Foto Traian Dorz

Lumina și lipsa ei

Traian Dorz - Porțile Veșniciei

1 - Dă lumina Ta Doamne ochilor duhovnicești și fiecăruia dintre noi,
ca fiecare avându-și sănătoși și curați ochii sufletului său, să poată deosebi rătăcirea de adevăr,
vorba de faptă,
duhul fals de cel curat,
ascultarea de prefăcătorie
și Cuvintele lui Dumnezeu din cuvintele oamenilor.
2 - Dă lumina Ta Doamne și ochilor mei sufletești,
și ajută-mă să pot desluși totdeauna calea cea curată dintre toate căile ispititoare ale oamenilor.
Să pot deosebi pe cel adevărat dintre cei înșelători.
Și să pot deosebi duhul cel bun din mulțimea duhurilor rele.
3 - Fă-mă Doamne un ochi curat pentru toți cei care umblă în lumina mea, pentru ca nici unii dintre ei să nu se afle înșelați.
Ca să nu mă învinuiască nimeni în Ziua Judecății înaintea Ta, că i-am înșelat și din pricina mea au căzut în pierzare.
Ajută-mă să le arat cu cuvântul și cu trăirea mea, calea adevărului și a mântuirii Tale Doamne.
4 - Când adevărul este atât de limpede încât chiar și cei mai nevârstnici și mai neînsemnați îl văd clar,
- numai nebunul poate fi acela, care împotriva celei mai luminoase realități, se ridică și strigă: nu-i adevărat, nu este!
5 - Numai nebunul zice că este ceea ce nu-i. Și că nu-i, ceea ce este!
Numai nebunul zice despre bine că e rău. Și despre rău că e bine.
6 - Numai nebunul zice batjocuri despre ceea ce nu cunoaște (Iuda 10),
- adică despre tainele sfinte.
Și numai nebunul zice vorbe tăgăduitoare despre o realitate mai limpede decât soarele (Fap. Ap. 3, 7).
- Cum este Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel Veșnic...
7 - Căci numai nebunul se poate lua la luptă cu Dumnezeu,
și numai el poate sfida cu trufie adevărul (Ioan 17, 17).
Și poate lovi cu piciorul într-un țepuș atât de ascuțit care a frânt multe călcâie de fier, ridicate împotriva Lui (Fap. Ap. 9, 5).
8 - Numai nebunul poate răstălmăci Evanghelia,
poate dezbina Biserica,
poate tulbura Lucrarea Domnului,
poate nesocoti învățătura,
poate lovi în binefăcător,
poate uita binele,
poate călca în picioare dragostea,
poate urma îndărătniciei,
și poate să-și închipuie că făcându-le pe toate acestea
- sau vreuna dintre ele, - este un înțelept!
9 - Numai mintea nebunului poate scorni idei și teorii opuse realității și vrăjmașe adevărului.
Numai inima nebunului poate alunga ceea ce este dovedit bun și poate primi ceea ce este evident fals.
10 - Numai gura nebunului poate să se ridice obraznic împotriva mai marelui său,
poate bârfi pe binefăcătorul său,
poate jigni pe învățătorul său,
poate certa pe părintele său,
poate vinde pe fratele său,
poate învăța cu îndărătnicie, după voia sa despre ascultare, atunci când el însuși săvârșește cea mai mare nelegiuire împotriva tuturor acestora.
Da, numai un nebun poate face așa ceva. Dar câți nebuni de aceștia sunt azi pe pământ!
11 - Nebunul zice, - nebunul tot zice.
Zice mereu și de toate.
Zice cu îngâmfare.
Zice cu superioritate.
Zice cu încăpățânare.
Zice, mereu tot zice, căci înțelepciunea tăcerii n-o cunoaște nici un nebun. Lui nu-i pasă că ceea ce zice el, nici nu cunoaște, nici nu poate dovedi!
