Poruncile şi legămintele

Suntem sub Muntele Sinai, unde li s-au dat israelienilor tablele legii cu cele 10 porunci. Suntem la locul unde Domnul Dumnezeu a încheiat un legământ cu poporul lui Israel. Dacă veţi asculta glasul Meu şi veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei, le-a zis Domnul (Exod 19, 5).

Întrebarea este: au ţinut israelienii acest legământ? Au ţinut cele 10 porunci şi legământul? Hotărât că nu. Viţelul de aur, tablele sfărâmate, rânduielile necinstite, trimişii Domnului ucişi cu pietre, Hristos răstignit, Sfântul Duh întristat, sunt martori despre aceasta.

Şi nici nu prea se putea altcum pentru că Legea era numai cunoştinţa păcatului. Legea era numai o arătare a lui Dumnezeu despre ce trebuie să fie omul. Darul şi adevărul care să plinească această lege şi să dea omului putere să ţină legile şi poruncile - urma să vină mai târziu prin Isus Hristos.

În felul ei, Legea era desăvârşită. Ea arăta păcatul în chip desăvârşit. Ea îl arăta pe om şi starea lui în chip desăvârşit. Ea arăta sfinţenia şi dreptatea lui Dumnezeu în chip desăvârşit.

Dar Legea se oprea aici. Atât era hotarul ei rânduit de Bunul Dumnezeu. Mai încolo, urma să lucreze harul. Cealaltă parte: plinătatea Legii urma să vină prin Isus Hristos.

Legea era şi este ca o oglindă desăvârşită trimisă din cer pe pământ să arate omului păcatul şi stricăciunea sufletească în care se află. Când stau în faţa unei oglinzi, oglinda îmi arată murdăria de pe obraz. Dar lumina atât: ea îmi arată murdăria, dar nu o şterge.

Când ies pe întuneric cu o lumină în mână, lumina îmi arată piedicile şi gropile din calea mea, dar nu le urneşte din loc. Razele soarelui îmi arată praful din casă, dar nu mătură casa.

Legea era lampa Celui Atotputernic (Iov 29, 3), care făcea lumină în viaţa omului arătându-i păcatul şi murdăria.

Legea trebuia împlinită în toate punctele ei. Şi cum omul nu putea face aceasta, legea îl punea sub blestem. Cine călca legea lui Moise, era omorât fără milă (Evrei 10, 28). Blestemat era tot cel ce nu împlinea toate cuvintele legii (Deut. 27, 26; Gal. 3, 10).

O stare nenorocită era aceasta. Era starea omului de la Romani cap. 7, care se tânguia că cunoaşte binele şi are voinţă să-l facă, dar n-are putere (Rom. 7, 18-24).

Dar tocmai starea aceasta era o pregătire pentru mântuire, pentru Acela care a venit să ne scoată de sub blestemul legii. Blestemul legii l-a pregătit pe omul de la Romani cap. 7 să strige: O, nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi dintr-o astfel de stare?

La acest hotar s-a ivit darul ce ni s-a dat prin Sângele Crucii de pe Golgota.

Sub Muntele Sinai - şi peste tot în Vechiul Testament - s-ar putea zice că Dumnezeu este lege. Dar sub Dealul Golgotei, Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4, 8). Şi aceasta era plinătatea legii. Numai prin darul şi harul Crucii de pe Golgota pot rodi poruncile şi legămintele.

După tablele legii de sub Muntele Sinai, a urmat viţelul de aur, a urmat moarte şi prăpăd mult în popor, până când israelienii au ajuns la şarpele de aramă, care închipuia pe Isus Cel Răstignit. Numai acest şarpe de aramă i-a putut izbăvi de moarte (Numeri 21, 8).

Am stăruit asupra acestor învăţături pentru că ele au cea mai mare însemnătate pentru mântuirea noastră. Mântuirea nu stă în păzirea poruncilor şi în oprelişti; să faci ceia şi ceia; să nu faci ceia şi ceia - ci mântuirea stă în a afla darul şi harul care ne dă putere să păzim poruncile. Iar acest dar şi har este Jertfa cea scumpă şi sfântă de pe Crucea Golgotei. Scrie nu mai departe despre aceasta.

Acum vom spune numai atât: Legământul şi poruncile de sub Muntele Sinai trebuie stropite cu legământul Sângelui de pe Muntele Golgotei, căci altcum nu putem scăpa din Egiptul păcatelor şi pieirii sufleteşti.

