La Apostolul din Duminica a 31-a după Rusalii (a orbului din Ierihon)
Traian Dorz - Hristos - Puterea Apostoliei
15. O, adevărat și cu totul vrednic de primit este cuvântul, care zice: “Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși“, dintre care cel dintâi sunt eu.
16. Dar am căpătat îndurare, pentru ca Isus Hristos să-Și arate în mine cel dintâi toată îndelunga Lui răbdare, ca o pildă celor ce ar crede în El, în urmă, ca să capete viața veșnică.
17. A Împăratului Veșniciilor, a Nemuritorului, Nevăzutului și Singurului Dumnezeu, să fie cinstea și slava în vecii vecilor! Amin.
15 - Adevărat și vrednic
Toate Sfintele Cuvinte ale lui Dumnezeu sunt adevărate și vrednice de crezut, dar cuvântul despre venirea Mântuitorului Hristos în lumea aceasta pentru mântuirea păcătoșilor lumii, este cel mai adevărat și mai vrednic de crezut.
Toate veștile bune aduse de îngeri vreodată pentru oameni au fost adevărate și vrednice de crezut, dar Vestea Bună adusă de Arhanghelul Gavril Sfintei Fecioare Maria, când i-a zis ei:
- Plecăciune, ție, căreia ți s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei! Iată că tu vei naște pe Mântuitorul lumii - aceasta a fost cea mai bună veste care s-a putut auzi vreodată pentru omenirea aceasta!
Și la fel, Vestea Bună adusă păstorilor în Dimineața Nașterii - când poate același Sfânt Arhanghel le-a spus și lor: Bucurați-vă! Astăzi în cetatea lui David vi S-a Născut un Mântuitor, care este Hristos Domnul - a fost cea mai fericită, mai adevărată și mai vrednică de crezut Veste auzită vreodată de o ureche omenească!
O, adevărat și vrednic de crezut, într-adevăr, este acest Cuvânt! Pentru că nici o altă făgăduință n-a fost adeverită mai hotărât și n-a fost mărturisită mai stăruitor, în tot Cuvântul Sfintelor Scripturi, ca făgăduința aceasta a Venirii Mântuitorului pentru dezrobirea omenirii de sub puterea păcatului. Și pentru mântuirea fiecărui suflet care va crede și va primi darul harului acestuia.
Dar cu toate că atât de mult a repetat gura Domnului făgăduința aceasta - începând chiar de la izgonirea părinților noștri din Rai, prin gura tuturor prorocilor Vechiului Testament, și până la Noaptea Sfântă a Nașterii Sale - totuși atât de puțin s-a crezut acest Adevăr. Și atât de puțini l-au primit la arătarea Lui.
O, ce Dumnezeiască bucurie cuprinde în el acest atât de mare Cuvânt despre Venirea Acelui atât de Mare Mântuitor, care este Hristos Domnul!
Ce uimită bucurie a adus el în sufletul curat al Sfintei Fecioare Maria, Maica Lui Sfântă, când ei, celei dintâi, i s-a făcut Unicul har de a i se vesti și de a i se da acest Mare Mântuitor!
Și ce fericită bucurie a adus el și în sufletele smeriților păstori și ale credincioșilor magi, care la fel, au avut parte de la Dumnezeu să se învrednicească ei, cei dintâi, de a-L adora și de a-L slăvi pe Dumnezeul venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși...
Dar lucru și mai de uimire este că de Venirea Mântuitorului nu s-au bucurat în primul rând cei mai vinovați și cei mai păcătoși - adică tocmai aceia care urmau să câștige cel mai mult în urma Venirii Lui. Pentru că ei erau cei mai nenorociți din cauza marilor și multelor lor nelegiuiri ce îi apăsau... Ci, dimpotrivă, aceștia au fost tocmai cei mai împotrivitori și mai vrăjmași față de Hristos!...
Când a auzit Vestea Nașterii lui Isus, scrie Biblia, Irod s-a tulburat foarte tare. Și tot Ierusalimul s-a tulburat cu el (Matei 2, 3). Fariseii și cărturarii la fel au făcut.
Ci de Venirea Mântuitorului s-au bucurat cu adevărat doar sufletele nevinovate: Sfânta Fecioară, păstorii, magii. Nu oile cele pierdute, care rătăceau și piereau căzute în prăpăstii, și pentru care venea acum Bunul Păstor ca să le caute și să le mântuiască, ci oițele cele ascultătoare, care erau lângă El. Și care nu aveau nevoie de atâta iertare și milă din partea Lui, ca celelalte...
