu Oastea Domnului.

Cântau poeziile cu o melodie simplă, uşoară, o melodie făcută de ei, dar foarte frumoasă şi mişcătoare de suflet. Cântau şi poezii făcute de ei şi armonizate de ei (unde sunteţi d-lor compozitori ai noştri?).

Auzindu-i mi-am zis îndată: Iată ce face şcoala Golgotei şi şcoala Duhului Sfânt! Pe şcolarii ei îi învaţă să şi cânte. La început 12 ostaşi nu puteau cânta pentru că n-aveau încă destul duh - cum foarte bine ziceau cei 2 ostaşi, dar pe urmă, după ce s-au umplut de darul Duhului Sfânt au învăţat să şi cânte.

Auzindu-i mi-am adus îndată aminte de locul de la Apocalipsa unde zice: Şi cântau o cântare nouă înaintea Scaunului şi nimeni nu putea să înveţe cântarea afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii care fuseseră răscumpăraţi şi urmează pe Mielul oriunde (Apoc. 14, 3-5).

Cântare nouă, cântare duhovnicească pot învăţa numai cei ce urmează pe Mielul. Ce minunată este şcoala mântuirii sufleteşti şi ce lucruri minunate face!

3 - Ce fel de cântări să cântăm? Voi spune îndată: vom cânta orice fel de cântări care ne cheamă la Domnul, şi prin care Se laudă Domnul. Vom folosi înainte de toate cântările noastre bisericeşti şi colindele (când e vremea lor), poeziile din cartea cu Oastea Domnului şi orice alte cântări religioase.

Aici voi preciza un lucru. Cântările pe care le cântă pocăiţii (sectarii), nu sunt cântări făcute de ei. Nu sunt cântările lor. Aceste cântări se cântă în bisericile Angliei (şi în Suedia, Norvegia şi prin alte biserici din Apus). Spre pildă: în toate cărţile de cântări ale sectarilor văd cântarea: Cetate tare este Domnul. Ei bine, aceasta este o cântare pe care o poţi auzi în toate bisericile Apusului. Cu această cântare s-a deschis şi congresul de la Stockholm unde a participat şi biserica noastră. În bisericile din Apus găseşti toate cântările ce le cântă sectarii.

Voi spune deci cu apăs acest lucru: Cântările pe care le cântă sectarii sunt luate şi aduse din biserica Angliei. Aceste cântări nu sunt pocăite, ci sunt cântări bisericeşti, care se cântă prin bisericile din Apus. Aceste cântări nu sunt ale pocăiţilor, ci sunt ale Domnului, sunt ale tuturor creştinilor. Precum Biblia nu e o carte a pocăiţilor, ci a creştinilor, aşa şi aceste cântări, sunt cântări creştineşti care se pot cânta de toţi creştinii.

Aşa stând lucrurile, de ce atâta spaimă faţă de aceste cântări din Apus? Pe cele potrivite şi frumoase le putem şi noi cânta. Sunt între ele câteva făcute de compozitori vestiţi; sunt între ele cântări ieşite dintr-o mare revărsare de Duh Sfânt. Ce pagubă am avea cântând şi noi pe cele mai frumoase?

Cântaţi, iubiţilor ostaşi, cântaţi orice cântare care ne cheamă la Domnul şi Îl laudă pe Domnul. Iar cui nu-i plac astfel de cântări, spuneţi-i: fă-ne d-ta, altele mai bune!...

Spre a putea veni şi cu cântarea în ajutorul ostaşilor noştri, le recomandăm următoarele:

1 - Fiecare ostaş să-şi aibă Octoihul cel mic şi Ceaslovul cel mic, unde se află toate cântările bisericeşti. În biserică şi în adunările lor, ostaşii pot urmări şi pot învăţa aceste cântări. Toţi cei care cunosc aceste cântări să înveţe şi pe fraţii lor ostaşi.

2 - Toţi cei care cunosc notele, să aibă negreşit cartea Cântările bisericeşti de Dimitrie Cunţan. E cea mai bună carte a cântărilor noastre bisericeşti, puse pe note. În ea se află toate glasurile, toate troparele, toată Liturghia, toate Irmonoasele şi toate cântările care se cântă în biserica noastră. E cea mai completă carte de cântări bisericeşti alcătuită de un mare compozitor şi iubitor al cântărilor bisericeşti: regretatul preot profesor de muzică, Dimitrie Cunţan (se poate comanda de aici de la Sibiu, costă 100 de lei).

O altă foarte bună carte de cântări bisericeşti puse pe note este cartea Cele 8 glasuri de profesorul din Arad, Trifon Lugojanu. Profesorul Trifon Lugojanu are 3 cărţi de cântări bisericeşti. Se pot avea de la Librăria diecezană din Arad.

În Vechiul Regat se foloseşte cântarea pe psaltihie (un fel de note deosebite). Ostaşii de prin părţile acelea vor folosi cântările bisericeşti şi cărţile de cântări de prin acele locuri. În fiecare centru de mitropolie şi episcopie se află astfel de cărţi.

Putem trimite ostaşilor şi alte cărţi de cântece religioase.

Unii din cei intraţi în Oaste şi-au revărsat râvna şi aprinderea lor cea sufletească în stihuri pline de căldură şi de duh. Prin aceste poezii unii îşi mărturisesc întoarcerea la Domnul şi bucuria lor cea sufletească; alţii Îl laudă pe Domnul; alţii stihuiesc urâţeniile beţiei şi altor patimi rele; şi iarăşi alţii cheamă la Domnul suflete pierdute. Nu sunt poezii de cine ştie ce pretenţii literare, dar în schimb, ele sunt simţite şi trăite. S-au publicat multe astfel de stihuiri prin Lumina Satelor.

Gândul şi planul nostru este să întocmim pentru Oastea Domnului o carte întreagă de poezii şi cântări religioase speciale. Să avem o carte a noastră de poezii şi cântări religioase (de imnuri religioase), cu note şi fără note.

Dar pentru lucrul acesta trebuie o pricepere şi un dar deosebit. Eu mă rog de ani de zile Scumpului meu Mântuitor să ne trimită El de undeva un om care să înfăptuiască acest lucru. Rugaţi-vă Domnului, iubiţi ostaşi, să ne ridice El de undeva un om cu pricepere şi cu duh care să atragă în slujba Domnului poezia şi cântarea poporului nostru.