Cap. 5 - Întâia judecată

„Ce mărturisesc aceștia împotriva Ta?”

Părintele Iosif afla despre toate aceste febrile pregătiri care se făceau pentru aducerea lui la judecată - doar din cele publicate prin foile Mitropoliei.

Totuși, mai nădăjduind încă într-o rămășiță de temere de Dumnezeu, de respect pentru adevăr și de simț de răspundere în inima lor pentru Lucrarea Oastei, pentru cauza Bisericii și pentru interesul poporului - făcea mereu tot felul de apeluri și de încercări pentru aplanarea conflictului și pentru revenirea păcii.

În aceste încercări învinuitul căuta să-și apere marea și sfânta lui dreptate și să apere mereu și sfânta cauză a Oastei, - pentru a preveni o sentință nedreaptă, care ar împinge totul într-o prăpastie care ar putea fi fără ieșire. Căutând pacea și alergând după ea, era gata să-și recunoască vini pe care nu le avea, nădăjduind că și cei ce le aveau, - și le vor recunoaște. Spre a se putea astfel înlătura zidul despărțitor care creștea între cele două părți tot mai gros și mai rece.

Dar o grabă vinovată urgenta totul, parcă anume ca nu cumva să se ivească ceva neprevăzut care ar fi putut amâna sau zădărnici un plan pus la punct cu atâta abilitate și efort. Se ivise marea ocazie - căutată de atâta vreme, - nu trebuia nicidecum scăpată. Întocmai cum spune Scriptura: ...O, cât de bine știe omul să-și întocmească planurile când este vorba să urmărească ceea ce îi place (Ieremia 2, 33).

În întâmpinarea procesului care i se pregătea părintelui Iosif, el înaintă Consistoriului Mitropolitan următoarea scrisoare:

A P Ă R A R E A

înaintată în scris Consistoriului Spiritual Eparhial de către Pr. Iosif Trifa, înainte de a cunoaște actul de acuză.

Prea Venerat Consistoriu Spiritual Eparhial,

La acuza ce mi se aduce, precizez și răspund din partea mea următoarele:

Cauzele care m-au dus la ieșirea din ascultarea ierarhică și la scoaterea unei foi afară de această ascultare - sunt arătate pe larg în articolul Istoria unei Jertfe, din foaia Ostașul Domnului pe care o alătur aici.

Mersul conflictului este arătat acolo numai până la un loc, până la data foii. De atunci încoace mai servesc Consistoriului Spiritual eparhial următoarele date și amănunte care, cred, își au însemnătatea lor.

Văzând că conflictul continuă și nu se face nimic pentru o oarecare aplanare, m-am prezentat la păr. rector al Academiei Teologice, Nicolae Colan, rugându-l să aducă la cunoștință I.P.S. Sale Mitropolitului Nicolae, că eu nu înțeleg să tulbur liniștea Bisericii și în special a Arhiepiscopiei. Întrucât o înțelegere nu s-ar mai putea face, eu sunt gata să părăsesc Sibiul și Arhiepiscopia. Prin aceasta vedeam eu un început de descordare, o ușurare a situației, pentru că pe atunci era o mare tulburare pe fronturile Oastei. N-am primit însă nici un răspuns în cauză.

Mai târziu, pe la începutul lunii trecute (martie 1935) - o anumită mijlocire între I.P.S. Sa și mine, a făcut pr. prof. Nanu pe care l-am rugat să ducă la reședință dorul și dorința mea de a relua raportul de ascultare și de soluționare în chip fericit a chestiunilor care au produs dureroasa frământare. Am chiar și propus Praznicul Învierii ca cel mai potrivit pentru a face o bucurie pentru Oastea Domnului - și pentru toată țara.

N-am primit însă nimic, nici o indicație. Văzând că vremea trece și lucrurile se amână, mi-am cerut audiență la I.P.S. Sa. M-am prezentat și mi-am cerut iertare. La un rezultat precis însă, nu s-a putut ajunge. I.P.S. Sa mi-a spus să precizez în scris ceea ce am de spus. Eu eram de părere să se lămurească mai întâi verbal toate chestiunile care au produs frământarea și apoi să se precizeze în scris ceea ce va fi necesar.

Văzând că I.P.S. Sa stăruie să precizez în scris ceea ce am de spus, am făcut și acest lucru.

Cu data de 18 aprilie 1935 am înaintat I.P.S. Sale următoarele rânduri:

Înalt Preasfințite Stăpâne,

În preajma Anului Nou al anului acesta, precum este știut, - s-a iscat un dureros conflict în legătură cu mișcarea Oastea Domnului. Felul cum s-a desfășurat acest conflict m-a silit să ies din ascultarea ierarhică.

