La Apostolul din Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zacheu)
Traian Dorz - Hristos - Puterea Apostoliei
9. Iată un cuvânt adevărat şi cu totul vrednic de primit!
10. Noi muncim, în adevăr, şi ne luptăm, pentru că ne-am pus nădejdea în Dumnezeul Cel Viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor, şi mai ales al celor credincioşi.
11. Porunceşte şi învaţă aceste lucruri.
12. Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie.
13. Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare, şi la învăţătura pe care o dai altora.
14. Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin prorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor.
15. Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi.
16. Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii, pe care o dai altora: stăruieşte în aceste lucruri, căci dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.
9 - Un cuvânt adevărat
Cuvântul este darul cel mai mare pe care îl are o făptură omenească. Darul de a putea vorbi, de a-şi putea exprima simţămintele prin cuvinte grăite şi înţelese este un bun de preţ nespus de mare, este o binecuvântare sfântă pe care Domnul Dumnezeu n-a dat-o decât omului. Nici o altă făptură a lui Dumnezeu nu are acest dar atât de nobil şi de ales, ca omul. De aceea în înţeles duhovnicesc, omul nu este o făptură de origine pământească, ci de origine divină. Darul cuvântului şi al înţelepciunii din care izvorăşte cuvântul, este un dar pe care îl au numai fiinţele divine. De aceea cuvântul este sfânt, şi orice fiinţă omenească ar trebui să rostească fiecare din cuvintele sale numai în felul acesta. Fiecare cuvânt ar trebui să fie numai adevărat, şi numai sfânt, şi numai vrednic de primit.
Dar ce dureros adevăr se poate vedea azi în lume: în ce fel jalnic s-a degradat şi s-a pierdut valoarea cuvântului omenesc! În loc să fie numai adevăr, cuvântul oamenilor a devenit aproape numai minciună. În loc să fie înţelepciune, a devenit prostie. În loc să fie curăţie şi frumuseţe, a devenit murdărie şi urâciune. Aproape nici un cuvânt omenesc de azi, nu mai poate fi vrednic de primit şi de crezut! Oamenii îşi spun unii altora minciuni, spune Biblia (Ier. 9, 8).
Şi pentru că s-au obişnuit să nu-şi mai pună nici un preţ pe cuvintele lor, oamenii minciunii s-au obişnuit să nu preţuiască nici Cuvântul lui Dumnezeu. Nici cel vorbit de biserici şi adunări. Nici cel scris în Sfintele Scripturi şi în cărţile Domnului. Obişnuiţi cu dispreţul faţă de ziarele şi cărţile lumeşti care spun şi scriu numai cuvinte nevrednice de crezut, oamenii lumii de azi privesc tot în acest fel neîncrezător şi Cuvântul Cel Sfânt şi adevărat al lui Dumnezeu. De aceea îşi permit să-l calce, să-l ardă, să-l dispreţuiască, să-l lepede, să-l prigonească sau să-l strice după interesele sau voia lor.
Ce grozav lucru este acesta şi la ce pierzare nimicitoare îl duce pe om dispreţul faţă de cuvântul său şi faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Dispreţuindu-şi cuvântul, omului nu-i mai rămâne nici un alt mijloc de apropiere faţă de alt om, semenul său. Nici faţă de Dumnezeu, Binefăcătorul lui. Fiindcă minţindu-şi pe fratele său şi încercând să-şi mintă şi pe Dumnezeul lui, cine să-l mai ajute ori să-l mângâie pe omul fără cuvânt şi fără crezare?
O, fiul meu şi fratele meu, iată cea mai mare valoare pe care o ai de la Dumnezeu: cuvântul tău şi Cuvântul Lui; ai grijă de aceste două mari avuţii, fiindcă în ele stă valoarea ta şi mântuirea ta. În cuvântul tău stă valoarea ta, şi în Cuvântul lui Dumnezeu stă mântuirea ta. Fie-ţi amândouă acestea la fel de scumpe şi sfinte. Ţine-ţi cuvântul tău spus oamenilor şi lui Dumnezeu. Şi ţine Cuvântul Lui, spus ţie şi lumii, în felul cel mai vrednic şi mai sfânt. Nu spune ce nu poţi face, şi nu face ce nu poţi spune. Dar ce poţi face, spune; şi ce poţi spune, fă întocmai, fiindcă atunci eşti adevărat şi tu şi cuvântul tău.
