Cap. 14 - Apostolia Femeilor
Traian Dorz - Istoria unei Jertfe Vol. 1
Dacă prin Lucrarea Oastei Domnului Duhul Sfânt şi Cuvântul Sfânt au înviat şi au format în biserica noastră şi în poporul nostru un tineret nou, care creşte şi acum plin de vigoare trupească şi sufletească ( şi de care avem cea mai mare nevoie mai ales acum în aceste vremuri de stricăciune socială şi în faţa viitorului întunecat ), - apoi acest lucru l-a făcut harul lui Dumnezeu şi în viaţa femeilor.
Oriunde Puterea lui Dumnezeu a început o lucrare evanghelică cu adevărat sănătoasă şi roditoare, acolo şuvoiul mântuitor a început să cuprindă dintr-odată straturile sociale şi să-şi aleagă din mijlocul tuturor acestor straturi şi feluri, vasele Sale de preţ prin care să-Şi ducă mireasma cunoştinţei Lui şi spre ceilalţi.
Asemenea începuturilor Evangheliei a făcut Domnul şi începuturile Oastei. Întâi Dumnezeu a chemat pe alesul Său prin care trebuia să-Şi facă Lucrarea. L-a dus pe acesta de-o parte şi l-a pregătit prin mijloacele pe care numai El le are sub stăpânirea Sa. Iar apoi, la vremea potrivită, l-a trimes în lume cu porunca: Du-te la ai tăi şi spune-le: Aşa zice Domnul!
Încă de la începutul Evangheliei, împreună cu Mântuitorul nostru şi cu ucenicii Săi mai mergeau după Isus şi o mulţime de femei. Dintre acestea unele s-au deosebit îndată prin mari fapte de curaj şi de iubire pentru Domnul sau pentru ai Lui, după cum este scris (Luca 8, 3; 23, 27; 24, 1).
Tot astfel apostolia femeilor s-a dovedit la fel de binecuvântată şi de trebuitoare Evangheliei şi mai târziu, în toate vremurile până astăzi.
Sfântul apostol Pavel care a făcut cea mai mare apostolie pentru Domnul, mărturisindu-L pe Isus şi vestindu-I Evanghelia Lui până unde nu mai fusese nimeni înainte el (Rom. 15, 18-20) - a avut un mare ajutor de la Domnul prin apostolia unor tot atât de sfinte femei, după cum fuseseră acelea care Îl urmaseră mai înainte pe Mântuitorul Hristos, şi-L ajutaseră cu tot ce aveau (Fap. Ap. 1, 14).
Sunt în paginile Sfintelor Evanghelii nişte lucruri atât de mişcătoare şi de minunate, scrise despre apostolia acelor sfinte femei care au fost chemate şi vrednice să ia o parte tot atât de frumoasă la înaintarea Evangheliei ca şi a sfinţilor apostoli. Numele acestor femei sfinte sunt scrise pe veci împreună cu ale sfinţilor apostoli în Cartea Vieţii (Filipeni 4, 3).
Sfântul apostol Pavel găseşte să spună despre unele din aceste surori credincioase cele mai duioase cuvinte de recunoştinţă şi de laudă din câte s-au putut scrie vreodată. Mai ales cum sunt cele din Epistola către Romani cap. 16. Sau cele ale sf. apostol Petru (1 Petru 3, 5).
Într-adevăr ce lucruri frumoase au putut face pentru Domnul mai ales acele femei care prin condiţiile lor de viaţă erau dezlegate de orice datorii familiare şi lumeşti, cum erau cele necăsătorite sau văduvele, care puteau să se predea în totul Lucrării Domnului.
În Lucrarea duhovnicească a Oastei, după cum am mai spus, s-a ivit de la început trebuinţa atragerii femeilor în slujba Domnului. Apostolia surorilor noastre a fost socotită nu numai ca o mare întregire pentru apostolia pe care trebuiau s-o ducă fraţii, dar este binecunoscut faptul că unele din lucrările pe care le pot face surorile pentru Domnul, nu le poate face nimeni altcineva.
Părintele Iosif a văzut bine prin lumina Domnului, încă de la început cât de necesară este şi va fi pentru Sfânta Lucrare a Domnului, apostolia femeilor surori. De aceea a folosit orice prilej spre a chema şi a îndemna pe cât mai multe femei la această apostolie.
