Foto Traian Dorz

La Apostolul din Duminica a 24-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair)

Traian Dorz - Hristos - Puterea Apostoliei

14. Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea,
15. şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El Însuşi un singur om nou, făcând astfel pace;
16. şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia.
17. El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă celor ce eraţi departe, şi pace celor ce erau aproape.
18. Căci prin El şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh.
19. Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu,
20. fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.
21. În El, toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul.
22. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.
14 - Hristos - Pacea noastră
Închipuiţi-vă o mare furtunoasă cu cer întunecat şi cu valuri puternice... Între vânturile furioase şi valurile înspumegate, o corăbioară se luptă să răzbească spre ţărmul îndepărtat la un adăpost liniştit. După lupte şi primejdii de neînchipuit, în ultimele clipe şi cu ultimele puteri, iată în sfârşit limanul de adăpost!
O, ce negrăită bucurie: Iată salvarea!
Închipuiţi-vă o noapte de iarnă cu viscol şi zăpadă, cu un drum printr-o pădure, cu urlete de lupi şi cu primejdii de moarte în fiecare clipă şi în fiecare fel.
Dar la capătul puterilor, în ceasul când îngheţul şi frica, fiarele şi foamea erau gata să sfâşie, dintr-odată iată casa primitoare, caldă, sigură, fericită!
O, ce Dumnezeiască minune: Iată salvarea!
Şi mai închipuiţi-vă oricâte astfel de stări în care primejdii de moarte ameninţă în cel mai cumplit fel - şi în cel mai scurt timp - dintr-odată, chiar în ceasul cel mai disperat, apare salvatorul şi salvarea!...
Apoi, stând la adăpostul sigur şi liniştit, gândiţi-vă prin ce aţi trecut şi unde aţi ajuns.
La starea dinainte - şi la cea de acum.
Iată, aceasta a făcut Hristos, Mântuitorul nostru Dulce pentru noi! Aceasta este minunea ce s-a petrecut cu noi.
Eram în groaza morţii şi în ghearele spaimei, şi dintr-odată am ajuns în siguranţa dulce şi caldă a dragostei celei mai fericite!
Ne zbăteam în flăcări, cu casa aprinsă peste noi şi în clipa când să se prăbuşească, iată Mâna salvatoare!
Eram condamnaţi la moarte, şi în clipa când să fim nimiciţi, iată Preţul salvator al răscumpărării noastre!
Eram în prăpastia fără fund, şi în clipa când să se prăbuşească peste noi avalanşa, iată Braţul salvator!
Iată, această minune a făcut-o Hristos, Unicul, Scumpul, Dulcele nostru Mântuitor, pentru noi.
Acum, la sânul cel mai drag şi mai puternic, în siguranţa cea mai fericită şi mai tare... în bucuria cea mai înlăcrimată şi mai recunoscătoare - ce putem noi să spunem cu cele mai fericite cuvinte, cu cel mai recunoscător simţământ? Ce-am putea mai înalt şi mai adevărat decât acest strălucit strigăt şi cântec biruitor: El este pacea noastră, salvarea noastră, siguranţa noastră, fericirea noastră cea negrăită şi strălucită!... Slavă veşnică Numelui Său!...
O, trecătorule, călătorule, străinule, pribeagule, singuraticule, deznădăjduitule, osânditule om păcătos, oricine te-ai crede tu acum şi oriunde ţi s-ar părea că stai, starea ta adevărată asta este!
Fie că vezi tu acum, fie că nu vrei să vezi, aceasta îţi este starea ta adevărată şi aceasta este primejdia în care eşti.
Singurul tău Mântuitor şi Adăpost sigur este şi poate fi numai Hristos.
Câtă vreme valurile încă nu te-au înghiţit, viscolul nu te-a îngropat, flăcările nu te-au cuprins, osânda nu te-a ajuns şi mormântul încă nu s-a deschis pentru tine, - vino la Isus! Cheamă-L pe Isus, scapă la Isus!
Primeşte salvarea Lui! E singura ta salvare.
