La Apostolul din Duminica a 15-a după Rusalii
Traian Dorz - Hristos - Puterea Apostoliei
6. Căci Dumnezeu, care a zis: “Să lumineze lumina din întuneric, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos.
7. Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu și nu de la noi.
8. Suntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiți;
9. prigoniți, dar nu părăsiți; trântiți jos, dar nu omorâți.
10. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru.
11. Căci noi cei vii, totdeauna suntem dați la moarte din pricina lui Isus pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.
12. Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi viața.
13. Însă fiindcă avem același duh de credință, potrivit cu ceea ce este scris: “Am crezut, de aceea am vorbit!” și noi credem, și de aceea vorbim.
14. Și știm că Cel ce a înviat pe Domnul Isus, ne va învia și pe noi împreună cu Isus, și ne va face să ne înfățișăm împreună cu voi.
15. Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulți, să facă să sporească mulțumirile spre slava lui Dumnezeu.
6 - Pe fața lui Isus Hristos
Trimeșii adevărați ai lui Dumnezeu sunt ca niște reflectoare, ca niște oglinzi puternice așezate în jurul lui Hristos - Dumnezeul Luminii, Izvorul Cunoștinței - a cărui Înțelepciune i-a așezat în felul acesta pe fiecare, așa cum sunt așezate în marile parcuri ale orașelor, marile reflectoare luminoase, toate îndreptate spre fața statuii împăratului pe care trebuie s-o lumineze. Pentru ca din toate părțile, toate privirile care sunt îndreptate spre ea să o vadă în toată frumusețea și strălucirea ei.
Noi toți peste care a strălucit odată lumina Tatălui Ceresc, trebuie să fim ca niște oglinzi care prindem lumina soarelui, iar apoi o reflectăm asupra Feței lui Isus, pentru ca Fața Lui însângerată și fruntea Lui străpunsă pentru mântuirea noastră să poată fi văzută de toți oamenii... Fiindcă numai cine privește cu credință și cu lacrimi Fața Aceasta, poate fi salvat din osânda morții.
Să privim mai de aproape la slujba aceasta pe care ne-a rânduit-o Însuși Dumnezeu: să fim ca niște reflectoare îndreptate spre Isus!
Fiecare dintre noi suntem așezați în alt loc, dar fiecare avem aceeași chemare, și anume aceea că oriunde am fi așezați, avem datoria să ne ținem mereu toată lumina noastră îndreptată spre Fața Împăratului nostru Hristos. Noi trebuie să stăm totdeauna cu spatele la lume și cu fața la El.
Îndată ce unul dintre noi se întoarce cu fața spre lume, acela nu-L mai luminează pe Hristos. Acela nu mai aruncă lumina spre Fața Lui, ci aruncă umbră, întuneric, ocară.
Sfântul Pavel spune: N-am vrut să știu între voi nimic altceva decât pe Isus Cel Răstignit... Aceasta și pentru ca toate fețele noastre luminate de Dumnezeu să-și arunce toată lumina inspirației lor, a cântării lor, a rugăciunii lor, a dragostei și a recunoștinței lor numai spre Crucea și Jertfa Lui răscumpărătoare și slăvită - și nu spre altceva!
Dar ce fel de lumină aruncăm mulți dintre noi spre Fața Domnului nostru Isus Hristos?
Cum vede lumea prin noi pe Hristos, Împăratul nostru?
În urma vorbirilor noastre, cum cunosc oamenii pe Isus?
Din purtările noastre, cum privește lumea pe Hristos?
Prin felul nostru de viață, cum arătăm noi pe Dumnezeu?
Frate și soră în Domnul, să nu uităm niciodată porunca Făcătorului nostru; El care a poruncit luminii să lumineze în întuneric, iar ea a luminat, tot El ne-a poruncit și nouă când ne-a dat locul și lumina pe care le avem: așa să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor... să faceți mai luminos cunoscută Fața lui Dumnezeu pentru lumea în mijlocul căreia sunteți!
Darul scrisului pentru asta l-am primit.
Darul vorbirii pentru asta îl avem.
Darul cântării, darul învățăturii, al înțelepciunii, al binefacerilor, al puterii, pentru asta ni le-a dat nouă Dumnezeu.
