Dumnezeu vorbește cu noi... Domnul Se judecă cu noi

Domnul Dumnezeu S-a descoperit nouă ca un Tată Ceresc nespus de bun, milostiv și iertător. Așa ne-a spus și Fiul Său cel Sfânt, Iisus Mântuitorul: „Că știe Tatăl vostru cel Ceresc ce trebuințe aveți” (Mt 6, 32). „Căci cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Sau dacă îi cere un pește, să-i dea un șarpe? Cu atât mai vârtos Tatăl vostru Care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer” (Mt 7, 9-11).

Și oare ce semn de dragoste mai mare ne trebuie decât aceasta că Tatăl Ceresc a jertfit pe singurul Său Fiu, „ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viața de veci” (In 3, 16)?

Însă în timpul din urmă, Tatăl Ceresc parcă S-a întors împotriva noastră cu mânie. A început parcă iarăși a grăi cu noi Domnul urgiilor și plăgilor din Vechiul Testament. Se pare că avem un Tată ce ne dă piatră în loc de pâine și șarpe în loc de pește.

De ce? Pentru că, prin fărădelegile noastre și împietrirea noastră în răutăți și în blestemății, am batjocorit dragostea și bunătatea Tatălui Ceresc. Ne-am bătut joc de îndelung-răbdarea și bunătatea Sa. Se pare că am ajuns la hotarul când Domnul zice, prin prorocul Ieremia: Nu mai pot suferi fărădelegile voastre.

Trăim vremuri biblice. Domnul vorbește cu noi. Domnul se judecă cu noi. „Domnul se judecă cu popoarele Sale” (Ier. 25, 31). Trăim vremuri de judecată cerească. Poate că am intrat în vremea judecății. Poate că am intrat în vremurile judecăților apocaliptice pe care Domnul Dumnezeu i le-a arătat Evanghelistului Ioan (cartea Apocalipsa).

Poate că s-au deschis cărțile și au început a se rupe „pecețile”... „Și eu, Ioan, fratele vostru, am văzut șapte sfeșnice de aur și în mijlocul lor pe Cineva îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare și încins la piept cu un brâu de aur... Ochii Lui erau ca para focului și din gura Lui ieșea o sabie ascuțită, ca să lovească neamurile” (Apoc 1 și 19).

Vremurile noastre sunt vremuri de ceartă și mânie cerească. „Mă voi certa cu voi, zice Domnul” (Ier 2, 9), „pentru că nu este adevăr, nici iubire, nici cunoștință de Dumnezeu pe pământ” (Osea 4, 1).

Vremurile noastre sunt vremuri de mânie și urgie cerească. Sunt vremuri de grăire a Tatălui Ceresc cu noi. „Așa zice Domnul, iată, Eu chem toate neamurile pământului și voi grăi către ele cu judecată pentru răutatea lor, căci M-au părăsit pe Mine și s-au închinat idolilor” (Ier 1, 16).

„Domnul vorbește când într-un fel, când într-altul, dar omul n-ascultă” (Iov 33, 14). De ani de zile Dumnezeu vorbește cu noi prin fel de fel de urgii și arătări cerești. Vorbește așa pentru că ne-am înfundat în păcate și răutăți. Când un prunc începe a-și face de cap, tatăl o ia cu aspra. Cu buna nu mai poate face nimic.

Tatăl Ceresc lucrează cu dragoste, dar când dragostea nu mai prinde, vine urgia. Cerul de sus lucrează acum și cu urgia. Vai de cei ce nici acum nu se trezesc din răutăți! Bătăile, și urgiile, și arătările cerești vor mărturisi și ele contra lor în ziua cea mare a Judecății.

Trăim vremuri biblice. Oamenii suspină după vremuri mai bune... oamenii așteaptă vremuri de ușurare, dar nici un bine nu ne va veni până nu ne vom întoarce la Tatăl Ceresc. Din urgiile vremilor noastre numai o singură cale de scăpare avem: să ne împăcăm cu Tatăl Ceresc, „să facem pace cu El, da, să facem pace” (Is 27, 5).