10 - Muncim şi ne luptăm...
Munca şi lupta sunt cele două jumătăţi din care se întregeşte viaţa unui copil al lui Dumnezeu, a unui ostaş al Domnului. A munci pentru propăşirea cauzei lui Dumnezeu, pentru roadele binelui, pentru creşterea Evangheliei. Şi a lupta pentru apărarea acestei cauze, pentru păzirea acestor roade, pentru păstrarea curăţiei şi a integrităţii acestei Evanghelii. Cine numai munceşte, dar nu luptă, acela osteneşte pentru hoţi, adună pentru înşelători şi suferă pentru hrăpăreţi.
Cine numai luptă, dar nu munceşte, în curând nu va mai avea pentru ce să lupte, fiindcă nu va mai avea ce să apere. Ogorul nemuncit se ruinează şi se pustieşte, iar acolo unde este ruină şi pustiu, nu mai este nici o primejdie şi nu mai ameninţă nici un duşman.
Ce dureros se vede acest amar adevăr în multe din familiile şi din adunările frăţeşti!
În multe familii şi adunări, cei ce aveau răspunderea acolo au depus multă muncă, au câştigat multe suflete pentru Domnul şi au adus multă roadă pentru Evanghelia Domnului Isus; dar dacă n-au luptat să apere aceste roade şi să ferească aceste suflete de duhurile hrăpăreţe, de învăţăturile dezbinătoare şi de uneltele acestora, nu peste mult timp s-a ales ruina şi pustiul de toată munca lor.
Ce harnic s-a muncit cândva la Sibiu, la Săsciori, la Sighişoara, la Sebeş, la Avrig!...
Ce adunări minunate erau cândva acolo! Ce tineret se ridicase, ce bucurii cereşti, ce petreceri neuitate, ce roade sfinte!... Dar ce folos de toate acestea dacă astăzi nu mai sunt acolo decât nişte ruine şi nişte pustietăţi în care cântă numai păsările întunericului şi ale morţii?
Au muncit acolo într-adevăr, slujitori harnici ai lui Hristos, Mântuitorul, care au adunat cu multe jertfe, cu multe lacrimi şi cu multe osteneli atâtea suflete pentru Hristos... Dar dacă ei, sau dacă alţii care au venit acolo în urma lor n-au vegheat şi n-au luptat ca să apere ceea ce s-a adunat - în zadar. Via lor cea frumoasă, dar fără apărare, au năpădit-o mistreţii şi vulpile. Ogorul lor cel nepăzit a fost pustiit de hoţi şi prădători. Şi turma lor duhovnicească a fost furată de lupii şireţi şi vicleni care nu caută decât pe cine pot să fure, să sfâşie şi să nimicească!
Ce privelişte tristă este acum acolo! Numai hoituri şi numai noroaie, ca după potop. Porumbelul Duhului Sfânt, care altădată zbura şi se lăsa fericit aici, astăzi nu mai găseşte nici un loc plăcut şi dulce. Nici o ramură verde şi sănătoasă de măslin binecuvântat de care să se bucure...
O, fraţii mei şi urmaşii noştri, luaţi seama cu toată grija la înştiinţarea Cuvântului lui Dumnezeu şi la predica îndurerată a ruinelor şi a pustietăţilor noastre! Munciţi ca să strângeţi pentru Domnul, dar luptaţi-vă pentru a apăra ceea ce aţi strâns! Adunaţi suflete şi strângeţi-le lângă Hristos în Oastea Lui, în adunarea şi Biserica Lui cea vie şi sfântă, dar tot atâta râvnă şi grijă să depuneţi pentru apărarea acestor suflete.
