Cap. 21 - Tipografia - un minunat și dureros ideal

Domnul nostru Isus Hristos a venit în lume pentru a fi Lumina lumii și Mântuitorul oamenilor. De la începutul vieții Sale pământești din Betleem, până la sfârșitul acestei vieți în Ierusalim, - El n-a încetat a fi și a lucra zi de zi și pas de pas pentru această slăvită și Dumnezeiască menire. Din orice loc în care a ajuns, Domnul Isus a vestit lumina și a lucrat mântuirea.

Dacă a fost primit pentru o zi într-o casă, dacă I s-a dat pentru un ceas o luntre, dacă S-a oprit pentru o noapte într-o grădină - El toate le-a pus în slujba misiunii cerești pentru care venise pe pământ...

Dar vai, cât de puțin a putut Domnul Isus să Se folosească de aceste mijloace și de aceste împrejurări! Marele balaur Satana, încă de la Nașterea Lui din Sfânta Fecioară, prin mâinile lui Irod L-a urmărit, căutând să-L omoare (Matei 2, 1-18; Apoc. 12, 1-6).

Peștera care Îi adăpostise Nașterea Sa, nu I-a putut folosi Domnului ca adăpost decât un timp foarte scurt. El a trebuit să părăsească Betleemul pentru totdeauna.

S-a oprit mai târziu în Nazaret unde locuia bunul Iosif cel folosit de Dumnezeu pentru ocrotirea Pruncului Sfânt. Dar tot pentru o scurtă vreme. Curând a fost alungat și de acolo... După moartea bunului Iosif, Pruncul Sfânt și Mama Lui nu mai aveau acolo pe nimeni, decât o cetate vrăjmașă prin mâinile căreia diavolul va căuta să facă același lucru ca prin mâinile lui Irod: - mereu să-L omoare pe Isus (Luca 4, 29).

Atunci Isus și Mama Lui s-au mutat pentru o altă vreme scurtă în Capernaum la sora Mamei Lui, Maria, nevasta lui Cleopa (Ioan 19, 25) și au locuit o vreme acolo (Matei 4, 13).

Dar prea curând cei patru fii ai sorei Mamei Sale cu care locuiau în aceeași casă și care erau priviți ca frați ai Lui, Iacov, Iose, Simon și Iuda (Matei 27, 56; Marcu 15, 40; Ioan 19, 25) - n-au mai putut nici ei să-L sufere. Toate cele petrecute la Matei 13, 54-58 sau Marcu 6, 1-6 pare că s-au petrecut nu în Nazaret ci în Capernaum, ori că s-au petrecut aidoma și în Capernaum - după cum reiese din cele scrise în Ioan 6, 24-59).

De aceea Domnul Isus avea să spună curând cu amar și despre Capernaum aceste grele și dureroase cuvinte: „...Și tu Capernaume, vei fi înălțat oare până la cer? Nu, ci vei fi pogorât până la locuința morților! Căci dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare până în ziua de astăzi... De aceea vă spun că în Ziua Judecății va fi mai ușor pentru ținutul Sodomei decât pentru tine... (Matei 11, 23-24).

S-a apropiat apoi Domnul Isus de Ierusalim și în vremea Lui din urmă a locuit și acolo... Dar cu toate că de atâtea ori a voit să-i strângă pe copiii lui cum își strânge găina puii sub aripile ei, Ierusalimul și mai mult n-a vrut...

Ci mai vrăjmaș decât toate celelalte dintâi chiar, cetatea aceasta, care omorâse pe atât de mulți proroci și-a pus vârf păcatelor sale, omorând pe Însuși Fiul lui Dumnezeu.

Ceea ce nu reușise diavolul să facă în copilărie prin primul Irod, - a reușit prin urmașii lui. Însă tot în Ierusalimul în care încercase prima dată. Ca să se împlinească Scriptura care spusese „...nici un proroc nu poate să moară decât în Ierusalim...”

...Și istoria asta a trebuit să se repete și astăzi întocmai, cu Lucrarea Oastei Domnului.

Pentru a-și împlini misiunea mântuitoare spre care Domnul o născuse și o trimisese la poporul acesta, Oastea Domnului a trebuit să cunoască și ea cutreierarea multor drumuri, cetăți și mijloace. A trebuit să schimbe și ea multe nume de gazete, de oameni, de adunare. Pe măsură ce o gazetă îi era oprită, trebuia să apară alta sub alt nume. Multe tipografii și orașe a trebuit să schimbe, căci îndată ce se pornea să grăiască pe undeva, mâna necruțătoare se întindea să-i sugrume glasul supărător.

Când nu s-a mai putut lucra prin Lumina Satelor, a apărut foaia Oastea Domnului.

Când a fost răpită și revista asta, a apărut Ostașul Domnului la București.

Când a fost oprit și acesta, a apărut Ecoul la Făgăraș...

Apoi Glasul Dreptății la Sibiu.

Apoi Ogorul Domnului la Oradea.

Apoi Viața Creștină la Cluj.

Apoi Familia Creștină la Beiuș... Așa și mereu așa...

Scriitorii acestora au trebuit și ei să-și schimbe numele, spre a scăpa de sub opreliștile cenzurii care îi pândea.

Dar despre toate aceste lucruri care aveau să se întâmple nu peste multă vreme, în anii 1928-1929 - încă nu se știa nimic.

În anii aceia Oastea creștea minunat și în putere și în număr. Lucrurile păreau fericite și spornice peste tot.

Vrăjmașul semănase neghina în sufletele mai-marilor dar ea încă nu răsărise amenințătoare peste grâul Cuvântului Sfânt, care creștea atât de promițător.

