Cap. 21 - Tipografia - un minunat şi dureros ideal
Traian Dorz - Istoria unei Jertfe Vol. 1
Domnul nostru Isus Hristos a venit în lume pentru a fi Lumina lumii şi Mântuitorul oamenilor. De la începutul vieţii Sale pământeşti din Betleem, până la sfârşitul acestei vieţi în Ierusalim, - El n-a încetat a fi şi a lucra zi de zi şi pas de pas pentru această slăvită şi Dumnezeiască menire. Din orice loc în care a ajuns, Domnul Isus a vestit lumina şi a lucrat mântuirea.
Dacă a fost primit pentru o zi într-o casă, dacă I s-a dat pentru un ceas o luntre, dacă S-a oprit pentru o noapte într-o grădină - El toate le-a pus în slujba misiunii cereşti pentru care venise pe pământ...
Dar vai, cât de puţin a putut Domnul Isus să Se folosească de aceste mijloace şi de aceste împrejurări! Marele balaur Satana, încă de la Naşterea Lui din Sfânta Fecioară, prin mâinile lui Irod L-a urmărit, căutând să-L omoare (Matei 2, 1-18; Apoc. 12, 1-6).
Peştera care Îi adăpostise Naşterea Sa, nu I-a putut folosi Domnului ca adăpost decât un timp foarte scurt. El a trebuit să părăsească Betleemul pentru totdeauna.
S-a oprit mai târziu în Nazaret unde locuia bunul Iosif cel folosit de Dumnezeu pentru ocrotirea Pruncului Sfânt. Dar tot pentru o scurtă vreme. Curând a fost alungat şi de acolo... După moartea bunului Iosif, Pruncul Sfânt şi Mama Lui nu mai aveau acolo pe nimeni, decât o cetate vrăjmaşă prin mâinile căreia diavolul va căuta să facă acelaşi lucru ca prin mâinile lui Irod: - mereu să-L omoare pe Isus (Luca 4, 29).
Atunci Isus şi Mama Lui s-au mutat pentru o altă vreme scurtă în Capernaum la sora Mamei Lui, Maria, nevasta lui Cleopa (Ioan 19, 25) şi au locuit o vreme acolo (Matei 4, 13).
Dar prea curând cei patru fii ai sorei Mamei Sale cu care locuiau în aceeaşi casă şi care erau priviţi ca fraţi ai Lui, Iacov, Iose, Simon şi Iuda (Matei 27, 56; Marcu 15, 40; Ioan 19, 25) - n-au mai putut nici ei să-L sufere. Toate cele petrecute la Matei 13, 54-58 sau Marcu 6, 1-6 pare că s-au petrecut nu în Nazaret ci în Capernaum, ori că s-au petrecut aidoma şi în Capernaum - după cum reiese din cele scrise în Ioan 6, 24-59).
De aceea Domnul Isus avea să spună curând cu amar şi despre Capernaum aceste grele şi dureroase cuvinte: „...Şi tu Capernaume, vei fi înălţat oare până la cer? Nu, ci vei fi pogorât până la locuinţa morţilor! Căci dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare până în ziua de astăzi... De aceea vă spun că în Ziua Judecăţii va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei decât pentru tine... (Matei 11, 23-24).
S-a apropiat apoi Domnul Isus de Ierusalim şi în vremea Lui din urmă a locuit şi acolo... Dar cu toate că de atâtea ori a voit să-i strângă pe copiii lui cum îşi strânge găina puii sub aripile ei, Ierusalimul şi mai mult n-a vrut...
Ci mai vrăjmaş decât toate celelalte dintâi chiar, cetatea aceasta, care omorâse pe atât de mulţi proroci şi-a pus vârf păcatelor sale, omorând pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu.
Ceea ce nu reuşise diavolul să facă în copilărie prin primul Irod, - a reuşit prin urmaşii lui. Însă tot în Ierusalimul în care încercase prima dată. Ca să se împlinească Scriptura care spusese „...nici un proroc nu poate să moară decât în Ierusalim...”
...Şi istoria asta a trebuit să se repete şi astăzi întocmai, cu Lucrarea Oastei Domnului.
Pentru a-şi împlini misiunea mântuitoare spre care Domnul o născuse şi o trimisese la poporul acesta, Oastea Domnului a trebuit să cunoască şi ea cutreierarea multor drumuri, cetăţi şi mijloace. A trebuit să schimbe şi ea multe nume de gazete, de oameni, de adunare. Pe măsură ce o gazetă îi era oprită, trebuia să apară alta sub alt nume. Multe tipografii şi oraşe a trebuit să schimbe, căci îndată ce se pornea să grăiască pe undeva, mâna necruţătoare se întindea să-i sugrume glasul supărător.
Când nu s-a mai putut lucra prin Lumina Satelor, a apărut foaia Oastea Domnului.
Când a fost răpită şi revista asta, a apărut Ostaşul Domnului la Bucureşti.
Când a fost oprit şi acesta, a apărut Ecoul la Făgăraş...
Apoi Glasul Dreptăţii la Sibiu.
Apoi Ogorul Domnului la Oradea.
Apoi Viaţa Creştină la Cluj.
Apoi Familia Creştină la Beiuş... Aşa şi mereu aşa...
Scriitorii acestora au trebuit şi ei să-şi schimbe numele, spre a scăpa de sub opreliştile cenzurii care îi pândea.
Dar despre toate aceste lucruri care aveau să se întâmple nu peste multă vreme, în anii 1928-1929 - încă nu se ştia nimic.
În anii aceia Oastea creştea minunat şi în putere şi în număr. Lucrurile păreau fericite şi spornice peste tot.
Vrăjmaşul semănase neghina în sufletele mai-marilor dar ea încă nu răsărise ameninţătoare peste grâul Cuvântului Sfânt, care creştea atât de promiţător.
În anii aceia omul lui Dumnezeu, nici bănuind vreo primejdie dinăuntru, - se preocupa cu planuri mari... Vedea copacul Oastei crescând puternic, cuprinzând sub crengile lui toate hotarele ţării, cerând tot mai multă hrană sufletească...
