La Apostolul din Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zacheu)
Traian Dorz - Hristos - Puterea Apostoliei
9. Iată un cuvânt adevărat și cu totul vrednic de primit!
10. Noi muncim, în adevăr, și ne luptăm, pentru că ne-am pus nădejdea în Dumnezeul Cel Viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor, și mai ales al celor credincioși.
11. Poruncește și învață aceste lucruri.
12. Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea; ci fii o pildă pentru credincioși: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție.
13. Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare, și la învățătura pe care o dai altora.
14. Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ți-a fost dat prin prorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor.
15. Pune-ți pe inimă aceste lucruri, îndeletnicește-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toți.
16. Fii cu luare aminte asupra ta însuți și asupra învățăturii, pe care o dai altora: stăruiește în aceste lucruri, căci dacă vei face așa, te vei mântui pe tine însuți și pe cei ce te ascultă.
9 - Un cuvânt adevărat
Cuvântul este darul cel mai mare pe care îl are o făptură omenească. Darul de a putea vorbi, de a-și putea exprima simțămintele prin cuvinte grăite și înțelese este un bun de preț nespus de mare, este o binecuvântare sfântă pe care Domnul Dumnezeu n-a dat-o decât omului. Nici o altă făptură a lui Dumnezeu nu are acest dar atât de nobil și de ales, ca omul. De aceea în înțeles duhovnicesc, omul nu este o făptură de origine pământească, ci de origine divină. Darul cuvântului și al înțelepciunii din care izvorăște cuvântul, este un dar pe care îl au numai ființele divine. De aceea cuvântul este sfânt, și orice ființă omenească ar trebui să rostească fiecare din cuvintele sale numai în felul acesta. Fiecare cuvânt ar trebui să fie numai adevărat, și numai sfânt, și numai vrednic de primit.
Dar ce dureros adevăr se poate vedea azi în lume: în ce fel jalnic s-a degradat și s-a pierdut valoarea cuvântului omenesc! În loc să fie numai adevăr, cuvântul oamenilor a devenit aproape numai minciună. În loc să fie înțelepciune, a devenit prostie. În loc să fie curăție și frumusețe, a devenit murdărie și urâciune. Aproape nici un cuvânt omenesc de azi, nu mai poate fi vrednic de primit și de crezut! Oamenii își spun unii altora minciuni, spune Biblia (Ier. 9, 8).
Și pentru că s-au obișnuit să nu-și mai pună nici un preț pe cuvintele lor, oamenii minciunii s-au obișnuit să nu prețuiască nici Cuvântul lui Dumnezeu. Nici cel vorbit de biserici și adunări. Nici cel scris în Sfintele Scripturi și în cărțile Domnului. Obișnuiți cu disprețul față de ziarele și cărțile lumești care spun și scriu numai cuvinte nevrednice de crezut, oamenii lumii de azi privesc tot în acest fel neîncrezător și Cuvântul Cel Sfânt și adevărat al lui Dumnezeu. De aceea își permit să-l calce, să-l ardă, să-l disprețuiască, să-l lepede, să-l prigonească sau să-l strice după interesele sau voia lor.
Ce grozav lucru este acesta și la ce pierzare nimicitoare îl duce pe om disprețul față de cuvântul său și față de Cuvântul lui Dumnezeu. Disprețuindu-și cuvântul, omului nu-i mai rămâne nici un alt mijloc de apropiere față de alt om, semenul său. Nici față de Dumnezeu, Binefăcătorul lui. Fiindcă mințindu-și pe fratele său și încercând să-și mintă și pe Dumnezeul lui, cine să-l mai ajute ori să-l mângâie pe omul fără cuvânt și fără crezare?