În anii aceia omul lui Dumnezeu, nici bănuind vreo primejdie dinăuntru, - se preocupa cu planuri mari... Vedea copacul Oastei crescând puternic, cuprinzând sub crengile lui toate hotarele țării, cerând tot mai multă hrană sufletească...

Își simțea sufletul plin de seva Duhului Sfânt și acest must duhovnicesc se cerea revărsat spre crengile tot mai largi, încărcate de flori promițătoare de frumoase și bogate roduri...

Ne trebuie neapărat o tipografie - gândea părintele. O tipografie a Oastei prin care să putem scoate cărți multe, frumoase, bogate și ieftine. Pentru că numai în felul acesta vom putea alimenta marea foame după Cuvântul lui Dumnezeu care a început să se trezească în sufletele oamenilor.

Ne va trebui apoi o librărie a Oastei prin care să putem desface foi, cărți, Biblii - și tot ce va fi nevoie, la timp și în cele mai bune condițiuni. Atât tipografia cât și librăria să fie puse cu totul numai în slujba Domnului. Să nu se mai ocupe cu nimic altceva cum fac toate celelalte, decât doar cu răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu. În slujba acestor mijloace să fie aduși aici frați și surori. Numai suflete credincioase. Totul să fie predat și păstrat puternic în slujba Domnului, cu o dragoste fierbinte pentru Isus...

Gândul acesta puse o atât de puternică stăpânire pe inima lui, încât nu mai putu gândi la nimic altceva. Nici la uneltiri, nici la piedici, nici la greutăți, nici la răutatea omenească. Într-adevăr scopul acesta este atât de minunat încât merită să pui totul pentru realizarea lui.

De îndată ce acest gând prinse rădăcini în inimă, totul începu să fie pus în slujba realizării lui.

În foaia L. S. nr. 5 din 27 ianuarie 1929, apărură următoarele:

„Tiparul în slujba Domnului: o tipografie a Oastei Domnului.

Mișcarea cu Oastea Domnului este și ea o grăitoare mărturie despre cum lucrează Dumnezeu și astăzi în lume. Dintr-un grăunte de muștar s-a pornit mișcarea aceasta și ea a ajuns acum răspândită prin toată țara. Ajutorul și harul ce ni l-a dat Domnul trebuie să ne fie un îndemn, o poruncă, să ducem mai departe lucrul ce ni l-a încredințat El.

O mare putere a vremilor noastre este tiparul, slova tipărită. Tiparul este un amvon, o biserică ale cărei predici se aud în toată țara, ba chiar și peste granițe. Noi predicăm cu Lumina Satelor săptămână de săptămână la 15.000 de abonați și prin cărțile noastre religioase, predicăm la sute de mii. Ia gândiți-vă câtă vreme ne-ar fi trebuit - și ne-ar trebui - să umblăm din sat în sat și de la om la om pentru a vesti cu graiul învățăturile mântuirii... la atâția oameni. Tiparul este o mare putere și o binefacere și mai mare. De aceea se și silește diavolul în tot chipul să-l atragă în slujba lui. E plină țara de cărți pline de otravă sufletească. În sute de mii de exemplare se tipăresc reviste și broșuri de porcării și romane ucigătoare de suflete, o dovadă cât de mult a lucrat și aici mișelul de diavol.

Tiparul trebuie atras în slujba Domnului. Tiparul pus în slujba Domnului face lucruri mari, face minuni mari pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Pentru mângâierea, mântuirea și întărirea sufletelor s-au ridicat și se ridică sfinte mânăstiri care revarsă în toate părțile lumină și mângâiere sufletească. Cam aceeași slujbă o face - în înțeles duhovnicesc - o tipografie pusă în slujba Domnului. Revarsă și ea valuri de lumină, de mângâiere și de întărire sufletească. Ba încă poate face mai mult, căci o mânăstire poate mângâia numai pe cei din apropierea ei, dar o tipografie poate grăi la o țară întreagă...

...O tipografie vrem să ne cumpărăm și noi acum pentru Oastea Domnului. Vrem o tipografie care să stea neîncetat în slujba Domnului... care să reverse în toate părțile valuri de lumină, de mântuire, de mângâiere și întărire sufletească. Să tipărim în ea neîncetat cărți și foi religioase. Să umplem toate satele și orașele de foi și cărți religioase.

Când vom avea o tipografie a noastră, lucrul Domnului și Oastea Lui... vor lua un avânt și mai mare. Vom putea tipări cărți și mai multe și mai ieftine... vom putea porni o nouă ofensivă împotriva vrăjmașului diavol care va primi atunci... lovitura cea mare. Oastea Domnului va răsuna atunci de cântări de biruință.

Vor trebui însă multe sforțări sufletești și materiale pentru izbânda aceasta. (O tipografie costă cam un milion de lei). Dar Domnul nostru este destul de puternic și de bogat ca să ne ducă la biruință, când și cum va afla El de bine. Noi încredințăm Lui și lucrul acesta.

Toate puterile noastre le vom concentra pentru cumpărarea unei tipografii. În ajutor vom chema fondul de evanghelizare al Oastei Domnului. Toți dăruitorii de la fondul de evanghelizare vor deveni ctitori ai mânăstirii noastre de oțel.

Iubiților ostași din Oastea Domnului, eu mă rog de ani de zile pentru o tipografie a Domnului. Cuprindeți și voi în rugăciunile voastre mânăstirea noastră de oțel.

Doamne Isuse, Ție Îți încredințăm și planul acesta. Dacă Tu îl vei aproba și îl vei ajuta, el va răzbi și vom birui.”

Dedesubtul acestui articol vestitor al gândului cu tipografia, - se publica o veste - ca un îndemn trimis de Dumnezeu - din care se poate vedea bine că acest gând purtat ani de zile în inimă ca o speranță frumoasă dar prea îndepărtată, - a devenit dintr-odată o încredințare împingătoare la faptă.