Locul unde suntem puși,
vremea în care trăim,
puterea de pricepere, de inspirație, de lucrare,
toate acestea le-am primit fiecare de la Dumnezeu pentru a le pune în slujba Lui, spre a-L arăta cât mai strălucit și mai frumos pe Isus lumii în care trăim, oamenilor printre care umblăm, vremii scurte prin care trecem.
Și numai dacă așa facem, atunci noi ne-am împlinit bine slujba. Și putem aștepta o laudă de la Acela care ne-a făcut și ne-a așezat acolo unde suntem.
7 - De la Dumnezeu - și nu de la noi
Oricare dintre darurile duhovnicești pe care le-au primit de la Dumnezeu cei aleși ai Lui, sunt o mare și scumpă comoară cerească.
Fie darul vorbirii, fie al înțelepciunii, fie al binefacerii sau al cântării, sau orice altfel de dar duhovnicesc, toate acestea sunt primite de la Dumnezeu - și nu sunt de la noi. Sunt deci ale Lui - și nu sunt ale noastre. Ar trebui prin urmare să le punem cu totul numai în slujba slavei Lui, și nu în folosul nostru, de nici un fel.
Oricine caută să tragă vreun folos personal, vreo slavă personală, vreo înălțare și laudă personală dintr-un dar dat lui pentru slava lui Hristos, acela este un rob al său, un slujitor necinstit, o unealtă nevrednică ce caută să ia pentru sine ceea ce I se cuvine numai Stăpânului său.
Noi suntem numai niște vase de lut... și lutul este cel mai neputincios, mai ieftin și mai nevrednic dintre toate materialele. El cere cea mai multă muncă pentru a se face ceva din el. Și după ce ajunge să fie folosit la ceva, lutul este cel mai slab și cere cea mai multă îngrijire pentru a putea fi păstrat. La cea mai mică atingere, vasul acesta poate fi făcut nefolositor.
Când un Împărat Slăvit Se îndură să Se folosească de un vas atât de disprețuit, e un semn că lutului aceluia i s-a făcut o nespus de mare cinste. Iar aceasta nu numai că arată lutului nemărginita milă și bunătate a Împăratului, dar și impune lutului datoria unei ascultări și curății desăvârșite, singurele care îl pot păstra în vrednicie înaintea Celui care S-a îndurat să-l aleagă în slujba Lui.
Iată frații și surorile mele, cât de mare este datoria noastră să umblăm în smerenie și în curăție, când purtăm în noi comoara vreunui dar pe care Și l-a pus în noi Dumnezeu, spre a Se folosi de noi în slujba Lui prin acest dar.
Într-o casă mare sunt tot felul de vase, pentru tot felul de întrebuințări spre folosul casei în care sunt.
Dacă un vas este curat, el este folosit spre cinste și sfințenie, destoinic pentru orice lucrare bună și folositoare Stăpânului și casei...
O, cât de adevărat este acest lucru și cu privire la noi, cei care am primit de la început, fiecare câte un dar și câte un loc în Casa și Lucrarea Domnului, spre a ne păstra darul în cinste și curăție și pentru a fi vase folositoare Stăpânului nostru și copiilor Săi!
Dar ce au făcut unii dintre noi cu darul și cu locul dat lor?
Unii au început să-și facă din acest dar un mijloc de câștig firesc și de laudă personală. Și-au considerat darul ca fiind un merit al lor, și au început să le ceară altora să-i socotească mai presus, să le dea întâietate... Să ceară sau să aștepte slavă, cadouri, plată...
Alții, în loc să lucreze cu darul primit spre folosul casei unde erau puși, au început să lucreze spre dărâmarea ei.
Alții l-au folosit bine până la o vreme, iar după aceea, văzând că slujba lui Hristos le cere suferință, osteneală și riscuri, au lepădat darul primit, au îngropat talantul încredințat, au părăsit locul și slujba în care fuseseră puși și au plecat în altă parte. Ori s-au apucat de alte treburi.
Alții au trecut de-a dreptul cu tot acest dar în slujba păcatului, vrăjmașul lui Hristos și stricătorul Casei Lui.
Priviți cu durere peste rândurile vaselor care au fost alese cândva și în Casa Oastei Domnului, pentru o slujbă de cinste. Și veți vedea dintre câți i-ați cunoscut acum zeci de ani, câți au mai rămas și câți mai sunt în slujba sfântă și smerită a lui Isus!