Așa este și astăzi, când Vestea marii Mântuiri, pregătită de Tatăl ceresc și adusă lumii prin Isus Hristos, Fiul Său, se propovăduiește tuturor oamenilor de pretutindeni, pentru ca în primul rând cei dintâi dintre păcătoși să se bucure de ea și să o primească.
Dar întocmai ca atunci când Irod care era cel mai mare păcătos al Ierusalimului, cetatea cea mai plină de păcate, în loc să se bucure strigând și lăudând pe Dumnezeu pentru marea Lui milă și iubire cu care S-a gândit și S-a îndurat de ei, tocmai ei s-au tulburat cel mai mult!...
Și cel dintâi gând al lui Irod a fost să-L ucidă pe Mântuitorul său și al lumii. Nu s-a dat înapoi nicicând, pentru a-L ucide pe Isus, trebuia să mai ucidă patrusprezece mii de copii nevinovați. Ce blestem este păcatul și ce blestemat este oricine trăiește în el!
Iată cum răspund oamenii blestemați, oamenii vinovați, oamenii păcătoși și lumea păcătoasă dragostei lui Dumnezeu care face o Jertfă atât de mare pentru salvarea lor. Și le dă o ocazie atât de fericită și de ușoară pentru a primi iertarea și mântuirea Lui!
O, drag suflet pierdut la care vine acum acest Sfânt Cuvânt trimis de Dumnezeu, pentru a-ți aduce și ție vestea cea bună a mântuirii prin primirea Marelui Mântuitor Isus Hristos, - tu cum răspunzi lui Dumnezeu?
Primești tu pentru tine și mântuirea ta pe Isus Hristos acum? Sau Îl respingi și urzești planuri ucigașe împotriva Lui?
Nu uita că asta poate fi ultima chemare pentru tine!
15 - Hristos Isus a venit...
Oamenii toți s-au născut ca să fie liberi. Nimeni să nu apese pe nimeni. Nici unul să nu robească pe nici unul, ci fiecare să respecte libertatea fiecăruia. Căci toți ne naștem la fel și toți murim la fel.
Dar în veacurile întunecate ale omenirii, cei vinovați au năvălit asupra celor nevinovați. Și cei mai tari s-au năpustit asupra celor mai slabi, jefuindu-i, chinuindu-i, și robindu-i. Pentru a le munci lor, pentru a-i îmbogăți pe ei sau pentru a se distra, chinuindu-i, cum se făcea prin circurile romane sau prin casele și moșiile proprietarilor de sclavi.
America de Nord a fost multă vreme locul unde au fost luați și duși robi, mari mulțimi de oameni nevinovați. Și unde mulți ani acești oameni ținuți în robie au fost vânduți, chinuiți și adeseori omorâți în muncă și în bătaie, mai rău decât animalele.
Dar S-a îndurat Dumnezeu și a venit o vreme când robia acestor oameni s-a sfârșit.
A venit un om al lui Dumnezeu, care a adus legea slobozeniei pentru toți cei ce zăcuseră vremi îndelungate în robia tiranică și ucigașă.
Când a venit această lege, toți robii au fost eliberați...
O, ce mare bucurie a fost atunci când lanțurile robiei au fost rupte, iar cei ce zăcuseră în ele strigau liberi, cântând și plângând de bucurie.
Dar au fost și unii robi nenorociți pe care stăpânul lor tiran îi ținea departe de cei eliberați, ca să nu audă și ei Vestea cea bună a izbăvirii lor din robie. Ca să nu audă de Numele Eliberatorului lor. O, ce nefericită era starea acelora! Erau liberi, dar ei nu știau aceasta...
Când printr-o minune a ajuns la unul dintre acești robi nenorociți vestea că demult s-a adus o lege a slobozeniei de către Marele Eliberator al celor robiți și că și ei sunt liberi, unul dintre ei s-a prăbușit plângând:
- Liber, și eu n-am știut! Liber, și eu m-am chinuit aici de atâta timp. Liber, și eu stau rob de atâția ani la acest stăpân tiran și chinuitor... O, nenorocitul de mine, de ce n-am știut eu asta mai demult?...
O, fratele meu și tu sora mea care ești încă și tu rob al păcatului! Și pe care tiranul stăpân al iadului te chinuie de atâția ani! Nici voi n-ați auzit de Isus Hristos, Marele eliberator care a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși?
