Cap. 14 - Apostolia Femeilor
Traian Dorz - Istoria unei Jertfe Vol. 1
Dacă prin Lucrarea Oastei Domnului Duhul Sfânt și Cuvântul Sfânt au înviat și au format în biserica noastră și în poporul nostru un tineret nou, care crește și acum plin de vigoare trupească și sufletească ( și de care avem cea mai mare nevoie mai ales acum în aceste vremuri de stricăciune socială și în fața viitorului întunecat ), - apoi acest lucru l-a făcut harul lui Dumnezeu și în viața femeilor.
Oriunde Puterea lui Dumnezeu a început o lucrare evanghelică cu adevărat sănătoasă și roditoare, acolo șuvoiul mântuitor a început să cuprindă dintr-odată straturile sociale și să-și aleagă din mijlocul tuturor acestor straturi și feluri, vasele Sale de preț prin care să-Și ducă mireasma cunoștinței Lui și spre ceilalți.
Asemenea începuturilor Evangheliei a făcut Domnul și începuturile Oastei. Întâi Dumnezeu a chemat pe alesul Său prin care trebuia să-Și facă Lucrarea. L-a dus pe acesta de-o parte și l-a pregătit prin mijloacele pe care numai El le are sub stăpânirea Sa. Iar apoi, la vremea potrivită, l-a trimes în lume cu porunca: Du-te la ai tăi și spune-le: Așa zice Domnul!
Încă de la începutul Evangheliei, împreună cu Mântuitorul nostru și cu ucenicii Săi mai mergeau după Isus și o mulțime de femei. Dintre acestea unele s-au deosebit îndată prin mari fapte de curaj și de iubire pentru Domnul sau pentru ai Lui, după cum este scris (Luca 8, 3; 23, 27; 24, 1).
Tot astfel apostolia femeilor s-a dovedit la fel de binecuvântată și de trebuitoare Evangheliei și mai târziu, în toate vremurile până astăzi.
Sfântul apostol Pavel care a făcut cea mai mare apostolie pentru Domnul, mărturisindu-L pe Isus și vestindu-I Evanghelia Lui până unde nu mai fusese nimeni înainte el (Rom. 15, 18-20) - a avut un mare ajutor de la Domnul prin apostolia unor tot atât de sfinte femei, după cum fuseseră acelea care Îl urmaseră mai înainte pe Mântuitorul Hristos, și-L ajutaseră cu tot ce aveau (Fap. Ap. 1, 14).
Sunt în paginile Sfintelor Evanghelii niște lucruri atât de mișcătoare și de minunate, scrise despre apostolia acelor sfinte femei care au fost chemate și vrednice să ia o parte tot atât de frumoasă la înaintarea Evangheliei ca și a sfinților apostoli. Numele acestor femei sfinte sunt scrise pe veci împreună cu ale sfinților apostoli în Cartea Vieții (Filipeni 4, 3).
Sfântul apostol Pavel găsește să spună despre unele din aceste surori credincioase cele mai duioase cuvinte de recunoștință și de laudă din câte s-au putut scrie vreodată. Mai ales cum sunt cele din Epistola către Romani cap. 16. Sau cele ale sf. apostol Petru (1 Petru 3, 5).
Într-adevăr ce lucruri frumoase au putut face pentru Domnul mai ales acele femei care prin condițiile lor de viață erau dezlegate de orice datorii familiare și lumești, cum erau cele necăsătorite sau văduvele, care puteau să se predea în totul Lucrării Domnului.
În Lucrarea duhovnicească a Oastei, după cum am mai spus, s-a ivit de la început trebuința atragerii femeilor în slujba Domnului. Apostolia surorilor noastre a fost socotită nu numai ca o mare întregire pentru apostolia pe care trebuiau s-o ducă frații, dar este binecunoscut faptul că unele din lucrările pe care le pot face surorile pentru Domnul, nu le poate face nimeni altcineva.
Părintele Iosif a văzut bine prin lumina Domnului, încă de la început cât de necesară este și va fi pentru Sfânta Lucrare a Domnului, apostolia femeilor surori. De aceea a folosit orice prilej spre a chema și a îndemna pe cât mai multe femei la această apostolie.