Credinţa şi dragostea lui Hristos strâng sufletele, dar numai învăţătura şi adevărul le apără. Nu lucraţi numai cu credinţa şi cu dragostea ca să strângeţi suflete la adunarea lui Hristos, ci luptaţi cu adevărul şi cu învăţătura, să ţineţi aceste suflete statornice acolo, la Hristos, în adunarea şi în Oastea Lui, după cum au venit şi au pus legământul la început cu Isus.
Puneţi mâna pe cartea de învăţătură şi zidiţi-vă temeinic pe adevărul credinţei noastre sfinte şi drepte! Propovăduiţi Cuvântul potrivit cu învăţătura (Tit 1, 9). Luaţi seama la învăţătură, căci credinţa şi dragostea se primesc prin ea, şi se păstrează prin ea, după cum este scris: credinţa vine prin auzire... şi dragostea se păstrează prin adevăr. Când învăţătura se schimbă, credinţa se pierde. Când adevărul se strică, dragostea se nimiceşte.
Ferice de cel ce munceşte să strângă, dar şi luptă să apere. Acela va avea totdeauna şi bucurii, şi fraţi şi răsplată.
11 - Porunceşte şi învaţă
Pentru ca să ajungi a porunci cândva altora, trebuie mai întâi să înveţi tu însuţi să asculţi pe alţii. Pentru ca să ajungi cândva în stare să înveţi pe unii, trebuie mai întâi tu să te obişnuieşti a învăţa de la alţii. Nimeni nu va şti cum să poruncească spre a putea fi ascultat, dacă mai întâi nu a ştiut cum să se supună el însuşi la o ascultare deplină faţă de cei pe care trebuie să-i asculte. Nimeni nu va putea fi niciodată un bun învăţător, dacă mai întâi nu a învăţat să fie un bun elev.
În toate privinţele noi putem lua ca model de viaţă pe Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos; dar în privinţa supunerii şi a poruncirii, în privinţa smereniei în a asculta El Însuşi şi a competenţei de a învăţa, Îl putem avea şi mai mult. El a fost ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce, de aceea a fost vrednic şi să poruncească să fim şi noi ascultători până la moarte. El a învăţat să Se supună până la orice smerenie, de aceea a fost vrednic să ne înveţe şi pe noi până la slavă.
Ce uşor îţi este să asculţi de porunca acelui stăpân, care El Însuşi mai întâi munceşte alături de tine şi pentru tine! Şi ce fericit înveţi de la acel maestru care el însuşi se supune mai întâi rânduielii căreia îţi arată ţie să te supui!... Domnul Isus nu le spune la ai Săi: Duceţi-vă voi întâi, iar Eu voi veni după voi. Ci ne spune: Veniţi după Mine!... Eu v-am dat o pildă, cum am făcut Eu aşa să faceţi şi voi (Ioan 13, 15). Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimes pe Mine... Tatăl Însuşi M-a învăţat ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc (Ioan 7, 16; 12, 49).
Noi toţi cei ce ascultăm poruncile Domnului Isus, ştim că a avea o deplină ascultare de aceste porunci este nu numai cea mai mare datorie a noastră, ci şi cea mai mare fericire, dacă le ascultăm. Pentru că Acela care ne dă aceste porunci vine de la Tatăl ceresc, Făcătorul nostru al tuturora, şi El fiind de o Fiinţă cu Tatăl, nu numai că are autoritatea să ne poruncească, ci în chiar ascultarea de poruncile Lui se află fericirea şi mântuirea noastră.
Fiecare poruncă are în vedere împlinirea unui lucru, a unei fapte, pentru care ne este făgăduită o răsplată. Fiecare învăţătură are ca scop pregătirea noastră pentru cunoaşterea unui adevăr care să ne facă în stare de o lucrare mai înaltă la care suntem chemaţi. Toate acestea nu numai pentru viaţa aceasta, ci cu atât mai mult pentru viaţa veşnică. Toată existenţa noastră, aceasta de pe pământ, este de fapt numai o pregătire pentru cealaltă existenţă a noastră care va începe după aceasta, adică existenţa noastră cea veşnică în care trecem după ce această existenţă a noastră de pe pământ, încetează. Ce minunată dovadă pentru aceasta sunt cuvintele Mântuitorului nostru Isus Hristos din Evanghelia cu talanţii: Bine slugă bună şi credincioasă, ai fost credincios peste puţine lucruri, te voi pune peste multe; primeşte cârmuirea a zece cetăţi... (Matei 25, 21; Luca 19, 17).
