Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu.
Ucenicii Domnului Isus Hristos sunt Lucrarea Sa. Biserica Sa. Adunarea Sa.
Pentru fiecare din noi Biserica lui Hristos este Comunitatea în care ne-a născut El întâi din tatăl şi mama noastră, adică din părinţii noştri cei trupeşti. Şi apoi din Duhul Sfânt şi Cuvântul Său Sfânt, adică din părinţii noştri cei duhovniceşti.
Pentru noi aceasta este Biserica cea adevărată a lui Dumnezeu, aceasta este familia noastră unică.
Pentru că aceasta este pentru noi credinţa cea unică, dată sfinţilor odată pentru totdeauna (Iuda 3).
Pentru noi aceasta este starea în care rămânând statornici cu Dumnezeu, pe totdeauna, să creştem în ea neîncetat, rodind spre mântuire (1 Cor. 7, 17).
Acestea sunt pentru fiecare dintre noi lucruri unice şi veşnice.
Acestea sunt comoara noastră unică şi veşnică, pe care trebuie să o preţuim şi la care trebuie să ţinem mai mult ca la însăşi viaţa noastră.
După cum avem numai un Dumnezeu Unic şi Veşnic, - aşa le avem şi pe acestea singure, unice şi veşnice.
Faţă de toate acestea trebuie să avem o dragoste unică şi veşnică, fiindcă altele nu ne vor mai fi date, dacă le pierdem sau le nesocotim.
Iar această dragoste unică şi veşnică este aceea care trebuie să fie în inima noastră mai tare ca moartea (Cânt. Cânt. 8, 6) şi mai puternică decât locuinţa morţilor (Rom. 8, 38).
de Evanghelia noastră,
de adunarea şi de familia noastră duhovnicească în care ne-am născut şi am crescut în Domnul,
- trebuie să ne lege atât de strâns, o aşa iubire încât într-adevăr nimeni şi nimic să nu ne mai poată despărţi. Nimeni şi nimic să nu le mai întreacă.
Nimeni şi nimic să nu le întunece.
Nimic altceva să nu ni se pară mai curat ca acestea, mai frumos, mai adevărat şi mai dulce ca aceste comori sfinte.
Prin viaţa noastră, prin cuvintele noastre, prin tot ce avem şi suntem noi toţi şi fiecare, ar trebui să căutăm ca să ne facem aceste comori tot mai frumoase şi mai curate, tot mai vrednice şi mai fără seamăn pe lume.
Atunci noi am fi cu adevărat ucenicii şi prietenii vrednici ai lui Hristos.
Pe lângă o astfel de dragoste şi în locul ei, toate averile din lume n-ar trebui să aibă pentru noi nici un preţ.
Apele cele mari să n-o poată atinge.
Şi râurile cele puternice să n-o poată îneca.
Dar unde este o adevărată dragoste, acolo nu se poate să nu fie şi gelozie. Cine nu este şi gelos pentru ceea ce iubeşte, acela nu iubeşte cu adevărat.
Gelozia este neînduplecată - spune Cuvântul Sfânt, ca locuinţa morţilor. Jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului (Cânt. Cânt. 8, 6).
Iar Dumnezeu ne vrea cu gelozie, cu o astfel de gelozie numai pentru El (Iacov 4, 5), fiindcă ne-a şi iubit tot atât de mult.
Sfântul Pavel spune şi el fraţilor corinteni: Căci sunt gelos pentru voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu (2 Cor. 11, 2) - iar această gelozie numai pentru că îi iubea mai mult decât însăşi viaţa sa.
Noi, la fel, dacă vom avea o adevărată şi fierbinte dragoste de fraţi vom ţinea la frăţietatea şi la credinţa noastră cu o astfel de neînduplecată gelozie.
Nici un gând, nici o umbră, nici o slăbiciune nu vom îngădui s-o păteze şi s-o slăbească,
nici o familie, nici o învăţătură, nici o comoară de pe pământ, nu ne va putea atrage măcar o clipă ochii şi dragostea de la acelea care sunt şi rămân, ale noastre pe totdeauna.
Nimic să nu ne pară ca ele nici în frumuseţe, nici mai de preţ şi nici mai adevărat niciodată.
Alţii pot fi mai buni, sau mai mulţi sau mai deştepţi decât fraţii noştri,
aceştia sunt poate vecinii noştri sau poate rudele noastre...
Dar numai fraţii noştri ne sunt fraţii noştri. Şi va trebui să facem tot ce putem, ca ei să ajungă cei mai buni, cei mai mulţi şi cei mai deştepţi (Tit 3, 14).
Numai atunci iubirea noastră, va fi adevărată faţă de fraţi. Şi numai atunci noi vom fi cu adevărat prietenii Domnului Isus, dacă vom face aşa.
Slavă veşnică Ţie Preaiubitul şi Preadulcele nostru Mântuitor,
care ne-ai adus cea mai Dumnezeiască învăţătură: învăţătura dragostei şi ne-ai adus cea mai înaltă măsură în trăirea ei.
Slavă Ţie care nu numai ne araţi cât de curată şi de fierbinte se cere să avem noi dragostea noastră, ci ne dai şi puterea de a o trăi, suind în flăcările ei până la alb, până la punctul înaltei suduri, din care devenim una cu toţii în Tine, care eşti Unul în noi toţi.
Te rugăm Isuse Doamne pune în toate inimile noastre nu numai o dragoste fierbinte ca toate celelalte faţă de Lucrarea Oastei Tale,
în care ne-ai chemat în părtăşia cu Tine şi cu fraţii noştri,
- ci şi o gelozie neînduplecată, cu care să păstrăm curat, tot ce ne-ai dat în această Lucrare.
Şi cu care s-o apărăm faţă de oricine, preţuind-o mai presus de oricare alta, aşa cum şi este în adevăr.
Amin.