Înşelătorii şi câştigul
Traian Dorz - Poruncile Iubirii
1 - Oricât de bine s-ar şti lăuda apostolii înşelători că ţin învăţătura dreaptă şi credinţa sănătoasă (2 Cor. 11, 3)
Oricât ţi-ar promite mântuirea, nu-i urma.
Alege totdeauna calea Adevărului
şi stai totdeauna de partea lui,
2 - Câştigul firesc, câştigul material, câştigul mârşav - cum îl numeşte sfântul apostol Pavel (1 Tim. 3, 3)
- a fost şi a rămas pe totdeauna blestematul vrăjmaş mai primejdios ca oricare, - în calea învăţăturilor şi voii lui Dumnezeu.
3 - Din pricina câştigului vinovat şi-au pierdut şi îşi mai pierd sufletul cei mai mulţi.
Din pricina acestuia se strică Cuvântul lui Dumnezeu
4 - Când Domnul n-are unde să-Şi mai plece capul,
când Hristos este interzis, alungat şi urmărit pretutindeni
- atunci vulpile, adică cei care umblă numai după folosul lor, se întorc de la Isus la aceleaşi vizuini.
Păsările, care umblă numai după ciupeli,
atunci se întorc la aceleaşi cuiburi din care zburaseră şi Îl părăsesc pe Domnul.
Cei care nu-şi îngropaseră morţii, nu-şi părăsiseră vechile păcate, la care ţineau încă,
se întorc la ele,
iar cei care nu-şi luaseră adio de la dorinţele şi plăcerile dinainte,
atunci se lasă biruiţi de vechile iubiri şi interese lumeşti, părăsindu-L pe Hristos, cu glas tare şi lepădându-se în public de El.
5 - Astfel s-au arătat cu grămada că nu sunt destoinici pentru Împărăţia lui Dumnezeu (Luca 9, 58-62).
Cu grămada au venit, cu grămada s-au dus.
După interes au venit, după interes s-au dus.
Din slăbiciune au venit, din slăbiciune s-au dus.
Nimic n-a fost în ei sănătos, înţelept, temeinic şi hotărât.
Dar, măcar plecând au fost într-un fel sinceri.
6 - Este o altă categorie de „ucenici”, care au venit la Hristos fără să aibă nimic bun de la început, în ei.
Au băgat de seamă că aici vin mulţimi şi este rost de un câştig uşor.
Au învăţat pe dinafară ca o poezie, nişte versete şi nişte istorioare,
nişte predicuţe, nişte cântări, nişte apucături evlavioase
şi vicleni cum sunt, le potrivesc după împrejurări, apoi se agită, varsă lacrimi ca la teatru,
- iar după aceea aşteaptă. Sau îşi cer, plata pentru care au venit.
Ce plagă satanică sunt toţi aceştia pentru Evanghelia Domnului Hristos!
7 - O, cât rău fac aceştia Adevărului şi Sincerităţii.
Dintre aceştia apoi ies vânzătorii şi iscoditorii,
trădătorii şi cei mai mari tulburători,
solii dezbinării şi răufăcătorii Lucrării Domnului Isus.
8 - O, sufletul şi fiul meu, fereşte-te necurmat cu groază de orice dorinţă de câştig lumesc care ţi-ar putea veni din slujirea şi din vestirea lui Isus Hristos, Domnul tău.
Nu lăsa să te amăgească Satana cu vreun gând de socoteli lumeşti,
nu lăsa pe cel rău să pună în inima ta cumva patima iubirii de bani,
ca nu cumva să începi să alergi nu pentru curăţia iubirii de Hristos,
- ci după mârşava lăcomie de câştig, pierzător de suflet.
9 - Toţi oamenii au nevoie de Dumnezeu şi de mântuire, căci Dumnezeu îi iubeşte pe toţi şi rânduieşte fiecăruia odată un prilej să se întâlnească cel puţin cu un cuvânt al Său,
10 - Mulţi dregători şi împăraţi au avut prilejul să se întâlnească cu Hristos asemeni lui Pilat sau asemeni lui Irod,
- numai în cabinetele lor, când El era arestat ca Infractor,
iar ei erau judecători sau stăpâni puternici pe tronuri.
