Ispita lui Satan

Lupta Ispititorului împotriva lui Iov.

Cum lucrează vrăjmașul împotriva celor credincioși

Cartea lui Iov trebuie citită și cercetată cu de-amănuntul.

De ce? Pentru că în ea îl vedem pe Satana la lucru, în plin.

Iov era dat pe mâna lui Satan să-l ispitească cu toate apucăturile lui, numai de viața lui să nu se atingă (Iov 2, 6). Prin urmare, în cartea lui Iov îl putem vedea pe Satana la largul său, în plin lucru, în plină luptă. Îl putem vedea cu ce fel de ispite și apucături lucrează contra credinței și a celor credincioși.

Vom vedea însă în același timp și biruința pe care o câștigă cel credincios în lupta aprigă pe care o dă vrăjmașul împotriva lui. Și prin învățătura și pilda ce o putem lua, să primim îmbărbătare și curaj. Căci tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învățătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde” (Rom 15, 4).

Cercetând cartea lui Iov, îl vedem pe Satana concentrându-și atacul în trei puncte.

1. Satan se folosește de boala cea grea a lui Iov să trezească în el deznădejdea și cârtirea împotriva lui Dumnezeu. Citiți capitolul 3 din cartea lui Iov și veți vedea cu câtă putere lucrează Satan în punctul acesta. În dosul strigătului de deznădejde din acest capitol, era ispita lui Satan. „Blestemată să fie ziua în care m-am născut - striga Iov - și noaptea în care s-a zis: S-a zămislit un copil de parte bărbătească... „Pentru ce dă Dumnezeu lumina vieții celui nenorocit și zile celor cu suflet amărât? Celor ce așteaptă moartea și ea nu vine și care [...] sunt plini de fericire fiindcă au găsit un mormânt?” (Iov 3, 20-22). „Aș vrea mai bine gâtuirea, mai bine moartea decât aceste oase!” (Iov 7, 15).

Precum se vede, ispita deznădejdii lucra cu putere în sufletul bietului Iov. Dar, iată, în lupta aceasta intră și credința lui Iov. Bietul Iov se reculege, strigând: „Știu că Mântuitorul meu este viu. Chiar dacă mi se va nimici pielea și nu voi mai avea carne, voi vedea totuși pe Dumnezeu. Îl voi vedea și El îmi va fi binevoitor (Iov 19, 25-27).

Frații mei! Să grijim, căci, în examenul cel mare al încercărilor, Satana se apropie și de noi cu ispita deznădejdii și cârtirii împotriva lui Dumnezeu. Pe câmpul de luptă, să aruncăm atunci în fața lui Satan toată credința noastră, toată încrederea și alipirea noastră nestrămutată față de Dumnezeu, și atunci Satana va rămâne bătut.

2. Al doilea punct de atac al lui Iov e acesta: pentru a-l face pe Iov să deznădăjduiască și să cârtească împotriva lui Dumnezeu, Satana îi pune în față pe oamenii cei răi și necredincioși, șoptindu-i: „Uită-te, Iov, ce bine le merge celor răi și necredincioși!... Tu cu credința ta putrezești aici în gunoi, iar cei răi propășesc și se veselesc”.

Această ispită o vedem pusă cu putere în capitolul 21 din cartea lui Iov. Sub ispita lui Satan, Iov se întreabă: „Pentru ce trăiesc cei răi? Pentru ce îi vezi îmbătrânind și sporind în putere? Sămânța lor se întărește... odraslele lor propășesc. În casele lor domnește pacea. Nuiaua lui Dumnezeu nu vine să-i lovească... își petrec zilele în fericire... Veți zice că, pentru fiii săi păstrează Dumnezeu pedeapsa, dar pe el ar trebui să-l pedepsească Dumnezeu, ca să simtă. Căci ce-i pasă lui ce va fi cu casa lui după el?” (Iov 21, 7-22)

Vedeți cu câtă viclenie săpa și lucra ispita lui Satan?! În fața lui Iov, Satan punea mereu „liniștea” celor răi, ca să trezească în el cârtirea și deznădejdea.

