Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ce vă poruncesc Eu.
Ucenicii Domnului Isus Hristos sunt Lucrarea Sa. Biserica Sa. Adunarea Sa.
Pentru fiecare din noi Biserica lui Hristos este Comunitatea în care ne-a născut El întâi din tatăl și mama noastră, adică din părinții noștri cei trupești. Și apoi din Duhul Sfânt și Cuvântul Său Sfânt, adică din părinții noștri cei duhovnicești.
Pentru noi aceasta este Biserica cea adevărată a lui Dumnezeu, aceasta este familia noastră unică.
Pentru că aceasta este pentru noi credința cea unică, dată sfinților odată pentru totdeauna (Iuda 3).
Pentru noi aceasta este starea în care rămânând statornici cu Dumnezeu, pe totdeauna, să creștem în ea neîncetat, rodind spre mântuire (1 Cor. 7, 17).
Acestea sunt pentru fiecare dintre noi lucruri unice și veșnice.
Acestea sunt comoara noastră unică și veșnică, pe care trebuie să o prețuim și la care trebuie să ținem mai mult ca la însăși viața noastră.
După cum avem numai un Dumnezeu Unic și Veșnic, - așa le avem și pe acestea singure, unice și veșnice.
Față de toate acestea trebuie să avem o dragoste unică și veșnică, fiindcă altele nu ne vor mai fi date, dacă le pierdem sau le nesocotim.
Iar această dragoste unică și veșnică este aceea care trebuie să fie în inima noastră mai tare ca moartea (Cânt. Cânt. 8, 6) și mai puternică decât locuința morților (Rom. 8, 38).
de Evanghelia noastră,
de adunarea și de familia noastră duhovnicească în care ne-am născut și am crescut în Domnul,
- trebuie să ne lege atât de strâns, o așa iubire încât într-adevăr nimeni și nimic să nu ne mai poată despărți. Nimeni și nimic să nu le mai întreacă.
Nimeni și nimic să nu le întunece.
Nimic altceva să nu ni se pară mai curat ca acestea, mai frumos, mai adevărat și mai dulce ca aceste comori sfinte.
Prin viața noastră, prin cuvintele noastre, prin tot ce avem și suntem noi toți și fiecare, ar trebui să căutăm ca să ne facem aceste comori tot mai frumoase și mai curate, tot mai vrednice și mai fără seamăn pe lume.
Atunci noi am fi cu adevărat ucenicii și prietenii vrednici ai lui Hristos.
Pe lângă o astfel de dragoste și în locul ei, toate averile din lume n-ar trebui să aibă pentru noi nici un preț.
Apele cele mari să n-o poată atinge.
Și râurile cele puternice să n-o poată îneca.
Dar unde este o adevărată dragoste, acolo nu se poate să nu fie și gelozie. Cine nu este și gelos pentru ceea ce iubește, acela nu iubește cu adevărat.
Gelozia este neînduplecată - spune Cuvântul Sfânt, ca locuința morților. Jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului (Cânt. Cânt. 8, 6).
Iar Dumnezeu ne vrea cu gelozie, cu o astfel de gelozie numai pentru El (Iacov 4, 5), fiindcă ne-a și iubit tot atât de mult.
Sfântul Pavel spune și el fraților corinteni: Căci sunt gelos pentru voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu (2 Cor. 11, 2) - iar această gelozie numai pentru că îi iubea mai mult decât însăși viața sa.
Noi, la fel, dacă vom avea o adevărată și fierbinte dragoste de frați vom ținea la frățietatea și la credința noastră cu o astfel de neînduplecată gelozie.
Nici un gând, nici o umbră, nici o slăbiciune nu vom îngădui s-o păteze și s-o slăbească,
nici o familie, nici o învățătură, nici o comoară de pe pământ, nu ne va putea atrage măcar o clipă ochii și dragostea de la acelea care sunt și rămân, ale noastre pe totdeauna.
Nimic să nu ne pară ca ele nici în frumusețe, nici mai de preț și nici mai adevărat niciodată.
Alții pot fi mai buni, sau mai mulți sau mai deștepți decât frații noștri,
aceștia sunt poate vecinii noștri sau poate rudele noastre...
Dar numai frații noștri ne sunt frații noștri. Și va trebui să facem tot ce putem, ca ei să ajungă cei mai buni, cei mai mulți și cei mai deștepți (Tit 3, 14).
Numai atunci iubirea noastră, va fi adevărată față de frați. Și numai atunci noi vom fi cu adevărat prietenii Domnului Isus, dacă vom face așa.
Slavă veșnică Ție Preaiubitul și Preadulcele nostru Mântuitor,
care ne-ai adus cea mai Dumnezeiască învățătură: învățătura dragostei și ne-ai adus cea mai înaltă măsură în trăirea ei.
Slavă Ție care nu numai ne arați cât de curată și de fierbinte se cere să avem noi dragostea noastră, ci ne dai și puterea de a o trăi, suind în flăcările ei până la alb, până la punctul înaltei suduri, din care devenim una cu toții în Tine, care ești Unul în noi toți.
Te rugăm Isuse Doamne pune în toate inimile noastre nu numai o dragoste fierbinte ca toate celelalte față de Lucrarea Oastei Tale,
în care ne-ai chemat în părtășia cu Tine și cu frații noștri,
- ci și o gelozie neînduplecată, cu care să păstrăm curat, tot ce ne-ai dat în această Lucrare.
Și cu care s-o apărăm față de oricine, prețuind-o mai presus de oricare alta, așa cum și este în adevăr.
Amin.