Îşi simţea sufletul plin de seva Duhului Sfânt şi acest must duhovnicesc se cerea revărsat spre crengile tot mai largi, încărcate de flori promiţătoare de frumoase şi bogate roduri...
Ne trebuie neapărat o tipografie - gândea părintele. O tipografie a Oastei prin care să putem scoate cărţi multe, frumoase, bogate şi ieftine. Pentru că numai în felul acesta vom putea alimenta marea foame după Cuvântul lui Dumnezeu care a început să se trezească în sufletele oamenilor.
Ne va trebui apoi o librărie a Oastei prin care să putem desface foi, cărţi, Biblii - şi tot ce va fi nevoie, la timp şi în cele mai bune condiţiuni. Atât tipografia cât şi librăria să fie puse cu totul numai în slujba Domnului. Să nu se mai ocupe cu nimic altceva cum fac toate celelalte, decât doar cu răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu. În slujba acestor mijloace să fie aduşi aici fraţi şi surori. Numai suflete credincioase. Totul să fie predat şi păstrat puternic în slujba Domnului, cu o dragoste fierbinte pentru Isus...
Gândul acesta puse o atât de puternică stăpânire pe inima lui, încât nu mai putu gândi la nimic altceva. Nici la uneltiri, nici la piedici, nici la greutăţi, nici la răutatea omenească. Într-adevăr scopul acesta este atât de minunat încât merită să pui totul pentru realizarea lui.
De îndată ce acest gând prinse rădăcini în inimă, totul începu să fie pus în slujba realizării lui.
În foaia L. S. nr. 5 din 27 ianuarie 1929, apărură următoarele:
„Tiparul în slujba Domnului: o tipografie a Oastei Domnului.
Mişcarea cu Oastea Domnului este şi ea o grăitoare mărturie despre cum lucrează Dumnezeu şi astăzi în lume. Dintr-un grăunte de muştar s-a pornit mişcarea aceasta şi ea a ajuns acum răspândită prin toată ţara. Ajutorul şi harul ce ni l-a dat Domnul trebuie să ne fie un îndemn, o poruncă, să ducem mai departe lucrul ce ni l-a încredinţat El.
O mare putere a vremilor noastre este tiparul, slova tipărită. Tiparul este un amvon, o biserică ale cărei predici se aud în toată ţara, ba chiar şi peste graniţe. Noi predicăm cu Lumina Satelor săptămână de săptămână la 15.000 de abonaţi şi prin cărţile noastre religioase, predicăm la sute de mii. Ia gândiţi-vă câtă vreme ne-ar fi trebuit - şi ne-ar trebui - să umblăm din sat în sat şi de la om la om pentru a vesti cu graiul învăţăturile mântuirii... la atâţia oameni. Tiparul este o mare putere şi o binefacere şi mai mare. De aceea se şi sileşte diavolul în tot chipul să-l atragă în slujba lui. E plină ţara de cărţi pline de otravă sufletească. În sute de mii de exemplare se tipăresc reviste şi broşuri de porcării şi romane ucigătoare de suflete, o dovadă cât de mult a lucrat şi aici mişelul de diavol.
Tiparul trebuie atras în slujba Domnului. Tiparul pus în slujba Domnului face lucruri mari, face minuni mari pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
Pentru mângâierea, mântuirea şi întărirea sufletelor s-au ridicat şi se ridică sfinte mânăstiri care revarsă în toate părţile lumină şi mângâiere sufletească. Cam aceeaşi slujbă o face - în înţeles duhovnicesc - o tipografie pusă în slujba Domnului. Revarsă şi ea valuri de lumină, de mângâiere şi de întărire sufletească. Ba încă poate face mai mult, căci o mânăstire poate mângâia numai pe cei din apropierea ei, dar o tipografie poate grăi la o ţară întreagă...
...O tipografie vrem să ne cumpărăm şi noi acum pentru Oastea Domnului. Vrem o tipografie care să stea neîncetat în slujba Domnului... care să reverse în toate părţile valuri de lumină, de mântuire, de mângâiere şi întărire sufletească. Să tipărim în ea neîncetat cărţi şi foi religioase. Să umplem toate satele şi oraşele de foi şi cărţi religioase.
Când vom avea o tipografie a noastră, lucrul Domnului şi Oastea Lui... vor lua un avânt şi mai mare. Vom putea tipări cărţi şi mai multe şi mai ieftine... vom putea porni o nouă ofensivă împotriva vrăjmaşului diavol care va primi atunci... lovitura cea mare. Oastea Domnului va răsuna atunci de cântări de biruinţă.
Vor trebui însă multe sforţări sufleteşti şi materiale pentru izbânda aceasta. (O tipografie costă cam un milion de lei). Dar Domnul nostru este destul de puternic şi de bogat ca să ne ducă la biruinţă, când şi cum va afla El de bine. Noi încredinţăm Lui şi lucrul acesta.
Toate puterile noastre le vom concentra pentru cumpărarea unei tipografii. În ajutor vom chema fondul de evanghelizare al Oastei Domnului. Toţi dăruitorii de la fondul de evanghelizare vor deveni ctitori ai mânăstirii noastre de oţel.
Iubiţilor ostaşi din Oastea Domnului, eu mă rog de ani de zile pentru o tipografie a Domnului. Cuprindeţi şi voi în rugăciunile voastre mânăstirea noastră de oţel.
Doamne Isuse, Ţie Îţi încredinţăm şi planul acesta. Dacă Tu îl vei aproba şi îl vei ajuta, el va răzbi şi vom birui.”
Dedesubtul acestui articol vestitor al gândului cu tipografia, - se publica o veste - ca un îndemn trimis de Dumnezeu - din care se poate vedea bine că acest gând purtat ani de zile în inimă ca o speranţă frumoasă dar prea îndepărtată, - a devenit dintr-odată o încredinţare împingătoare la faptă.
