Aceasta este condiţia păstrării mântuirii făgăduite: să nu mai păcătuieşti.
Haina sufletului curăţită cu Preţul nespus de mare al Sângelui lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trebuie neapărat să fie păstrată în curăţie.
De aceea neîncetat ne înştiinţează Domnul prin Cuvântul Său, să ne ferim cu cea mai mare grijă totdeauna, de primejdia alunecării din nou în păcat. Cu atât mai mult cu cât acuma ochii noştri văd grozăvia răului pe care înainte n-o vedeam. Şi sufletul nostru salvat ştie cumplita primejdie din care a fost salvat.
O, suflete izbăvit prin îndurarea şi dragostea lui Dumnezeu, din gura aprinsă a balaurului, cutremură-te şi nu mai păcătui.
Fugi de orice păcat, dar mai ales fugi de păcatul care te-a stăpânit mai mult, căci acesta este cel şi mai primejdios pentru tine.
Ai fost izbăvit din mocirla desfrâului? Fugi cu groază de orice loc şi de orice fiinţă care îţi poate trezi din nou patima asta, aducătoare de moarte.
Închide-ţi ochii, nici să nu mai vezi ispite, şi trecând în fugă, acopere-ţi urechile nici să n-o mai auzi.
Alungă-ţi din minte toată amintirea păcatelor făcute şi a fiinţelor cu care ai păcătuit. Ca să nu te mai încolăcească din nou iarăşi vipera ucigaşă a focului din care abia ai scăpat, prin harul lui Isus Hristos.
Ai fost izbăvit din ruina beţiei? Nu mai pune mâna ta, până la moarte pe nici un pahar de băutură, nu te mai opri cu nici un beţiv şi ocoleşte toate locurile blestemate pe unde te ticăloşeai, cum ocoleşti un câine turbat.
Fereşte-te de prietenii de vin şi nu te atinge nici de ceea ce ţi se pare că ai avea voie să te atingi, ca nu cumva să nu te mai poţi opri la timp, de unde nu ai voie.
Ai fost izbăvit din patima fumatului, a jocurilor destrăbălate, a lăcomiei, a furtului, a vorbăriilor goale şi uşuratice?
O, păzeşte-te de acum cu toată grija şi frica, de orice alunecare spre ele, căci aceasta înseamnă moartea şi pierzarea ta pe totdeauna.
Ai fost izbăvit de lepra gurii, de clevetire, de vorbirea de rău, de bârfire şi de blesteme?
Fii cu foarte multă băgare de seamă, căci vorbirea de rău este păcatul cel mai răspândit printre oameni şi clevetitori. Mulţi din aceştia merg foarte multă vreme şi pe lângă calea mântuirii, dar dacă Domnul nu-i bate odată peste obraz şi nu le zdrobeşte odată dinţii, ca să-i trezească şi să-i înveţe a nu mai vorbi de rău (Numeri 12, 14; 1 Tim. 1, 20; 3 Ioan 9, 10),
Ai fost izbăvit de robia minciunilor şi a înşelăciunii?
De dorinţa după cinstea lumii, după laudele şi înălţările ei deşarte?
Din nerăbdare, din nervozitate, din mânii, din certuri?
Din lume, din nepăsare? O, dacă ai fost cu adevărat izbăvit de acestea, atunci fereşte-te, să nu mai păcătuieşti!
Fereşte-te să nu mai apuci pe povârnişul primejdios al păcatului, sau a păcatelor avute înainte.
Căci ce altă jertfă de mântuire ar mai putea exista vreodată pentru un suflet care din nou păcătuieşte cu voia, după ce odată a primit cunoştinţa adevărului şi a fost spălat cu Singurul Sânge care S-a vărsat numai o singură dată (Evrei 10, 26).
Domnul Isus a spus odată: Toate păcatele şi toate hulele pe care le vor rosti oamenii li se vor ierta, dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta iertarea în veac, ci va fi vinovat de un păcat veşnic (Marcu 3, 28-29).
