Vrăjmaşii lui Dumnezeu
Traian Dorz - Garanția Veșnică
1 - Vrăjmaşii lui Hristos se risipesc totdeauna.
Se risipesc întâi în căutarea de argumente împotriva existenţei Lui şi a minunilor Lui,
apoi împotriva credinţei Lui, a Evangheliei Lui şi a Adevărului Său.
Apoi se risipesc în păreri potrivnice, în teorii diferite şi în presupuneri nebuneşti despre Hristos.
Pe urmă se vor risipi în pierzarea şi în uitarea veşnică!
2 - Vrăjmaşii Domnului se risipesc în partide,
în contraziceri,
în probabilităţi,
în îndoieli
şi în compromisuri... iar până la urmă se vor risipi în veşnicul întuneric.
Vai de viitorul oricărui vrăjmaş al lui Dumnezeu!
3 - Din întunericul necredinţei şi păcatului se vor ivi mereu alţi vrăjmaşi ai Domnului, care vor urma acelaşi trist drum spre risipire al celor dintâi,
vor duce aceeaşi zadarnică luptă sfârşind şi ei tot aşa,
- şi aşa va fi mereu până când vremea tuturor acestora va fi împlinită.
Pe ultimul vrăjmaş al Său, marele potrivnic şi nelegiuit, Hristos îl va nimici cu Arătarea Venirii Sale şi-l va spulbera cu o singură suflare a gurii Lui.
O, ce nimica sunt toţi vrăjmaşii Dumnezeului nostru!
4 - Dar ei cu toţii, - vrăjmaşii Domnului nostru Isus -
împreună cu acela care i-a inspirat, cu diavolul,
vor fi risipiţi pe veci în întunericul şi în nepătrunsul ocean al Uitării Eterne.
Acolo apoi, vor avea timp destul să se convingă nu numai de nebunia zadarnică a trufiei lor, faţă de Hristos,
şi de falimentul prostesc al luptelor lor,
dar şi de realitatea pe care, voit s-au încăpăţânat să nu o creadă
şi de adevărul împotriva căruia, conştient s-au angajat să lupte.
5 - Numai cei răzvrătiţi răstălmăcesc şi strică, falsifică şi ciuntesc denaturând învăţătura cea Dumnezeiască a Adevărului şi Credinţei lui Hristos, luptând şi făcând împotriva ei partide, reforme, diversiuni, dezbinări, secte şi vrăjmăşie (2 Petru 3, 16).
6 - Adevărul condiţiilor cerute de Dumnezeu pentru dovedirea credinţei şi a ascultării Lui este atât de categoric spus încât oricine îl poate înţelege.
Înştiinţările lui Dumnezeu trimise celor care vor să asculte de voia Lui, pot fi auzite pretutindeni. Până şi celor care calcă voia Sa cea Sfântă, le sunt atât de cunoscute sau le pot fi atât de uşor cunoscute cerinţele lui Dumnezeu,
- încât nu se poate dezvinovăţi nimeni.
7 - Numai cei răzvrătiţi împotriva voii lui Dumnezeu, care prin faptele lor de neascultare faţă de El, nu mai vreau cu nici un chip să se supună Lui,
numai ei pot trăi conştient în stare de vrăjmăşie cu Dumnezeu.
Dar ce satanică este această stare!
8 - Numai cei răzvrătiţi prin cuvintele şi prin faptele vieţii lor, pot mărturisi mincinos şi de formă doar cu buzele, o credinţă şi o evlavie pe care însă cu fapta n-o practică şi n-o iubesc (Efes. 2, 16; 2 Tim. 3, 5).
Ci vor numai să înşele pe cât mai mulţi lesne-crezători, spre a-i nimici şi pe aceştia, târându-i după ei în osânda veşnică.
9 - Din răzvrătire ies totdeauna dezbinările, certurile de partide, sectele, urile şi toate relele păcatului.
Toate acestea încep numai din trufia răzvrătirii şi dintr-un răzvrătit, sau din mai mulţi.
10 - Din răzvrătire se revarsă apoi peste suflete,
ca un potop al iadului, prin familii, prin biserici, prin lume, neînţelegerile, luptele, risipirile, nimicirea şi moartea...
Vai celor prin care vin acestea în lume
şi din pricina cărora nu se sting!
11 - Omenirea a făcut cunoştinţă numai foarte rar în viaţa ei, cu Faţa Cea Înfricoşată a lui Dumnezeu.