Regret și mă doare că în așteptarea unei soluții de înțelegere - eu am rămas în starea aceasta. Declar însă că departe de mine, a fost, este și va fi, gândul să permanentizez starea aceasta, sau să o prefac într-un conflict de Biserică, cu vătămarea canoanelor și a ierarhiei, sau să pornesc în direcția aceasta mișcarea Oastea Domnului. Ca dovadă despre aceasta aduc și faptul că, îndată după deschiderea conflictului m-am prezentat I.P.S. Sale Patriarhul Dr. Miron Cristea declarând că înțeleg să rămân până la sfârșitul vieții mele ca slujitor devotat al Bisericii și supus disciplinei bisericești, așteptând rezolvarea conflictului din partea Sf. Sinod, respectiv a forurilor bisericești competente.

Iar de altă parte, membrii mișcării Oastea Domnului au făcut și ei din toate părțile țării declarații solemne că înțeleg să rămână pentru totdeauna fii credincioși ai Sfintei Biserici, așteptând și ei dezlegarea fericită a neînțelegerii ce s-a iscat.

Recunosc că în desfășurarea acestei acute neînțelegeri am avut și unele ieșiri pe care le regret, îmi exprim părerea de rău pentru ele și îmi cer iertare.

Regretând toate și cerându-mi iertare pentru toate, doresc să reintru în ascultarea ierarhică, urmând însă și cerând ca odată cu aceasta să fie soluționate în chip fericit și chestiunile din cauza cărora a ieșit această dureroasă frământare.

Iar întrucât rămânerea mea în Arhiepiscopia Sibiului ar fi neavenită, - fie în felul în care s-au desfășurat lucrurile, fie din greutatea ce s-ar ivi la soluționarea chestiunilor în cauză, - în interesul liniștii și păcii sfintei Biserici, eu sunt gată să fac și jertfa aceasta de a părăsi Sibiul și dieceza Sibiului, cerându-mi arhiereasca binecuvântare pentru a trece într-o altă eparhie.

Sibiu, la 23 aprilie 1935

Cu smerită supunere,

Preot I. Trifa.

... Cu scrisoarea aceasta eu credeam că se deschide drumul aplanării conflictului.

N-am primit însă nici un fel de răspuns, sau indicație.

Am precizat aceste amănunte ca o dovadă că eu am căutat mereu reluarea raportului de ascultare ierarhică și de soluționare a conflictului. Mi s-a cerut mereu reintrarea în ascultare - și am căutat-o.

De încheiere rog pe veneratul Consistoriu Spiritual eparhial, în judecarea acestei cauze să țină seama și de faptul că aici nu este vorba numai despre o abatere și pedepsirea ei ci este vorba despre soluționarea fericită a unei chestiuni care agită o Biserică întreagă, o țară întreagă.

În interesul Bisericii și al neamului meu pentru care și eu am făcut ceea ce Domnul mi-a ajutat să fac, - eu doresc ca Veneratul Consiliu Spiritual să afle calea cea mai bună care să aducă mult dorita aplanare a conflictului, pentru ca binecuvântata mișcare de înviorare Oastea Domnului să-și poată continua drumul ei de lumină.

Aceste rânduri sunt răspunsul meu de apărare înainte de a cunoaște tot cuprinsul actului de acuzare.

Din cuprinsul actului de acuzare voi spicui unele afirmații la care dau răspunsul cuvenit în procesul verbal.

Sibiu la 9 mai 1935.

Preot Iosif Trifa.

Dar pe aceeași zi, de 9 mai 1935, se și ținu prima judecată.

Trecuse doar o săptămână după Paști (Paștile acelui an se ținuseră pe ziua de 28 aprilie). Abia așteptaseră să treacă. Nu putuseră face judecata tocmai odată cu a Mântuitorului. Așteptaseră și aceștia să treacă Paștile, întocmai cum așteptaseră ceilalți să treacă ale lor...

Iată - scris literă cu literă - procesul verbal despre toată judecata care i s-a făcut părintelui Iosif, cu toate interpretările care s-au dat faptelor și cuvintelor sale, - cu tot felul chinuitor în care s-a desfășurat procesul, cu numele celor care l-au judecat la ordinul Stăpânului - și cu sentința definitivă pe care au dat-o și asupra căreia se știa de la început că nu se va mai reveni niciodată.

Cine va cerceta în amănunt toate afirmațiile din acest proces verbal, va vedea uimit câte inexactități de date, câte deformări de fapte evidente și câte interpretări răuvoitoare sunt conținute în el. Pe astfel de temeiuri a fost condamnat omul lui Dumnezeu.

Iată mai jos învinuirea aceasta, asupra căreia se vor apleca mulți și din care viitorul va arăta cât de nedrepte au fost afirmațiile pe baza cărora a fost condamnat păr. Iosif. Și cât de asemănătoare a fost în fond, învinuirea aceasta cu cea a Domnului Isus.

Copie

Consistoriul Spiritual al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia și Sibiu

Nr. 16/1935.