Păcatul acesta îl pot face numai cei credincioşi, adică numai cei care, prin întoarcerea la Dumnezeu şi prin spălarea naşterii din nou, au fost curăţiţi odată de păcatele lor şi au fost sfinţiţi prin Sângele lui Hristos.
Cum toată lucrarea aceasta a înnoirii şi curăţirii vieţii lor, s-a făcut prin Duhul harului Ceresc, căci Duhul Sfânt i-a adus la Hristos ca să fie iertaţi,
şi Duhul Sfânt a fost Călăuza şi puterea lor de viaţă nouă şi sfântă,
şi Duhul Sfânt a fost Trezitorul şi Îndrumătorul tuturor celor care au venit sau venim la Domnul Isus, atunci şi când cădem din nou, împotriva Duhului Sfânt păcătuim.
Acum după Pogorârea Duhului Sfânt noi trăim sub lucrarea puterii Sale sfinte.
Lucrarea Lui este ultima lucrare de mântuire a oamenilor, din partea lui Dumnezeu.
Înainte ca Duhul Sfânt să-Şi înceapă Lucrarea Sa vie şi mântuitoare într-o inimă omenească, omul săvârşeşte toate hulele şi păcatele împotriva Domnului, în necunoştinţă de adevăr.
Dar după ce Duhul Sfânt a trezit în om conştiinţa păcatului,
iar omul a venit prin credinţă în Isus Hristos la Tatăl, şi a primit iertarea păcatelor sale, - sufletul se află mai departe sub stăpânirea Duhului Sfânt (Efes. 1, 13-14 şi 4, 30; Rom. 8, 9-15; 2 Cor. 1, 22 şi 3, 6, etc).
Odată cu primirea înnoirii sale şi chiar prin acest fapt, sufletul venit la Domnul Isus capătă iertarea pentru toate păcatele şi hulele rostite de el până în clipa aceea, pentru că a lucrat în neştiinţă (1 Tim. 1, 13).
Atunci Duhul Sfânt îl schimbă din slavă în slavă, în acelaşi chip al lui Hristos, în toată fiinţa, puterea şi viaţa sa (2 Cor. 3, 18; Efes. 4, 10-13).
Într-o astfel de viaţă, Cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi, Şi-au făcut desăvârşit Lucrarea:
1 - Dragostea Tatălui a hotărât şi a pregătit mântuirea;
2 - Dragostea Fiului a înfăptuit-o;
3 - Iar Dragostea Duhului i-a dăruit-o.
Ultima lucrare este a Duhului Sfânt.
După aceasta nu mai este alta:
cu aceasta omul trece în viaţa veşnică.
Când însă omul, neţinând seamă de înştiinţările Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu, păcătuieşte din nou, părăsind adunarea sa (Evrei 10, 25-26),
părăsind învăţătura pe care a primit-o de la început (Efes. 4, 14; 2 Ioan 10, 11; Gal. 1, 8-9; Tit 3, 9-11; Rom. 16, 17-19),
şi primind alt duh, alt isus, altă evanghelie, omul calcă în picioare pecetluirea şi harul primit la naşterea sa din nou,
- calcă în picioare poruncile Cuvântului Sfânt
şi păcătuieşte împotriva Duhului care îl născuse din nou şi îi dădea lumina, drumul şi lucrarea în care îl aşezase.
Un astfel de om cade atunci din Duhul şi este părăsit de El.
Fiind părăsit de Duhul lui Dumnezeu, sufletul nu mai are atunci nici lumină, nici pricepere, nici călăuză - şi ajunge căzut,
ajunge fără credinţă, fără nădejde, fără iubire, adică fără Dumnezeu
ajunge purtat încoace şi încolo de orice vânt, apoi lăsat pe veci în rătăcire (Efes. 4, 14; 2 Tes. 2, 11-12).
Şi starea aceasta este apoi cea mai îngrozitoare cu putinţă, nu pentru că la Dumnezeu Tatăl nu s-ar mai găsi iertare spre sufletul căzut,
sau că Sângele Cel Sfânt al Domnului Isus nu l-ar mai putea spăla...
