Poezia și cântarea în slujba Oastei Domnului

Poporul nostru este un popor iubitor de poezie și de cântare. Poezia și cântarea sunt un dar special al poporului nostru. Numai cât acest dar trebuie atras și el în slujba Domnului. Cântarea este un dar ce trebuie pus în slujba Domnului.

Scripturile spun că lumea cea cerească răsună neîncetat de cântările cetelor îngerești.

Și am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; și glasul pe care l-am auzit, era ca al celor ce cântă cu alăuta, și cântau din alăutele lor. (Apoc. 14, 2-5).

După aceea, m-am uitat, și iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe, cu ramuri de finic în mâini, și strigau cu glas tare, și ziceau: Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care șade pe scaunul de domnie, și a Mielului! (Apoc. 7, 9-12).

M-am uitat, și împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii și în jurul bătrânilor am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de 10 mii de ori 10 mii și mii de mii. Ei ziceau cu glas tare: Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda! (Apoc. 5, 11-12).

Cântările de slavă lui Dumnezeu ar trebui să răsune neîncetat și în lumea aceasta. Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt ne-au învrednicit - și ne învrednicesc - pe noi păcătoșii cu atâtea daruri și binecuvântări încât oriunde ne-am întâlni două sau 3 suflete ar trebui să cântăm cântare de slavă și mulțumită lui Dumnezeu. Pământul împreună cu cerul ar trebui să laude neîncetat pe Domnul. Cântările noastre ar trebui să se împreune neîncetat cu cântările cerului.

Așa erau creștinii cei dintâi. Ei petreceau în cântări duhovnicești ascultând porunca ap. Pavel: Nu beți vin în care este desfrânare, ci vă umpleți de Duh Sfânt, vorbind între voi în psalmi, în lăudări și cântări duhovnicești (Efes. 5, 18-19). Cântarea religioasă era la început pe buzele tuturor. Făcea parte din viața creștină. Era o lipsă a sufletelor pentru că oamenii erau plini de Duh Sfânt. Erau cu adevărat copiii lui Dumnezeu, de aceea simțeau o lipsă de a-L lăuda neîncetat pe Dumnezeu prin cântări de slavă și mărire.

Un om m-a întrebat astă vară de a cântat vreodată Mântuitorul și ucenicii? Era acest om contra cântărilor ce le facem noi ostașii Domnului și credea că m-a prins cu această întrebare. Eu însă i-am răspuns îndată: Da, a cântat și încă regulat. În privința asta o Evanghelie ne-a păstrat o mărturie de mare preț. În seara Cinei celei de Taină ne spune Evanghelia că la sfârșitul Cinei, Mântuitorul cu ucenicii au cântat cântările de laudă (Matei 26, 30). Acest loc ne spune apriat că Mântuitorul cu ucenicii în adunarea lor foloseau regulat cântarea religioasă.

Vechiul Testament este și mai mult o mărturie pentru cântarea duhovnicească. Psaltirea însăși nu este altceva decât o carte de cântece religioase; o carte de poezii religioase pe care psalmistul David le-a făcut cântându-le la harfă.

Dar în decursul vremii, cântarea religioasă s-a răcit și ea și s-a stins mereu. Azi cântarea religioasă a ieșit parcă cu totul din lume. A rămas aproape numai în biserică. Parcă a scos-o cineva din lume și a încuiat-o în biserică. Viața creștinilor de azi nu mai răsună de cântări religioase ca la începutul creștinismului. De ce? Vom aminti câteva pricini:

1 - Întâi, pentru că a slăbit creștinismul; a slăbit râvna și duhul creștinilor și în măsura asta a slăbit și s-a stins și cântarea religioasă. Azi e plină lumea de cântări lumești pentru că e plină lumea de oameni lumești. Au amuțit cântările duhovnicești pentru că s-au rărit grozav oamenii cei duhovnicești (1 Cor. 2, 14). Nu s-aud cântări religioase pentru că aceste cântări izvorăsc și ele dintr-un prisos de duh, iar creștinii de azi n-au acest prisos.

Nici măcar duminica, în ziua Domnului, nu s-aud cântările duhovnicești (s-aud în schimb cele ale diavolului: desfătările, jocurile, cântecele lumești, etc).