Consistoriul Spiritual al Arhiepiscopiei de Alba Iulia și Sibiu, în procesul pornit contra protopopului Iosif Trifa de la Sibiu de către P. V. Consiliul Arhiepiscopesc din Sibiu, cu nr. 1321/1935 Bis. pentru delictele disciplinare și judecătorești ale Bisericii Ort. Rom. art. 14, 15 și 17 apoi art. 9 - și în conformitate cu art. 78 lit. b și art. 81 din același Regulament, în ședințele sale ținute în 8 și 9 mai în localul Mitropoliei din Sibiu.

După cercetarea tuturor actelor acuzării, ascultând dezbaterile publice dezvoltate în ședință, cu participarea acuzatului preot Iosif Trifa precum și a procurorului general: consilier Arhiepiscopesc - referent Dr. Andrei Gâlea ca reprezentat al autorității bisericești, după ce acuzatul își susține acuza, după ce se citește în întregime de către președinte acuza, după ce se citește darea de seamă a judecătorului încredințat cu referarea, după ce Consistoriul încearcă să înduplece pe acuzat să revină necondiționat sub ascultarea și disciplina canonică, fără a ajunge la rezultatul dorit, după ce ia act de apărarea scrisă și de apărarea verbală a acuzatului, luată la proces verbal, aduce următoarea

SENTINȚĂ

Acuzatul, protopopul Iosif Trifa, de 47 de ani, domiciliat în Sibiu, cetățean român, ortodox, este vinovat de abaterea de la învățăturile evanghelice cuprinse în Sf. Scriptură a Testamentului Nou la sf. Matei 18, 17; 1 Tesaloniceni 5, 12; Romani 13, 1; 1 Petru 2, 13, - care poruncesc ascultarea de Biserică. Este vinovat de călcarea dispozițiilor sf. canoane ale Bisericii noastre: 31, 39 și 55 apostolești, 5 al Sinodului loc. Antiohia și 10 al Sinodului loc. Cartagena, care indică caterisirea ca pedeapsă pentru nesupunere față de autoritatea bisericească legală. Este vinovat de a fi călcat dispozițiile art. 2 lit. a; art. 3 lit. m și z; art. 14, 15 și 17 din regulamentul de procedură sus menționat care toate definesc vinovăția de schismă, în consecință pe baza suscitatelor învățături evanghelice, canoane și articole de regulament, și în conformitate cu art. 4, 2, lit. c, - din același regulament, se pedepsește cu caterisirea. Sentința de față s-a adus cu unanimitatea voturilor, cu drept de apel în termen de o lună, în conformitate cu art. 203 din regulament.

MOTIVE

În ședința dată în procesul disciplinar al preotului Iosif Trifa:

1. Istoricul chestiunii. Pentru cunoașterea precisă a chestiunii este absolut necesar a face o rezumare, un istoric al chestiunii:

În toamna anului 1921 părintele Iosif Trifa, paroh în satul de munte Vidra din Munții Apuseni a fost chemat de către Înalt Prea Sfinția Sa Mitropolitul nostru Dr. Nicolae Bălan la centrul Academia Teologică Andreiană, trecând apoi într-o slujbă administrativă, apoi în cea de director al Orfelinatului de la centru, iarăși într-o slujbă administrativă și în fine figurând ca preot al Catedralei din Sibiu. În răstimp a avut și postul de misionar al Arhiepiscopiei.

Cu începutul anului 1922 a fost încredințat în mod special cu redactarea foii religioase pentru popor Lumina Satelor, care apărea deja de un an la Sibiu ca foaia de propagandă a Arhiepiscopiei. Alegerea făcută de Înaltul Ierarh a fost norocoasă căci părintele Trifa s-a devotat cu multă râvnă și cu mult suflet redactării acestei foi prin care Înalt Prea Sfinția Sa țintea să provoace o mai intensă viață religioasă. În numărul de Anul Nou 1923, părintele Trifa lansează un apel către cititori în care îi cheamă pe aceștia la un voluntariat, la o luptă împotriva beției și a sudalmelor. Apelul a căzut pe un pământ însetat de o asemenea sămânță. Setea religioasă a poporului nostru drept credincios, înspăimântat de valul de necredință de după război a făcut ca apelul de Anul Nou să fie primit în masele largi ale poporului cu o neașteptată simpatie. Aderențele veneau cu zecile și sutele.

Mai târziu, încurajați de aceste dovezi de înțelegere și de succesul avut, căci mișcarea se mărea din zi în zi, cei ce se legau a lupta împotriva beției, sudalmelor, fumatului și a altor păcate începură a-și lua numele de ostași ai Domnului. Astfel, încet dar progresând necontenit s-a născut mișcarea cunoscută sub numele de Oastea Domnului, în jurul propagandei și scrisului de la Lumina Satelor. Cum Lumina Satelor nu mai ajungea, a început să apară în 1930 ca supliment la vechea foaie, una nouă: Oastea Domnului, care mergea împreună cu Lumina Satelor, acelorași cititori. Întregul răstimp, mișcarea sus-descrisă se mărea prin propaganda necontenită și prin sprijinul moral al autorității, care prin îndemnuri, îndrumări și ordine date preoției, căuta pe de-o parte s-o lanseze, iar prin respingerea atacurilor de tot felul căuta să o apere. Numărul ostașilor ajungea cifre tot mai impunătoare.

