Adevărat, adevărat vă spun, că, dacă păzește cineva Cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea.
Totuși ce grozav lucru este moartea, de orice fel ar fi ea,
atât moartea cea duhovnicească în păcat,
cât și moartea cea trupească în descompunere,
ori moartea cea sufletească în osânda și în întunericul veșnic al locuinței moților,
dar și mai mult, moartea cea cumplită a uitării veșnice.
Omul care nu crede și nu vrea să păzească Cuvântul lui Hristos, le va vedea pe toate aceste patru fețe ale morții și patru etape ale ei, fiecare mai înfiorătoare decât alta.
Omul care nu vrea să creadă și nu vrea să păzească Cuvântul lui Hristos, trăiește robit de păcate și încolăcit de acest balaur cu patru capete care este moartea,
și el îi suge viața și puterea și lumina - otrăvindu-l și întunecându-l.
Necredinciosul este într-o moarte duhovnicească care îl nimicește încet, înăbușindu-i conștiința,
otrăvindu-i cugetul,
întunecându-i mintea,
ruinându-i simțămintele...
Pe urmă îi merge numai numele că trăiește, dar de fapt, el este mort (Colos. 2, 13; Efes. 2, 1-5; 1 Tim. 5, 6; Apoc. 3, 1).
Omul acesta, când zilele vieții sale pe pământ se sfârșesc, va trebui să vadă aievea îngerul morții, fiorosul trimis care vine să-i smulgă sufletul neascultător
și să-l ducă spre Lăcașul Spaimelor Veșnice,
în Împărăția Singurătății, Întunericului și a Uitării,
în chinurile conștiinței, în focul care nu se mai stinge și la viermele care nu mai moare niciodată (Marcu 9, 44).
Ce priveliște fioroasă trebuie să fie vederea feței Morții, pentru cel necredincios.
Cine a fost martor în astfel de clipe la moartea chiar a celor mai viteji oameni, a trebuit să se cutremure.
Ochii străinului nu văd nimic, dar urmărind pe muribund, poți privi și înțelege cât trebuie să fie de înfiorător ceea ce vede el.
Momentul acesta îți rămâne de neuitat pe toată viața.
În jurul unui astfel de suflet, simți apropierea și prezența rece și fioroasă a morții, care a venit după el.
Dar ce îngrozitoare trebuie să fie pentru păcătosul însuși, apropierea și răpirea aceasta a sufletului său de moarte și spre iad.
Și totuși acesta este numai începutul morții,
căci luat apoi de ghearele acestui întunecat răpitor, sufletul osândit, nu mai are în veci parte de milă nicăieri și sub nici o formă (Iov 22, 6-11; Prov. 21, 13; Matei 6, 15; 18, 35; Iacov 2, 13).
Este aruncat în îngrozitoarea realitate a Focului Veșnic, în care nu crezuse pe pământ,
fiindcă trebuie să se convingă fiecare om de ceea ce n-a vrut să creadă pe mărturia lui Dumnezeu, cât era în viața aceasta.
Trebuie să simtă usturimea conștiinței chinuite și chinuitoare, pe care n-a vrut s-o asculte cât a trăit și l-a înștiințat sau l-a mustrat.
Trebuie să ardă în focul unui plâns pe care n-a vrut să-l verse spre iertare, acum îl varsă spre ispășire.
Trebuie să sufere în focul unei singurătăți a chinului fiindcă a disprețuit-o pe cea a meditației și rugăciunii.
Trebuie să îndure veșnic pedeapsa Adevărului pe care L-a respins și L-a batjocorit (Apoc. 14, 10), pentru a asculta de minciună.
Trebuie ca , privind în Sus, să vadă fericirea acelora care au crezut în Isus, vecinii și cunoscuții lui, pentru că el i-a batjocorit și înjurat când erau pe pământ.
Trebuie, măcar o dată, să vadă și el cerul și fericirea din el, unde și lui îi era un loc păstrat, dar pe care el l-a pierdut pe veci, fiindcă a lepădat pe Dumnezeu și a urât pe Hristos.
Trebuie să-L vadă pe Hristos Cel Slăvit, pe care și el L-a străpuns, pentru că L-a străpuns.
Trebuie să vadă fericirea ca să știe cu adevărat cât de nefericit este și va fi fără ea pe veci.
Trebuie să vadă cât a pierdut, fiindcă n-a vrut să creadă.
Trebuie să vadă frumusețea Adevărului pe care n-a vrut să-L primească și să-L urmeze, pentru a-și da cu adevărat seama de blestemul și osânda în care l-a adus minciuna pe care a iubit-o și diavolul pe care l-a ascultat.
Căci fiecare trebuie neapărat să vadă odată Adevărul.
Ori aici, ori acolo. Ori acum, ori atunci.
Și pe urmă, în această îngrozitoare stare se vor scurge peste cel pierdut veacurile veșniciei, în Uitare, în Singurătate, în Ultima Moarte.
