La Apostolul din Duminica a 33-a după Rusalii (a vameșului și a fariseului)
Traian Dorz - Hristos - Puterea Apostoliei
10. Tu, însă, ai urmărit de aproape învățătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credința mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea,
11. prigonirile și suferințele care au venit peste mine în Antiohia, în Iconia și în Listra. Știi ce prigoniri am răbdat și totuși Domnul m-a izbăvit din toate.
12. De altfel, toți cei ce vor să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniți.
13. Dar oamenii răi și înșelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alții, și se vor amăgi și pe ei înșiși.
14. Tu să rămâi în lucrurile, pe care le-ai învățat și de care ești deplin încredințat, căci știi de la cine le-ai învățat:
15. din pruncie cunoști Sfintele Scripturi, care pot să-ți dea înțelepciunea care duce la mântuire, prin credința în Hristos Isus.
10 - Ai urmărit îndeaproape învățătura
În această parte a acestui sfânt apostol se continuă atât de frumos șirul bunelor îndrumări și al însemnatelor porunci date fiului preaiubit și urmașului vrednic de către părintele său sfânt.
Cel dintâi lucru asupra căruia îl face foarte atent Sfântul Pavel pe tânărul său urmaș este învățătura, adică felul cum explică și cum aplică el credința, trăirea și propovăduirea Evangheliei și a adevărului divin. Și numai după ce va fi înțeleasă și prețuită deplin această primă valoare a vieții, învățătura, apoi urmează importanța tuturor celorlalte: a purtării, a hotărârii, a credinței, a îndelungii răbdări, a dragostei. De ce așa? Pentru că de valoarea învățăturii depinde valoarea tuturor celorlalte. Dreapta învățătură, buna și adevărata învățătură este și poate fi numai una. Numai dintr-o astfel de învățătură pot naște și crește toate celelalte însușiri sau merite adevărate și vrednice în fața lui Dumnezeu, ale unui om. Căci dacă nu are învățătura dreaptă, omul nu poate avea nici credința dreaptă. Și dacă nu are credința dreaptă atunci nici purtarea, nici hotărârea, nici dragostea sau răbdarea cuiva nu pot avea nici un preț înaintea lui Dumnezeu ori în primirea mântuirii. Câți dintre păgâni ori dintre necredincioșii care n-au învățătură sănătoasă au fost în stare să rabde mult, să se poarte corect, să-și dea chiar viața pentru o cauză a lor, dar toate acestea nu le-au folosit la nimic, dacă învățătura lor era rătăcită și potrivnică adevărului sfânt!...
Fiul meu, urmărește îndeaproape și tu în primul rând învățătura celui ce vine să-ți propovăduiască ție ceva. Să nu te înșele nici purtarea lui, nici talentul lui, nici chiar îndelunga lui răbdare sau dragostea lui. Ci fii cu toată băgarea de seamă la învățătura lui. Cum te învață el cu privire la Sfânta Treime, la Biserică, la Maica Domnului, la Tainele Sfinte și la toate celelalte adevăruri de temelie ale dreptei învățături. Te învață el potrivit Sfintelor Scripturi și Sfinților Părinți și părintelui familiei tale duhovnicești, sau nu? Dacă te învață așa, atunci primește-l și-l ascultă. Dacă nu te învață așa, atunci nici să nu-l primești în casa ta, nici să nu-l cauți în casa lui. Nici să nu-i zici bun venit, nici să nu-i urezi spor la lucru. Ci să te depărtezi de la el și să-l îndepărtezi de la tine, până când nu te otrăvește învățătura lui și până nu te face această învățătură nelegiuită să-ți părăsești credința ta, să-ți dezbini adunarea ta și să-ți pierzi mântuirea ta și a altora!
Iar dacă l-ai descoperit că acela îți aduce o învățătură străină azi față de cea de ieri, chiar dacă el ar fi fost părintele tău duhovnicesc și chiar dacă ar fi fost ca un înger din cer pentru tine, socotește-l anatema și depărtează-te numaidecât de el (Rom. 16, 17-18; Galateni 1, 8-9).
