
La Apostolul din Duminica a 33-a după Rusalii (a vameşului şi a fariseului)
Traian Dorz - Hristos - Puterea Apostoliei
10. Tu, însă, ai urmărit de aproape învăţătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credinţa mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea,
11. prigonirile şi suferinţele care au venit peste mine în Antiohia, în Iconia şi în Listra. Ştii ce prigoniri am răbdat şi totuşi Domnul m-a izbăvit din toate.
12. De altfel, toţi cei ce vor să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi.
13. Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii, şi se vor amăgi şi pe ei înşişi.
14. Tu să rămâi în lucrurile, pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat:
15. din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.
10 - Ai urmărit îndeaproape învăţătura
În această parte a acestui sfânt apostol se continuă atât de frumos şirul bunelor îndrumări şi al însemnatelor porunci date fiului preaiubit şi urmaşului vrednic de către părintele său sfânt.
Cel dintâi lucru asupra căruia îl face foarte atent Sfântul Pavel pe tânărul său urmaş este învăţătura, adică felul cum explică şi cum aplică el credinţa, trăirea şi propovăduirea Evangheliei şi a adevărului divin. Şi numai după ce va fi înţeleasă şi preţuită deplin această primă valoare a vieţii, învăţătura, apoi urmează importanţa tuturor celorlalte: a purtării, a hotărârii, a credinţei, a îndelungii răbdări, a dragostei. De ce aşa? Pentru că de valoarea învăţăturii depinde valoarea tuturor celorlalte. Dreapta învăţătură, buna şi adevărata învăţătură este şi poate fi numai una. Numai dintr-o astfel de învăţătură pot naşte şi creşte toate celelalte însuşiri sau merite adevărate şi vrednice în faţa lui Dumnezeu, ale unui om. Căci dacă nu are învăţătura dreaptă, omul nu poate avea nici credinţa dreaptă. Şi dacă nu are credinţa dreaptă atunci nici purtarea, nici hotărârea, nici dragostea sau răbdarea cuiva nu pot avea nici un preţ înaintea lui Dumnezeu ori în primirea mântuirii. Câţi dintre păgâni ori dintre necredincioşii care n-au învăţătură sănătoasă au fost în stare să rabde mult, să se poarte corect, să-şi dea chiar viaţa pentru o cauză a lor, dar toate acestea nu le-au folosit la nimic, dacă învăţătura lor era rătăcită şi potrivnică adevărului sfânt!...
Fiul meu, urmăreşte îndeaproape şi tu în primul rând învăţătura celui ce vine să-ţi propovăduiască ţie ceva. Să nu te înşele nici purtarea lui, nici talentul lui, nici chiar îndelunga lui răbdare sau dragostea lui. Ci fii cu toată băgarea de seamă la învăţătura lui. Cum te învaţă el cu privire la Sfânta Treime, la Biserică, la Maica Domnului, la Tainele Sfinte şi la toate celelalte adevăruri de temelie ale dreptei învăţături. Te învaţă el potrivit Sfintelor Scripturi şi Sfinţilor Părinţi şi părintelui familiei tale duhovniceşti, sau nu? Dacă te învaţă aşa, atunci primeşte-l şi-l ascultă. Dacă nu te învaţă aşa, atunci nici să nu-l primeşti în casa ta, nici să nu-l cauţi în casa lui. Nici să nu-i zici bun venit, nici să nu-i urezi spor la lucru. Ci să te depărtezi de la el şi să-l îndepărtezi de la tine, până când nu te otrăveşte învăţătura lui şi până nu te face această învăţătură nelegiuită să-ţi părăseşti credinţa ta, să-ţi dezbini adunarea ta şi să-ţi pierzi mântuirea ta şi a altora!
Iar dacă l-ai descoperit că acela îţi aduce o învăţătură străină azi faţă de cea de ieri, chiar dacă el ar fi fost părintele tău duhovnicesc şi chiar dacă ar fi fost ca un înger din cer pentru tine, socoteşte-l anatema şi depărtează-te numaidecât de el (Rom. 16, 17-18; Galateni 1, 8-9).