Acum se cerea tot mai multă muncă și păr. Trifa a fost desărcinat de toate celelalte obligații de serviciu, rămânând numai îndatorirea de căpetenie: Redactor la cele două foi și cu mișcarea de trezire religioasă din sânul Bisericii Oastea Domnului.

În tot acest timp, părintele Trifa a primit salar regulat ca orice alt funcționar din cler și a beneficiat de locuință gratuită, ba în răstimp destul de lung a beneficiat și de întreținere, luminat și încălzit, împreună cu fiul său Tit. Până la acest punct, lucrurile au mers normal. Părintele Trifa a funcționat într-o slujbă bisericească, încredințat fiind cu o anumită funcție specială, primind remunerațiile corespunzătoare. Mărindu-se tirajul Luminii Satelor, iar pe de altă parte păr. Trifa dând la iveală și tipărind o serie de cărți, scrise de P.C. Sa în legătură cu mișcarea Oastea Domnului, venind și criza economică, avea de luptat cu scumpetea tiparului care apăsa întreaga presă și pe toți autorii. Nemulțumit de sumele mari de bani pe care trebuia să le verse periodic pentru tipărirea foilor și cărților sale tipografiei arhidiecezane din Sibiu și-a pus în gând să înființeze o tipografie proprie.

Firește, n-a cerut nici o aprobare, căci de la început autoritatea bisericească înțelesese să-i lase deplină libertate, tocmai pentru a nu fi stingherit în misiunea sa. Ideea cu tipografia a lansat-o la foaie. Ostașii din întreaga țară au sărit în ajutor cu colecte, donații și liste de subscripții, care toate s-au publicat în foaie. Sumele astfel adunate în decursul timpului fac în total 316.260 lei (v. circ. nr. 4151 pres.). La intervenția I.P.S. Sa Mitropolit, Banca Națională a României a dăruit suma de 80.000 lei. Suma nu era suficientă, dar respectabilă. Părintele Trifa comandă în Germania, la Lipsca și aduce de acolo o tipografie nouă care a costat suma de un milion și jumătate de lei, cum afirmă P.C. Sa. De bună seamă, o parte însemnată a rămas datorie care urma să fie acoperită din venitul foilor, din venitul tipografiei și viitoare donații.

Către sfârșitul anului 1933 păr. Trifa a încercat fără să anunțe pe nimeni, ci în mare taină să mute la București tipografia, ca astfel să nu mai fie în vreun fel expus nici unui control din partea autorității bisericești. Încercarea a fost zădărnicită prin intervenția din ultimul moment a Pr. Veneratului Consiliu Arhiepiscopesc. Acest fapt l-a amărât nespus de mult pe păr. Trifa. Visul său fusese să intre în posesiunea exclusivă și necontrolată a tipografiei ca proprietar particular, uitând cu totul că tipografia se înființase - ce-i drept, la inițiativa sa, - dar ca o zestre a Oastei Domnului cum singur înfățișa în foaie că Mireasa Vântului ca Tunul cel mare al Oastei - și uitând iarăși că o finanțase cu mijloacele ostașilor, ale foilor, apoi ale B. N. a României și numai în parte (ceea ce rămâne de stabilit) și din mijloace proprii. În februarie-martie 1934 cere - și în octombrie 1934 obține, înscrierea acestei tipografii pe care de multă vreme o privea ca pe o avere personală, în mod tainic pe numele său, împreună cu librăria și compactoria.

Ținta sa era să tipărească acolo atât cele două foi sau măcar Oastea Domnului cât și cărțile sale. Având însă Mitropolia tipografia proprie, nu i-a încuviințat trecerea foilor la altă tipografie. De aici pornește supărarea P. Cuc. Sale. De aici înainte cu păr. Trifa se întâmplă o mare schimbare la față. Cu adresa sa din 31-XII-1934, păr. Trifa încunoștințează pe I.P.S. Sa Mitropolit că: față de felul cum s-a desfășurat consfătuirea noastră de ieri (consfătuirea în prezența păr. V. Ouatu și a d-lui I. Gr. Oprișan și de la care păr. Trifa se retrăsese) - cu regret Vă aduc la cunoștință că pentru moment am încetat redactarea și tipărirea foii Oastea Domnului a cărei proprietate îmi aparține, fiind fondatorul și creatorul ei. Odată cu aceasta Vă rog a dispune să nu mai figurez pe frontispiciul foii Lumina Satelor ca redactor. Mi-am înaintat și demisia din postul ce l-am avut după ce din cauza de boală nu mai sunt capabil de serviciu. Așijderea fiul meu Tit renunță la bursa ce i s-a acordat (v. dosar nr. 2).