Iată vestea aceasta:

„Fondul de evanghelizare al Oastei Domnului,

un dar de 4.000 de lei - o ctitoare a tipografiei O. D.

Din Basarabia am primit următoarea mult grăitoare înștiințare:

...Preacucernice părinte, subsemnata, fiica abonatului nr. 1.544 am trimis la fondul de evanghelizare trei mii de lei. Un singur lucru doresc: să nu-mi publicați numele, familia și comuna.

Vă rog să folosiți acești bani cum știți sf. voastră.

Căci după o lungă rătăcire și zbucium sufletesc prin golurile... necredinței (am fost și în această facultate!) am găsit liniștea sufletească și mângâierea numai în școala aceasta... a Duhului Sfânt. Doresc ca și alții să guste din această apă vie, tămăduitoare de boli sufletești, pentru aceea am trimis acești bani la sf. voastră. Am abonat și aici în Basarabia pe unii preoți și pe mai mulți țărani. Am de la mulți foarte îmbucurătoare vești. Unii umblă cu gazeta sf. voastre și o citesc pe la rude. Am auzit cum ascultătorii bătrâni zic: mulțumim lui Dumnezeu că n-am murit și am auzit așa frumoase citiri...

V-am mai trimis o mie de lei pe care vă rog cucernice părinte să-i primiți în sprijinul... Lucrării lui Dumnezeu.

Vă doresc de la Bunul Dumnezeu sănătate și tărie sufletească pentru binele nostru...”

Și apoi iată adaosul părintelui, adânc mișcat:

„A Domnului iubită fiică! Citindu-ți mișcătoarea scrisoare mi-am zis: iată cum lucrează harul și puterea Duhului Sfânt. Prin lucrul nostru revarsă în suflete mângâiere și întărire sufletească, iar prin cei mângâiați, ne trimite nouă încurajări și îndemnuri noi.

În scrisoarea și darul ce ni l-ai trimis, eu văd o arătare a Domnului, o poruncă a Lui ca să ducem mai departe lucrul Lui.

Prin darul ce ni l-ai trimis, Domnul a trezit în noi gândul și planul unei tipografii pentru Oastea Domnului.

Darul ce ni l-ai trimis, l-am prefăcut într-o ctitorie pentru mânăstirea noastră cea de oțel, pentru tipografia Oastei Domnului... Domnul să-ți răsplătească ajutorul trimis, iar nouă să ne ajute să ducem la împlinire și biruință lucrul Lui...”

Odată cuprins în inimă acest gând, el a început ca o sămânță udată - să crească repede. Număr de număr gazeta ducea îndemnuri și aducea încurajări pentru grăbirea împlinirii acestei dorințe. Marea unitate de dragoste și încredere dintre omul lui Dumnezeu și mulțimea fiilor lui sufletești, se adâncea și se întărea atât de puternic încât totul părea mai repede și mai frumos de împlinit de cum se crezuse. O cât de mult pot sufletele unite în Hristos, când în fruntea lor văd un om plin de Duhul Sfânt, gata de orice jertfă pentru slava lui Dumnezeu și pentru mântuirea lumii!

Încă în același an L. S. nr. 47 din 17 noiembrie 1929 scria următoarele:

„Slăvit să fie Domnul! Avem și tipografia Oastea Domnului...”

De ani de zile am stropit cu rugăciunile mele un gând mare și frumos: gândul unei tipografii puse cu totul numai în slujba Domnului...

Rugăciunile mele s-au făcut și mai stăruitoare de când Domnul m-a însărcinat pe mine, un umil și slab servitor al Lui să suflu din trâmbiță și să mobilizez sufletele la lupta contra răutăților de care vuiește lumea de azi, la lupta contra întunericului și contra vrăjmașului diavol.

În lupta aceasta în care sunt azi aproape 20.000 de frați ostași ai Domnului ne trebuie un tun și mai mare cu care să rupem pe toată linia fronturile Satanei.

Și Domnul Dumnezeu S-a îndurat și a ascultat rugăciunile noastre. O mare bucurie vestesc celor din Oastea Domnului și tuturor creștinilor care râvnesc mântuirea sufletului. Avem tipografia Oastea Domnului...

Slăvit să fie Domnul pentru această biruință! A Lui este Lucrarea ce ne-a încredințat-o, a Lui este și biruința. Slavă Ție și mulțumire Ție Scumpul nostru Domn și Mântuitor Isus.

Mașini tipografice sunt de mai multe feluri. Noi am ales una din cele mai bune... Am adus-o de la Leipzig din Germania de la cea mai vestită fabrică din lume. Această mașină - ultima perfecție în arta tipografică - ne costă ea singură, un milion două sute de mii de lei (aranjată cu totul, un milion și jumătate). O avere întreagă! În schimb însă avem o tipografie pe care o admiră toată lumea... Numai în București mai sunt două astfel de mașini... Cântărește aproape 10.000 de kg. A venit cu un vagon special... bate la oră 2.400 de coli, fuge ca vântul de aceea neamțul i-a pus numele „Mireasa Vântului”... Ce nume potrivit: prin Mireasa Vântului va lucra Vântul Duhului Sfânt.

...Firește o astfel de lucrare cu un capital de un milion și jumătate nu-i lucru de glumă. În el am pus toate sforțările mele sufletești și materiale. Am pus în cumpănă casa și moșia mea de la țară și am preluat rate de plată care mă vor apăsa ani de zile. Desigur, nu oricine s-ar fi băgat într-o astfel de lucrare.