Primeşte-L acum! Predă-te Lui! Şi rămâi la El pe totdeauna!
15 - Cei doi, în El
Cei doi despărţiţi, eram noi şi Tatăl...
Cei doi despărţiţi, străini şi vrăjmaşi, erau Israel şi neamurile.
Cei doi nenorociţi eram eu şi tu.
Pe toţi a venit să ne apropie El, Domnul Isus şi Mântuitorul Dulce şi Scump, Isus Hristos.
În Hristos ne-am putut apropia noi de Tatăl şi El de noi.
Era vrăjmăşie de veacuri între noi şi Dumnezeu.
Păcatul se prăbuşise între El şi noi, ca un zid cumplit şi murdar. Sfinţenia lui Dumnezeu nu voia să se apropie de zidul acesta; iar noi nu puteam să-l trecem.
Dar Hristos ne-a împăcat, făcându-Se El Uşa prin acest zid, singura Uşă prin care intrăm noi la Tatăl şi vine Tatăl la noi.
În Hristos au putut fi împăcaţi Israel şi neamurile. Zidul Legii şi al necredinţei îi despărţeau de veacuri şi pe aceşti doi. Nimeni nu-i putea apropia pe unul de celălalt. Prăpastia dintre ei era de netrecut.
Dar Hristos i-a împăcat, făcându-Se El puntea de trecere între unii şi ceilalţi. Astfel că toţi cei care vin fie din partea asta, fie din cealaltă, acum în El pot să se îmbrăţişeze şi să se sărute, simţindu-se fraţi, fiindcă în El şi unii şi alţii au acum pace cu Dumnezeu.
În Hristos am putut fi apropiaţi şi noi doi, tu şi eu...
Cât de departe eram şi noi doi de Tatăl ceresc! În ce locuri şi stări nefericite eram fără mântuire, fără Dumnezeu, fără lumină, fără nădejde!
Şi Hristos, Dragul, Dulcele, Scumpul nostru Mântuitor S-a îndurat şi de noi, şi din mijlocul gloatei nefericite cu care ne prăbuşeam de-a valma în prăpastia pierzării, ne-a smuls şi ne-a strămutat în locul fericit şi singur de sub Crucea Sa mântuitoare pe care a curs Sângele Său Sfânt, răscumpărând sufletele noastre şi înlăturând de peste noi noroiul păcatelor prin care ne tăvălisem, spre a ne putea înfăţişa înaintea Tatălui ceresc curaţi, frumoşi, nevinovaţi, ca El să ne poată săruta cu sărutările gurii Lui...
O, să nu uităm asta niciodată! Numai datorită Lui suntem noi acum în această stare de har în care devenirăm fericiţi şi împăcaţi în braţele Tatălui ceresc şi la Sânul căruia ne putem desfăta acum ca nişte copii ai Împăratului Veşnic, îndestulaţi cu de toate, feriţi de orice primejdii şi rânduiţi la o moştenire strălucită.
Negreşit dacă vom rămâne pe totdeauna smeriţi şi ascultători în această stare în Isus.
În Hristos Isus, Domnul nostru, am ajuns şi noi doi, sufletul meu şi fiul meu, să ne întâlnim şi să ne cuprindem unul pe celălalt într-o astfel de iubire şi de cunoaştere, încât am devenit unul şi una în totul în El.
Pacea pe care o avem este aceeaşi. Scopul pe care îl avem este acelaşi. Domnul pe care L-am ales şi ni-L dorim este pe totdeauna Acelaşi. Lucrul pe care îl facem, adăpostul sub care stăm, rodul pe care îl dorim, locul în care vrem să fim veşnic, toate-toate ni-s aceleaşi...
Şi cât de departe şi de necunoscuţi fusesem unul de altul înainte de a-L cunoaşte şi de a fi cunoscuţi în Hristos, Dulcele, Dragul, Scumpul şi Bunul nostru Mântuitor!
Acum, noi cei doi, în El am găsit totul, totul, totul. Nu mai dorim, nu mai cerem, nu mai însetăm şi nu mai vrem nimic, nimic, nimic.