2 - A doua pricină este greșeala că în biserică și în afară de biserică, nu s-a lăsat cântarea religioasă să fie a tuturor și să aparțină tuturor. Cântarea religioasă a devenit cântare bisericească, iar cântarea bisericească a fost închisă la strană. La început biserica a fost o biserică cântătoare. Cânta întreg poporul... Slujbele bisericii sunt și astfel întocmite ca să cânte întreg poporul. În Rusia și prin unele părți de la noi se mai păstrează încă această datină veche și bună de a cânta întreg poporul. Însă în cursul timpului, cântarea bisericească s-a luat din gura poporului și s-a dat exclusiv stranei. În chipul acesta, poporul a ajuns să stea pasiv la slujbele bisericii. Eu cred că nu e bine acest lucru... Sectarismul câștigă aderenți tocmai prin cântarea religioasă comună.

La noi a început a prinde credința greșită că cântările bisericești ar aparține exclusiv diecilor. S-a întâmplat și aici ceea ce s-a întâmplat cu Evanghelia și Biblia. Până în zilele noastre s-a păstrat credința greșită că Evanghelia e o carte sfântă ce trebuie să stea numai pe masa sf. altar ferecată în cât mai mult aur și argint... e păcat să iese în lume... e păcat să citească în ea altcineva decât preotul (Evangheliile se află scrise în Noul Testament).

Se mai află încă și azi destui nesocotiți care strigă că Biblia e o carte pocăită. Să nu te vadă cumva citind în ea că strigă după tine că ești pocăit.

Așa s-a întâmplat și cu cântarea bisericească. S-a format și aici credința greșită că cântările bisericești și religioase aparțin numai stranei și numai preoților și diecilor. Cum te aude cineva cântând atare cântare religioasă, strigă după tine că ești pocăit. Niște ostași din Oastea Domnului îmi spuneau că îndată ce au început să cânte în adunările lor de duminica după amiază, oamenii au început a striga: Îi gata cu ăștia!... auzi-i cum cântă ca pocăiții... i-am pierdut...

Ce creștinism teribil! Cântarea religioasă este o descărcare sufletească. Un om plin de Duhul Sfânt simțește o lipsă să-și descarce și prin cântare acest prisos sufletesc. Și iată, am ajuns și vremile când această descărcare sufletească este batjocorită și prigonită. Ești creștin bun numai până când îți descarci sufletul răgând cântecele diavolului prin cele crâșme.

Ce creștinism teribil!

Cântarea bisericească, cântarea religioasă trebuie să aparțină tuturor. Toți avem nu numai dreptul, ci și datoria să-L lăudăm pe Domnul prin cântări de slavă și mulțumită lui Dumnezeu.

Un cărturar i-a criticat și mustrat pe niște ostași din Oastea Domnului zicându-le: Voi ce v-apucați să cântați cântări bisericești și religioase? Treaba asta se ține de preoți și cântăreți...

Un ostaș i-a răspuns foarte cuminte așa: Noi cântăm pentru că uite, d-le, ce scrie aici în Psaltire la psalmul 148și 150: Lăudați pe Domnul toți îngerii Lui, lăudați-L pe El soarele și luna, stelele și lumina. Lăudați pe Domnul munții, dealurile și toate lemnele, fiarele și toate dobitoacele și păsările cele zburătoare... toată suflarea să laude pe Domnul!... Apoi, dragă domnule, noi am crezut că dacă și lemnele și dobitoacele sunt chemate să laude pe Domnul - apoi și noi datori suntem să-L lăudăm prin cântări de slavă și mulțumită. Noi doară suntem mai mult decât lemnele și dobitoacele.

Cuminte răspuns!

Cântarea bisericească - și peste tot cântarea religioasă - trebuie să aparțină tuturor. Eu cred că fiecare creștin ar trebui să aibă Octoich, Ceaslov și alte cărți de cântări religioase din care să învețe și să cânte astfel de cântări. Eu cred că poporul întreg ar trebui să cânte în biserică și afară de biserică. Ce frumos ar fi să auzi întreaga biserică cântând psalmul 135:

Mărturisiți-vă Domnului că este bun.

Că în veac ține îndurarea Lui. Aleluia.