P. V. Consiliu Arhiepiscopesc, în ședința din 2-I-1935 nr. 32 primește demisia înaintată de păr. Trifa, îl absolvă de toate însărcinările și încredințările avute în legătură cu mișcarea Oastea Domnului și cu cele două foi și îl invită totodată a prezenta o dare de seamă despre toate chestiunile în legătură cu Oastea Domnului (v. actul la dosar nr. 3). La acest act oficios păr. Trifa răspunde cu o adresă datată din 5-I-1935 (v. la dosar nr. 4) prin care deneagă supunerea în mod precis, spunând că n-a primit nici o însărcinare de la nimeni, n-are să dea seamă nimănui și adaugă textual: creația spirituală a Oastei Domnului a venit pe de-a-ntregul de la Domnul. El mi-a inspirat-o și prin El am creat-o. El Singur mi-a dat însărcinarea în creația acestei mișcări. Lui Singur am gestiuni de predat. El Singur mă poate absolva în această însărcinare și El Singur mă poate opri să nu mă mai ocup de ea.

În același timp, sub nr. 97 din 4-I-1935 (v. dosar nr. 5) i se adresează păr. Trifa pe cale prezidențială un avertisment că orice publicații cu caracter religios și moral, va putea da la lumină numai cu încuviințarea prealabilă arhierească, arătându-i-se totodată normele canonice privitoare la acest obiect. Nesocotind acest ordin ierarhic limpede și precis, păr. Trifa imediat, deja la 6 ianuarie 1935, ca o sfidare face să apară în Sibiu o foaie nouă intitulată emfatic Isus Biruitorul care, oprită la timp, în sensul celor de mai sus, reușește după o nefericită intervenție a unui bărbat politic, să apară din nou la 24 februarie - și de atunci continuă să apară regulat, fără autorizație, împotriva opreliștii hotărâte. În această foaie păr. Trifa cheamă în jurul său Oastea Domnului, scoțând-o și tinzând s-o scoată de sub supravegherea Bisericii. Acestea sunt faptele în șir cronologic.

2. Abaterile păr. Trifa:

a - În general atitudinea și manifestarea mai sus arătată, a păr. Trifa se înfățișează în mod hotărât și evident ca o totală cădere de la Biserica strămoșească al cărei slujitor este. Denegarea ascultării. Neascultarea de autorități superioare, legal instituite ale Bisericii. Neîmplinirea ordinelor și dispozițiilor și pornirea unui act de anarhie, de răzvrătire cu bună știință împotriva autorității bisericești, - toate aceste momente îl pun pe păr. Trifa în afară de Biserică. Singur și de bună-voie a ieșit din cadrul Bisericii și din disciplina canonică. O stare de autoexilare care la oricare alt slujitor bisericesc ar avea numai o însemnătate restrânsă, individuală, în cazul păr. Trifa se transformă într-un act de schismă, cu mult mai grav și cu urmări și mai grave. Păr. Trifa ieșind de sub ascultarea arhierească, de sub disciplina canonică, care trebuie să domnească în orice biserică, nu iese singur, ci tendința lui este de a duce cu sine în vag spre o țintă nedefinită, întreaga armată de peste 100 de mii de ostași ai Domnului, credincioși fii ai Bisericii, din toate unghiurile țării. Nu mai este vorba de un act de insubordinațiune al unei persoane ci de o tendință de schismă. În partea specială vom arăta aceasta.

Biserica însă nu poate privi cu nepăsare la această pornire schismatică, căci ce altceva înseamnă sau va însemna o Oaste a Domnului a păr. Trifa, fără supraveghere, fără control, fără amestecul Bisericii prin ierarhii legiuiți? Ar fi semnalul distrugerii unității de credință, de doctrină și de conducere. Toate veleitățile individuale trebuie să dispară în fața postulatului suprem: unitatea de credință prin însăși Biserica noastră. În fața acestui postulat stă păr. Trifa gata de luptă, dorind să scuture jugul supravegherii și al disciplinei bisericești.

b - În special, păr. Trifa, greșește în mai multe cazuri, care se pot arăta la următoarele chestiuni:

1 - Chestiunea încredințării păr. Trifa. Păr. Trifa susține că nu a primit nici o încredințare de la nimeni (dosar nr. 4). Păr. Trifa a fost preot în Vidra. A fost chemat de Înaltul său Ierarh, l-a încredințat cu redactarea foii Lumina Satelor și prin foaie la acțiunea de trezire religioasă, la înviorarea sentimentului religios. A primit o slujbă de misionarism, pentru care nu se dau ordine în scris, ci se vorbește de la suflet la suflet. Evident că păr. Trifa n-a venit singur, nechemat, nu a ajuns la foaie fără însărcinare, fără însărcinare nu putea lua conducerea foii. În mod precis deci păr. Trifa a fost chemat și designat să îndeplinească o anumită funcțiune în sânul Bisericii noastre. Nu numai pentru că a fost salariat ci pentru că i s-a designat și câmpul de acțiune: trezirea religioasă prin foaia dată în mâinile sale. Deci afirmația că n-a avut nici o încredințare de la nimeni, care afirmație este baza viitoarei sale răzvrătiri, cade de la sine.

