... obiceiul iudeilor să îngroape...
Traian Dorz - Hristos - Jertfa noastră
Ioan 19, 40
Au luat deci trupul lui Isus şi l-au înfăşurat în fâşii de pânză de in,
cu miresme, după cum au obicei iudeii să îngroape.
Hristos este Nemuritor.
Hristos este Cel ce este Viu în vecii vecilor (
Apocalipsa 1:18 – Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.
Apoc. 1, 18). Asupra lui Hristos moartea nu mai are nici o stăpânire, niciodată (
Romani 6:9 – întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare; moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui.
Rom. 6, 9). De aceea, cu privire la Hristos lucrurile nu se petrec niciodată cum se petrec ele de obicei.
De obicei tot ce se naşte pe lume are o tinereţe, o maturitate, o bătrâneţe şi o moarte. Aşa este cu tot ce are viaţă pământească. Cu orice fiinţă. Şi cu orice lucrare.
Dar cu ceea ce este din Hristos, nu este aşa.
- Cuvântul Lui n-are îmbătrânire şi moarte.
Biblia Lui niciodată nu îmbătrâneşte nici nu piere. Biserica Lui nu îmbătrâneşte nici nu moare.
Adevărul Lui, învăţătura Sa, bucuriile din El, dragostea de El şi lumina care izvorăşte din acestea - nu au îmbătrânire, sclerozare, veştejire şi moarte niciodată.
Nu poate să îmbătrânească nici nu poate să se usuce viaţa omului binecuvântat de Dumnezeu a cărui nădejde şi izvor veşnic este Domnul (
Psalmii 1:3 – El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc; tot ce începe duce la bun sfârşit.
Psalm 1, 3; Ieremia 17:8 – Căci el este ca un pom sădit lângă ape, care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură, când vine, şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei, nu se teme şi nu încetează să aducă rod.
Ieremia 17, 8). Aşa este Hristos - şi aşa este tot ce îşi are rădăcina şi izvorul în El (
Psalmii 87:7 – Şi cei ce cântă şi cei ce joacă strigă: „Toate izvoarele mele sunt în Tine.”
Psalm 87, 7). Nici în viaţa Bisericii şi Lucrării Domnului Isus nu se petrec lucrurile după obicei. Această lucrare despre care este scris că va propăşi în mâinile Lui (
Isaia 53:10 – Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.
Isaia 53, 10).Împărăţia Lui, care este o Împărăţie veşnică, şi stăpânirea Lui rămâne prin toate veacurile (
Psalmii 145:13 – Împărăţia Ta este o împărăţie veşnică şi stăpânirea Ta rămâne în picioare în toate veacurile.
Psalm 145, 13). Pentru că Lucrarea aceasta este Trupul lui Hristos (
Romani 12:5 – tot aşa şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos, dar fiecare în parte suntem mădulare unii altora.
Rom. 12, 5). Stâlpul şi temelia veşnică a Adevărului (1 Timotei 3:15 – Dar, dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul şi temelia adevărului.
1 Tim. 3, 15). De aceea slăbirea ei trecătoare nu este o îmbătrânire, ci numai o perioadă de vegetare după care urmează o nouă întinerire ca în natură.
Învechirea unor frunze este numai pregătirea înfrunzirii altora. Căderea unor uscături este doar prilejul ivirii unor mlădiţe noi.
Unele frunze pot să se schimbe. Unele ramuri pot chiar să se usuce. Dar trunchiul este viu. Rădăcinile sunt sănătoase. Terenul este sfânt. Trupul este nemuritor.
- După fiecare iarnă, oricât de lungă ar fi, va urma desigur o primăvară cu tinereţe şi avânt nou.
Şi astfel, tot ce cade acum prin unii se va înălţa mâine prin alţii.
Tot ce se usucă aici va creşte mai frumos în altă parte.
Tot ce nimiceşte un îngheţ va primeni mai rodnic o însorire.
Aşa a fost şi aşa va fi.
Cine are ochi de văzut, poate să vadă.
Nici în viaţa copiilor lui Hristos nu se petrec lucrurile în mod obişnuit.
În necazuri în care de obicei oamenii mor, ai Domnului rămân cu viaţă (
Psalmii 23:4 – Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.
Psalm 23, 4).În înfruntarea cu vrăjmaşii cei puternici, când mulţi sunt înfrânţi şi zdrobiţi, ei ies biruitori (
Psalmii 27:2 – Când înaintează cei răi împotriva mea, ca să-mi mănânce carnea, tocmai ei – prigonitorii şi vrăjmaşii mei – se clatină şi cad.
