Sabia cuvântului biblic

„Cel ce n-are sabie să-și cumpere” (Luca 22, 36)

Cuvântul lui Dumnezeu are multe asemănări în Biblie. Între acestea este și asemănarea cu sabia. Dumnezeiescul Apostol Pavel, voind să arate puterea cuvântului biblic, l-a asemănat cu o sabie ascuțită. „Viu este Cuvântul lui Dumnezeu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri”.(Evrei 4, 12)

Minunată asemănare! Cu adevărat, Cuvântul lui Dumnezeu este o sabie ascuțită foarte. Iar sabia aceasta are două tăișuri. Întâi, ea taie fără cruțare în păcate. Sabia cuvântului biblic nu cruță pe nimeni. Ea n-a cruțat nici pe aleșii Domnului. Ea a tăiat fără cruțare și în păcatele lor. Cu ce sabie ascuțită a tăiat, spre pildă, proorocul Natan în păcatul lui David!

Dar sabia cuvântului biblic are puterea nu numai de a tăia și a răni. Ea are și celălalt tăiș: ea are și puterea de a tămădui.

A tăia în păcate este ușor. Și omul are această putere. Orice om poate lua o „sabie” de mustrare cu care să taie fără cruțare în păcatele de-aproapelui. Taie și „sabia” aceasta, dar nu vindecă. Dimpotrivă, mărește rana. Taie rana și o lasă deschisă. Am văzut un patron moralizând pe ucenic. Tăia fără cruțare în greșeala lui, dar în ochii ucenicului se vedea scăpărând ura ce cocea în sufletul lui. „Sabia” patronului tăia fără folos. Tăia agravând rana. De regulă, „morala” ce se face celor vinovați este o astfel de „sabie” ce mărește rana.

Dar sabia cuvântului biblic nu face niciodată așa. Ea nu taie niciodată numai cu un tăiș. Ea taie totdeauna cu ambele tăișuri. Cu unul rănește, cu celălalt vindecă. Eu rănesc și Eu vindec, zice Domnul (Osea 6, 1).

Sabia cuvântului biblic este cuțitul doctorului priceput care taie în rană numai atât cât trebuie. Nici un milimetru mai mult. Iar după ce taie, îndată leagă rana, turnând peste ea untdelemnul mângâierii și al tămăduirii. Rana pe care o face sabia cuvântului biblic este o rană binecuvântată. Din ea țâșnește „sângele” lacrimilor, sângele căinței. După sabia cu care a tăiat Natan în păcatul lui David, a țâșnit Psalmul 50- cea mai dulce și binecuvântată rugăciune de căință din câte au răsunat și vor răsuna cândva pe acest pământ. După sabia cu care Cuvântul lui Dumnezeu taie în inima și în păcatul nostru, țâșnește „sângele” cel cald al lacrimilor de căință.

Aici vom spune că și Oastea Domnului a lucrat cu sabia aceasta. N-am tăiat numai în păcate și fărădelegi, ci am picurat și untdelemnul cel dulce și tămăduitor. Predicile noastre cele vechi erau, de regulă, „moralizatoare”. Ele tăiau în păcate numai, dar nu ungeau destul rana.

O, ce sabie binecuvântată este Cuvântul lui Dumnezeu! Să o folosim și noi, ostașii Domnului. Mai întâi pentru noi. Să o lăsăm să taie fără cruțare în păcatele noastre, în gândurile noastre cele rele, în inima noastră cea bolnavă. Să o lăsăm să ne rănească neîncetat pentru dragostea Domnului, pentru lucrul Lui, pentru de-aproapele nostru. Să o lăsăm să taie fără cruțare fie și în cea mai mică bubă de păcat.

În casa unui frate ostaș, am văzut pereții plini de „săbii” ascuțite. Pe niște coli de hârtie atârnau ca niște „săbii” cuvinte biblice ca acestea: „Ce va folosi omul de ar dobândi toată lumea, și își va pierde sufletul său?” (Luca 9, 25). „Cine vrea să fie prieten cu lumea, vrăjmaș se face lui Dumnezeu” (Iac 4, 4). „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate afla” (Isaia 55, 6). „Noi trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni” (Fapte 5, 29). „Nu puteți sluji la doi domni…” (Mat 6, 24). „Alegeți astăzi cui vreți să slujiți: cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului” (Ios 24, 15) etc., etc.

„Aceste «săgeți» - zicea ostașul - sunt mai întâi pentru mine, să mă «taie» de câte ori voi uita legământul meu de ostaș al Domnului. Și, al doilea, ele sunt pentru cei ce vor veni în casa mea. Poate îi va săgeta și pe ei vreuna din aceste «săgeți»”.