O, fiul meu și fratele meu, iată cea mai mare valoare pe care o ai de la Dumnezeu: cuvântul tău și Cuvântul Lui; ai grijă de aceste două mari avuții, fiindcă în ele stă valoarea ta și mântuirea ta. În cuvântul tău stă valoarea ta, și în Cuvântul lui Dumnezeu stă mântuirea ta. Fie-ți amândouă acestea la fel de scumpe și sfinte. Ține-ți cuvântul tău spus oamenilor și lui Dumnezeu. Și ține Cuvântul Lui, spus ție și lumii, în felul cel mai vrednic și mai sfânt. Nu spune ce nu poți face, și nu face ce nu poți spune. Dar ce poți face, spune; și ce poți spune, fă întocmai, fiindcă atunci ești adevărat și tu și cuvântul tău.
10 - Muncim și ne luptăm...
Munca și lupta sunt cele două jumătăți din care se întregește viața unui copil al lui Dumnezeu, a unui ostaș al Domnului. A munci pentru propășirea cauzei lui Dumnezeu, pentru roadele binelui, pentru creșterea Evangheliei. Și a lupta pentru apărarea acestei cauze, pentru păzirea acestor roade, pentru păstrarea curăției și a integrității acestei Evanghelii. Cine numai muncește, dar nu luptă, acela ostenește pentru hoți, adună pentru înșelători și suferă pentru hrăpăreți.
Cine numai luptă, dar nu muncește, în curând nu va mai avea pentru ce să lupte, fiindcă nu va mai avea ce să apere. Ogorul nemuncit se ruinează și se pustiește, iar acolo unde este ruină și pustiu, nu mai este nici o primejdie și nu mai amenință nici un dușman.
Ce dureros se vede acest amar adevăr în multe din familiile și din adunările frățești!
În multe familii și adunări, cei ce aveau răspunderea acolo au depus multă muncă, au câștigat multe suflete pentru Domnul și au adus multă roadă pentru Evanghelia Domnului Isus; dar dacă n-au luptat să apere aceste roade și să ferească aceste suflete de duhurile hrăpărețe, de învățăturile dezbinătoare și de uneltele acestora, nu peste mult timp s-a ales ruina și pustiul de toată munca lor.
Ce harnic s-a muncit cândva la Sibiu, la Săsciori, la Sighișoara, la Sebeș, la Avrig!...
Ce adunări minunate erau cândva acolo! Ce tineret se ridicase, ce bucurii cerești, ce petreceri neuitate, ce roade sfinte!... Dar ce folos de toate acestea dacă astăzi nu mai sunt acolo decât niște ruine și niște pustietăți în care cântă numai păsările întunericului și ale morții?
Au muncit acolo într-adevăr, slujitori harnici ai lui Hristos, Mântuitorul, care au adunat cu multe jertfe, cu multe lacrimi și cu multe osteneli atâtea suflete pentru Hristos... Dar dacă ei, sau dacă alții care au venit acolo în urma lor n-au vegheat și n-au luptat ca să apere ceea ce s-a adunat - în zadar. Via lor cea frumoasă, dar fără apărare, au năpădit-o mistreții și vulpile. Ogorul lor cel nepăzit a fost pustiit de hoți și prădători. Și turma lor duhovnicească a fost furată de lupii șireți și vicleni care nu caută decât pe cine pot să fure, să sfâșie și să nimicească!
Ce priveliște tristă este acum acolo! Numai hoituri și numai noroaie, ca după potop. Porumbelul Duhului Sfânt, care altădată zbura și se lăsa fericit aici, astăzi nu mai găsește nici un loc plăcut și dulce. Nici o ramură verde și sănătoasă de măslin binecuvântat de care să se bucure...
O, frații mei și urmașii noștri, luați seama cu toată grija la înștiințarea Cuvântului lui Dumnezeu și la predica îndurerată a ruinelor și a pustietăților noastre! Munciți ca să strângeți pentru Domnul, dar luptați-vă pentru a apăra ceea ce ați strâns! Adunați suflete și strângeți-le lângă Hristos în Oastea Lui, în adunarea și Biserica Lui cea vie și sfântă, dar tot atâta râvnă și grijă să depuneți pentru apărarea acestor suflete.
