...Nu va vedea moartea
Traian Dorz - Hristos - Luminătorul nostru
Ioan 8, 51
Adevărat, adevărat vă spun, că, dacă păzeşte cineva Cuvântul Meu,
în veac nu va vedea moartea.
Totuşi ce grozav lucru este moartea, de orice fel ar fi ea,
atât moartea cea duhovnicească în păcat,
cât şi moartea cea trupească în descompunere,
ori moartea cea sufletească în osânda şi în întunericul veşnic al locuinţei moţilor,
dar şi mai mult, moartea cea cumplită a uitării veşnice.
Omul care nu crede şi nu vrea să păzească Cuvântul lui Hristos, le va vedea pe toate aceste patru feţe ale morţii şi patru etape ale ei, fiecare mai înfiorătoare decât alta.
Omul care nu vrea să creadă şi nu vrea să păzească Cuvântul lui Hristos, trăieşte robit de păcate şi încolăcit de acest balaur cu patru capete care este moartea,
şi el îi suge viaţa şi puterea şi lumina - otrăvindu-l şi întunecându-l.
Necredinciosul este într-o moarte duhovnicească care îl nimiceşte încet, înăbuşindu-i conştiinţa,
otrăvindu-i cugetul,
întunecându-i mintea,
ruinându-i simţămintele...
Pe urmă îi merge numai numele că trăieşte, dar de fapt, el este mort (
Coloseni 2:13 – Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile.
Colos. 2, 13; Efeseni 2:1 – Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre,
Efeseni 2:2 – în care trăiaţi odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.
Efeseni 2:3 – Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.
Efeseni 2:4 – Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,
Efeseni 2:5 – măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).
Efes. 2, 1-5; 1 Timotei 5:6 – Dar cea dedată la plăceri, măcar că trăieşte, este moartă.
1 Tim. 5, 6; Apocalipsa 3:1 – Îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: ‘Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: «Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.
Apoc. 3, 1). Omul acesta, când zilele vieţii sale pe pământ se sfârşesc, va trebui să vadă aievea îngerul morţii, fiorosul trimis care vine să-i smulgă sufletul neascultător
şi să-l ducă spre Lăcaşul Spaimelor Veşnice,
în Împărăţia Singurătăţii, Întunericului şi a Uitării,
în chinurile conştiinţei, în focul care nu se mai stinge şi la viermele care nu mai moare niciodată (
Marcu 9:44 – unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.
Marcu 9, 44). Ce privelişte fioroasă trebuie să fie vederea feţei Morţii, pentru cel necredincios.
Cine a fost martor în astfel de clipe la moartea chiar a celor mai viteji oameni, a trebuit să se cutremure.
Ochii străinului nu văd nimic, dar urmărind pe muribund, poţi privi şi înţelege cât trebuie să fie de înfiorător ceea ce vede el.
Momentul acesta îţi rămâne de neuitat pe toată viaţa.
În jurul unui astfel de suflet, simţi apropierea şi prezenţa rece şi fioroasă a morţii, care a venit după el.
Dar ce îngrozitoare trebuie să fie pentru păcătosul însuşi, apropierea şi răpirea aceasta a sufletului său de moarte şi spre iad.
Şi totuşi acesta este numai începutul morţii,
căci luat apoi de ghearele acestui întunecat răpitor, sufletul osândit, nu mai are în veci parte de milă nicăieri şi sub nici o formă (
Iov 22:6 – Luai fără pricină zăloage de la fraţii tăi, lăsai fără haine pe cei goi.
Iov 22:7 – Nu dădeai apă omului însetat, nu voiai să dai pâine omului flămând.
Iov 22:8 – Ţara era a ta fiindcă erai mai tare, te aşezai în ea fiindcă erai cu vază.
Iov 22:9 – Dădeai afară pe văduve cu mâinile goale şi braţele orfanilor le frângeai.
Iov 22:10 – Pentru aceea eşti înconjurat de curse şi te-a apucat groaza dintr-odată.
Iov 22:11 – Nu vezi dar acest întuneric, aceste ape multe care te năpădesc?
Iov 22, 6-11; Proverbele 21:13 – Cine îşi astupă urechea la strigătul săracului, nici el nu va căpăta răspuns când va striga.
