Munca cea legată cu cerul
Pr. Iosif Trifa - Munca și lenea
Munca peste care se pogoară darul și binecuvântarea cerului de Sus
În lumina Evangheliei, munca nu este atât o pedeapsă pentru păcat, ci, dimpotrivă, este un mare ajutor contra păcatului.
Munca este și ea un dar și ajutor de sfințenie și mântuire. Dar numai cu o condiție: să aibă legătura cu Dumnezeu, cu cerul de Sus.
Legătura aceasta coboară spor și binecuvântare cerească peste lucrul mâinilor noastre. Legătura aceasta stropește cu mulțumire și bucurie lucrul mâinilor noastre. Legătura aceasta face și din munca noastră ajutor și apărare contra ispitelor și păcatelor. Legătura aceasta alungă lenea cea trupească și duhovnicească din viața noastră.
Voi spune acum ceva despre sporul și binecuvântarea cerească ce se pogoară peste munca celui credincios.
Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie ne arată lămurit că munca omului este legată și condiționată de darul și binecuvântarea Domnului. Fără ele, munca omului este o pedeapsă și se irosește în zadar.
Ce minunat a spus acest adevăr Psalmistul David în cuvintele: „Ferice de oricine se teme de Domnul și umblă în căile Lui. Căci atunci te bucuri de lucrul mâinilor tale: ești fericit și îți merge bine” (Ps 127, 1-2). Asta e munca ce aduce mulțumirea, pacea și bucuria cea sufletească și trupească.
Fără binecuvântarea Domnului, vai de sporul omului! „În mâna Domnului este sporul omului”, zice înțeleptul Sirah (Sirah 10, 5). „Este om care se ostenește și muncește și se sârguiește - și cu atât mai mult se lipsește. Este om slab, fără de ajutor, lipsit de putere și împovărat de sărăcie. Și ochii Domnului au căutat spre el și l-au ridicat pe el din smerenia lui” (Sirah 11, 13-15).
Este acesta un adevăr pe care și noi îl putem vedea și observa. Celui credincios, oricât de sărac ar fi, Domnul îi umple mereu ulciorul, ca văduvei din Sarepta Sidonului. Dar necredinciosul, oricât se zbate și oricât strânge de mult, tot nu e mulțumit, tot nu e fericit, ba de multe ori ajunge chiar și lipsit. „Căci preaiubiților Lui El le dă pâinea ca prin somn” (Ps 126, 2), adică asta nu este a se înțelege că Dumnezeu le dă de-a gata pâine unor leneși care dorm, ci aici a se înțelege că Dumnezeu binecuvântează cu spor munca celui drept și îi rânduiește traiul vieții în chip minunat. Se împlinește și aici cuvântul Domnului că „n-am văzut pe cel drept lipsit și nici pe urmașii lui cerșind pâine” (Ps 36, 25). În schimb, se pot vedea atâția bogați necredincioși ajunși să trăiască în lipsă, ba chiar și să cerșească.
„Toată noaptea ne-am ostenit în zadar și n-am prins nimic” - s-a plâns Simon, când venise Iisus la ei pe lac (Lc 5, 5). Dar au prins mulțime de pește după ce au aruncat mrejele în numele Domnului. Așa e și cu munca ce are sau nu are binecuvântarea Domnului. O trudă zadarnică e munca ce n-are binecuvântarea Domnului.
Se plinesc și aici cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească” (1 Cor 3, 6-8). Omul lucrează și asudă, dar rezultatul e în mâna Domnului.
Omul are spor și rod la muncă atunci când munca lui e legată cu Dumnezeu. Și nu se cunoaște nimic de truda lui atunci când munca lui e legată cu păcatul.
Ce mult se vede acest adevăr mai ales în munca plugarului! Însuși Cuvântul lui Dumnezeu spune că peste munca plugarului se coboară binecuvântarea sau urgia cerului, așa după cum el trăiește în ascultare de Dumnezeu sau în neascultare de El.
„Dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău... vei fi binecuvântat în cetate și la câmp... Rodul pământului tău, al vacilor și al vitelor tale va fi binecuvântat... Dar de nu vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău... vei fi blestemat în cetate și la câmp... Rodul pământului tău, al vacilor și oilor tale va fi blestemat” (Deut 28, 1-20).
„Dar dacă nu Mă ascultați... vi se va istovi puterea fără folos; pământul vostru nu-și va da roadele și pomii nu-și vor da rodurile” (Lev 26, 14-20). „Voi face ca cerul de deasupra voastră să fie fier și pământul, aramă” (Lev 26, 19).
„Ați semănat grâu, dar veți secera spini. Ostenitu-v-ați, dar nici un folos nu veți avea” (Ier 12, 13).
„Vă așteptați la mult, dar iată că aveți puțin... Pentru ce?... Din pricina Casei Mele care stă dărâmată, pe când fiecare din voi aleargă pentru casa lui... De aceea am chemat seceta peste țară, peste munți, peste grâu... peste tot ce aduce pământul, peste oameni și peste vite, peste tot lucrul mâinilor voastre” (Hag 1, 9-11).
„Am dat ploaie peste o cetate, dar n-am dat peste altă cetate; într-un ogor a plouat, și altul, în care n-a plouat, s-a uscat” (Amos 4, 7-9).
Și așa se întâmplă nu numai în lucrul câmpului, ci și cu orice lucru care nu are binecuvântarea cerului de Sus. Noi trebuie să avem munca împreunată cu rugăciunea. Roagă-te și lucrează! - aceasta trebuie să fie parola unui creștin.
Munca noastră trebuie sfințită de rugăciune și de binecuvântarea cerului de Sus. „Fie peste noi bunăvoința Domnului Dumnezeului nostru și întărește, Doamne, lucrarea mâinilor noastre” (Ps 89, 19).
„Căci dacă nu zidește Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc. Dacă nu păzește Domnul o cetate, degeaba veghează cei ce o păzesc. Degeaba vă sculați dis-de-dimineață și vă culcați târziu, ca să mâncați o pâine câștigată cu durere” (Ps 126, 1-2).
Într-un muzeu din Viena se poate vedea o veche și vestită icoană (tablou). Un plugar stă în genunchi lângă plugul său și se roagă, iar în vremea asta un înger ară în locul lui. Icoana vrea să spună că vremea ce o petrece omul în rugăciune nu e o vreme pierdută; darul lui Dumnezeu duce înainte lucrul lui. Credința și rugăciunea coboară sporul și binecuvântarea Domnului peste lucrul mâinilor noastre.
Un ostaș din Oastea Domnului îmi spunea că, de când poartă în buzunar Noul Testament în loc de tutun și citește din el în timpul cât altă dată fuma, lucrează cu un spor îndoit; se miră și el de sporul ce-l are în lucru.
- Cum se face asta - fu întrebată odată o văduvă săracă cu mulți copii - că îți acoperi toate lipsurile și copiii tăi sunt totdeauna bine îngrijiți?... Cu ce-ți acoperi lipsurile?...
- Cu această Psaltire și cu aceste două mâini, răspunse văduva.
Mai bine-zis cu rugăciunea și cu munca.
- Dar tu de ce te încurci cu cartea și cu cititul acum, la vremea lucrului? - fu întrebat odată un ostaș al Domnului, care ieșise la coasă cu mai mulți oameni și citea în Noul Testament de câte ori apuca răgaz.
- Dar voi, răspunse ostașul, de ce vă pierdeți vremea cu ascuțitul și bătutul coasei, acum, în vremea lucrului?
Rugăciunea trebuie să meargă mână în mână cu munca omului. Rugăciunea ajută munca omului. Cel ce crede că își pierde vremea rugându-se e tocmai în chipul unui cosaș care nu-și ascute coasa, ca să cruțe vremea. Vai de sporul ce-l face un asemenea creștin! Stă și astăzi în picioare parola strămoșilor noștri romani: „Ora et labora”, „Roagă-te și lucrează”!
Rugați-vă și lucrați!