Rob conştiincios
Traian Dorz - Împreună lucrători cu Dumnezeu
Care este deci robul credincios şi înţelept pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale ca să le dea hrana la vreme potrivită? Ferice de robul acela pe care stăpânul său la venirea lui îl va găsi făcând aşa (Matei 24, 45-46).
Singuri ştiţi căci mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine (Fap. Ap. 20, 34-35).
În osteneli, în necazuri, în privegheri, în foame, în sete, în posturi, în frig, în lipsă de îmbrăcăminte... şi apăsat de grija pentru toate Bisericile... Cine este slab şi să nu fiu şi eu slab? Cine cade în păcat şi eu să nu ard?... (2 Cor. 11, 23-29).
Iată starea şi cinstea unui rob credincios și conştiincios! Iată măsura în care trebuie să se supună tuturor, pentru slujirea lui Dumnezeu, și măsura în care el să se supună lui Dumnezeu, pentru slujirea tuturor.
Chipul cel mai strălucit al acestui rob a fost Hristos, Care măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a socotit ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce... (Filip. 2, 5-8).
Iată care este gândul lui Hristos, pe care trebuie să-l avem şi noi. Iată măsura smereniei Lui, pe care să ne-o însuşim şi noi. Iată starea până la care trebuie să creştem în jos și noi, după pilda Domnului nostru. Marii şi Sfinţii Lui Apostoli, care ne-au lăsat scrise aceste strălucite adevăruri, aşa au crescut.
Rădăcinile sunt măsura ramurilor. Un pom îşi va înălţa cu atât de mari şi de puternice ramuri în sus, cu cât îşi va adânci de mari şi de puternice rădăcini în jos! Căci, după cum s-a mai spus, ramurile sunt nişte rădăcini în aer, după cum rădăcinile sunt nişte ramuri în pământ. Amândouă pornesc din inima pomului, dar unele sunt condiţionate de celelalte.
Roadele cele mai sănătoase, întinse mai spre cer, sunt hrănite şi crescute de rădăcinile cele mai smerite, adâncite cel mai mult în jos, în pământ. Rădăcina cea mai adâncă este smerenia, din care creşte creanga ascultării. Din această rădăcină sunt roadele cele mai înalte, cele mai frumoase și cele mai dulci. Unde această rădăcină s-a uscat, acolo se uscă şi creanga din vârf, creanga ascultării. Şi cad şi roadele ei. Iar un pom cu vârful uscat va ajunge curând la foc.
Un lucrător al lui Hristos fără conştiinţa ascultării, fără supunerea smereniei... fără dovada unui duh gata să se facă tuturor toate este un om pierdut.
Fiindcă au învăţat de la Domnul lor cât de fericită este această stare de rob al lui Dumnezeu. Şi cât de asemănător este acest chip cu al lui Dumnezeu: chipul smereniei adevărate.
Frate lucrător al lui Hristos, nici noi nu vom putea face voia lui Dumnezeu, nici nu vom putea lucra împreună cu El dacă nu ne vom pătrunde până în adâncul sufletului de aceste mari adevăruri.
E greu? Desigur că nu-i uşor să fii cel mai dintâi la muncă şi la datorie, dar cel din urmă la masă şi la plată. Nu-i ușor să fii cel care să meargă prin orice vânt şi ploaie. Nu-i ușor să fii cel care să facă totdeauna partea cea mai grea. Și cel care să dea totdeauna şi să nu aştepte niciodată; și cel care nu poate pleca acasă sau la odihnă până lucrul nu-i gata; și cel care nu se poate culca până nu le-a aşezat pe toate; și cel care nu se aşează la masă până ce nu s-au săturat toţi ceilalţi; și cel care nu se poate aşeza jos până când mai este cineva care stă în picioare...
Dar numai aşa eşti cum te vrea Hristos!
Slavă veşnică Ţie, Marele nostru Dumnezeu. Marele nostru Stăpân. Şi Smeritul nostru Rob... Slavă Ţie, Iisuse Doamne!
Din dragoste pentru Tatăl, Te-ai făcut ascultător până la moarte.
Şi din dragoste pentru noi, Te-ai smerit mai mult ca orişicare, slujindu-ne nouă şi spălând păcatele noastre.
Slavă Ţie pentru străluciţii Tăi robi care, făcând asemenea Ţie, s-au robit şi ei mântuirii noastre.