Ce vase de aur păreau atunci! Ce daruri frumoase de cântat, de vorbit, de scris, de învățat, de rugăciune, de propovăduire, de îmbărbătare pusese Dumnezeu în ei, - iar astăzi ce s-a ales de cei mai mulți și de darurile lor!
Mai bun e sfârșitul unui lucru - sau al unui om - decât începutul lui.
Iar dacă sfârșitul e rău, ce folos de începutul bun?...
Să nu credeți că Dumnezeu poate fi înșelat sau păgubit.
E adevărat că oricine dintre cei care s-au dovedit necredincioși în lucrul încredințat lor au adus o mare întristare lui Dumnezeu și Duhului Sfânt (Efeseni 4, 30).
Dragostea lui Dumnezeu investește atât de mult în fiecare ales al Lui când îi încredințează un talent, când îl așează într-un loc, când îl pune într-o sare deosebită să-L reprezinte pe Hristos și să facă un lucru frumos pentru El!
Îi dă uneltele Sale,
îi dă Numele Său,
îi dă harul și puterea necesare lucrului ce trebuie să-l facă.
Iar când lucrătorul necredincios se arată nevrednic de toate acestea, desigur că aduce nu numai o mare întristare, dar și o mare pagubă lui Dumnezeu, prin înșelăciunea pe care o produce Stăpânului Sfânt!
Dar dacă legile omenești sunt atât de necruțătoare pentru astfel de făptași, cu cât vor fi mai necruțătoare Legile Dreptății Dumnezeiești!
Lucrătorule al Domnului, cugetă cu teamă la aceste lucruri!
8 - Încolțiți în toate chipurile
Starea pe care o are un trimes al lui Dumnezeu în lumea aceasta este foarte potrivit descrisă aici: Încolțiți în toate chipurile... ca un miel între lupi sau între câini, care din toate părțile se reped cu colții lor să-l rupă. Întocmai cum scrie și Cântarea Cântărilor 2, 2 - ca un crin în mijlocul spinilor: împuns și înțepat din toate părțile...
Sfântul Pavel care ca uns al lui Hristos și ales al Lui a trăit din plin toată realitatea sfâșietoare a luptelor și a suferințelor pentru Evanghelie, descrie aici și peste tot starea și prețul ce se cer totdeauna unui slujitor al Evangheliei vii, unui apostol al Bisericii vii, unui ostaș al Luptei vii pentru Dumnezeu.
Propovăduind pe un Hristos răstignit, slujitorul adevărat al Acelui Hristos trebuie neapărat să-i semene Lui. După cum Hristos, Mielul lui Dumnezeu a fost încolțit în toate felurile de toți lupii lumii acesteia, la fel El a spus alor Săi: Și Eu vă trimet pe voi ca pe niște miei în mijlocul lupilor (Luca 10, 1).
Și totuși ce uriașă minune este aceasta că niciodată lupii și spinii n-au reușit să nimicească pe mieii și pe crinii încolțiți și sfâșiați de ei cu atâta ură și necruțare!
Comoara cea nebănuit de mare pusă de Dumnezeu în aceste vase de lut a fost atât de prădată și pustiită de vrăjmașii văzuți și nevăzuți, și totuși până astăzi ea n-a putut fi nimicită.
Multe vase au fost furate de Satana,
multe au fost murdărite de păcat,
multe au fost trântite și pierdute,
dar comoara harului lui Dumnezeu n-a putut fi nimicită. Dumnezeu Și-a aflat alți slujitori, Hristos Și-a ridicat alți ucenici, Duhul Sfânt Și-a uns alte vase și Lucrarea Evangheliei continuă și va continua până în ceasul ultim rânduit de El.
Vasele de lut trebuie să fie bine arse pentru a putea fi în stare să poarte și să țină ceva.
Comorile care se mai pot afla și azi ascunse de demult prin pământ, s-au păstrat foarte bine în vasele acestea de lut ars, în care au fost ascunse. Un lut nears nu poate nici ține și nici păstra nimic.
De aceea Dumnezeu Își trece mai întâi prin cuptoarele suferinței vasele în care Își va pune această nemaipomenită comoară.