Să luăm seama cu multă grijă la stăruința repetată a Sfântului Apostol cu privire la învățătură, să citim cu luare aminte toate versetele în care ne poruncește el aceste lucruri, și vom vedea din ce în ce mai bine din ce cauză s-au pierdut cei care n-au fost ascultători la aceasta.
11 - Știi ce prigoniri am răbdat
Pe calea Domnului Isus, nici un ucenic și urmaș al Său n-a putut merge fără cruce, n-a putut birui fără suferințe și n-a putut umbla fără prigoniri. Ori Îl urmezi pe Isus cu adevărat, și înseamnă că le ai din plin pe acestea, ori dacă nu le ai pe acestea înseamnă că nu-L urmezi pe Isus cu adevărat.
De ce trebuie neapărat, urmându-L pe Isus, să ai și prigoniri, - nu știu. Așa trebuie!
Așa este scris că trebuie să fie: Toți cei ce vor să trăiască cu evlavie în Hristos Isus trebuie să fie prigoniți (2 Timotei 3, 12). În Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri (Fap. Ap. 14, 22). Nimeni dintre voi să nu se clatine în necazuri, căci știți singuri că la aceasta sunteți rânduiți (1 Tes. 3, 3). Fiindcă și Hristos a suferit... și v-a lăsat o pildă ca să călcați pe urmele Lui (1 Petru 2, 21).
Faptul că orice trimes al Domnului Isus trebuie să sufere prigoniri din partea lumii, ațâțată de diavolul împotriva sa, este deci un lucru știut. Dar adevărații trimeși ai lui Hristos știind mai dinainte acest adevăr, strigă fericiți spre toate aceste suferințe încă înainte de a ajunge în ele: Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Nu! Nimic, nimic, nimic nu va fi în stare să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus... Pentru că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi (Rom. 8, 35; 8, 18).
Sfântul Apostol Pavel vorbește deschis despre aceste suferințe și prigoniri, nu pentru a se lăuda pe sine că le-a răbdat și că a trecut biruitor prin ele, ci pentru a arăta în primul rând că oricât de multe și oricât de grele ar fi aceste prigoniri și necazuri, prezența divină și puternică a Domnului Isus va fi totdeauna în ajutorul ucenicului Său și îl va izbăvi până la urmă cu bine din toate. Iar în al doilea rând, pentru a-l pregăti pe tânărul ucenic și viitorul urmaș că și el nu trebuie să se aștepte la altceva pe urmele lui Isus decât tot la acestea. Știind mai dinainte acest adevăr, ucenicul se va înarma și el cu același fel de gândire și se va pregăti pentru același fel de viitor. Astfel, el nu va fi surprins și nu se va mira când vor da peste el aceste prigoniri, ci fiind mai dinainte pregătit pentru ele, el le va întâmpina cu liniște, le va suporta cu smerenie și le va birui cu răbdare, având necurmat înaintea sa nu numai pilda înaintașului său și a înaintașilor săi, ci și strălucita făgăduință a veșnicei răsplătiri pentru scurta suferință de o clipă îndurată cu Hristos și pentru El. Dacă răbdăm împreună cu Isus, vom și împărăți împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, și El Se va lepăda de noi (2 Timotei 2, 12).
Fiul meu preaiubit și urmașul meu în Domnul, adeseori ți-am spus și eu despre prigonirile pe care înaintașii mei și înaintașul tău le-au avut de îndurat, fiecare în vremea sa și la rândul său, pentru Numele Domnului Isus. Și pentru această minunată Lucrare care poartă Numele Său minunat și care este familia ta cea sfântă. În care te-ai născut și tu din părintele tău trupesc și din părintele tău duhovnicesc. Fii cu luare aminte asupra acestora, pentru ca să te pătrunzi și tu pe deplin nu numai că și peste tine trebuie să vină odată aceste prigoniri și suferințe spre a te dovedi dacă ești cu adevărat un ucenic al lui Isus, vrednic de El sau nu.
