Munca cea legată cu cerul

Munca peste care se pogoară darul şi binecuvântarea cerului de Sus

În lumina Evangheliei, munca nu este atât o pedeapsă pentru păcat, ci, dimpotrivă, este un mare ajutor contra păcatului.

Munca este şi ea un dar şi ajutor de sfinţenie şi mântuire. Dar numai cu o condiţie: să aibă legătura cu Dumnezeu, cu cerul de Sus.

Legătura aceasta coboară spor şi binecuvântare cerească peste lucrul mâinilor noastre. Legătura aceasta stropeşte cu mulţumire şi bucurie lucrul mâinilor noastre. Legătura aceasta face şi din munca noastră ajutor şi apărare contra ispitelor şi păcatelor. Legătura aceasta alungă lenea cea trupească şi duhovnicească din viaţa noastră.

Voi spune acum ceva despre sporul şi binecuvântarea cerească ce se pogoară peste munca celui credincios.

Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie ne arată lămurit că munca omului este legată şi condiţionată de darul şi binecuvântarea Domnului. Fără ele, munca omului este o pedeapsă şi se iroseşte în zadar.

Ce minunat a spus acest adevăr Psalmistul David în cuvintele: „Ferice de oricine se teme de Domnul şi umblă în căile Lui. Căci atunci te bucuri de lucrul mâinilor tale: eşti fericit şi îţi merge bine” (Ps 127, 1-2). Asta e munca ce aduce mulţumirea, pacea şi bucuria cea sufletească şi trupească.

Fără binecuvântarea Domnului, vai de sporul omului! „În mâna Domnului este sporul omului”, zice înţeleptul Sirah (Sirah 10, 5). „Este om care se osteneşte şi munceşte şi se sârguieşte - şi cu atât mai mult se lipseşte. Este om slab, fără de ajutor, lipsit de putere şi împovărat de sărăcie. Şi ochii Domnului au căutat spre el şi l-au ridicat pe el din smerenia lui” (Sirah 11, 13-15).

Este acesta un adevăr pe care şi noi îl putem vedea şi observa. Celui credincios, oricât de sărac ar fi, Domnul îi umple mereu ulciorul, ca văduvei din Sarepta Sidonului. Dar necredinciosul, oricât se zbate şi oricât strânge de mult, tot nu e mulţumit, tot nu e fericit, ba de multe ori ajunge chiar şi lipsit. „Căci preaiubiţilor Lui El le dă pâinea ca prin somn” (Ps 126, 2), adică asta nu este a se înţelege că Dumnezeu le dă de-a gata pâine unor leneşi care dorm, ci aici a se înţelege că Dumnezeu binecuvântează cu spor munca celui drept şi îi rânduieşte traiul vieţii în chip minunat. Se împlineşte şi aici cuvântul Domnului că „n-am văzut pe cel drept lipsit şi nici pe urmaşii lui cerşind pâine” (Ps 36, 25). În schimb, se pot vedea atâţia bogaţi necredincioşi ajunşi să trăiască în lipsă, ba chiar şi să cerşească.

„Toată noaptea ne-am ostenit în zadar şi n-am prins nimic” - s-a plâns Simon, când venise Iisus la ei pe lac (Lc 5, 5). Dar au prins mulţime de peşte după ce au aruncat mrejele în numele Domnului. Aşa e şi cu munca ce are sau nu are binecuvântarea Domnului. O trudă zadarnică e munca ce n-are binecuvântarea Domnului.

Se plinesc şi aici cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească” (1 Cor 3, 6-8). Omul lucrează şi asudă, dar rezultatul e în mâna Domnului.

Omul are spor şi rod la muncă atunci când munca lui e legată cu Dumnezeu. Şi nu se cunoaşte nimic de truda lui atunci când munca lui e legată cu păcatul.

Ce mult se vede acest adevăr mai ales în munca plugarului! Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu spune că peste munca plugarului se coboară binecuvântarea sau urgia cerului, aşa după cum el trăieşte în ascultare de Dumnezeu sau în neascultare de El.

„Dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău... vei fi binecuvântat în cetate şi la câmp... Rodul pământului tău, al vacilor şi al vitelor tale va fi binecuvântat... Dar de nu vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău... vei fi blestemat în cetate şi la câmp... Rodul pământului tău, al vacilor şi oilor tale va fi blestemat” (Deut 28, 1-20).