Nici voi n-ați auzit de Legea harului, prin care s-a adus Vestea cea Bună a iertării și a înfierii tuturor oamenilor prin Jertfa Ispășitoare a Crucii de pe Golgota? Jertfa pe care a adus-o în locul nostru al tuturor oamenilor, Isus Hristos, Fiul și Mielul lui Dumnezeu, Prețul răscumpărător al tuturor sufletelor noastre care erau robite prin păcat la marele vrăjmaș și vechiul șarpe, diavolul?
Și voi sunteți prin acest har liberi!
Și păcatele voastre prin acest Preț mare, au fost plătite!
Și sufletele voastre prin această Jertfă au fost răscumpărate!
Săltați de bucurie, strigați de veselie, lăudați plângând și cântând Numele Marelui vostru Eliberator, Isus Hristos! Și primiți chiar acum cu toată graba și recunoștința această veste scumpă și acest Preț Sfânt pentru mântuirea voastră!
Isus Hristos a venit în lume ca Mântuitor, ca Mesia Cel Promis prin profeți și prin Scripturi.
El nu trebuie să mai vină în acest fel de acum înainte. Ci El a venit așa acum două mii de ani. Și de atunci se vestește în Numele Lui iertarea păcatelor.
Și oricine crede în El - și-L primește ca Mântuitor al său personal - capătă prin Numele Lui iertarea păcatelor și Împărăția lui Dumnezeu.
Oricât de mari ar fi păcatele aceluia și oricât de departe ar fi fost el (Fap. Ap. 10, 43; 13, 39; Rom. 10, 4).
O, cât de nenorociți sunt acei ce nu cred și nu primesc această veste fericită și mântuitoare că Hristos Isus a venit în lume! Și că El a și adus mântuirea păcătoșilor. Că El este chiar acum și chiar aici, îmbiindu-le și lor în dar această mântuire numai prin credința și prin ascultarea de El. O, ce nenorociți sunt cei ce încă mai cred că Mesia nu a venit, ci mai așteaptă și acum alt mesia, - și nu pe Hristos!
Într-adevăr, ce nefericiți sunt acei care mai cred și acum că Isus Hristos Mesia încă n-a venit în lume! Care mai cred și acum că El trebuie abia de acum încolo să vină, cine știe când... Aceștia așteaptă în zadar, privind în viitor și așteptând un tren care a și sosit și a plecat de două mii de ani. Mesia Hristos este aici. Și îmbie pe orice om care vrea să creadă, ca să primească pe Acest Mesia, acest tren, pentru a ajunge în Împărăția Lui cerească. Trenul spre Acolo va pleca în curând cu cei care se vor fi suit în el. Și care vor fi rămas pe locul câștigat când au crezut în Hristos.
Dragă suflet de lângă mine, tu cum stai în privința asta?
Crezi tu că Hristos a venit?
Crezi tu că El a făcut mântuirea păcătoșilor prin Moartea și Învierea Lui pentru toți oamenii?
Crezi tu că El îți poate da și ție, chiar acum, și chiar aici, iertarea păcatelor și mântuirea sufletului, dacă crezi în El și primești pentru tine prețul Sângelui Său răscumpărător?
Crezi tu și primești tu acest Cuvânt adevărat și cu totul vrednic de primit?
Dacă crezi și primești, îngenunchează și tu chiar aici și chiar acum cu lacrimi de căință și de pocăință, predându-te lui Isus și punând legământ ca să-L iubești și să-L urmezi până la moarte. Ca să primești și tu un loc și un drept în trenul mântuirii, împreună cu cei care tot așa, prin nașterea din nou au apucat un loc slăvit aici. Și așteaptă cu bucurie ajungerea fericită în Ierusalimul cel ceresc!
15 - Cel dintâi sunt eu
Dintre păcătoșii pe care Hristos Isus a venit ca să-i mântuiască, cel dintâi sunt eu - spune Sfântul Apostol Pavel - dar am căpătat îndurare.
Spune un sfânt înțelept așa: Dacă cel păcătos s-a îndreptat, niciodată să nu-i mai pomenești despre păcatele lui. Căci dacă acesta singur se recunoaște mereu că a fost păcătos, nu trebuie să-i mai spună nimeni acest lucru.