Eu însă am îndrăznit ascultând de cuvintele Stăpânului meu: Îndrăzniți, căci Eu am biruit lumea (Ioan 16, 33). Am îndrăznit pentru că de ani de zile lucrez cu un Companist în tovărășia căruia toate încercările mele au reușit cu bine. Lucrez în tovărășia Scumpului meu Mântuitor iar când lucrez cu El - și El cu mine - nu mă tem de nimic. „Și era Domnul cu Iosif... și oricâte făcea Iosif, Domnul le sporea în mâinile lui” (Fac. 39, 2). Ce scumpe și sfinte sunt aceste cuvinte pentru mine. Ziua și noaptea, în tot ceasul și în toată vremea mă gândesc la ele și le stropesc cu rugăciunile mele.

Către ostașii Domnului.

În noua lucrare în care am intrat, apelez și la ajutorul vostru iubiților frați ostași din Oastea Domnului. Vă cer înainte de toate ajutorul cel sufletesc. Rugați-vă neîncetat să ne ajute Bunul Dumnezeu să putem duce la bun capăt această lucrare.

Vă cer apoi și ajutorul celălalt. Tipografia Oastea Domnului va putea tipări repede și frumos zeci de mii de cărți religioase. Se va putea preface într-o fabrică de muniție sufletească pentru fronturile Oastei Domnului. Aici vine și rostul și datoria ostașilor. Muniția aceasta trebuie să plece la fronturi... altcum în zadar o fabricăm... Cărțile trebuiesc desfăcute și răspândite în popor.

Fiecare ostaș al Domnului să-și țină în datoria sa de a desface cărți religioase. Noi trebuie să fim frați nu numai în Domnul ci și în lucrul pentru El. Dacă eu am luat asupra mea o greutate atât de mare, apoi aștept ca și frații ostași să mă ajute în lucrul acesta. Nu le cer o jertfă prea mare. O cărticică, fiecare frate ostaș poate întinde deaproapelui său și poate stărui pentru vinderea ei... Avem gata de tipar multe cărți noi, dar ca să le putem tipări, - trebuie să așteptăm banii pentru cele tipărite. Când desfacerea va merge repede, vom putea secera o mare biruință...

Mă adresez apoi și către frații ostași care mai au vechi și mari restanțe din desfacerea cărților și foilor rugându-i să-și achite datoriile ca să putem răzbi înainte... Pentru biruința deplină ne trebuie stăruința și împreună lucrarea noastră a tuturora. Unul pentru toți - și toți pentru unul.

Scumpii mei frați ostași!... Sunt 7 ani de când s-a înfiripat Oastea Domnului. După 7 ani de luptă, întâiași dată vin să strig - în Numele Domnului - apelul nominal al ostașilor Lui și aștept să răspundă fiecare: „prezent la datorie!...”

Dar tipografia este încă numai o mână. Ca să poți lucra cu adevărat bine cu ea, trebuie neapărat și cealaltă mână, librăria. Omul lui Dumnezeu știa bine acest lucru de aceea se gândea la amândouă.

În același număr de foaie în care anunța cumpărarea tipografiei, pe pagina următoare - scria:

„O altă izbândă: Librăria religioasă Oastea Domnului”.

...O foamete mare este în țara noastră „o foamete dar nu de pâine ci o foamete de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu” (Amos 8, 11).

Chinuiți de gândul acesta am rugat pe Domnul Puterilor să ne ajute să deschidem o mică magazie de grâu duhovnicesc - de cărți religioase - așa cum Iosif din Biblie a deschis o magazie de grâu când s-a făcut foamete în țara Egiptului. „Și a strâns Iosif grâu mult ca nisipul mării, și când s-a făcut foamete, din toate părțile veneau oamenii la Iosif să cumpere grâu (Fac. 41, 48-57).

Domnul ne-a ajutat să deschidem și noi... o mică magazie de grâu sufletesc. Gândul nostru și năzuințele noastre erau ca pe urmă să lărgim acest hambar. Și Domnul ne-a ajutat să răzbim și cu gândul acesta.

Am deschis acum aici la Sibiu o mare librărie religioasă pusă cu totul în slujba Domnului. În această librărie am strâns și strângem mereu ca într-un hambar sufletesc tot felul de cărți religioase, bisericești, morale, cu care să se poată hrăni sufletele ce însetoșează și flămânzesc după Cuvântul lui Dumnezeu.

O mare izbândă este și acest lucru pentru biruința Evangheliei, pentru biruința Oastei Domnului. Prin această magazie vom putea umplea țara cu grâu sufletesc: cu Biblii și cărți religioase.

...Într-o țară unde sunt 500.000 de localuri în care se vinde alcool... Într-o țară unde se beau anual 16 miliarde de lei și se fumează alte 14 miliarde, - trebuia neapărat să se deschidă și o magazie care să împrăștie în toată țara grâu mult ca nisipul mării... trebuia neapărat să-i ajutăm pe oameni să n-alerge cu banul lor la lucrul diavolului ci să-i facem să zică: „iată, am auzit că este grâu... să ne ducem să cumpărăm... ca să trăim și să nu murim (Fac. 42, 2).

Rugăm și de aici pe toți ostașii Domnului și pe toți iubitorii de cele sufletești - să ne ajute și în izbânda aceasta...

Rugăm pe toți restanțierii noștri cei vechi - să-și plătească datoriile, ca să putem răzbi înainte...

Pentru izbânda acestui gând să ne rugăm Bunului Dumnezeu ca să ne ajute...”

Ca un răspuns la acest mișcător apel, începând chiar din numărul următor foaia arăta ascultarea fraților, ajutoarele lor date cu grabă și cu bucurie.

Primul care a răspuns era Ioan Indrei din Arad cel care se înscrisese demult cu o contribuție lunară de 50 de lei la fondul de evanghelizare. El scria acum: „Mă bucur din tot sufletul meu... și începând cu ziua de azi trimit dublul ajutorului meu lunar pentru lucrul Domnului, adică 100 de lei în loc de 50... Dumnezeu să ne ajute”.