Iată răsplata celui ce a fost credincios peste puţine în existenţa aceasta, ce mare încredinţare i se dă pentru existenţa cealaltă! Cu cât va fi mai mult cârmuirea atâtor cetăţi, - şi cine ştie ce mari şi strălucite vor fi aceste cetăţi eterne - faţă de sărmănuţii, dar credincioşii lui zece talanţi!...
Preaiubiţii mei fraţi, ostaşi ai Domnului Isus, supuneţi-vă deplin şi apoi porunciţi cu vrednicie de ascultare, în toată smerenia şi curăţia voii lui Dumnezeu! Învăţaţi voi înşivă să cunoaşteţi bine învăţătura cea dreaptă şi adevărată, dar apoi învăţaţi cu grijă şi blândeţe pe toţi cei daţi în grija voastră această învăţătură, pentru a o cunoaşte cât mai bine, spre a nu se rătăci nici unul de la ea. După cum este scris: Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău, şi nu lepăda îndrumările mamei tale! Căci ele sunt o cunună plăcută pe capul tău, şi un lanţ de aur la gâtul tău (Prov. 1, 8-9). Ferice de oricine le păzeşte şi învaţă şi pe alţii să le păzească (Daniel 12, 3).
12 - Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea
Cine este un trimes al lui Dumnezeu şi are peste el semnele şi dovada acestei trimiteri, acela n-are vârstă omenească, nici stare omenească, nici funcţie omenească; toate acestea ale lui sunt şi trebuie să fie privite şi socotite ca şi cum ar fi cereşti. În acest înţeles a spus Sfântul Pavel cuvintele de mai sus despre tânărul Timotei, soţul său de lucru şi încredinţatul său vrednic să-l înlocuiască în Lucrarea lui Hristos.
Când Hristos Domnul Şi-a trimes apostolii Săi în lume, a spus lumii: Cine îi primeşte pe ei, pe Mine Mă primeşte. Şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimes pe Mine, adică pe Tatăl... Tot aşa au spus şi apostolii pentru cei trimişi de ei: Primeşte-l ca pe mine însumi (Filimon 1, 17; 2 Cor. 8, 22-24). Căci cine vă nesocoteşte pe voi, pe Mine Mă nesocoteşte, şi cine Mă nesocoteşte pe Mine, nesocoteşte pe Cel ce M-a trimes pe Mine - adică pe Tatăl (Luca 10, 16).
Iată ce limpede se vede aici investitura divină a celui trimes de Dumnezeu. Desigur numai a celui peste care se vede limpede, prin roadele sale şi prin puterea sa, că este cu adevărat un trimes al lui Hristos. Căci nu cel care se laudă singur şi se pretinde el însuşi, este lăudat, ci acela pe care Dumnezeu îl laudă (2 Cor. 10, 18).
Şi lauda lui Dumnezeu se simte peste cine este, prin bunăvoinţa pe care i-o arată Dumnezeu. Prin înţelepciunea pe care i-o dă. Prin sprijinul cu care îl ajută în lucrările lui. Prin izbăvirea pe care i-o aduce în necazuri. Prin dragostea cu care face să fie iubit şi înconjurat de fraţi. Prin inspiraţia pe care i-o revarsă prin Duhul Sfânt în descoperirea voii lui Hristos. Prin lumina pe care i-o dă în cunoaşterea adevărului. Prin căldura şi dărnicia inimii lui. Prin răbdarea în necazuri. Prin roadele curate ale Duhului Sfânt. Prin propăşirea Lucrări lui Dumnezeu în mâinile sale...
Pe un astfel de trimes al lui Hristos nimeni să nu-l dispreţuiască şi pentru nimic. Fiindcă Hristos care l-a ales şi l-a investit cu misiunea aceasta l-a cunoscut mai dinainte şi mai bine ca toţi (Rom. 8, 29). Dacă l-ar fi ştiut că este un nevrednic, nu l-ar fi trimis. Iar dacă Dumnezeu l-a preţuit atât de mult, cine mai are dreptul să-l dispreţuiască?
Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care îi socoteşte neprihăniţi (Rom. 8, 33).
Şi dacă acesta este adevărul sfânt, iată ce mare şi neiertat păcat fac cei ce dispreţuiesc pe un astfel de om ales al lui Hristos şi învrednicit cu semnele vizibile ale alegerii Lui!
Nu vorbele, ci puterea sunt semnele. Nu lauda, ci roadele. Nu îngâmfarea sa, ci dovada dată de Duhul Sfânt prin căldura, tăria, răbdarea, statornicia şi jertfele sale!
Pe un astfel de om nimeni să nu-l dispreţuiască, în nici o cât de mică măsură. Fiecare să se ferească de a-l judeca, nici în gândul său, pentru nimic. Pentru că oricine va vorbi sau va gândi ceva rău împotriva lui, va fi judecat şi pedepsit de Domnul, ori mai curând, ori mai târziu, cum au fost pedepsiţi Aaron şi Maria care au dispreţuit pe Moise (Numeri 12, 1-6). Cum au fost pedepsiţi cei care au dispreţuit pe Ilie (1 Împ. 18, 40), sau pe Daniel (Daniel 6, 24-34),
E cutremurător de grav orice gând de dispreţuire împotriva unui vas ales de Duhul lui Dumnezeu. Înştiinţarea pentru aceştia este înfricoşătoare (Iuda 10, 13; Evrei 10, 29-31).
Şi nici unii dintre aceştia nu vor scăpa de soarta celor care au mai fost astfel!...
Fiul meu şi fratele meu, cutremuraţi-vă şi nu păcătuiţi! Nu vorbiţi în chip dispreţuitor despre nici un sfânt al lui Dumnezeu! Nu vorbiţi decât cu un sfânt respect despre fiecare vas al Duhului Sfânt! Vorbiţi cu evlavie şi cu lacrimi despre Maica Domnului, despre Apostolii şi Profeţii Domnului, despre Casa Domnului şi Tainele Domnului, despre lucrurile sfinte şi despre oamenii sfinţi... Dar chiar şi despre fiecare copil smerit, blând, ascultător şi statornic al Domnului Isus. Căci cine preţuieşte aceste valori, Îl preţuieşte pe Dumnezeu care le-a ales. Iar cine le dispreţuieşte pe acestea, pe Hristos Îl dispreţuieşte. Şi nu este nici unul care a făcut aşa - şi să scape nepedepsit!...
13 - Până voi veni
Tot ce facem noi pe pământ are o durată atât de scurtă, dar de o importanţă veşnică.
Ce trecător este un cuvânt, dar cât de eternă este răspunderea pentru el! Ce neînsemnată pare o faptă, dar ce urmări îndelungi poate avea ea! Ce puţin timp rămânem într-un loc, dar ce mult bine sau rău putem face în timpul acela şi în locul acela, - cu urmări veşnice!
Sfântul Timotei, tânărul ales de Domnul pentru continuarea operei strălucite a marelui Apostol Pavel, părintele său duhovnicesc, avea o slujbă atât de însemnată în Lucrarea lui Hristos. Cel care îl alesese era Duhul Sfânt, fiindcă Duhul Sfânt îl îndemnase pe Apostolul Pavel şi pe bătrânii bisericii să-şi pună mâinile peste el, cum tot Duhul Sfânt îl îndemnase cândva pe profetul Samuel să-şi pună el ungerea peste tânărul David (1 Samuel 16, 3-12).
Având deplin încredinţarea că tânărul Timotei este urmaşul său rânduit de Dumnezeu prin tainica Lui alegere la această slujbă, Sfântul Pavel caută să-l pregătească în cel mai frumos fel, pentru a corespunde cât mai deplin scopului pentru care îl alesese Dumnezeu. Ce conştient de această datorie a sa era Sfântul Apostol în pregătirea tânărului său urmaş!... Şi ce ascultător căuta urmaşul să-şi însuşească toată lumina şi căldura Duhului pe care i-o dăruia din sufletul lui marele său părinte!