Nu-i om mai virtuos ca acela care se recunoaște singur că nu are nici o virtute. Fiindcă smerenia lui Dumnezeu este suma tuturor virtuților și garanția pentru care Dumnezeu dă totdeauna harul Său celui ce o are. După cum este scris: El dă har celor smeriți (Iacov 4, 6).
Din pricina acestei smerenii, acela care s-a numit pe sine cel mai dintâi dintre păcătoși, a fost înălțat de Dumnezeu mai presus decât alții dinaintea lui. După cum iarăși este scris: Cel ce se poate face mai mic decât toți, este mai marele tuturor.
Dorința după întâietatea în laude este una dintre cele mai mari și mai greu de biruit ispite. Cu această ispită diavolul nimicește pacea multor adunări și mântuirea multor suflete credincioase.
Dorința de întâietate lumească a fost pricina pierzării unora dintre cei mai mari și mai aleși oameni ai Bibliei și slujitori ai bisericii lui Dumnezeu.
Începând cu Lucifer, îngerul căzut, potrivnicul lui Dumnezeu și vrăjmașul lui Hristos... și sfârșind cu omul fărădelegii, care va îndrăzni să se înalțe mai presus de tot ce se numește Dumnezeu sau este vrednic de închinare, așa încât se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept dumnezeu, șirul hămesiților după întâietate lumească este nesfârșit (2 Tes. 2, 4-12).
Foamea aceasta satanică după laude este cea mai cumplită și mai nesăturată dintre toate patimile care macină și năruiesc un suflet omenesc.
Sufletul stăpânit de dorința aceasta nu se dă înapoi de la nici o crimă pentru a o ajunge și pentru a o păstra. Cele mai multe ucideri și vânzări, nelegiuiri și dezbinări s-au făcut și se fac între oameni și între credincioși de către cei nebuni, după întâietate. Care fac sau gândesc totul numai pentru asta.
Dar cine oare mai aleargă după întâietatea în smerenie și ascultare de Dumnezeu și de frați?
În gândirea și în umblarea lumească, totul se zice și se face potrivit ordinii acesteia:
eu, tu, el. Adică:
1 - Întâi eu. Eu sunt persoana întâi.
2 - Apoi tu. Tu ești persoana a doua.
3 - Și în urmă el. El este persoana a treia, persoana ultimă dintre toate și în toate.
În practica vieții și în ordinea obișnuită în lume, asta înseamnă că interesul meu, pofta mea, avantajul meu trebuie să fie primele.
După aceea ale tale.
Și numai dacă mai rămâne ceva, apoi îi vine rândul și lui. Adică de aproapelui și semenului nostru. Sau Domnului nostru, care nu este - sau pare că nu este - de față!...
Dar în gândirea și în umblarea duhovnicească a credinciosului, ordinea este chiar inversă:
1 - El, adică Domnul, cauza și voia Lui. Sau fratele și semenul nostru.
2 - Tu, adică cel mai apropiat, soțul, părintele, fiul și fratele meu.
3 - Și în urmă eu, adică persoana mea, folosul meu, voia mea.
Cine umblă după felul dintâi, după felul lumesc, acela este un om firesc, un om rău, un om blestemat, și osândit la pedeapsa veșnică.
Cine umblă după felul al doilea, cel duhovnicesc, abia acela este un om bun, un om al lui Dumnezeu și binecuvântat cu o răsplată veșnică. Pentru că felul dintâi este felul diavolului. Și numai felul cel de-al doilea este al lui Hristos!
Într-un singur caz trebuie să spunem și noi: cel dintâi sunt eu, în cazul acesta în care a spus acest cuvânt și Sfântul Apostol Pavel: între păcătoși.
Între păcătoșii care se recunosc pierduți și vin să se prăbușească la picioarele Crucii lui Isus, spre a se împărtăși de spălarea Sângelui Său Sfânt, care pentru noi și pentru mulți s-a vărsat pentru iertarea păcatelor.
Aici da, aici trebuie să zicem și noi și să facem primii pasul recunoașterii și mărturisirii acesteia. O astfel de mărturisire și de întoarcere ne-ar da dreptul la prima binecuvântare, cum a dat și Sfântul Apostol care a spus aceste cuvinte.
Mântuitorul a spus: Unul este Primul între voi: Domnul și Învățătorul vostru. Dar voi sunteți egali.
- Egali da, a zis și zice firea, tot firea omenească a unuia, dar între egali, primul sunt eu...