Căci deşi multe suflete, multe popoare şi multe generaţii de oameni,
au săvârşit adesea fărădelegi monstruoase împotriva lui Dumnezeu şi păcate mari şi grele contra voii Sale şi a Cuvintelor Lui,
- totuşi mila lui Dumnezeu, aşteptarea Lui, îndelungă iubirea Lui, răbdarea şi bunătatea Lui nemărginită,
- au reţinut mânia dreptăţii Sale. Şi nu le-a făcut după fărădelegea lor (Psalm 103, 10; Iov 35, 15; Rom. 2, 4).
12 - Totuşi când anumiţi oameni, anumite familii, anumite cetăţi ori popoare, ori generaţii în neascultarea de El au pus vârf păcatelor lor, (Geneza 6, 13 şi 18, 20),
- atunci mânia lui Dumnezeu a trebuit să se dezlănţuie asupra acestor neascultători înrăiţi,
- dreaptă şi înspăimântătoare,
arătând ce înfricoşat este Dumnezeu când dreapta Lui Judecată trebuie să pedepsească fărădelegea cuiva.
13 - Când Dumnezeu a trebuit să pedepsească, atunci generaţia lui Noe a fost înecată.
Popoarele Sodomei şi Gomorei au fost arse,
cetatea Ierusalimului, - a fost zdrobită
şi fiecare nelegiuit în parte, din toate vremurile a descoperit cu groază ce înfricoşat este Dumnezeu în Ziua mâniei Sale şi în vremea dreptei Sale răsplătiri.
14 - Ce necruţătoare sunt în ziua pedepsei lui Dumnezeu împotriva omului, Focul, Piatra, Tunetul, Apa, Uraganul şi Cutremurul... Ori Seceta, Molima, Războiul, Plăgile şi Moartea...
Căci toate acestea sunt numai uneltele cu care se aduce la îndeplinire osânda pe care o cer nelegiuirile celor ce nu mai vreau să asculte de Dumnezeu...
15 - Atunci toate acestea trec cu înfricoşătoare mânie peste toată faţa acelei întinderi de pământ şi de timp, hotărâtă şi dată lor spre pierzare sau spre curăţire.
16 - Numai atunci sau după aceea,
privind la dezlănţuirile acestor puteri cumplite, pedepsitoare ale păcatului omenesc,
şi la prăpădul rămas pe urma lor, împotriva omului,
- se vede cu cutremur şi cu spaimă, cât de înfricoşat este Dumnezeu
Şi dacă puterile acestea sunt atât de cumplite când pedepsesc spre viaţă, - ce vor fi când vor pedepsi spre moarte?
17 - Măcar acei pe lângă care a trecut înfricoşata mânie a lui Dumnezeu şi totuşi le-a fost cruţată viaţa, măcar ei dacă n-ar fi nepăsători.
Măcar acei care au apucat să vadă ruinele, sângele, lacrimile şi ranele unei răzbunări Dumnezeieşti, dacă ei s-ar cutremura măcar şi s-ar teme,
dacă ei măcar s-ar feri să mai mânie pe Dumnezeu, ca să nu mai păcătuiască,
18 - Iată generaţia care a cunoscut aceste din urmă două războaie mondiale,
a acestor două cumplite măceluri,
care au pârjolit atâta pământ,
lăsând atâtea milioane de morţi, de ciuntiţi, de orfani, de nefericiţi, - iată această generaţie...
- cu ce a dovedit ea că este mai cuminte, după ce le-a suferit pe toate acestea?
În loc să se facă mai bună, - s-a făcut şi mai rea, atrăgând peste generaţiile următoare cea mai cumplită provocare împotriva lui Dumnezeu, - după care nu va mai urma pedepsirea pentru viaţă - ci desigur cea pentru moarte.
Şi nimeni n-o poate ocoli, fiindcă nu vrea să părăsească provocarea.
19 - Cu ce dovedeşte astăzi omenirea, când şi-a pregătit pe cel de-al treilea măcel atât de cumplit că poate fi ultimul... Nimeni nu ştie cât de nimicitor poate fi.
Şi dacă după el, a doua zi, poate nu va mai fi pe faţa pământului nimeni, dintre cei care au fost.
20 - Cu cât se înmulţesc oamenii se înmulţeşte şi păcatul
şi cu cât creşte în lume cunoştinţa, creşte şi nebunia.
În loc să se înmulţească înţelepciunea şi binefacerile - se înmulţesc nebuniile, necredinţa şi blestemăţiile oamenilor.
Când ultimul păcat va umple măsura provocării lui Dumnezeu - omul acela va dezlănţui şi pustiirea pentru tot neamul păcatului său.
Şi aşa se va pune capăt răului prin el însuşi, fiindcă toate drumurile păcatului duc la acest capăt şi toată mulţimea păcatelor îl grăbesc.
Doamne Isuse, Venirea Ta este toată nădejdea, salvarea şi aşteptarea noastră din clipa aceea.
Amin.