Iată vestea aceasta:
„Fondul de evanghelizare al Oastei Domnului,
un dar de 4.000 de lei - o ctitoare a tipografiei O. D.
Din Basarabia am primit următoarea mult grăitoare înştiinţare:
...Preacucernice părinte, subsemnata, fiica abonatului nr. 1.544 am trimis la fondul de evanghelizare trei mii de lei. Un singur lucru doresc: să nu-mi publicaţi numele, familia şi comuna.
Vă rog să folosiţi aceşti bani cum ştiţi sf. voastră.
Căci după o lungă rătăcire şi zbucium sufletesc prin golurile... necredinţei (am fost şi în această facultate!) am găsit liniştea sufletească şi mângâierea numai în şcoala aceasta... a Duhului Sfânt. Doresc ca şi alţii să guste din această apă vie, tămăduitoare de boli sufleteşti, pentru aceea am trimis aceşti bani la sf. voastră. Am abonat şi aici în Basarabia pe unii preoţi şi pe mai mulţi ţărani. Am de la mulţi foarte îmbucurătoare veşti. Unii umblă cu gazeta sf. voastre şi o citesc pe la rude. Am auzit cum ascultătorii bătrâni zic: mulţumim lui Dumnezeu că n-am murit şi am auzit aşa frumoase citiri...
V-am mai trimis o mie de lei pe care vă rog cucernice părinte să-i primiţi în sprijinul... Lucrării lui Dumnezeu.
Vă doresc de la Bunul Dumnezeu sănătate şi tărie sufletească pentru binele nostru...”
Şi apoi iată adaosul părintelui, adânc mişcat:
„A Domnului iubită fiică! Citindu-ţi mişcătoarea scrisoare mi-am zis: iată cum lucrează harul şi puterea Duhului Sfânt. Prin lucrul nostru revarsă în suflete mângâiere şi întărire sufletească, iar prin cei mângâiaţi, ne trimite nouă încurajări şi îndemnuri noi.
În scrisoarea şi darul ce ni l-ai trimis, eu văd o arătare a Domnului, o poruncă a Lui ca să ducem mai departe lucrul Lui.
Prin darul ce ni l-ai trimis, Domnul a trezit în noi gândul şi planul unei tipografii pentru Oastea Domnului.
Darul ce ni l-ai trimis, l-am prefăcut într-o ctitorie pentru mânăstirea noastră cea de oţel, pentru tipografia Oastei Domnului... Domnul să-ţi răsplătească ajutorul trimis, iar nouă să ne ajute să ducem la împlinire şi biruinţă lucrul Lui...”
Odată cuprins în inimă acest gând, el a început ca o sămânţă udată - să crească repede. Număr de număr gazeta ducea îndemnuri şi aducea încurajări pentru grăbirea împlinirii acestei dorinţe. Marea unitate de dragoste şi încredere dintre omul lui Dumnezeu şi mulţimea fiilor lui sufleteşti, se adâncea şi se întărea atât de puternic încât totul părea mai repede şi mai frumos de împlinit de cum se crezuse. O cât de mult pot sufletele unite în Hristos, când în fruntea lor văd un om plin de Duhul Sfânt, gata de orice jertfă pentru slava lui Dumnezeu şi pentru mântuirea lumii!
Încă în acelaşi an L. S. nr. 47 din 17 noiembrie 1929 scria următoarele:
„Slăvit să fie Domnul! Avem şi tipografia Oastea Domnului...”
De ani de zile am stropit cu rugăciunile mele un gând mare şi frumos: gândul unei tipografii puse cu totul numai în slujba Domnului...
Rugăciunile mele s-au făcut şi mai stăruitoare de când Domnul m-a însărcinat pe mine, un umil şi slab servitor al Lui să suflu din trâmbiţă şi să mobilizez sufletele la lupta contra răutăţilor de care vuieşte lumea de azi, la lupta contra întunericului şi contra vrăjmaşului diavol.
În lupta aceasta în care sunt azi aproape 20.000 de fraţi ostaşi ai Domnului ne trebuie un tun şi mai mare cu care să rupem pe toată linia fronturile Satanei.
Şi Domnul Dumnezeu S-a îndurat şi a ascultat rugăciunile noastre. O mare bucurie vestesc celor din Oastea Domnului şi tuturor creştinilor care râvnesc mântuirea sufletului. Avem tipografia Oastea Domnului...
Slăvit să fie Domnul pentru această biruinţă! A Lui este Lucrarea ce ne-a încredinţat-o, a Lui este şi biruinţa. Slavă Ţie şi mulţumire Ţie Scumpul nostru Domn şi Mântuitor Isus.
Maşini tipografice sunt de mai multe feluri. Noi am ales una din cele mai bune... Am adus-o de la Leipzig din Germania de la cea mai vestită fabrică din lume. Această maşină - ultima perfecţie în arta tipografică - ne costă ea singură, un milion două sute de mii de lei (aranjată cu totul, un milion şi jumătate). O avere întreagă! În schimb însă avem o tipografie pe care o admiră toată lumea... Numai în Bucureşti mai sunt două astfel de maşini... Cântăreşte aproape 10.000 de kg. A venit cu un vagon special... bate la oră 2.400 de coli, fuge ca vântul de aceea neamţul i-a pus numele „Mireasa Vântului”... Ce nume potrivit: prin Mireasa Vântului va lucra Vântul Duhului Sfânt.
...Fireşte o astfel de lucrare cu un capital de un milion şi jumătate nu-i lucru de glumă. În el am pus toate sforţările mele sufleteşti şi materiale. Am pus în cumpănă casa şi moşia mea de la ţară şi am preluat rate de plată care mă vor apăsa ani de zile. Desigur, nu oricine s-ar fi băgat într-o astfel de lucrare.
