Tânărul în rugăciune
Traian Dorz - Cărarea tinereții curate
A învăţa este un har şi o mare datorie a oricărui om de orice vârstă ar fi. Omul este dator să înveţe toată viaţa lui.
Dar vârsta tinereţii este acea parte din viaţa omului în care el trebuie, pregătindu-se pentru viitorul său, să înveţe, să învețe tot mai mult, spre a-şi înzestra sufletul cu temeinice cunoştinţe, de care va avea nevoie atât pentru el cât şi pentru alţii.
Multe învaţă omul şi multe îi sunt de folos pentru viaţa aceasta. Dar dintre toate acestea, mai ales două lucruri îi sunt de cel mai mare folos să le învețe, nu numai pentru viaţa aceasta, ci mai ales pentru cea veşnică. Acestea două sunt: Meditaţia şi Rugăciunea.
Despre Meditaţie am mai vorbit. Acum am vrea să vorbim ceva despre Rugăciune.
Priviţi în jur şi veţi vedea cum atâta lume zace în cel rău, mai vinovată şi mai nefericită ca oricând. Trei mari prăpăstii înghit sufletele oamenilor, nefericindu-le atât viaţa aceasta, cât şi cealaltă, și anume: destrăbălările, necredinţa şi falsele credinţe. Adică păcatele trupeşti, păcatele sufleteşti şi păcatele duhovniceşti.
Secerişul este mai aproape ca oricând (Matei 24, 33; Rom. 13, 12; Filip. 4, 5; Evrei 10, 25; Iacov 5, 8; 1 Petru 4, 7; 2 Petru 3, 9-11; 1 Ioan 2, 18). (Rugăm să citiţi aceste locuri biblice chiar acum, la rând).
În marea luptă pentru mântuirea sufletelor, pentru stăvilirea răului și pentru grăbirea venirii Împărăţiei lui Dumnezeu, adică a zilei când tot pământul va fi plin de cunoştinţa şi ascultarea Lui, de nimic nu avem mai mare nevoie ca de rugăciune.
Cum vom putea noi primi Înţelepciunea care vine de Sus şi care este curată, paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roduri bune, fără părtinire şi nefăţarnică (Iacov 3, 17), dacă nu o cerem lui Dumnezeu, Care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, prin rugăciunea stăruitoare! - Şi dacă nu ne-o îmbogăţim prin meditaţie!
De unde vom avea noi roadele Duhului Sfânt (Gal. 5, 22), dacă nu-L cerem prin rugăciune, cu credinţă, lui Dumnezeu pe Duhul Sfânt, prin Care să avem puterea şi harul să le aducem? (Luca 11, 13).
Cum vom putea noi ajuta la izbăvirea altora dacă noi înşine suntem încă robii neputinţelor şi patimilor slabe?
Cum vom putea da oamenilor cele ce le aşteaptă de la noi şi cele ce ni se cer, dacă noi înşine nu cerem cu credinţă de la Dumnezeu prin rugăciune să ni le dea ca să le dăm?
De unde vom avea lumină în învăţătură, putere în cuvânt, sfinţenie în trăire, - dacă nu le cerem lui Hristos printr-o necurmată părtăşie de rugăciune, spre a le putea da acelora care însetează şi flămânzesc după neprihănire în Hristos?
Toţi marii oameni ai lui Dumnezeu, care au făcut vreo mare lucrare, din cele mai vechi timpuri și până astăzi, au fost niște oameni ai rugăciunii. Tot ce au putut face frumos, adevărat şi bun a fost rodul rugăciunii lor fierbinți și stăruitoare.
Dar ce vom zice apoi de şi mai marii oameni ai rugăciunii din Noul Testament? Că nu ne-ar ajunge câtă bogăţie de cuvinte am avea ca să arătăm tot binele pe care Hristos şi Evanghelia Sa l-a făcut omenirii prin străluciţii Lui apostoli şi mărturisitori!
Cei trei mari Părinţi, care ne sunt mai apropiaţi de inimă, Sf. Ap. Pavel, Sf. Ioan Gură de Aur și părintele Iosif, despre care am mai vorbit înainte, ne pot fi nişte pilde vrednice de urmat nu numai în meditaţie, ci şi în rugăciune. Şi încă în multe alte privinţe, pe care le descoperim mereu, urmându-L pe Hristos...
Hristos Însuşi ne-a rămas Cel mai Strălucit Model în privința acestora.