Să luăm seama cu multă grijă la stăruinţa repetată a Sfântului Apostol cu privire la învăţătură, să citim cu luare aminte toate versetele în care ne porunceşte el aceste lucruri, şi vom vedea din ce în ce mai bine din ce cauză s-au pierdut cei care n-au fost ascultători la aceasta.
11 - Ştii ce prigoniri am răbdat
Pe calea Domnului Isus, nici un ucenic şi urmaş al Său n-a putut merge fără cruce, n-a putut birui fără suferinţe şi n-a putut umbla fără prigoniri. Ori Îl urmezi pe Isus cu adevărat, şi înseamnă că le ai din plin pe acestea, ori dacă nu le ai pe acestea înseamnă că nu-L urmezi pe Isus cu adevărat.
De ce trebuie neapărat, urmându-L pe Isus, să ai şi prigoniri, - nu ştiu. Aşa trebuie!
Aşa este scris că trebuie să fie: Toţi cei ce vor să trăiască cu evlavie în Hristos Isus trebuie să fie prigoniţi (2 Timotei 3, 12). În Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri (Fap. Ap. 14, 22). Nimeni dintre voi să nu se clatine în necazuri, căci ştiţi singuri că la aceasta sunteţi rânduiţi (1 Tes. 3, 3). Fiindcă şi Hristos a suferit... şi v-a lăsat o pildă ca să călcaţi pe urmele Lui (1 Petru 2, 21).
Faptul că orice trimes al Domnului Isus trebuie să sufere prigoniri din partea lumii, aţâţată de diavolul împotriva sa, este deci un lucru ştiut. Dar adevăraţii trimeşi ai lui Hristos ştiind mai dinainte acest adevăr, strigă fericiţi spre toate aceste suferinţe încă înainte de a ajunge în ele: Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Nu! Nimic, nimic, nimic nu va fi în stare să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus... Pentru că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi (Rom. 8, 35; 8, 18).
Sfântul Apostol Pavel vorbeşte deschis despre aceste suferinţe şi prigoniri, nu pentru a se lăuda pe sine că le-a răbdat şi că a trecut biruitor prin ele, ci pentru a arăta în primul rând că oricât de multe şi oricât de grele ar fi aceste prigoniri şi necazuri, prezenţa divină şi puternică a Domnului Isus va fi totdeauna în ajutorul ucenicului Său şi îl va izbăvi până la urmă cu bine din toate. Iar în al doilea rând, pentru a-l pregăti pe tânărul ucenic şi viitorul urmaş că şi el nu trebuie să se aştepte la altceva pe urmele lui Isus decât tot la acestea. Ştiind mai dinainte acest adevăr, ucenicul se va înarma şi el cu acelaşi fel de gândire şi se va pregăti pentru acelaşi fel de viitor. Astfel, el nu va fi surprins şi nu se va mira când vor da peste el aceste prigoniri, ci fiind mai dinainte pregătit pentru ele, el le va întâmpina cu linişte, le va suporta cu smerenie şi le va birui cu răbdare, având necurmat înaintea sa nu numai pilda înaintaşului său şi a înaintaşilor săi, ci şi strălucita făgăduinţă a veşnicei răsplătiri pentru scurta suferinţă de o clipă îndurată cu Hristos şi pentru El. Dacă răbdăm împreună cu Isus, vom şi împărăţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi (2 Timotei 2, 12).
Fiul meu preaiubit şi urmaşul meu în Domnul, adeseori ţi-am spus şi eu despre prigonirile pe care înaintaşii mei şi înaintaşul tău le-au avut de îndurat, fiecare în vremea sa şi la rândul său, pentru Numele Domnului Isus. Şi pentru această minunată Lucrare care poartă Numele Său minunat şi care este familia ta cea sfântă. În care te-ai născut şi tu din părintele tău trupesc şi din părintele tău duhovnicesc. Fii cu luare aminte asupra acestora, pentru ca să te pătrunzi şi tu pe deplin nu numai că şi peste tine trebuie să vină odată aceste prigoniri şi suferinţe spre a te dovedi dacă eşti cu adevărat un ucenic al lui Isus, vrednic de El sau nu.
