Aceasta este condiția păstrării mântuirii făgăduite: să nu mai păcătuiești.
Haina sufletului curățită cu Prețul nespus de mare al Sângelui lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trebuie neapărat să fie păstrată în curăție.
De aceea neîncetat ne înștiințează Domnul prin Cuvântul Său, să ne ferim cu cea mai mare grijă totdeauna, de primejdia alunecării din nou în păcat. Cu atât mai mult cu cât acuma ochii noștri văd grozăvia răului pe care înainte n-o vedeam. Și sufletul nostru salvat știe cumplita primejdie din care a fost salvat.
O, suflete izbăvit prin îndurarea și dragostea lui Dumnezeu, din gura aprinsă a balaurului, cutremură-te și nu mai păcătui.
Fugi de orice păcat, dar mai ales fugi de păcatul care te-a stăpânit mai mult, căci acesta este cel și mai primejdios pentru tine.
Ai fost izbăvit din mocirla desfrâului? Fugi cu groază de orice loc și de orice ființă care îți poate trezi din nou patima asta, aducătoare de moarte.
Închide-ți ochii, nici să nu mai vezi ispite, și trecând în fugă, acopere-ți urechile nici să n-o mai auzi.
Alungă-ți din minte toată amintirea păcatelor făcute și a ființelor cu care ai păcătuit. Ca să nu te mai încolăcească din nou iarăși vipera ucigașă a focului din care abia ai scăpat, prin harul lui Isus Hristos.
Ai fost izbăvit din ruina beției? Nu mai pune mâna ta, până la moarte pe nici un pahar de băutură, nu te mai opri cu nici un bețiv și ocolește toate locurile blestemate pe unde te ticăloșeai, cum ocolești un câine turbat.
Ferește-te de prietenii de vin și nu te atinge nici de ceea ce ți se pare că ai avea voie să te atingi, ca nu cumva să nu te mai poți opri la timp, de unde nu ai voie.
Ai fost izbăvit din patima fumatului, a jocurilor destrăbălate, a lăcomiei, a furtului, a vorbăriilor goale și ușuratice?
O, păzește-te de acum cu toată grija și frica, de orice alunecare spre ele, căci aceasta înseamnă moartea și pierzarea ta pe totdeauna.
Ai fost izbăvit de lepra gurii, de clevetire, de vorbirea de rău, de bârfire și de blesteme?
Fii cu foarte multă băgare de seamă, căci vorbirea de rău este păcatul cel mai răspândit printre oameni și clevetitori. Mulți din aceștia merg foarte multă vreme și pe lângă calea mântuirii, dar dacă Domnul nu-i bate odată peste obraz și nu le zdrobește odată dinții, ca să-i trezească și să-i învețe a nu mai vorbi de rău (Numeri 12, 14; 1 Tim. 1, 20; 3 Ioan 9, 10),
Ai fost izbăvit de robia minciunilor și a înșelăciunii?
De dorința după cinstea lumii, după laudele și înălțările ei deșarte?
Din nerăbdare, din nervozitate, din mânii, din certuri?
Din lume, din nepăsare? O, dacă ai fost cu adevărat izbăvit de acestea, atunci ferește-te, să nu mai păcătuiești!
Ferește-te să nu mai apuci pe povârnișul primejdios al păcatului, sau a păcatelor avute înainte.
Căci ce altă jertfă de mântuire ar mai putea exista vreodată pentru un suflet care din nou păcătuiește cu voia, după ce odată a primit cunoștința adevărului și a fost spălat cu Singurul Sânge care S-a vărsat numai o singură dată (Evrei 10, 26).
Domnul Isus a spus odată: Toate păcatele și toate hulele pe care le vor rosti oamenii li se vor ierta, dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta iertarea în veac, ci va fi vinovat de un păcat veșnic (Marcu 3, 28-29).