De această credință este și marele nostru învățat, dl. N. Iorga. În a sa foaie pentru popor, Neamul Românesc, dl. Iorga sub titlul Înnoirea legii celei vechi, scrie următoarele:

În bisericuța ce se ridică pe deal, la intrarea Plăineștilor, am văzut un lucru minunat.

Preotul, în veșminte, sta înaintea altarului și cânta împreună cu oamenii. Așa de puternică era evlavia întrupată în cântec că se zguduiau zidurile vechi și șubrede. Câtă lume era, se împărtășea la aceste laude aduse puterilor cerești, afară doar de niscaiva cucoane care își aranjau pălăriile.

Mi s-a mai spus că același preot tânăr cheamă pe oameni ca pe frații săi și le deslușește Scriptura, dându-le drept ca ei să întrebe despre cele ce le sunt nelămurite în suflet.

Și astfel iată că se poate și împărtășire la slujba cea sfântă și citirea Bibliei, dar se poate și păstrarea cuvenită a celor vechi, bune și sfinte ale noastre, pe care nu ni le-au făcut nemții de la Hamburg, cei care ne îmbie cu adventismul.

3 - A treia pricină a slăbirii cântărilor duhovnicești este greșeala - specifică a noastră a românilor - că nu s-a atras poezia și cântarea noastră populară în slujba Domnului. Poporul nostru este un popor plin de poezie și de cântare. Doară nici un alt popor n-are acest dar atât de mult ca poporul nostru. Și totuși se aud așa de rar cântările și poeziile cele religioase.

Eu m-am gândit mult și de multe ori cum se face de englezii și nemții au atâtea poezii prefăcute în cântări și imnuri religioase pe care le cântă și pruncii cei mici. Englezul și neamțul sunt niște popoare reci; n-au nici pe departe poezia și cântarea românului - și totuși viața lor e plină de poezii și cântări religioase. Noi - un popor plin de poezie și de cântare - n-avem poezii care să cânte Jertfa Golgotei și tainele mântuirii.

Eu cred în următoarele pricini:

1 - Peste hotarele țării noastre sufletești încă n-a suflat de ajuns vântul Duhului Sfânt, iar poezia și cântarea religioasă se ivesc numai pe urma acestui vânt. În măsura în care Duhul Sfânt va sufla și peste hotarele noastre, se vor ivi și cântările duhovnicești.

2 - Poeții și compozitorii noștri n-au atras poezia și cântarea poporului în slujba Domnului. Ne trebuie aici niște oameni atinși de suflarea Duhului Sfânt care să se ocupe cu acest lucru.

Și ce lucruri minunate s-ar putea face în direcția aceasta! Mărturie grăitoare sunt colindele noastre. Eu nu cred să aibă atare popor colinde așa de frumoase ca ale noastre. De ce? Pentru că în ele, a pus românul nostru sufletul său religios; prin ele și din ele grăiește comoara credinței neamului nostru. Colindele sunt o mărturie vie că poporul nostru ar putea da cele mai frumoase cântări și imnuri religioase dacă ar fi cineva să se ocupe de acest lucru.

Însă greșeala tocmai în asta stă: colindele privesc numai câteva săptămâni dintr-un an și numai Nașterea Domnului. Nu s-a încercat și nu s-a încurajat alcătuirea și încurajarea altor și altor poezii religioase armonizate în felul cântărilor noastre specifice și în special al colindelor.

Puțini își dau seama despre cât de mult îi plac poporului nostru cântările alcătuite din poezii religioase. Sectarismul câștigă aderenți tocmai prin cântarea versificată. Adventiștii au plătit din greu câțiva poeți să le versifice imnuri religioase, originale și traduceri.

Cântarea de poezii și psalmi versificați ar fi pătruns în popor cu mult mai repede și mai adânc decât multe din cântările bisericești. În cântările bisericești sunt încă multe fraze greoaie - traduse ad-literam de prin grecește și slavonă - cu care cam greu se deprinde poporul și le învață cam greu.

Și acum, după aceste observări generale, mă întorc către cei din Oastea Domnului și le spun următoarele:

1 - Noi ostașii Domnului trebuie să cântăm cântări religioase. Oștile cerești laudă neîncetat pe Dumnezeu și pe Mielul. Așa trebuie să facă și Oastea noastră.

