Suferinţa Adevărului
Traian Dorz - Numele Biruitorului
1 - Nu este o mai mare durere şi pierdere şi hulă pentru Biserica Creştină şi pentru Frăţietatea credincioşilor, decât trăirea păgână şi păcătoasă a celor care zic că sunt puşi în slujba Domnului.
Din cauza aceasta suferă cel mai greu Adevărul.
2 - O, cât de dureros suferă Adevărul când este silit să treacă printr-o gură întinată de desfrâu, de minciună şi de prefăcătorie.
De duhoare alcoolică,
şi a tutunului,
şi a clevetirilor,
şi a înjurăturilor,
şi a vorbelor ruşinoase, murdare, mincinoase,
şi a toată spurcăciunea care iese printr-o astfel de gură,
şi dintr-o inimă plină de răutate şi nelegiuiri,
al unuia din cel mai nenorocit fel de oameni care spunând că sunt în slujba lui Dumnezeu, trăieşte totuşi în robia diavolului!
3 - O, cât de dureros suferă Biserica Domnului, Mireasa Curată a lui Hristos (Efes. 5, 25; 2 Cor. 11, 2),
din pricina acelora care prin faptele lor sunt nişte fii ai întunericului,
iar prin chemarea lor ar trebui să fie nişte slujitori ai luminii!
4 - Prin misiunea lor unii sunt şi ar trebui să fie nişte purtători de Hristos, - dar prin viaţa şi prin comportările lor, sunt nişte purtători de slăbiciuni şi de scăderi vinovate şi respingătoare,
5 - Nu învinovăţiţi învăţătura cea dreaptă şi sfântă prin care de două mii de ani Hristos a mântuit atâta omenire
şi a făcut atâţia sfinţi şi martiri
şi a răspândit lumină pe atâtea întinderi, - nu o învinuiţi,
- numai din pricina acelora ce prin viaţa lor sunt tot aşa de departe şi de ea, ca de cer.
6 - Nu sărmanii slujitori căzuţi, sunt Biserica, oricât de mulţi ar fi ei. Nu ei sunt cei după care să-L judecaţi pe Hristos...
Biserica însăşi suferă cel mai dureros şi se întristează cel mai adânc, silită fiind să-i suporte ca pe nişte poveri josnice puse pe umerii ei.
7 - Biserica lui Hristos sunt mădularele cele vii, sănătoase şi curate ale Trupului Viu al lui Hristos (1 Cor. 12, 27).
Sunt acele suflete sfinte de conducători şi supuşi, de sus şi de jos, de păstori şi de oi (Fap. Ap. 20, 28),
care trăiesc în lumina lui Hristos, în Casa lui Dumnezeu şi se închină şi-I slujesc cu fapta şi cu adevărul (1 Ioan 3, 18; Matei 5, 23-24),
- toţi ceilalţi sunt în ea, dar nu sunt din ea.
8 - Domnul Dumnezeu care a îngăduit ca neghina să rămână până la seceriş, cu grâul, îi rabdă şi pe cei necredincioşi cu nădejdea că,
până la seceriş, sau până la moarte, mulţi dintre ei se vor preface din neghină în grâu
9 - Cel dintâi lucru pe care-l face sufletul îngrozit de starea în care se trezeşte - este un strigăt deznădăjduit spre mila lui Dumnezeu.
Mila lui Dumnezeu să Se îndure şi să-l primească.
Mila lui Dumnezeu, mila Lui cea mare să-l ierte şi să-l salveze.
Mila cea cu mulţimea de îndurări a Tatălui,
să-i şteargă fărădelegile prin Sângele Fiului Său Isus Hristos
şi să-i cureţe păcatul...
10 - Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare dorinţă pe care o strigă omul trezit cu lacrimi şi cu suspine, de sub povara care îi zdrobeşte sufletul,
simţind toată greutatea fărădelegii,
şi toată usturimea ruşinii
şi toată mustrarea urâciunii pe care a făcut-o.
Numai mila cea mare a lui Dumnezeu, poate salva sufletele noastre!