Păcatul acesta îl pot face numai cei credincioși, adică numai cei care, prin întoarcerea la Dumnezeu și prin spălarea nașterii din nou, au fost curățiți odată de păcatele lor și au fost sfințiți prin Sângele lui Hristos.
Cum toată lucrarea aceasta a înnoirii și curățirii vieții lor, s-a făcut prin Duhul harului Ceresc, căci Duhul Sfânt i-a adus la Hristos ca să fie iertați,
și Duhul Sfânt a fost Călăuza și puterea lor de viață nouă și sfântă,
și Duhul Sfânt a fost Trezitorul și Îndrumătorul tuturor celor care au venit sau venim la Domnul Isus, atunci și când cădem din nou, împotriva Duhului Sfânt păcătuim.
Acum după Pogorârea Duhului Sfânt noi trăim sub lucrarea puterii Sale sfinte.
Lucrarea Lui este ultima lucrare de mântuire a oamenilor, din partea lui Dumnezeu.
Înainte ca Duhul Sfânt să-Și înceapă Lucrarea Sa vie și mântuitoare într-o inimă omenească, omul săvârșește toate hulele și păcatele împotriva Domnului, în necunoștință de adevăr.
Dar după ce Duhul Sfânt a trezit în om conștiința păcatului,
iar omul a venit prin credință în Isus Hristos la Tatăl, și a primit iertarea păcatelor sale, - sufletul se află mai departe sub stăpânirea Duhului Sfânt (Efes. 1, 13-14 și 4, 30; Rom. 8, 9-15; 2 Cor. 1, 22 și 3, 6, etc).
Odată cu primirea înnoirii sale și chiar prin acest fapt, sufletul venit la Domnul Isus capătă iertarea pentru toate păcatele și hulele rostite de el până în clipa aceea, pentru că a lucrat în neștiință (1 Tim. 1, 13).
Atunci Duhul Sfânt îl schimbă din slavă în slavă, în același chip al lui Hristos, în toată ființa, puterea și viața sa (2 Cor. 3, 18; Efes. 4, 10-13).
Într-o astfel de viață, Cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi, Și-au făcut desăvârșit Lucrarea:
1 - Dragostea Tatălui a hotărât și a pregătit mântuirea;
2 - Dragostea Fiului a înfăptuit-o;
3 - Iar Dragostea Duhului i-a dăruit-o.
Ultima lucrare este a Duhului Sfânt.
După aceasta nu mai este alta:
cu aceasta omul trece în viața veșnică.
Când însă omul, neținând seamă de înștiințările Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu, păcătuiește din nou, părăsind adunarea sa (Evrei 10, 25-26),
părăsind învățătura pe care a primit-o de la început (Efes. 4, 14; 2 Ioan 10, 11; Gal. 1, 8-9; Tit 3, 9-11; Rom. 16, 17-19),
și primind alt duh, alt isus, altă evanghelie, omul calcă în picioare pecetluirea și harul primit la nașterea sa din nou,
- calcă în picioare poruncile Cuvântului Sfânt
și păcătuiește împotriva Duhului care îl născuse din nou și îi dădea lumina, drumul și lucrarea în care îl așezase.
Un astfel de om cade atunci din Duhul și este părăsit de El.
Fiind părăsit de Duhul lui Dumnezeu, sufletul nu mai are atunci nici lumină, nici pricepere, nici călăuză - și ajunge căzut,
ajunge fără credință, fără nădejde, fără iubire, adică fără Dumnezeu
ajunge purtat încoace și încolo de orice vânt, apoi lăsat pe veci în rătăcire (Efes. 4, 14; 2 Tes. 2, 11-12).
Și starea aceasta este apoi cea mai îngrozitoare cu putință, nu pentru că la Dumnezeu Tatăl nu s-ar mai găsi iertare spre sufletul căzut,
sau că Sângele Cel Sfânt al Domnului Isus nu l-ar mai putea spăla...