De aceea cei care vor purta aurul harului, argintul Cuvântului, mărgăritarele iubirii și ale înțelepciunii lui Hristos trebuie să fie curățate, întărite, sfințite prin foc.
De aceea Domnul te ține și pe tine, frate ori soră, în cuptorul suferinței.
Să nu se mire deci nici un frate ales de Domnul pentru purtarea comorilor Sale, că are și va avea de trecut prin cuptorul și flăcările încercărilor pe pământ. Este de trebuință focul, ca să ne facă vasul nostru cel de lut în stare să păstreze comoara încredințată nouă de către Domnul.
Fără focul încercărilor n-am putea rezista loviturilor, greutăților și timpului.
Uitați-vă la vasele care n-au trecut destul prin foc, ce repede s-au nimicit, iar comoara încredințată lor cum s-a risipit în zadar!
Pe când cele care au fost bine arse, și după mii de ani, cât de frumoase arată!
Cât de frumos e vasul lui Pavel,
al lui Ioan Gură de Aur,
al atâtor Sfinți Părinți,
al atâtora care au suferit focul încercărilor și au trecut prin proba timpului!
Așa dorește Dumnezeu să fie și vasele noastre de lut, cu cât este pusă în ele o comoară mai de preț pentru El!
9 - Trântiți jos, dar nu omorâți
Sfântul Apostol vorbește aici despre cinci mari feluri de încercări prin care treceau ei, Apostolii Domnului, vasele de lut, care purtau nemaipomenita comoară de lumină pusă de Dumnezeu în ei: necazurile, lipsurile, prigonirile, trântirile și moartea.
Toate aceste pătimiri erau urmele și semnele suferințelor lui Hristos, primite și purtate pe trupul lor (Galateni 6, 17).
Și mai spune el că acestea erau suferințele ce mai trebuiau aduse de către el, ca adaos la suferințele aduse de Hristos pentru Trupul Său Sfânt, care era Biserica (Coloseni 1, 24).
Toate aceste adevăruri conțin o taină și anume: creșterea, viața și rodirea unei biserici depind de măsura de jertfă și de suferință care se depune la rădăcina ei de către aleșii și unșii Domnului cei puși să se topească acolo în slujba acestei biserici și adunări a lui Hristos.
Legenda cu zidirea mânăstirii Curtea de Argeș spune că zidurile ei se dărâmau mereu, până când meșterul și-a îngropat-o în temelia mânăstirii pe Ana, soția lui preaiubită, dragostea și comoara inimii lui.
În temelia Bisericii vii a lui Hristos este îngropată Jertfa Lui Sfântă și prin aceasta trăiește și va trăi Biserica Sa veșnică.
Dar același lucru trebuie să-l facem și noi, fiecare, pentru bisericile noastre... Pe lângă Jertfa lui Hristos, trebuie să îngropăm în zidurile și temeliile lor propria noastră jertfă.
Căci la rândul ei, și Biserica, Mireasa Iubită a lui Hristos, este îngropată mereu în Lucrarea de mântuire a lumii.
De măsura în care noi suntem gata să ne dăruim pe noi înșine, ostenelile noastre, lacrimile noastre, avutul nostru, vremea noastră, sufletul, iubirea și jertfa cea mai scumpă pe care o avem,
depind creșterea, trăinicia și rodirea Lucrării sfinte.
Priviți o adunare în care cineva își îngroapă ființa și puterea lui cu dragoste și dăruire deplină - și veți vedea roadele și frumusețea ei mereu crescând.
Și priviți acele adunări și biserici unde nimeni nu-și pune sufletul și jertfa sa, și veți vedea cum tot ce a fost frumos și viu odată piere, se stinge și se usucă.
Singure jertfa, osteneala, lacrimile, sângele și sudoarea sunt îngrășământul ceresc prin care cresc rodnice și frumoase virtuțile și roadele duhovnicești ale Bisericii și ale Lucrării lui Hristos.
Fericite și binecuvântate sunt acelea care le au!
10 - Moartea și viața lui Hristos
Noi purtăm totdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca și viața Lui să se arate în trupul nostru - spune Sfântul Pavel, lămurind mai departe aceeași taină care prin suferință lucrează rodirea duhovnicească în viața bisericii și a fraților hrăniți de el.
Pentru creșterea și viața fraților și a adunării, era nevoie numai de suferințele și pătimirile Apostolului Sfânt. Dar pentru viața sa personală în Hristos era nevoie chiar de moarte.