Cât de minunate sunt cuvintele scrise de el în privinţa asta prin multe din lucrările lui. Iată de pildă ce scrie el încă de la începuturile Oastei:
„Femeile în Oastea lui Hristos... E Duminica Mironosiţelor, praznicul femeilor care au stat în slujba lui Hristos din clipa când au fost câştigate pentru lucrul Domnului între oameni şi până în clipa cea din urmă a vieţii lor. Acolo, la poala Crucii le găsim în ceasul de cumplită încercare când şi apostolii se împrăştiaseră şi se ascunseseră de frica jidovilor. Ele I-au rămas credincioase până la moarte. Şi după moarte, ele se prind să ducă miruri bine mirositoare ca să ungă Trupul Domnului. În dimineaţa măreţei zile a Învierii, femeile sunt acelea care aleargă întâi la mormânt. A lor a fost şi răsplata de a vedea mai întâi pe Mântuitorul Înviat şi de a putea duce solia sfântă tuturor celorlalţi, ca o pildă strălucitoare şi un îndemn femeilor, cum se pot face ele ostaşe ale lui Hristos.
Mai mult chiar decât bărbaţii sunt chemate femeile să ajute lucrul Domnului în lume. Cu firea lor mai gingaşă, cu simţămintele lor mai blânde, cu dragostea lor mai caldă, ele se potrivesc neasemănat mai bine ca să intre în Oastea lui Hristos pentru a ajuta înnoirea vieţii religioase a neamului nostru.
Ce nu poate face în lume o femeie cu bunătatea ei! Din cel mai dârz şi aspru bărbat, soţia cuminte poate face un tovarăş de viaţă bun. O mamă religioasă şi plină de dragoste către copiii ei s-a bucurat totdeauna de binecuvântarea fiilor ei. În frământările cumplite ale vieţii în care bărbaţii îşi pierd adeseori cumpătul şi se învrăjbesc, cât bine n-ar putea aduce femeile cu sfatul lor cumpătat, cu vorba lor domoală, cu dragostea lor de soţii credincioase. Se poate oare ca un bărbat să nu asculte cuvântul soţiei sale, chiar în treburile bărbăteşti de la comună, de la biserică, de la orice alte îndeletniciri, dacă el ştie că îngerul păzitor al casei sale este un suflet al lui Dumnezeu?
Dacă astăzi bântuie atâtea rele şi patimi viaţa noastră, o pricină este şi aceea că femeile stau de o parte şi nu vin cu prisosul credinţei şi al dragostei lor creştineşti, ca să aducă oleiul tămăduitor peste ranele pe care războiul le-a tăiat adânc în sufletele bărbaţilor.
Hristos vă aşteaptă bune femei, ca să luaţi sarcina apostoliei Evangheliei Sale în lume. Marta vă este pildă de hărnicie în casă. Maria, îndemn cum să vă aşezaţi la picioarele Lui ca să vă umpleţi de darurile învăţăturilor Sale. Samariteana de la fântâna lui Iacov vă arată cum trebuie să vă însufleţiţi pentru Hristos când aţi ajuns să-L cunoaşteţi, ca să aduceţi la El lumea cum a adus şi ea la Domnul o cetate întreagă. Cananeanca vă dă o pildă cum să apropiaţi pe copiii voştri de Hristos. Maria Magdalena vă spune că oricare dintre voi poate deveni o slujitoare aleasă, o ucenică a Domnului. Iară Tabita cea plină de fapte bune şi de milostenii ce făcea, este un îndemn statornic cum să îmbrăţişaţi grija pentru cei nevoiaşi şi amărâţi din jurul vostru. Îndrăzniţi dar, aşa vă îndeamnă glasul Domnului: Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!...”
L. S. nr. 18 din 11 mai 1924
Citind aceste îndemnuri de-un atât de mare preţ şi astăzi, ne putem da seama ce putere de a vedea adevărul primise el de la Domnul. Din acestea se vede şi că Domnul voia să cheme încă de la început în rândurile Lucrării pe care o începea cu Oastea multe surori de cruce şi de răsplată, care să ajute înaintarea lucrării Evangheliei...
Suflete minunate de surori încep să apară în Oaste din ce în ce tot mai multe, iar prin gazetă încep să se arate faptele lor tot atât de vrednice şi de frumoase pentru Domnul ca şi ale fraţilor aleşi.