Să folosim apoi această „sabie” și pentru „rănirea” altora. Să rănim neîncetat cu ea „inimile pentru Domnul”. Oriunde este o inimă bolnavă de păcate să o străpungem cu sabia Cuvântului lui Dumnezeu.

Slăvit să fie Domnul! În Oastea Domnului se mânuiește azi cu destulă izbândă sabia cuvântului biblic. Avem luptători vrednici care poartă cu mare putere „sabia” aceasta. În mâna lor, sabia cuvântului totdeauna rănește inimile și stropește „sânge” de lacrimi. În mâna unui credincios, sabia cuvântului totdeauna taie și lasă urme. În schimb, poate fi cineva înarmat cu toate științele - chiar și cu cele teologice - sabia lui nu rănește pe nimeni câtă vreme nu e îmbrăcat și în armătura de la Efeseni capitolul 6.

Oameni simpli, dar credincioși, taie în inimi cu sabia cuvântului de rămâi uimit. La o adunare culturală a „Astrei” ținută într-un sat din județul Hunedoara, a vorbit poporului un „conferențiar cultural”. Era în Postul Paștilor și conferențiarul a vorbit despre Patimile Domnului. A citit ceva chiar și din Sfânta Scriptură. Dar „conferința” lui n-a încălzit pe nimeni. Poporul stătea rece. S-a ridicat însă după el un ostaș al Domnului, un om simplu, și a citit și el din Noul Testament despre Răstignirea Domnului. Și tot poporul a început a plânge. De ce? Pentru că „sabia” se afla de data asta în mâna unui credincios, în mâna unuia care el însuși stropise mai întâi cu lacrimi paginile Sfintei Scripturi.

Slăvit să fie Domnul! Oastea Lui a încins cu sabia cuvântului mii de oameni simpli din popor. Când Oastea își va strânge la un loc misionarii laici, lumea va rămâne uimită de felul cum știu mânui aceștia sabia cuvântului. În vreme ce săbiile ruginesc în teaca celor ce, după pregătirea lor, sunt purtători de sabie - Oastea a înarmat atâția oameni simpli.

Un caz penibil s-a petrecut într-o adunare de ostași. Unul care de meseria lui era purtător de sabie nu putea scoate sabia din teacă. Nu știa căuta în Biblie. Se trudea să afle cartea lui Rut și nu o putea afla. Ruginise sabia, pentru că nu o mai scosese din teacă de mult, de când era la seminar.

Unul din meritele Oastei e și acela că ea îndeamnă - sau chiar silește - pe cei care sunt de meserie purtători de sabie să scoată sabia din teacă.

Să nu uităm însă niciodată un lucru: ca să putem răni cu sabia cuvântului, trebuie să fim îmbrăcați în toată armătura de la Efeseni, capitolul 6. Numai cine e complet echipat cu această armătură poate face biruințe cu sabia cuvântului. O predică fără această armătură - oricât de frumos și de meșteșugit ar fi spusă - nu rănește inimile. Dar ce „prăpăd” binecuvântat face sabia cuvântului - spre pildă - în mâna unui preot îmbrăcat în toată armătura lui Dumnezeu de la Efeseni capitolul 6. Din ce sporește cineva în credință, în dragoste, în rugăciune și în celelalte „haine” și „arme”, sabia cuvântului va fi mai „ascuțită” în mâinile lui.

Să nu uităm că cele ce spuneau oamenii despre Domnul Iisus că „niciodată om n-a grăit ca omul acesta” (In 7, 46) sunt în legătură cu cuvintele Lui: „Cine Mă mustră pe Mine pentru păcat?” (In 8, 46).

Din ce vom trăi o viață mai curată și mai curățită de păcat - sabia din mâna noastră va fi mai tăietoare. O, ce dar mare este sabia cuvântului biblic!

Cel ce n-are sabie să-și cumpere

Aceasta este porunca Mântuitorului pentru orice creștin adevărat, luptător și biruitor. Cu atât mai mult un ostaș al Domnului trebuie să fie încins cu această „sabie”.

Apostolul Pavel a folosit asemănarea cu sabia, pentru că atunci nu erau puști. Sabia era arma de luptă. Noi vom zice deci că un ostaș al Domnului (cititor de carte) fără sabia cuvântului biblic este ca un soldat fără pușcă. Ce biruință ar putea avea un astfel de soldat?