Al doilea era Nicolae Cimpoca din Sadu, Sibiu, care spunea: ...este o datină din bătrâni la poporul nostru: Când se intră mireasa în casă, i se strigă: cinste pentru mireasă! - Atunci îi aduce câte un dar...

O mireasă a intrat și în casa noastră, a Oastei Domnului... cuvine-se dar iubiții mei frați și surori... s-o cinstim fiecare după puterile noastre... eu mă înscriu cu un dar de 500 de lei... și tot așa și alți câțiva frați de la noi...

Al treilea era un dar de 7.000 de lei sosit de la o familie din Piatra Neamț - soț și soție - care doreau să nu li se publice numele... lucru care l-a mișcat și îmbărbătat mult pe părintele Iosif.

Au urmat curând alții din toate părțile țării, cei mai mulți cu daruri mici dar cu o dragoste mare, lucru care arăta cu duioșie cât de atașată era mulțimea cea mare a ostașilor și cititorilor simpli, de părintele lor sufletesc. Un mare freamăt era în toată țara și avântul duhovnicesc mergea crescând cu toată repeziciunea, ca un foc sfânt dus de vântul ceresc al Duhului.

În nr. 51 din 15 decembrie 1929 L. S. scria într-un chenar următoarele:

Slăvit să fie Domnul!

acesta este cel dintâi cuvânt pe care l-am grăit.

Sibiu la 2 decembrie 1929

Tipografia Oastea Domnului.

„Luni 2 decembrie, tipografia Oastea Domnului a intrat în lucru.

În lumea tipografică este o datină ca de câte ori intră în lucrare o tipografie nouă, - să se păstreze ca o amintire istorică primele cuvinte pe care le-a tipărit, adică le-a grăit ea. Căci și tipografia este ca un om ce grăiește mereu cu cititorii ei.

Cel dintâi cuvânt pe care l-a grăit tipografia noastră a fost cel de mai sus:

Slăvit să fie Domnul...

Cu adevărat, slăvit să fie Domnul pentru toate câte ne-a făcut El nouă.

Cel dintâi cuvânt pe care l-a grăit tipografia noastră, am ținut să fie și o învățătură: să-L slăvim neîncetat pe Domnul indiferent de necazurile și izbeliștile vieții. Noi trebuie să-L slăvim neîncetat pe Domnul nostru. Viața noastră trebuie să fie un neîncetat cântec de slavă lui Dumnezeu.

Despre un credincios... se spune că suferind greu de o boală la limbă, a ajuns în fața operației. Urma să i se taie limba și să-și piardă graiul pentru totdeauna.

- Spune ce mai dorești, - i-au zis medicii înainte de a se apuca de operație. Ce cuvinte vrei să spui cu graiul tău pentru ultima dată?

- Slăvit să fie Domnul, - a strigat bolnavul. Acestea vreau să fie ultimele mele cuvinte. Slăvit să fie Domnul.

Aceste cuvinte doresc și eu - urmașilor mei - să fie și cele din urmă pe care le va grăi tipografia Oastea Domnului, când își va încheia lucrarea.

Aceste cuvinte doresc să fie cele din urmă și ale mele când moartea va veni să-mi ia graiul și să mă treacă în lumea Scumpului meu Mântuitor.

Slăvit să fie Domnul...”

...și acestea au și fost ultimele lui cuvinte.

În noaptea când a trecut el în brațele Domnului, cel din urmă cuvânt pe care mi l-a spus chiar mie, a fost această dulce urare de slăvit să fie Domnul.

În loc de noapte bună sau în loc de rămas bun el mi-a spus în seara de 11 februarie 1938, pentru ultima dată aici, acel scump salut cu care ne întâmpina la fiecare întâlnire și ne petrecea la fiecare despărțire pe toți: Slăvit să fie Domnul...

Dar și despre aceasta vom vorbi mai târziu, când va veni vremea și rândul acelor lucruri. Acum să mergem mai departe pe firul întâmplărilor care s-au petrecut cu tipografia. Căci și acest mare bun pus în slujba lui Dumnezeu, a devenit îndată o țintă pentru pofta nesăturatei lăcomii omenești. Foamea după avuțiile acestei lumi, n-a cruțat nici acest bun sfânt, strâns cu atâta sfântă sudoare și cu așa cutremurătoare jertfă. Cu gândul ascuns de a înghiți totul, inima geloasă și pântecele lacom făceau la planuri și pândeau doar momentul prielnic.

Tipografia mitropolitană devenise o vechitură. Ce minunată ar fi acum una nouă, modernă, frumoasă, ca aceasta!...

Doar să moară slăbănogul acesta și mireasa lui cea tânără va cădea în brațele noastre cele strângătoare fără nici o greutate.

Lucrul Domnului? Dar cine face lucrul Domnului oare, nu ei cei care stau pe scaunele cele sfinte ale urmașilor lui Hristos?

Slăbănogul acesta deși a ajuns nesuferit, mergând prea departe, merită totuși tolerat până se va descurca de toate datoriile cu tipografia... Poate până atunci moare. Iar lucrurile se rezolvă de la sine și ușor...

Totuși cu vestirea lui Isus Cel Răstignit - se merge prea departe!

Aici sub ochii oficialității, cu gazeta oficialității și sub tutela ei, preotul acesta cu lucrarea lui a început a spune lumii ceva prea străin de felul în care sute de ani i-a obișnuit pe oameni oficialitatea!

- Ce atâta pietism?

- De ce nu se mai face cu Oastea asta aproape deloc dogmatică?

- De ce a dispărut de tot din foaia Lumina Satelor lupta confesională, atât de înverșunată înainte?