Cât de minunate sunt cuvintele scrise de el în privința asta prin multe din lucrările lui. Iată de pildă ce scrie el încă de la începuturile Oastei:
„Femeile în Oastea lui Hristos... E Duminica Mironosițelor, praznicul femeilor care au stat în slujba lui Hristos din clipa când au fost câștigate pentru lucrul Domnului între oameni și până în clipa cea din urmă a vieții lor. Acolo, la poala Crucii le găsim în ceasul de cumplită încercare când și apostolii se împrăștiaseră și se ascunseseră de frica jidovilor. Ele I-au rămas credincioase până la moarte. Și după moarte, ele se prind să ducă miruri bine mirositoare ca să ungă Trupul Domnului. În dimineața măreței zile a Învierii, femeile sunt acelea care aleargă întâi la mormânt. A lor a fost și răsplata de a vedea mai întâi pe Mântuitorul Înviat și de a putea duce solia sfântă tuturor celorlalți, ca o pildă strălucitoare și un îndemn femeilor, cum se pot face ele ostașe ale lui Hristos.
Mai mult chiar decât bărbații sunt chemate femeile să ajute lucrul Domnului în lume. Cu firea lor mai gingașă, cu simțămintele lor mai blânde, cu dragostea lor mai caldă, ele se potrivesc neasemănat mai bine ca să intre în Oastea lui Hristos pentru a ajuta înnoirea vieții religioase a neamului nostru.
Ce nu poate face în lume o femeie cu bunătatea ei! Din cel mai dârz și aspru bărbat, soția cuminte poate face un tovarăș de viață bun. O mamă religioasă și plină de dragoste către copiii ei s-a bucurat totdeauna de binecuvântarea fiilor ei. În frământările cumplite ale vieții în care bărbații își pierd adeseori cumpătul și se învrăjbesc, cât bine n-ar putea aduce femeile cu sfatul lor cumpătat, cu vorba lor domoală, cu dragostea lor de soții credincioase. Se poate oare ca un bărbat să nu asculte cuvântul soției sale, chiar în treburile bărbătești de la comună, de la biserică, de la orice alte îndeletniciri, dacă el știe că îngerul păzitor al casei sale este un suflet al lui Dumnezeu?
Dacă astăzi bântuie atâtea rele și patimi viața noastră, o pricină este și aceea că femeile stau de o parte și nu vin cu prisosul credinței și al dragostei lor creștinești, ca să aducă oleiul tămăduitor peste ranele pe care războiul le-a tăiat adânc în sufletele bărbaților.
Hristos vă așteaptă bune femei, ca să luați sarcina apostoliei Evangheliei Sale în lume. Marta vă este pildă de hărnicie în casă. Maria, îndemn cum să vă așezați la picioarele Lui ca să vă umpleți de darurile învățăturilor Sale. Samariteana de la fântâna lui Iacov vă arată cum trebuie să vă însuflețiți pentru Hristos când ați ajuns să-L cunoașteți, ca să aduceți la El lumea cum a adus și ea la Domnul o cetate întreagă. Cananeanca vă dă o pildă cum să apropiați pe copiii voștri de Hristos. Maria Magdalena vă spune că oricare dintre voi poate deveni o slujitoare aleasă, o ucenică a Domnului. Iară Tabita cea plină de fapte bune și de milostenii ce făcea, este un îndemn statornic cum să îmbrățișați grija pentru cei nevoiași și amărâți din jurul vostru. Îndrăzniți dar, așa vă îndeamnă glasul Domnului: Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!...”
L. S. nr. 18 din 11 mai 1924
Citind aceste îndemnuri de-un atât de mare preț și astăzi, ne putem da seama ce putere de a vedea adevărul primise el de la Domnul. Din acestea se vede și că Domnul voia să cheme încă de la început în rândurile Lucrării pe care o începea cu Oastea multe surori de cruce și de răsplată, care să ajute înaintarea lucrării Evangheliei...
Suflete minunate de surori încep să apară în Oaste din ce în ce tot mai multe, iar prin gazetă încep să se arate faptele lor tot atât de vrednice și de frumoase pentru Domnul ca și ale fraților aleși.