Credința și dragostea lui Hristos strâng sufletele, dar numai învățătura și adevărul le apără. Nu lucrați numai cu credința și cu dragostea ca să strângeți suflete la adunarea lui Hristos, ci luptați cu adevărul și cu învățătura, să țineți aceste suflete statornice acolo, la Hristos, în adunarea și în Oastea Lui, după cum au venit și au pus legământul la început cu Isus.
Puneți mâna pe cartea de învățătură și zidiți-vă temeinic pe adevărul credinței noastre sfinte și drepte! Propovăduiți Cuvântul potrivit cu învățătura (Tit 1, 9). Luați seama la învățătură, căci credința și dragostea se primesc prin ea, și se păstrează prin ea, după cum este scris: credința vine prin auzire... și dragostea se păstrează prin adevăr. Când învățătura se schimbă, credința se pierde. Când adevărul se strică, dragostea se nimicește.
Ferice de cel ce muncește să strângă, dar și luptă să apere. Acela va avea totdeauna și bucurii, și frați și răsplată.
11 - Poruncește și învață
Pentru ca să ajungi a porunci cândva altora, trebuie mai întâi să înveți tu însuți să asculți pe alții. Pentru ca să ajungi cândva în stare să înveți pe unii, trebuie mai întâi tu să te obișnuiești a învăța de la alții. Nimeni nu va ști cum să poruncească spre a putea fi ascultat, dacă mai întâi nu a știut cum să se supună el însuși la o ascultare deplină față de cei pe care trebuie să-i asculte. Nimeni nu va putea fi niciodată un bun învățător, dacă mai întâi nu a învățat să fie un bun elev.
În toate privințele noi putem lua ca model de viață pe Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos; dar în privința supunerii și a poruncirii, în privința smereniei în a asculta El Însuși și a competenței de a învăța, Îl putem avea și mai mult. El a fost ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce, de aceea a fost vrednic și să poruncească să fim și noi ascultători până la moarte. El a învățat să Se supună până la orice smerenie, de aceea a fost vrednic să ne învețe și pe noi până la slavă.
Ce ușor îți este să asculți de porunca acelui stăpân, care El Însuși mai întâi muncește alături de tine și pentru tine! Și ce fericit înveți de la acel maestru care el însuși se supune mai întâi rânduielii căreia îți arată ție să te supui!... Domnul Isus nu le spune la ai Săi: Duceți-vă voi întâi, iar Eu voi veni după voi. Ci ne spune: Veniți după Mine!... Eu v-am dat o pildă, cum am făcut Eu așa să faceți și voi (Ioan 13, 15). Învățătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimes pe Mine... Tatăl Însuși M-a învățat ce trebuie să spun și cum trebuie să vorbesc (Ioan 7, 16; 12, 49).
Noi toți cei ce ascultăm poruncile Domnului Isus, știm că a avea o deplină ascultare de aceste porunci este nu numai cea mai mare datorie a noastră, ci și cea mai mare fericire, dacă le ascultăm. Pentru că Acela care ne dă aceste porunci vine de la Tatăl ceresc, Făcătorul nostru al tuturora, și El fiind de o Ființă cu Tatăl, nu numai că are autoritatea să ne poruncească, ci în chiar ascultarea de poruncile Lui se află fericirea și mântuirea noastră.
Fiecare poruncă are în vedere împlinirea unui lucru, a unei fapte, pentru care ne este făgăduită o răsplată. Fiecare învățătură are ca scop pregătirea noastră pentru cunoașterea unui adevăr care să ne facă în stare de o lucrare mai înaltă la care suntem chemați. Toate acestea nu numai pentru viața aceasta, ci cu atât mai mult pentru viața veșnică. Toată existența noastră, aceasta de pe pământ, este de fapt numai o pregătire pentru cealaltă existență a noastră care va începe după aceasta, adică existența noastră cea veșnică în care trecem după ce această existență a noastră de pe pământ, încetează. Ce minunată dovadă pentru aceasta sunt cuvintele Mântuitorului nostru Isus Hristos din Evanghelia cu talanții: Bine slugă bună și credincioasă, ai fost credincios peste puține lucruri, te voi pune peste multe; primește cârmuirea a zece cetăți... (Matei 25, 21; Luca 19, 17).