- De ce a dispărut susținuta luptă antisectară?

- De ce nu se pune mai puternic apăsul pe datinile și obiceiurile noastre străvechi, chiar dacă unele din ele nu sunt tocmai biblice?

- De ce atâta tot Isus Cel Răstignit?

- De ce atâta tot despre nașterea din nou?

- De ce atâta tot despre o viață nouă cu Hristos?

- Pe neașteptate a scăpat totul de sub controlul nostru!

- Să nu mai meargă așa! Trebuie neapărat făcută o reorganizare. Trebuie neapărat readus totul cât mai repede la vechea matcă.

- Mai întâi Lumina Satelor trebuie luată chiar acum din mâinile preotului acestuia, care nu mai vrea să știe acum de nimic altceva decât de Isus Cel Răstignit, - al lui.

- Nu se mai poate! Trebuie să reorganizăm totul neîntârziat pe alte baze. Moara Oastei trebuie să macine altfel de făină. Piticul trebuie înlăturat... Dar trebuie înlăturat frumos.

Lumina Satelor din 25 decembrie 1929 apăru cu înștiințarea următoare pe prima pagină:

„Reorganizarea foii «Lumina Satelor».

Secerișul de la Lumina Satelor s-a mărit din an în an. Am rugat deci pe Domnul Secerișului să ne trimită lucrători noi. Și iată El ne-a ascultat. Cu ajutorul colaboratorilor Lumina Satelor face acum un pas înainte în realizarea programului său.

Demult se simțea și se cerea un lucru la Lumina Satelor, material din Sfinții Părinți, din Tradiție, din Istoria Bisericii, combaterea sectarismului, etc. Acum iată a venit rândul și la acestea.

Mișcarea cu Oastea Domnului și o parte din materialul religios vor trece la suplimentul foii Lumina Satelor, iar aici vom putea da mai mult material bisericesc.

I. Prea cuvioșia sa părintele arhimandrit Policarp Morușca, starețul sfintei mânăstiri Hodoș Bodrog, va începe un rând de învățături în legătură cu sectarismul.

Părintele Gh. Maior - pe lângă ajutorul de redactor al acestei foi - va da câte ceva din istoria bisericii.

Părintele protopop Aurel Nistor din Sf. Gheorghe, ne va da un răvaș economic și cooperativ.

Și pe lângă acestea, rămâne firește și materialul celălalt: știri din țară, din politică, din lumea mare, etc.

Astfel reorganizați, cu puteri noi de muncă, ne prezentăm în fața cititorilor, cerându-le și pe mai departe sprijinul...”

Sus la titlul foii, apăru ca redactor al foii lângă numele păr. I. Trifa și numele preotului Gh. Maior. Iar pe pag. 2 înștiințarea că adaosul Oastea Domnului va apare separat și se poate trimite celor care îl vor dori fie împreună cu Lumina Satelor, fie aparte.

Acesta era primul pas spre acapararea Duhului de către literă, a ceea ce era viu și fierbinte în biserică de către ceea ce era static și rece în ea.

La suprafață părea o reorganizare temporară, dar de fapt era o despărțire pentru totdeauna. Păruta colaborare dintre cele două foi, căuta să acopere de ochii lumii o prăpastie pe care viclenia oamenilor o va face tot mai adâncă.

Din tipografia Oastei Domnului apăru tot atunci în 25 decembrie 1929, primul număr din foaia Oastea Domnului având pe prima pagină ca o înștiințare plină de înțeles și cu scopul la care a rămas și după reorganizare lupta și munca Oastei solia:

„Îl vom vesti și de aici pe Isus Cel Răstignit!”

În acest articol-program din fruntea sa, foaia Oastea Domnului pornea de la același cuvânt ca Lumina Satelor, - dar își lua îndată un cu totul alt țel!

Iată conținutul articolului-program care cuprindea în același timp și tâlcul reorganizării. Căci pe când programul Luminii Satelor era cel pe care l-am văzut anunțat, - Oastea Domnului începând la fel, scria cu alt grai:

„Secerișul de la Lumina Satelor s-a mărit din an în an. Deci L-am rugat și noi pe Domnul Secerișului să scoată lucrători noi la secerișul Său (Matei 9, 37). Și Domnul iată ne-a ascultat. Alături de Lumina Satelor, un secerător nou se prezintă la lucru. E foaia aceasta Oastea Domnului...

...Când pleacă la drum o foaie nouă, se spun multe vorbe frumoase și programe alese. Cuvântul nostru de plecare e scurt: programul nostru este foarte scurt: Îl vom vesti și de aici pe Isus Cel Răstignit. Îl vom vesti pe Scumpul nostru Mântuitor și Jertfa Lui cea Sfântă. În fruntea acestei foi, ca un program, îl punem pe sfântul apostol Pavel și cuvintele lui: “Dumnezeu ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos, făcând pace cu noi prin Sângele Crucii Lui - și ne-a încredințat și nouă propovăduirea acestei împăcări. Vă rugăm deci fierbinte, în numele lui Isus Hristos, împăcați-vă cu Dumnezeu” (2 Cor. 5, 18; Coloseni 1, 20).

Iată, acesta este programul nostru! Vom ruga și noi fierbinte, săptămână de săptămână pe cititorii acestei foi, să se împace cu Dumnezeu în Numele lui Isus Hristos. Vom chema săptămână de săptămână sufletele pierdute să facă pace cu Dumnezeu prin Sângele Crucii Fiului Său. Iar pe cei împăcați, - pe cei din Oastea Domnului și alți creștini biruitori, - îi vom îndemna neîncetat să rămână în această pace scumpă și dulce, aducându-le aminte mereu de cuvintele sf. ap. Pavel: „Hristos ne-a izbăvit pe noi ca să fim slobozi. Rămâneți dar tari - și nu vă plecați iarăși capul sub jugul robiei” (Gal. 4, 31 și 5, 1).