11 - O, ce amară dar şi ce binecuvântată, este trezirea sufletului din păcatele sale!
Ce amare lacrimi de căinţă pentru nebuniile căderii şi înşelăciunea păcatului, - trebuie să însoţească orice trezire adevărată!
12 - Nimeni n-a putut ajunge la naşterea din nou în altfel decât cu lacrimi de căinţă, niciodată.
Nimeni n-a putut ajunge altfel la dobândirea unei inimi curate
şi a unei vieţi sfinte, - decât prin această trezire sfântă, şi prin aceste lacrimi sfinte.
13 - O, suflet pierdut de frate sau de soră,
tu care ai căzut ca şi mine şi ca toţi ceilalţi semeni ai noştri, în înşelăciunea păcatului,
şi care mai trăieşti încă şi acum în această grozavă pierdere,
- trezeşte-te şi tu! Dar trezeşte-te cu lacrimi amare de sinceră şi îndurerată părere de rău pentru această cădere!
14 - Trezeşte-te şi te uită cutremurat în ce robie şi în ce primejdie te afli;
un păcat de moarte, sau mai multe, te apasă.
Repetatele tale păcate şi pofte, ca nişte lanţuri ţi-au legat sufletul şi trupul, târându-l spre iad, în ruini şi în ruşine veşnică...
Încă mai poţi a te salva!
15 - Dacă sufletul şi trupul tău este înlănţuit cu pofte şi cu păcate de către ucigaşul Satana care te duce la pierzare,
atunci tu mai tragi cu tine
şi după tine,
în acelaşi abis, încă şi pe alţii, împovărându-ţi conştiinţa ta cu sângele lor.
Trezeşte-te până când nu va fi prea târziu.
16 - Nu te grăbi să judeci cu asprime faptele altora...
Ci pe tine însuţi te judecă,
pe tine însuţi te osândeşte,
pe tine însuţi te vezi,
fie că ai săvârşit un singur păcat mare care îţi apasă conştiinţa, şi pe care nu-l mai poţi uita,
fie că fără să fi făcut doar unul asemenea păcat, ai săvârşit nenumărate altele pe care le numeşti mici.
Judecă-te singur, osândeşte-te, - apoi vino la Isus ca să primeşti iertarea Sângelui Său pentru toate.
17 - Trebuie să fim încredinţaţi pe deplin că suntem în pierzare, din cauza păcatelor pe care nu ni le-am judecat, osândit şi părăsit.
Să ne trezim! E vremea să ne trezim cu toţii.
Toate aceste păcate zilnice şi repetate s-au închegat ca o singură lespede uriaşă şi grea, apăsându-ne conştiinţa şi cufundându-ne sufletul în adânc.
E vremea să luăm marea hotărâre salvatoare!
18 - Să zicem sufletului nostru: trezeşte-te acum suflete al meu şi priveşte cu groază la prăbuşirea ta...
Agaţă-te cu disperare de unica ta salvare: mila lui Dumnezeu cea mare!...
Şi după mulţimea îndurărilor Lui, cheamă-L în ajutorul tău strigând plin de pocăinţă şi cu ochii plini de plâns:
- Ai milă de mine Dumnezeul meu, ai milă de mine!...
19 - Câtă vreme omul nu cunoaşte binele şi răul, el este un copil nevinovat,
iar inima lui este curată.
Îndată însă ce mintea lui capătă priceperea alegerii,
iar inima lui capătă puterea liberei voinţe,
- omul nu mai este nevinovat dacă face răul şi nu face binele.
20 - Omul săvârşeşte păcat atunci când nu alege binele pe care ştie că trebuie să-l facă, ci răul pe care ştie că nu trebuie să-l facă (Rom. 7, 18-25).
Săvârşind cu conştiinţă, mereu mai multe şi mai cu îndrăzneală aceste acte şi încălcări ale voii lui Dumnezeu, sufletul omului se împovărează cu blestemul amar al osândei veşnice.
O Duhule Sfinte, trezeşte-ne pe toţi, oricând suntem în primejdie să nesocotim voia Ta!
Amin.