Iată răsplata celui ce a fost credincios peste puține în existența aceasta, ce mare încredințare i se dă pentru existența cealaltă! Cu cât va fi mai mult cârmuirea atâtor cetăți, - și cine știe ce mari și strălucite vor fi aceste cetăți eterne - față de sărmănuții, dar credincioșii lui zece talanți!...
Preaiubiții mei frați, ostași ai Domnului Isus, supuneți-vă deplin și apoi porunciți cu vrednicie de ascultare, în toată smerenia și curăția voii lui Dumnezeu! Învățați voi înșivă să cunoașteți bine învățătura cea dreaptă și adevărată, dar apoi învățați cu grijă și blândețe pe toți cei dați în grija voastră această învățătură, pentru a o cunoaște cât mai bine, spre a nu se rătăci nici unul de la ea. După cum este scris: Ascultă, fiule, învățătura tatălui tău, și nu lepăda îndrumările mamei tale! Căci ele sunt o cunună plăcută pe capul tău, și un lanț de aur la gâtul tău (Prov. 1, 8-9). Ferice de oricine le păzește și învață și pe alții să le păzească (Daniel 12, 3).
12 - Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea
Cine este un trimes al lui Dumnezeu și are peste el semnele și dovada acestei trimiteri, acela n-are vârstă omenească, nici stare omenească, nici funcție omenească; toate acestea ale lui sunt și trebuie să fie privite și socotite ca și cum ar fi cerești. În acest înțeles a spus Sfântul Pavel cuvintele de mai sus despre tânărul Timotei, soțul său de lucru și încredințatul său vrednic să-l înlocuiască în Lucrarea lui Hristos.
Când Hristos Domnul Și-a trimes apostolii Săi în lume, a spus lumii: Cine îi primește pe ei, pe Mine Mă primește. Și cine Mă primește pe Mine, primește pe Cel ce M-a trimes pe Mine, adică pe Tatăl... Tot așa au spus și apostolii pentru cei trimiși de ei: Primește-l ca pe mine însumi (Filimon 1, 17; 2 Cor. 8, 22-24). Căci cine vă nesocotește pe voi, pe Mine Mă nesocotește, și cine Mă nesocotește pe Mine, nesocotește pe Cel ce M-a trimes pe Mine - adică pe Tatăl (Luca 10, 16).
Iată ce limpede se vede aici investitura divină a celui trimes de Dumnezeu. Desigur numai a celui peste care se vede limpede, prin roadele sale și prin puterea sa, că este cu adevărat un trimes al lui Hristos. Căci nu cel care se laudă singur și se pretinde el însuși, este lăudat, ci acela pe care Dumnezeu îl laudă (2 Cor. 10, 18).
Și lauda lui Dumnezeu se simte peste cine este, prin bunăvoința pe care i-o arată Dumnezeu. Prin înțelepciunea pe care i-o dă. Prin sprijinul cu care îl ajută în lucrările lui. Prin izbăvirea pe care i-o aduce în necazuri. Prin dragostea cu care face să fie iubit și înconjurat de frați. Prin inspirația pe care i-o revarsă prin Duhul Sfânt în descoperirea voii lui Hristos. Prin lumina pe care i-o dă în cunoașterea adevărului. Prin căldura și dărnicia inimii lui. Prin răbdarea în necazuri. Prin roadele curate ale Duhului Sfânt. Prin propășirea Lucrări lui Dumnezeu în mâinile sale...