În munca de răspândire a Bibliei şi cărţilor Oastei sau în ajutorarea materială a tipăririi acestora ori a ajutorării săracilor şi orfanilor, care erau primele bătălii din anii începutului Oastei, - surorile noastre au dat un ajutor din cele mai mari făcându-se multe din ele nişte harnice Marte ale lui Hristos, nişte înzestrate „samaritence” ale Domnului.
Iată de exemplu ce se putea scrie despre astfel de surori: „Ce poate face o ostaşă a Domnului... Oastea Domnului are în fronturile sale şi o mulţime de femei care se întrec şi ele în râvnă şi luptă pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Amintim aici la foaie pilda unei astfel de femei: Ana Matei din Lugoj, ostaşă în Oastea Domnului. A făcut şi face nenumărate lucruri pentru biruinţa Evangheliei. A umplut Lugojul cu cărţi şi Biblii... împreună cu o soră a ei în lucrul Domnului, nu cruţă nici o osteneală ca să poată prinde mereu suflete în mreaja Cuvântului lui Dumnezeu... pe pieptul ei străluceşte cruciuliţa Oastei, crucea biruinţei. Frumoasă apostolie de la o femeie. Iată acesta este rostul cel adevărat al femeilor. Aceasta este femeia misionară pe care o întâlnim în Faptele Apostolilor şi epistolele sf. ap. Pavel: Lidia, Tabita, Priscila, Fivi...
A Domnului iubită fiică Ana... Domnul să-ţi ajute în frumoasa lucrare ce o faci pentru El. În una din scrisorile ce ne-ai trimis ne scrii că ai avut o viaţă de suferinţă încă începând din copilărie. 40 de ani ai suferit cu ochii şi nimeni nu te-a putut vindeca în afară de Bunul Dumnezeu... ai avut o căsnicie nefericită... dar toate le-ai răbdat până la sfârşit aducându-ţi aminte de Cuvântul Domnului Isus: cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui... acum eşti o femeie văduvă şi trăieşti o viaţă de rugăciune, de evlavie şi de lucru pentru Domnul. Să-ţi ajute Bunul Dumnezeu ca să poţi trăi această viaţă până la sfârşit. De suferinţele ce le-ai îndurat, să nu-ţi pară rău. Aceasta este şcoala cea mare a suferinţelor din care ies şcolarii cei aleşi ai Domnului. Aproape toţi câţi trăim o viaţă după Evanghelie am trecut prin această şcoală. În foc se lămureşte aurul credinţei, în cuptorul suferinţelor şi încercărilor se ard vasele cele alese...
Fie ca pilda vieţii tale şi a faptelor tale să fie un îndemn şi altor femei, să intre şi ele în slujba Domnului şi să trăiască o viaţă cu Domnul”.
L. S. nr. 14 din 8 aprilie 1927
Şi slăvit să fie Domnul, că surorile care i-au urmat au fost în curând un mare şi binecuvântat număr. Astăzi sora Ana este demult plecată Sus la mângâierea şi răsplata Domnului, dar numele ei a rămas întipărit pe multe fapte de dragoste şi milostenie în slujba Domnului. Tot aşa şi al atâtora din surorile ei şi ale noastre pentru care vom mulţumi până în veci lui Dumnezeu că le-am întâlnit şi le-am cunoscut în viaţa aceasta şi în Lucrarea aceasta.
„Alte două pilde din Oastea Domnului:
Avem în Oastea Domnului atâtea şi atâtea femei care au adus la Domnul pe soţii lor prin răbdare, rugăciune şi suferinţă. Şi avem încă atâtea şi atâtea care se roagă cu stăruinţă. Domnul va răspunde la rugăciunea lor. Iată întărim acum aceste cuvinte cu două pilde. Din Iaşi primim următoarea înştiinţare:
Cucernice părinte Trifa, neuitată va fi pentru noi ostaşii Domnului din Iaşi minunea pocăinţei fratelui nostru Drăgan Nicolescu. Acest frate ducea o viaţă de completă destrăbălare, de vicii, de nopţi pierdute, de desfrânare. Era violent şi brutal cu soţia sa Elisabeta, care era o îngenuncheată demult la picioarele Domnului Isus. De câte ori nopţile, venind beat şi furios şi găsind-o priveghind la rugăciune pentru mântuirea lui, sau citind cărţi sfinte, i le rupea şi le călca în picioare, apoi pe ea o lua la bătaie.
