Strigătul şi şoapta
Traian Dorz - Calea Bunului Urmaș
1 - Totdeauna lucrurile spuse în şoapte sunt primejdioase.
Lucrurile pe care omul n-are curajul, sau n-are libertatea să le spună cu glas tare, ascund în ele multe primejdii.
De aceea feriţi-vă totdeauna de şoapte.
Şi de şoptitori.
2 - Feriţi-vă să spuneţi sau să ascultaţi şoaptele, fiindcă rareori ceea ce se spune în şoaptă este un lucru bun. Sau care să aducă după el ceva bun.
Şi sunt înştiinţaţi că tot ce au vorbit la ureche sau în odăiţa ascunsă, va fi strigat odată şi odată de pe acoperişul caselor (Luca 12, 3).
3 - Feriţi-vă să scrieţi lucruri ascunse, lucruri şoptite, nepotrivite şi necuviincioase.
Căci acestea când vor fi date la iveală, vă vor umplea de ruşine şi de vinovăţie, nimicind tot bunul nume pe care l-aţi câştigat după o viaţă de înfrânare şi de cinste.
4 - Feriţi-vă de lucruri şoptite, chiar dacă nu vi se par rele, căci de multe ori părerea noastră ne înşală şi lucrurile şoptite se aud mai tare.
5 - Nu răspândi mai departe şoapta.
Tot ce vi se spune în şoaptă să înmormântaţi şi să rămână în tăcere la voi.
Nu semănaţi mai departe şoapta, căci cine seamănă vânt va culege furtună.
6 - Omul cinstit,
omul cu cuget curat,
sufletul cu adevărat credincios,
acela nu şopteşte niciodată
ce are de spus cuiva el spune tare, clar şi pe faţă.
Ceea ce nu se poate spune cu glas tare şi pe faţă, aceea un credincios adevărat şi o credincioasă adevărată, nici nu va spune niciodată şi nimănui, despre nimenea,
căci aceasta este un lucru cel mai adeseori rău.
7 - Dacă ceea ce vreţi să spuneţi şi ştiţi că este adevărat şi folositor, aceea n-aveţi nevoie să-l spuneţi nici în şoaptă.
Iar dacă nu ştiţi sigur acestea, atunci n-aveţi voie să le spuneţi nici cum.
8 - Frica este totdeauna un rău sfătuitor.
Frica de viaţă i-a dus pe foarte mulţi la sinucidere, şi la pierzare.
Frica de moarte i-a dus pe foarte mulţi la lepădări de credinţă şi la tăgăduirea de Dumnezeu.
9 - Frica de sărăcie duce la furturi.
Frica de oameni duce la vânzări şi trădări.
Frica duce la tot felul de păcate şi nelegiuiri, care de care mai nefericite.
Nu fii un fricos.
10 - Când este robul lui Hristos, - fricosul se pierde de oameni,
iar când ajunge robul oamenilor, nu se mai teme de Dumnezeu şi nu se mai teme de păcat.
Vai de sufletul care a ajuns astfel.
11 - Când omul nu se teme de păcat,
şi nu se teme de conştiinţa sa
şi nu se teme de Cuvântul lui Dumnezeu
şi nu se teme de Judecata şi de osânda lui Hristos
şi nu se teme de nimeni şi de nimic
ştiindu-se mare, sau sprijinit de cei mari ai lumii,
- atunci omul care înainte era plin de laşitate când era fără garanţia celor puternici omeneşte, - îndată ce ajunge în slujba şi sub protecţia oamenilor devine curajos şi îndrăzneţ, ca un câine asmuţit de stăpânul său, care sare să-şi sfâşie proprii săi fraţi.
12 - O, Dumnezeule Atotputernic, de ce grozăvie şi de ce crimă este în stare omul fricos şi mândru, când în el este păcatul fricii necredincioase unit cu al curajului ticălos.
De aceea Mântuitorul nostru Isus Hristos
cu toată împotrivirea vrăjmaşilor Lui, acolo în templu dorea mai cu bucurie să meargă la rugăciune,
să înveţe pe norod,
14 - Domnul Hristos propovăduia pe câmp sau prin case, numai atunci când templul era închis,
sau când era prea departe, sau când Îi era refuzată lucrarea în el.
15 - Dacă totdeauna templele I-ar fi fost deschise şi Hristos ar fi fost primit şi ascultat în ele cu bunăvoinţă, El n-ar fi făcut adunări cu ai Săi niciodată decât în temple.
Peste tot, Domnul Isus ar fi umblat să adune şi să înveţe noroadele numai în Casa Domnului, numai în Casa Tatălui Său Cel Ceresc, în care este cu adevărat o casă de rugăciune pentru toate popoarele (Luca 19, 46)
căci acolo se cuvine să fie descoperite lucrurile sfinte ale lui Dumnezeu.
16 - Dacă miezul e sfânt, - atunci şi coaja trebuie să fie sfântă.
Dacă e conţinutul sfânt, apoi sfânt trebuie să fie şi vasul
şi dacă slujba este sfântă, sfânt trebuie să fie şi locul unde se face ea.
17 - Oricât de curate ar fi celelalte case,
şi oricât de curată ar fi viaţa celor care locuiesc acolo,
- tot se mai petrec în aceste case şi atâtea lucruri nepotrivite cu sfinţenia prezenţei lui Dumnezeu.
Dar Casa destinată Domnului, este sfântă şi în locaşul acela nu se mai face nimic altceva decât rugăciuni, mulţumiri şi slavă pentru Dumnezeu.
18 - Dacă şi în templul Domnului se mai petrec uneori lucruri neîngăduite, este numai din vina unora care n-au credinţă (2 Tes. 3, 2).
Dar aceasta nu trebuie să ne facă să părăsim şi să osândim însăşi templul,
19 - Nimeni nu leapădă haina cea bună numai pentru că s-a suit pe ea o omidă scârboasă, ci aruncă odată omida şi-şi păstrează haina.
Nimeni nu-şi lasă casa lui numai pentru că într-un moment dat a intrat acolo un porc murdar, ci alungă porcul şi-şi păstrează casa.
Nici Domnul n-a lepădat pe poporul Său, nici templul Său (Rom. 11, 7); Isaia 60, 1-15; Psalm 69, 9), din pricina unora care le necinstesc, ci va lepăda numai pe cei care necinstesc aceste sfinte locuri şi lucrurile Lui.
20 - Nu voi trebuie să ieşiţi din biserică, - ci păcatul trebuie să iasă din ea
nu fiii adevăraţi trebuie să plece din Casa Tatălui lor, ci vrăjmaşii Lui, şi păcatele trebuie să plece din ea.
Fiindcă ei, cei răi, stau pe nedrept în Casa Tatălui nostru şi o necinstesc.
Nu noi cei iubiţi ai Lui
o Doamne, scoate Tu din ea tot ce este rău.
Amin.