Dar lucrul acesta nu l-a spus de la el, ci, fiindcă era mare preot în anul acela, a prorocit că Isus avea să moară pentru neam.
L-am spus de atâtea ori adevărul acesta şi totuşi trebuie să-l repetăm mereu - ca şi pe altele - că preoţia este şi rămâne până la schimbarea tuturor lucrurilor, o înaltă slujbă Dumnezeiască
şi că a fost rânduită de Însuşi Dumnezeu, din Vechimea îndepărtată, de atunci de când a început să fie nevoie de o viaţă duhovnicească organizată în mijlocul poporului Său,
căci dacă n-ar fi fost nevoie de ea, Dumnezeu n-ar fi instituit-o.
De atunci preoţia este o împlinire a slujbelor sfinte,
o îndrumare a vieţii duhovniceşti, în mijlocul oamenilor,
şi este o purtare către Domnul a cererilor poporului şi o purtare către popor a cerinţelor lui Dumnezeu.
De aceea preoţia este o slujbă înaltă şi grea, care cere oameni plini de iubire şi milă faţă de oameni (Exod 29, 1-37; Matei 23, 19).
Din această mare grijă faţă de starea sufletească a poporului, a rânduit Dumnezeu preoţia.
Şi pentru că slujba aceasta aduce către oameni lucrurile ascunse ale lui Dumnezeu şi duce către Dumnezeu lucrurile ascunse ale oamenilor, preoţia este o taină (1 Petru 5, 1-5; Fap. Ap. 20, 28; 1 Cor. 12, 28; 1 Tim. 3, 1-16 şi 5, 17-22; Tit 1, 5-9), - aşa cum se şi scrie despre ea.
Şi după cum hotărârile Domnului sunt veşnice, statornice şi înţelepte, tot aşa şi orânduirile Lui sunt desăvârşite şi neschimbate (Psalm 119, 89-91),
Pentru că necredincioşia oamenilor oricare ar fi ei, nu poate nimici credincioşia lui Dumnezeu nici nevrednicia lor nu poate umbri vrednicia Domnului.
După cum Sfânt este Cuvântul lui Dumnezeu, tot aşa sfântă este şi rânduiala aşezată prin El, fie în Vechiul fie în Noul Legământ, pentru că Dumnezeu este Acelaşi, ieri, azi şi în veac.
Şi tot aşa este înaintea Domnului şi taina slujbei preoţeşti.
A adus numai o nouă lumină asupra tuturor poruncilor şi a legilor Sale aşezate mai dinainte...
Nu le-a nimicit, ci ne-a descoperit numai o nespus mai înaltă înţelegere asupra rostului tuturor celor orânduite mai înainte de Dumnezeu...
Şi ne-a învăţat prin pilda vieţii Sale, ce înaltă înţelegere, ce înaltă preţuire şi împlinire, trebuie să aibă din partea noastră toate acestea.
Slujba de mare preot avea în privinţa asta în chip deosebit harul lui Dumnezeu.
Acest har al lui Dumnezeu, însoţind totdeauna slujba aceasta, era şi asupra lui Caiafa care o îndeplinea acum, chiar dacă el nu era întru totul vrednic, prin trăirea lui, de acest mare har.
Deci: “fiindcă era mare preot în anul acela”, numai fiindcă era mare preot - a profeţit Caiafa,
căci dacă n-ar fi avut această slujbă sfântă de ispravnic al tainelor lui Dumnezeu (Tit 1, 7; 1 Cor. 4, 1; Luca 12, 42),
este mult mai sigur, că n-ar mai fi avut parte de duhul profeţiei.
Dar profeţia spusă de Caiafa - numai fiindcă împlinea slujba aceasta sfântă, - fiind o profeţie care s-a dovedit adevărată, este limpede că ea i-a fost insuflată de Duhul Sfânt (2 Petru 1, 21).
Să căutăm deci şi noi, prin meditarea la aceste lucruri, o mai deplină înţelegerea asupra acestei taine - şi să nu mai greşim prin gânduri străine de adevărul ei rânduit de Dumnezeu.
Căci slujba tainei acesteia este mare, şi se cuvine împlinită de cei care o au, cu frică şi cu cutremur, iar de către ceilalţi se cuvine preţuită cu multă evlavie.
Dumnezeul Cel Viu şi Sfânt, a aşezat-o. Şi cerând-o sfântă de la cei care o împlinesc, va răsplăti cu vrednicie pe cei care o împlinesc în chip vrednic, - El Însuşi.
Şi tot El Însuşi va şi judeca nu numai pe cei dovediţi nevrednici în lucrul acesta sfânt încredinţat lor,
Atotputernic Dumnezeu al Cerurilor şi al Pământului,
Tu, care cu înţelepciune şi cu mare înţeles ai aşezat tot ce ni s-a poruncit şi ni s-a scris, fii în vecii vecilor preamărit.
Te binecuvântăm Doamne că pentru trebuinţele noastre ale tuturor, ai aşezat slujba preoţiei...
pentru că noi nu toţi şi nu totdeauna, ne ştim sau ne putem apropia de Faţa Ta, în chip vrednic,
- nici ştim, nici putem, cum se cuvine, să-Ţi aducem împlinind înaintea Ta datoriile noastre de pocăinţă, de mulţumire, de evlavie şi de ascultare (Matei 20, 22; Iacov 4, 3)...
Ci Tu, toate cu înţelepciune le-ai întocmit, de aceea vrednic eşti Doamne de toată slava şi închinarea tuturor sufletelor noastre.
Te rugăm Doamne, ai milă de noi toţi şi prin harul Tău, fă-i vrednici de slujba Ta sfântă pe cei care le-ai îngăduit s-o aibă, pentru ca sfinţenia pe care le-o ceri să-Ţi fie şi arătată din partea tuturor.
Iar nouă celorlalţi dăruieşte-ne înţelepciunea unei evlavioase preţuiri faţă de cei care sunt mai marii poporului în ce priveşte evlavia acestei datorii (Fap. Ap. 23, 5).
Nici unii şi nici alţii să nu păcătuim împotriva Ta.
Amin.