Ci ele vor veni şi pentru că numai prin şcoala aceasta tu vei învăţa cu adevărat marile taine ale harului şi divinele descoperiri ale Adevărului Veşnic... Nu există pe lumea aceasta o şcoală mai înaltă şi mai desăvârşită decât suferinţa şi prigoana pentru Hristos şi cu El.
Nu există un alt mijloc prin care să fii curăţit, sfinţit şi binecuvântat într-un grad mai înalt şi mai strălucit pentru Hristos decât cuptorul şi altarul suferinţei... Deci pregăteşte-te şi tu cu bucurie pentru el, ca atunci când va veni să-I poţi aduce în ele Dumnezeului tău jertfa şi dovada cea mai înaltă şi mai plăcută Lui, după pilda Mântuitorului tău.
12 - Să trăiască cu evlavie
Mare lucru este evlavia şi mare taină este taina ei. Sfântul Apostol Pavel când vorbeşte despre evlavie o arată ca taină a lui Hristos, ca pe însuşirea şi chipul Lui care încep de la trup, şi sfârşesc în slavă (1 Timotei 3, 16). Pentru aceasta îl sfătuieşte el pe urmaşul său cu multă duioşie şi dragoste: Caută să fii evlavios... evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare (1 Timotei 4, 7-8)... Ţine-te de învăţătura care duce la evlavie (1 Timotei 6, 3). Negreşit... evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig (1 Timotei 6, 6)... Să trăiţi în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie (Tit 2, 12). Cunoştinţa adevărului duce la evlavie (Tit 1, 1). Să aducem Domnului o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică (Evrei 12, 28). Iar Sfântul Apostol Petru spune hotărât că în cele şapte trepte ale mântuirii, una din cele mai de sus pe scara aceasta este evlavia (2 Petru 1, 5-7).
Şi zice hotărât că dacă cineva nu le are pe acestea în el, acela este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate...
Deci evlavia este una din condiţiile mântuirii. Cine nu o are este numit orb şi bâjbâietor pierdut. Dar cine o are cu adevărat, din chiar pricina aceasta, va avea de suferit prigoniri.
Dar ce este evlavia şi care sunt însuşirile acestei virtuţi pe care Cuvântul lui Dumnezeu ne-o cere atât de stăruitor şi fără de care ni se spune limpede că nu putem intra în Împărăţia lui Dumnezeu?
Evlavia sau cucernicia este suma tuturor însuşirilor frumoase ale unui suflet credincios: respectul sfânt faţă de Cuvânt, faţă de rugăciune, faţă de lucrurile Domnului, faţă de fraţi, faţă de suferinţă, faţă de lacrimi, faţă de orice adevăr. Delicateţea sufletească, gingăşia, neprihănirea, compasiunea, milostenia, blândeţea, duioşia, iubirea, sfinţenia, cumpătarea, omenia, iertarea, iubirea - toate acestea învăluite în cea mai adâncă smerenie şi curăţie, ar întregi chipul divin şi fericit al evlaviei... Cine îşi poate închipui o faţă luminată de aceste sentimente, are imaginea unei feţe evlavioase. Şi cine poate întâlni o fiinţă împodobită cu toate aceste trăsături, acela va avea înaintea sa o viaţă evlavioasă... o fiinţă evlavioasă.
Desigur când ne gândim la o astfel de faţă şi la o astfel de fiinţă, ni-L închipuim îndată pe Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos, Singurul care a putut avea aceste însuşiri în cel mai înalt şi fericit fel. Dar este scris şi cuvântul că cine nu are un astfel de duh ca El, acela nu este al Lui (Rom. 8, 9). Deci datoria de a ne da toate silinţele să le dobândim pe acestea este puternică înaintea fiecăruia dintre noi. Condiţia de a o avea sau a nu o avea este hotărâtoare pentru mântuirea noastră, după cum este scris: În adevăr, numai în chipul acesta vom avea intrare slobodă în Împărăţia Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos (2 Petru 1, 11). Prin urmare, altfel nu!