11 - Poziţia tuturor celor ce L-au judecat pe Isus - în faţa Lui,
- şi a Lui în faţa lor, -
îi despărţea atât de mult încât nimic din ce vedeau şi auzeau ei nu le-au putut nimici prejudecăţile despre Hristos,
sau mândria poziţiei lor.
12 - Felul în care Îl priveau ei pe El acum,
- după toate cele auzite despre El până azi,
- îi făcea să-L dispreţuiască. Sau cel puţin, să caute a se scăpa cât mai repede de Prezenţa - sau chiar şi de Existenţa Lui incomodă.
Căci Hristos le-a fost mai marilor lumii totdeauna, dacă nu nesuferit, cel puţin incomod.
13 - Atât Domnul Isus, cât şi urmaşii Săi, apostolii,
şi pe urmă alţii ai Lui după ei,
totdeauna, când au fost ajunşi în faţa mai-marilor lumii, - le-au spus adevărul cu o seninătate şi cu o îndrăzneală plină de bunăcuviinţă şi de seriozitate.
Le-au mărturisit adevărul, fie prin cuvântul lor, fie prin tăcerea lor,
tuturor acestora care erau la un moment dat pe tronurile lumii.
Au fost şi dregători şi împăraţi care au ascultat chemarea lui Hristos şi a trimişilor Lui, când erau în faţa lor ca David (2 Sam. 12, 7-14),
- şi smerindu-se înaintea lui Dumnezeu au făcut apoi pentru toţi supuşii lor, atâta bine cât au putut ei învăţa de la Hristos.
15 - Chiar dacă mărturisirea ta nu le-a folosit altora decât ca o agravare a vinovăţiei lor pentru răul pe care îl pregăteau,
totuşi să ştii,
- tu poţi fi liniştit.
Datoria mărturiei tale pentru Hristos a fost îndeplinită
- de acum răspunderea rămâne toată numai acelora cărora le-ai dus-o.
16 - De aceea nu te teme niciodată, în faţa nimănui, când eşti ajuns acolo din pricina Numelui Domnului tău.
Fii pătruns până în adâncul fiinţei tale de conştiinţa răspunderii pentru prilejul şi scopul pe care îl ai atunci de a-L mărturisi acolo pe Domnul.
Şi du-le mărturia ta demn, cuviincios şi înţelept. Dar hotărât.
17 - Fii demn de Domnul Hristos şi de misiunea ta.
Fii plin de atenţie, de bunăcuviinţă, de înţelepciune - dar şi de curaj,
ca şi vorbirea şi tăcerea ta
să folosească scopului lui Hristos,
şi mântuirii lor,
atunci vei pleca nevinovat din faţa lor.
18 - Nici un alt gând decât acesta, să nu te stăpânească, tot timpul cât vei fi în faţa celor la care eşti dus.
Pentru că îi vei mai întâlni o dată, în faţa lui Hristos, la Judecata din Urmă.
Şi tu să nu te ruşinezi atunci de mărturia care ai dat-o acum.
19 - Nu e om să nu cânte pe pământ, şi să nu dorească asta. Mai bine sau mai rău, mai des sau mai rar,
cu o inimă voioasă ori cu o inimă îndurerată.
De cântare toţi oamenii au nevoie. Dar nu de orice cântare. Ci numai de aceea a Domnului. Căci numai aceasta biruieşte şi vindecă inima.
20 - Fiecare om simte câteodată îndemnul să cânte.
Numai pricina cântării nu este tot aceeaşi la fiecare om.
Mulţi cântă din pricina beţiei,
mulţi din pricina dragostei,
mulţi din pricina singurătăţii
mulţi din pricina bucuriei,
şi mulţi din pricina întristării.
Multe sunt pricinile care îl fac pe om să cânte. Cât cântă. Şi când cântă, în viaţa lui.
Dar numai pricina iubirii de Hristos, este cea mai fericită şi mântuitoare!
Doamne Isuse, fă ca toate cântările noastre să fie din dragoste pentru Tine.
Amin.