Ci ele vor veni și pentru că numai prin școala aceasta tu vei învăța cu adevărat marile taine ale harului și divinele descoperiri ale Adevărului Veșnic... Nu există pe lumea aceasta o școală mai înaltă și mai desăvârșită decât suferința și prigoana pentru Hristos și cu El.
Nu există un alt mijloc prin care să fii curățit, sfințit și binecuvântat într-un grad mai înalt și mai strălucit pentru Hristos decât cuptorul și altarul suferinței... Deci pregătește-te și tu cu bucurie pentru el, ca atunci când va veni să-I poți aduce în ele Dumnezeului tău jertfa și dovada cea mai înaltă și mai plăcută Lui, după pilda Mântuitorului tău.
12 - Să trăiască cu evlavie
Mare lucru este evlavia și mare taină este taina ei. Sfântul Apostol Pavel când vorbește despre evlavie o arată ca taină a lui Hristos, ca pe însușirea și chipul Lui care încep de la trup, și sfârșesc în slavă (1 Timotei 3, 16). Pentru aceasta îl sfătuiește el pe urmașul său cu multă duioșie și dragoste: Caută să fii evlavios... evlavia este folositoare în orice privință, întrucât ea are făgăduința vieții de acum și a celei viitoare (1 Timotei 4, 7-8)... Ține-te de învățătura care duce la evlavie (1 Timotei 6, 3). Negreșit... evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig (1 Timotei 6, 6)... Să trăiți în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie (Tit 2, 12). Cunoștința adevărului duce la evlavie (Tit 1, 1). Să aducem Domnului o închinare plăcută, cu evlavie și cu frică (Evrei 12, 28). Iar Sfântul Apostol Petru spune hotărât că în cele șapte trepte ale mântuirii, una din cele mai de sus pe scara aceasta este evlavia (2 Petru 1, 5-7).
Și zice hotărât că dacă cineva nu le are pe acestea în el, acela este orb, umblă cu ochii închiși și a uitat că a fost curățit de vechile lui păcate...
Deci evlavia este una din condițiile mântuirii. Cine nu o are este numit orb și bâjbâietor pierdut. Dar cine o are cu adevărat, din chiar pricina aceasta, va avea de suferit prigoniri.
Dar ce este evlavia și care sunt însușirile acestei virtuți pe care Cuvântul lui Dumnezeu ne-o cere atât de stăruitor și fără de care ni se spune limpede că nu putem intra în Împărăția lui Dumnezeu?
Evlavia sau cucernicia este suma tuturor însușirilor frumoase ale unui suflet credincios: respectul sfânt față de Cuvânt, față de rugăciune, față de lucrurile Domnului, față de frați, față de suferință, față de lacrimi, față de orice adevăr. Delicatețea sufletească, gingășia, neprihănirea, compasiunea, milostenia, blândețea, duioșia, iubirea, sfințenia, cumpătarea, omenia, iertarea, iubirea - toate acestea învăluite în cea mai adâncă smerenie și curăție, ar întregi chipul divin și fericit al evlaviei... Cine își poate închipui o față luminată de aceste sentimente, are imaginea unei fețe evlavioase. Și cine poate întâlni o ființă împodobită cu toate aceste trăsături, acela va avea înaintea sa o viață evlavioasă... o ființă evlavioasă.
Desigur când ne gândim la o astfel de față și la o astfel de ființă, ni-L închipuim îndată pe Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos, Singurul care a putut avea aceste însușiri în cel mai înalt și fericit fel. Dar este scris și cuvântul că cine nu are un astfel de duh ca El, acela nu este al Lui (Rom. 8, 9). Deci datoria de a ne da toate silințele să le dobândim pe acestea este puternică înaintea fiecăruia dintre noi. Condiția de a o avea sau a nu o avea este hotărâtoare pentru mântuirea noastră, după cum este scris: În adevăr, numai în chipul acesta vom avea intrare slobodă în Împărăția Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos (2 Petru 1, 11). Prin urmare, altfel nu!