Când eram în școala suferințelor de la Geoagiu, m-a cercetat un frate care venea de departe, de prin Moldova. Îmi spunea că umblă prin țară să-și cerceteze frații și să vestească pe Domnul Iisus și mântuirea. Ce bucurie pe mine!

Dar ce întristare pe urmă, când am aflat ce fel de „arme” avea. Avea plină traista de „Epistolii căzute din cer”, „Cele 12 Vămi”, o grămadă de „Visuri” și alte cărți „înfricoșătoare”. De Biblie nici vorbă, iar de cărțile Oastei abia dacă auzise. „O, dragul meu - i-am zis - crezi că poți face ceva izbândă cu astfel de arme? Întoarce-te acasă și te pune pe cititul Bibliei!”

Iubiților, a sosit vremea ca orice credincios adevărat să fie îmbrăcat și să se îmbrace cu armătura de la Efeseni, capitolul 6. Sosit-a vremea să scoatem puștile și săbiile de lemn din fronturile noastre. Căci de aceste arme vrăjmașul diavol nu se înspăimântă și nu se teme. Văzut-ați «craii», la Crăciun, cum se răstesc și își încrucișează săbiile? Dar lumea zâmbește de lupta lor, pentru că săbiile lor sunt de lemn, hainele de hârtie și coifurile de carton. Să ne păzim ca nu cumva și noi să devenim niște astfel de «crai» cu săbii de lemn! Căci și aceasta este una din primejdiile de care trebuie ferită Oastea!

Încingeți sabia cuvântului biblic, iubiților frați credincioși! Fiecare luptător din Oastea Domnului, care știe carte, să aibă cel puțin Noul Testament cu psalmi. Aceasta este sabia cu care un ostaș al Domnului trebuie să fie încins în toată vremea și în tot locul. Aceasta este arma fără de care un credincios care știe citi nu poate fi un adevărat credincios. Cu Noul Testament în buzunar și în inimă, iubiți frați! Fiecare să știe și să învețe a mânui această armă, după puterile lui.

„Cel ce n-are sabie să-și vândă haina și să-și cumpere” - zicea Mântuitorul (Luca 22, 36). O, ce sabie minunată este aceasta! Cuvântul lui Dumnezeu e numit și sabia Duhului Sfânt (Efes 6, 17).

Ce numire potrivită! Aici este a se căuta și explica puterea ce o are Cuvântul lui Dumnezeu. Prin el taie și lucrează Duhul Sfânt. Prin Duhul Sfânt ne vin toate darurile cerului de sus. Prin Duhul Sfânt vine și puterea ce o are Cuvântul lui Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu este sabia Duhului Sfânt; o sabie sfântă și binecuvântată ce ni se dă în dar. Fără sabia aceasta nu se pot purta lupte și biruințe de mântuire sufletească.

Ce frumos spune despre acest adevăr o istorie din Biblie!

Iudeii - puțini și neînarmați - erau strâmtorați din toate părțile de vrăjmași mulți și tari. Atunci, un viteaz de-al lor, Iuda Macabeul, a început să încurajeze poporul, zicând: „Nu vă temeți!… Am avut un vis de la Dumnezeu. L-am văzut în vis pe Onia, cel ce fusese Arhiereu, om bun, cuvios, cucernic, cu mâinile întinse, se ruga pentru noi. După aceea, s-a arătat Ieremia proorocul, care și-a întins dreapta și mi-a dat o sabie de aur, zicând: «Ia această sfântă sabie care este un dar de la Dumnezeu, prin care vei surpa pe vrăjmași»”.

Și ne spune Biblia că iudeii au biruit, „așteptând de la cel Atotputernic biruință și ajutor”. Au biruit cu „sabia cea de aur” ce li se arătase din cer. (Cartea a II-a a Macabeilor, cap. 15; în Biblia Ediția Societății Britanice această carte nu se află).

Ce istorie mult-spunătoare este aceasta pentru orice creștin luptător și biruitor! Ce mult-spunătoare este și pentru noi aceasta, iubiți frați!

În lupta mântuirii, cerul de sus ne îmbie și nouă o „sfântă sabie” care este Cuvântul lui Dumnezeu. Cu această sabie se câștigă luptele și biruințele mântuirii. „Armele luptei noastre nu sunt omenești, ci puternice, de la Dumnezeu” (2 Cor 10, 4). Dacă armele noastre ar fi omenești, am cădea bătuți la prima ciocnire cu marele vrăjmaș, căruia i s-a dat „să facă război cu cei din seminția femeii” (Apoc 12, 17). Noi însă avem sabia Duhului Sfânt și celelalte arme de la Efeseni, capitolul 6, care ne asigură biruința.