Ea, blândă, bună şi răbdătoare nu dispera ci nădăjduia cu credinţă tare în mila Domnului luând martirajul acesta ca un dar nepreţuit pentru mântuirea ei.
Dar iată Duhul Sfânt intrând într-o zi în viaţa şi în sufletul fr. Drăgan Nicolescu, viaţa lui s-a schimbat ca prin minune. Suflul Duhului Sfânt a domolit fiara sălbatică în Drăgan. Într-o vineri seara iată-l că vine în biserica Barnovski, unde noi ostaşii cu păr. Chirică făceam priveghere. A căzut în rugăciune alături de noi, scăldat în lacrimi. Face făgăduinţa de ostaş, părintele îi dă binecuvântarea şi noi îl îmbrăţişăm. De atunci acest om nu se mai cunoaşte pe sine. Toate viciile le-a părăsit. Şi astăzi iată-l pe fratele nostru un exemplu de ostaş, plecat cu adoraţie sfântă la picioarele Scumpului nostru Mântuitor Isus. Cu adevărat biruinţa Duhului Sfânt este aceasta”.
Ilie Bătculescu şi Gh. Lazăr, ostaşi în O. D.
O altă pildă:
Cucernice părinte Trifa, iată eu, subsemnatul, abia acum mi-am deschis ochii sufleteşti să înţeleg că eu n-am ascultat ce a citit soţia mea din Biblie. De doi ani de când scumpa mea soţie m-a tot învăţat şi eu nicidecum n-am ascultat-o, ci mai vârtos o batjocoream şi o înjuram, ba vream şi să mă despărţesc de ea şi s-o las. Câte cărţi i le-am sfârtecat şi le-am băgat în foc! De câte ori, când soţia mea citea rugăciuni, eu stingeam lampa ca să nu poată citi. Şi aşa doi ani am tot batjocorit-o.
Acum am înţeles că voia diavolului o făceam. Şi acum m-am hotărât să mă las de toate răutăţile şi mă rog să mă înscrieţi şi pe mine alături de soţia mea, în Oastea Domnului Isus Hristos.
Părăoan Petru com. Boz, jud. Hunedoara
Şi astfel de exemple ar putea să curgă mereu multe, multe.
Nenumărate erau surorile colporatoare de cărţi şi foi şi chiar misionare cu cuvântul scris şi vorbit, dar mai ales cu fapta. Prin adunări, pe trenuri, prin sate, pe la munca lor, ele erau nişte harnice semănătoare ale Cuvântului lui Dumnezeu...
Peste serile din săptămână coseau şi împleteau haine pentru orfani şi săraci. În serile de post şi rugăciune erau totdeauna şi în cel mai mare număr la ceasul rugăciunii şi citirii din Cuvântul Sfânt. În lucrările trebuitoare prin biserici, ele erau totdeauna gata să ajute cu mâinile şi cu bănuţul lor.
Coseau steaguri pentru adunările frăţeşti, cercetau bolnavii şi spitalele, pregăteau daruri pentru cei închişi - şi câte altele, pentru a împlini cu scumpătate Cuvântul Mântuitorului - şi îndemnurile sufletului lor ales şi evlavios. Aşa cum le îndrumau frumoasele învăţături din cărţile şi foile Oastei.
Statornicia în credinţă şi în ascultarea de Domnul a fost una din frumoasele comori ale sufletului surorilor noastre. De multe ori ne-am gândit la această mare virtute pe care puţini credincioşi o au.
La început când vremile erau liniştite şi libere, când pe calea Domnului erau doar petreceri duhovniceşti şi bucurii sfinte, multe mii de suflete de bărbaţi şi de femei au început să umble după Domnul şi să vină ca să se ospăteze la mesele dragostei frăţeşti. Însă ceva mai târziu, când a început să se apropie de Domnul Isus şi de Lucrarea Sa calea Crucii, Gheţimanii, aprozii, iudele, caiafele, spinii şi cuiele Golgotei, - atunci în cea mai mare parte doar surorile s-au dovedit mai curajoase şi mai statornice. Din ucenici cei mai mulţi s-au risipit, dar din ucenice cele mai multe au rămas. Întocmai ca pe timpul Patimilor Mântuitorului. Noi nu vom uita niciodată acest mare adevăr pe care l-am trăit zguduitor, întocmai cum am mai spus cândva acest lucru în cele de mai jos:
Surori de cruce şi răsplată...
