Adevărata slavă
Traian Dorz - Lumina Iubitului Fiu
1 - Împărăţia Luminii şi a Duhului, este nespus mai bogată şi mai strălucitoare. Cine a cunoscut-o n-ar mai schimba-o pentru toate tronurile pământului.
Hristos şi ucenicul Lui nu caută slava care vine de la oameni. Este fericit şi mulţumit cu slava care vine de la Dumnezeu, Tatăl Său Iubit şi de la fiii Săi iubiţi.
2 - Noi avem o împărăţie veşnică care nu se clatină. Avem o avuţie care nu piere, un aur care nu rugineşte.
De pe acum avem bucuria unor făgăduinţe nebănuite - iar mâine dimineaţă le vom primi pe toate acestea - şi mult mai mult.
3 - Dorim numai slava care este în părtăşie cu Hristos, noi fugim de laudele lumii şi de lucrurile ei.
Şi nu ştim cum să facem nu să câştigăm slava lumii acesteia ci să scăpăm deplin de ea.
Singurătatea şi rugăciunea sunt pentru noi o fericire de mii de ori mai mare decât orice fanfare şi aplauze lumeşti,
iar petrecerea împreună cu fraţii noştri şi cu cei care privesc spre slava viitoare, este pentru noi o bucurie şi o cinste nespus mai mare decât a sta la masa tuturor împărăţiilor pământului.
4 - Sus pe munţii meditaţiei şi ai renunţării, cu cât mai departe de pământ, cu atât mai aproape de cer, noi suntem nespus mai fericiţi decât orice împărat lumesc.
În dragostea şi în părtăşia cu Hristos Domnul nostru iubit, noi suntem păstraţi mereu pe înălţimi binecuvântate şi avem mereu o stare din care putem privi cu o suverană milă la toată nemernicia şi deşertăciunea tuturor tronurilor lumii. Deplângând pe nefericiţii care se frâng sub greutatea lor şi se prăbuşesc sub blestemul păcatelor acestora. Noi ne bucurăm de o împărăţie veşnică.
Nici o împărăţie nu se poate asemăna cu Împărăţia care o avem noi în Hristos. Şi nici un tron nu-i asemenea Tronului nostru (Apoc. 3, 21).
Cinstea de robi şi de prieteni ai lui Hristos, n-am vrea s-o schimbăm cu cinstea întregii lumi (Rom. 6, 22).
Şi vai de acela care o schimbă.
5 - Şederea în pustie şi în singurătate, îşi are şi ea vremea ei.
Lipsurile şi încercările îşi au şi ele vremea lor.
După cum a trebuit să intri în ele, aşa va trebui să şi ieşi.
După ce trece vremea ei, fiecare stare încetează. Fiecare împrejurare se schimbă. Şi cea grea. Şi cea fericită.
6 - Drumul lui Hristos pe pământ e un drum cu multe tuneluri. Eşti când în umbră, când în lumina Crucii, cu El.
Dar nici o umbră, nici un întuneric, nici o încercare nu ţine veşnic pe pământ.
Uneori tunelurile sunt lungi şi întunecoase e adevărat, dar alteori mai scurte.
Însă totdeauna şi după fiecare, vine iarăşi lumina.
7 - Orice închisoare îşi are şi liberarea ei, în afară de Infern. Numai de acolo nu se mai iese niciodată.
Nu trebuie să te laşi niciodată copleşit de teamă oricât ar veni de pe neaşteptate un tunel. Şi oricât de mult ar fi să ţină, tot pe neaşteptate se va şi sfârşi.
Tot aşa vei şi ieşi din el, dacă nu pe pământ, - pe sub el.
8 - Ce bine este să te desparţi totdeauna frumos de oameni mergând apoi la rugăciune pentru ei.
În fiecare seară, de fiecare dată, şi de fiecare om, e bine să te desparţi totdeauna frumos. Căci cine ştie dacă îl vei mai vedea vreodată pe acela de care trebuia să te desparţi în seara aceasta.
Chiar şi de la cei din casa ta ia-ţi rămas bun frumos seara, când mergi la culcare dintre ei.
Apoi ce bine este să te rogi totdeauna pentru acela de care abia te-ai despărţit.
9 - Ce bine este ca după ce s-a terminat adunarea, să te retragi puţin de-o parte şi să te rogi, pentru cei care au auzit Cuvântul lui Dumnezeu, iar acuma au plecat din nou la necazurile şi la luptele lor.
Ei au plecat pe drum... Şi poate au de mers noaptea. O, câte primejdii sunt pe drum noaptea în călătorie.
Cei care umblă noaptea au mult mai multă nevoie de rugăciune decât toţi ceilalţi! Roagă-te pentru ei.
10 - Când porneşti la drum, du-te cu stăruinţă cu gând şi voinţă puternică să ajungi până la ţinta pe care porneşti!
Cine porneşte cu îndoială şi merge până la un loc numai, iar nu până la ţintă, acela este un om nehotărât, un om neserios, care niciodată nu va fi în stare să facă nimic folositor.