În munca de răspândire a Bibliei și cărților Oastei sau în ajutorarea materială a tipăririi acestora ori a ajutorării săracilor și orfanilor, care erau primele bătălii din anii începutului Oastei, - surorile noastre au dat un ajutor din cele mai mari făcându-se multe din ele niște harnice Marte ale lui Hristos, niște înzestrate „samaritence” ale Domnului.
Iată de exemplu ce se putea scrie despre astfel de surori: „Ce poate face o ostașă a Domnului... Oastea Domnului are în fronturile sale și o mulțime de femei care se întrec și ele în râvnă și luptă pentru Împărăția lui Dumnezeu. Amintim aici la foaie pilda unei astfel de femei: Ana Matei din Lugoj, ostașă în Oastea Domnului. A făcut și face nenumărate lucruri pentru biruința Evangheliei. A umplut Lugojul cu cărți și Biblii... împreună cu o soră a ei în lucrul Domnului, nu cruță nici o osteneală ca să poată prinde mereu suflete în mreaja Cuvântului lui Dumnezeu... pe pieptul ei strălucește cruciulița Oastei, crucea biruinței. Frumoasă apostolie de la o femeie. Iată acesta este rostul cel adevărat al femeilor. Aceasta este femeia misionară pe care o întâlnim în Faptele Apostolilor și epistolele sf. ap. Pavel: Lidia, Tabita, Priscila, Fivi...
A Domnului iubită fiică Ana... Domnul să-ți ajute în frumoasa lucrare ce o faci pentru El. În una din scrisorile ce ne-ai trimis ne scrii că ai avut o viață de suferință încă începând din copilărie. 40 de ani ai suferit cu ochii și nimeni nu te-a putut vindeca în afară de Bunul Dumnezeu... ai avut o căsnicie nefericită... dar toate le-ai răbdat până la sfârșit aducându-ți aminte de Cuvântul Domnului Isus: cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui... acum ești o femeie văduvă și trăiești o viață de rugăciune, de evlavie și de lucru pentru Domnul. Să-ți ajute Bunul Dumnezeu ca să poți trăi această viață până la sfârșit. De suferințele ce le-ai îndurat, să nu-ți pară rău. Aceasta este școala cea mare a suferințelor din care ies școlarii cei aleși ai Domnului. Aproape toți câți trăim o viață după Evanghelie am trecut prin această școală. În foc se lămurește aurul credinței, în cuptorul suferințelor și încercărilor se ard vasele cele alese...
Fie ca pilda vieții tale și a faptelor tale să fie un îndemn și altor femei, să intre și ele în slujba Domnului și să trăiască o viață cu Domnul”.
L. S. nr. 14 din 8 aprilie 1927
Și slăvit să fie Domnul, că surorile care i-au urmat au fost în curând un mare și binecuvântat număr. Astăzi sora Ana este demult plecată Sus la mângâierea și răsplata Domnului, dar numele ei a rămas întipărit pe multe fapte de dragoste și milostenie în slujba Domnului. Tot așa și al atâtora din surorile ei și ale noastre pentru care vom mulțumi până în veci lui Dumnezeu că le-am întâlnit și le-am cunoscut în viața aceasta și în Lucrarea aceasta.
„Alte două pilde din Oastea Domnului:
Avem în Oastea Domnului atâtea și atâtea femei care au adus la Domnul pe soții lor prin răbdare, rugăciune și suferință. Și avem încă atâtea și atâtea care se roagă cu stăruință. Domnul va răspunde la rugăciunea lor. Iată întărim acum aceste cuvinte cu două pilde. Din Iași primim următoarea înștiințare:
Cucernice părinte Trifa, neuitată va fi pentru noi ostașii Domnului din Iași minunea pocăinței fratelui nostru Drăgan Nicolescu. Acest frate ducea o viață de completă destrăbălare, de vicii, de nopți pierdute, de desfrânare. Era violent și brutal cu soția sa Elisabeta, care era o îngenuncheată demult la picioarele Domnului Isus. De câte ori nopțile, venind beat și furios și găsind-o priveghind la rugăciune pentru mântuirea lui, sau citind cărți sfinte, i le rupea și le călca în picioare, apoi pe ea o lua la bătaie.
