La Apostolul din Duminica a 24-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair)
Traian Dorz - Hristos - Puterea Apostoliei
14. Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, și a surpat zidul de la mijloc care-i despărțea,
15. și, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmășia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El Însuși un singur om nou, făcând astfel pace;
16. și a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmășia.
17. El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă celor ce erați departe, și pace celor ce erau aproape.
18. Căci prin El și unii și alții avem intrare la Tatăl, într-un Duh.
19. Așadar, voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți ai casei, ci sunteți împreună cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu,
20. fiind zidiți pe temelia apostolilor și prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.
21. În El, toată clădirea, bine închegată, crește ca să fie un Templu sfânt în Domnul.
22. Și prin El și voi sunteți zidiți împreună, ca să fiți un lăcaș al lui Dumnezeu, prin Duhul.
14 - Hristos - Pacea noastră
Închipuiți-vă o mare furtunoasă cu cer întunecat și cu valuri puternice... Între vânturile furioase și valurile înspumegate, o corăbioară se luptă să răzbească spre țărmul îndepărtat la un adăpost liniștit. După lupte și primejdii de neînchipuit, în ultimele clipe și cu ultimele puteri, iată în sfârșit limanul de adăpost!
O, ce negrăită bucurie: Iată salvarea!
Închipuiți-vă o noapte de iarnă cu viscol și zăpadă, cu un drum printr-o pădure, cu urlete de lupi și cu primejdii de moarte în fiecare clipă și în fiecare fel.
Dar la capătul puterilor, în ceasul când înghețul și frica, fiarele și foamea erau gata să sfâșie, dintr-odată iată casa primitoare, caldă, sigură, fericită!
O, ce Dumnezeiască minune: Iată salvarea!
Și mai închipuiți-vă oricâte astfel de stări în care primejdii de moarte amenință în cel mai cumplit fel - și în cel mai scurt timp - dintr-odată, chiar în ceasul cel mai disperat, apare salvatorul și salvarea!...
Apoi, stând la adăpostul sigur și liniștit, gândiți-vă prin ce ați trecut și unde ați ajuns.
La starea dinainte - și la cea de acum.
Iată, aceasta a făcut Hristos, Mântuitorul nostru Dulce pentru noi! Aceasta este minunea ce s-a petrecut cu noi.
Eram în groaza morții și în ghearele spaimei, și dintr-odată am ajuns în siguranța dulce și caldă a dragostei celei mai fericite!
Ne zbăteam în flăcări, cu casa aprinsă peste noi și în clipa când să se prăbușească, iată Mâna salvatoare!
Eram condamnați la moarte, și în clipa când să fim nimiciți, iată Prețul salvator al răscumpărării noastre!
Eram în prăpastia fără fund, și în clipa când să se prăbușească peste noi avalanșa, iată Brațul salvator!
Iată, această minune a făcut-o Hristos, Unicul, Scumpul, Dulcele nostru Mântuitor, pentru noi.
Acum, la sânul cel mai drag și mai puternic, în siguranța cea mai fericită și mai tare... în bucuria cea mai înlăcrimată și mai recunoscătoare - ce putem noi să spunem cu cele mai fericite cuvinte, cu cel mai recunoscător simțământ? Ce-am putea mai înalt și mai adevărat decât acest strălucit strigăt și cântec biruitor: El este pacea noastră, salvarea noastră, siguranța noastră, fericirea noastră cea negrăită și strălucită!... Slavă veșnică Numelui Său!...
O, trecătorule, călătorule, străinule, pribeagule, singuraticule, deznădăjduitule, osânditule om păcătos, oricine te-ai crede tu acum și oriunde ți s-ar părea că stai, starea ta adevărată asta este!
Fie că vezi tu acum, fie că nu vrei să vezi, aceasta îți este starea ta adevărată și aceasta este primejdia în care ești.
Singurul tău Mântuitor și Adăpost sigur este și poate fi numai Hristos.