„Dar dacă nu Mă ascultaţi... vi se va istovi puterea fără folos; pământul vostru nu-şi va da roadele şi pomii nu-şi vor da rodurile” (Lev 26, 14-20). „Voi face ca cerul de deasupra voastră să fie fier şi pământul, aramă” (Lev 26, 19).

„Aţi semănat grâu, dar veţi secera spini. Ostenitu-v-aţi, dar nici un folos nu veţi avea” (Ier 12, 13).

„Aţi semănat dar nu veţi secera” (Mica 6, 15)

„Aţi semănat mult şi strângeţi puţin” (Hag 1, 6).

„Vă aşteptaţi la mult, dar iată că aveţi puţin... Pentru ce?... Din pricina Casei Mele care stă dărâmată, pe când fiecare din voi aleargă pentru casa lui... De aceea am chemat seceta peste ţară, peste munţi, peste grâu... peste tot ce aduce pământul, peste oameni şi peste vite, peste tot lucrul mâinilor voastre” (Hag 1, 9-11).

„Am dat ploaie peste o cetate, dar n-am dat peste altă cetate; într-un ogor a plouat, şi altul, în care n-a plouat, s-a uscat” (Amos 4, 7-9).

„Am lovit tot lucrul mâinilor voastre cu rugină în grâu, cu tăciune şi cu grindină” (Hag 2, 17).

Şi aşa se întâmplă nu numai în lucrul câmpului, ci şi cu orice lucru care nu are binecuvântarea cerului de Sus. Noi trebuie să avem munca împreunată cu rugăciunea. Roagă-te şi lucrează! - aceasta trebuie să fie parola unui creştin.

Munca noastră trebuie sfinţită de rugăciune şi de binecuvântarea cerului de Sus. „Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru şi întăreşte, Doamne, lucrarea mâinilor noastre” (Ps 89, 19).

Orice muncă trebuie începută cu acel „Doamne ajută!”, „Doamne dă izbândă!” (Ps 117, 25).

„Căci dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc. Dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cei ce o păzesc. Degeaba vă sculaţi dis-de-dimineaţă şi vă culcaţi târziu, ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere” (Ps 126, 1-2).

Într-un muzeu din Viena se poate vedea o veche şi vestită icoană (tablou). Un plugar stă în genunchi lângă plugul său şi se roagă, iar în vremea asta un înger ară în locul lui. Icoana vrea să spună că vremea ce o petrece omul în rugăciune nu e o vreme pierdută; darul lui Dumnezeu duce înainte lucrul lui. Credinţa şi rugăciunea coboară sporul şi binecuvântarea Domnului peste lucrul mâinilor noastre.

Un ostaş din Oastea Domnului îmi spunea că, de când poartă în buzunar Noul Testament în loc de tutun şi citeşte din el în timpul cât altă dată fuma, lucrează cu un spor îndoit; se miră şi el de sporul ce-l are în lucru.

- Cum se face asta - fu întrebată odată o văduvă săracă cu mulţi copii - că îţi acoperi toate lipsurile şi copiii tăi sunt totdeauna bine îngrijiţi?... Cu ce-ţi acoperi lipsurile?...

- Cu această Psaltire şi cu aceste două mâini, răspunse văduva.

Mai bine-zis cu rugăciunea şi cu munca.

- Dar tu de ce te încurci cu cartea şi cu cititul acum, la vremea lucrului? - fu întrebat odată un ostaş al Domnului, care ieşise la coasă cu mai mulţi oameni şi citea în Noul Testament de câte ori apuca răgaz.

- Dar voi, răspunse ostaşul, de ce vă pierdeţi vremea cu ascuţitul şi bătutul coasei, acum, în vremea lucrului?

Rugăciunea trebuie să meargă mână în mână cu munca omului. Rugăciunea ajută munca omului. Cel ce crede că îşi pierde vremea rugându-se e tocmai în chipul unui cosaş care nu-şi ascute coasa, ca să cruţe vremea. Vai de sporul ce-l face un asemenea creştin! Stă şi astăzi în picioare parola strămoşilor noştri romani: „Ora et labora”, „Roagă-te şi lucrează”!

Rugaţi-vă şi lucraţi!