Ea, blândă, bună și răbdătoare nu dispera ci nădăjduia cu credință tare în mila Domnului luând martirajul acesta ca un dar neprețuit pentru mântuirea ei.
Dar iată Duhul Sfânt intrând într-o zi în viața și în sufletul fr. Drăgan Nicolescu, viața lui s-a schimbat ca prin minune. Suflul Duhului Sfânt a domolit fiara sălbatică în Drăgan. Într-o vineri seara iată-l că vine în biserica Barnovski, unde noi ostașii cu păr. Chirică făceam priveghere. A căzut în rugăciune alături de noi, scăldat în lacrimi. Face făgăduința de ostaș, părintele îi dă binecuvântarea și noi îl îmbrățișăm. De atunci acest om nu se mai cunoaște pe sine. Toate viciile le-a părăsit. Și astăzi iată-l pe fratele nostru un exemplu de ostaș, plecat cu adorație sfântă la picioarele Scumpului nostru Mântuitor Isus. Cu adevărat biruința Duhului Sfânt este aceasta”.
Ilie Bătculescu și Gh. Lazăr, ostași în O. D.
O altă pildă:
Cucernice părinte Trifa, iată eu, subsemnatul, abia acum mi-am deschis ochii sufletești să înțeleg că eu n-am ascultat ce a citit soția mea din Biblie. De doi ani de când scumpa mea soție m-a tot învățat și eu nicidecum n-am ascultat-o, ci mai vârtos o batjocoream și o înjuram, ba vream și să mă despărțesc de ea și s-o las. Câte cărți i le-am sfârtecat și le-am băgat în foc! De câte ori, când soția mea citea rugăciuni, eu stingeam lampa ca să nu poată citi. Și așa doi ani am tot batjocorit-o.
Acum am înțeles că voia diavolului o făceam. Și acum m-am hotărât să mă las de toate răutățile și mă rog să mă înscrieți și pe mine alături de soția mea, în Oastea Domnului Isus Hristos.
Părăoan Petru com. Boz, jud. Hunedoara
Și astfel de exemple ar putea să curgă mereu multe, multe.
Nenumărate erau surorile colporatoare de cărți și foi și chiar misionare cu cuvântul scris și vorbit, dar mai ales cu fapta. Prin adunări, pe trenuri, prin sate, pe la munca lor, ele erau niște harnice semănătoare ale Cuvântului lui Dumnezeu...
Peste serile din săptămână coseau și împleteau haine pentru orfani și săraci. În serile de post și rugăciune erau totdeauna și în cel mai mare număr la ceasul rugăciunii și citirii din Cuvântul Sfânt. În lucrările trebuitoare prin biserici, ele erau totdeauna gata să ajute cu mâinile și cu bănuțul lor.
Coseau steaguri pentru adunările frățești, cercetau bolnavii și spitalele, pregăteau daruri pentru cei închiși - și câte altele, pentru a împlini cu scumpătate Cuvântul Mântuitorului - și îndemnurile sufletului lor ales și evlavios. Așa cum le îndrumau frumoasele învățături din cărțile și foile Oastei.
Statornicia în credință și în ascultarea de Domnul a fost una din frumoasele comori ale sufletului surorilor noastre. De multe ori ne-am gândit la această mare virtute pe care puțini credincioși o au.
La început când vremile erau liniștite și libere, când pe calea Domnului erau doar petreceri duhovnicești și bucurii sfinte, multe mii de suflete de bărbați și de femei au început să umble după Domnul și să vină ca să se ospăteze la mesele dragostei frățești. Însă ceva mai târziu, când a început să se apropie de Domnul Isus și de Lucrarea Sa calea Crucii, Ghețimanii, aprozii, iudele, caiafele, spinii și cuiele Golgotei, - atunci în cea mai mare parte doar surorile s-au dovedit mai curajoase și mai statornice. Din ucenici cei mai mulți s-au risipit, dar din ucenice cele mai multe au rămas. Întocmai ca pe timpul Patimilor Mântuitorului. Noi nu vom uita niciodată acest mare adevăr pe care l-am trăit zguduitor, întocmai cum am mai spus cândva acest lucru în cele de mai jos:
Surori de cruce și răsplată...