Câtă vreme valurile încă nu te-au înghițit, viscolul nu te-a îngropat, flăcările nu te-au cuprins, osânda nu te-a ajuns și mormântul încă nu s-a deschis pentru tine, - vino la Isus! Cheamă-L pe Isus, scapă la Isus!
Primește salvarea Lui! E singura ta salvare.
Primește-L acum! Predă-te Lui! Și rămâi la El pe totdeauna!
15 - Cei doi, în El
Cei doi despărțiți, eram noi și Tatăl...
Cei doi despărțiți, străini și vrăjmași, erau Israel și neamurile.
Cei doi nenorociți eram eu și tu.
Pe toți a venit să ne apropie El, Domnul Isus și Mântuitorul Dulce și Scump, Isus Hristos.
În Hristos ne-am putut apropia noi de Tatăl și El de noi.
Era vrăjmășie de veacuri între noi și Dumnezeu.
Păcatul se prăbușise între El și noi, ca un zid cumplit și murdar. Sfințenia lui Dumnezeu nu voia să se apropie de zidul acesta; iar noi nu puteam să-l trecem.
Dar Hristos ne-a împăcat, făcându-Se El Ușa prin acest zid, singura Ușă prin care intrăm noi la Tatăl și vine Tatăl la noi.
În Hristos au putut fi împăcați Israel și neamurile. Zidul Legii și al necredinței îi despărțeau de veacuri și pe acești doi. Nimeni nu-i putea apropia pe unul de celălalt. Prăpastia dintre ei era de netrecut.
Dar Hristos i-a împăcat, făcându-Se El puntea de trecere între unii și ceilalți. Astfel că toți cei care vin fie din partea asta, fie din cealaltă, acum în El pot să se îmbrățișeze și să se sărute, simțindu-se frați, fiindcă în El și unii și alții au acum pace cu Dumnezeu.
În Hristos am putut fi apropiați și noi doi, tu și eu...
Cât de departe eram și noi doi de Tatăl ceresc! În ce locuri și stări nefericite eram fără mântuire, fără Dumnezeu, fără lumină, fără nădejde!
Și Hristos, Dragul, Dulcele, Scumpul nostru Mântuitor S-a îndurat și de noi, și din mijlocul gloatei nefericite cu care ne prăbușeam de-a valma în prăpastia pierzării, ne-a smuls și ne-a strămutat în locul fericit și singur de sub Crucea Sa mântuitoare pe care a curs Sângele Său Sfânt, răscumpărând sufletele noastre și înlăturând de peste noi noroiul păcatelor prin care ne tăvălisem, spre a ne putea înfățișa înaintea Tatălui ceresc curați, frumoși, nevinovați, ca El să ne poată săruta cu sărutările gurii Lui...
O, să nu uităm asta niciodată! Numai datorită Lui suntem noi acum în această stare de har în care devenirăm fericiți și împăcați în brațele Tatălui ceresc și la Sânul căruia ne putem desfăta acum ca niște copii ai Împăratului Veșnic, îndestulați cu de toate, feriți de orice primejdii și rânduiți la o moștenire strălucită.
Negreșit dacă vom rămâne pe totdeauna smeriți și ascultători în această stare în Isus.
În Hristos Isus, Domnul nostru, am ajuns și noi doi, sufletul meu și fiul meu, să ne întâlnim și să ne cuprindem unul pe celălalt într-o astfel de iubire și de cunoaștere, încât am devenit unul și una în totul în El.
Pacea pe care o avem este aceeași. Scopul pe care îl avem este același. Domnul pe care L-am ales și ni-L dorim este pe totdeauna Același. Lucrul pe care îl facem, adăpostul sub care stăm, rodul pe care îl dorim, locul în care vrem să fim veșnic, toate-toate ni-s aceleași...
Și cât de departe și de necunoscuți fusesem unul de altul înainte de a-L cunoaște și de a fi cunoscuți în Hristos, Dulcele, Dragul, Scumpul și Bunul nostru Mântuitor!