- Ba eu! Ba eu! Ba eu! - au zis atunci și ceilalți. Și o ceartă lungă de aproape o mie de ani s-a încins și continuă și astăzi, pentru această întâietate...
Fără să fi învățat nici unul până azi că ordinea lui Hristos este alta. Că întâietatea în ordinea lui Isus este nu a celui ce pretinde, ci a celui ce renunță... nu a celui care cere, ci a celui care lasă.
Nu a celui ce se înalță, ci a celui ce se smerește...
Căci nu cel ce se laudă singur este lăudat, ci acela pe care Domnul îl laudă. Și nu acela ce se înalță singur este înălțat, ci acela pe care Dumnezeu îl înalță.
Înțelegem oare și noi acest lucru, măcar cum a dorit Domnul să-l înțeleagă ucenicii Săi, în vremea ispitei lor, când și ei se certaseră tot pentru acest rușinos și satanic lucru: care să fie mai mare (Luca 22, 24-27; Ioan 13, 4-15).
Binecuvântat să fie acela care dacă a înțeles acest adevăr mare și sfânt, îl și face cu inima și fapta lui!
16 - Dar am căpătat îndurare
Dar am căpătat îndurare, pentru ca Hristos să-Și arate în mine, cel dintâi, toată îndelunga Lui răbdare, ca o pildă celor ce ar crede în El în urmă, ca să capete viața veșnică.
O, cât de minunată este istoria harului Dumnezeiesc! Și ce uriașă este Cartea Îndurării lui Hristos!...
Ce mare, ce nesfârșit de mare este numărul sufletelor care au căpătat această îndurare!
Și ce negrăit de frumoase sunt căile prin care Dumnezeu Și-a arătat această mare îndurare a Lui față de fiecare din cei care s-au împărtășit din ea!
Într-adevăr, dacă despre toate acestea câte le-a făcut îndurarea lui Dumnezeu și Sângele iertării lui Hristos s-ar fi putut ori s-ar putea scrie, cred că nici în lumea întreagă n-ar încăpea cărțile mărturiilor tuturor acelora care ar avea atât de spus despre ce a făcut Hristos pentru ei. Și cum S-a îndurat El de sufletele lor...
Dar Magdalena, dar Zacheu, dar Lazăr, dar Ninive, dar Ierusalimul, dar Sibiul, dar Săsciorii?...
Dar eu, dar tu, dar toți?
O, și eu, deși eram cel mai rău și mai căzut, am căpătat îndurare, atâta îndurare din partea Tatălui ceresc!
Nu mi-ar ajunge nici mie toată hârtia din lume și toate viețile omenești, ca să arăt câte știu și câte nu știu, câte pot și câte nu pot, câte am văzut și câte n-am văzut, din marele număr și din nesfârșitele feluri în care Hristos Și-a arătat minunata Lui îndurare față de mine...
Iată ajuns aici, nu mai pot scrie nici un cuvânt mai departe, ci trebuie să mă prăbușesc în genunchi!
Nu mai văd de lacrimi să scriu nici un rând...
Nu mai pot de mișcat să spun nici un cuvânt!
O Dumnezeule, o Dumnezeul meu, cât de nemărginit de iubitor, de bun, de înțelegător, de îndurat ai fost și ești Tu cu mine!
Față de nimeni din lumea asta nu știu să mai fi avut nevoie de atâta răbdare, ca față de mine!... Nimănui pe lumea asta n-a trebuit să-i ierți păcate atât de multe și de mari, cum mi-ai iertat mie...
Nimănui pe lumea asta nu i-ai împlinit cereri și rugăciuni de felul acelora ce mie mi le-ai împlinit.
Nimeni pe lumea asta n-a avut parte de binecuvântări atât de mari, de ocrotiri atât de iubitoare, de daruri atât de Dumnezeiești, de bucurii atât de adânci, de taine atât de fericite, de trăiri atât de cerești, - cum am avut eu!...
Atunci cine Doamne ar mai fi atât de dator să Te laude, să-Ți cânte, să-Ți plângă, să-Ți spună, să-Ți mulțumească într-un fel unic și veșnic, - cum sunt eu dator?
Dar oare tu, suflet scump care citești sau asculți aceste cuvinte și aceste lacrimi ale mele, tu oare n-ai nimic de spus și de mărturisit despre vreo minune pe care să știi că îndurarea lui Hristos a făcut-o în chip deosebit pentru tine?