Tipografia în care se tipărește această foaie, - și viața celui care scrie această foaie, sunt un dar al Celui Răstignit pe Cruce. Vom slăvi neîncetat și de aici numai Numele Lui.

Isuse, Preadulcele meu Mântuitor, în fața Ta mă aplec și cu acest început. Ajută-mă să-l pot duce mai departe.

Duhule Sfinte, Marele meu Dascăl și Învățător, învață-mă ce trebuie să învăț și aici: arată-mi ce trebuie să scriu și aici: iar peste cei ce vor citi această foaie, revarsă-Ți darurile Tale...”

Preot I. Trifa

„Isus Cel Răstignit” alungat de celelalte lucruri care Îi luară locul din «Lumina Satelor» - Își găsise acum un adăpost nou, mult mai frumos și mai curat, numai al Lui.

N-avea să țină prea mult nici adăpostul acesta, cum nu-L ținuse Betleemul. Peste câțiva ani va fi alungat și de aici.

Dar pentru acest nou Iov, răbdător și mult încercat, necazurile cele mari aveau să vină abia de aici încolo.

Necruțătoarea boală îl trânti din nou la pat. Veni povara unor rate grele de datorii care se grămădeau una peste alta. Iar în mijlocul tuturor acestora cerința unei munci tot mai apăsătoare pentru alimentarea tipografiei.

„În Lumina Satelor nr. 39 din 27 septembrie 1931”, - cu prilejul unui răspuns pe care îl dase unor nesocotiți cărturari și farisei ce atacau Lucrarea Oastei și cinstea personală a sa, - părintele Iosif Trifa făcea acest bilanț în fața Tribunalului Ceresc:

„După munca mea de aproape 10 ani la Oastea Domnului câștigul meu material este acesta: O sănătate zdruncinată, un piept slăbit de munca cea grea și o datorie de peste 600.000 de lei, pe care o am pe la băncile și particularii din Sibiu. Martor îmi este Dumnezeu că nu mint” (Rom. 1, 9 și 2 Cor. 11, 31).

Alarmată de această situație, gruparea Oastei din București sare în ajutor cu o chemare către ostașii Domnului publicată în foaia O. D. nr. 43 din 25 octombrie 1931, în care se spun următoarele:

„...O datorie de peste jumătate de milion făcută pentru tipografia din care doi ani de zile ni s-a împărțit pâinea duhovnicească pentru sufletele flămânde... O datorie ce ar fi fost demult plătită dacă dezertorii noștri care au primit dar n-au plătit această pâine, ar fi înțeles crima ce o săvârșesc nu numai față de om ci și față de lucrul Domnului!...

Azi umerii slăbiți de greutate ai ostenitorului pentru noi toți - n-o mai pot purta... Oare nu-i de-ajuns că el și-a dat sănătatea și puterea ostenind pentru noi toți?... Nu e destulă jertfă că și-a vândut toată agoniseala părintească pentru a întreține Lucrarea de care noi ne bucurăm? Fi-vom noi atât de nepăsători să lăsăm să fie vândută tipografia Domnului?...

O, fraților, Tribunalul Ceresc la care s-a adresat părintele Iosif, va judeca pe atacatorii sf. sale în ceea ce are mai scump din punct de vedere personal. Dar cu și mai mult cuvânt acest Tribunal ne va judeca pe noi că n-am voit să jertfim hrana unei singure zile pentru a salva o lucrare a bisericii...

...Sosit-a vremea să ne arătăm părtășia noastră la sarcina pe care o duce fără strigare, acela dintre noi care n-a părăsit dragostea dintâi (Apoc. 2, 4).

București 15 octombrie 1931

I. Gr. Oprișan. preot T. Chiricuță, Al. Lascarov Moldovanu

În același număr al foii O. D. părintele Iosif puternic mișcat de gestul celor din București scrie aceste:

„Câteva mărturisiri în legătură cu apelul fraților de la București.

...în legătură cu acest apel țin să fac și eu unele mărturisiri:

Peste o lună se împlinesc doi ani de când am cumpărat pentru mișcarea Oastei o tipografie modernă. Mi-am dat atunci bine seama ce fac. Căci am văzut cum și cele mai calde mișcări religioase se răcesc și lâncezesc când nu mai sunt alimentate. Îndărătul mișcării noastre am pus o tipografie care să o alimenteze neîncetat cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu foc și căldură cerească...

Dar Bunul Dumnezeu a vrut să trecem și cu acest lucru prin mari frământări și greutăți. A venit criza financiară și pe lângă asta eu am căzut istovit de munca cea grea. Au urmat zile grele pentru mine. A trebuit să părăsesc frontul de luptă tocmai când se simțea mai mare lipsa mea. A rămas orfană și tipografia. De pe patul suferințelor de la Geoagiu parcă o auzeam strigând: dați-mi de lucru... Dar eu nu mai puteam face absolut nimic... Pe lângă asta a venit apoi și lovitura celor ce ne-au păgubit din greu cu desfacerea cărților și foilor... Își poate închipui oricine starea mea sufletească între astfel de împrejurări. Martor îmi este Domnul despre durerile prin care am trecut și lacrimile pe care le-am vărsat... Tipografia cu toate ale ei a costat peste un milion și jumătate de lei. Punându-mi la vânzare casa și moșia mea de la țară și făcând cruțări duse de multe ori până la îndurarea de mizerii personale, am plătit din suma aceasta un milion de lei. Desigur e o sumă mare în raport cu criza de azi. Dar nu e o greutate de nebiruit. Greutatea cea mare a trecut.