Prov. 21, 13; Matei 6:15 – Dar, dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.
Matei 6, 15; Matei 18:35 – Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”
18, 35; Iacov 2:13 – căci judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă; dar mila biruieşte judecata.
Iacov 2, 13). Este aruncat în îngrozitoarea realitate a Focului Veşnic, în care nu crezuse pe pământ,
fiindcă trebuie să se convingă fiecare om de ceea ce n-a vrut să creadă pe mărturia lui Dumnezeu, cât era în viaţa aceasta.
Trebuie să simtă usturimea conştiinţei chinuite şi chinuitoare, pe care n-a vrut s-o asculte cât a trăit şi l-a înştiinţat sau l-a mustrat.
Trebuie să ardă în focul unui plâns pe care n-a vrut să-l verse spre iertare, acum îl varsă spre ispăşire.
Trebuie să sufere în focul unei singurătăţi a chinului fiindcă a dispreţuit-o pe cea a meditaţiei şi rugăciunii.
Trebuie să îndure veşnic pedeapsa Adevărului pe care L-a respins şi L-a batjocorit (
Apocalipsa 14:10 – va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui, şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.
Apoc. 14, 10), pentru a asculta de minciună. Trebuie ca , privind în Sus, să vadă fericirea acelora care au crezut în Isus, vecinii şi cunoscuţii lui, pentru că el i-a batjocorit şi înjurat când erau pe pământ.
Trebuie, măcar o dată, să vadă şi el cerul şi fericirea din el, unde şi lui îi era un loc păstrat, dar pe care el l-a pierdut pe veci, fiindcă a lepădat pe Dumnezeu şi a urât pe Hristos.
Trebuie, - ca să fie apoi şi mai osândit... (
Luca 16:23 – Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui
Luca 16, 23). Trebuie să-L vadă pe Hristos Cel Slăvit, pe care şi el L-a străpuns, pentru că L-a străpuns.
Trebuie să vadă fericirea ca să ştie cu adevărat cât de nefericit este şi va fi fără ea pe veci.
Trebuie să vadă cât a pierdut, fiindcă n-a vrut să creadă.
Trebuie să vadă frumuseţea Adevărului pe care n-a vrut să-L primească şi să-L urmeze, pentru a-şi da cu adevărat seama de blestemul şi osânda în care l-a adus minciuna pe care a iubit-o şi diavolul pe care l-a ascultat.
Căci fiecare trebuie neapărat să vadă odată Adevărul.
Ori aici, ori acolo. Ori acum, ori atunci.
Şi pe urmă, în această îngrozitoare stare se vor scurge peste cel pierdut veacurile veşniciei, în Uitare, în Singurătate, în Ultima Moarte.
Nimeni apoi, nu-şi va mai aminti de el nici în ceruri, căci numele lui a fost şters din Cartea Vieţii (
Apocalipsa 3:5 – Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.»’
Apoc. 3, 5; Psalmii 69:28 – Să fie şterşi din cartea vieţii şi să nu fie scrişi împreună cu cei neprihăniţi!
Psalm 69, 28), nici pe pământul celor vii, nu va mai fi pomenit numele lui, căci el nu va mai avea parte între ei (
Psalmii 27:13 – O, dacă n-aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii!…
Psalm 27, 13; Psalmii 116:9 – Voi umbla înaintea Domnului, pe pământul celor vii.
116, 9; Psalmii 142:5 – Doamne, către Tine strig şi zic: „Tu eşti scăparea mea, partea mea de moştenire pe pământul celor vii.”
142, 5). Moartea va închide în urma lui toate cele patru porţi îngrozitoare ale ei.
Şi va fi pe veci mort, adică uitat pentru lumină, ca şi cum n-ar fi fost.
Dar ferice de tine suflet credincios.
Tu nu vei mai vedea moartea niciodată. Şi de nici un fel!
Pentru tine a văzut moartea Domnul tău Hristos.
Pentru tine Isus Biruitorul a biruit moartea şi a omorât-o.
Pentru tine moartea a fost înghiţită de viaţă, cum ziua înghite noaptea şi lumina întunericul (
1 Corinteni 15:24 – În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere.
1 Cor. 15, 24), ca şi cum nici n-ar fi fost. Tu suflet iubit care ai păzit Cuvântul lui Hristos, vei trece din viaţă la o altă viaţă, fără a simţi nici măcar zguduirea cea mai mică a trecerii acesteia.