Azi e rândul nostru, scumpi tineri credincioşi.
Lumea are atât de mare nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu, iar noi avem atâta nevoie de rugăciune, spre a-l putea primi şi spre a-l putea da! Fără rugăciune, noi suntem lipsiţi de orice putere şi de orice viaţă.
Stânca este Hristos. Din El se revarsă lumina, puterea şi căldura, care nasc şi întreţin viaţa în sufletele oamenilor, din Biserica Domnului şi din adunările frăţeşti. Apele vii care se revarsă din El vin spre ogoarele vieţii noastre prin albia rugăciunii.
Dumnezeu ne vorbeşte nouă prin Cuvântul Său, meditând. Noi Îi vorbim Lui, rugându-ne. Acest circuit închis duce vasele rugăciunii noastre pline spre El şi ni le aduce înapoi pline de binecuvântările Harului Lui, în aceeaşi măsură.
Cu cât sunt mai pline, mai curate şi mai sfinte rugăciunile noastre, mergând de la noi spre Dumnezeu, cu atâta sunt mai pline, venind de la El spre noi. Dacă rugăciunile noastre merg goale, să nu ne mirăm că nu ne aduc nimic înapoi.
Atunci vorbim oamenilor, dar nu le spunem nimic... Sufletele vin şi ne cer, iar noi nu avem nimic... Dacă vasul cunoştinţei este gol, dacă vasul rugăciunii este gol, dacă vasele mărturisirii noastre sunt goale, iar cei cărora noi le suntem datori vor pieri în păcatele lor - sângele lor va fi cerut din mâna noastră Ezechiel 33, 6). Noi suntem vinovaţi.
Fără rugăciunea noastră, Cuvântul va fi lipsit de putere (Efes. 6, 18; Col. 4, 3; 2 Tes. 3, 1), propovăduitorii vor fi lipsiţi de har, ascultătorii lipsiţi de pocăinţă, adunările lipsite de viaţă, Evanghelia lipsită de slavă, lumea lipsită de Hristos, iar noi cum să nu fim lipsiţi de mântuire?
Rugăciunea este Taina puterii în pătrunderea Adevărului, Taina biruinţelor în luptele Credinţei, Taina rodirii Duhului în fraţi, Taina trăirilor în Dumnezeu, Taina izbânzii în lucrul lui Hristos, Taina părtăşiei între oameni.
Vrei să le cucereşti pe toate acestea? Devino un om al rugăciunii adânci, închide-te tot mai des în cămăruţa ta şi deschide-ţi tot mai des toată inima în faţa lui Dumnezeu, iartă tuturor oamenilor toate păcatele lor din adâncul inimii tale (Marcu 11, 25), apoi roagă-te.
Roagă-te cu drag. Roagă-te cu foc. Roagă-te cu lacrimi. Roagă-te cu putere. Roagă-te cu credinţă. Roagă-te cu tot sufletul tău şi cu toată fiinţa ta.
Roagă-te pentru toţi, de la cei mai apropiaţi până la cei mai departe. De la cei mai iubiţi până la cei mai vrăjmaşi, pentru fiecare pe nume. Poţi să te uiţi pe tine, dar să nu-i uiţi pe alţii. Poţi să uiţi de trebuinţele tale, dar de ale altora să nu uiţi niciodată.
Dacă nu vei deveni un om al rugăciunii, nici Cuvântul lui Dumnezeu nu-ţi va spune prea mare lucru. Nici fraţilor nu le vei fi de prea mare folos. Dar vei fi prea mult pleavă, iar vântul încercării te poate uşor arunca în focul păcatelor şi să arzi pe veci.
Rugăciune
O, Dumnezeul nostru Cel Adevărat şi Slăvit, Care ne vorbeşti prin Meditaţie şi ne asculţi prin Rugăciune, Te rugăm fă ca aceste două puteri să lucreze adânc în viaţa noastră o dulce şi fericită părtăşie între noi şi Tine.
Aprinde sufletele noastre prin amândouă, ca să putem aprinde şi noi în toți lucrătorii și toate lucrătoarele Tale niște suflete de jertfă și de rugăciune, în așa fel ca rugăciunile lor fierbinţi făcute cu credinţă să aducă la mântuire pe cei bolnavi şi să ducă la iertare pe cei păcătoşi. Spre cea mai mare slavă a Numelui Tău Sfânt.
Amin.