Rămâneți în Mine, și Eu voi rămâne în voi. După cum mlădița nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa, nici voi nu puteți aduce roadă, dacă nu rămâneți în Mine.
Nu există viață, prospețime, curăție și rod vrednic, decât atâta vreme cât sufletul stă atent și ascultător în Hristos.
Câtă vreme stă astfel, acel suflet e o binecuvântare și pentru el și pentru alții. Îndată ce cade din Hristos, devine o nenorocire și un blestem, atât pentru sine însuși cât și pentru alții.
Întâlnim adesea astfel de suflete devenite povară și blestem, - și găsim că este tot mai potrivit pentru ei cuvântul care s-a spus că mai bine ar fi fost să nu se fi născut... (Matei 26, 24).
Sau să nu fi cunoscut niciodată Sângele Legământului Dumnezeiesc, decât după ce L-au cunoscut să-L batjocorească (Evrei 10, 29).
Că mai bine și-ar fi legat o piatră de moară de gât - și să se arunce în apă, decât să devină pricină de batjocură pentru Numele Cel Sfânt al lui Dumnezeu (Rom. 2, 24)
și prilej de cădere și pierzare pentru mulți (1 Cor. 8, 11-13). Păcatul sinuciderii le-ar fi fost mai ușor.
Am mai întâlnit și acum de curând pe unul din categoria acestora:
- Îl cunoșteam demult... Era un copil sărac și pribeag.
Când a auzit glasul Domnului și a simțit inima fraților, a venit să se adăpostească aici în Lucrarea Evangheliei.
A învățat de la Domnul și de la frați doar numai cum să facă numai frunze de vorbe, frumoase și late, - dar roade n-a învățat să facă.
Domnul și frații au tot așteptat ca după aceste frunze să apară și roadele, tot așa de frumoase, după cum îl învățaseră să facă.
Dar anii tot treceau - iar sub multele lui frunze, nu se mai vedea nimic.
Dar câtă vreme nu se mai vedea nimic, încă tot nu era prea rău. Răul cel mare a fost atunci când în umbra lui de vorbă mare, au apărut roadele de fapte amare.
Cine i-a cunoscut acestui om viclean ochii, a putut să vadă prin ei în inima lui încă mai dinainte, duhul desfrânat care sclipea șerpește în firea lui cărnească, nesupusă Duhului Sfânt.
El își cunoștea puterea din sticlirea ochilor, din oftările gurii, din clătinarea capului, din șiretenia zâmbetului.
De aceea căuta locurile dosnice, sufletele slabe, momentele prielnice și cuvintele săgetătoare.
Iar neștiutoarele suflete sărmane, i-au căzut în gheare, ca musculițele în pânza vicleană țesută a păianjenului ucigaș.
Ce s-a ales pe urma lui? Ce roade? Ce putea să se aleagă decât roadele nelegiurii, roadele iadului.
- Suflete curate pe care le-a spurcat.
Căsnicii curate pe care le-a distrus.
Binefăcători curați pe care i-a zdrobit.
Vieți curate pe care le-a ucis.
Prietenii curate pe care le-a trădat.
Frății curate pe care le-a vândut.
Eforturi curate pe care le disprețuiește.
Iar pentru el, toate acestea nu înseamnă nimic. El se crede tot lucrător al Domnului și se miră de ce toți frații îl ocolesc.
Ba încă se socotește un nedreptățit și un părăsit de către nerecunoscătorii de frați, care au uitat cât s-a jertfit și cât s-a ostenit el pentru Lucrarea Domnului...
Ce duh desfrânat, lacom și prefăcut vorbea din el!
M-am îngrozit!... orice încercare de a-l ajuta să-și vadă adevărata stare spre a se îngrozi și a și-o îndrepta, dacă s-ar mai fi putut, s-a dovedit zadarnică.
Cu o prefăcătorie folosită de ani de zile, caută să-și ascundă și chiar să-și îndreptățească totul, numai să nu îndrepte nimic.
Ce înspăimântător se îndrăcesc sufletele viclene, care umblă necurat cu Dumnezeu și prefăcut cu Hristos (2 Cor. 11, 13).
Frați și surori, nu rămâneți nici o clipă cu cei care nu rămân frați în Hristos. Ca să nu vă ticăloșiți și voi cu ei cu tot.
Ocoliți-i și depărtați-vă cu groază, căci aceștia sunt mai primejdioși ca șerpii și mai vicleni ca vulpile.
Și pierzarea lor este mai rea ca moartea.
O, Preacurat și Preasfânt Duh al lui Dumnezeu, Te rugăm sfințește și întărește mereu legătura și părtășia noastră cu Hristos, Vița cea adevărată,
pentru ca viața din El să pătrundă neîncetat și prin noi,
înlăturând orice must rău din care ar putea încolți roadele veninoase ale stricăciunii și păcatului.
Fă Doamne ca noi înșine să fim totdeauna treji, ca nu cumva să dea lăstari iarăși firea noastră cărnească (Evrei 12, 5).
Ci curați în totul, să aducem roade curate în totul.
O Doamne al Curăției, Te rugăm păzește Lucrarea Ta cea curată și sufletele Tale cele curate, de cursele ucigașe ale celor necurați.
Ai milă Doamne de cei care au căzut în ele, și tot ce mai poate fi mântuit, mântuiește Doamne Te rugăm.
Amin.
+
Mulți își pot ascunde-o vreme firea lor
cea blestemată
dar odată vine vremea când oricare și-o arată
fericit e cel ce vine la Hristos să-l înnoiască
să-i dea firea Lui cea nouă
și apoi în ea să-l crească.