- ci pentru că omul alungând pe Duhul Sfânt din inima şi din viaţa sa, nu mai este cine altul să-l mai aducă la Hristos vreodată,
şi nu mai este cine să-i trezească părerea de rău pentru păcat,
şi nu mai este cine să lupte cu el ca să-l atragă la mântuire, cum făcuse Duhul Sfânt cu el înainte.
Căci dacă Duhul Sfânt l-a părăsit pe om, nu mai există nici o altă putere să-l mai întoarcă spre iertare, ci numai puterile rele care îl stăpânesc mai cumplit şi-l duc la osândă.
De aceea cei care ajung astfel părăsiţi de Duhul Sfânt, sunt în stare să săvârşească orice fel de păcate de moarte, orice hule, fără să se mai îngrozească de nimic.
O, ce înspăimântătoare stare au astfel de suflete!
Am cunoscut mulţi astfel de oameni.
Unii erau cândva foarte sârguincioşi şi cu alese însuşiri.
Chiar alergau şi se osteneau mult în lucrul sfânt,
dar încet-încet, au lăsat să li se strecoare în inimă, la început puţină mândrie, apoi interes, apoi neascultare, apoi ambiţie - şi prin ele era diavolul,
pe unii căsătoria, sau prietenia cu fiinţe care aveau alt duh, alte învăţături, alte credinţe, i-au atras uşor spre păcatul însoţirii cu învăţături străine (Rom. 16, 17),
- apoi i-a prăbuşit.
Pe alţii şoapta vrăjmaşului ispititor: este scris: sări din Templul acesta (Matei 4, 6), i-a înşelat uşor, i-a făcut să sară în alte crezuri, apoi în pierzare.
Unii au sărit într-o prăpastie, alţii în alta. Pe Satan cel înşelător nu-l interesa, numai să-i piardă.
Unii şi-au rupt picioarele, alţii inima, alţii capul pe totdeauna, căci pierzându-şi statornicia ei cu toţii şi-au rupt puntea mântuirii veşnice, căci nu poţi spune că faci pasul acesta ca să asculţi vreun verset din Evanghelie (înţeles greşit), călcând alte versete ale aceleiaşi Evanghelii cu neputinţă de a fi înţelese altfel.
Neascultarea de învăţătura dintâi (adică de Adevăr) i-a dus pe cei mai mulţi la ruperea de adunarea dintâi (adică de Dreptate)
şi nemaiascultând nici un sfat şi îndemn frăţesc, s-au rupt, au sărit din Templu, au ascultat ispita Satanei şi s-au prăbuşit.
Curând unii au fost văzuţi în adunări străine, cu femei străine, cu tovărăşii străine, pe căi străine...
Ba unii din aceştia au ajuns într-o stare că voind să arate cât de grozav este el, bătea cu pumnul în masă şi înjura, Numele Cel Sfânt al lui Dumnezeu şi pe Duhul Sfânt, chiar cu cuvinte luate din Evanghelii, din Apocalipsa, din Cântarea Cântărilor, în chip aşa de înspăimântător cum nimeni nu mai auzise.
Cred că şi diavolul însuşi s-ar fi îngrozit să rostească asemenea hule împotriva lui Dumnezeu... cum fac mulţi din aceştia.
Satan însuşi se teme să răstălmăcească Sfânta Scriptură chiar atât de îndrăzneţ. Iată până unde poate să se prăbuşească cine nu ia bine seama să nu cadă.
O, ce-mi spun mie spun tuturor: vegheaţi şi rugaţi-vă să nu cădeţi în ispită.
Acum desigur, nu orice păcat în viaţa unui credincios duce la starea aceasta, căci nu este nici unul din noi care să nu mai aibă chiar nici o greşeală şi nici o abatere (Iacov 3, 2),
Dar duce la moarte orice păcat, dacă nu-i recunoscut şi mărturisit, îndată ce omul îşi dă seama de el.
Orice păcat poate să ducă la moarte dacă este tăinuit şi continuat, căci ajunge să-L alunge din inima omului pe Duhul Sfânt.