Domnul Isus Însuşi, ţi se va arăta într-un nimb al Luminii veşnice şi
în mijlocul unei bucurii nemaicunoscute, umplându-ţi inima cu un har negrăit,
te va chema la Sine şi te va cuprinde la Sânul Său.
Corabia ta se va desprinde de la ţărmul acesta lin, nesimţit şi dulce... În cântări negrăit de frumoase, în îmbrăţişări negrăit de dulci, apa va fi limpede, frumoasă şi liniştită,
trecerea senină, plăcută şi luminoasă,
însoţitorii iubitori, drăgăstoşi şi minunaţi,
iar primirea sărbătorească pe celălalt ţărm va fi fericită, slăvită, cerească, în cântări nemaiuitate.
Lucrurile şi fiinţele pe care le vei vedea, te vor uimi şi te vor ferici,
pentru că vei vedea atunci ceea ce nici n-ai fi putut crede înainte şi mult mai mult...
lucruri pe care ochiul omului nu le-a văzut, urechile nu le-au auzit şi la inima omului nu s-au putut sui, aşa sunt cele pregătite acolo la Isus, pentru cei ce au crezut în El,
şi au păzit Cuvântul Său
şi L-au urmat pe pământ (
1 Corinteni 2:9 – Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.”
1 Cor. 2, 9). Va fi chiar aşa cum a fost scris,
dar mult mai mult de cum am putut crede sau gândi noi (
Efeseni 3:20 – Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi,
Efes. 3, 20). Şi aşa vei vedea că va fi veşnic şi veşnic, din nou şi din nou...
Acolo în ceruri, fiind scris în Cartea Vieţii, vei fi pomenit mereu, înaintea Tatălui şi a îngerilor Lui, pentru că neuitate vor fi şi mărturiile date de tine pentru Domnul, înaintea oamenilor (
Matei 10:32 – De aceea , pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri;
Matei 10, 32). Pe pământ, în mijlocul acelora care te-au cunoscut şi pe care i-ai iubit, se va pomeni mereu de statornicia ta, de răbdarea ta, de ostenelile tale şi jertfele tale, pentru că şi tu le-ai pomenit lor de ele Domnului tău.
Amintirea ta va dăinui mereu frumoasă şi neuitată, pentru că şi tu le-ai amintit tuturor despre Domnul Isus.
Prin alţii, credinţa ta va grăi mereu,
pilda ta frumoasă va fi înmulţită,
rugăciunile tale pomenite,
cântările tale cântate,
calea ta urmată,
numele tău, amintit cu dragoste şi cu respect, între toţi cei care Îl vor iubi pe Hristos, până în Ziua Veşniciei,
iar cât vor fi suflete care Îl vor iubi pe Hristos, te vor iubi şi pe tine,
nu te vor uita şi vor veni mereu cu drag şi cu rugăciune la mormântul tău şi pe urmele tale.
Şi astfel niciodată şi în nici un fel, tu nu vei mai vedea moartea...
Ce curând şi ce frumos se vor petrece toate acestea.
Dar ce fel de om trebuie să fii tu, aşteptându-le!
Ferice de acum încolo de cei care mor în Domnul căci faptele lor îi urmează.
Facă harul lui Dumnezeu să fie cu noi toţi aşa.
O Dulcele nostru Mântuitor şi Fericita noastră Răsplată din ceruri,
fii în vecii vecilor slăvit.
Tu prin care moartea noastră a fost nimicită,
Tu prin care viaţa noastră s-a arătat strălucită şi biruitoare,
Tu prin care cerul ni s-a deschis şi păcatul ni s-a iertat,
Tu prin care avem o veşnică şi fericită nădejde şi moştenire în lumină,
Tu Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor, fii pe vecii vecilor slăvit.
Ajută-ne să rămânem mereu în smerenie şi în ascultare, credincioşi urmaşi ai urmelor Tale sfinte toată viaţa noastră de pe pământ,
pentru ca să ne bucurăm toţi şi deplin, de ceea ce ne-ai câştigat prin Crucea Ta, aici şi Acolo.
Amin.