O, ce sabie sfântă și binecuvântată este sabia cuvântului biblic, sabia Duhului Sfânt!

„Viu este Cuvântul lui Dumnezeu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri; pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, judecă simțirile și gândurile inimii” (Evrei 4, 12). Aceasta este puterea cuvântului biblic. Sabia lui - sabia Duhului Sfânt - pătrunde până la despărțirea omului duhovnicesc de cel lumesc, a omului cel nou de omul cel vechi. Ea taie fără cruțare în orice compromis cu lumea și cu păcatul. Cuvântul lui Dumnezeu nu suferă nici un fel de învoială și împăcare cu păcatul.

Într-o carte de Teologie morală am citit că păcatul beției e împărțit în trei clase, cam așa: prima clasă e cea în care omul e în „curaj”, în „veselie”, și ăsta ar fi un păcat mai mic; clasa a doua, când omul e beat, dar totuși se mai poate ține pe picioare și are cunoștință de el; iar clasa a treia, când omul a căzut sub masă. Iar păcatul e măsurat după aceste trei clase.

Cuvântul lui Dumnezeu nu face niciodată așa. Păcatul, oricât de mic ar fi, e păcat, e otravă ce infectează sufletul. Preotul T.L., din Moldova, dezaprobând mișcarea noastră contra dansurilor, dădea următoarea regulă (în revista eparhială «Cronica Romanului»): „Cel ce joacă, face bine; iar cel ce nu joacă, și mai bine”. Adică îi deschizi larg ușa păcatului, și pe urmă iar cauți să o mai închizi.

Cuvântul lui Dumnezeu nu face niciodată așa. El trântește ușa, el încuie ușa de tot în fața păcatului.

Păcatul e păcat, oricât de mare sau de mic ar fi. El trebuie distrus cu desăvârșire și sabia cuvântului aceasta face. Ea taie și într-o bubă mică de păcat tot atât de necruțător ca și într-o rană veche și grea. Ea taie până stârpește răul cu totul. Viața creștinilor de azi e plină de atâtea păgânătăți, de atâtea datini urâte și păgânești, tocmai pentru că nu s-a lăsat sabia Cuvântului lui Dumnezeu să taie fără cruțare în ele.

De când eram preot la țară, îmi aduc aminte că am slujit o dată într-o mică filie din județul Hunedoara. După slujbă, tot poporul mă aștepta în ușa bisericii. Și, ca la comandă, deodată îi văzui pe toți scoțând din buzunare câte o sticlă de rachiu de prune, pe care mi le întinseră spre „închinare” și gustare. Nu înțelegeam ce înseamnă acest lucru. Pe urmă am aflat. Era vremea rachiului de prune și datina era ca tot poporul să meargă la biserică având rachiul în buzunar, iar la ieșire, după slujbă, în ușa bisericii, preotul trebuia «să închine» și să guste din toate sticlele. În ușa bisericii se înfiripa o micuță cârciumă, care apoi continua pe la casele oamenilor cu jocuri, beții și păcate...

„Ăsta-i un obicei păgân și urât! - le-am zis oamenilor. Biserica și Scriptura nu suferă așa ceva. Ascultați ce spune Scriptura: «Nu puteți bea paharul Domnului și paharul dracilor» (1 Cor 10, 21). Mai adineauri slujirăm la paharul Domnului, iar acum cuvine-se oare «să închinăm» la celelalte pahare?… În numele Domnului vă rog pe toți lăsați-vă de acest urât obicei! Biserica nu poate suferi astfel de lucruri urâte!…”

Oamenii s-au cam supărat (și pe urmă am înțeles că preotul parohiei s-a supărat și mai mult pentru încercarea de a-i strica „datinile” și „veniturile”; o parte din rachiul „închinat” fiind al lui).

Și, iată, așa s-au înstăpânit în Biserică datinile cele păgânești (botezuri, ospețe cu beții și jocuri etc. etc.). Nu s-a lăsat sabia cea ascuțită a cuvântului biblic să taie fără cruțare în ele; să nu le cruțe de la început. Cei ce trebuia să taie au stat - și stau și azi - cu ochii închiși și cu sabia în teacă. S-au bucurat că datina aduce și ceva câștig, dar deficitul moral-spiritual era și este de mii de ori mai mare.

Sabia cuvântului este cea de foc a Duhului Sfânt. Ea nu suferă răul și păcatul. Ea taie fără cruțare. Ea trage hotar și face prăpastie între bine și rău, între virtute și păcat, între lumină și întuneric, între minciună și adevăr.