Ce înaltă şi duioasă mărturisire este aceasta! Ce ascultător şi devotat trebuie să fi fost acest drag copil al Domnului pentru Hristos şi pentru fraţi! În toate mărturisirile pe care le face către el şi despre el marele său înaintaş, se vede limpede că Timotei era cu adevărat un urmaş vrednic de el şi de slujba la care era ales.
Zilele mele aleargă mai iuţi decât un alergător... trec ca şi corăbiile cele iuţi, spune Iov; şi aşa este. Atunci iată ce însemnat lucru este ca în aceste zile atât de trecătoare să luăm bine seama cum ne împlinim slujba la care am fost chemaţi în ele, până va veni Cel care ne va lua unealta din mâini şi va pune pe altul să ne înlocuiască acolo unde noi am înlocuit pe altul.
Când ştii nu numai că eşti provizoriu pus undeva, dar şi că înlocuieşti pe un om unic într-o slujbă unică, grija cu care eşti atent atunci să împlineşti slujba aceasta trebuie să fie extraordinar de mare.
Aşa trebuie să se fi şi purtat Sfântul Timotei, adevăratul copil, dragul copil, dulcele, marele şi ascultătorul copil al Părintelui Pavel. Cu ce sfânt respect trebuie să fi ascultat el fiecare cuvânt, să fi luat aminte la fiecare învăţătură şi să fi împlinit fiecare poruncă pe care i-o dădea omul lui Dumnezeu! Nimic din ceea ce îi va fi spus înaintaşul său, ori îl va fi văzut pe el făcând, nu-i va fi scăpat urmaşului. Toate suferinţele părintelui său trebuie să-l fi durut şi să-l fi mişcat nespus de mult, regretând că nu i le poate el însuşi lua asupra lui. Din ziua când Sfântul Pavel l-a găsit pe Timotei în Listra şi l-a luat cu el (Fap. Ap. 16, 1-3), el nu s-a mai despărţit de Timotei, iar Timotei nu s-a mai despărţit de el. De-a lungul suferinţelor şi luptelor lui, de-a lungul muncii şi lipsurilor părintelui său, copilul preaiubit şi scump nu s-a mai despărţit şi nu s-a mai lăsat de el niciodată. Au împărţit aceeaşi soartă, au dus aceeaşi luptă, au dat aceeaşi jertfă împreună. Fiul s-a identificat total cu lupta şi soarta părintelui său.
Ce fericire pentru un copil să aibă un asemenea părinte! Şi ce fericire pentru un părinte să aibă un asemenea copil şi urmaş în Hristos! Ceea ce a început Pavel, a continuat şi desăvârşit Timotei... Ce fericit putea adormi Pavel, ştiindu-se urmat de un aşa fiu! Aşa ştie Dumnezeu să asculte rugăciunile aleşilor Lui pentru urmaşii acestora în lucrul Lui! Căci desigur, de multe ori trebuie să se fi rugat cu durere şi cu lacrimi Sfântul Pavel pentru un urmaş vrednic în Evanghelie. Şi iată ce minunat l-a ascultat Dumnezeu!
O Doamne Isuse, ascultă şi rugăciunea noastră pentru urmaşii vrednici pe care ni-i dorim în slujba Ta! Amin.
14 - Nu fi nepăsător...
Porunca aceasta de a nu fi nepăsător de darul lui Dumnezeu, care este în fiecare în vreun fel, este adresată tuturor credincioşilor, tuturor celor care au fost chemaţi şi aleşi să facă parte din Lucrarea Domnului, dar mai ales tineretului.
Fraţilor tineri şi surorilor tinere, Cuvântul Domnului le adresează în chip deosebit această poruncă şi îndemnare la muncă şi luptă în slujba lui Hristos şi spre binele semenilor noştri. Căci mai ales tineretul are nu numai cea mai mare putere de muncă, ci şi cel mai mult timp pentru aceasta.