Eu însă am îndrăznit ascultând de cuvintele Stăpânului meu: Îndrăzniţi, căci Eu am biruit lumea (Ioan 16, 33). Am îndrăznit pentru că de ani de zile lucrez cu un Companist în tovărăşia căruia toate încercările mele au reuşit cu bine. Lucrez în tovărăşia Scumpului meu Mântuitor iar când lucrez cu El - şi El cu mine - nu mă tem de nimic. „Şi era Domnul cu Iosif... şi oricâte făcea Iosif, Domnul le sporea în mâinile lui” (Fac. 39, 2). Ce scumpe şi sfinte sunt aceste cuvinte pentru mine. Ziua şi noaptea, în tot ceasul şi în toată vremea mă gândesc la ele şi le stropesc cu rugăciunile mele.
Către ostaşii Domnului.
În noua lucrare în care am intrat, apelez şi la ajutorul vostru iubiţilor fraţi ostaşi din Oastea Domnului. Vă cer înainte de toate ajutorul cel sufletesc. Rugaţi-vă neîncetat să ne ajute Bunul Dumnezeu să putem duce la bun capăt această lucrare.
Vă cer apoi şi ajutorul celălalt. Tipografia Oastea Domnului va putea tipări repede şi frumos zeci de mii de cărţi religioase. Se va putea preface într-o fabrică de muniţie sufletească pentru fronturile Oastei Domnului. Aici vine şi rostul şi datoria ostaşilor. Muniţia aceasta trebuie să plece la fronturi... altcum în zadar o fabricăm... Cărţile trebuiesc desfăcute şi răspândite în popor.
Fiecare ostaş al Domnului să-şi ţină în datoria sa de a desface cărţi religioase. Noi trebuie să fim fraţi nu numai în Domnul ci şi în lucrul pentru El. Dacă eu am luat asupra mea o greutate atât de mare, apoi aştept ca şi fraţii ostaşi să mă ajute în lucrul acesta. Nu le cer o jertfă prea mare. O cărticică, fiecare frate ostaş poate întinde deaproapelui său şi poate stărui pentru vinderea ei... Avem gata de tipar multe cărţi noi, dar ca să le putem tipări, - trebuie să aşteptăm banii pentru cele tipărite. Când desfacerea va merge repede, vom putea secera o mare biruinţă...
Mă adresez apoi şi către fraţii ostaşi care mai au vechi şi mari restanţe din desfacerea cărţilor şi foilor rugându-i să-şi achite datoriile ca să putem răzbi înainte... Pentru biruinţa deplină ne trebuie stăruinţa şi împreună lucrarea noastră a tuturora. Unul pentru toţi - şi toţi pentru unul.
Scumpii mei fraţi ostaşi!... Sunt 7 ani de când s-a înfiripat Oastea Domnului. După 7 ani de luptă, întâiaşi dată vin să strig - în Numele Domnului - apelul nominal al ostaşilor Lui şi aştept să răspundă fiecare: „prezent la datorie!...”
Dar tipografia este încă numai o mână. Ca să poţi lucra cu adevărat bine cu ea, trebuie neapărat şi cealaltă mână, librăria. Omul lui Dumnezeu ştia bine acest lucru de aceea se gândea la amândouă.
În acelaşi număr de foaie în care anunţa cumpărarea tipografiei, pe pagina următoare - scria:
„O altă izbândă: Librăria religioasă Oastea Domnului”.
...O foamete mare este în ţara noastră „o foamete dar nu de pâine ci o foamete de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu” (Amos 8, 11).
Chinuiţi de gândul acesta am rugat pe Domnul Puterilor să ne ajute să deschidem o mică magazie de grâu duhovnicesc - de cărţi religioase - aşa cum Iosif din Biblie a deschis o magazie de grâu când s-a făcut foamete în ţara Egiptului. „Şi a strâns Iosif grâu mult ca nisipul mării, şi când s-a făcut foamete, din toate părţile veneau oamenii la Iosif să cumpere grâu (Fac. 41, 48-57).
Domnul ne-a ajutat să deschidem şi noi... o mică magazie de grâu sufletesc. Gândul nostru şi năzuinţele noastre erau ca pe urmă să lărgim acest hambar. Şi Domnul ne-a ajutat să răzbim şi cu gândul acesta.
Am deschis acum aici la Sibiu o mare librărie religioasă pusă cu totul în slujba Domnului. În această librărie am strâns şi strângem mereu ca într-un hambar sufletesc tot felul de cărţi religioase, bisericeşti, morale, cu care să se poată hrăni sufletele ce însetoşează şi flămânzesc după Cuvântul lui Dumnezeu.
O mare izbândă este şi acest lucru pentru biruinţa Evangheliei, pentru biruinţa Oastei Domnului. Prin această magazie vom putea umplea ţara cu grâu sufletesc: cu Biblii şi cărţi religioase.
...Într-o ţară unde sunt 500.000 de localuri în care se vinde alcool... Într-o ţară unde se beau anual 16 miliarde de lei şi se fumează alte 14 miliarde, - trebuia neapărat să se deschidă şi o magazie care să împrăştie în toată ţara grâu mult ca nisipul mării... trebuia neapărat să-i ajutăm pe oameni să n-alerge cu banul lor la lucrul diavolului ci să-i facem să zică: „iată, am auzit că este grâu... să ne ducem să cumpărăm... ca să trăim şi să nu murim (Fac. 42, 2).
Rugăm şi de aici pe toţi ostaşii Domnului şi pe toţi iubitorii de cele sufleteşti - să ne ajute şi în izbânda aceasta...
Rugăm pe toţi restanţierii noştri cei vechi - să-şi plătească datoriile, ca să putem răzbi înainte...
Pentru izbânda acestui gând să ne rugăm Bunului Dumnezeu ca să ne ajute...”
Ca un răspuns la acest mişcător apel, începând chiar din numărul următor foaia arăta ascultarea fraţilor, ajutoarele lor date cu grabă şi cu bucurie.