În Hristos Isus, Domnul nostru, avem tot ce ne lipsea nefericit în trecut şi tot ce ne va prisosi fericit în viitor. Calea noastră prin El va trece prin stări şi prin locuri mereu şi mereu tot mai frumoase, mai dulci şi mai curate. Părtăşia noastră în El va gusta mereu şi mereu bucurii tot mai înalte, mai limpezi şi mai sfinte. Roadele noastre în El vor fi mereu mai multe şi mai coapte, mai proaspete şi mai scumpe...
Până când cei doi, Israelul cel nou şi neamurile cele noi, vor fi una şi pe totdeauna în Hristos Isus...
Până când noi, cei doi, eu şi tu, vom fi una şi pe totdeauna în Hristos Isus.
Până când noi, cei doi, noi şi Tatăl ceresc vom fi una şi pe totdeauna în Hristos Isus.
Astfel Dumnezeu va fi apoi pe veşnicie totul şi în toţi!
16 - Prin Cruce...
Părinţii unui copil ajunseseră la ceartă şi ură între ei. Şi curând se despărţiră unul de celălalt. Nici o împăcare nu mai părea cu putinţă între ei.
Copilul a încercat în toate felurile să facă iarăşi pace între ei, dar prăpastia era prea adâncă şi sufletele lor prea depărtate.
Din marea durere a marii despărţiri, copilul se îmbolnăvi de moarte. De pe patul său din spital, copilul făcu în aşa fel ca amândoi părinţii să se întâlnească la patul lui în ziua cea din urmă a vieţii sale. Dar cei doi stăteau unul de-o parte a patului, iar celălalt de alta, fără a se privi şi fără a-şi vorbi unul celuilalt.
Copilul privindu-i cu lacrimi pe amândoi, le luă câte o mână fiecăruia, le încrucişă peste inima lui care îşi trăia ultimele bătăi şi le zise:
- Din dragoste pentru jertfa mea, împăcaţi-vă!
Şi muri cu mâinile cruce peste inima lui zdrobită, dar biruitoare.
Aşa ne-a împăcat pe noi Dulcele, Dragul, Scumpul şi Bunul nostru Mântuitor cu Tatăl nostru Cel ceresc, de care ne despărţeau munţii de păcate şi prăpastia noastră de nelegiuiri.
Peste Trupul Lui sângerând, peste Inima Lui străpunsă, mâinile noastre ridicate şi Mâinile Tatălui nostru ceresc coborâte s-au întâlnit, s-au înfiorat şi s-au cuprins pe totdeauna, formând cea mai fericită şi cea mai mântuitoare Cruce, Crucea prin care a nimicit vrăjmăşia în care trăiam noi faţă de El în adâncurile păcatului. Şi El faţă de noi, în înălţimile sfinţeniei.
Niciodată n-ar fi fost cu putinţă această împăcare şi prin nici un fel de mijloc nu s-ar fi putut ea face, decât aşa, prin Jertfa şi prin Crucea Lui, singurul Preţ şi singurul Mijloc prin care s-a putut.
Acum din starea fericită şi mântuitoare în care am ajuns prin El, bucurându-ne de dragostea şi iertarea cea dulce şi fericită a Tatălui, gândindu-ne la grozăvia pierzării în care zăceam înainte şi la osânda veşnică în care ne-am fi mistuit fără nici o nădejde, abia acum ne dăm seama ce nebănuit de mare a fost harul lui Dumnezeu arătat faţă de noi în Hristos Domnul. Ce plan fericit şi mântuitor a fost cel al Milei şi Iubirii lui Dumnezeu faţă de noi şi prin care am putut fi salvaţi!
Şi cât de recunoscători şi de îndatoraţi în totul şi pe veci trebuie să ne simţim noi faţă de Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru, pentru nemărginita Lui îndurare prin care El Singur a făcut totul pentru a ne mântui!
Prin Cruce, numai prin Cruce s-a făcut toată această lucrare mântuitoare a sufletelor noastre.