Cântarea se folosește și în armatele cele lumești. În toate armatele s-a introdus muzica și cântarea. Ea dă însuflețire soldaților și curaj la luptă. Și în Oastea Domnului trebuie să răsune muzica și cântarea religioasă. Armata lui Hristos nu poate fi o armată de muți. Trebuie să fie o armată ce cântă cântece de vitejie, de laudă și de mărire lui Dumnezeu.

Avem și datoria de a-I mulțumi lui Dumnezeu și prin cântare pentru darurile și binecuvântările de care ne-a învrednicit. Noi suntem niște scăpați de potop, niște trecuți prin Marea Roșie, niște scoși din Sodoma și Gomora - să vestim și prin cântare minunile ce le-a făcut Domnul cu noi. Israelienii au cântat cântare nouă, după ce au scăpat din Marea Roșie. Cântați Domnului și spuneți toate minunile Lui (Psalm 104, 2).

2 - Cântarea religioasă nu trebuie să fie numai o datorie a noastră, ci trebuie să fie mai ales o lipsă, o plăcere a sufletului nostru, întocmai ca rugăciunea. Un om duhovnicesc simțește lipsa cântărilor duhovnicești. Un om plin de Duhul Sfânt simțește lipsa să-și descarce acest prisos sufletesc și prin cântare.

Mulți însă vor zice: Nu tot omul poate cânta... trebuie și pentru treaba asta un dar deosebit. Noi însă vom zice: Acest dar se dă și el îndată ce intri în școala Golgotei; în școala Duhului Sfânt. Doi ostași ai Domnului dintr-o comună a jud. Cluj au fost aici la Sibiu. Îmi spuneau că sunt 12 inși din acel sat în Oaste. Duminica după biserică se strâng și fac adunare cu citire din Biblie, rugăciuni, etc. La început - spuneau ostașii - sectarii ne batjocoreau amarnic zicând: Uite o ceată de muți care nu pot cânta, nu pot mări pe Dumnezeu prin cântare...

- Și de ce nu ați cântat și dv.? - i-am întrebat eu.

- Pentru că, d-le părinte, nu puteam, bag seamă n-aveam încă destul duh... pe urmă însă am învățat și noi să cântăm - și azi se strâng oamenii să audă cântările noastre.

- Și ce cântați dv.?

Uite, cântăm cântări bisericești și cântăm poezii religioase din cartea cu Oastea Domnului.

Cântau poeziile cu o melodie simplă, ușoară, o melodie făcută de ei, dar foarte frumoasă și mișcătoare de suflet. Cântau și poezii făcute de ei și armonizate de ei (unde sunteți d-lor compozitori ai noștri?).

Auzindu-i mi-am zis îndată: Iată ce face școala Golgotei și școala Duhului Sfânt! Pe școlarii ei îi învață să și cânte. La început 12 ostași nu puteau cânta pentru că n-aveau încă destul duh - cum foarte bine ziceau cei 2 ostași, dar pe urmă, după ce s-au umplut de darul Duhului Sfânt au învățat să și cânte.

Auzindu-i mi-am adus îndată aminte de locul de la Apocalipsa unde zice: Și cântau o cântare nouă înaintea Scaunului și nimeni nu putea să învețe cântarea afară de cei o sută patruzeci și patru de mii care fuseseră răscumpărați și urmează pe Mielul oriunde (Apoc. 14, 3-5).

Cântare nouă, cântare duhovnicească pot învăța numai cei ce urmează pe Mielul. Ce minunată este școala mântuirii sufletești și ce lucruri minunate face!

3 - Ce fel de cântări să cântăm? Voi spune îndată: vom cânta orice fel de cântări care ne cheamă la Domnul, și prin care Se laudă Domnul. Vom folosi înainte de toate cântările noastre bisericești și colindele (când e vremea lor), poeziile din cartea cu Oastea Domnului și orice alte cântări religioase.

Aici voi preciza un lucru. Cântările pe care le cântă pocăiții (sectarii), nu sunt cântări făcute de ei. Nu sunt cântările lor. Aceste cântări se cântă în bisericile Angliei (și în Suedia, Norvegia și prin alte biserici din Apus). Spre pildă: în toate cărțile de cântări ale sectarilor văd cântarea: Cetate tare este Domnul. Ei bine, aceasta este o cântare pe care o poți auzi în toate bisericile Apusului. Cu această cântare s-a deschis și congresul de la Stockholm unde a participat și biserica noastră. În bisericile din Apus găsești toate cântările ce le cântă sectarii.