Nu fi nepăsător nici tu, fiul meu şi fratele meu, de darul lui Dumnezeu care este şi în tine, de talentul pe care îl ai, de căldura cu care poţi iubi, de forţa cu care poţi lucra, de sănătatea cu care poţi merge, de elanul cu care poţi lupta pentru Hristos! Domnul Isus zice: Fiule, du-te şi tu de lucrează în via Mea! (Matei 21, 28).
Nu spune: Nu ştiu să lucrez Doamne! Ci du-te şi începe să lucrezi - şi lucrul însuşi te va învăţa cum să-l faci. Începe să vorbeşti despre Domnul tuturor celor la care vei ajunge, sau vei merge, sau îi vei întâlni. Şi vei vedea ce frumos vei învăţa să vorbeşti. Începe să scrii... Scrie, şterge, iarăşi scrie, iarăşi şterge, şi vei vedea în curând ce frumos vei ajunge să ştii scrie. Începe să te rogi, începe să faci bine, începe să cauţi pe fraţi, începe să ajungi la orice lucru bun, - şi vei vedea în curând ce fierbinte ai să te ştii ruga. Ce bine vei învăţa să faci binele. Ce frumos ai să ştii să cânţi. Ce fericit vei fi iubind pe fraţi. Ce har este să pui mâna la împlinirea unui lucru bun. Şi ce uşor te învaţă Duhul Sfânt să câştigi talanţi după talanţi în slujba cerescului tău Stăpân. Cine va mai fi apoi atât de fericit ca tine, când din primele ceasuri ale zilei vieţii tale vei veni în via Domnului, la sfârşitul acestei zile vei auzi glasul cel dulce al Mântuitorului tău spunându-ţi: Bine slugă bună şi credincioasă!...
15 - Pune-ţi pe inimă!...
A-ţi pune pe inimă un gând înseamnă a-ţi face din gândul acesta o sarcină a cărei apăsare o simţi necurmat ca povara unui sac de pe umeri. Şi înseamnă a nu te odihni deloc nici cu mintea, nici cu inima, nici cu picioarele, până ce nu vei ajunge cu sarcina aceasta la ţintă, cu lucrul acesta la capăt, cu datoria aceasta la împlinire. Aşa trebuie să fim în lucrul Domnului şi în slujba pe care ne-a încredinţat-o El. Nu numai până la o vreme să fim credincioşi, ci până la sfârşit. Nu numai până la o etapă să alergăm, ci până la final. Nu numai până la o vârstă să fim statornici, ci până la moarte. Nu numai până la o bătălie să ducem lupta, ci până la cunună.
Te va lovi vrăjmaşul, desigur, dar nu te lăsa, nu te înfrica, nu te descuraja, nu te opri! Împotriveşte-te lui tare în credinţă şi mergi hotărât înainte, căci cu siguranţă vei învinge! Vei avea şi căderi, desigur; şi cei mai mari sfinţi au avut câteodată şi căderi. Dar plângi amar, strigă după ajutorul Domnului, ridică-te şi porneşte iarăşi. Orice experienţă dureroasă te va învăţa să lupţi mai bine şi să lucrezi mai bine. Şi cu siguranţă vei izbândi. Nu te teme, îndrăzneşte şi vei vedea!
Pune-ţi şi tu pe inimă aceste lucruri, fiul meu, şi îndeletniceşte-te cu totul în ele, şi înaintarea ta va fi văzută şi cinstită de toţi. Fii totdeauna cu atentă luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora. Stăruie în aceste lucruri, căci numai dacă vei face aşa te vei mântui şi pe tine însuţi şi pe cei ce te vor asculta.
O Doamne Dumnezeul nostru, binecuvântează pe părintele care dă astfel de porunci fiului său, dar şi pe fiul care le împlineşte. Pe învăţătorul care dă astfel de îndrumări ucenicului său, dar şi pe ucenicul care le ascultă. Pe înaintaşul care dă o astfel de pildă urmaşului său, dar şi pe urmaşul care şi-o însuşeşte. Fă-i Doamne pe toţi părinţii neamului nostru nişte astfel de părinţi şi pe toţi fiii noştri nişte astfel de fii! Amin.