Vai însă ce lucru cutremurător de trist vedem noi azi în vieţile şi în adunările, în familiile şi în bisericile noastre! Ce totală şi ce dureroasă lipsă de evlavie! Virtutea care ne lipseşte poate cel mai mult este tocmai evlavia. Cei mai mulţi nici nu ştiu ce este evlavia şi cum arată ea. Ştiu ce e iubirea, sau mila, sau credinţa, sau răbdarea, dar nu ştiu nimic despre evlavie. De aceea ea lipseşte total din rugăciunile celor mai mulţi, din vorbiri, din cântări, din purtări, din priviri, din fapte, din toată viaţa celor mai mulţi credincioşi. Aceştia vorbesc dur, privesc aspru, umblă bădăran, se roagă neglijent, cântă nepăsător, trăiesc murdar, se poartă nesimţit... necuviincios, neatent. Cât de departe este imaginea creştinului de astăzi de virtutea şi modelul evlaviei!
- Atunci cine va putea fi mântuit?
- Acela care va avea acest chip, această însuşire!
- O, aceasta este foarte greu!
- Desigur că este foarte greu. Niciodată n-a fost uşoară calea mântuirii. Dar nici n-a fost cu neputinţă. Ci aceluia care îşi dă cu sinceritate toate silinţele să o ajungă, Dumnezeu i-a făgăduit tot ajutorul Său şi toată garanţia Sa că o va ajunge!
13 - Din rău în mai rău
Răul nu este din Dumnezeu, ci este din voinţa răului însuşi. Pe Satana nu Dumnezeu l-a făcut rău, ci el însuşi s-a făcut pe sine rău. Pe Lucifer la început Dumnezeu l-a făcut bun, luminos şi curat şi i-a dat o misiune strălucită, frumoasă şi binecuvântată, în ascultare şi credincioşie faţă de Dumnezeu, Făcătorul lui, ca şi tuturor celorlalte creaturi alese ale Sale. Dar în loc să-şi împlinească slujba cu ascultare şi supunere faţă de Domnul Dumnezeu, el care era un Luceafăr, s-a făcut un Lucifer, el care era bun, s-a făcut rău. El care trebuia să fie supus, s-a răzvrătit împotriva Celui ce l-a făcut bun. Şi după ce s-a făcut rău, a mai luptat cu toată râvna şi ura ca să mai facă şi pe alţii ca el. Toţi îngerii care l-au urmat pe Satana au devenit draci, plini şi ei de aceeaşi ură harnică şi blestemată împotriva lui Dumnezeu.
E uimitor cât de harnic este răul. La început a fost un singur diavol, dar ce curând acesta unul a mai câştigat de partea lui pe atât de mulţi! Acum Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu ne înştiinţează cu toată puterea să ne îmbrăcăm cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să putem ţine piept împotriva uneltirii diavolilor... împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului... împotriva duhurilor răutăţii (Efes. 6, 11-20).
Grozav ce mulţi au mai devenit! Şi pe măsură ce li s-a înmulţit numărul, li s-a înmulţit şi răutatea şi îndărătnicia cu care luptă să atragă de partea lor toate creaturile şi toată creaţiunea lui Dumnezeu împotriva Creatorului nostru Cel Binecuvântat în veci!
Toţi oamenii care se unesc cu păcatul, se unesc cu neascultătorul şi devin şi ei neascultători de Dumnezeu şi vrăjmaşi ai Lui, ca Satana. Dumnezeu i-a creat luminoşi, nevinovaţi şi buni când s-au născut... Duhul Sfânt le-a creat fiinţa cea nouă luminoasă, neprihănită şi sfântă când s-au născut din nou în clipa legământului cu Hristos. Dar pe parcurs când au primit ispita şi pe ispititorul, ei s-au schimbat din bunăvoia lor, devenind răi, întunecaţi şi neascultători.