2 - Chestiunea tipografiei: deși această chestiune face obiectul unui litigiu de drept civil, o înfățișăm pentru lămurirea punctelor următoare: tipografia înființată de păr. Trifa fără ordin precis, fără încuviințări și aprobări scrise, dar evident cu încuviințarea tacită a autorităților, care lăsaseră deplină libertate de mișcare păr. Trifa, ca în orice încercare de lărgire a mișcării începute, a fost adusă din Germania, din Lipsca, și a costat un milion și jumătate de lei. La procurarea ei au contribuit: suma de 316.260 lei donații, colecte, liste de subscripție din întreaga țară, care au dat cu inimă pentru Mireasa Vântului, pentru Tunul cel mare (v. ordinul nr. 4151/1935 și conform adunării făcute în Lumina Satelor) - suma de 80.000 lei dăruită de Banca Națională a României și adusă de Înalt P.S. Sa Mitropolitul în acest scop, sumele rezultate din desfacerea foii Lumina Satelor care sume nu se pot constata. Afirmativele sume vărsate de păr. Trifa care în lipsa unei dări de seamă nu se pot constata, (v. art. Istoria unei Jertfe din Ostașul Domnului 2-3-4) - firește că nu s-a plătit întreagă suma cât a costat tipografia. Restul datoriei urma să se achite din venitul viitor al tipografiei, din donațiile ostașilor și din venitul foilor. Păr. Trifa susține că tipografia este a sa. Dar nu o dovedește. Refuză a da socoteală. Dar banii de la ostași s-au dat păr. Trifa personal, sau pentru o realizare ostășească? Evident că nu. Erau pentru lupta Oastei. O zestre a ei. Asemenea și suma de 80.000 lei de la Banca Națională și sumele din desfacerea foii.

3 - Foaia Oastea Domnului. În aceeași situație se află și foaia Oastea Domnului, scoasă ca supliment la Lumina Satelor. Deci în mod evident această foaie a putut apărea numai ajutată de gospodăria generală creată în jurul Luminii Satelor și a mișcării Oastea Domnului.

4 - Ieșirea din ascultarea și disciplina canonică:

a - După cele premerse care au avut scop de lămurire, în 31-XII-1934, păr. Trifa își dă demisia din slujba ce o ocupa după ce am arătat la pct. 1 (dosar nr. 2). Aici precizăm că demisia urmează după încercarea neizbutită de a transporta pe furiș tipografia la București și după ce tot în mod clandestin își înregistrează tipografia pe numele său. În mod firesc, oricărui slujbaș când demisionează i se impune o predare a slujbei și a accesoriilor, o dare de seamă. Nimeni nu pleacă din slujbă ca de la o casă fără stăpân.

I s-a cerut și păr. Trifa o astfel de dare de seamă despre ceea ce a făcut, realizat și lasă în urmă. Răspunsul păr. Trifa este fără precedent: n-am primit nici o însărcinare, nici o încredințare (dos. act nr. 4). N-am de prezentat nici o dare de seamă (idem). Refuz categoric de a îndeplini un ordin. O notorie neascultare de autorități. Păr. Trifa săvârșește o abatere disciplinară, de sub art. 2, lit. a și delictul disciplinar de sub art. 3, lit. z. Neîndeplinirea ordinelor și a dispozițiilor impuse de autoritățile bisericești, conform art, 15. Acest delict disciplinar este considerat de schismă. Mai precis se încadrează și se stabilește delictul în art. 17 din regulamentul disciplinar. Din unirea acestor trei definiții din regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare și judecătorești ale bis. Ort. Rom. reiese că neîmplinirea ordinelor, neascultarea de autorități, sunt egale cu schisma (art. 15). Și se pedepsește până la pedeapsa depunerii.

Păr. Trifa este în opoziție cu învățătura sfintei noastre Biserici. Sf. apostol Pavel în Romani 13, 1 spune: Tot sufletul să se supună stăpânirilor celor mai înalte, căci nu este stăpânire fără numai de la Dumnezeu, - 1 Petru 2, 13 spune: Deci supuneți-vă la toată omeneasca zidire pentru Domnul. Matei 18, 17 spune: De nu va asculta nici de biserică să-ți fie ție ca un păgân și vameș. 1 Tes. 5, 12 spune: Și vă rugăm pe voi fraților să cunoașteți pe mai marii voștri întru Domnul. Păr. Trifa este în opoziție și a sf. canoane ale Bisericii. Porunca a treia bisericească zice: Să cinstești fețele bisericești.

b - alt caz: păr. Trifa i s-a poruncit prin ordinul nr. 97/1935 că orice publicație de ordin religios și moral se poate publica numai cu prealabila încuviințare arhierească (dos. act. nr. 5). I s-a dat și jurisprudența (C.F. Milaș: Dreptul bisericesc oriental, trad. de Cornilescu-Radu, pag. 363-364) ordin precis, datat 4 ianuarie 1935. În 5 ianuarie 1935, la două zile, păr. Trifa scoate foaia Isus Biruitorul, fără această încuviințare prealabilă, calcă ordinul arhieresc și desfide pe arhiereul său. Este a doua oară în cazul de neîndeplinirea ordinelor primite și de neascultare de autorități și cade sub aceleași pedepse, arătate la punctul premergător.