Când însă cineva - dacă a căzut într-un păcat - simte mustrări de conştiinţă şi chinuri sufleteşti, chiar aceasta este dovada că Duhul Sfânt se luptă cu el să-l aducă iarăşi la Mijlocitorul şi Mântuitorul Isus Hristos, ca plângându-şi păcatul şi mărturisindu-l, să-I ceară Domnului din inimă iertare pentru el.
Dacă sufletul ascultă aceste mustrări şi chemări ale Duhului Sfânt, Domnul va avea milă de el, căci Dumnezeul nostru nu oboseşte iertând (Isaia 55, 7) - şi îl va spăla din nou.
Copilaşilor vă scriu... ca să nu păcătuiţi! - spune Sfânta Scriptură.
Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos Cel Neprihănit (1 Ioan 2, 1-2).
Să vină cu lacrimi şi pocăinţă la Sângele iertării Lui şi va fi iarăşi iertat.
Dar orice suflet care ştie cât de mult Îl întristează pe Duhul Sfânt păcatele şi neascultarea celor care ar trebui să nu mai poată păcătui (1 Ioan 3, 9), se fereşte cu toată grija de orice păcat. Îi este groază de orice rău (Rom. 12, 9).
Când celui credincios i s-a întâmplat nenorocirea să cadă în vreun păcat, el se ridică îndată şi se căieşte lepădându-l. Iar dacă mai este posibil, repară şi pagubele pricinuite cuiva prin acest păcat, pentru ca întreaga conştiinţă să-i fie împăcată.
Pentru aceasta ne-a aşezat Domnul în mijlocul Frăţietăţii, ca ascultând învăţătura Evangheliei, prin care am venit la credinţă,
şi de mustrarea şi sfătuirea frăţească, să putem fi păziţi sau să putem fi scăpaţi de ispita şi de păcatul împotriva Duhului Sfânt.
Dar cine nu ascultă pe fraţi, cum să nu cadă. Şi cine nu primeşte mustrarea şi îndemnul, cum să se ridice?
Ferice de orice suflet care rămâne în dragostea frăţească şi în ascultarea învăţăturii dintâi, în smerenie.
Căci trăind în lumină, acest suflet credincios umblă ca un fiu al luminii, în mijlocul fraţilor săi.
El bucură pe Domnul său cu roadele Duhului Sfânt, din ce în ce tot mai coapte, mai curate, mai gustoase, mai dulci şi mai multe, în viaţa sa.
Astfel el nu numai că se fereşte să nu mai păcătuiască, ci croind cărări drepte cu picioarele lui, va fi o pildă pentru alţii (Tit 2, 7),
un slujitor curat al lui Dumnezeu
Aşa trăieşte acel care L-a întâlnit pe Hristos,
căci aşa trebuie să fie urmat Isus.
O Preasfinte Duh al lui Dumnezeu care ne-ai pecetluit pentru Ziua Răscumpărării
şi care ne-ai făcut fiii Tăi prin naşterea din nou, prin credinţă şi prin învăţătura Frăţietăţii sfinte şi iubitoare în care ne-ai aşezat,
fii binecuvântat.
Te rugăm păstrează-ne în smerenie şi în curăţie, cu frica şi dragostea ascultării, spre a nu cădea în veşnicul păcat neiertat împotriva Ta.
Fereşte-ne, şi fă-ne să ne ferim, de orice învăţătură străină şi de oricine care o aduce.
Fereşte-ne şi fă-ne să ne ferim de orice pas care ne-ar rupe de adunare, de fraţi, de Biserica Ta în care ne-ai pus Tu de la început să rămânem acolo până la sfârşit,
fereşte-ne de orice păcat care ne-ar face să Te întristăm, să Te stingem sau să Te pierdem pe Tine din noi,
şi ne fă să ducem cu credincioşie lupta noastră sfântă până la capăt
Amin.
+
Fiul meu, oricât de naltă-i starea unde te-ai nălţat
nu uita că mai degrabă cazi de cum te-ai ridicat,
orişicât de nalt e turnul, temelia-i pe pământ
greu e până se ridică, dar uşor să cadă frânt.