Toată creaţiunea lui Dumnezeu evoluează, adică creşte, se măreşte, se înmulţeşte, atât în număr, cât şi în întindere şi în roade. Cei buni devin mai buni, mai mulţi, mai luminoşi, mai binefăcători, mai sfinţi. Binele lor de azi, adăugat la binele lor de ieri, îi face să fie mâine şi mai buni. Până când vine un moment în care, înălţându-se mereu pe urmele lui Hristos spre cele înalte, ei ajung odată părtaşii firii Dumnezeieşti, după cum este scris: Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia... şi făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să ne facem părtaşi firii Dumnezeieşti... (2 Petru 1, 4) şi părtaşi sfinţeniei Lui (Evrei 12, 10). O, ce stare strălucită şi Dumnezeiască este aceasta! Atunci credinciosul este în Hristos şi poate totul (Filipeni 4, 13). Astfel omul ajunge în starea finală una cu Dumnezeu, după cum este scris: Eu în ei şi Tu în Mine (Ioan 17, 23). Atunci credinciosul face şi el prin puterea lui Hristos, aceleaşi lucruri ca El, ba încă uneori şi mai mari (Ioan 14, 12).
Cu cei răi, lucrurile stau tot aşa, în rău. Şi ei merg din rău în mai rău, devenind azi mai răi decât ieri, iar mâine mai răi decât azi. Astfel vine o zi când prăbuşindu-se din rău în mai rău, devin odată părtaşi firii diavoleşti, devenind şi ei diavoli ca însuşi diavolul, creatorul lor, făcând aceleaşi lucruri ca şi el, ba uneori unele şi mai mari ca Satana. Astfel în devenirea satanică, omul cu cât este mai talentat, mai puternic ori mai inteligent, cu atât va face mai mult rău... E îngrozitor privind istoria omenirii, cât rău au putut face astfel de oameni, care s-au prefăcut demoni, împotriva lui Dumnezeu, şi nefericind un nesfârşit număr de semeni ai lor. Şi astfel de creaturi îngrozitoare s-au înmulţit şi se vor înmulţi mereu, până în clipa când Hristos îl va nimici pe marele demon şi pe toţi ai lui, cu toată împărăţia lor, pe vecii vecilor, cu arătarea venirii Sale şi cu suflarea gurii Sale (2 Tes. 2, 7-12).
O, fiul meu şi fraţii mei, aveţi grijă, aveţi multă grijă, aveţi neîncetată grijă să vă uniţi tot mai mult cu Hristos, să deveniţi din buni în mai buni, până când veţi deveni părtaşi firii Dumnezeieşti, pentru ca din starea aceasta să treceţi în slava Lui! Aceasta cu atât mai mult acum când prăbuşirea celor răi este din ce în ce mai vizibilă, şi Satana i-a făcut asemenea lui. Pentru că şi acesta este un semn că Domnul nostru este aproape!
14 - Tu să rămâi la ce ai învăţat
În agitaţia îngâmfată şi neascultătoare cu care diavolul împinge şi îmboldeşte mereu pe unii oameni, nespus de mulţi devin nemulţumiţi şi neliniştiţi cu învăţătura lor de la început, cu credinţa lor dintâi, cu felul şi cu adunarea în care L-au cunoscut pe Hristos. Dornici după un loc mai înalt, după o întâietate mai mare, după o publicitate şi o laudă mai largă, ei scornesc învăţături noi, crezuri noi, păreri noi, pentru a deveni ceva mai deosebiţi decât toţi ceilalţi. Cu o îngâmfare satanică pe care nici nu mai încearcă să şi-o ascundă, oamenii aceştia care până mai ieri nu erau nimic, acum se pretind dintr-odată cu obrăznicie şi neruşinare, mai înţelepţi decât cei care i-au învăţat, croind prosteşte căi noi care n-au nici o ieşire nicăieri, şi ducând spre pierzare după ei pe cei care au acelaşi duh de neascultare şi prostie, ca al lor.
Se spune că odată a fost o mare întrecere de zbor printre păsări. S-a anunţat că pasărea care va putea zbura mai sus, va fi socotită împăratul păsărilor. Atunci toate păsările au pornit deodată ca nişte săgeţi spre cer, de la cea mai mică, până la cea mai mare. Păsărica numită Ochiul boului era cea mai mică, iar vulturul cel mai mare. Dar ce s-a gândit Ochiul boului?