De aceea Crucea trebuie să ne fie nouă pe vecii vecilor, atât în semnificaţia ei nevăzută, cât şi în semnul ei văzut, ceva mai înalt şi mai sfânt ca orice alt semn de pe lumea asta. În ea este puterea lui Dumnezeu pentru oricine crede (1 Cor. 1, 18).
Crucea pe care Moise în pustie a spânzurat chipul şarpelui, închipuia profetic şi zguduitor semnul Crucii în care şi prin care puterea şarpelui va fi zdrobită, iar veninul lui, păcatul, va fi înlăturat.
În semnul acesta poruncit de Dumnezeu era puterea Lui minunată care vindeca pe oricine privea cu credinţă spre Dumnezeu şi se apropia de El cu nădejde (Numeri 21, 4-9).
În Semnul acesta Sfânt al Crucii a rămas mereu şi va rămâne mereu până în veşnicie, toată această putere biruitoare asupra şarpelui şi salvatoare de păcat - veninul cu care ne-a infectat el pe toţi.
Oricine se apropie de Crucea lui Hristos cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste capătă prin Puterea Jertfei lui Hristos, care S-a adus pe Ea şi a rămas nedespărţită de Ea, iertarea păcatelor şi puterea de biruinţă asupra păcatului şi a celui rău, izvorul acestui păcat.
Dacă cinstim Cartea Sfântă, Biblia, care este întruparea văzută a Cuvântului Celui nevăzut al lui Dumnezeu (2 Timotei 3, 16-17),
şi dacă cinstim Pâinea şi Vinul care sunt întruparea văzută a Trupului şi Sângelui Celui nevăzut al lui Hristos, - atunci tot aşa trebuie să cinstim cu sfinţenie şi Semnul Sfintei Cruci, care este întruparea văzută a Jertfei nevăzute a lui Hristos, puterea şi mântuirea lui Dumnezeu din mijlocul nostru.
Sufletul meu şi fiul meu, tu să fii deplin încredinţat de acest adevăr! Şi să nu te clatine din încredinţarea aceasta nici o şoaptă străină şi vicleană. Să ştii că aceasta vine să-ţi bârfească acest semn sfânt numai de la şarpele care o urăşte, fiindcă el a fost zdrobit prin ea!
17 - El a venit să aducă...
Dumnezeu nu vine niciodată să ne ia ceva. El vine totdeauna numai să ne aducă. Hristos, Mântuitorul nostru scump, nu vine niciodată la noi spre a ne cere ceva, ci numai spre a ne da, totdeauna.
Dumnezeu ne-a adus la viaţa pe care o trăim acum. El ne-a adus în familia din care ne-am născut. El ne-a adus în patria unde locuim şi El ne-a adus toate binefacerile de care ne bucurăm. Tot ce suntem şi tot ce avem noi fiecare, este numai datorită dărniciei, bunătăţii şi dragostei Lui.
Hristos a venit în lume ca să ne aducă Vestea cea Bună, adică Evanghelia dragostei Tatălui ceresc, prin care El ne cheamă la Ospăţul mântuirii pe care tot El ne-a şi pregătit-o.
Şi odată cu chemarea la Nunta Cerească, El ne-a adus şi Preţul prin care noi putem intra la această Nuntă. Şi tot El ne-a adus şi haina sfântă cu care să ne îmbrăcăm spre a putea sta acolo şi fără de care nu am putea sta la masă împreună cu Tatăl şi cu cei din Casa lui Dumnezeu.
Hristos a venit şi prin Oastea Domnului în ţara noastră, ca să ne aducă în chip deosebit pentru poporul nostru şi pentru biserica noastră o lucrare unică, sfântă şi vie, pentru naşterea din nou şi trăirea în chip evanghelic a vieţii duhovniceşti, în învăţătura şi în credinţa noastră strămoşească, după pilda marilor şi sfinţilor noştri părinţi şi înaintaşi credincioşi în Dumnezeu şi vii în Hristos.