Când am cumpărat tipografia, planul meu era ca peste 2-3 ani să-i fac Oastei un mare dar de tărie și bucurie: o tipografie liberă de orice sarcini (căci tipografie neplătită nu putea fi un dar!). Împrejurările însă nu au ajutat acest plan. Totuși, în parte, el s-a împlinit. Eu dăruiesc azi Oastei o tipografie modernă pe care am plătit un milion de lei. Tipografia Oastei Domnului este a voastră, iubiților mei frați ostași. Martor îmi este Domnul că eu am făcut tot ce am putut pentru această zestre a Oastei...

...În Lucrarea Oastei Domnului eu am avut totdeauna - și am și acum - credința tare și nestrămutată că Domnul este cu noi. Lucrarea noastră este Lucrarea Lui și El va avea grijă de ea. Dar din felul cum am răzbit până acum mi-am făcut, de altă parte, și convingerea nestrămutată că Domnul trece prin focul încercărilor tot pasul nostru și tot lucrul nostru. Toată Lucrarea Oastei a ieșit dintr-un fel de dureri ale facerii. Și e bine așa, pentru că numai o lucrare ieșită din aceste dureri, poartă în sine pecetea vieții și pecetea statorniciei...

...În legătură cu apelul fraților de la București, am ținut să fac aceste mărturisiri și eu”...

al vostru frate preot I. Trifa

Din toată inima și cu bucurie au sărit îndată rând pe rând cea mai mare parte a sufletelor iubitoare și jertfitoare cu fărâma lor de ajutor după puterile fiecăruia. Totuși, majoritatea aceasta frățească fiind dintre cei săraci trupește, - tot ajutorul lor era doar cum s-ar spune:

o mână de sare într-o apă mare... Cei care ar fi putut face mult mai mult, n-au înțeles momentul și n-au făcut.

Am vrea să dăm aici doar două exemple, nu pentru altceva ci numai pentru a se vedea cât de mare lucru este făcând binele, să-l știi să-l faci pe primul mai întâi.

Chiar în acel timp de cumpănă grea pentru părintele Iosif și pentru lucrarea cu tipografia, în foaia O. D. nr. 36 din 6 septembrie 1931 pe prima pagină se scria următoarele:

„De la Oastea Domnului din jud. Tecuci. Ostașul Domnului colonel Ionescu Coman dăruiește aproape un milion de lei pentru zidirea celor 4 biserici... Un alt dar tot al său: 4 vaci cu lapte pentru patru familii sărace cu copii din 4 sate... Un alt dar tot al aceluia: 100.000 de lei din care s-a făcut o fântână la întretăierea unor drumuri... unde s-a așezat o inscripție cu numele donatorului. Un alt dar tot al său: cumpărarea de odăjdii pentru bisericile din cele patru sate. Și altele...”

În același număr, însă pe pagina 2 se scria:

„Un dar de 2.000 de lei pentru tipografia Oastei Domnului. Fratele Ioan Ulca din București a dăruit 2.000 de lei tipografiei O. D. din economiile sale de modest funcționar socotind că aceasta este de cea mai mare trebuință...

Darul acesta - zice gazeta - ne vine tocmai într-un timp când luptăm cu mari greutăți financiare din pricină că foarte mulți din cei pe care i-am hrănit sufletește prin aceste foi ne-au părăsit în ziua necazului, iar alții și mai mulți ne-au păgubit cu sute de mii de lei, ducând cărți spre desfacere și nemaiplătind prețul lor...

Darul fratelui Ulca ne vine ca o mângâiere și încurajare în situația grea în care ne aflăm. Bunul Dumnezeu să-i răsplătească darul cu dar și binecuvântare de Sus...”

Am dat aceste două exemple numai spre a se vedea cât de greu este a te uita la lucrurile care nu se văd, și a ști să alegi partea cea mai dintâi. Binecuvântat a fost și răsplătit chiar și pe pământ cu multe laude și mulțumiri credinciosul ctitor al celor 4 biserici în care se predica la câteva sute de suflete. Al celor 4 vaci de la care s-au hrănit câteva zeci de săraci. Al fântânii de la care s-au adăpat o vreme unii călători...

Dar acel credincios care era totuși ostaș n-a ajutat cu nimic tocmai pentru mânăstirea de la care se propovăduia Hristos la sute de mii de ascultători. La vaca de la care se hrăneau atâtea mulțimi de flămânzi... La fântâna de la care se adăpau nenumărați călători prin pustiul acestei lumi fără credință.

Departe de noi gândul să spunem că acelea la care a ajutat n-au fost bune și pe placul lui Dumnezeu... Binecuvântat să fie oricine le face...

Dar până la urma urmei biserici se mai găseau și alții să facă. Și vaci să cumpere. Și fântâni să sape... Însă tipografie a Domnului era numai una. Și om al lui Dumnezeu să facă ce făcea atunci părintele Iosif era numai el. Iar prilej să le salveze situația era numai atunci...

Dar la asta cei care aveau, nu s-au gândit.

O, și câți alții încă n-au înțeles vremea cercetării lor! N-au dat nimic - sau au dat numai un pai când puteau da o claie. De aceea poate Dumnezeu le-a luat totul, nemaifiind vrednici de binecuvântarea Lui.

Dar și capitolul acesta își va avea urmarea și sfârșitul, mai târziu.

Slăvit să fie Domnul.

Dacă dorești să ai totdeauna o îndrumare mântuitoare, ia aminte la conștiința ta și împlinește fără nici o amânare ceea ce îți spune ea din partea lui Dumnezeu.

Întocmai!

Și îndată!

Sf. Marcu Ascetul

Tu îngrijește mai întâi de ale lui Dumnezeu,

iar Dumnezeu va îngriji de ale tale.

Sf. Ioan Gură de Aur