Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa, nici voi nu puteţi aduce roadă, dacă nu rămâneţi în Mine.
Nu există viaţă, prospeţime, curăţie şi rod vrednic, decât atâta vreme cât sufletul stă atent şi ascultător în Hristos.
Câtă vreme stă astfel, acel suflet e o binecuvântare şi pentru el şi pentru alţii. Îndată ce cade din Hristos, devine o nenorocire şi un blestem, atât pentru sine însuşi cât şi pentru alţii.
Întâlnim adesea astfel de suflete devenite povară şi blestem, - şi găsim că este tot mai potrivit pentru ei cuvântul care s-a spus că mai bine ar fi fost să nu se fi născut... (Matei 26, 24).
Sau să nu fi cunoscut niciodată Sângele Legământului Dumnezeiesc, decât după ce L-au cunoscut să-L batjocorească (Evrei 10, 29).
Că mai bine şi-ar fi legat o piatră de moară de gât - şi să se arunce în apă, decât să devină pricină de batjocură pentru Numele Cel Sfânt al lui Dumnezeu (Rom. 2, 24)
şi prilej de cădere şi pierzare pentru mulţi (1 Cor. 8, 11-13). Păcatul sinuciderii le-ar fi fost mai uşor.
Am mai întâlnit şi acum de curând pe unul din categoria acestora:
- Îl cunoşteam demult... Era un copil sărac şi pribeag.
Când a auzit glasul Domnului şi a simţit inima fraţilor, a venit să se adăpostească aici în Lucrarea Evangheliei.
A învăţat de la Domnul şi de la fraţi doar numai cum să facă numai frunze de vorbe, frumoase şi late, - dar roade n-a învăţat să facă.
Domnul şi fraţii au tot aşteptat ca după aceste frunze să apară şi roadele, tot aşa de frumoase, după cum îl învăţaseră să facă.
Dar anii tot treceau - iar sub multele lui frunze, nu se mai vedea nimic.
Dar câtă vreme nu se mai vedea nimic, încă tot nu era prea rău. Răul cel mare a fost atunci când în umbra lui de vorbă mare, au apărut roadele de fapte amare.
Cine i-a cunoscut acestui om viclean ochii, a putut să vadă prin ei în inima lui încă mai dinainte, duhul desfrânat care sclipea şerpeşte în firea lui cărnească, nesupusă Duhului Sfânt.
El îşi cunoştea puterea din sticlirea ochilor, din oftările gurii, din clătinarea capului, din şiretenia zâmbetului.
De aceea căuta locurile dosnice, sufletele slabe, momentele prielnice şi cuvintele săgetătoare.
Iar neştiutoarele suflete sărmane, i-au căzut în gheare, ca musculiţele în pânza vicleană ţesută a păianjenului ucigaş.
Ce s-a ales pe urma lui? Ce roade? Ce putea să se aleagă decât roadele nelegiurii, roadele iadului.
- Suflete curate pe care le-a spurcat.
Căsnicii curate pe care le-a distrus.
Binefăcători curaţi pe care i-a zdrobit.
Vieţi curate pe care le-a ucis.
Prietenii curate pe care le-a trădat.
Frăţii curate pe care le-a vândut.
Eforturi curate pe care le dispreţuieşte.
Iar pentru el, toate acestea nu înseamnă nimic. El se crede tot lucrător al Domnului şi se miră de ce toţi fraţii îl ocolesc.
Ba încă se socoteşte un nedreptăţit şi un părăsit de către nerecunoscătorii de fraţi, care au uitat cât s-a jertfit şi cât s-a ostenit el pentru Lucrarea Domnului...
Ce duh desfrânat, lacom şi prefăcut vorbea din el!
M-am îngrozit!... orice încercare de a-l ajuta să-şi vadă adevărata stare spre a se îngrozi şi a şi-o îndrepta, dacă s-ar mai fi putut, s-a dovedit zadarnică.
Cu o prefăcătorie folosită de ani de zile, caută să-şi ascundă şi chiar să-şi îndreptăţească totul, numai să nu îndrepte nimic.
Ce înspăimântător se îndrăcesc sufletele viclene, care umblă necurat cu Dumnezeu şi prefăcut cu Hristos (2 Cor. 11, 13).
Fraţi şi surori, nu rămâneţi nici o clipă cu cei care nu rămân fraţi în Hristos. Ca să nu vă ticăloşiţi şi voi cu ei cu tot.
Ocoliţi-i şi depărtaţi-vă cu groază, căci aceştia sunt mai primejdioşi ca şerpii şi mai vicleni ca vulpile.
Şi pierzarea lor este mai rea ca moartea.
O, Preacurat şi Preasfânt Duh al lui Dumnezeu, Te rugăm sfinţeşte şi întăreşte mereu legătura şi părtăşia noastră cu Hristos, Viţa cea adevărată,
pentru ca viaţa din El să pătrundă neîncetat şi prin noi,
înlăturând orice must rău din care ar putea încolţi roadele veninoase ale stricăciunii şi păcatului.
Fă Doamne ca noi înşine să fim totdeauna treji, ca nu cumva să dea lăstari iarăşi firea noastră cărnească (Evrei 12, 5).
Ci curaţi în totul, să aducem roade curate în totul.
O Doamne al Curăţiei, Te rugăm păzeşte Lucrarea Ta cea curată şi sufletele Tale cele curate, de cursele ucigaşe ale celor necuraţi.
Ai milă Doamne de cei care au căzut în ele, şi tot ce mai poate fi mântuit, mântuieşte Doamne Te rugăm.
Amin.
+
Mulţi îşi pot ascunde-o vreme firea lor
cea blestemată
dar odată vine vremea când oricare şi-o arată
fericit e cel ce vine la Hristos să-l înnoiască
să-i dea firea Lui cea nouă
şi apoi în ea să-l crească.