Pe un astfel de trimes al lui Hristos nimeni să nu-l disprețuiască și pentru nimic. Fiindcă Hristos care l-a ales și l-a investit cu misiunea aceasta l-a cunoscut mai dinainte și mai bine ca toți (Rom. 8, 29). Dacă l-ar fi știut că este un nevrednic, nu l-ar fi trimis. Iar dacă Dumnezeu l-a prețuit atât de mult, cine mai are dreptul să-l disprețuiască?
Cine va ridica pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care îi socotește neprihăniți (Rom. 8, 33).
Și dacă acesta este adevărul sfânt, iată ce mare și neiertat păcat fac cei ce disprețuiesc pe un astfel de om ales al lui Hristos și învrednicit cu semnele vizibile ale alegerii Lui!
Nu vorbele, ci puterea sunt semnele. Nu lauda, ci roadele. Nu îngâmfarea sa, ci dovada dată de Duhul Sfânt prin căldura, tăria, răbdarea, statornicia și jertfele sale!
Pe un astfel de om nimeni să nu-l disprețuiască, în nici o cât de mică măsură. Fiecare să se ferească de a-l judeca, nici în gândul său, pentru nimic. Pentru că oricine va vorbi sau va gândi ceva rău împotriva lui, va fi judecat și pedepsit de Domnul, ori mai curând, ori mai târziu, cum au fost pedepsiți Aaron și Maria care au disprețuit pe Moise (Numeri 12, 1-6). Cum au fost pedepsiți cei care au disprețuit pe Ilie (1 Împ. 18, 40), sau pe Daniel (Daniel 6, 24-34),
E cutremurător de grav orice gând de disprețuire împotriva unui vas ales de Duhul lui Dumnezeu. Înștiințarea pentru aceștia este înfricoșătoare (Iuda 10, 13; Evrei 10, 29-31).
Și nici unii dintre aceștia nu vor scăpa de soarta celor care au mai fost astfel!...
Fiul meu și fratele meu, cutremurați-vă și nu păcătuiți! Nu vorbiți în chip disprețuitor despre nici un sfânt al lui Dumnezeu! Nu vorbiți decât cu un sfânt respect despre fiecare vas al Duhului Sfânt! Vorbiți cu evlavie și cu lacrimi despre Maica Domnului, despre Apostolii și Profeții Domnului, despre Casa Domnului și Tainele Domnului, despre lucrurile sfinte și despre oamenii sfinți... Dar chiar și despre fiecare copil smerit, blând, ascultător și statornic al Domnului Isus. Căci cine prețuiește aceste valori, Îl prețuiește pe Dumnezeu care le-a ales. Iar cine le disprețuiește pe acestea, pe Hristos Îl disprețuiește. Și nu este nici unul care a făcut așa - și să scape nepedepsit!...
13 - Până voi veni
Tot ce facem noi pe pământ are o durată atât de scurtă, dar de o importanță veșnică.
Ce trecător este un cuvânt, dar cât de eternă este răspunderea pentru el! Ce neînsemnată pare o faptă, dar ce urmări îndelungi poate avea ea! Ce puțin timp rămânem într-un loc, dar ce mult bine sau rău putem face în timpul acela și în locul acela, - cu urmări veșnice!
Sfântul Timotei, tânărul ales de Domnul pentru continuarea operei strălucite a marelui Apostol Pavel, părintele său duhovnicesc, avea o slujbă atât de însemnată în Lucrarea lui Hristos. Cel care îl alesese era Duhul Sfânt, fiindcă Duhul Sfânt îl îndemnase pe Apostolul Pavel și pe bătrânii bisericii să-și pună mâinile peste el, cum tot Duhul Sfânt îl îndemnase cândva pe profetul Samuel să-și pună el ungerea peste tânărul David (1 Samuel 16, 3-12).
Având deplin încredințarea că tânărul Timotei este urmașul său rânduit de Dumnezeu prin tainica Lui alegere la această slujbă, Sfântul Pavel caută să-l pregătească în cel mai frumos fel, pentru a corespunde cât mai deplin scopului pentru care îl alesese Dumnezeu. Ce conștient de această datorie a sa era Sfântul Apostol în pregătirea tânărului său urmaș!... Și ce ascultător căuta urmașul să-și însușească toată lumina și căldura Duhului pe care i-o dăruia din sufletul lui marele său părinte!
