Trăim vremuri apocaliptice

,,Voi mai clătina o dată pământul” (Hag 2, 6), după care ,,se vor clătina puterile cerului” (Mt 24, 29) şi ,,vor plânge toate neamurile pământului” (Mt 24, 30)

Hotărât lucru, trăim vremuri biblice, vremuri apocaliptice. Lumea şi omenirea trece prin nemaipomenite schimbări, frământări, crize, războaie etc. Şi totul merge repede, catastrofal. Ceea ce nu aducea mai înainte un veac aduce azi un an. O spaimă şi nesiguranţă stăpâneşte lumea.

Nimeni nu poate şti ce aduce ziua de mâine. Frica de ziua de azi şi teamă de ziua de mâine.

Diplomaţii, învăţaţii, politicienii umblă mereu să pună iar carul lumii la drum. Dar totul e în zadar. Omenirea merge din rău în mai rău.

O, dacă ar citi oamenii Biblia ar vedea tot anume încotro merge lumea. Ar vedea tot anume cum se împlinesc Scripturile. Ar vedea tot anume cum se apropie ziua de apoi.

,,Eu am vestit de la-nceput - zice Domnul - ce are să se întâmple. Şi cu mult înainte, ce nu este încă împlinit” (Is 46, 10).

Un semn al sfârşitului va fi acesta, că chemarea lui Dumnezeu va răsuna mai tare ca oricând. Strigarea Mântuitorului ,,pocăiţi-vă!” va răsuna în vremurile din urmă mai tare ca oricând.

,,Voi mai clătina o dată pământul”, a zis Domnul prin prorocul Hagai (Hag 2, 6-7). Înaintea sfârşitului, Domnul va mai clătina o dată sufletele oamenilor, pentru ca orice om să se poată mântui. Această clătinare, acest cutremur sufletesc îl avem azi. Domnul ne scutură. Domnul ne cheamă la mântuire cu fel de fel de urgii şi semne cereşti.

Chemările Domnului răsună azi mai cutremurător ca oricând. Ca un Tată bun şi milostiv, Domnul Dumnezeu Îşi cheamă încă o dată copiii neascultători. Îi cheamă acasă pentru cea din urmă oară; de aceea chemarea Lui e mai cutremurătoare ca oricând. Şi, în acelaşi timp, mai dulce ca oricând.

,,Glasul Domnului peste ape strigă, grăind....” (Ps 28, 3). Glasul Domnului peste popoare strigă, grăind: „Mântuiţi-vă sufletele, căci vine sfârşitul”.

Niciodată chemările mântuirii n-au fost atât de puternice ca azi. Niciodată nu s-au răspândit şi nu s-au citit atâtea Biblii ca azi. Niciodată n-au fost în lume atâtea chemări ca azi.

Iar după această ultimă chemare, au venit ,,valurile cele mari”. Au urmat încăierarea de mânie a ,,împăraţilor pământului”, cu urgii şi necazuri ce nu au fost de la începutul lumii (Mc 13, 19).

După ce Domnul Dumnezeu va scutura încă o dată pământul, El va clătina şi puterile cerului. ,,Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul (Evr 12, 26). Atunci ,,soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei şi stelele vor cădea din cer” (Mt 24, 29). ,,Atunci vor plânge toate neamurile pământului” (Mt 24, 30).

Dar tot Biblia ne spune şi o veste bună. În aceste vremuri din urmă, în vremea înfricoşatelor urgii apocaliptice, mântuirea va fi mai aproape ca oricând. Mântuirea se va putea apuca mai uşor ca oricând.

,,Înainte de a veni ziua cea mare şi înfricoşată - zice Domnul - oricine va chema numele Domnului va fi mântuit” (Ioel 3, 1-5).

Ce veste dulce şi scumpă este aceasta! Dragostea lui Dumnezeu ne vesteşte înainte ziua cea mare a sfârşitului şi ne îmbie mântuirea. Pentru că ,,El doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” (2 Petru 3, 9).

Dar tot Biblia ne spune şi o veste de întristare. Oamenii nu se vor pocăi nici în timpul urgiilor apocaliptice.

Se va umple pământul de moarte şi urgie (Apoc 8, 12). A treia parte din oameni vor pieri în aceste bătăi, dar ceilalţi oameni, care n-au murit de rănile acestea, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor... şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor” (Apoc 9, 20-21).

Iată o veste apocaliptică, o veste grozavă, care a început să se împlinească sub ochii noştri. Trăim vremuri grele, de nemaipomenite urgii, semne, arătări şi bătăi cereşti. Însă oamenii se închină mai departe dracilor şi idolilor şi nu se pocăiesc de uciderile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor.

Ferice de ,,pricepuţii” de la Daniel, care îşi caută mântuirea în aceste vremuri. „Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi (în vremurile din urmă); dar cei răi vor face răul şi nici unul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege” (Dan 12, 10).

Dragă cititorule! Eu te întreb, cum stai tu cu cele ale mântuirii sufleteşti în aceste vremuri apocaliptice? O, nu mai sta şi nu mai întârzia. Trezeşte-te, iubitul meu, căci vine sfârşitul. Trezeşte-te îndată şi treci şi tu în ceata celor ,,pricepuţi”, care îşi mântuiesc sufletul în aceste vremuri din urmă.

„Homo hominis lupus”...

Strămoşii noştri latini aveau zicătoarea: „Homo hominis lupus”, adică: un om faţă de un alt om este lup. Aşa e în zilele noastre. Un fel de lupi grozavi sunt şi oamenii de azi. Stau oamenii să se sfâşie unii pe alţii de ură. „Nu caută altceva decât să-şi facă rău unul altuia” (Dan 11, 27). Mieluşeii Domnului parcă au devenit nişte lupi fioroşi.

O lăcomie nebună după câştiguri şi bani fără muncă a omorât mila dintre oameni. Cămătarii de azi, cei care iau pielea de pe oameni cu camete de 30-40 %, nu sunt oare nişte „lupi răpitori”, ce „jupoaie pielea de pe oameni şi carnea de pe oasele lor”? (Mica 3, 2). „Lupii” îşi fac de cap. „Fiecare iubeşte mita şi umblă după plată” (Is 1, 23). „Pe văduvă şi pe sărac l-au omorât” (Ps 93, 6).

E plină lumea de oameni ai căror dinţi sunt nişte săbii şi ale căror măsele nişte cuţite, ca să-i mănânce pe cei săraci şi lipsiţi” (Prov 30, 14). „Fiecare jefuieşte în dreapta şi rămâne flămând, mănâncă în stânga şi nu se satură” (Is 9, 20).