Vai însă ce lucru cutremurător de trist vedem noi azi în viețile și în adunările, în familiile și în bisericile noastre! Ce totală și ce dureroasă lipsă de evlavie! Virtutea care ne lipsește poate cel mai mult este tocmai evlavia. Cei mai mulți nici nu știu ce este evlavia și cum arată ea. Știu ce e iubirea, sau mila, sau credința, sau răbdarea, dar nu știu nimic despre evlavie. De aceea ea lipsește total din rugăciunile celor mai mulți, din vorbiri, din cântări, din purtări, din priviri, din fapte, din toată viața celor mai mulți credincioși. Aceștia vorbesc dur, privesc aspru, umblă bădăran, se roagă neglijent, cântă nepăsător, trăiesc murdar, se poartă nesimțit... necuviincios, neatent. Cât de departe este imaginea creștinului de astăzi de virtutea și modelul evlaviei!
- Atunci cine va putea fi mântuit?
- Acela care va avea acest chip, această însușire!
- O, aceasta este foarte greu!
- Desigur că este foarte greu. Niciodată n-a fost ușoară calea mântuirii. Dar nici n-a fost cu neputință. Ci aceluia care își dă cu sinceritate toate silințele să o ajungă, Dumnezeu i-a făgăduit tot ajutorul Său și toată garanția Sa că o va ajunge!
13 - Din rău în mai rău
Răul nu este din Dumnezeu, ci este din voința răului însuși. Pe Satana nu Dumnezeu l-a făcut rău, ci el însuși s-a făcut pe sine rău. Pe Lucifer la început Dumnezeu l-a făcut bun, luminos și curat și i-a dat o misiune strălucită, frumoasă și binecuvântată, în ascultare și credincioșie față de Dumnezeu, Făcătorul lui, ca și tuturor celorlalte creaturi alese ale Sale. Dar în loc să-și împlinească slujba cu ascultare și supunere față de Domnul Dumnezeu, el care era un Luceafăr, s-a făcut un Lucifer, el care era bun, s-a făcut rău. El care trebuia să fie supus, s-a răzvrătit împotriva Celui ce l-a făcut bun. Și după ce s-a făcut rău, a mai luptat cu toată râvna și ura ca să mai facă și pe alții ca el. Toți îngerii care l-au urmat pe Satana au devenit draci, plini și ei de aceeași ură harnică și blestemată împotriva lui Dumnezeu.
E uimitor cât de harnic este răul. La început a fost un singur diavol, dar ce curând acesta unul a mai câștigat de partea lui pe atât de mulți! Acum Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu ne înștiințează cu toată puterea să ne îmbrăcăm cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să putem ține piept împotriva uneltirii diavolilor... împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului... împotriva duhurilor răutății (Efes. 6, 11-20).
Grozav ce mulți au mai devenit! Și pe măsură ce li s-a înmulțit numărul, li s-a înmulțit și răutatea și îndărătnicia cu care luptă să atragă de partea lor toate creaturile și toată creațiunea lui Dumnezeu împotriva Creatorului nostru Cel Binecuvântat în veci!
Toți oamenii care se unesc cu păcatul, se unesc cu neascultătorul și devin și ei neascultători de Dumnezeu și vrăjmași ai Lui, ca Satana. Dumnezeu i-a creat luminoși, nevinovați și buni când s-au născut... Duhul Sfânt le-a creat ființa cea nouă luminoasă, neprihănită și sfântă când s-au născut din nou în clipa legământului cu Hristos. Dar pe parcurs când au primit ispita și pe ispititorul, ei s-au schimbat din bunăvoia lor, devenind răi, întunecați și neascultători.
