Slobozenia și robia lui Isus
Traian Dorz - Lupta cea Bună
1 - Cei mai mulți oameni vin la biserici, la lăcașurile de închinare doar din când în când, la Dumnezeu ca la un fel de deținut, cu care au un scurt vorbitor. Apoi se despart de El și pleacă lăsându-L acolo.
Ce legături mai are apoi Isus cu viața lor de afară, a celor mai mulți dintre oameni?
2 - Ce legătură mai are Hristos cu viața de pe stradă sau de la muncă, sau de acasă - a celor mai mulți dintre cei care merg doar două ceasuri sau două minute, din când în când la biserică, sau la adunare,
ca la o scurtă vizită, la Isus.
El este închis în biserică, în templu, în sinagogă - și rămas acolo fără a mai fi scos în viața noastră, ca un Tovarăș Scump.
Ce tristă viață de Sfânt Deținut, duce Dumnezeu în bisericile noastre!
pentru că acolo Hristos va fi pretutindeni.
Nu va mai fi legat și ținut ca acum în anumite locuri, fără nici o părtășie cu mulțimile, ci doar în paza unora, ca unor gardieni, neîndurători cu Dumnezeu.
4 - Mulți dintre slujitorii lui Dumnezeu, L-au făcut astăzi pe Hristos ca pe un sclav.
Cei bătrâni, Îl lasă celor tineri legat.
Cei care se duc, Îl predau celor care-i înlocuiesc, pe Isus legat.
Îndată ce undeva, cineva ar vrea să-L dezlege pe Isus, mulți paznici ai „închisorilor” Lui sar înspăimântați și uniți să nu-L lase.
Iar prietenii lui Isus, ajung în curând să aibă și ei soarta Lui.
Până în Ziua Învierii, însă când El Se va elibera pe totdeauna și când El va dărâma toate frumoasele Lui închisori.
5 - Un ucenic adevărat este ca un izvor care trebuie să curgă întruna
ca un plug care trebuie să are neîncetat
ca un foc care trebuie să fie pururea aprins.
6 - Un izvor care stă și nu mai curge, ajunge îndată o băltoacă murdară.
Un plug care stă și nu mai ară ajunge îndată urâțit de rugină.
Un foc care stă și nu mai arde ajunge îndată un morman de cenușă.
Un ucenic care stă și nu mai mărturisește pe Isus, - ajunge în curând un lepădat și un lepădător de Hristos.
7 - O, voi cei liberi, nu vă grăbiți să judecați pe cei prinși.
Voi cei ce stați între cei dragi și buni, nu vă grăbiți să judecați prea aspru pe cei care au ajuns să stea între vrăjmași și între blestemați.
Voi cei care aveți parte de stări înalte, vesele și fericite nu judecați cu grabă pe cei ajunși în stări de prăbușire, de amărăciune și de zbucium nimicitor.
8 - Voi cei care stați în căldura casei sfinte,
în părtășia ocrotitoare a dragostei frățești,
în lumina liniștitoare a îndestulărilor duhovnicești,
- temeți-vă să judecați pe acel care ajunge în casa răului, în ghearele singurătății, în puterea diavolului.
Acolo unde este Tronul lui Dumnezeu, este ușor să fii credincios.
Dar acolo unde este tronul Satanei, este foarte greu.
9 - Câtă vreme n-ai ajuns în ispită e ușor să te ții de Hristos. Dar când te duci singur în mâna ispititorului, sau când, prin voia lui Dumnezeu ești dus de Duhul în pustie ca să fii ispitit de diavolul (Matei 4, 1).
- O, nu, - atunci nu-i ușor.
10 - Până când nu ajungi tu însuți într-o stare de ispitire și încercare - ai mereu o inimă de judecător aspru, care nu poate sta și nu poate înțelege pe cei ajunși la greu.
Și până când nu te-ai ars tu la focul îndoielilor și al pocăinței, adesea nu știi să fii cu băgare de seamă asupra focului sfânt din altarul inimii tale, ca să ardă și să nu se stingă (Levitic 6, 10).
11 - Dar celui care a trecut prin cuptorul suferinței care a trebuit să stea, să trăiască, să vadă și să simtă toată grozăvia cernerii cumplite - focul acela i-a ars sufletul în așa fel că nu-l va mai putea uita niciodată.
O, câte râuri de lacrimi amare vor trebui să se reverse și peste arsura noastră ca s-o liniștească, ori de câte ori va zvâcni în sufletul nostru, de peste care urma ei nu se va șterge deplin decât când va veni alinarea Împărăției lui Dumnezeu!
12 - Despărțirea ta de frații tăi dintâi este la un pas de despărțirea ta de Isus.