Surori de cruce și răsplată
însoțitoare-n plâns și-n har
părtașe-aceleiași credințe,
jertfind aceluiași altar
- cinstire-n veci îndreptățită,
și semn al sfintei prețuiri
recunoștința noastră vouă,
v-aduce-a ei adânci simțiri.
Voi ați purtat cu noi alături
povara luptei lui Hristos
dar voi ați dus, deși mai slabe,
ca mulți solia mai frumos.
Voi n-ați trădat rupând Lucrarea
cu duh potrivnic și-ngâmfat,
nici n-ați vândut pe frați ca Iuda
pe ban străin și vinovat,
nici n-ați adus prilej de certuri,
de dezbinări și poticniri
- ci-ați plâns cu suflet plin de jale
în ceasul grelelor loviri!
Voi n-ați schimbat învățătura
smintind credința nimănui,
ci L-ați urmat mereu pe Domnul,
statornice-ascultării Lui.
Voi n-ați luat o altă cale
călcând întâiul legământ
decât puține, când ori râvna,
ori vina altora v-a-nfrânt!
Ați stat în rugăciuni și-n jertfă
cu duhul strâns și-ndurerat
răbdând, statornice-n credință
când mulți viteji s-au lepădat.
Iar pentru toată jertfa voastră
și pentru tot ce-ați pătimit
voi nu v-ați lăudat la nimeni
- nici vreo răsplată n-ați voit.
O, scumpe suflete chemate
de-Același Duh spre-Același Țel
Hristos vă binecuvânteze
iubirea ce-o suiți spre El.
El care v-a chemat, alături
de noi, pe calea sfintei vieți
să crească și-n noi o credință
cu-a voastră de același preț,
cu-același rod și duh statornic,
cu-același mers și chip frumos
să ne-ncunune-odată crucea
cu-aceleași răsplătiri, Hristos.
Ce minunat a scris despre aceste lucruri și păr. Iosif ca o profeție și ca o mărturisire de recunoștință pentru toate sufletele acestea de aur ceresc ale surorilor noastre, cărora le suntem și noi atât de îndatorați. Și pentru care - am mai spus, - trebuie să mulțumim totdeauna lui Dumnezeu că le-a lăsat pe pământ.
Iată ce scria păr. Iosif despre statornicia sfintelor surori din zilele Patimilor Domnului și din veacurile patimilor Bisericii Sale ca un îndemn pentru cele din zilele Patimilor Oastei. Nu ne putem reține să nu dăm mai jos câteva din aceste adevăruri, care sunt atât de potrivite și acum, după atâția zeci de ani de când s-au scris. Și care vor fi potrivite totdeauna și în viitor:
„...De mare dar s-au învrednicit femeile! Lor li S-a arătat mai întâi Hristos Cel Înviat din morți. Această cinste le-a venit de altcum, ca un răspuns la credința și statornicia ce au arătat-o ele în timpul răstignirii. Vai ce lucru dureros s-a întâmplat pe timpul răstignirii Domnului. Toți L-au părăsit pe Domnul. Unii din frică, alții din nerecunoștință. De frica iudeilor fugiseră și se ascunseseră până și apostolii (afară de Ioan). Petru cel ce se lăuda că va rămânea credincios chiar dacă s-ar lepăda toți, s-a lepădat de El de frica unei slujnici. Singure femeile s-au ținut pe urmele Domnului cu statornicie până la sfârșit. Le vedem urmându-L pe Domnul în drumul cel grozav al ocărilor și bătăilor...
Le vedem plângând la picioarele Crucii suferințele Domnului... Le vedem coborând de pe Cruce Preacurat Trupul Domnului și așezându-L în mormânt... Le vedem așteptând Învierea Lui.