Pe tine nu te-a răbdat și nu te-a așteptat atâția ani Domnul până să te întorci la El? Sau nu te mai rabdă și așteaptă oare El și acum?
Pe tine nu te-a izbăvit Dumnezeu oare în chip minunat și cutremurător din nici o primejdie de moarte?
Ție nu ți-a ascultat El și nu ți-a împlinit îndată chiar nici o rugăciune?
Ție nu ți-a făcut Hristos nici un har unic? N-a avut El special pentru tine nici o îndurare? N-a strălucit El niciodată pe drumul tău?
Sau poate că ochii tăi și mintea ta au fost acoperite până azi și n-ai văzut și n-ai înțeles nimic din toate acestea?
Dar oare nici acum tot nu poți vedea și înțelege?
Atunci când crezi că vei putea?
Da, noi am căpătat toată această îndurare și am devenit conștienți de ea, tocmai în vederea slavei lui Dumnezeu și mântuirii altora.
Tocmai pentru ca Mântuitorul meu să-Și arate și în mine, în acea măsură, îndurarea Sa, - am fost salvat de unde fusesem căzut, ca să-I slăvesc și eu această îndurare!
Cine a fost căzut puțin a avut nevoie de puțină îndurare ca să fie salvat. Dar cine a fost căzut mult, acela a avut nevoie de multă, - nu de puțină...
Hristos ne-a iertat toată datoria, tuturor. Dar noi nu toți am fost datori la fel. Tu ai avut poate o datorie de numai o sută de talanți, dar eu am avut de zece mii.
Și tu ești dator recunoștința, dar de o sută de ori pentru mai puțin decât mine.
Revărsarea râului umple toate vasele așezate în mijlocul lui, dar nu toate sunt de aceeași mărime.
O singură condiție se cere pentru a fi umplute: ca orice vas să stea drept, cu toată deschiderea lui înspre revărsarea apei. Pe un vas întors, nici toată apa lumii nu-l va putea umple.
Îndurarea Mântuitorului Hristos îți iartă și ție toate păcatele tale, dar cu o singură condiție: să-ți deschizi toată inima ta, ca s-o primești cu credință.
Să-ți deschizi gura ta ca să o mărturisești cu pocăință. Și să-ți deschizi ochii tăi, ca să plângi cu căință.
Iar după aceea, de-a lungul întregii tale vieți să păstrezi darul harului acestuia în toată ființa ta, umblând printre semenii tăi ca o dovadă vie a îndurării lui Hristos. Pentru ca oricare dintre ei văzând marea și fericita schimbare pe care Hristos a putut-o face în tine, să dorească și să vină și ei spre a se împărtăși din îndurarea Lui.
16 - Ca o pildă
Oamenii nu au nevoie chiar atât de mult de sfaturi sfinte, cât au nevoie de pilde sfinte.
Nu au nevoie de cuvinte mari, cât au nevoie de pilde mari. Cuvinte mari au fost și sunt multe, dar pilde mari au fost prea puține.
Vorbele mari se aud și azi destul de des. Numai viețile și pildele mari se văd atât de rar.
Mântuitorul nostru a spus: Eu v-am dat o pildă, cum am făcut Eu, așa să faceți și voi.
El nu ne-a spus: Cum am zis Eu, așa să faceți, deși zisele Lui erau și lumină și putere pentru noi.
Ci ne-a zis: Cum am făcut Eu, așa să faceți, pentru că vorba este frunza, dar abia fapta este rodul...
Urmând Marelui nostru Dumnezeu și Învățător Isus Hristos, toți marii Săi Apostoli și urmași ne-au arătat la fel calea mântuirii, nu numai prin cuvintele lor, ci mai ales prin pilda vieții lor. Căci nu cuvintele noastre sunt exprimarea noastră cu adevărat, ci trăirea noastră.
Nu vorbele noastre, nici scrisul nostru nu sunt exteriorizarea cea mai adevărată a ființei noastre, ci sunt faptele noastre. Însuși Mântuitorul ne-a lăsat acest cuvânt: După faptele lor îi veți cunoaște. Și după roadele lor. Nu după vorbele și după frunzele lor (Matei 7, 15-20).
Urmați-mă pe mine fraților! - spune Sfântul Apostol Pavel... Și uitați-vă cu băgare de seamă la cei ce se poartă după pilda pe care o aveți în noi (Filipeni 3, 17).