Pentru alții ți se cere totdeauna un preț mai mic decât pentru tine însuți.
Rodirea altora depinde de ostenelile și suferințele tale. Dar rodirea ta mai mult depinde de moartea pe care ești gata s-o porți. De omorârea mădularelor tale, de renunțarea la drepturile tale, la foloasele tale, la trebuințele cele mai necesare ale ființei tale, chiar și de renunțarea la viața ta, întocmai ca Domnul tău Isus Hristos. Căci numai printr-o astfel de omorâre a ta deplină și de bunăvoie, în interesul cauzei lui Isus, vei fi în măsură să porți în tine viața Lui.
O, cât de limpede se vede iarăși și acest adevăr în viața unei adunări și în viața unui slujitor al lui Hristos!
Dintre câte trebuințe are o adunare duhovnicească și un slujitor duhovnicesc, suferințele și omorârea în Hristos sunt trebuințele lor cele mai mari și mai însemnate.
Nu de libertate pământească are nevoie în primul rând o Lucrare a lui Dumnezeu.
Nici de o clădire mare,
nici de fonduri, nici de autorizație,
ci de lacrimi, de suferință, de pătimiri, de rugăciune, de post și de jertfe!
Nu de casă mare, nici de hrană îmbelșugată sau de îmbrăcăminte aleasă are nevoie un slujitor al lui Hristos.
Ci de răbdare, de înfrânare, de renunțări și de omorârea firii sale pământești, asemenea Domnului său Isus.
Numai astfel roadele Duhului Sfânt se vor arăta în viața Bisericii Sale.
Și viața lui Hristos se va arăta în trupul slujitorului Său.
11 - Din pricina lui Hristos
În lumea aceasta și în veacul acesta, când Adevărul Stăpân și Adevărul Împărat este alungat de la conducerea moștenirii și Împărăției Sale, un creștin adevărat nici nu are nevoie să mai aibă altă vină decât că Îl iubește pe Hristos, adică pe Stăpânul alungat.
E destul de mare acest fapt pentru a se face vinovat în cea mai mare măsură față de stăpânirea nedreaptă care I-a luat locul lui Hristos din lume.
În orice țară din lumea asta, când un împărat este alungat de la stăpânirea țării, se întâmplă același lucru. Toți cei care l-au iubit și slujit pe împăratul alungat, sunt priviți rău și au parte numai de necaz și de suferință din pricina numelui împăratului lor detronat.
Mai ales în țările și în vremile unde aceste lucruri se întâmplă foarte des, mii și mii de oameni au avut și mai au de pătimit grele și lungi necazuri, din pricina iubirii și slujirii lor pentru stăpânul lor alungat din locul lui.
Mântuitorul nostru Isus Hristos, Adevăratul Împărat și Stăpân al acestei lumi pe care El a făcut-o, pe care El o susține și pe care El a răscumpărat-o, este acum un Împărat alungat din moștenirea Lui de către Satana, care prin înșelăciunea păcatului a pus o nedreaptă stăpânire asupra lumii și a sufletelor omenești.
Cu toată ura și răutatea de care este în stare, Satana caută acum și a căutat întotdeauna să-și consolideze pe vecie stăpânirea sa asupra moștenirii lui Hristos. Nedreptul și vicleanul uzurpator luptă cu toate mijloacele sale, cu toate armele răutății, minciunii și urii lui împotriva lui Hristos. Și oriunde vede el că ar mai fi vreun suflet credincios care să-L iubească pe Isus și care să lupte pentru readucerea Împărăției Sale peste lumea aceasta, vrăjmașul Satana face totul spre a-l nimici.
Toate suferințele Bisericii vii și credincioase lui Isus sunt numai din pricina asta.
Satana urăște Numele lui Hristos. Nici nu voiește să se mai audă Acest Nume. Nici nu suferă să mai fie pomenit. Și face totul ca Numele lui Isus Hristos să fie batjocorit, lepădat, urât sau măcar uitat, pentru ca nimeni să nu-și mai amintească de dreptul Lui, de stăpânirea Lui, de Împărăția Lui.