Primul care a răspuns era Ioan Indrei din Arad cel care se înscrisese demult cu o contribuţie lunară de 50 de lei la fondul de evanghelizare. El scria acum: „Mă bucur din tot sufletul meu... şi începând cu ziua de azi trimit dublul ajutorului meu lunar pentru lucrul Domnului, adică 100 de lei în loc de 50... Dumnezeu să ne ajute”.
Al doilea era Nicolae Cimpoca din Sadu, Sibiu, care spunea: ...este o datină din bătrâni la poporul nostru: Când se intră mireasa în casă, i se strigă: cinste pentru mireasă! - Atunci îi aduce câte un dar...
O mireasă a intrat şi în casa noastră, a Oastei Domnului... cuvine-se dar iubiţii mei fraţi şi surori... s-o cinstim fiecare după puterile noastre... eu mă înscriu cu un dar de 500 de lei... şi tot aşa şi alţi câţiva fraţi de la noi...
Al treilea era un dar de 7.000 de lei sosit de la o familie din Piatra Neamţ - soţ şi soţie - care doreau să nu li se publice numele... lucru care l-a mişcat şi îmbărbătat mult pe părintele Iosif.
Au urmat curând alţii din toate părţile ţării, cei mai mulţi cu daruri mici dar cu o dragoste mare, lucru care arăta cu duioşie cât de ataşată era mulţimea cea mare a ostaşilor şi cititorilor simpli, de părintele lor sufletesc. Un mare freamăt era în toată ţara şi avântul duhovnicesc mergea crescând cu toată repeziciunea, ca un foc sfânt dus de vântul ceresc al Duhului.
În nr. 51 din 15 decembrie 1929 L. S. scria într-un chenar următoarele:
Slăvit să fie Domnul!
acesta este cel dintâi cuvânt pe care l-am grăit.
Sibiu la 2 decembrie 1929
Tipografia Oastea Domnului.
„Luni 2 decembrie, tipografia Oastea Domnului a intrat în lucru.
În lumea tipografică este o datină ca de câte ori intră în lucrare o tipografie nouă, - să se păstreze ca o amintire istorică primele cuvinte pe care le-a tipărit, adică le-a grăit ea. Căci şi tipografia este ca un om ce grăieşte mereu cu cititorii ei.
Cel dintâi cuvânt pe care l-a grăit tipografia noastră a fost cel de mai sus:
Slăvit să fie Domnul...
Cu adevărat, slăvit să fie Domnul pentru toate câte ne-a făcut El nouă.
Cel dintâi cuvânt pe care l-a grăit tipografia noastră, am ţinut să fie şi o învăţătură: să-L slăvim neîncetat pe Domnul indiferent de necazurile şi izbeliştile vieţii. Noi trebuie să-L slăvim neîncetat pe Domnul nostru. Viaţa noastră trebuie să fie un neîncetat cântec de slavă lui Dumnezeu.
Despre un credincios... se spune că suferind greu de o boală la limbă, a ajuns în faţa operaţiei. Urma să i se taie limba şi să-şi piardă graiul pentru totdeauna.
- Spune ce mai doreşti, - i-au zis medicii înainte de a se apuca de operaţie. Ce cuvinte vrei să spui cu graiul tău pentru ultima dată?
- Slăvit să fie Domnul, - a strigat bolnavul. Acestea vreau să fie ultimele mele cuvinte. Slăvit să fie Domnul.
Aceste cuvinte doresc şi eu - urmaşilor mei - să fie şi cele din urmă pe care le va grăi tipografia Oastea Domnului, când îşi va încheia lucrarea.
Aceste cuvinte doresc să fie cele din urmă şi ale mele când moartea va veni să-mi ia graiul şi să mă treacă în lumea Scumpului meu Mântuitor.
Slăvit să fie Domnul...”
...şi acestea au şi fost ultimele lui cuvinte.
În noaptea când a trecut el în braţele Domnului, cel din urmă cuvânt pe care mi l-a spus chiar mie, a fost această dulce urare de slăvit să fie Domnul.
În loc de noapte bună sau în loc de rămas bun el mi-a spus în seara de 11 februarie 1938, pentru ultima dată aici, acel scump salut cu care ne întâmpina la fiecare întâlnire şi ne petrecea la fiecare despărţire pe toţi: Slăvit să fie Domnul...
Dar şi despre aceasta vom vorbi mai târziu, când va veni vremea şi rândul acelor lucruri. Acum să mergem mai departe pe firul întâmplărilor care s-au petrecut cu tipografia. Căci şi acest mare bun pus în slujba lui Dumnezeu, a devenit îndată o ţintă pentru pofta nesăturatei lăcomii omeneşti. Foamea după avuţiile acestei lumi, n-a cruţat nici acest bun sfânt, strâns cu atâta sfântă sudoare şi cu aşa cutremurătoare jertfă. Cu gândul ascuns de a înghiţi totul, inima geloasă şi pântecele lacom făceau la planuri şi pândeau doar momentul prielnic.
Tipografia mitropolitană devenise o vechitură. Ce minunată ar fi acum una nouă, modernă, frumoasă, ca aceasta!...
Doar să moară slăbănogul acesta şi mireasa lui cea tânără va cădea în braţele noastre cele strângătoare fără nici o greutate.
Lucrul Domnului? Dar cine face lucrul Domnului oare, nu ei cei care stau pe scaunele cele sfinte ale urmaşilor lui Hristos?
Slăbănogul acesta deşi a ajuns nesuferit, mergând prea departe, merită totuşi tolerat până se va descurca de toate datoriile cu tipografia... Poate până atunci moare. Iar lucrurile se rezolvă de la sine şi uşor...
Totuşi cu vestirea lui Isus Cel Răstignit - se merge prea departe!
Aici sub ochii oficialităţii, cu gazeta oficialităţii şi sub tutela ei, preotul acesta cu lucrarea lui a început a spune lumii ceva prea străin de felul în care sute de ani i-a obişnuit pe oameni oficialitatea!
- Ce atâta pietism?
- De ce nu se mai face cu Oastea asta aproape deloc dogmatică?
- De ce a dispărut de tot din foaia Lumina Satelor lupta confesională, atât de înverşunată înainte?