11 - Cine se apucă de un lucru, sau de o rugăciune, sau de un drum,
- acela trebuie să se apuce totdeauna cu hotărâre
să urmeze cu stăruinţă
şi în aşa fel, încât să ajungă neapărat la izbândă.
Cine cere să ceară până va primi,
cine caută, să caute până găseşte
cine bate, să bată până ce i se va deschide!
În aşa fel trebuiesc înţelese aceste cuvinte şi acest drum.
12 - Dacă ai pornit pe calea Domnului, mergi pe ea până la sfârşit, până la moarte, până la mântuire.
Dacă te-ai predat Domnului în Lucrarea Sa, rămâi în ea până la capătul vieţii, până la moartea ta,
şi dacă ai pus un legământ mergi pe el până la capătul slujbei şi luptei tale, fără să te abaţi nici la dreapta, nici la stânga,
oricât ar fi de viclean mincinosul şi prefăcutul care te cheamă.
Oricât de puternic leul care răcneşte.
Şi oricât ar părea de oaie, lupul care vine să te fure.
13 - Nu plecaţi dragii mei, nicăieri şi niciodată, fără să-L chemaţi stăruitor pe Domnul cu voi.
Şi nu plecaţi mai ales la drum greu şi necunoscut fără a-L ruga pe Domnul cu toată stăruinţa să vină cu voi.
Aveţi grijă de lucrul acesta în orice vreme, căci fiecare drum este plin de primejdii în care uşor poţi să te pierzi dacă n-ai o puternică ocrotire de la Domnul.
14 - Câte o ispită ne vine obişnuit, totdeauna.
Dar în vremea încercării tocmai în asta este greutatea, că ne vin mai multe ispite şi mai puternice deodată.
Noaptea şi vântul şi marea sunt mai întărâtate
noaptea şi puterea întunericului e mai mare
noaptea, şi noi suntem mai slabi,
şi tot ce ne înconjoară ne este în vremea ispitei mai potrivnic şi mai vrăjmaş.
Câtă nevoie avem noi atunci să ne fi rugat mai înainte! Cu câtă linişte şi biruinţă am trece prin vânturile potrivnice şi peste mările întărâtate, pregătiţi prin rugăciune.
Dar atunci trebuie să facem şi noi ca ucenicii. Trebuie să-L silim şi noi pe Domnul să vină cu noi. Să stăruim şi noi ca Iacov când I-a zis Domnului: Nu Te las până nu mă vei binecuvânta (Facere 32, 26-28),
atunci vom ajunge şi noi biruitori. Căci mult poate rugăciunea fierbinte a celui neprihănit (Iacov 5, 16).
16 - Totul este cu putinţă celui ce crede şi se roagă.
Numai dacă sufletul este credincios statornic şi dacă rugăciunea lui este stăruitoare.
Căci când omul credincios luptă cu Dumnezeu aşa, omul totdeauna Îl biruie pe Dumnezeu prin rugăciune.
Fiindcă Dumnezeu este iubire, iar iubirea nu rezistă rugăciunii.
17 - Hristos poate realiza imposibilul.
Dar şi ai Săi, pot în măsura în care cred puternic şi trăiesc în unitate şi părtăşie cu El. Prin Harul Său şi ei au putut, şi vor putea realiza şi ei lucruri socotite omeneşte imposibile, ca Domnul lor Isus.
Hristos a făcut lucruri nemaipomenite. Ai Săi au făcut şi ei la fel. Sfântul Pavel spune: că n-aş îndrăzni să pomenesc nici un lucru pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine... fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele, fie prin puterea semnelor şi a minunilor, fie prin Puterea Duhului Sfânt (Rom. 15, 18-19).
18 - Nu vă temeţi niciodată!
Luptaţi-vă cu toată puterea pe care o aveţi, - după ce v-aţi pregătit prin rugăciune. Şi apoi aşteptaţi cu încredere neclintită şi tare.
Căci oricât ar dura lupta, biruinţa va fi tot a lui Hristos pentru voi.
19 - În timp ce noi ne rugăm aici, alţii se roagă departe altundeva, dar fiecare simte că-i ascultat de Acelaşi Domn care este Hristosul nostru.
Pentru că El este în orice loc, în orice timp şi lângă oricine, care Îl caută din toată inima şi doreşte părtăşia cu El.
Hristos are aceeaşi putere biruitoare asupra oricăror împotriviri şi oricăror potrivnici.
20 - Noi ne temem numai atunci când uităm că Hristos trăieşte pururea ca să mijlocească pentru noi (Evrei 8, 6).
Inima noastră se tulbură şi se zbuciumă numai atunci când uită că Hristos este cu ai Lui, şi că va fi cu ei până la sfârşitul veacurilor (Matei 28, 20).
Ne temem numai atunci când nu credem în Cuvântul făgăduinţei Sale şi în adevărul mai tare ca orice, că El este Viu şi va fi Viu în vecii vecilor (Apoc. 1, 18; 5, 14).