Acum, noi cei doi, în El am găsit totul, totul, totul. Nu mai dorim, nu mai cerem, nu mai însetăm și nu mai vrem nimic, nimic, nimic.
În Hristos Isus, Domnul nostru, avem tot ce ne lipsea nefericit în trecut și tot ce ne va prisosi fericit în viitor. Calea noastră prin El va trece prin stări și prin locuri mereu și mereu tot mai frumoase, mai dulci și mai curate. Părtășia noastră în El va gusta mereu și mereu bucurii tot mai înalte, mai limpezi și mai sfinte. Roadele noastre în El vor fi mereu mai multe și mai coapte, mai proaspete și mai scumpe...
Până când cei doi, Israelul cel nou și neamurile cele noi, vor fi una și pe totdeauna în Hristos Isus...
Până când noi, cei doi, eu și tu, vom fi una și pe totdeauna în Hristos Isus.
Până când noi, cei doi, noi și Tatăl ceresc vom fi una și pe totdeauna în Hristos Isus.
Astfel Dumnezeu va fi apoi pe veșnicie totul și în toți!
16 - Prin Cruce...
Părinții unui copil ajunseseră la ceartă și ură între ei. Și curând se despărțiră unul de celălalt. Nici o împăcare nu mai părea cu putință între ei.
Copilul a încercat în toate felurile să facă iarăși pace între ei, dar prăpastia era prea adâncă și sufletele lor prea depărtate.
Din marea durere a marii despărțiri, copilul se îmbolnăvi de moarte. De pe patul său din spital, copilul făcu în așa fel ca amândoi părinții să se întâlnească la patul lui în ziua cea din urmă a vieții sale. Dar cei doi stăteau unul de-o parte a patului, iar celălalt de alta, fără a se privi și fără a-și vorbi unul celuilalt.
Copilul privindu-i cu lacrimi pe amândoi, le luă câte o mână fiecăruia, le încrucișă peste inima lui care își trăia ultimele bătăi și le zise:
- Din dragoste pentru jertfa mea, împăcați-vă!
Și muri cu mâinile cruce peste inima lui zdrobită, dar biruitoare.
Așa ne-a împăcat pe noi Dulcele, Dragul, Scumpul și Bunul nostru Mântuitor cu Tatăl nostru Cel ceresc, de care ne despărțeau munții de păcate și prăpastia noastră de nelegiuiri.
Peste Trupul Lui sângerând, peste Inima Lui străpunsă, mâinile noastre ridicate și Mâinile Tatălui nostru ceresc coborâte s-au întâlnit, s-au înfiorat și s-au cuprins pe totdeauna, formând cea mai fericită și cea mai mântuitoare Cruce, Crucea prin care a nimicit vrăjmășia în care trăiam noi față de El în adâncurile păcatului. Și El față de noi, în înălțimile sfințeniei.
Niciodată n-ar fi fost cu putință această împăcare și prin nici un fel de mijloc nu s-ar fi putut ea face, decât așa, prin Jertfa și prin Crucea Lui, singurul Preț și singurul Mijloc prin care s-a putut.
Acum din starea fericită și mântuitoare în care am ajuns prin El, bucurându-ne de dragostea și iertarea cea dulce și fericită a Tatălui, gândindu-ne la grozăvia pierzării în care zăceam înainte și la osânda veșnică în care ne-am fi mistuit fără nici o nădejde, abia acum ne dăm seama ce nebănuit de mare a fost harul lui Dumnezeu arătat față de noi în Hristos Domnul. Ce plan fericit și mântuitor a fost cel al Milei și Iubirii lui Dumnezeu față de noi și prin care am putut fi salvați!
Și cât de recunoscători și de îndatorați în totul și pe veci trebuie să ne simțim noi față de Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru, pentru nemărginita Lui îndurare prin care El Singur a făcut totul pentru a ne mântui!