- De ce a dispărut susţinuta luptă antisectară?
- De ce nu se pune mai puternic apăsul pe datinile şi obiceiurile noastre străvechi, chiar dacă unele din ele nu sunt tocmai biblice?
- De ce atâta tot Isus Cel Răstignit?
- De ce atâta tot despre naşterea din nou?
- De ce atâta tot despre o viaţă nouă cu Hristos?
- Pe neaşteptate a scăpat totul de sub controlul nostru!
- Să nu mai meargă aşa! Trebuie neapărat făcută o reorganizare. Trebuie neapărat readus totul cât mai repede la vechea matcă.
- Mai întâi Lumina Satelor trebuie luată chiar acum din mâinile preotului acestuia, care nu mai vrea să ştie acum de nimic altceva decât de Isus Cel Răstignit, - al lui.
- Nu se mai poate! Trebuie să reorganizăm totul neîntârziat pe alte baze. Moara Oastei trebuie să macine altfel de făină. Piticul trebuie înlăturat... Dar trebuie înlăturat frumos.
Lumina Satelor din 25 decembrie 1929 apăru cu înştiinţarea următoare pe prima pagină:
„Reorganizarea foii «Lumina Satelor».
Secerişul de la Lumina Satelor s-a mărit din an în an. Am rugat deci pe Domnul Secerişului să ne trimită lucrători noi. Şi iată El ne-a ascultat. Cu ajutorul colaboratorilor Lumina Satelor face acum un pas înainte în realizarea programului său.
Demult se simţea şi se cerea un lucru la Lumina Satelor, material din Sfinţii Părinţi, din Tradiţie, din Istoria Bisericii, combaterea sectarismului, etc. Acum iată a venit rândul şi la acestea.
Mişcarea cu Oastea Domnului şi o parte din materialul religios vor trece la suplimentul foii Lumina Satelor, iar aici vom putea da mai mult material bisericesc.
I. Prea cuvioşia sa părintele arhimandrit Policarp Moruşca, stareţul sfintei mânăstiri Hodoş Bodrog, va începe un rând de învăţături în legătură cu sectarismul.
Părintele Gh. Maior - pe lângă ajutorul de redactor al acestei foi - va da câte ceva din istoria bisericii.
Părintele protopop Aurel Nistor din Sf. Gheorghe, ne va da un răvaş economic şi cooperativ.
Şi pe lângă acestea, rămâne fireşte şi materialul celălalt: ştiri din ţară, din politică, din lumea mare, etc.
Astfel reorganizaţi, cu puteri noi de muncă, ne prezentăm în faţa cititorilor, cerându-le şi pe mai departe sprijinul...”
Sus la titlul foii, apăru ca redactor al foii lângă numele păr. I. Trifa şi numele preotului Gh. Maior. Iar pe pag. 2 înştiinţarea că adaosul Oastea Domnului va apare separat şi se poate trimite celor care îl vor dori fie împreună cu Lumina Satelor, fie aparte.
Acesta era primul pas spre acapararea Duhului de către literă, a ceea ce era viu şi fierbinte în biserică de către ceea ce era static şi rece în ea.
La suprafaţă părea o reorganizare temporară, dar de fapt era o despărţire pentru totdeauna. Păruta colaborare dintre cele două foi, căuta să acopere de ochii lumii o prăpastie pe care viclenia oamenilor o va face tot mai adâncă.
Din tipografia Oastei Domnului apăru tot atunci în 25 decembrie 1929, primul număr din foaia Oastea Domnului având pe prima pagină ca o înştiinţare plină de înţeles şi cu scopul la care a rămas şi după reorganizare lupta şi munca Oastei solia:
„Îl vom vesti şi de aici pe Isus Cel Răstignit!”
În acest articol-program din fruntea sa, foaia Oastea Domnului pornea de la acelaşi cuvânt ca Lumina Satelor, - dar îşi lua îndată un cu totul alt ţel!
Iată conţinutul articolului-program care cuprindea în acelaşi timp şi tâlcul reorganizării. Căci pe când programul Luminii Satelor era cel pe care l-am văzut anunţat, - Oastea Domnului începând la fel, scria cu alt grai:
„Secerişul de la Lumina Satelor s-a mărit din an în an. Deci L-am rugat şi noi pe Domnul Secerişului să scoată lucrători noi la secerişul Său (Matei 9, 37). Şi Domnul iată ne-a ascultat. Alături de Lumina Satelor, un secerător nou se prezintă la lucru. E foaia aceasta Oastea Domnului...
...Când pleacă la drum o foaie nouă, se spun multe vorbe frumoase şi programe alese. Cuvântul nostru de plecare e scurt: programul nostru este foarte scurt: Îl vom vesti şi de aici pe Isus Cel Răstignit. Îl vom vesti pe Scumpul nostru Mântuitor şi Jertfa Lui cea Sfântă. În fruntea acestei foi, ca un program, îl punem pe sfântul apostol Pavel şi cuvintele lui: “Dumnezeu ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos, făcând pace cu noi prin Sângele Crucii Lui - şi ne-a încredinţat şi nouă propovăduirea acestei împăcări. Vă rugăm deci fierbinte, în numele lui Isus Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu” (2 Cor. 5, 18; Coloseni 1, 20).
Iată, acesta este programul nostru! Vom ruga şi noi fierbinte, săptămână de săptămână pe cititorii acestei foi, să se împace cu Dumnezeu în Numele lui Isus Hristos. Vom chema săptămână de săptămână sufletele pierdute să facă pace cu Dumnezeu prin Sângele Crucii Fiului Său. Iar pe cei împăcaţi, - pe cei din Oastea Domnului şi alţi creştini biruitori, - îi vom îndemna neîncetat să rămână în această pace scumpă şi dulce, aducându-le aminte mereu de cuvintele sf. ap. Pavel: „Hristos ne-a izbăvit pe noi ca să fim slobozi. Rămâneţi dar tari - şi nu vă plecaţi iarăşi capul sub jugul robiei” (Gal. 4, 31 şi 5, 1).