Ce am văzut și ce am auzit, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre... aceea vă vestim și vouă - spune Sfântul Apostol Ioan - ca și voi să aveți părtășie cu noi... (1 Ioan 1, 1-3).
Și toți ceilalți mari oameni ai lui Dumnezeu din Biblie și din Istorie au făcut la fel, lăsând mai întâi urmașilor lor pilda unei vieți sfinte și vrednice de urmat. Apoi, lăsându-le acestora opera lor scrisă ori vorbită. Avuția lor sau sfaturile lor.
În lumina acestei mari și veșnice condiții, se vede cel mai bine care viață este vrednică s-o urmăm, și care nu.
Când este vorba despre dragoste, de exemplu, nu poeziile despre ea, nici cântările despre ea, nici predicile cele mai frumoase despre ea sunt dovada că o avem. Ci trăirea ei cu fapta în familia și în anturajul nostru trupesc și sufletesc în care suntem și viețuim.
Nu din tăria vocii cu care predicăm despre iubire, nici din instrumentul cu care cântăm sau scriem despre ea se poate constata existența ei în viața noastră. Ci din căldura și din ascultarea părtășiei noastre cu frații și cu familia noastră duhovnicească... Din binefacerile noastre față de toți semenii noștri.
În zadar aș scrie eu zeci de meditații despre dragoste și aș cânta sute de cântări despre ea, dacă în mijlocul familiei mele frățești eu sunt un element nesupus, îndărătnic, îngâmfat, tulburător și dezbinat. Ce preț mai pot avea atunci înaintea lui Dumnezeu - și chiar înaintea oamenilor - zăngănitul țambalului meu și sforăitul vorbirii mele?
Nu cel ce-Mi zice Mie: Doamne, Doamne - va intra în Împărăția cerurilor, ci acel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri - spune Mântuitorul (Matei 7, 21).
Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. Și chiar dacă aș avea darul prorociei, și aș cunoaște toate tainele și toată știința; chiar dacă aș avea toată credința, așa încât să mut și munții, și n-aș avea dragoste, - spune Sfântul Apostol Pavel - nu sunt nimic. Și chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic (1 Cor. 13, 1-3).
Oare va putea să o înțeleagă asta acela căruia i se potrivește cel mai bine? Acela care ar fi trebuit de multă vreme s-o fi înțeles?
Sufletul meu și fiul meu, fiul dragostei mele, să nu uităm noi niciodată acest mare și scump adevăr!
Să nu propovăduim Cuvântul niciodată pentru alții în primul rând, ci pentru noi înșine.
Să nu spunem în primul rând: Voi cum stați față de cuvântul ascultării, sau al smereniei, sau al dărniciei? Ci să spunem: Noi cum stăm față de acestea?
Să nu spunem: Să vă învăț eu! Ci să spunem: Să învățăm noi!
Să nu spunem: Trebuie să fiți o pildă pentru alții! Ci să spunem: Trebuie să fim!
Să ne rugăm Domnului să ne ajute. Dar să ne dăm și noi toate silințele ca să fim cu adevărat o pildă despre marea îndurare a Lui, pentru toți. Să vadă toți marea schimbare făcută în viața noastră de către nașterea din nou. De predarea și hotărârea noastră pentru Dumnezeu. De trăirea curată și sfântă a legământului nostru pe care l-am făcut cu Domnul nostru Isus, prin Duhul Sfânt, în clipa întâlnirii noastre cu El.
Căci numai în felul acesta toți cei ce se vor uita la buna noastră schimbare vor fi îndemnați și ei să ne urmeze.
Astfel Domnul și Mântuitorul nostru va fi slăvit prin noi, harul Său va fi cunoscut de tot mai mulți, iar semenii noștri vor fi și ei aduși la mântuire prin El.
17 - A Singurului Dumnezeu...
A Împăratului Veșniciilor, a Nemuritorului, Nevăzutului și Singurului Dumnezeu să fie cinstea și slava în vecii vecilor. Amin.
Așa se încheie acest scurt apostol din trei versete, plin însă de atât de multe și de grele adevăruri.
El conține pe scurt toată Evanghelia mântuirii noastre. Și toată învățătura lui Hristos, Mântuitorul nostru. Căci toată esența Sfintelor Scripturi sunt aceste trei adevăruri cuprinse în unul singur: adevărul mântuirii noastre.