Prin Cruce, numai prin Cruce s-a făcut toată această lucrare mântuitoare a sufletelor noastre.
De aceea Crucea trebuie să ne fie nouă pe vecii vecilor, atât în semnificația ei nevăzută, cât și în semnul ei văzut, ceva mai înalt și mai sfânt ca orice alt semn de pe lumea asta. În ea este puterea lui Dumnezeu pentru oricine crede (1 Cor. 1, 18).
Crucea pe care Moise în pustie a spânzurat chipul șarpelui, închipuia profetic și zguduitor semnul Crucii în care și prin care puterea șarpelui va fi zdrobită, iar veninul lui, păcatul, va fi înlăturat.
În semnul acesta poruncit de Dumnezeu era puterea Lui minunată care vindeca pe oricine privea cu credință spre Dumnezeu și se apropia de El cu nădejde (Numeri 21, 4-9).
În Semnul acesta Sfânt al Crucii a rămas mereu și va rămâne mereu până în veșnicie, toată această putere biruitoare asupra șarpelui și salvatoare de păcat - veninul cu care ne-a infectat el pe toți.
Oricine se apropie de Crucea lui Hristos cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste capătă prin Puterea Jertfei lui Hristos, care S-a adus pe Ea și a rămas nedespărțită de Ea, iertarea păcatelor și puterea de biruință asupra păcatului și a celui rău, izvorul acestui păcat.
Dacă cinstim Cartea Sfântă, Biblia, care este întruparea văzută a Cuvântului Celui nevăzut al lui Dumnezeu (2 Timotei 3, 16-17),
și dacă cinstim Pâinea și Vinul care sunt întruparea văzută a Trupului și Sângelui Celui nevăzut al lui Hristos, - atunci tot așa trebuie să cinstim cu sfințenie și Semnul Sfintei Cruci, care este întruparea văzută a Jertfei nevăzute a lui Hristos, puterea și mântuirea lui Dumnezeu din mijlocul nostru.
Sufletul meu și fiul meu, tu să fii deplin încredințat de acest adevăr! Și să nu te clatine din încredințarea aceasta nici o șoaptă străină și vicleană. Să știi că aceasta vine să-ți bârfească acest semn sfânt numai de la șarpele care o urăște, fiindcă el a fost zdrobit prin ea!
17 - El a venit să aducă...
Dumnezeu nu vine niciodată să ne ia ceva. El vine totdeauna numai să ne aducă. Hristos, Mântuitorul nostru scump, nu vine niciodată la noi spre a ne cere ceva, ci numai spre a ne da, totdeauna.
Dumnezeu ne-a adus la viața pe care o trăim acum. El ne-a adus în familia din care ne-am născut. El ne-a adus în patria unde locuim și El ne-a adus toate binefacerile de care ne bucurăm. Tot ce suntem și tot ce avem noi fiecare, este numai datorită dărniciei, bunătății și dragostei Lui.
Hristos a venit în lume ca să ne aducă Vestea cea Bună, adică Evanghelia dragostei Tatălui ceresc, prin care El ne cheamă la Ospățul mântuirii pe care tot El ne-a și pregătit-o.
Și odată cu chemarea la Nunta Cerească, El ne-a adus și Prețul prin care noi putem intra la această Nuntă. Și tot El ne-a adus și haina sfântă cu care să ne îmbrăcăm spre a putea sta acolo și fără de care nu am putea sta la masă împreună cu Tatăl și cu cei din Casa lui Dumnezeu.
Hristos a venit și prin Oastea Domnului în țara noastră, ca să ne aducă în chip deosebit pentru poporul nostru și pentru biserica noastră o lucrare unică, sfântă și vie, pentru nașterea din nou și trăirea în chip evanghelic a vieții duhovnicești, în învățătura și în credința noastră strămoșească, după pilda marilor și sfinților noștri părinți și înaintași credincioși în Dumnezeu și vii în Hristos.