- ci pentru că omul alungând pe Duhul Sfânt din inima și din viața sa, nu mai este cine altul să-l mai aducă la Hristos vreodată,
și nu mai este cine să-i trezească părerea de rău pentru păcat,
și nu mai este cine să lupte cu el ca să-l atragă la mântuire, cum făcuse Duhul Sfânt cu el înainte.
Căci dacă Duhul Sfânt l-a părăsit pe om, nu mai există nici o altă putere să-l mai întoarcă spre iertare, ci numai puterile rele care îl stăpânesc mai cumplit și-l duc la osândă.
De aceea cei care ajung astfel părăsiți de Duhul Sfânt, sunt în stare să săvârșească orice fel de păcate de moarte, orice hule, fără să se mai îngrozească de nimic.
O, ce înspăimântătoare stare au astfel de suflete!
Am cunoscut mulți astfel de oameni.
Unii erau cândva foarte sârguincioși și cu alese însușiri.
Chiar alergau și se osteneau mult în lucrul sfânt,
dar încet-încet, au lăsat să li se strecoare în inimă, la început puțină mândrie, apoi interes, apoi neascultare, apoi ambiție - și prin ele era diavolul,
pe unii căsătoria, sau prietenia cu ființe care aveau alt duh, alte învățături, alte credințe, i-au atras ușor spre păcatul însoțirii cu învățături străine (Rom. 16, 17),
- apoi i-a prăbușit.
Pe alții șoapta vrăjmașului ispititor: este scris: sări din Templul acesta (Matei 4, 6), i-a înșelat ușor, i-a făcut să sară în alte crezuri, apoi în pierzare.
Unii au sărit într-o prăpastie, alții în alta. Pe Satan cel înșelător nu-l interesa, numai să-i piardă.
Unii și-au rupt picioarele, alții inima, alții capul pe totdeauna, căci pierzându-și statornicia ei cu toții și-au rupt puntea mântuirii veșnice, căci nu poți spune că faci pasul acesta ca să asculți vreun verset din Evanghelie (înțeles greșit), călcând alte versete ale aceleiași Evanghelii cu neputință de a fi înțelese altfel.
Neascultarea de învățătura dintâi (adică de Adevăr) i-a dus pe cei mai mulți la ruperea de adunarea dintâi (adică de Dreptate)
și nemaiascultând nici un sfat și îndemn frățesc, s-au rupt, au sărit din Templu, au ascultat ispita Satanei și s-au prăbușit.
Curând unii au fost văzuți în adunări străine, cu femei străine, cu tovărășii străine, pe căi străine...
Ba unii din aceștia au ajuns într-o stare că voind să arate cât de grozav este el, bătea cu pumnul în masă și înjura, Numele Cel Sfânt al lui Dumnezeu și pe Duhul Sfânt, chiar cu cuvinte luate din Evanghelii, din Apocalipsa, din Cântarea Cântărilor, în chip așa de înspăimântător cum nimeni nu mai auzise.
Cred că și diavolul însuși s-ar fi îngrozit să rostească asemenea hule împotriva lui Dumnezeu... cum fac mulți din aceștia.
Satan însuși se teme să răstălmăcească Sfânta Scriptură chiar atât de îndrăzneț. Iată până unde poate să se prăbușească cine nu ia bine seama să nu cadă.
O, ce-mi spun mie spun tuturor: vegheați și rugați-vă să nu cădeți în ispită.
Acum desigur, nu orice păcat în viața unui credincios duce la starea aceasta, căci nu este nici unul din noi care să nu mai aibă chiar nici o greșeală și nici o abatere (Iacov 3, 2),
Dar duce la moarte orice păcat, dacă nu-i recunoscut și mărturisit, îndată ce omul își dă seama de el.
Orice păcat poate să ducă la moarte dacă este tăinuit și continuat, căci ajunge să-L alunge din inima omului pe Duhul Sfânt.