Psalm 27, 2). În ploaia de săgeţi veninoase, când o mie cad alături de ei şi zece mii la dreapta lor - ei rămân în picioare (
Psalmii 91:5 – Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua,
Psalmii 91:6 – nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua-n amiaza mare.
Psalmii 91:7 – O mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.
Psalmii 91:8 – Doar vei privi cu ochii şi vei vedea răsplătirea celor răi.
Psalm 91, 5-8). Pentru că Domnul este adăpostul şi ocrotirea lor, şi cu ei nu se petrece nimic obişnuit.
Am cunoscut multe cazuri când obişnuit nu părea să mai fie nici o scăpare. Dar pentru ai Domnului a fost.
Aşa a fost cazul unei surori căruia toţi medicii îi spuneau:
- N-ai să poţi naşte fără o operaţie foarte grea şi primejdioasă.
Dar credinţa şi rugăciunea îi dădeau ei altă încredinţare.
Şi naşterea a avut loc în felul cel mai frumos şi normal.
- Iată, ziceau unii, căci totuşi nici doctorii nu ştiu.
- Ba da - li s-a răspuns - doctorii ştiu. Ei ştiu cum s-ar petrece lucrul obişnuit în astfel de cazuri.
Dar ei nu ştiu cazurile în care Dumnezeu lucrează cu ai Lui neobişnuit... şi nu-i ştiu pe aceia cu care Domnul nu lucrează după obicei ca şi cu alţii.
Fireşte că adevăratul credincios iubeşte voia lui Dumnezeu şi o primeşte cu bucurie sau cu răbdare oricare ar fi ea.
Dar multe minuni a făcut Dumnezeu totuşi pentru a-i izbăvi pe ai Săi (
Psalmii 77:14 – Tu eşti Dumnezeul care face minuni; Tu Ţi-ai arătat puterea printre popoare.
Psalm 77, 14). Când pare că ţi-a murit o nădejde sfântă pentru Hristos, când pare că s-a stins pentru totdeauna credinţa dintr-un suflet scump, când pare că s-a pierdut orice speranţă pentru salvarea unei lucrări frăţeşti, a unei adunări frumoase, a unei familii duhovniceşti, - o suflete al meu, nu face totuşi pregătirile de îngropare, după obiceiul celor mulţi - ci crede în Acela care pentru ai Lui face minuni.
Iudeii - au totdeauna obiceiul numai să îngroape. Să îngroape în deznădejde. Să îngroape în apăsare. Să îngroape în păcate şi în uitare. Să îngroape orice iniţiativă duhovnicească şi bună, orice talent curat şi nou, orice lucrare sfântă şi vie.
Noi să nu facem aşa!
Noi să ne facem obiceiul de a nu îngropa aceste comori, aceste talente ale Stăpânului. Aceste izvoare care nu mor. Să credem în învierea lor.
Să facem totdeauna pregătiri nu pentru îngropare ci pentru învierea lor. Încredinţaţi fiind, cu toată tăria, că această înviere va veni neapărat la vremea ei. Fiindcă la vremea Lui, Dumnezeu face orice lucru frumos (
Eclesiastul 3:11 – Orice lucru El îl face frumos la vremea lui. A pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.
Ecles. 3, 11). Pentru cei în care mai este o nădejde în viaţă. Şi, la ceasul ei, orice înviere El o face minunată (Ioan 11:40 – Isus i-a zis: „Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?”
Ioan 11, 40). Hristos primeneşte chiar şi obiceiurile. Hristos înlătură tot ceea ce este lumesc şi rău în obiceiuri.
Şi înlocuieşte cu ceea ce este duhovnicesc şi bun. Numai cei pentru care face El asta - să înţeleagă şi să primească. Vai de cei care rămân morţi şi după privilegiul învierii!
Preamărire veşnică Ţie, Isuse Doamne.
Laudă şi slavă neobişnuită Ţie.
Dragostea şi slujirea noastră să-Ţi fie aduse veşnic şi veşnic, pentru dragostea şi Jertfa Ta neobişnuită pentru noi.
Te rugăm dăruieşte-ne o credinţă, o nădejde şi-o iubire neobişnuită, din care să-Ţi aducem darul unei vieţi neobişnuite prin care Tu să fii slăvit şi slujit cu roade neobişnuite.
Pentru că Tu eşti Mântuitorul nostru Unic şi Învierea noastră Unică.
Slavă unică Numelui Tău Unic, Isus Hristos Domnul nostru.
Amin.