Și, ce minunat și Dumnezeiesc este acest dar al Său! Câte sute de mii de suflete au aflat o viață nouă prin această Lucrare cerească! Câte vieți și familii au fost salvate de la moarte, de la nimicire, de la păcat, prin solia mântuitoare a nașterii din nou, pe care o aduce Lucrarea Oastei și pe care o mărturisește cu atâta putere în țara noastră și peste hotarele ei, până la marginile lumii!
Câte cântări minunate n-a făcut ea să izvorască din gurile și din inimile miilor de oameni, care prin ea au aflat bucuria negrăită și necunoscută până aici a adevăratei cunoașteri a lui Dumnezeu prin Hristos!
Ce râuri de binefaceri și binecuvântări s-au revărsat și se revarsă mereu din bunătatea lui Dumnezeu peste tot acest pământ prin fluviul acesta binecuvântat!
Hristos a venit să-ți aducă și ție, suflet scump, darul cel mare și scump al mântuirii tale. Prin Cuvântul acesta și prin Lucrarea aceasta, Hristos, Domnul și Mântuitorul tău dorește să-L primești și tu în inima ta și în viața ta, ca să-ți aducă și ție cel mai mare dar de care tu ai cea mai mare trebuință, și anume iertarea tuturor păcatelor tale. Despovărarea de toată sarcina grea a fărădelegilor pentru care te așteaptă osânda și pierzarea veșnică.
O, ce dar nespus de mare și de scump este acesta! Primește-l dragul meu chiar acum și cazi în genunchi cu lacrimi de pocăință și de mulțumire pentru Jertfa și dragostea Lui prin care ți-l aduce.
Pune sfântul legământ ca să nu-l mai părăsești niciodată și ai grijă mereu ca să nu-l mai pierzi, fiindcă de păstrarea lui depinde viața și fericirea ta!
Hristos a venit să-ți aducă și ție, sufletul meu și fiul meu, bucuria și fericirea negrăită de astăzi.
Atunci când erai în întuneric, El a venit și ți-a adus cea mai strălucită lumină.
Atunci când erai în singurătate, El a venit să-ți aducă cea mai fericită însoțire, prietenie, îmbrățișare!
Atunci când erai mai fără nici o nădejde, El a venit să-ți înalțe cel mai frumos steag, pe cea mai frumoasă casă, în cel mai frumos fel.
Nimeni altcineva nu mai putea face aceste minuni, decât El. De la nimeni nu-ți mai puteau veni aceste binecuvântări decât din partea Lui. Căci nimeni altul nici nu știa starea ta și nici nu avea puterea și dragostea să facă acestea pentru tine, decât El.
De aceea, sufletul meu și fiul meu, predă-i Lui tot ce este mai înalt, mai sfânt, mai drag și mai bun în tine! Și slăvește-L și slujește-L numai pe El pentru tot timpul vieții și al veșniciei tale!
18 - Într-un Duh
Duhul este dragostea care singură ne poate face să simțim la fel, să umblăm la fel, să credem la fel și să trăim la fel.
O veche scriere spune că atunci când s-a dat Legea de la Sinai și glasul Domnului a rostit întâia dată cele zece porunci, Cuvântul Domnului a răsunat dintr-o dată în șaptezeci de limbi.
Atâtea neamuri erau atunci pe pământ, iar gura Domnului îi grăia fiecăruia pe limba lui, în chiar același timp, cutremurătoarele porunci care erau condițiile de viață și de mântuire puse de Dumnezeu pentru fiecare om și pentru fiecare popor.
Când S-a pogorât Duhul Sfânt în Ierusalim, este scris că Sfântul Cuvânt al Legământului nou, cu mult mai cutremurător decât cel de pe Sinai, a răsunat în toate limbile tuturor neamurilor care sunt sub cer (Fap. Ap. 2, 5-6).