Nimeni apoi, nu-și va mai aminti de el nici în ceruri, căci numele lui a fost șters din Cartea Vieții (Apoc. 3, 5; Psalm 69, 28),
nici pe pământul celor vii, nu va mai fi pomenit numele lui, căci el nu va mai avea parte între ei (Psalm 27, 13; 116, 9; 142, 5).
Moartea va închide în urma lui toate cele patru porți îngrozitoare ale ei.
Și va fi pe veci mort, adică uitat pentru lumină, ca și cum n-ar fi fost.
Dar ferice de tine suflet credincios.
Tu nu vei mai vedea moartea niciodată. Și de nici un fel!
Pentru tine a văzut moartea Domnul tău Hristos.
Pentru tine Isus Biruitorul a biruit moartea și a omorât-o.
Pentru tine moartea a fost înghițită de viață, cum ziua înghite noaptea și lumina întunericul (1 Cor. 15, 24), ca și cum nici n-ar fi fost.
Tu suflet iubit care ai păzit Cuvântul lui Hristos, vei trece din viață la o altă viață, fără a simți nici măcar zguduirea cea mai mică a trecerii acesteia.
Domnul Isus Însuși, ți se va arăta într-un nimb al Luminii veșnice și
în mijlocul unei bucurii nemaicunoscute, umplându-ți inima cu un har negrăit,
te va chema la Sine și te va cuprinde la Sânul Său.
Corabia ta se va desprinde de la țărmul acesta lin, nesimțit și dulce... În cântări negrăit de frumoase, în îmbrățișări negrăit de dulci, apa va fi limpede, frumoasă și liniștită,
trecerea senină, plăcută și luminoasă,
însoțitorii iubitori, drăgăstoși și minunați,
iar primirea sărbătorească pe celălalt țărm va fi fericită, slăvită, cerească, în cântări nemaiuitate.
Lucrurile și ființele pe care le vei vedea, te vor uimi și te vor ferici,
pentru că vei vedea atunci ceea ce nici n-ai fi putut crede înainte și mult mai mult...
lucruri pe care ochiul omului nu le-a văzut, urechile nu le-au auzit și la inima omului nu s-au putut sui, așa sunt cele pregătite acolo la Isus, pentru cei ce au crezut în El,
și au păzit Cuvântul Său
Va fi chiar așa cum a fost scris,
Și așa vei vedea că va fi veșnic și veșnic, din nou și din nou...
Acolo în ceruri, fiind scris în Cartea Vieții, vei fi pomenit mereu, înaintea Tatălui și a îngerilor Lui, pentru că neuitate vor fi și mărturiile date de tine pentru Domnul, înaintea oamenilor (Matei 10, 32).
Pe pământ, în mijlocul acelora care te-au cunoscut și pe care i-ai iubit, se va pomeni mereu de statornicia ta, de răbdarea ta, de ostenelile tale și jertfele tale, pentru că și tu le-ai pomenit lor de ele Domnului tău.
Amintirea ta va dăinui mereu frumoasă și neuitată, pentru că și tu le-ai amintit tuturor despre Domnul Isus.
Prin alții, credința ta va grăi mereu,
pilda ta frumoasă va fi înmulțită,
rugăciunile tale pomenite,
cântările tale cântate,
calea ta urmată,
numele tău, amintit cu dragoste și cu respect, între toți cei care Îl vor iubi pe Hristos, până în Ziua Veșniciei,
iar cât vor fi suflete care Îl vor iubi pe Hristos, te vor iubi și pe tine,
nu te vor uita și vor veni mereu cu drag și cu rugăciune la mormântul tău și pe urmele tale.
Și astfel niciodată și în nici un fel, tu nu vei mai vedea moartea...
Ce curând și ce frumos se vor petrece toate acestea.
Dar ce fel de om trebuie să fii tu, așteptându-le!
Ferice de acum încolo de cei care mor în Domnul căci faptele lor îi urmează.
Facă harul lui Dumnezeu să fie cu noi toți așa.
O Dulcele nostru Mântuitor și Fericita noastră Răsplată din ceruri,
fii în vecii vecilor slăvit.
Tu prin care moartea noastră a fost nimicită,
Tu prin care viața noastră s-a arătat strălucită și biruitoare,
Tu prin care cerul ni s-a deschis și păcatul ni s-a iertat,
Tu prin care avem o veșnică și fericită nădejde și moștenire în lumină,
Tu Marele nostru Dumnezeu și Mântuitor, fii pe vecii vecilor slăvit.
Ajută-ne să rămânem mereu în smerenie și în ascultare, credincioși urmași ai urmelor Tale sfinte toată viața noastră de pe pământ,
pentru ca să ne bucurăm toți și deplin, de ceea ce ne-ai câștigat prin Crucea Ta, aici și Acolo.
Amin.