Trebuie să ne dăm seama că n-a fost ușoară această statornicie de credință a femeilor. Singură furia gloatelor, ura iudeilor și zăngănitul armelor soldaților ar fi fost destul să înspăimânte inima și sufletul celor câteva femei neajutorate. Trebuie să ne dăm seama că soldații romani vor fi căutat să depărteze pe aceste femei din preajma Celui osândit. Trebuie să ne dăm seama că gloatele erau cuprinse de un fel de beție de ură, iar această ură nu putea suferi plânsul și lacrimile femeilor... Dar ele s-au alipit cu toată puterea lor de Crucea răstignirii. Îmbrățișând Crucea Domnului brațele lor se prefăcuseră în brațe de fier. Nici o putere din lume nu era în stare să le smulgă de lângă Crucea lui Isus. Numai o sabie ce le-ar fi tăiat mâinile ar mai fi putut să le smulgă de lângă Crucea pe care suferea și murea Scumpul nostru Mântuitor...
O, voi binecuvântate Marii, credincioșii din toate timpurile vă vor păstra o veșnică amintire și recunoștință pentru credința și statornicia voastră că n-ați părăsit pe Scumpul nostru Mântuitor în clipele cele mai grele. Dar credința voastră trebuie să ne fie nouă și o predică mișcătoare despre cum trebuie să ne alipim de Domnul. Eu de câte ori simțesc ispitele apropiindu-se de mine, mă gândesc la voi și strâng din toată puterea brațelor mele sufletești Crucea răstignirii... De câte ori simțesc că diavolul umblă să mă smulgă de lângă Crucea mântuirii mă gândesc la voi și la cuvântul sf. ap. Pavel: cine mă va despărți pe mine de dragostea lui Hristos?...
...De aici pleacă apostolia femeilor. De aici trebuie să plece și numai de aici poate să plece. Apostolie adevărată nu pot face decât Mariile statornice care plâng la picioarele Crucii. Numai Mariile care au gustat din darurile Crucii. Astfel de Marii vestitoare statornice ale Domnului Hristos se silește să facă și Oastea Domnului... O, ce mare slujbă pot face femeile pentru mântuirea oamenilor...
...Dar vedeți tocmai pentru asta diavolul a alergat și aici tot în galop. Tocmai pentru marile daruri sufletești pe care le au femeile, diavolul se silește să le atragă în slujba lui și în apostolia lui. Și vai, ce de femei fac astăzi slujba și apostolia asta a diavolului. Iară unele femei s-au abătut după Satana - zice sf. ap. Pavel (1 Tim. 5, 15). Astăzi însă se poate spune că cele mai multe femei s-au abătut după Satana. Acestea sunt femeile care ațâță vrajba printre oameni prin clevetiri și minciuni. Acestea sunt femeile care umblă pe aici pe la orașe (ca și pe la sate) cu picioarele goale ascultând de moda diavolului. Acestea sunt femeile care își pun în slujba diavolului darurile ce le au de la Domnul: inima, ochii, frumusețea... Casa acestor femei este un iad și un mormânt spune Scriptura (Prov. 7, 26). Vai ce seceriș bogat are diavolul pe urma unor astfel de femei...”
L. S. nr. 16 din 14 aprilie 1929
Despre lucrarea Dumnezeiască a Duhului Sfânt în sufletele multor surori ale noastre s-ar putea da multe pilde minunate. Vom da doar una mai jos, spre a se vedea că adevărata dragoste de Dumnezeu face lucruri atât de frumoase și neobișnuite înălțând nu numai sufletele celor ce fac binele ci și pe ale tuturor celor care văd sau aud despre aceasta. Iată cele scrise de păr. Iosif cu prilejul acesta, spre a fi un îndemn și altora și o lumină mai departe:
„...Mama și fiica de la Roșia de Secaș, jud. Sibiu, care s-au hotărât să citească zilnic câte un capitol din Biblie.
Dintr-o scrisoare a fr. Ilie Hoteza din comuna greco catolică Roșia de Secaș din jud. Sibiu citim că... sora Anica Damian cu fetița ei Amalia s-au hotărât, cu ajutorul Domnului ca în fiecare zi să citească câte un capitol din Biblie, până vor termina toată Biblia...
...Frumoasă hotărâre ați luat mamă și fiică... Să citești în fiecare zi câte un capitol din Cartea lui Dumnezeu este ceva nespus de frumos și de prețios.