5 - Defăimarea chiriarhului și a autorității bisericești: chestiunea aceasta este deosebit de gravă. Îmbătat de norocoasele rezultate avute cu mișcarea pornită, păr. Trifa îndată după demisionarea sa începe să manifeste o atitudine detestabilă pentru orice credincios dar mai detestabilă pentru un preot și mai ales pentru unul care se bucurase în mod evident de încrederea, aprecierea și deosebitul sprijin al chiriarhului său, începând a lovi în însuși acest chiriarh care îl scosese din satul de munte, unde ar fi rămas necunoscut la lumină, căci desigur că singura carte a sa de predici Spre Canaan nu l-ar fi putut scoate la suprafață.

Reținem mai întâi că păr. Trifa și-a înaintat singur demisia: tonul pe care o face arată pe omul amărât și iritat, căci renunță și la bursa votată fiului său. Faptul că i s-a primit demisia l-a contrariat. Acum începe împotriva superiorilor săi o luptă pe față, un război fățiș. În articolul Pentru Istoria Oastei (vezi Ostașul Domnului II, 1-2/1935) scrie:

Am fost tratat din partea superiorilor mei ca un câine vrednic de bătut și de lepădat, după ce și-a făcut slujba cu credincioșie până la jertfă... Apoi tot acolo: Superiorii mei mă strângeau de gât ca pe omul din Evanghelie. Așa nu poate scrie un preot despre superiorii săi. Articolul Istoria unei Jertfe din nr. 3-4 al aceleași foi abundă de astfel de termeni și fraze vehemente, ireverențioase și insolente. În scrisul său se vădește o ură aprigă și într-un fel cum niciodată o foaie bisericească nu poate folosi. Pe superiorii săi ierarhici, păr. Trifa îi numește cu predilecție: cei din strada Mitropoliei. În tot scrisul său se prezintă pe sine ca pe un martir, iar pe superiorii săi ca pe prigonitorii păgâni: cu o mână acuzi pe cineva iar cu cealaltă îi astupi gura ca să nu poată grăi (art. citat pag. 2). Cei din strada Mitropoliei au așteptat să mă prăbușesc sau să mă prăpădesc ca să intre în înfăptuirea mea...

O acuzație grozavă. În articolul comunicat din nr. 1-2 din Ostașul Domnului scrie că: s-a mobilizat împotriva mea cenzura, prefectura, poliția, Ministerul de Interne, etc., ca să nu mai pot grăi cu fronturile, cu ostașii. Ne întrebăm: să nu mai poată grăi cu ostașii? Dar nu putea vorbi cu ei prin Lumina Satelor? În foaia sa Isus Biruitorul nr. 1 pag. 4 dă un clișeu, o oaie dusă la tăiere între doi jandarmi înarmați, dedesubt inscripția: Oaia care și-a făcut de cap e dusă la ascultare și disciplină cu cele mai noi metode de pastorație.

Ironizează ascultarea și disciplina. În Isus Biruitorul nr. 2-3 pag. 5 scrie despre scaunul diavolului unde se țin alegeri de președinți și comitete: Căci în scaunele prezidențiale, de regulă, se așează ispita trufiei, - o frază de răutăcioasă aluzie la mai marii săi. În Isus Biruitorul nr. 2-3 pag. 9, art. O lecție biblică: Daniel în groapa cu leii, se aseamănă pe sine cu prorocul Daniel: Iată așa m-am trezit și eu deodată aruncat în groapa leilor și m-am îngrozit... Tot acolo găsim fraza: În zilele când lămuririle încercau să-mi ia viața... În art. Cu David în lupta contra filistenilor din Isus Biruitorul nr. 4-5 pag. 4 păr.

Trifa se aseamănă pe sine în cuvinte smerite dar cu un orgoliu fără seamăn, cu prorocul și împăratul David. Saul cel ce îl prigonește este... Înalt Prea Sfințitul Mitropolit... Păstorașului David i s-a dus vestea în toată țara. Și a început lumea să vorbească tot mai mult despre el. Biruințele lui asupra filistenilor (păcatelor). Și lui Saul n-a plăcut acest lucru. Și a început a-l urî pe David. Și a luat Saul o suliță de lămuriri și a izbit-o în David ca să-i ia viața morală. Dar Domnul a apărat pe David pentru că el este nevinovat.