Ce înaltă și duioasă mărturisire este aceasta! Ce ascultător și devotat trebuie să fi fost acest drag copil al Domnului pentru Hristos și pentru frați! În toate mărturisirile pe care le face către el și despre el marele său înaintaș, se vede limpede că Timotei era cu adevărat un urmaș vrednic de el și de slujba la care era ales.
Zilele mele aleargă mai iuți decât un alergător... trec ca și corăbiile cele iuți, spune Iov; și așa este. Atunci iată ce însemnat lucru este ca în aceste zile atât de trecătoare să luăm bine seama cum ne împlinim slujba la care am fost chemați în ele, până va veni Cel care ne va lua unealta din mâini și va pune pe altul să ne înlocuiască acolo unde noi am înlocuit pe altul.
Când știi nu numai că ești provizoriu pus undeva, dar și că înlocuiești pe un om unic într-o slujbă unică, grija cu care ești atent atunci să împlinești slujba aceasta trebuie să fie extraordinar de mare.
Așa trebuie să se fi și purtat Sfântul Timotei, adevăratul copil, dragul copil, dulcele, marele și ascultătorul copil al Părintelui Pavel. Cu ce sfânt respect trebuie să fi ascultat el fiecare cuvânt, să fi luat aminte la fiecare învățătură și să fi împlinit fiecare poruncă pe care i-o dădea omul lui Dumnezeu! Nimic din ceea ce îi va fi spus înaintașul său, ori îl va fi văzut pe el făcând, nu-i va fi scăpat urmașului. Toate suferințele părintelui său trebuie să-l fi durut și să-l fi mișcat nespus de mult, regretând că nu i le poate el însuși lua asupra lui. Din ziua când Sfântul Pavel l-a găsit pe Timotei în Listra și l-a luat cu el (Fap. Ap. 16, 1-3), el nu s-a mai despărțit de Timotei, iar Timotei nu s-a mai despărțit de el. De-a lungul suferințelor și luptelor lui, de-a lungul muncii și lipsurilor părintelui său, copilul preaiubit și scump nu s-a mai despărțit și nu s-a mai lăsat de el niciodată. Au împărțit aceeași soartă, au dus aceeași luptă, au dat aceeași jertfă împreună. Fiul s-a identificat total cu lupta și soarta părintelui său.
Ce fericire pentru un copil să aibă un asemenea părinte! Și ce fericire pentru un părinte să aibă un asemenea copil și urmaș în Hristos! Ceea ce a început Pavel, a continuat și desăvârșit Timotei... Ce fericit putea adormi Pavel, știindu-se urmat de un așa fiu! Așa știe Dumnezeu să asculte rugăciunile aleșilor Lui pentru urmașii acestora în lucrul Lui! Căci desigur, de multe ori trebuie să se fi rugat cu durere și cu lacrimi Sfântul Pavel pentru un urmaș vrednic în Evanghelie. Și iată ce minunat l-a ascultat Dumnezeu!
O Doamne Isuse, ascultă și rugăciunea noastră pentru urmașii vrednici pe care ni-i dorim în slujba Ta! Amin.
14 - Nu fi nepăsător...
Porunca aceasta de a nu fi nepăsător de darul lui Dumnezeu, care este în fiecare în vreun fel, este adresată tuturor credincioșilor, tuturor celor care au fost chemați și aleși să facă parte din Lucrarea Domnului, dar mai ales tineretului.
Fraților tineri și surorilor tinere, Cuvântul Domnului le adresează în chip deosebit această poruncă și îndemnare la muncă și luptă în slujba lui Hristos și spre binele semenilor noștri. Căci mai ales tineretul are nu numai cea mai mare putere de muncă, ci și cel mai mult timp pentru aceasta.