Partea cea mai dintâi a acestui întreit adevăr unic este că noi toți și fiecare dintre noi eram niște păcătoși pierduți. Dar pentru noi a venit din ceruri pe pământ ca să ne mântuiască Singurul Fiu al lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Isus Hristos.
Acesta este începutul și temelia mântuirii noastre. A fiecăruia din noi în parte. Și a tuturor împreună.
Partea a doua a acestei mântuiri este adevărul că primirea mântuirii noastre are ca dovadă o totală schimbare a vieții noastre, din felul rău dinainte, într-un fel nou și sfânt.
Dar pentru că o astfel de schimbare nu o poate face decât puterea îndurării și a Jertfei lui Hristos, întreaga noastră viață de după această schimbare este, și trebuie să fie, o mărturie vie și puternică a acestei Puteri. Pentru ca toți semenii noștri aflați în starea noastră veche, să dorească și ei să primească puterea Jertfei înnoitoare a lui Hristos, Domnul nostru, spre a fi aduși și ei în starea noastră cea nouă.
Partea a treia a acestei minunate mântuiri apoi va fi necurmata jertfă a mulțumirii și a laudei noastre pentru tot acest mare har primit, înălțată numai Împăratului Veșniciilor, Nemuritorului, Nevăzutului și Singurului Dumnezeu: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh, care ne-a gândit-o, care ne-a adus-o și care ne-a făcut-o cunoscută, așa încât să ne bucurăm veșnic de ea.
Deci, pentru toată această lucrare de mântuire, toată cinstea și slava se cuvin numai Domnului și Dumnezeului nostru, fiindcă de la început și până la sfârșit totul a fost făcut numai de El.
Noi toți eram morți în greșelile și în păcatele noastre în care trăiam după mersul lumii acesteia. După duhul neascultării și orbiei care lucrează acum în fiii veacului acestuia. După îndemnul firii noastre pământești, fiind din fire fii ai mâniei și ai pierzării, ca și ceilalți.
Dar Dumnezeul Acesta al Milei, al Iubirii și al Bunătății, care este atât de bogat în îndurare față de toți, nu ne-a lăsat. Ci pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, ne-a adus și pe noi la viață împreună cu Hristos, Domnul și Răscumpărătorul sufletelor noastre.
Prin harul Său, numai prin harul Său, suntem noi mântuiți. Nimic nu vine de la noi, ci totul este numai lucrarea dragostei Lui minunate (Efes. 2, 1-6).
De aceea, într-adevăr, toată slava și cinstea I se cuvin numai Lui. Și fiecare dintre noi trebuie să simtă, să creadă și să facă așa.
Singurul și neînsemnatul nostru merit este că am crezut vestea acestui har, când ea ni s-a adus - acei care am crezut-o!...
Că am primit-o - acei care am primit-o.
Și că ne dăm toate silințele să o mărturisim cu viața noastră - acei care ni le dăm.
Dar ce neînsemnat este și acest singur merit al nostru, în toată veșnica operă a mântuirii noastre!
Și totuși cât de scump prețuiește el în fața lui Dumnezeu! Căci Dumnezeu numai pentru acest neînsemnat merit ne dă această veșnică și strălucită comoară a mântuirii Lui.
Și împreună cu ea, toate celelalte nebănuite daruri ale harului Său ceresc. După cum este scris: Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit... (1 Cor. 2, 9).
O, slavă, cinste și laudă veșnică să-Ți fie aduse numai Numelui Tău, Părintele Veșniciilor, Nemuritorului, Nevăzutului și Singurului Dumnezeu Adevărat, pentru toată dragostea nespus de mare cu care ne-ai iubit, ne-ai căutat, ne-ai aflat și ne-ai adus la Crucea și Jertfa cea Mare și Veșnică a Fiului Tău Isus Hristos, prin care am fost iertați de păcatele noastre, înviați din moarte, și înfiați de Tine printr-un har atât de mare arătat de Tine față de noi.
Te rugăm ajută-ne să trăim în viața care ne-a mai rămas pe pământul acesta, ca niște oameni noi, o viață nouă și sfântă, închinată Ție și voii Tale. Pentru a fi prin aceasta niște mărturii și dovezi vii în fața tuturor semenilor noștri, ca și ei să fie îndemnați puternic să se predea Ție.
Și pentru toate binefacerile Tale față de noi, atât în viața aceasta, cât și în cea veșnică, ajută-ne Dumnezeul nostru să facem totul ca numai a Ta să fie toată cinstea și slava, acum și în vecii vecilor. Amin.