De la despărțirea ta de la adunarea ta, de la biserica ta, de frații tăi și de învățătura și credința ta dintâi, - în care L-ai cunoscut de la început pe Domnul Isus,
- și până la despărțirea ta de Hristos, nu-i decât un pas. Un pas scurt și ușor.
Cine a făcut prima despărțire, nu-i mult până va face și pe a doua.
Cine poate face lepădarea de adunarea sa frățească, face chiar în același timp și tot acolo - lepădarea și de Isus pe care L-a aflat acolo și Îl lasă acolo.
Se leapădă și de Duhul pe care L-a primit acolo și pe care Îl părăsește acolo.
Se leapădă și de Evanghelia care a cunoscut-o acolo și pe care o lasă acolo (2 Cor. 1, 14; Evrei 10, 25).
Cele la care se duce, sunt acum altele.
Cei la care se duce, sunt acum alții.
13 - Vreunul din robii celui rău, se va afla mereu să te facă și pe tine ca să te lepezi de Domnul tău.
Vreunul dintre cei care robesc la vreo lege vrăjmașă lui Hristos,
la un interes vrăjmaș lui Hristos,
sau la o casă vrăjmașă lui Hristos,
- se va afla mereu să se apropie de tine cu gândul să te facă a te lepăda!
Astfel de robi mișună pretutindeni, și au fost în toate vremile dar - ucenicule și frate, fii treaz și fii tare.
14 - Nu te lăsa înduplecat, de vreunul care este robul vreunui isus, alt duh și o altă evanghelie (2 Cor. 11, 4).
Și care vine acum la tine să te facă robul stăpânului la care robește el.
O, cât de mulți și-au vândut libertatea lor dulce pentru o slujbă,
sau pentru o autorizație,
sau pentru o soție.
O, ce lepădare netrebnică și nefericită este oricare din acestea. Să nu le faci niciodată!
15 - Când o iei pe calea cea bună, orice nou pas îți cere o nouă jertfă, un nou efort, o nouă putere ca să-l împlinești.
Pentru că la orice lucrare bună trebuie să iei parte cu toată ființa ta ca la o bătălie frumoasă dar grea, cu tot felul de piedici și de puteri potrivnice. Dinăuntrul tău mai întâi. Apoi și dinafară.
Mintea trebuie să facă planul,
inima trebuie să depună voința.
Celelalte mădulare trebuie să-și dea fiecare osteneala sa.
Sunt foarte multe de învins când vrei să faci un bine.
16 - Când o iei pe calea cea rea, nu mai ai de făcut nici un efort. Nu ți se mai cere nici o jertfă. Nu mai ai de luptat cu nimic.
E puțin mai greu până faci primul pas, căci după aceea nu te mai poți opri nicăieri.
17 - Pe scara îngâmfării nu sunt trepte decât pentru suiș.
Când ai luat piciorul de pe treapta de jos, aceasta s-a și rupt.
De aceea cei ce nu mai urcă, se prăbușesc.
Și după Hristos trebuie mereu să urci!
Altfel dând înapoi, te pomenești în prăpastie.
Nici scara lui Hristos n-are trepte pentru coborâș.
18 - Lumina înțelepciunii omenești este o lumină de lună. Cu scăderi și cu creșteri. Cu multe amăgiri și cu multe umbre. Lumină slabă, neputincioasă și moartă.
Pe când lumina lui Hristos este ca lumina soarelui. Totdeauna puternică. Totdeauna limpede. Totdeauna caldă și vie.
În vremea când se întâmplă întunericul, al acestei lumini, lumea rămasă fără luminător, se scufundă în noapte, în frig și în groază.
19 - Desigur este foarte dureroasă orice pierdere a luminii.
Chiar când luminătorul cel mai slab se întunecă, de peste întinderile lui se pierde și puțina lumină pe care o dădea și totul devine un pustiu.
Vai de lumea sufletească a celui ce și-a pierdut și puțina lumină a unei credințe slabe.
Vai de omul care a ajuns fără nici o credință. Și de societatea fără nici un luminător credincios.
Lumea sufletească a unui astfel de om, a unei astfel de societăți, se scufundă pe totdeauna într-un întuneric total, veșnic și înghețat.
20 - Cel care a avut un luminător mare, un învățător sau un părinte mare...
Cel care a avut cunoașterea strălucită, o credință dreaptă...
Cel care a avut cunoașterea lui Hristos și înțelepciunea nespus de felurită, vie, frumoasă și limpede a lui Dumnezeu,
- și care totuși a ajuns să și-o piardă, vai cu cât mai înspăimântătoare este bezna în care se scufundă acesta.
Dumnezeule ale Luminii, nu lăsa pe nimeni fără Lumina Ta.
Amin.