Când însă cineva - dacă a căzut într-un păcat - simte mustrări de conștiință și chinuri sufletești, chiar aceasta este dovada că Duhul Sfânt se luptă cu el să-l aducă iarăși la Mijlocitorul și Mântuitorul Isus Hristos, ca plângându-și păcatul și mărturisindu-l, să-I ceară Domnului din inimă iertare pentru el.
Dacă sufletul ascultă aceste mustrări și chemări ale Duhului Sfânt, Domnul va avea milă de el, căci Dumnezeul nostru nu obosește iertând (Isaia 55, 7) - și îl va spăla din nou.
Copilașilor vă scriu... ca să nu păcătuiți! - spune Sfânta Scriptură.
Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos Cel Neprihănit (1 Ioan 2, 1-2).
Să vină cu lacrimi și pocăință la Sângele iertării Lui și va fi iarăși iertat.
Dar orice suflet care știe cât de mult Îl întristează pe Duhul Sfânt păcatele și neascultarea celor care ar trebui să nu mai poată păcătui (1 Ioan 3, 9), se ferește cu toată grija de orice păcat. Îi este groază de orice rău (Rom. 12, 9).
Când celui credincios i s-a întâmplat nenorocirea să cadă în vreun păcat, el se ridică îndată și se căiește lepădându-l. Iar dacă mai este posibil, repară și pagubele pricinuite cuiva prin acest păcat, pentru ca întreaga conștiință să-i fie împăcată.
Pentru aceasta ne-a așezat Domnul în mijlocul Frățietății, ca ascultând învățătura Evangheliei, prin care am venit la credință,
și de mustrarea și sfătuirea frățească, să putem fi păziți sau să putem fi scăpați de ispita și de păcatul împotriva Duhului Sfânt.
Dar cine nu ascultă pe frați, cum să nu cadă. Și cine nu primește mustrarea și îndemnul, cum să se ridice?
Ferice de orice suflet care rămâne în dragostea frățească și în ascultarea învățăturii dintâi, în smerenie.
Căci trăind în lumină, acest suflet credincios umblă ca un fiu al luminii, în mijlocul fraților săi.
El bucură pe Domnul său cu roadele Duhului Sfânt, din ce în ce tot mai coapte, mai curate, mai gustoase, mai dulci și mai multe, în viața sa.
Astfel el nu numai că se ferește să nu mai păcătuiască, ci croind cărări drepte cu picioarele lui, va fi o pildă pentru alții (Tit 2, 7),
un slujitor curat al lui Dumnezeu
Așa trăiește acel care L-a întâlnit pe Hristos,
căci așa trebuie să fie urmat Isus.
O Preasfinte Duh al lui Dumnezeu care ne-ai pecetluit pentru Ziua Răscumpărării
și care ne-ai făcut fiii Tăi prin nașterea din nou, prin credință și prin învățătura Frățietății sfinte și iubitoare în care ne-ai așezat,
fii binecuvântat.
Te rugăm păstrează-ne în smerenie și în curăție, cu frica și dragostea ascultării, spre a nu cădea în veșnicul păcat neiertat împotriva Ta.
Ferește-ne, și fă-ne să ne ferim, de orice învățătură străină și de oricine care o aduce.
Ferește-ne și fă-ne să ne ferim de orice pas care ne-ar rupe de adunare, de frați, de Biserica Ta în care ne-ai pus Tu de la început să rămânem acolo până la sfârșit,
ferește-ne de orice păcat care ne-ar face să Te întristăm, să Te stingem sau să Te pierdem pe Tine din noi,
și ne fă să ducem cu credincioșie lupta noastră sfântă până la capăt
Amin.
+
Fiul meu, oricât de naltă-i starea unde te-ai nălțat
nu uita că mai degrabă cazi de cum te-ai ridicat,
orișicât de nalt e turnul, temelia-i pe pământ
greu e până se ridică, dar ușor să cadă frânt.