Ce-i pasă lui că este tot mai puțin crezut?
Și câți nebuni de aceștia mai sunt, Doamne!...
12 - Nebunul zice, pentru că n-are nici cinste, și nici rușine.
N-are nici minte și nici obraz.
N-are nici frică și nici respect.
Zice, pentru că nu-i pasă de urmări.
Aruncă - și nu-i pasă unde cade.
Dă, și nu-i pasă în cine lovește.
Face, și nu-i pasă cum.
Acela este nebunul care face așa.
13 - Dar cel cu mintea sănătoasă nu zice ușor, nici un cuvânt din cuvintele sale.
Nu face nejudecată nici una dintre faptele sale.
Nu lasă fără frâu nici una dintre dorințele sale.
Nici fără noimă vreuna dintre gândurile lui.
14 - Cel cuminte nu poate sta cu fața în lumina soarelui și în timp ce se împărtășește din toate binefacerile acestuia, să-i zică batjocoritor și obraznic: - nu exiști soare! Eu nu vreau să cred în existența ta!
Ca și cum toată lumina și căldura care ar exista, există doar de la sine, fără un izvor din care iese...
Numai nebunul poate face și zice așa ceva...
15 - Acum da, încă pot să râdă destul de mulți și să zică: nu este Dumnezeu!
Încurajați în această necunoștință, de răbdarea mare a Lui, care îi lasă încă nepedepsiți, -
ei pot să tăgăduiască încă Numele Cel Sfânt al lui Dumnezeu...
Încă...
16 - Dar când Se va arăta Dumnezeu în toată măreția Lui, în toată puterea și Slava Sa,
- unde se vor mai ascunde ei?
Ce munți sau ce morminte îi vor mai putea acoperi de Fața și de Judecata Lui?
17 - Când numai un slab uragan stârnit de voia lui Dumnezeu
și mărginit de El în furia lui nimicește,
este ceva atât de înspăimântător pentru om, încât se pierde îngrozit,
- atunci ce va fi dezlănțuirea mâniei lui Dumnezeu în Ziua Pedepsirii?
La care se mai adaugă și mânia puterilor întregii Naturi, care a suferit și suferă și ea încă atât de mult, din pricina omului (Rom. 8, 19-22).
18 - Unde se va ascunde atunci nebunul tăgăduitor,
mincinosul desfrânat,
amăgitorul dezbinător,
tulburătorul asupritor și nelegiuit?
Unde se vor ascunde vorbele lor nebunești și teoriile lor nerușinate?
Unde se vor ascunde acei care s-au luat după aceste înșelătorii?
19 - Acum pot cei nedrepți să asuprească pe cel nevinovat,
și să chinuiască pe cel sărman,
și să osândească pe cel neajutorat,
și să bată și să apese pe cel fără libertate,
și să tiranizeze pe cel slab...
Acum încă pot.
- Dar când Se va scula Dumnezeu să-Și facă dreptate Numelui Său batjocorit,
și să-Și restabilească dreptatea Sa încălcată,
și să-și nalțe slava Sa înjosită,
și să izbăvească pe cei asupriți din pricina Numelui Său (1 Petru 4, 14),
- atunci cine oare îl va mai scăpa pe cel rău din Mâinile lui Dumnezeu? (Evrei 10, 30-31).
20 - Acum pot cei care vor, să nesocotească Biserica Domnului, Biblia Lui, Sărbătorile Lui, Crucea și Numele Lui (Psalm 74, 4; Filip. 3, 18).
Pot să disprețuiască bogățiile bunătății și îndelungii Lui răbdări (Rom. 2, 4),
- dar când Se va arăta Dumnezeu cu judecata și răsplătirea Sa (Matei 25, 31-32; Rom. 2, 7-12),
atunci nu vor mai vorbi așa.
Atunci vor zice munților: cădeți peste noi - și dealurilor: acoperiți-ne (Luca 21, 25-26).
Amin.
Articol 15 din 37
Folosește săgețile ← → pentru navigare