Surori de cruce şi răsplată
însoţitoare-n plâns şi-n har
părtaşe-aceleiaşi credinţe,
jertfind aceluiaşi altar
- cinstire-n veci îndreptăţită,
şi semn al sfintei preţuiri
recunoştinţa noastră vouă,
v-aduce-a ei adânci simţiri.
Voi aţi purtat cu noi alături
povara luptei lui Hristos
dar voi aţi dus, deşi mai slabe,
ca mulţi solia mai frumos.
Voi n-aţi trădat rupând Lucrarea
cu duh potrivnic şi-ngâmfat,
nici n-aţi vândut pe fraţi ca Iuda
pe ban străin şi vinovat,
nici n-aţi adus prilej de certuri,
de dezbinări şi poticniri
- ci-aţi plâns cu suflet plin de jale
în ceasul grelelor loviri!
Voi n-aţi schimbat învăţătura
smintind credinţa nimănui,
ci L-aţi urmat mereu pe Domnul,
statornice-ascultării Lui.
Voi n-aţi luat o altă cale
călcând întâiul legământ
decât puţine, când ori râvna,
ori vina altora v-a-nfrânt!
Aţi stat în rugăciuni şi-n jertfă
cu duhul strâns şi-ndurerat
răbdând, statornice-n credinţă
când mulţi viteji s-au lepădat.
Iar pentru toată jertfa voastră
şi pentru tot ce-aţi pătimit
voi nu v-aţi lăudat la nimeni
- nici vreo răsplată n-aţi voit.
O, scumpe suflete chemate
de-Acelaşi Duh spre-Acelaşi Ţel
Hristos vă binecuvânteze
iubirea ce-o suiţi spre El.
El care v-a chemat, alături
de noi, pe calea sfintei vieţi
să crească şi-n noi o credinţă
cu-a voastră de acelaşi preţ,
cu-acelaşi rod şi duh statornic,
cu-acelaşi mers şi chip frumos
să ne-ncunune-odată crucea
cu-aceleaşi răsplătiri, Hristos.
Ce minunat a scris despre aceste lucruri şi păr. Iosif ca o profeţie şi ca o mărturisire de recunoştinţă pentru toate sufletele acestea de aur ceresc ale surorilor noastre, cărora le suntem şi noi atât de îndatoraţi. Şi pentru care - am mai spus, - trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu că le-a lăsat pe pământ.
Iată ce scria păr. Iosif despre statornicia sfintelor surori din zilele Patimilor Domnului şi din veacurile patimilor Bisericii Sale ca un îndemn pentru cele din zilele Patimilor Oastei. Nu ne putem reţine să nu dăm mai jos câteva din aceste adevăruri, care sunt atât de potrivite şi acum, după atâţia zeci de ani de când s-au scris. Şi care vor fi potrivite totdeauna şi în viitor:
„...De mare dar s-au învrednicit femeile! Lor li S-a arătat mai întâi Hristos Cel Înviat din morţi. Această cinste le-a venit de altcum, ca un răspuns la credinţa şi statornicia ce au arătat-o ele în timpul răstignirii. Vai ce lucru dureros s-a întâmplat pe timpul răstignirii Domnului. Toţi L-au părăsit pe Domnul. Unii din frică, alţii din nerecunoştinţă. De frica iudeilor fugiseră şi se ascunseseră până şi apostolii (afară de Ioan). Petru cel ce se lăuda că va rămânea credincios chiar dacă s-ar lepăda toţi, s-a lepădat de El de frica unei slujnici. Singure femeile s-au ţinut pe urmele Domnului cu statornicie până la sfârşit. Le vedem urmându-L pe Domnul în drumul cel grozav al ocărilor şi bătăilor...
Le vedem plângând la picioarele Crucii suferinţele Domnului... Le vedem coborând de pe Cruce Preacurat Trupul Domnului şi aşezându-L în mormânt... Le vedem aşteptând Învierea Lui.
