Dar lucrul acesta nu l-a spus de la el, ci, fiindcă era mare preot în anul acela, a prorocit că Isus avea să moară pentru neam.
L-am spus de atâtea ori adevărul acesta și totuși trebuie să-l repetăm mereu - ca și pe altele - că preoția este și rămâne până la schimbarea tuturor lucrurilor, o înaltă slujbă Dumnezeiască
și că a fost rânduită de Însuși Dumnezeu, din Vechimea îndepărtată, de atunci de când a început să fie nevoie de o viață duhovnicească organizată în mijlocul poporului Său,
căci dacă n-ar fi fost nevoie de ea, Dumnezeu n-ar fi instituit-o.
De atunci preoția este o împlinire a slujbelor sfinte,
o îndrumare a vieții duhovnicești, în mijlocul oamenilor,
și este o purtare către Domnul a cererilor poporului și o purtare către popor a cerințelor lui Dumnezeu.
De aceea preoția este o slujbă înaltă și grea, care cere oameni plini de iubire și milă față de oameni (Exod 29, 1-37; Matei 23, 19).
Din această mare grijă față de starea sufletească a poporului, a rânduit Dumnezeu preoția.
Și pentru că slujba aceasta aduce către oameni lucrurile ascunse ale lui Dumnezeu și duce către Dumnezeu lucrurile ascunse ale oamenilor, preoția este o taină (1 Petru 5, 1-5; Fap. Ap. 20, 28; 1 Cor. 12, 28; 1 Tim. 3, 1-16 și 5, 17-22; Tit 1, 5-9), - așa cum se și scrie despre ea.
Și după cum hotărârile Domnului sunt veșnice, statornice și înțelepte, tot așa și orânduirile Lui sunt desăvârșite și neschimbate (Psalm 119, 89-91),
Pentru că necredincioșia oamenilor oricare ar fi ei, nu poate nimici credincioșia lui Dumnezeu nici nevrednicia lor nu poate umbri vrednicia Domnului.
După cum Sfânt este Cuvântul lui Dumnezeu, tot așa sfântă este și rânduiala așezată prin El, fie în Vechiul fie în Noul Legământ, pentru că Dumnezeu este Același, ieri, azi și în veac.
Și tot așa este înaintea Domnului și taina slujbei preoțești.
A adus numai o nouă lumină asupra tuturor poruncilor și a legilor Sale așezate mai dinainte...
Nu le-a nimicit, ci ne-a descoperit numai o nespus mai înaltă înțelegere asupra rostului tuturor celor orânduite mai înainte de Dumnezeu...
Și ne-a învățat prin pilda vieții Sale, ce înaltă înțelegere, ce înaltă prețuire și împlinire, trebuie să aibă din partea noastră toate acestea.
Slujba de mare preot avea în privința asta în chip deosebit harul lui Dumnezeu.
Acest har al lui Dumnezeu, însoțind totdeauna slujba aceasta, era și asupra lui Caiafa care o îndeplinea acum, chiar dacă el nu era întru totul vrednic, prin trăirea lui, de acest mare har.
Deci: “fiindcă era mare preot în anul acela”, numai fiindcă era mare preot - a profețit Caiafa,
căci dacă n-ar fi avut această slujbă sfântă de ispravnic al tainelor lui Dumnezeu (Tit 1, 7; 1 Cor. 4, 1; Luca 12, 42),
este mult mai sigur, că n-ar mai fi avut parte de duhul profeției.
Dar profeția spusă de Caiafa - numai fiindcă împlinea slujba aceasta sfântă, - fiind o profeție care s-a dovedit adevărată, este limpede că ea i-a fost insuflată de Duhul Sfânt (2 Petru 1, 21).
Să căutăm deci și noi, prin meditarea la aceste lucruri, o mai deplină înțelegerea asupra acestei taine - și să nu mai greșim prin gânduri străine de adevărul ei rânduit de Dumnezeu.
Căci slujba tainei acesteia este mare, și se cuvine împlinită de cei care o au, cu frică și cu cutremur, iar de către ceilalți se cuvine prețuită cu multă evlavie.
Dumnezeul Cel Viu și Sfânt, a așezat-o. Și cerând-o sfântă de la cei care o împlinesc, va răsplăti cu vrednicie pe cei care o împlinesc în chip vrednic, - El Însuși.
Și tot El Însuși va și judeca nu numai pe cei dovediți nevrednici în lucrul acesta sfânt încredințat lor,
Atotputernic Dumnezeu al Cerurilor și al Pământului,
Tu, care cu înțelepciune și cu mare înțeles ai așezat tot ce ni s-a poruncit și ni s-a scris, fii în vecii vecilor preamărit.
Te binecuvântăm Doamne că pentru trebuințele noastre ale tuturor, ai așezat slujba preoției...
pentru că noi nu toți și nu totdeauna, ne știm sau ne putem apropia de Fața Ta, în chip vrednic,
- nici știm, nici putem, cum se cuvine, să-Ți aducem împlinind înaintea Ta datoriile noastre de pocăință, de mulțumire, de evlavie și de ascultare (Matei 20, 22; Iacov 4, 3)...
Ci Tu, toate cu înțelepciune le-ai întocmit, de aceea vrednic ești Doamne de toată slava și închinarea tuturor sufletelor noastre.
Te rugăm Doamne, ai milă de noi toți și prin harul Tău, fă-i vrednici de slujba Ta sfântă pe cei care le-ai îngăduit s-o aibă, pentru ca sfințenia pe care le-o ceri să-Ți fie și arătată din partea tuturor.
Iar nouă celorlalți dăruiește-ne înțelepciunea unei evlavioase prețuiri față de cei care sunt mai marii poporului în ce privește evlavia acestei datorii (Fap. Ap. 23, 5).
Nici unii și nici alții să nu păcătuim împotriva Ta.
Amin.