O, ce dar mare este pentru noi Cuvântul lui Dumnezeu! O, ce armă sfântă și binecuvântată ne este nouă sabia cuvântului biblic! De aceea, vom striga iară și iară cuvintele Mântuitorului: Cine n-are sabie, să-și cumpere! Și nu numai să o cumpere și să o țină în cui sau să o încingă numai de paradă, ci să lucreze cu ea, să „taie” cu ea.

„Și le-a zis lor Moise: Așa zice Domnul: fiecare din voi să se încingă cu sabia și fiecare să junghie pe fratele său, pe prietenul său și pe ruda sa” (Exod 32, 27). Aceasta era o sabie pedepsitoare. Noi să încingem dar săbiile cele binecuvântate ale cuvântului biblic, săbiile cele care taie și vindecă. Să încingem cu toții sabia cuvântului biblic și să tăiem cu ea mai întâi în noi înșine, în păcatele noastre. Să „tăiem” apoi cu ea pe vecinul nostru, pe fratele nostru, pe cei ce sunt în casa noastră; pe cei ce sunt în casă cu noi și pe cei ce sunt afară de casa noastră; pe cei ce sunt în sat cu noi și pe cei ce sunt afară de satul nostru. Tăiați pe tot locul cu sabia cuvântului, pentru ca să curgă în toate părțile „sângele” lacrimilor și al căinței pentru păcat.

Să ne așteptăm însă și la împotriviri. Din rana pe care o face sabia cuvântului viu nu curge numai sânge de lacrimi, ci țâșnește și împotrivire, îndârjire, prigoană. În atâtea și atâtea locuri, oamenii vor cerca să ne smulgă sabia (Biblia) din mână. Dar cel ce este un ostaș al Domnului nu se sperie. El luptă în conștiința că are o sabie din cer și trebuie să învingă. Aici însă vom spune și altceva: împotrivirile vin, de multe ori, și din greșeala luptătorilor, că nu poartă bine „sabia” cuvântului. Sunt și printre noi luptători care fac greșeli. Taie cu sabia cuvântului fără tact și chibzuială. Folosesc mai mult numai un tăiș al sabiei: tăișul mustrării păcatului. Chiar personal am văzut cazuri când unii frați mai întăriți au tăbărât deodată cu sabia mustrării peste cei ce nu se putuseră încă dezbăra de unele patimi. Urmarea a fost că cei „răniți” s-au îndârjit și n-au mai venit la adunare. În loc de câștig, pagubă!

Când mânuiești sabia cuvântului, trebuie să ai răbdare, tact și, mai presus de toate, dragoste. Sabia cuvântului să fie totdeauna călită în dragostea noastră. Fără dragoste, nici cu sabia cuvântului nu poți răni pe nimeni pentru Domnul. În mâna noastră, sabia cuvântului să aibă totdeauna cele două tăișuri: tăișul tăierii (mustrării) și tăișul dragostei (vindecării). Numai cu tăișul mustrării încă n-am făcut nimic. Dimpotrivă! Cu tăișul acesta lucrează de regulă unii credincioși, strâmți la vedere și neînțelegători (sectari), care nu știu altceva decât să critice mereu, să taie în scăderile altora, în ale lor însă nu. De aceea, în mâna lor sabia cuvântului îndârjește, în loc să câștige. De aceea, nu pot face nimic. Noi să ne ferim de greșeala aceasta!

Să ne fie de-a pururi pildă și aici pilda Marelui nostru Învățător. Iisus Mântuitorul nu mustra pe cei păcătoși care doreau mântuirea. Mustra de regulă numai pe cei care fățiș „se împotriveau Duhului Sfânt”: pe fariseii și pe cărturarii cei fățarnici. Chiar când folosea sabia mustrării, în tăierea aceasta era mai multă dragoste decât mustrare. Era o mustrare dulce și vindecătoare. Sabia aceasta se poate vedea atât de bine în mustrările blânde pe care Iisus le făcea Apostolilor.

Ferice de cei care primesc „tăieturile” sabiei cuvântului biblic. Și ferice de cei care taie cu ea și pe alții! Dar vai celor care se poartă cu nepăsare și cu ură față de ea! Ei se vor întâlni odată cu această sabie, dar într-o altă formă, înfricoșată.

Toți cei care urăsc și disprețuiesc Cuvântul lui Dumnezeu cunoaște-vor ascuțișul acestei săbii pedepsitoare. Cunoaște-vor în Ziua Judecății judecata Mântuitorului: „Pe cel ce nu primește cuvintele Mele are cine să-l osândească: cuvântul pe care l-am grăit Eu, acela îl va osândi în Ziua de Apoi” (In 12, 48).