Despre poruncile Legii, Sfintele Scripturi spun că s-au dat în mijlocul unor arătări înspăimântătoare care trebuia să le arate popoarelor pământului cât de Sfânt este Dumnezeul Veșnic Viu și cu cât respect trebuie privit și trăit fiecare cuvânt spus de El.
Spune Sfântul Apostol: Voi nu v-ați apropiat de un munte care se putea atinge și care era cuprins de foc, nici de negură, nici de întuneric, nici de furtună, nici de sunetul de trâmbiță, nici de glasul care vorbea în așa fel că cei ce l-au auzit, au cerut să nu li se mai vorbească... pentru că nu puteau suferi... și priveliștea aceasta era așa de înfricoșătoare încât Moise a zis: Sunt îngrozit și tremur (Evrei 12, 18-24).
Dar despre Lucrarea Duhului este scris: Ci v-ați apropiat de Muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului Cel Viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, de Biserica celor întâi născuți care sunt scriși în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniți, făcuți desăvârșiți, de Isus, Mijlocitorul legământului cel nou, și de Sângele stropirii, care vorbește mai bine decât sângele lui Abel. Luați seama ca nu cumva să nu voiți să ascultați pe Cel ce vă vorbește! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbește din ceruri... (Evrei 12, 22-25).
Desigur Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu ni se înfățișează nouă astăzi sub chipul blândeții, al bunătății, al dragostei și al milei, pentru că El trece spre noi prin Dulcele, Dragul și Scumpul nostru Mântuitor, Isus Cel Răstignit, iar fulgerele, focul și mânia lui Dumnezeu contra păcatelor se opresc toate în Jertfa Crucii Lui, prin care ne-a împăcat și ne-a iertat pe noi.
Dar asta nu înseamnă că judecata împotriva păcatului nu se va mai face și nici că puțin Îi pasă astăzi lui Dumnezeu că păcătuim!...
Nu, ci dimpotrivă, păcatul acelora care nu se predau azi Domnului și nu se întorc sub Crucea Iertării lui Isus, va cere o osândă cu atât mai mare, cu cât este mai mare Prețul răscumpărării dat de Însuși Mielul lui Dumnezeu, Isus Hristos, decât prețul mielului pascal din Egipt. Și cu cât este mai sfânt Cuvântul Cincizecimii decât Cuvântul Legii.
Dumnezeul Cel Viu și Sfânt ne poruncește azi tuturor ca să ne înfățișăm înaintea Lui într-un duh, fiindcă numai cei ce vin așa vor avea intrare la El.
Cine nu are deci același duh cu Lucrarea Domnului în care sunt frații săi, aceeași învățătură și credință în care sunt ei, să se cutremure și să se teamă, fiindcă porunca este cu atât mai înfricoșătoare astăzi, cu cât o altă jertfă mântuitoare nu mai există spre a-l scăpa pe cel nesupus. Și nici o altă iertare decât cea deschisă pentru noi prin legământul nașterii din nou nu va mai fi.
În Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos nu vor avea intrare decât cei care Îi fac Lui bucuria deplină, având o simțire, o dragoste, un suflet și un gând, adică sunt în același Duh (Filipeni 2, 2; 2 Petru 1, 11).
Suflet scump, cutremură-te că ai a face cu Dumnezeu și întreabă-te cum stai tu față de acest cuvânt mare și față de această condiție cerească!
Ești tu oare într-un duh cu toți frații tăi, cu Lucrarea, cu toată adunarea Domnului în care ai pus cândva legământul sfânt, sau nu mai ești un duh cu ei?
Cutremură-te, căci Dumnezeul nostru este un foc mistuitor!
22 - Zidiți împreună
Porunca unității frățești este atât de mare încât numai porunca ascultării de Dumnezeu este asemenea ei.
De aceea și călcarea poruncii acesteia este vinovată, încât pentru cei care îi părăsesc pe frați și adunarea lor, nu mai există nici o altă jertfă de ispășire și nici o altă mântuire la Dumnezeu, fiindcă aceasta înseamnă răzvrătire - și va fi pedepsită cu văpaia focului veșnic (Evrei 10, 25-27).