Fără de Mine nu puteţi face nimic - zice Domnul Isus (Ioan 15, 5). El este buciumul vieţii şi numai prin El putem rodi.

Fiule! Ostaşule! Cititorule! Nu uita că poruncile şi legămintele pot rodi numai prin Jertfa Crucii de pe Golgota.

Creştinismul nu stă atât în porunci şi oprelişti, ci stă în darul şi puterea ce ni s-a dat şi ni se dă prin Sângele vărsat pe Crucea Golgotei. Cum spunea ap. Pavel: Creştinismul e dar, nu lege, căci altcum darul (harul) n-ar mai fi dar şi Hristos a murit în zadar (Rom. 11, 6; Gal. 2, 21). Trebuie să fim bine lămuriţi asupra acestui lucru pentru că de aici purcede şi duhul.

Dacă creştinismul nostru de azi este aşa cum este: fără putere şi fără roadă, apoi cauza e a se căuta tocmai aici. Creştinătatea noastră stă numai la hotarul dintre Noul şi Vechiul Testament, dintre lege şi dar. N-a intrat încă în împărăţia cea tainică a harului şi darului ce ne-a venit prin Sângele Crucii.

Marea majoritate a creştinilor de azi trăieşte în afară de buciumul vieţii cel odrăslit prin Sângele vărsat pe Crucea Golgotei. De aici, lipsa roadelor vieţii creştine.

În atâtea şi atâtea locuri mai stăruie încă şi azi predica şi morala lui nu. Să nu faci aceea şi ceea... să faci ceea şi ceea. Stăruie mai ales la noi această morală în semnul că suntem încă tot sub Muntele Sinai. N-am ajuns încă sub Dealul Golgotei.

A căuta să te mântuieşti şi a căuta să-i mântuieşti şi pe alţii fără această altoire - înseamnă a pretinde unor pădureţi să facă mere bune. A căuta şi a afla mântuirea înseamnă a căuta şi a afla pe Isus Cel Răstignit şi Jertfa Lui cea scumpă.

De sub Muntele Sinai să luăm învăţătură în special şi noi, ostaşii Domnului. Oastea Domnului este un legământ să ţinem poruncile şi să trăim aşa cum cere Evanghelia. Dar acest legământ n-are nici o putere câtă vreme nu e stropit cu Sângele Crucii de pe Golgota. N-are nici o putere câtă vreme nu e sigilat cu pecetea Golgotei.

Un frate ostaş mă sfătuia, mai astă vară, să scriu toate opreliştile Oastei pentru cei ce vor să intre în Oaste. Foarte bine, iubite frate - i-am răspuns eu - dar puterea Oastei nu stă numai în oprelişti. Încă nici un beţiv sau altfel de pătimaş nu s-a îndreptat numai cu cele 10 porunci. Puterea Oastei stă în a afla şi a-i ajuta şi pe alţii să afle izvorul puterii şi îndreptării: pe Isus Cel Răstignit.

În faţa celor ce vor să intre în Oaste - pe lângă oprelişti - să-L punem mai ales şi mai întâi pe Isus Cel Răstignit. Să le spunem să-şi aplece mereu genunchii sub braţele Crucii strigând cu lacrimi: Isuse Doamne, eu sunt un prins în cursa lui Satana... eu sunt un legat în lanţul lui Satana... patimile cele rele m-au biruit cu totul... nu pot face nimic pentru izbăvirea mea... nu mai am nici o putere decât lacrimile mele şi suspinul meu: fie-Ţi milă de mine Doamne... mântuieşte-mă Doamne din această pieire căci Tu singur mă poţi mântui...

Sub Dealul Golgotei acest vom face tot, se schimbă în noi nu putem face nimic. Fără darul şi harul Domnului, noi nu putem face nimic. Fără de Mine, nu puteţi face nimic (Ioan 15, 5). Să răsune neîncetat în urechile noastre aceste cuvinte ale Domnului. Fără de El, noi nu putem face nimic, decât păcate.

Cel ce rămâne în Mine, acela aduce multă roadă (Ioan 15, 5).

Fiule! Ostaşule! Cititorule! Nu uita că toate poruncile şi legămintele pot rodi numai prin Jertfa Crucii de pe Golgota.