Mă voi ascunde sub aripile vulturului şi voi sta acolo, odihnindu-mă; el nu mă va simţi. Şi când el va osteni zburând şi nu va mai putea să se înalţe mai sus, eu voi ţâşni de acolo, odihnită şi mă voi înălţa cu uşurinţă îndată mai sus ca el... Şi astfel voi deveni eu împărat. Căci toate celelalte vor fi rămas mult înapoia mea!...
Şi aşa a şi făcut. Când vulturul care o dusese sub aripile lui nu mai putu să zboare mai sus, îndată ţâşni odihnită de sub aripile lui, unde stătuse ocrotită licheaua nevrednică, şi se ridică deasupra lui, declarându-se singură împăratul păsărilor.
De atunci păsărica cea mai mică şi mai nevrednică, dar cea mai şireată şi mai fără ruşine, este numită în batjocură şi împăratul păsărilor!...
O, cât de mulţi aşa zişi credincioşi de azi sunt şi ei tot aşa nişte lichele ca nevrednica păsărică din istorioara aceasta! Se adăpostesc sub aripile câte unui vultur, până când socotesc că a venit un moment prielnic; atunci numai vezi că licheaua îşi ia zborul şi se urcă deasupra. Înfruntă pe binefăcătorul care a adăpostit-o şi a ajutat-o până a ajuns cât mai sus, iar atunci începe să fie obraznică; imită, se preface, se umflă, se grozăveşte ca să pară vultur şi face totul ca să devină împărat. Uneori reuşeşte un timp, dar în curând se prăbuşeşte pe totdeauna în ruşinea şi în netrebnicia sa. Iată soarta celor care, ca broasca, se tot umflă ca să pară bou, până plesnesc. Şi ca Lucifer, care a vrut să devină Dumnezeu, până ce a devenit diavol.
Sfântul Părinte Pavel spune sfântului său urmaş Timotei: Tu să rămâi la lucrurile pe care le-ai învăţat... căci ştii de la cine le-ai primit... Ce adâncă părtăşie se statornicise între aceste două suflete mari! Ce înaltă este starea până la care ridică Duhul Sfânt inimile curate şi vieţile superioare pe care le sudează de nemaidezlipit în dreptul soarelui pentru o slujbă tot atât de strălucită, ca a Lui!
Cu o măreţie ca a munţilor şi cu o nemărginire ca a mării, învăţătura şi credinţa înaintaşului Pavel se statornicise eternă şi neclintită în urmaşul său Timotei. Tu să rămâi la acestea - îi spune el cu o divină linişte şi siguranţă. Înţepeneşte-ţi aici picioarele tale sufleteşti pe această neclintită Stâncă... Şi lasă pe toţi flecarii şi nechibzuiţii să inventeze câte amăgiri vor vrea, să umfle câte baloane goale vor dori. Pe toţi aceştia îi aşteaptă negura întunericului veşnic şi prăbuşirea în propria lor murdărie nevrednică, mai curând de cum îşi închipuie ei. Priveşte-le zbaterea lor neputincioasă şi condamnată şi lasă-i să se pedepsească singuri cum îi lasă şi Dumnezeu! Şi tu rămâi ca muntele şi ca marea la locul sigur şi etern pe care te-a aşezat de la început Dumnezeu prin învăţătura cea dreaptă, pentru inima ta sinceră şi smerită cu care te-ai alipit odată şi pe totdeauna de Hristos.
15 - Din pruncie cunoşti
A cunoaşte Sfintele Scripturi şi a avea pe cineva care să-l îndrume pe om bine în cunoaşterea aceasta este un mare dar şi o mare binecuvântare pentru orice om şi la orice vârstă a vieţii sale.
Dar a cunoaşte Sfintele Scripturi din pruncia sa şi a avea ca îndrumător în cunoaşterea dreaptă şi sfântă a acestora chiar pe fiinţa cea mai scumpă ce o are omul pe lume, pe mama lui, pe tatăl său, pe bunicii lui, pe soţul sau soţia sa, acesta este cred cel mai mare dar al lui Dumnezeu pentru un suflet omenesc.