Tipografia în care se tipăreşte această foaie, - şi viaţa celui care scrie această foaie, sunt un dar al Celui Răstignit pe Cruce. Vom slăvi neîncetat şi de aici numai Numele Lui.
Isuse, Preadulcele meu Mântuitor, în faţa Ta mă aplec şi cu acest început. Ajută-mă să-l pot duce mai departe.
Duhule Sfinte, Marele meu Dascăl şi Învăţător, învaţă-mă ce trebuie să învăţ şi aici: arată-mi ce trebuie să scriu şi aici: iar peste cei ce vor citi această foaie, revarsă-Ţi darurile Tale...”
Preot I. Trifa
„Isus Cel Răstignit” alungat de celelalte lucruri care Îi luară locul din «Lumina Satelor» - Îşi găsise acum un adăpost nou, mult mai frumos şi mai curat, numai al Lui.
N-avea să ţină prea mult nici adăpostul acesta, cum nu-L ţinuse Betleemul. Peste câţiva ani va fi alungat şi de aici.
Dar pentru acest nou Iov, răbdător şi mult încercat, necazurile cele mari aveau să vină abia de aici încolo.
Necruţătoarea boală îl trânti din nou la pat. Veni povara unor rate grele de datorii care se grămădeau una peste alta. Iar în mijlocul tuturor acestora cerinţa unei munci tot mai apăsătoare pentru alimentarea tipografiei.
„În Lumina Satelor nr. 39 din 27 septembrie 1931”, - cu prilejul unui răspuns pe care îl dase unor nesocotiţi cărturari şi farisei ce atacau Lucrarea Oastei şi cinstea personală a sa, - părintele Iosif Trifa făcea acest bilanţ în faţa Tribunalului Ceresc:
„După munca mea de aproape 10 ani la Oastea Domnului câştigul meu material este acesta: O sănătate zdruncinată, un piept slăbit de munca cea grea şi o datorie de peste 600.000 de lei, pe care o am pe la băncile şi particularii din Sibiu. Martor îmi este Dumnezeu că nu mint” (Rom. 1, 9 şi 2 Cor. 11, 31).
Alarmată de această situaţie, gruparea Oastei din Bucureşti sare în ajutor cu o chemare către ostaşii Domnului publicată în foaia O. D. nr. 43 din 25 octombrie 1931, în care se spun următoarele:
„...O datorie de peste jumătate de milion făcută pentru tipografia din care doi ani de zile ni s-a împărţit pâinea duhovnicească pentru sufletele flămânde... O datorie ce ar fi fost demult plătită dacă dezertorii noştri care au primit dar n-au plătit această pâine, ar fi înţeles crima ce o săvârşesc nu numai faţă de om ci şi faţă de lucrul Domnului!...
Azi umerii slăbiţi de greutate ai ostenitorului pentru noi toţi - n-o mai pot purta... Oare nu-i de-ajuns că el şi-a dat sănătatea şi puterea ostenind pentru noi toţi?... Nu e destulă jertfă că şi-a vândut toată agoniseala părintească pentru a întreţine Lucrarea de care noi ne bucurăm? Fi-vom noi atât de nepăsători să lăsăm să fie vândută tipografia Domnului?...
O, fraţilor, Tribunalul Ceresc la care s-a adresat părintele Iosif, va judeca pe atacatorii sf. sale în ceea ce are mai scump din punct de vedere personal. Dar cu şi mai mult cuvânt acest Tribunal ne va judeca pe noi că n-am voit să jertfim hrana unei singure zile pentru a salva o lucrare a bisericii...
...Sosit-a vremea să ne arătăm părtăşia noastră la sarcina pe care o duce fără strigare, acela dintre noi care n-a părăsit dragostea dintâi (Apoc. 2, 4).
Bucureşti 15 octombrie 1931
I. Gr. Oprişan. preot T. Chiricuţă, Al. Lascarov Moldovanu
În acelaşi număr al foii O. D. părintele Iosif puternic mişcat de gestul celor din Bucureşti scrie aceste:
„Câteva mărturisiri în legătură cu apelul fraţilor de la Bucureşti.
...în legătură cu acest apel ţin să fac şi eu unele mărturisiri:
Peste o lună se împlinesc doi ani de când am cumpărat pentru mişcarea Oastei o tipografie modernă. Mi-am dat atunci bine seama ce fac. Căci am văzut cum şi cele mai calde mişcări religioase se răcesc şi lâncezesc când nu mai sunt alimentate. Îndărătul mişcării noastre am pus o tipografie care să o alimenteze neîncetat cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu foc şi căldură cerească...
Dar Bunul Dumnezeu a vrut să trecem şi cu acest lucru prin mari frământări şi greutăţi. A venit criza financiară şi pe lângă asta eu am căzut istovit de munca cea grea. Au urmat zile grele pentru mine. A trebuit să părăsesc frontul de luptă tocmai când se simţea mai mare lipsa mea. A rămas orfană şi tipografia. De pe patul suferinţelor de la Geoagiu parcă o auzeam strigând: daţi-mi de lucru... Dar eu nu mai puteam face absolut nimic... Pe lângă asta a venit apoi şi lovitura celor ce ne-au păgubit din greu cu desfacerea cărţilor şi foilor... Îşi poate închipui oricine starea mea sufletească între astfel de împrejurări. Martor îmi este Domnul despre durerile prin care am trecut şi lacrimile pe care le-am vărsat... Tipografia cu toate ale ei a costat peste un milion şi jumătate de lei. Punându-mi la vânzare casa şi moşia mea de la ţară şi făcând cruţări duse de multe ori până la îndurarea de mizerii personale, am plătit din suma aceasta un milion de lei. Desigur e o sumă mare în raport cu criza de azi. Dar nu e o greutate de nebiruit. Greutatea cea mare a trecut.