Şi, ce minunat şi Dumnezeiesc este acest dar al Său! Câte sute de mii de suflete au aflat o viaţă nouă prin această Lucrare cerească! Câte vieţi şi familii au fost salvate de la moarte, de la nimicire, de la păcat, prin solia mântuitoare a naşterii din nou, pe care o aduce Lucrarea Oastei şi pe care o mărturiseşte cu atâta putere în ţara noastră şi peste hotarele ei, până la marginile lumii!
Câte cântări minunate n-a făcut ea să izvorască din gurile şi din inimile miilor de oameni, care prin ea au aflat bucuria negrăită şi necunoscută până aici a adevăratei cunoaşteri a lui Dumnezeu prin Hristos!
Ce râuri de binefaceri şi binecuvântări s-au revărsat şi se revarsă mereu din bunătatea lui Dumnezeu peste tot acest pământ prin fluviul acesta binecuvântat!
Hristos a venit să-ţi aducă şi ţie, suflet scump, darul cel mare şi scump al mântuirii tale. Prin Cuvântul acesta şi prin Lucrarea aceasta, Hristos, Domnul şi Mântuitorul tău doreşte să-L primeşti şi tu în inima ta şi în viaţa ta, ca să-ţi aducă şi ţie cel mai mare dar de care tu ai cea mai mare trebuinţă, şi anume iertarea tuturor păcatelor tale. Despovărarea de toată sarcina grea a fărădelegilor pentru care te aşteaptă osânda şi pierzarea veşnică.
O, ce dar nespus de mare şi de scump este acesta! Primeşte-l dragul meu chiar acum şi cazi în genunchi cu lacrimi de pocăinţă şi de mulţumire pentru Jertfa şi dragostea Lui prin care ţi-l aduce.
Pune sfântul legământ ca să nu-l mai părăseşti niciodată şi ai grijă mereu ca să nu-l mai pierzi, fiindcă de păstrarea lui depinde viaţa şi fericirea ta!
Hristos a venit să-ţi aducă şi ţie, sufletul meu şi fiul meu, bucuria şi fericirea negrăită de astăzi.
Atunci când erai în întuneric, El a venit şi ţi-a adus cea mai strălucită lumină.
Atunci când erai în singurătate, El a venit să-ţi aducă cea mai fericită însoţire, prietenie, îmbrăţişare!
Atunci când erai mai fără nici o nădejde, El a venit să-ţi înalţe cel mai frumos steag, pe cea mai frumoasă casă, în cel mai frumos fel.
Nimeni altcineva nu mai putea face aceste minuni, decât El. De la nimeni nu-ţi mai puteau veni aceste binecuvântări decât din partea Lui. Căci nimeni altul nici nu ştia starea ta şi nici nu avea puterea şi dragostea să facă acestea pentru tine, decât El.
De aceea, sufletul meu şi fiul meu, predă-i Lui tot ce este mai înalt, mai sfânt, mai drag şi mai bun în tine! Şi slăveşte-L şi slujeşte-L numai pe El pentru tot timpul vieţii şi al veşniciei tale!
18 - Într-un Duh
Duhul este dragostea care singură ne poate face să simţim la fel, să umblăm la fel, să credem la fel şi să trăim la fel.
O veche scriere spune că atunci când s-a dat Legea de la Sinai şi glasul Domnului a rostit întâia dată cele zece porunci, Cuvântul Domnului a răsunat dintr-o dată în şaptezeci de limbi.
Atâtea neamuri erau atunci pe pământ, iar gura Domnului îi grăia fiecăruia pe limba lui, în chiar acelaşi timp, cutremurătoarele porunci care erau condiţiile de viaţă şi de mântuire puse de Dumnezeu pentru fiecare om şi pentru fiecare popor.
Când S-a pogorât Duhul Sfânt în Ierusalim, este scris că Sfântul Cuvânt al Legământului nou, cu mult mai cutremurător decât cel de pe Sinai, a răsunat în toate limbile tuturor neamurilor care sunt sub cer (Fap. Ap. 2, 5-6).