Voi spune deci cu apăs acest lucru: Cântările pe care le cântă sectarii sunt luate și aduse din biserica Angliei. Aceste cântări nu sunt pocăite, ci sunt cântări bisericești, care se cântă prin bisericile din Apus. Aceste cântări nu sunt ale pocăiților, ci sunt ale Domnului, sunt ale tuturor creștinilor. Precum Biblia nu e o carte a pocăiților, ci a creștinilor, așa și aceste cântări, sunt cântări creștinești care se pot cânta de toți creștinii.

Așa stând lucrurile, de ce atâta spaimă față de aceste cântări din Apus? Pe cele potrivite și frumoase le putem și noi cânta. Sunt între ele câteva făcute de compozitori vestiți; sunt între ele cântări ieșite dintr-o mare revărsare de Duh Sfânt. Ce pagubă am avea cântând și noi pe cele mai frumoase?

Cântați, iubiților ostași, cântați orice cântare care ne cheamă la Domnul și Îl laudă pe Domnul. Iar cui nu-i plac astfel de cântări, spuneți-i: fă-ne d-ta, altele mai bune!...

Spre a putea veni și cu cântarea în ajutorul ostașilor noștri, le recomandăm următoarele:

1 - Fiecare ostaș să-și aibă Octoihul cel mic și Ceaslovul cel mic, unde se află toate cântările bisericești. În biserică și în adunările lor, ostașii pot urmări și pot învăța aceste cântări. Toți cei care cunosc aceste cântări să învețe și pe frații lor ostași.

2 - Toți cei care cunosc notele, să aibă negreșit cartea Cântările bisericești de Dimitrie Cunțan. E cea mai bună carte a cântărilor noastre bisericești, puse pe note. În ea se află toate glasurile, toate troparele, toată Liturghia, toate Irmonoasele și toate cântările care se cântă în biserica noastră. E cea mai completă carte de cântări bisericești alcătuită de un mare compozitor și iubitor al cântărilor bisericești: regretatul preot profesor de muzică, Dimitrie Cunțan (se poate comanda de aici de la Sibiu, costă 100 de lei).

O altă foarte bună carte de cântări bisericești puse pe note este cartea Cele 8 glasuri de profesorul din Arad, Trifon Lugojanu. Profesorul Trifon Lugojanu are 3 cărți de cântări bisericești. Se pot avea de la Librăria diecezană din Arad.

În Vechiul Regat se folosește cântarea pe psaltihie (un fel de note deosebite). Ostașii de prin părțile acelea vor folosi cântările bisericești și cărțile de cântări de prin acele locuri. În fiecare centru de mitropolie și episcopie se află astfel de cărți.

Putem trimite ostașilor și alte cărți de cântece religioase.

Unii din cei intrați în Oaste și-au revărsat râvna și aprinderea lor cea sufletească în stihuri pline de căldură și de duh. Prin aceste poezii unii își mărturisesc întoarcerea la Domnul și bucuria lor cea sufletească; alții Îl laudă pe Domnul; alții stihuiesc urâțeniile beției și altor patimi rele; și iarăși alții cheamă la Domnul suflete pierdute. Nu sunt poezii de cine știe ce pretenții literare, dar în schimb, ele sunt simțite și trăite. S-au publicat multe astfel de stihuiri prin Lumina Satelor.

Gândul și planul nostru este să întocmim pentru Oastea Domnului o carte întreagă de poezii și cântări religioase speciale. Să avem o carte a noastră de poezii și cântări religioase (de imnuri religioase), cu note și fără note.

Dar pentru lucrul acesta trebuie o pricepere și un dar deosebit. Eu mă rog de ani de zile Scumpului meu Mântuitor să ne trimită El de undeva un om care să înfăptuiască acest lucru. Rugați-vă Domnului, iubiți ostași, să ne ridice El de undeva un om cu pricepere și cu duh care să atragă în slujba Domnului poezia și cântarea poporului nostru.