Când am cumpărat tipografia, planul meu era ca peste 2-3 ani să-i fac Oastei un mare dar de tărie şi bucurie: o tipografie liberă de orice sarcini (căci tipografie neplătită nu putea fi un dar!). Împrejurările însă nu au ajutat acest plan. Totuşi, în parte, el s-a împlinit. Eu dăruiesc azi Oastei o tipografie modernă pe care am plătit un milion de lei. Tipografia Oastei Domnului este a voastră, iubiţilor mei fraţi ostaşi. Martor îmi este Domnul că eu am făcut tot ce am putut pentru această zestre a Oastei...
...În Lucrarea Oastei Domnului eu am avut totdeauna - şi am şi acum - credinţa tare şi nestrămutată că Domnul este cu noi. Lucrarea noastră este Lucrarea Lui şi El va avea grijă de ea. Dar din felul cum am răzbit până acum mi-am făcut, de altă parte, şi convingerea nestrămutată că Domnul trece prin focul încercărilor tot pasul nostru şi tot lucrul nostru. Toată Lucrarea Oastei a ieşit dintr-un fel de dureri ale facerii. Şi e bine aşa, pentru că numai o lucrare ieşită din aceste dureri, poartă în sine pecetea vieţii şi pecetea statorniciei...
...În legătură cu apelul fraţilor de la Bucureşti, am ţinut să fac aceste mărturisiri şi eu”...
al vostru frate preot I. Trifa
Din toată inima şi cu bucurie au sărit îndată rând pe rând cea mai mare parte a sufletelor iubitoare şi jertfitoare cu fărâma lor de ajutor după puterile fiecăruia. Totuşi, majoritatea aceasta frăţească fiind dintre cei săraci trupeşte, - tot ajutorul lor era doar cum s-ar spune:
o mână de sare într-o apă mare... Cei care ar fi putut face mult mai mult, n-au înţeles momentul şi n-au făcut.
Am vrea să dăm aici doar două exemple, nu pentru altceva ci numai pentru a se vedea cât de mare lucru este făcând binele, să-l ştii să-l faci pe primul mai întâi.
Chiar în acel timp de cumpănă grea pentru părintele Iosif şi pentru lucrarea cu tipografia, în foaia O. D. nr. 36 din 6 septembrie 1931 pe prima pagină se scria următoarele:
„De la Oastea Domnului din jud. Tecuci. Ostaşul Domnului colonel Ionescu Coman dăruieşte aproape un milion de lei pentru zidirea celor 4 biserici... Un alt dar tot al său: 4 vaci cu lapte pentru patru familii sărace cu copii din 4 sate... Un alt dar tot al aceluia: 100.000 de lei din care s-a făcut o fântână la întretăierea unor drumuri... unde s-a aşezat o inscripţie cu numele donatorului. Un alt dar tot al său: cumpărarea de odăjdii pentru bisericile din cele patru sate. Şi altele...”
În acelaşi număr, însă pe pagina 2 se scria:
„Un dar de 2.000 de lei pentru tipografia Oastei Domnului. Fratele Ioan Ulca din Bucureşti a dăruit 2.000 de lei tipografiei O. D. din economiile sale de modest funcţionar socotind că aceasta este de cea mai mare trebuinţă...
Darul acesta - zice gazeta - ne vine tocmai într-un timp când luptăm cu mari greutăţi financiare din pricină că foarte mulţi din cei pe care i-am hrănit sufleteşte prin aceste foi ne-au părăsit în ziua necazului, iar alţii şi mai mulţi ne-au păgubit cu sute de mii de lei, ducând cărţi spre desfacere şi nemaiplătind preţul lor...
Darul fratelui Ulca ne vine ca o mângâiere şi încurajare în situaţia grea în care ne aflăm. Bunul Dumnezeu să-i răsplătească darul cu dar şi binecuvântare de Sus...”
Am dat aceste două exemple numai spre a se vedea cât de greu este a te uita la lucrurile care nu se văd, şi a şti să alegi partea cea mai dintâi. Binecuvântat a fost şi răsplătit chiar şi pe pământ cu multe laude şi mulţumiri credinciosul ctitor al celor 4 biserici în care se predica la câteva sute de suflete. Al celor 4 vaci de la care s-au hrănit câteva zeci de săraci. Al fântânii de la care s-au adăpat o vreme unii călători...
Dar acel credincios care era totuşi ostaş n-a ajutat cu nimic tocmai pentru mânăstirea de la care se propovăduia Hristos la sute de mii de ascultători. La vaca de la care se hrăneau atâtea mulţimi de flămânzi... La fântâna de la care se adăpau nenumăraţi călători prin pustiul acestei lumi fără credinţă.
Departe de noi gândul să spunem că acelea la care a ajutat n-au fost bune şi pe placul lui Dumnezeu... Binecuvântat să fie oricine le face...
Dar până la urma urmei biserici se mai găseau şi alţii să facă. Şi vaci să cumpere. Şi fântâni să sape... Însă tipografie a Domnului era numai una. Şi om al lui Dumnezeu să facă ce făcea atunci părintele Iosif era numai el. Iar prilej să le salveze situaţia era numai atunci...
Dar la asta cei care aveau, nu s-au gândit.
O, şi câţi alţii încă n-au înţeles vremea cercetării lor! N-au dat nimic - sau au dat numai un pai când puteau da o claie. De aceea poate Dumnezeu le-a luat totul, nemaifiind vrednici de binecuvântarea Lui.
Dar şi capitolul acesta îşi va avea urmarea şi sfârşitul, mai târziu.
Slăvit să fie Domnul.
+
Dacă doreşti să ai totdeauna o îndrumare mântuitoare, ia aminte la conştiinţa ta şi împlineşte fără nici o amânare ceea ce îţi spune ea din partea lui Dumnezeu.
Întocmai!
Şi îndată!
Sf. Marcu Ascetul
+
Tu îngrijeşte mai întâi de ale lui Dumnezeu,
iar Dumnezeu va îngriji de ale tale.
Sf. Ioan Gură de Aur