Despre poruncile Legii, Sfintele Scripturi spun că s-au dat în mijlocul unor arătări înspăimântătoare care trebuia să le arate popoarelor pământului cât de Sfânt este Dumnezeul Veşnic Viu şi cu cât respect trebuie privit şi trăit fiecare cuvânt spus de El.
Spune Sfântul Apostol: Voi nu v-aţi apropiat de un munte care se putea atinge şi care era cuprins de foc, nici de negură, nici de întuneric, nici de furtună, nici de sunetul de trâmbiţă, nici de glasul care vorbea în aşa fel că cei ce l-au auzit, au cerut să nu li se mai vorbească... pentru că nu puteau suferi... şi priveliştea aceasta era aşa de înfricoşătoare încât Moise a zis: Sunt îngrozit şi tremur (Evrei 12, 18-24).
Dar despre Lucrarea Duhului este scris: Ci v-aţi apropiat de Muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului Cel Viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, de Biserica celor întâi născuţi care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi, de Isus, Mijlocitorul legământului cel nou, şi de Sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel. Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri... (Evrei 12, 22-25).
Desigur Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu ni se înfăţişează nouă astăzi sub chipul blândeţii, al bunătăţii, al dragostei şi al milei, pentru că El trece spre noi prin Dulcele, Dragul şi Scumpul nostru Mântuitor, Isus Cel Răstignit, iar fulgerele, focul şi mânia lui Dumnezeu contra păcatelor se opresc toate în Jertfa Crucii Lui, prin care ne-a împăcat şi ne-a iertat pe noi.
Dar asta nu înseamnă că judecata împotriva păcatului nu se va mai face şi nici că puţin Îi pasă astăzi lui Dumnezeu că păcătuim!...
Nu, ci dimpotrivă, păcatul acelora care nu se predau azi Domnului şi nu se întorc sub Crucea Iertării lui Isus, va cere o osândă cu atât mai mare, cu cât este mai mare Preţul răscumpărării dat de Însuşi Mielul lui Dumnezeu, Isus Hristos, decât preţul mielului pascal din Egipt. Şi cu cât este mai sfânt Cuvântul Cincizecimii decât Cuvântul Legii.
Dumnezeul Cel Viu şi Sfânt ne porunceşte azi tuturor ca să ne înfăţişăm înaintea Lui într-un duh, fiindcă numai cei ce vin aşa vor avea intrare la El.
Cine nu are deci acelaşi duh cu Lucrarea Domnului în care sunt fraţii săi, aceeaşi învăţătură şi credinţă în care sunt ei, să se cutremure şi să se teamă, fiindcă porunca este cu atât mai înfricoşătoare astăzi, cu cât o altă jertfă mântuitoare nu mai există spre a-l scăpa pe cel nesupus. Şi nici o altă iertare decât cea deschisă pentru noi prin legământul naşterii din nou nu va mai fi.
În Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos nu vor avea intrare decât cei care Îi fac Lui bucuria deplină, având o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând, adică sunt în acelaşi Duh (Filipeni 2, 2; 2 Petru 1, 11).
Suflet scump, cutremură-te că ai a face cu Dumnezeu şi întreabă-te cum stai tu faţă de acest cuvânt mare şi faţă de această condiţie cerească!
Eşti tu oare într-un duh cu toţi fraţii tăi, cu Lucrarea, cu toată adunarea Domnului în care ai pus cândva legământul sfânt, sau nu mai eşti un duh cu ei?
Cutremură-te, căci Dumnezeul nostru este un foc mistuitor!
22 - Zidiţi împreună
Porunca unităţii frăţeşti este atât de mare încât numai porunca ascultării de Dumnezeu este asemenea ei.
De aceea şi călcarea poruncii acesteia este vinovată, încât pentru cei care îi părăsesc pe fraţi şi adunarea lor, nu mai există nici o altă jertfă de ispăşire şi nici o altă mântuire la Dumnezeu, fiindcă aceasta înseamnă răzvrătire - şi va fi pedepsită cu văpaia focului veşnic (Evrei 10, 25-27).