Părăsirea adunării nu înseamnă numai când trântești ușa și pleci furios și amenințând pe frați, mergând să-i pârăști, sau trecând la alții. Atunci măcar îi rănești o dată, apoi te duci.
Părăsirea adunării înseamnă și mai mult când primești în inimă un duh străin și răspândești printre frați o învățătură străină, dar nu pleci dintre ei, ci stai mereu în mijlocul lor ca un sloi de gheață, ca un țepuș otrăvit, ca un uliu încruntat sau ca un vulpoi șiret.
Părăsirea adunării este vinovată și atunci când pleci singur și pe furiș, alipindu-te de alții. Dar este nespus mai vinovată când țintești cu îndărătnicie, cu îngâmfare și cu ambiție să strici toată învățătura și să rătăcești toată adunarea, pentru ca să nu pleci singur, ci să-i nefericești și pe ceilalți pe toți.
Cine fură un snop din car, are un păcat. Cine fură un car întreg, are o sută.
Cine se lasă furat - este un om nenorocit el. Cine fură - acela este unul care nenorocește încă pe mulți.
Cine se izolează singur de frați este sigur un suflet pierdut, fiindcă este scris că nici o altă evanghelie nu-l mai poate mântui pe om decât cea care a primit-o de la început. Dacă o părăsește pe aceea, este pierdut (1 Cor. 15, 1-2).
Oricine vine și îi aduce alta va fi blestemat și acela și cel care îl primește în casa lui (Gal. 1, 8-9; 2 Ioan 10, 11).
Dar atunci cu cât mai osândit este acela care nu numai că luptă contra unității și părtășiei frățești el singur, dar luptă cu toată îndărătnicia și contra voinței tuturor, să piardă după el toată adunarea în care s-a introdus!...
Prin Jertfa cutremurătoare a Crucii, prin chinurile fierbinți și amare ale morții lui Hristos, Domnul nostru, planul iubitor al mântuirii lui Dumnezeu ne-a rânduit să fim strânși, zidiți ca un tot împreună, spre a fi înfățișați ca un templu măreț, frumos și desăvârșit, în care să locuiască fericită Slava Prezenței Lui, mult mai deplină decât în orice templu pământesc...
Și la aceasta lucrează orice suflet de lucrător bun și credincios, chemat a colabora cu Dumnezeu.
Dar vai, ce lucrare satanică fac mulți care tulbură și dezbină pe frați, dărâmând mereu cu învățături străine și cu încredințări tulburătoare orice zidire a dragostei de Duhul Sfânt între frați!
Oare nu cumva faci și tu o astfel de lucrare satanică, chiar în numele Adevărului și al Dragostei?...
O, Părintele Veșnicei Iubiri și Dreptăți, fii binecuvântat pentru dragostea cu care ne-ai răscumpărat și cu care ai pregătit și mijlocul prin care să fim mântuiți, și prilejul să aflăm această mântuire, în Hristos Domnul nostru!
Te rugăm ajută-ne să primim mântuirea Ta și să umblăm cu frică în ea, spre a nu păcătui contra Duhului Sfânt care ne-a adus la Isus Mântuitorul nostru. Și să nu părăsim adunarea în care ne-a zidit El, spre a fi una.
Ai milă și trezește-i pe cei ce păcătuiesc împotriva Ta, părăsindu-și locul și adunarea în care i-ai zidit Tu, ca să rămână pe totdeauna acolo, și nu-i lăsa să plece spre pierzare!
Ai milă mai ales de cei care păcătuiesc cu îndărătnicie și vor să nimicească întreagă adunare Ta, în rătăcirea lor, și întoarce-i până nu s-au pierdut definitiv!
Iar dacă nu vor cu nici un chip să se îndrepte, Te rugăm scapă Lucrarea Ta de ei cum știi Tu. Amin.