Domnul să vă ajute iubită mamă și fiică să duceți la bun sfârșit hotărârea voastră... Să cutreierați cu bine Țara Minunată a Bibliei. În călătoria voastră prin Țara aceasta veți da pas de pas peste frumuseți și bunătăți de neînchipuit. Veți da peste râuri cristaline în care saltă apa cea vie a vieții, veți da peste munți ce înalță sufletul până la cer, veți da peste fel de fel de dulci gustări duhovnicești... Domnul să vă ajute să aflați și voi mierea și laptele și strugurii dulci ai acestui Canaan ceresc, în această minunată călătorie. Ca pe urmă să puteți da și altora să guste din această dulceață.
Sela! Opriți-vă! Pregătiți-vă inimile mamă și fiică pentru că voi intrați acum în Biserica cea mare și tainică a Bibliei, unde Îl veți auzi predicând pe Însuși Domnul Dumnezeu, pe Fiul Lui Preaiubit, pe prorocii și pe apostolii Săi. Și veți auzi cântând corul cetelor îngerești.
Începeți citirea Bibliei cu Noul Testament. După fiecare capitol, îngenuncheați și vă rugați ca să intre Cuvântul lui Dumnezeu în inima voastră, în viața voastră și în faptele voastre.
Ferice de tine mamă de la Roșia de Secaș căci în vreme ce alte atâtea și atâtea mame își duc fetele pe la baluri și jocuri, tu ți-ai adus pe fiica ta Amalia lângă candela Cuvântului Biblic... Ferice de voi mamă și fiică, căci în vreme ce alte mame și fiice își pierd vremea în minciuni și clevetiri, voi citiți și cercetați Adevărul cel Veșnic... Ferice de voi căci ați așezat în casa voastră candela Cuvântului Biblic și lumina vieții... Ferice de voi... căci binecuvântarea lui Dumnezeu se va pogorî peste voi și casa voastră.
Fie ca pilda voastră să fie urmată și de alte mame și fiice. Să fie urmate și de alți părinți și copii, să fie urmată de toți părinții și copiii acestei țări și ai acestui neam, până când orice suflet din țara aceasta va putea zice: Făclie (candelă) picioarelor mele este Cuvântul Tău și lumină cărărilor mele (Psalm 119, 105)”.
Din Isus Biruitorul nr. 3 din 17 ianuarie 1937
...Eu, spunea sora noastră Pipernea Ana din Cristian, jud. Sibiu, - am citit multe cărți religioase: visuri, paraclise, acatiste, epistolii - dar n-am avut puterea să mă las de rele. Însă de când citesc Biblia și mă rog lui Dumnezeu am căpătat o putere mare și m-am lăsat de răutăți. Numai citind Biblia - am putut să mă scap de rele.
Din Isus Biruitorul nr. 3 din 17 ianuarie 1937
În cartea misiunilor Oastei Domnului, după cum s-a putut vedea din cele arătate până aici, au fost multe suflete de surori binecuvântate care prin râvna și dragostea lor statornică au ajutat ca Lucrarea Domnului să meargă înainte cu putere și biruință. Ar trebui să nu putem încheia acest capitol fără să amintim sute dacă nu mii de surori scumpe a căror nume și amintiri neuitate, vor rămânea adânc întipărite și strâns legate pe totdeauna de crucile și învierile noastre.
Unele din acestea, au fost primele suflete care au răspuns în satele sau în orașele lor, chemării Domnului, intrând primele în Oaste. Pe urma lor apoi au venit mulți, mulți alții, făcându-se acolo mari grupări de credincioși.
Altele prin răbdarea și tăria credinței lor, dusă până la martiriu pentru Domnul, și-au adus la Hristos pe soții lor răi și necredincioși.
Altele fiind mame binecuvântate cu o mulțime de copii și i-au crescut pe toți credincioși. Apoi și-au crescut tot pentru Hristos și pe cel de-al doilea rând de copii, pe copiii copiilor lor. Devenindu-le astfel de două ori mame: nu numai mame pământești ci și niște adevărate mame cerești, vrednice de o veșnică recunoștință din partea mulțimii de urmași deveniți fii ai lui Dumnezeu.