Trebuie să ne dăm seama că n-a fost uşoară această statornicie de credinţă a femeilor. Singură furia gloatelor, ura iudeilor şi zăngănitul armelor soldaţilor ar fi fost destul să înspăimânte inima şi sufletul celor câteva femei neajutorate. Trebuie să ne dăm seama că soldaţii romani vor fi căutat să depărteze pe aceste femei din preajma Celui osândit. Trebuie să ne dăm seama că gloatele erau cuprinse de un fel de beţie de ură, iar această ură nu putea suferi plânsul şi lacrimile femeilor... Dar ele s-au alipit cu toată puterea lor de Crucea răstignirii. Îmbrăţişând Crucea Domnului braţele lor se prefăcuseră în braţe de fier. Nici o putere din lume nu era în stare să le smulgă de lângă Crucea lui Isus. Numai o sabie ce le-ar fi tăiat mâinile ar mai fi putut să le smulgă de lângă Crucea pe care suferea şi murea Scumpul nostru Mântuitor...
O, voi binecuvântate Marii, credincioşii din toate timpurile vă vor păstra o veşnică amintire şi recunoştinţă pentru credinţa şi statornicia voastră că n-aţi părăsit pe Scumpul nostru Mântuitor în clipele cele mai grele. Dar credinţa voastră trebuie să ne fie nouă şi o predică mişcătoare despre cum trebuie să ne alipim de Domnul. Eu de câte ori simţesc ispitele apropiindu-se de mine, mă gândesc la voi şi strâng din toată puterea braţelor mele sufleteşti Crucea răstignirii... De câte ori simţesc că diavolul umblă să mă smulgă de lângă Crucea mântuirii mă gândesc la voi şi la cuvântul sf. ap. Pavel: cine mă va despărţi pe mine de dragostea lui Hristos?...
...De aici pleacă apostolia femeilor. De aici trebuie să plece şi numai de aici poate să plece. Apostolie adevărată nu pot face decât Mariile statornice care plâng la picioarele Crucii. Numai Mariile care au gustat din darurile Crucii. Astfel de Marii vestitoare statornice ale Domnului Hristos se sileşte să facă şi Oastea Domnului... O, ce mare slujbă pot face femeile pentru mântuirea oamenilor...
...Dar vedeţi tocmai pentru asta diavolul a alergat şi aici tot în galop. Tocmai pentru marile daruri sufleteşti pe care le au femeile, diavolul se sileşte să le atragă în slujba lui şi în apostolia lui. Şi vai, ce de femei fac astăzi slujba şi apostolia asta a diavolului. Iară unele femei s-au abătut după Satana - zice sf. ap. Pavel (1 Tim. 5, 15). Astăzi însă se poate spune că cele mai multe femei s-au abătut după Satana. Acestea sunt femeile care aţâţă vrajba printre oameni prin clevetiri şi minciuni. Acestea sunt femeile care umblă pe aici pe la oraşe (ca şi pe la sate) cu picioarele goale ascultând de moda diavolului. Acestea sunt femeile care îşi pun în slujba diavolului darurile ce le au de la Domnul: inima, ochii, frumuseţea... Casa acestor femei este un iad şi un mormânt spune Scriptura (Prov. 7, 26). Vai ce seceriş bogat are diavolul pe urma unor astfel de femei...”
L. S. nr. 16 din 14 aprilie 1929
Despre lucrarea Dumnezeiască a Duhului Sfânt în sufletele multor surori ale noastre s-ar putea da multe pilde minunate. Vom da doar una mai jos, spre a se vedea că adevărata dragoste de Dumnezeu face lucruri atât de frumoase şi neobişnuite înălţând nu numai sufletele celor ce fac binele ci şi pe ale tuturor celor care văd sau aud despre aceasta. Iată cele scrise de păr. Iosif cu prilejul acesta, spre a fi un îndemn şi altora şi o lumină mai departe:
„...Mama şi fiica de la Roşia de Secaş, jud. Sibiu, care s-au hotărât să citească zilnic câte un capitol din Biblie.
Dintr-o scrisoare a fr. Ilie Hoteza din comuna greco catolică Roşia de Secaş din jud. Sibiu citim că... sora Anica Damian cu fetiţa ei Amalia s-au hotărât, cu ajutorul Domnului ca în fiecare zi să citească câte un capitol din Biblie, până vor termina toată Biblia...
...Frumoasă hotărâre aţi luat mamă şi fiică... Să citeşti în fiecare zi câte un capitol din Cartea lui Dumnezeu este ceva nespus de frumos şi de preţios.