Toată creațiunea lui Dumnezeu evoluează, adică crește, se mărește, se înmulțește, atât în număr, cât și în întindere și în roade. Cei buni devin mai buni, mai mulți, mai luminoși, mai binefăcători, mai sfinți. Binele lor de azi, adăugat la binele lor de ieri, îi face să fie mâine și mai buni. Până când vine un moment în care, înălțându-se mereu pe urmele lui Hristos spre cele înalte, ei ajung odată părtașii firii Dumnezeiești, după cum este scris: Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia... și făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să ne facem părtași firii Dumnezeiești... (2 Petru 1, 4) și părtași sfințeniei Lui (Evrei 12, 10). O, ce stare strălucită și Dumnezeiască este aceasta! Atunci credinciosul este în Hristos și poate totul (Filipeni 4, 13). Astfel omul ajunge în starea finală una cu Dumnezeu, după cum este scris: Eu în ei și Tu în Mine (Ioan 17, 23). Atunci credinciosul face și el prin puterea lui Hristos, aceleași lucruri ca El, ba încă uneori și mai mari (Ioan 14, 12).
Cu cei răi, lucrurile stau tot așa, în rău. Și ei merg din rău în mai rău, devenind azi mai răi decât ieri, iar mâine mai răi decât azi. Astfel vine o zi când prăbușindu-se din rău în mai rău, devin odată părtași firii diavolești, devenind și ei diavoli ca însuși diavolul, creatorul lor, făcând aceleași lucruri ca și el, ba uneori unele și mai mari ca Satana. Astfel în devenirea satanică, omul cu cât este mai talentat, mai puternic ori mai inteligent, cu atât va face mai mult rău... E îngrozitor privind istoria omenirii, cât rău au putut face astfel de oameni, care s-au prefăcut demoni, împotriva lui Dumnezeu, și nefericind un nesfârșit număr de semeni ai lor. Și astfel de creaturi îngrozitoare s-au înmulțit și se vor înmulți mereu, până în clipa când Hristos îl va nimici pe marele demon și pe toți ai lui, cu toată împărăția lor, pe vecii vecilor, cu arătarea venirii Sale și cu suflarea gurii Sale (2 Tes. 2, 7-12).
O, fiul meu și frații mei, aveți grijă, aveți multă grijă, aveți neîncetată grijă să vă uniți tot mai mult cu Hristos, să deveniți din buni în mai buni, până când veți deveni părtași firii Dumnezeiești, pentru ca din starea aceasta să treceți în slava Lui! Aceasta cu atât mai mult acum când prăbușirea celor răi este din ce în ce mai vizibilă, și Satana i-a făcut asemenea lui. Pentru că și acesta este un semn că Domnul nostru este aproape!
14 - Tu să rămâi la ce ai învățat
În agitația îngâmfată și neascultătoare cu care diavolul împinge și îmboldește mereu pe unii oameni, nespus de mulți devin nemulțumiți și neliniștiți cu învățătura lor de la început, cu credința lor dintâi, cu felul și cu adunarea în care L-au cunoscut pe Hristos. Dornici după un loc mai înalt, după o întâietate mai mare, după o publicitate și o laudă mai largă, ei scornesc învățături noi, crezuri noi, păreri noi, pentru a deveni ceva mai deosebiți decât toți ceilalți. Cu o îngâmfare satanică pe care nici nu mai încearcă să și-o ascundă, oamenii aceștia care până mai ieri nu erau nimic, acum se pretind dintr-odată cu obrăznicie și nerușinare, mai înțelepți decât cei care i-au învățat, croind prostește căi noi care n-au nici o ieșire nicăieri, și ducând spre pierzare după ei pe cei care au același duh de neascultare și prostie, ca al lor.