Părăsirea adunării nu înseamnă numai când trânteşti uşa şi pleci furios şi ameninţând pe fraţi, mergând să-i pârăşti, sau trecând la alţii. Atunci măcar îi răneşti o dată, apoi te duci.
Părăsirea adunării înseamnă şi mai mult când primeşti în inimă un duh străin şi răspândeşti printre fraţi o învăţătură străină, dar nu pleci dintre ei, ci stai mereu în mijlocul lor ca un sloi de gheaţă, ca un ţepuş otrăvit, ca un uliu încruntat sau ca un vulpoi şiret.
Părăsirea adunării este vinovată şi atunci când pleci singur şi pe furiş, alipindu-te de alţii. Dar este nespus mai vinovată când ţinteşti cu îndărătnicie, cu îngâmfare şi cu ambiţie să strici toată învăţătura şi să rătăceşti toată adunarea, pentru ca să nu pleci singur, ci să-i nefericeşti şi pe ceilalţi pe toţi.
Cine fură un snop din car, are un păcat. Cine fură un car întreg, are o sută.
Cine se lasă furat - este un om nenorocit el. Cine fură - acela este unul care nenoroceşte încă pe mulţi.
Cine se izolează singur de fraţi este sigur un suflet pierdut, fiindcă este scris că nici o altă evanghelie nu-l mai poate mântui pe om decât cea care a primit-o de la început. Dacă o părăseşte pe aceea, este pierdut (1 Cor. 15, 1-2).
Oricine vine şi îi aduce alta va fi blestemat şi acela şi cel care îl primeşte în casa lui (Gal. 1, 8-9; 2 Ioan 10, 11).
Dar atunci cu cât mai osândit este acela care nu numai că luptă contra unităţii şi părtăşiei frăţeşti el singur, dar luptă cu toată îndărătnicia şi contra voinţei tuturor, să piardă după el toată adunarea în care s-a introdus!...
Prin Jertfa cutremurătoare a Crucii, prin chinurile fierbinţi şi amare ale morţii lui Hristos, Domnul nostru, planul iubitor al mântuirii lui Dumnezeu ne-a rânduit să fim strânşi, zidiţi ca un tot împreună, spre a fi înfăţişaţi ca un templu măreţ, frumos şi desăvârşit, în care să locuiască fericită Slava Prezenţei Lui, mult mai deplină decât în orice templu pământesc...
Şi la aceasta lucrează orice suflet de lucrător bun şi credincios, chemat a colabora cu Dumnezeu.
Dar vai, ce lucrare satanică fac mulţi care tulbură şi dezbină pe fraţi, dărâmând mereu cu învăţături străine şi cu încredinţări tulburătoare orice zidire a dragostei de Duhul Sfânt între fraţi!
Oare nu cumva faci şi tu o astfel de lucrare satanică, chiar în numele Adevărului şi al Dragostei?...
O, Părintele Veşnicei Iubiri şi Dreptăţi, fii binecuvântat pentru dragostea cu care ne-ai răscumpărat şi cu care ai pregătit şi mijlocul prin care să fim mântuiţi, şi prilejul să aflăm această mântuire, în Hristos Domnul nostru!
Te rugăm ajută-ne să primim mântuirea Ta şi să umblăm cu frică în ea, spre a nu păcătui contra Duhului Sfânt care ne-a adus la Isus Mântuitorul nostru. Şi să nu părăsim adunarea în care ne-a zidit El, spre a fi una.
Ai milă şi trezeşte-i pe cei ce păcătuiesc împotriva Ta, părăsindu-şi locul şi adunarea în care i-ai zidit Tu, ca să rămână pe totdeauna acolo, şi nu-i lăsa să plece spre pierzare!
Ai milă mai ales de cei care păcătuiesc cu îndărătnicie şi vor să nimicească întreagă adunare Ta, în rătăcirea lor, şi întoarce-i până nu s-au pierdut definitiv!
Iar dacă nu vor cu nici un chip să se îndrepte, Te rugăm scapă Lucrarea Ta de ei cum ştii Tu. Amin.