În felul acesta Satana crede că dacă Hristos nu va mai fi pomenit, el va putea domni pe totdeauna peste lumea aceasta. Și că Hristos, Adevăratul Împărat, nu va mai veni niciodată să împărățească aici, în moștenirea Sa, de unde a fost alungat prin insinuare și înșelăciune.
Dar toate planurile diavolului vor fi nimicite.
Vine ceasul când după hotărârea cea neclintită a lui Dumnezeu, în Ziua cea pe care numai El o știe, Hristos Domnul și Împăratul Veșnic Se va ivi ca un fulger strălucitor și ca un trăsnet neașteptat, nimicind dintr-odată și pe totdeauna toată înjghebarea mincinoasă, tiranică și nedreaptă pe care diavolul a crezut că și-a statornicit-o pe totdeauna asupra moștenirii lui Dumnezeu.
Nimic și nimeni nu va putea nici amâna și nici împiedica această prăbușire. Cum nu poate nimeni împiedica un cutremur sau un ciclon. Când vine ziua și când vine clipa hotărâtă pentru aceasta - zi știută numai de Dumnezeu - atunci acest lucru se va face cu toată puterea și grozăvia, întocmai cum au fost scrise și vestite mai dinainte aceste lucruri (1 Cor. 15, 52; Zaharia 9, 14; Matei 24, 30; Ioan 5, 25; 1 Tes. 4, 16; 2 Petru 3, 10).
Dar din pricina răutății lui și din pricina urii pe care o are contra lui Hristos, nu numai că nu vrea să înceteze lupta lui uzurpatoare și ucigașă, dar caută să întrebuințeze cât mai nimicitor orice clipă și orice mijloc, pentru a face cât mai mult rău împotriva lui Hristos și împotriva Împărăției Lui.
Aceasta este crima lui Satana, a lui anticrist și a tuturor celor care s-au făcut unelte ale răului contra binelui pe pământ.
Când un împărat se vede învins și trebuie să se retragă din locurile unde a stăpânit pe nedrept, atunci el dă foc, otrăvește, ucide, pradă și nimicește fără cruțare tot ce nu mai poate lua sau păstra. Pentru ca potrivnicul lui să nu mai afle când vine decât cenușă, ruină, prăpăd și moarte.
Așa caută să facă acum Satana, când vede că venirea lui Hristos este atât de aproape și când el va trebui să piardă totul.
De aceea ura lui Satana împotriva celor care așteaptă cu drag venirea Domnului Isus și luptă pentru păstrarea bunurilor Lui curate, pentru trezirea dragostei față de venirea Lui, pentru salvarea comorilor Lui și pentru grăbirea venirii Sale fericite în suflete și în lume, - este atât de puternică și necruțătoare.
Nu vă mirați deci voi, frații și surorile mele, slujitori aleși ai lui Isus, că vă urăște lumea (1 Ioan 3, 13).
Nu vă mirați că sunteți vorbiți de rău, priviți cu dușmănie, batjocoriți, lepădați, prigoniți și chiar uciși - toate acestea vi se fac și vi se vor face mereu, numai din pricina Numelui Scump al lui Hristos, Domnul nostru (Filipeni 1, 13; Apoc. 2, 3; Matei 5, 11).
Și acest lucru va fi mereu așa, câtă vreme noi Îl vom iubi și-L vom sluji pe Scumpul nostru Mântuitor și câtă vreme El încă așteaptă și întârzie să vină.
Puteți voi face orice bine în lume.
Puteți să vă purtați cât de cinstit,
puteți să munciți cât de conștiincios,
puteți vorbi cât de respectuos,
puteți răbda orice nedreptate,
puteți răspunde cât de frumos,
puteți să vă dați totul tuturor,
- în zadar, lumea tot vă va urî, necredincioșii tot vă vor batjocori, asupritorii tot vă vor chinui, legile lumii tot vă vor nedreptăți, stăpânirile ei tot vă vor apăsa...
Fiindcă voi Îl iubiți și Îl slujiți pe Hristos, Vrăjmașul păcatului, Potrivnicul diavolului, Nimicitorul răului, Aducătorul Păcii, Judecătorul minciunii, Stăpânitorul și Împăratul Veșnic!
Dar nu descurajați și nu încetați din pricina asta, să-L iubiți, să-L slujiți și să-L așteptați pe Isus.
Nu vă pese de ura lumii, nici nu vă întristați de nici o amenințare, de nici o suferință chiar.