Altele și-au făcut din casa lor o adevărată casă a Domnului găzduind adunările frățești, odihnind pe osteniți, îmbrăcând pe goi, vindecând pe bolnavi.
Altele au înzestrat fete sărace, au ajutat la întemeierea de familii credincioase, au dat din avutul lor pentru răspândirea Cuvântului Sfânt, au adăpostit pe izgoniții lui Hristos, au legat rănile Lui...
Altele, în lipsa unor frați îndrumători, au luat ele în mână Cuvântul și solia Domnului, adunând în jurul lor multe suflete și împărțindu-le Pâinea Vieții. Când au venit vremurile de cernere, pe mulți i-au luat furtunile și pe mulți i-au cuprins iarăși valurile, dar ele au rămas ca niște stâlpi în jurul cărora zidurile s-au refăcut iarăși. Au rămas ca niște tăciuni aprinși prin care focul sfânt s-a aprins iarăși. Ca niște stânci lângă care sufletele s-au strâns iarăși.
De șapte ori au rămas unele singure, - și de șapte ori din nou Domnul a strâns în jurul statorniciei lor alte suflete, făcând ca solia mântuirii să fie dusă mai departe și dovedind că oricât de slabi am fi noi, dacă rămânem statornici cu Domnul El nu ne lasă de rușine. Ci până la urmă totul se încheie fericit și biruitor!
Dumnezeu să le binecuvânteze pe toate aceste scumpe surori ale noastre cu o răsplată veșnică. Dintre ele multe sunt acum Acolo în bucuria Domnului pe care L-au iubit. Dar nume de surori ca Ana din Lugoj, Maria de la Sărulești, Lucreția de la Laz, Cornița, Suzana, Ilinca, Mărioara, Frăsinica, Marița, Ioana, Elița, Saveta, Lena, Sofica, Greta, Viorica - și atâtea și atâtea altele, - vor fi binecuvântate și pe pământ și în cer.
Pentru binefacerile luminoase ori ascunse pe care le-au lăsat pe pământ, Dumnezeu le păstrează o veșnică răsplată. Pentru viața lor adânc legată de istoria acestei Lucrări de jertfă, și de istoria tuturor acelora alături de care au dus și ele așa de frumos luptele Domnului Isus, - noi le vom păstra o veșnică mulțumire.
Aceste suflete n-au trădat niciodată pe Domnul și n-au sfâșiat niciodată Lucrarea Frățească.
N-au adus învățături dezbinătoare în adunări și n-au lucrat în ascuns cu străinii pentru paguba credinței și dragostei dintâi.
Ele nu s-au ascuns de frica prigonitorului și nici nu și-au lepădat sau schimbat legământul pe care l-au făcut la începutul credinței lor.
Facă Domnul nostru Isus Hristos prin Duhul Sfânt, ca astfel de mame, de surori, de bunătate și de dragoste statornică să se vadă în număr tot mai mare și pe viitor în Lucrarea Oastei.
Pildele acestor sfinte femei să fie urmate tot mai frumos de către tinerele noastre surori de astăzi și de mâine. Pentru ca această Lucrare de Jertfă, să strălucească și să rodească neîncetat tot mai mult pentru Domnul, prin viețile lor curate și predate lui Hristos.
Doamne Isuse, Preadulcele nostru Mântuitor, Te rugăm ca atâta vreme cât vor ține pătimirile Lucrării Tale pe pământ, să îngrijești Tu Însuți ca și ea să aibă mereu alături astfel de femei sfinte, curajoase și statornice.
Te rugăm Doamne Duhule Sfinte înzestrează mereu Lucrarea Evangheliei Tale cu astfel de aur ceresc, pentru că ceea ce au făcut multe din ele pentru Numele Tău, este de o valoare și de o frumusețe veșnică. Amin.
Slăvit să fie Domnul.
+
Nimic nu ne poate apropia mai mult de Dumnezeu
și nimic nu ne poate face mai asemănători cu El
decât dragostea inimii noastre pentru Hristos.
Și împlinirea de bunăvoia noastră cu bucurie a voii Lui.
Sf. Ioan Gură de Aur