Te rugăm, binecuvântează pe orice lucrător al Tău şi pune în inima lui Duhul ascultării Tale. Şi gândul smereniei depline.
Pentru ca, având acest duh al Tău şi din acest gând, să se poată smeri asemenea Ţie, îndeplinindu-şi conştiincios şi răspunzător slujba sa pentru ai Tăi în aşa fel, încât Tu să-i poţi spune în Marea Zi a Răsplătirii: Bine rob bun şi credincios... intră în bucuria Domnului tău... şi a fraţilor tăi.
Amin.
Să nu pot Doamne
Să nu pot, Doamne, să mă las
de Tine niciodată,
chiar de-aş lăsa la orice pas
o dragoste-ngropată.
Cu cât mă duc mereu şi vin
mai singur de oriunde,
de-a Ta iubire mai deplin
doresc a mă pătrunde.
În orice loc, de orice rând,
cărarea-nsingurată
să mi-o învăluie mai blând
lumina Ta curată.
Să n-am amar neîndulcit,
nici nopţi neluminate,
nici orizont nestrălucit,
nici cereri zbuciumate.
Ci numai Tu să-mi fii mereu
Prieten pe-orice cale,
iar dorul sufletului meu -
trăirea voii Tale.
Mai greu de-ar fi cu orice pas
să-mi ardă viaţa toată,
să pot orice, dar să Te las
să nu pot niciodată.
Eu sunt robul tău
Pe vremea când mulţi oameni erau vânduţi ca robi în pieţe, un credincios şi-a cheltuit o mare avuţie pentru a merge dintr-un târg în altul ca să răscumpere pe astfel de nenorociţi şi să-i lase liberi.
Odată, răscumpărând pe un rob din mâinile unui stăpân nemilos, i-a zis robului:
- Eşti liber, du-te unde vrei!
- Unde să mă duc eu? - i-a răspuns robul eliberat. Nimeni pe lume nu este atât de bun ca tine. Eu rămân robul tău pe totdeauna, căci numai tu ai avut milă de mine...
Hristos ne-a răscumpărat ca să fim slobozi. Preţul răscumpărării noastre a fost Sângele Crucii Lui.
Cum dar să nu ne predăm în stăpânirea Lui şi cum să nu-L iubim mai presus de orice până la moarte? Căci numai El a avut milă de sufletele noastre!
*
Fericiţi numim noi astăzi pe-acei ce-au răbdat întruna.
A fost totdeauna astfel, dar nu-i pentru totdeauna;
va-nceta odată chinul pentru toţi cei fără vină -
fericirea lor pe urmă va fi veşnică, deplină.
*
Iată Robul Meu pe Care L-am ales, Preaiubitul Meu, în Care sufletul Meu Îşi găseşte toată plăcerea; voi pune Duhul Meu peste El şi va vesti neamurilor judecata.
El nu Se va lua la ceartă, nici nu va striga. Şi nimeni nu-I va auzi glasul pe uliţe.
Nu va frânge o trestie ruptă şi nici nu va stinge un fitil care fumegă, până va face să biruie judecata.
Şi neamurile vor nădăjdui în Numele Lui.
Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.
Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu şi erau supuse bărbaţilor lor; ca Sara, care asculta pe Avraam şi-l numea domnul ei. Fiicele ei v-aţi făcut voi dacă faceţi binele fără să vă temeţi de ceva.
*
Veţi ajunge la cunună de umblaţi, o, fiii mei,
răbdători în umbra Crucii, sinceri în lumina ei,
căci acel ce umblă sincer şi smerit cu Dumnezeu
va culege roade sfinte şi din bine şi din greu.
*
- Nici un rău nu este mai mare ca mândria. (Sf. Ioan Gură de Aur)
*
- Precum începutul căderii este mândria, tot aşa începutul înălţării este smerenia.
- Din ce te vei smeri mai mult în felul de a te purta, de a te îmbrăca, de a vorbi, vei creşte mai tare în Hristos.
- Cunoaşterea adevărată a lui Hristos trebuie să facă din tine cel mai smerit om în felul tău de viaţă.
- Cel mai bun semn că trăieşti în duhul Evangheliei Mântuitorului este umblarea înfrânată, îmbrăcămintea cuviincioasă şi vorbirea smerită. (Părintele Iosif Trifa)
*
Fericit e-acela care poate-n viaţă renunţa
la un drept al său când asta e-n folosul altuia.