Se spune că odată a fost o mare întrecere de zbor printre păsări. S-a anunțat că pasărea care va putea zbura mai sus, va fi socotită împăratul păsărilor. Atunci toate păsările au pornit deodată ca niște săgeți spre cer, de la cea mai mică, până la cea mai mare. Păsărica numită Ochiul boului era cea mai mică, iar vulturul cel mai mare. Dar ce s-a gândit Ochiul boului?
Mă voi ascunde sub aripile vulturului și voi sta acolo, odihnindu-mă; el nu mă va simți. Și când el va osteni zburând și nu va mai putea să se înalțe mai sus, eu voi țâșni de acolo, odihnită și mă voi înălța cu ușurință îndată mai sus ca el... Și astfel voi deveni eu împărat. Căci toate celelalte vor fi rămas mult înapoia mea!...
Și așa a și făcut. Când vulturul care o dusese sub aripile lui nu mai putu să zboare mai sus, îndată țâșni odihnită de sub aripile lui, unde stătuse ocrotită licheaua nevrednică, și se ridică deasupra lui, declarându-se singură împăratul păsărilor.
De atunci păsărica cea mai mică și mai nevrednică, dar cea mai șireată și mai fără rușine, este numită în batjocură și împăratul păsărilor!...
O, cât de mulți așa ziși credincioși de azi sunt și ei tot așa niște lichele ca nevrednica păsărică din istorioara aceasta! Se adăpostesc sub aripile câte unui vultur, până când socotesc că a venit un moment prielnic; atunci numai vezi că licheaua își ia zborul și se urcă deasupra. Înfruntă pe binefăcătorul care a adăpostit-o și a ajutat-o până a ajuns cât mai sus, iar atunci începe să fie obraznică; imită, se preface, se umflă, se grozăvește ca să pară vultur și face totul ca să devină împărat. Uneori reușește un timp, dar în curând se prăbușește pe totdeauna în rușinea și în netrebnicia sa. Iată soarta celor care, ca broasca, se tot umflă ca să pară bou, până plesnesc. Și ca Lucifer, care a vrut să devină Dumnezeu, până ce a devenit diavol.
Sfântul Părinte Pavel spune sfântului său urmaș Timotei: Tu să rămâi la lucrurile pe care le-ai învățat... căci știi de la cine le-ai primit... Ce adâncă părtășie se statornicise între aceste două suflete mari! Ce înaltă este starea până la care ridică Duhul Sfânt inimile curate și viețile superioare pe care le sudează de nemaidezlipit în dreptul soarelui pentru o slujbă tot atât de strălucită, ca a Lui!
Cu o măreție ca a munților și cu o nemărginire ca a mării, învățătura și credința înaintașului Pavel se statornicise eternă și neclintită în urmașul său Timotei. Tu să rămâi la acestea - îi spune el cu o divină liniște și siguranță. Înțepenește-ți aici picioarele tale sufletești pe această neclintită Stâncă... Și lasă pe toți flecarii și nechibzuiții să inventeze câte amăgiri vor vrea, să umfle câte baloane goale vor dori. Pe toți aceștia îi așteaptă negura întunericului veșnic și prăbușirea în propria lor murdărie nevrednică, mai curând de cum își închipuie ei. Privește-le zbaterea lor neputincioasă și condamnată și lasă-i să se pedepsească singuri cum îi lasă și Dumnezeu! Și tu rămâi ca muntele și ca marea la locul sigur și etern pe care te-a așezat de la început Dumnezeu prin învățătura cea dreaptă, pentru inima ta sinceră și smerită cu care te-ai alipit odată și pe totdeauna de Hristos.
15 - Din pruncie cunoști
A cunoaște Sfintele Scripturi și a avea pe cineva care să-l îndrume pe om bine în cunoașterea aceasta este un mare dar și o mare binecuvântare pentru orice om și la orice vârstă a vieții sale.
Dar a cunoaște Sfintele Scripturi din pruncia sa și a avea ca îndrumător în cunoașterea dreaptă și sfântă a acestora chiar pe ființa cea mai scumpă ce o are omul pe lume, pe mama lui, pe tatăl său, pe bunicii lui, pe soțul sau soția sa, acesta este cred cel mai mare dar al lui Dumnezeu pentru un suflet omenesc.