Priviți liniștiți la toate valurile stârnite împotriva voastră și nici să nu vă clatine pașii, furtuna lor cea mai potrivnică.
Hristos este Stânca Veșnic Neclintită. Voi stați tari pe Această Stâncă puternică și nu vă temeți de nimic. Toate valurile urii lumești se vor sparge neputincioase la picioarele voastre, fără să vă poată face nici cel mai mic rău, câtă vreme voi stați tari în Isus.
Dar chiar dacă v-ar și putea face lumea vreun rău trupesc, acest rău nu numai că este trecător, mult mai slab și mai trecător de cum vă închipuiți voi și decât pare el, dar răul acesta până la urmă se va schimba tocmai în cel mai mare bine pentru voi.
Priviți numai cu credință și cu înțelepciune înapoi în Istorie sau în Biblie și vedeți ce minunate binecuvântări au ieșit totdeauna pentru credincioșii lui Isus, din toate suferințele lor.
Dumnezeul Nădejdii să ne umple și pe noi toți de aceeași putere de care a fost plin Apostolul Său Pavel când a zis: Necazurile de acum nici nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare care va fi arătată față de noi (Rom. 8, 18).
Pot totul în Hristos care mă întărește!
13 - Noi credem - de aceea vorbim
Dacă credința noastră vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu, tot așa și auzirea este mijlocul prin care și noi putem cel mai bine vedea și cerceta credința celui care ne vorbește Cuvântul acesta.
Pe cel care tace nu-l poți ușor cunoaște ce fel de credință are, dar pe cel care vorbește îl poți afla ușor ce crede.
Cine crede cu adevărat în Hristos și în Venirea Lui,
cine crede în viața și în răsplătirea pe care le va aduce Hristos la venirea Sa, potrivit cu faptele fiecăruia,
cine crede sincer, cine crede puternic, cine crede cu adevărat,
acela este și poate fi ușor recunoscut din vorbirea sa întâi. Apoi din felul cum el însuși trăiește sincer și smerit ceea ce crede și propovăduiește.
Și tot așa pot fi recunoscuți după felul cuvintelor lor și cei care nu cred ei înșiși în ceea ce vorbesc altora.
Are credința adevărată, în tot ce face și vorbește, semnul adevărului acestuia peste tot cuvântul ei și peste toată înfățișarea sa...
Cuvântul credinței vii și adevărate este cald, este înțelept, este dulce și este sigur.
Cuvântul credinței moarte este fals și rece, încurcat, bâjbâietor, și îndoielnic.
Înfățișarea celui care trăiește mărturisirea sa este luminoasă, smerită, curată, încrezătoare, apropiată, prietenoasă, puternică și sigură.
Înfățișarea celui care nu trăiește el însuși ce spune este aspră, îngâmfată, prefăcută, respingătoare, încrezută, neprietenoasă, slăbănoagă și șovăielnică.
Dar dincolo de cuvintele unui vorbitor și dincolo de înfățișarea lui văzută, dovada dată de Duhul despre el, este cea mai puternică și mai sigură. Duhul tău simte, ascultându-l, dacă acela crede în ce spune. Și dacă trăiește ceea ce predică, sau dacă nu.
De aceea ascultă mai mult cu duhul tău, decât cu urechile tale, pe oricine vorbește Cuvântul lui Dumnezeu!
Deprinde-te să privești sufletul celui care predică.
Învață să deosebești duhul care îl stăpânește.
Și nu te lăsa ademenit nici de istorioarele lui, nici de gesturile și țipetele lui. Nici de înfățișarea sau numele lui lăudăros sau lăudat. Ci cercetează credința din faptele lui. Duhul din gândurile lui. Și scopul din toată umblarea lui. Atunci nu vei putea fi înșelat să crezi aur ceea ce este trestie și adevăr ceea ce este prefăcătorie.
Căci așa s-au înșelat și se vor mai înșela încă foarte mulți, fiindcă sunt tot mai mulți și mai mulți cei care nu cred ceea ce vorbesc, ci se prefac a crede, și doar și-au făcut o meserie din Evanghelie.
De aceea, chiar cei care-i urmează nu cred, ci doar se prefac a crede spusele lor.
Plata lor va fi la fel.