Domnul să vă ajute iubită mamă şi fiică să duceţi la bun sfârşit hotărârea voastră... Să cutreieraţi cu bine Ţara Minunată a Bibliei. În călătoria voastră prin Ţara aceasta veţi da pas de pas peste frumuseţi şi bunătăţi de neînchipuit. Veţi da peste râuri cristaline în care saltă apa cea vie a vieţii, veţi da peste munţi ce înalţă sufletul până la cer, veţi da peste fel de fel de dulci gustări duhovniceşti... Domnul să vă ajute să aflaţi şi voi mierea şi laptele şi strugurii dulci ai acestui Canaan ceresc, în această minunată călătorie. Ca pe urmă să puteţi da şi altora să guste din această dulceaţă.
Sela! Opriţi-vă! Pregătiţi-vă inimile mamă şi fiică pentru că voi intraţi acum în Biserica cea mare şi tainică a Bibliei, unde Îl veţi auzi predicând pe Însuşi Domnul Dumnezeu, pe Fiul Lui Preaiubit, pe prorocii şi pe apostolii Săi. Şi veţi auzi cântând corul cetelor îngereşti.
Începeţi citirea Bibliei cu Noul Testament. După fiecare capitol, îngenuncheaţi şi vă rugaţi ca să intre Cuvântul lui Dumnezeu în inima voastră, în viaţa voastră şi în faptele voastre.
Ferice de tine mamă de la Roşia de Secaş căci în vreme ce alte atâtea şi atâtea mame îşi duc fetele pe la baluri şi jocuri, tu ţi-ai adus pe fiica ta Amalia lângă candela Cuvântului Biblic... Ferice de voi mamă şi fiică, căci în vreme ce alte mame şi fiice îşi pierd vremea în minciuni şi clevetiri, voi citiţi şi cercetaţi Adevărul cel Veşnic... Ferice de voi căci aţi aşezat în casa voastră candela Cuvântului Biblic şi lumina vieţii... Ferice de voi... căci binecuvântarea lui Dumnezeu se va pogorî peste voi şi casa voastră.
Fie ca pilda voastră să fie urmată şi de alte mame şi fiice. Să fie urmate şi de alţi părinţi şi copii, să fie urmată de toţi părinţii şi copiii acestei ţări şi ai acestui neam, până când orice suflet din ţara aceasta va putea zice: Făclie (candelă) picioarelor mele este Cuvântul Tău şi lumină cărărilor mele (Psalm 119, 105)”.
Din Isus Biruitorul nr. 3 din 17 ianuarie 1937
...Eu, spunea sora noastră Pipernea Ana din Cristian, jud. Sibiu, - am citit multe cărţi religioase: visuri, paraclise, acatiste, epistolii - dar n-am avut puterea să mă las de rele. Însă de când citesc Biblia şi mă rog lui Dumnezeu am căpătat o putere mare şi m-am lăsat de răutăţi. Numai citind Biblia - am putut să mă scap de rele.
Din Isus Biruitorul nr. 3 din 17 ianuarie 1937
În cartea misiunilor Oastei Domnului, după cum s-a putut vedea din cele arătate până aici, au fost multe suflete de surori binecuvântate care prin râvna şi dragostea lor statornică au ajutat ca Lucrarea Domnului să meargă înainte cu putere şi biruinţă. Ar trebui să nu putem încheia acest capitol fără să amintim sute dacă nu mii de surori scumpe a căror nume şi amintiri neuitate, vor rămânea adânc întipărite şi strâns legate pe totdeauna de crucile şi învierile noastre.
Unele din acestea, au fost primele suflete care au răspuns în satele sau în oraşele lor, chemării Domnului, intrând primele în Oaste. Pe urma lor apoi au venit mulţi, mulţi alţii, făcându-se acolo mari grupări de credincioşi.
Altele prin răbdarea şi tăria credinţei lor, dusă până la martiriu pentru Domnul, şi-au adus la Hristos pe soţii lor răi şi necredincioşi.
Altele fiind mame binecuvântate cu o mulţime de copii şi i-au crescut pe toţi credincioşi. Apoi şi-au crescut tot pentru Hristos şi pe cel de-al doilea rând de copii, pe copiii copiilor lor. Devenindu-le astfel de două ori mame: nu numai mame pământeşti ci şi nişte adevărate mame cereşti, vrednice de o veşnică recunoştinţă din partea mulţimii de urmaşi deveniţi fii ai lui Dumnezeu.