Sufletul curat și smerit care se apropie de Dumnezeu cu frică și dragoste, primește prin Duhul Sfânt, la orice vârstă ar veni la Domnul Isus, cunoașterea mântuitoare și fericită a adevărului Evangheliei. Dar cel care vine din cea mai fragedă vârstă a vieții sale la Dumnezeu, acela primește acest har nu numai nespus mai repede, dar și nespus mai frumos.
Dumnezeul și Mântuitorul nostru Isus Hristos, prin puterea Sângelui Său neprihănit vărsat pe Cruce pentru noi, poate curăți deplin orice suflet care vine la El, oricât de păcătos ar fi și în orice timp al vieții sale ar face actul și legământul predării sale față de Domnul... Dar pe cel care vine înainte de a fi căzut în nici un păcat, spălarea Sângelui lui Isus îl face și mai strălucit și mai frumos. Se poate albi și o haină care a fost murdară cândva, prin lucrarea unui curățitor puternic. Dar cât de minunată strălucire capătă prin această putere o haină care nici n-a fost murdară deloc!
Se poate să devină un mare slujitor al lui Dumnezeu și un om care mai înainte a fost un mare slujitor al diavolului, fără ca el să-și dea seama de aceasta. Pe cine face inconștient această lucrare potrivnică lui Dumnezeu, Hristos poate să-l trezească și să-l scape, cum a fost în cazul Sfântului Pavel, când îl chema Saul și când făcea slujba cea rea.
Dar pe cine conștient face răul, pe acela nu mai este nimeni să-l scape. Păcatul cu voia și cu știința în contra lui Hristos este un păcat de neiertat, fiindcă omul nu și-l mai recunoaște și nu-l mai părăsește niciodată.
Când însă chemarea lui Dumnezeu și alegerea Lui se opresc asupra unui suflet tânăr, această strălucită minune lucrează prin acest suflet fapte și roade nespus mai mari și mai durabile. Ce minunat s-a putut vedea acest adevăr în împreună lucrarea celor doi mari sfinți, Pavel și Timotei!
Despre lucrarea Sfântului Pavel au rămas mai multe și mai strălucite urme scrise și cunoscute. Despre lucrarea Sfântului Timotei cunoaștem mai puține. Dar prin urmarea pe care a luat-o lucrarea Evangheliei după Pavel, se poate vedea cum a lucrat Timotei. Ce a început Pavel, a desăvârșit urmașul său. Și cine a făcut o experiență în privința aceasta știe un mare adevăr și anume că de cele mai multe ori nu începutul e greu, ci a păstra această adunare să nu se dezbine și a o face să crească ordonat și frumos. Nu a desfunda un izvor e greu, ci a-i face apei care țâșnește puternic un vad drept, o albie chibzuită pe care să curgă folositor și binecuvântat, ca să nu ajungă o băltoacă păgubitoare. Aceasta este și mai greu... Și aceasta a fost lucrarea binecuvântatului Timotei și a celorlalți tineri, urmași ai marelui înaintaș care a făcut începutul.
Fiul meu preaiubit și frații mei tineri, urmați și voi pilda vrednicului Timotei! Și voi din pruncie cunoașteți Sfintele Scripturi și dreapta învățătură prin care Hristos v-a chemat la împreună lucrarea cu El și la continuarea operei divine a Oastei Sale în poporul nostru și în credința noastră bună și străbună. Însușiți-vă și voi toate învățăturile și îndemnurile sfinte, cum și le-a însușit Timotei! Și fiți și voi niște vrednici continuatori ai lucrului început de înaintașii noștri, ca să fiți vrednici de ei și de Hristos! Și harul lui Dumnezeu care i-a fost dat lui vă va fi dat și vouă. Amin.