Strigătul și șoapta
Traian Dorz - Calea Bunului Urmaș
1 - Totdeauna lucrurile spuse în șoapte sunt primejdioase.
Lucrurile pe care omul n-are curajul, sau n-are libertatea să le spună cu glas tare, ascund în ele multe primejdii.
De aceea feriți-vă totdeauna de șoapte.
Și de șoptitori.
2 - Feriți-vă să spuneți sau să ascultați șoaptele, fiindcă rareori ceea ce se spune în șoaptă este un lucru bun. Sau care să aducă după el ceva bun.
Și sunt înștiințați că tot ce au vorbit la ureche sau în odăița ascunsă, va fi strigat odată și odată de pe acoperișul caselor (Luca 12, 3).
3 - Feriți-vă să scrieți lucruri ascunse, lucruri șoptite, nepotrivite și necuviincioase.
Căci acestea când vor fi date la iveală, vă vor umplea de rușine și de vinovăție, nimicind tot bunul nume pe care l-ați câștigat după o viață de înfrânare și de cinste.
4 - Feriți-vă de lucruri șoptite, chiar dacă nu vi se par rele, căci de multe ori părerea noastră ne înșală și lucrurile șoptite se aud mai tare.
5 - Nu răspândi mai departe șoapta.
Tot ce vi se spune în șoaptă să înmormântați și să rămână în tăcere la voi.
Nu semănați mai departe șoapta, căci cine seamănă vânt va culege furtună.
6 - Omul cinstit,
omul cu cuget curat,
sufletul cu adevărat credincios,
acela nu șoptește niciodată
ce are de spus cuiva el spune tare, clar și pe față.
Ceea ce nu se poate spune cu glas tare și pe față, aceea un credincios adevărat și o credincioasă adevărată, nici nu va spune niciodată și nimănui, despre nimenea,
căci aceasta este un lucru cel mai adeseori rău.
7 - Dacă ceea ce vreți să spuneți și știți că este adevărat și folositor, aceea n-aveți nevoie să-l spuneți nici în șoaptă.
Iar dacă nu știți sigur acestea, atunci n-aveți voie să le spuneți nici cum.
8 - Frica este totdeauna un rău sfătuitor.
Frica de viață i-a dus pe foarte mulți la sinucidere, și la pierzare.
Frica de moarte i-a dus pe foarte mulți la lepădări de credință și la tăgăduirea de Dumnezeu.
9 - Frica de sărăcie duce la furturi.
Frica de oameni duce la vânzări și trădări.
Frica duce la tot felul de păcate și nelegiuiri, care de care mai nefericite.
Nu fii un fricos.
10 - Când este robul lui Hristos, - fricosul se pierde de oameni,
iar când ajunge robul oamenilor, nu se mai teme de Dumnezeu și nu se mai teme de păcat.
Vai de sufletul care a ajuns astfel.
11 - Când omul nu se teme de păcat,
și nu se teme de conștiința sa
și nu se teme de Cuvântul lui Dumnezeu
și nu se teme de Judecata și de osânda lui Hristos
și nu se teme de nimeni și de nimic
știindu-se mare, sau sprijinit de cei mari ai lumii,
- atunci omul care înainte era plin de lașitate când era fără garanția celor puternici omenește, - îndată ce ajunge în slujba și sub protecția oamenilor devine curajos și îndrăzneț, ca un câine asmuțit de stăpânul său, care sare să-și sfâșie proprii săi frați.
12 - O, Dumnezeule Atotputernic, de ce grozăvie și de ce crimă este în stare omul fricos și mândru, când în el este păcatul fricii necredincioase unit cu al curajului ticălos.
De aceea Mântuitorul nostru Isus Hristos
cu toată împotrivirea vrăjmașilor Lui, acolo în templu dorea mai cu bucurie să meargă la rugăciune,
să învețe pe norod,
14 - Domnul Hristos propovăduia pe câmp sau prin case, numai atunci când templul era închis,
sau când era prea departe, sau când Îi era refuzată lucrarea în el.
15 - Dacă totdeauna templele I-ar fi fost deschise și Hristos ar fi fost primit și ascultat în ele cu bunăvoință, El n-ar fi făcut adunări cu ai Săi niciodată decât în temple.
Peste tot, Domnul Isus ar fi umblat să adune și să învețe noroadele numai în Casa Domnului, numai în Casa Tatălui Său Cel Ceresc, în care este cu adevărat o casă de rugăciune pentru toate popoarele (Luca 19, 46)
căci acolo se cuvine să fie descoperite lucrurile sfinte ale lui Dumnezeu.
16 - Dacă miezul e sfânt, - atunci și coaja trebuie să fie sfântă.
Dacă e conținutul sfânt, apoi sfânt trebuie să fie și vasul
și dacă slujba este sfântă, sfânt trebuie să fie și locul unde se face ea.
17 - Oricât de curate ar fi celelalte case,
și oricât de curată ar fi viața celor care locuiesc acolo,
- tot se mai petrec în aceste case și atâtea lucruri nepotrivite cu sfințenia prezenței lui Dumnezeu.
Dar Casa destinată Domnului, este sfântă și în locașul acela nu se mai face nimic altceva decât rugăciuni, mulțumiri și slavă pentru Dumnezeu.
18 - Dacă și în templul Domnului se mai petrec uneori lucruri neîngăduite, este numai din vina unora care n-au credință (2 Tes. 3, 2).
Dar aceasta nu trebuie să ne facă să părăsim și să osândim însăși templul,
19 - Nimeni nu leapădă haina cea bună numai pentru că s-a suit pe ea o omidă scârboasă, ci aruncă odată omida și-și păstrează haina.
Nimeni nu-și lasă casa lui numai pentru că într-un moment dat a intrat acolo un porc murdar, ci alungă porcul și-și păstrează casa.
Nici Domnul n-a lepădat pe poporul Său, nici templul Său (Rom. 11, 7); Isaia 60, 1-15; Psalm 69, 9), din pricina unora care le necinstesc, ci va lepăda numai pe cei care necinstesc aceste sfinte locuri și lucrurile Lui.
20 - Nu voi trebuie să ieșiți din biserică, - ci păcatul trebuie să iasă din ea
nu fiii adevărați trebuie să plece din Casa Tatălui lor, ci vrăjmașii Lui, și păcatele trebuie să plece din ea.
Fiindcă ei, cei răi, stau pe nedrept în Casa Tatălui nostru și o necinstesc.
Nu noi cei iubiți ai Lui
o Doamne, scoate Tu din ea tot ce este rău.
Amin.