14 - Împreună cu voi
Dar cât de mult iubește Dumnezeu Biserica Sa și pe credincioșii cei adevărați care fac parte vie și scumpă din ea! Tot harul Său este dat pentru ea.
Toți fiii Săi cei mai buni sunt trimeși pentru folosul și zidirea ei.
Tot Cuvântul Său prețios, toate binefacerile și binecuvântările Sale sunt revărsate pentru această Mireasă, și comoară, și moștenire scumpă pentru El!
Chiar Apostolii Domnului sunt unși și trimeși pentru Biserica cea atât de mult iubită de Hristos. Noi suntem lucrătorii, voi sunteți clădirea - zice Sfântul Pavel.
Ce este mai de preț pentru Stăpânul Casei: lucrătorul ori clădirea? Neîndoios că este clădirea! Pentru ea cheltuiește El atât de mult. La ea ține El și în ea investește totul. Pentru ea dă totul. Lucrători sunt mai mulți, dar clădirea e numai una.
Iată de ce Domnul nostru Isus Și-a dat nu numai darurile Sale și Duhul Său ca binecuvântări Bisericii și adunării Sale, ci Și-a dat chiar viața Sa pentru ea.
De aceea El ține la ea atât de mult. Și dorește s-o vadă nu numai crescând mereu în număr, în frumusețe sau în trăinicie, dar s-o vadă și înzestrată cu tot ce privește lumina, bucuria, armonia și puterea, atât înăuntru, cât și în afară.
Lucrarea aceasta a lui Dumnezeu în care va petrece El veșnicia, Și-o dorește nu numai sfântă în tot lăuntrul ei, ci și frumoasă, curată, împodobită cât se poate mai bogat și fericit și în afară.
Dacă pentru templul pământesc pe care Și l-a dorit Domnul ca lăcaș al Său pentru o vreme, El a lucrat și a poruncit cât de frumos și de curat dorește să fie, atunci cu cât mai mult dorește El aceasta pentru Templul Său, pentru Lăcașul Său, pentru Mireasa Sa cu care va petrece veșnicia?
Sfântul Pavel ne dezvăluie taina aceasta, și anume dragostea pe care o are Domnul Isus față de Lucrarea Sa, arătându-ne în aceste vorbe că El prețuiește mai mult nu lucrătorii, ci Lucrarea Lui. Lucrătorii vor fi prețuiți numai în măsura în care vor face Lucrarea frumoasă și trainică. Nu Lucrarea va fi prețuită din pricina lor, ci ei, din pricina lucrării.
Hristos - zice el - ne va face să ne înfățișăm și noi împreună cu voi. Adică ne va învrednici și pe noi, cei care am lucrat bine, să ne bucurăm de cinstea pe care o veți avea voi, Lucrarea Lui, în Ziua când vă veți înfățișa ca o clădire de aur strălucit și strălucitor. Ca o Mireasă frumoasă și gata pentru Mirele ei... Ca un templu sfânt și sfințit, gata pentru Marele Său Preot. Ca o Cetate strălucitoare, gata să-L primească pe Strălucitul ei Împărat!
Ce har pentru Lucrare! Și ce strălucită smerenie pentru lucrătorul încununat de Însuși Împăratul Ceresc!
Slavă și slavă veșnică Ție, Marele nostru Împărat și Dumnezeu, care ne-ai rânduit nu numai un loc atât de strălucit și de ales, ci ne dai și prilejul și puterea ca în acest scurt ceas, care este viața noastră pe pământ, să facem o lucrare pentru care ai promis o răsplată atât de strălucită și eternă!
Te rugăm ajută-ne să fim în stare nu numai să răbdăm cu bucurie și cu biruință totul pentru Numele Tău, ci să și lucrăm cu toată curăția și credincioșia la înfrumusețarea și înzestrarea cât mai bogată și fericită a Bisericii și a Lucrării Tale acum. Pentru ca atunci când ea se va înfățișa în slavă alături de Tine, să fim socotiți și noi vrednici a ne înfățișa împreună cu ea, bucurându-ne când Tu vei privi mulțumit și la partea noastră de lucru, pe care ca niște lucrători smeriți și iubitori, am căutat s-o facem și noi cât ne-am priceput mai bine și mai frumos pentru Tine.
Slavă veșnică Ție, Domnul nostru Preaiubit! Amin.