Nu fi nepăsător nici tu, fiul meu și fratele meu, de darul lui Dumnezeu care este și în tine, de talentul pe care îl ai, de căldura cu care poți iubi, de forța cu care poți lucra, de sănătatea cu care poți merge, de elanul cu care poți lupta pentru Hristos! Domnul Isus zice: Fiule, du-te și tu de lucrează în via Mea! (Matei 21, 28).
Nu spune: Nu știu să lucrez Doamne! Ci du-te și începe să lucrezi - și lucrul însuși te va învăța cum să-l faci. Începe să vorbești despre Domnul tuturor celor la care vei ajunge, sau vei merge, sau îi vei întâlni. Și vei vedea ce frumos vei învăța să vorbești. Începe să scrii... Scrie, șterge, iarăși scrie, iarăși șterge, și vei vedea în curând ce frumos vei ajunge să știi scrie. Începe să te rogi, începe să faci bine, începe să cauți pe frați, începe să ajungi la orice lucru bun, - și vei vedea în curând ce fierbinte ai să te știi ruga. Ce bine vei învăța să faci binele. Ce frumos ai să știi să cânți. Ce fericit vei fi iubind pe frați. Ce har este să pui mâna la împlinirea unui lucru bun. Și ce ușor te învață Duhul Sfânt să câștigi talanți după talanți în slujba cerescului tău Stăpân. Cine va mai fi apoi atât de fericit ca tine, când din primele ceasuri ale zilei vieții tale vei veni în via Domnului, la sfârșitul acestei zile vei auzi glasul cel dulce al Mântuitorului tău spunându-ți: Bine slugă bună și credincioasă!...
15 - Pune-ți pe inimă!...
A-ți pune pe inimă un gând înseamnă a-ți face din gândul acesta o sarcină a cărei apăsare o simți necurmat ca povara unui sac de pe umeri. Și înseamnă a nu te odihni deloc nici cu mintea, nici cu inima, nici cu picioarele, până ce nu vei ajunge cu sarcina aceasta la țintă, cu lucrul acesta la capăt, cu datoria aceasta la împlinire. Așa trebuie să fim în lucrul Domnului și în slujba pe care ne-a încredințat-o El. Nu numai până la o vreme să fim credincioși, ci până la sfârșit. Nu numai până la o etapă să alergăm, ci până la final. Nu numai până la o vârstă să fim statornici, ci până la moarte. Nu numai până la o bătălie să ducem lupta, ci până la cunună.
Te va lovi vrăjmașul, desigur, dar nu te lăsa, nu te înfrica, nu te descuraja, nu te opri! Împotrivește-te lui tare în credință și mergi hotărât înainte, căci cu siguranță vei învinge! Vei avea și căderi, desigur; și cei mai mari sfinți au avut câteodată și căderi. Dar plângi amar, strigă după ajutorul Domnului, ridică-te și pornește iarăși. Orice experiență dureroasă te va învăța să lupți mai bine și să lucrezi mai bine. Și cu siguranță vei izbândi. Nu te teme, îndrăznește și vei vedea!
Pune-ți și tu pe inimă aceste lucruri, fiul meu, și îndeletnicește-te cu totul în ele, și înaintarea ta va fi văzută și cinstită de toți. Fii totdeauna cu atentă luare aminte asupra ta însuți și asupra învățăturii pe care o dai altora. Stăruie în aceste lucruri, căci numai dacă vei face așa te vei mântui și pe tine însuți și pe cei ce te vor asculta.
O Doamne Dumnezeul nostru, binecuvântează pe părintele care dă astfel de porunci fiului său, dar și pe fiul care le împlinește. Pe învățătorul care dă astfel de îndrumări ucenicului său, dar și pe ucenicul care le ascultă. Pe înaintașul care dă o astfel de pildă urmașului său, dar și pe urmașul care și-o însușește. Fă-i Doamne pe toți părinții neamului nostru niște astfel de părinți și pe toți fiii noștri niște astfel de fii! Amin.