Altele şi-au făcut din casa lor o adevărată casă a Domnului găzduind adunările frăţeşti, odihnind pe osteniţi, îmbrăcând pe goi, vindecând pe bolnavi.
Altele au înzestrat fete sărace, au ajutat la întemeierea de familii credincioase, au dat din avutul lor pentru răspândirea Cuvântului Sfânt, au adăpostit pe izgoniţii lui Hristos, au legat rănile Lui...
Altele, în lipsa unor fraţi îndrumători, au luat ele în mână Cuvântul şi solia Domnului, adunând în jurul lor multe suflete şi împărţindu-le Pâinea Vieţii. Când au venit vremurile de cernere, pe mulţi i-au luat furtunile şi pe mulţi i-au cuprins iarăşi valurile, dar ele au rămas ca nişte stâlpi în jurul cărora zidurile s-au refăcut iarăşi. Au rămas ca nişte tăciuni aprinşi prin care focul sfânt s-a aprins iarăşi. Ca nişte stânci lângă care sufletele s-au strâns iarăşi.
De şapte ori au rămas unele singure, - şi de şapte ori din nou Domnul a strâns în jurul statorniciei lor alte suflete, făcând ca solia mântuirii să fie dusă mai departe şi dovedind că oricât de slabi am fi noi, dacă rămânem statornici cu Domnul El nu ne lasă de ruşine. Ci până la urmă totul se încheie fericit şi biruitor!
Dumnezeu să le binecuvânteze pe toate aceste scumpe surori ale noastre cu o răsplată veşnică. Dintre ele multe sunt acum Acolo în bucuria Domnului pe care L-au iubit. Dar nume de surori ca Ana din Lugoj, Maria de la Săruleşti, Lucreţia de la Laz, Corniţa, Suzana, Ilinca, Mărioara, Frăsinica, Mariţa, Ioana, Eliţa, Saveta, Lena, Sofica, Greta, Viorica - şi atâtea şi atâtea altele, - vor fi binecuvântate şi pe pământ şi în cer.
Pentru binefacerile luminoase ori ascunse pe care le-au lăsat pe pământ, Dumnezeu le păstrează o veşnică răsplată. Pentru viaţa lor adânc legată de istoria acestei Lucrări de jertfă, şi de istoria tuturor acelora alături de care au dus şi ele aşa de frumos luptele Domnului Isus, - noi le vom păstra o veşnică mulţumire.
Aceste suflete n-au trădat niciodată pe Domnul şi n-au sfâşiat niciodată Lucrarea Frăţească.
N-au adus învăţături dezbinătoare în adunări şi n-au lucrat în ascuns cu străinii pentru paguba credinţei şi dragostei dintâi.
Ele nu s-au ascuns de frica prigonitorului şi nici nu şi-au lepădat sau schimbat legământul pe care l-au făcut la începutul credinţei lor.
Facă Domnul nostru Isus Hristos prin Duhul Sfânt, ca astfel de mame, de surori, de bunătate şi de dragoste statornică să se vadă în număr tot mai mare şi pe viitor în Lucrarea Oastei.
Pildele acestor sfinte femei să fie urmate tot mai frumos de către tinerele noastre surori de astăzi şi de mâine. Pentru ca această Lucrare de Jertfă, să strălucească şi să rodească neîncetat tot mai mult pentru Domnul, prin vieţile lor curate şi predate lui Hristos.
Doamne Isuse, Preadulcele nostru Mântuitor, Te rugăm ca atâta vreme cât vor ţine pătimirile Lucrării Tale pe pământ, să îngrijeşti Tu Însuţi ca şi ea să aibă mereu alături astfel de femei sfinte, curajoase şi statornice.
Te rugăm Doamne Duhule Sfinte înzestrează mereu Lucrarea Evangheliei Tale cu astfel de aur ceresc, pentru că ceea ce au făcut multe din ele pentru Numele Tău, este de o valoare şi de o frumuseţe veşnică. Amin.
Slăvit să fie Domnul.
+
Nimic nu ne poate apropia mai mult de Dumnezeu
şi nimic nu ne poate face mai asemănători cu El
decât dragostea inimii noastre pentru Hristos.
Şi împlinirea de bunăvoia noastră cu bucurie a voii Lui.
Sf. Ioan Gură de Aur