Sufletul curat şi smerit care se apropie de Dumnezeu cu frică şi dragoste, primeşte prin Duhul Sfânt, la orice vârstă ar veni la Domnul Isus, cunoaşterea mântuitoare şi fericită a adevărului Evangheliei. Dar cel care vine din cea mai fragedă vârstă a vieţii sale la Dumnezeu, acela primeşte acest har nu numai nespus mai repede, dar şi nespus mai frumos.
Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos, prin puterea Sângelui Său neprihănit vărsat pe Cruce pentru noi, poate curăţi deplin orice suflet care vine la El, oricât de păcătos ar fi şi în orice timp al vieţii sale ar face actul şi legământul predării sale faţă de Domnul... Dar pe cel care vine înainte de a fi căzut în nici un păcat, spălarea Sângelui lui Isus îl face şi mai strălucit şi mai frumos. Se poate albi şi o haină care a fost murdară cândva, prin lucrarea unui curăţitor puternic. Dar cât de minunată strălucire capătă prin această putere o haină care nici n-a fost murdară deloc!
Se poate să devină un mare slujitor al lui Dumnezeu şi un om care mai înainte a fost un mare slujitor al diavolului, fără ca el să-şi dea seama de aceasta. Pe cine face inconştient această lucrare potrivnică lui Dumnezeu, Hristos poate să-l trezească şi să-l scape, cum a fost în cazul Sfântului Pavel, când îl chema Saul şi când făcea slujba cea rea.
Dar pe cine conştient face răul, pe acela nu mai este nimeni să-l scape. Păcatul cu voia şi cu ştiinţa în contra lui Hristos este un păcat de neiertat, fiindcă omul nu şi-l mai recunoaşte şi nu-l mai părăseşte niciodată.
Când însă chemarea lui Dumnezeu şi alegerea Lui se opresc asupra unui suflet tânăr, această strălucită minune lucrează prin acest suflet fapte şi roade nespus mai mari şi mai durabile. Ce minunat s-a putut vedea acest adevăr în împreună lucrarea celor doi mari sfinţi, Pavel şi Timotei!
Despre lucrarea Sfântului Pavel au rămas mai multe şi mai strălucite urme scrise şi cunoscute. Despre lucrarea Sfântului Timotei cunoaştem mai puţine. Dar prin urmarea pe care a luat-o lucrarea Evangheliei după Pavel, se poate vedea cum a lucrat Timotei. Ce a început Pavel, a desăvârşit urmaşul său. Şi cine a făcut o experienţă în privinţa aceasta ştie un mare adevăr şi anume că de cele mai multe ori nu începutul e greu, ci a păstra această adunare să nu se dezbine şi a o face să crească ordonat şi frumos. Nu a desfunda un izvor e greu, ci a-i face apei care ţâşneşte puternic un vad drept, o albie chibzuită pe care să curgă folositor şi binecuvântat, ca să nu ajungă o băltoacă păgubitoare. Aceasta este şi mai greu... Şi aceasta a fost lucrarea binecuvântatului Timotei şi a celorlalţi tineri, urmaşi ai marelui înaintaş care a făcut începutul.
Fiul meu preaiubit şi fraţii mei tineri, urmaţi şi voi pilda vrednicului Timotei! Şi voi din pruncie cunoaşteţi Sfintele Scripturi şi dreapta învăţătură prin care Hristos v-a chemat la împreună lucrarea cu El şi la continuarea operei divine a Oastei Sale în poporul nostru şi în credinţa noastră bună şi străbună. Însuşiţi-vă şi voi toate învăţăturile şi îndemnurile sfinte, cum şi le-a însuşit Timotei! Şi fiţi şi voi nişte vrednici continuatori ai lucrului început de înaintaşii noştri, ca să fiţi vrednici de ei şi de Hristos! Şi harul lui Dumnezeu care i-a fost dat lui vă va fi dat şi vouă. Amin.