Bietul Iov începuse a se clătina. De aceea, prin graiul lui Țofar, Dumnezeu îi trimite solia: „Nu știi tu, Iov, că de mult de tot, de când a fost așezat omul pe pământ, biruința celor răi a fost scurtă și bucuria nelegiuitului numai de o clipă? Chiar dacă s-ar înălța până la cer și capul i-ar ajunge până la nori, el va pieri pentru totdeauna cu murdăria lui și cei ce-l vedeau, vor zice: «Unde este?»” (Iov 4, 20 și Ps 36).

Frații mei, să grijim! În punctul acesta își încearcă și azi Satana ispita față de cei credincioși. Te simți tare în Domnul și tare în credință, iubitul meu frate? Apoi, griji, căci poate în clipa aceea Satana îi zice Domnului: „Da, e ușor credinciosului cutare să se laude cu credința lui până când îi merge bine... dar ia dă-mi-l, Doamne, pe mâna mea, pe ispita mea și atunci se va vedea ce se va alege de credința lui!”.

Iar dacă Domnul îi îngăduie lui Satan acest examen (ca oarecând față de Iov), atunci încep atacurile și ispitele cele grele. Și, ca să te clatini, știi ce-ți pune Satana mai întâi sub ochi? Îți pune necazurile ce le ai de când te-ai făcut credincios. Iar față de aceste necazuri îți pune „liniștea” și „pacea” pe care o au cei răi și necredincioși. „Vezi - parcă îți șoptește ispita lui Satan - toată lumea trăiește în pace, numai tu cu credința ta ai ajuns de vrajbă și ocară în sat”.

Este o ispită grea aceasta și contra ei trebuie să slobozim toată credința noastră.

Eu mă gândesc că și pe mine m-a urmărit Satana ani de zile cu această ispită. Îmi aduc aminte, când am căzut mai întâi în frontul Lucrării Domnului și am plecat bolnav de moarte la Geoagiu, unul din cei mai de aproape ai mei îmi scria (ca răspuns la o scrisoare a mea în care spuneam că mă încred în Domnul): „Așa ești tu... tot cu Domnul în gură: «mă ajută Domnul», «nu mă lasă Domnul»... și iată, acum zaci acolo, și aici acasă sunt datorii de sute de mii”.

Cât m-au durut pe mine aceste cuvinte în dosul cărora era ispita lui Satan, dar Dumnezeu nu m-a lăsat.

În decursul celor paisprezece ani de frământări, boli, suferințe, dureri, necazuri, Satana mi-a pus mereu în față ispita de la Iov 21. Dar, slăvit să fie Domnul! El nu m-a lăsat.

Frații mei! Orice încercări vor veni peste credința și ostășia noastră, să ne gândim mereu la Mântuitorul nostru cel Scump și la istoria lui Iov.

3. Al treilea atac de ispită, în cartea lui Iov, se poate vedea în discuția ce s-a dat între el și prietenii lui.

Desigur, cei trei prieteni plecaseră la Iov cu bune intenții, să-l mângâie. Dar, pe când au ajuns la Iov, din mângâiere, ispita făcuse mustrare și discuție. În loc să-l mângâie, prietenii încep să-l mustre pe Iov pentru „greșelile” lui. Căci așa e ispita. Ea scornește mai întâi discuția; iar în discuție toarnă pe urmă și picurul de otravă, de rău.

Iov cu prietenii lui și azi ar mai fi - discutând; și unde ar fi ajuns discuția lor, dacă nu intervenea dragostea lui Dumnezeu Care i-a mustrat blând pe toți și i-a împăcat din nou, „iar pe Iov l-a pus Dumnezeu iarăși în starea lui de la început” (Iov 42).

În Noul Testament, Iov este pus în fața noastră ca o pildă de răbdare, pe care suntem îndemnați s-o urmăm. „Frații mei - scrie Iacov - luați ca pildă de suferință și răbdare pe proorocii care au vorbit în numele Domnului. Iată, noi numim fericiți pe cei ce au răbdat. Ați auzind vorbindu-se de răbdarea lui Iov și ați văzut ce sfârșit i-a dat Domnul și cum Domnul este plin de milă și de îndurare” (Iac 5, 10-11).