Și iată de aici s-a început prigoana și lupta împotriva lui David... Prigonitorul Saul e arhiereul, nevinovatul David e părintele Trifa, într-o foaie religioasă pentru popor. Publicând articole ale ostașilor, păr. Trifa adeseori întrece măsura. Astfel articolul Vai săraca literă a unui ostaș din Corod (Isus Bir. nr. 4-6) ar fi să fie o lămurire că ostașii nu urăsc Biserica. Totuși ostașul izbucnește: Biserică, Biserica și iar Biserică, dar sectarul de păr. Trifa nu ne spune nimica de Biserică ci mai mult de Isus Cel Răstignit... O mentalitate vădit sectară.

Mostrele aduse sunt suficiente deși am putea cita o mulțime încă (vezi actul de acuză). Toate constituiesc netăgăduit defăimarea autorității bisericești și a chiriarhului. Se aseamănă păr. Trifa pe sine cu profetul Ilie, cu arhidiaconul și primul mucenic Ștefan, cu sf. ap. Pavel și în toate cazurile înfățișează pe superiorii săi în chip simbolic ca pe prigonitorii acelora. Este un război împotriva autorității consacrate a Bisericii și a ierarhiei. Sunt delicte disciplinare arătate în regulament la art. 3 lit. m (Calomnierea și acuzarea de fapte necinstite față de superiorii bisericești). Este călcarea poruncii 3 bisericești. A călcat canonul 55 apostolesc. Dacă un cleric ar defăima pe episcop, să se caterisească, căci pe mai marele poporului tău nu-l vei grăi de rău... (Fap. Ap. 23, 5); pe mai marele poporului tău nu-l vei grăi de rău...

6 - Ieșirea din Biserică. Prin scoaterea foii Isus Biruitorul împotriva ordinului lămurit al arhiereului, prin îndemnul adresat repetat ostașilor de a-l urma, a declarat război Bisericii. S-a creat așa numitul Trifaism împotriva cadrelor Bisericii, aceasta se organizează și vrea luptă, învingerea. Mai ales că aici zace schisma. Păr. Trifa a apucat o cale greșită, calcă dispozițiile arhierești, regula și disciplina Bisericii, declară război. Comite delictul disciplinar de al. 3 lit. w și z, schismă și neîndeplinirea ordinelor primite. Nu numai că nu le îndeplinește dar face contrariul: i se poruncește să nu tipărească nimic fără încuviințarea arhierească, și la 2 zile scoate o foaie în care batjocorește și defaimă autoritatea. Canonul 31 apostolic zice:

Dacă vreun prezbiter disprețuind pe episcopul său ține deosebi adunare... să se caterisească ca un iubitor de stăpânire, căci este tiran. Can. 10 al Sinodului local din Cartagena: Dacă oarecare prezbiter... cu oarecare trufie și mândrie îngâmfându-se ar socoti că e dator a aduce deosebit cele sfinte și a zidi un altar... unul ca acesta anatema să fie. Canonul 39 apostolesc: Prezbiterii să nu săvârșească nimic fără învoirea Episcopului că el este cel căruia i s-a încredințat poporul Domnului și de la el se va cere socoteala pentru sufletele lor. Can. 3 al Sin. local Antiohia zice:

Oricare prezbiter sau diacon defaimă pe Episcop... acela la toată întâmplarea ar fi depus - și mai mult nu poate căpăta îndărăt preoția și onorul său. Acest canon conține chiar faptul păr. Trifa: Și s-a despărțit pe sine de la Biserică și privat și-a făcut adunare și altar, și după ce episcopul l-a sorocit pe el (cuvântul de învățătură nici nu a băgat de seamă cea dintâi și a doua, încercările de conciliere, mergerea I.P.S. Sale la Geoagiu), - iar dacă face și mai departe tulburări și gâlcevi în Biserică, acela să se pedepsească ca un tulburător... Sunt toate elementele cazului Trifa.

3. Concluziuni: Având în vedere că păr. Trifa a negat în mod repetat cuvenita ascultare,

având în vedere că a ieșit din disciplina bisericească,

având în vedere că a refuzat îndeplinirea ordinelor exprese ale chiriarhului său,

având în vedere că lucra tocmai împotrivă, desfidând pe chiriarh și declarând război Bisericii,

având în vedere că prin faptele de mai sus s-a așezat singur în afară de Biserică și vrea să pornească un curent religios singur fără control și supraveghere ceea ce formează o schismă,

având în vedere că acest curent poate deveni o mare primejdie pentru Biserică transformându-se din schismă în erezie,

având în vedere că toate faptele păr. Trifa se încadrează în abaterile și delictele disciplinare arătate în Reg. de procedură al instanțelor disciplinare și judecătorești ale Bisericii Ort. Rom. la art. 2 lit, a.,3 lit. z., conform art. 14, 15 și 17 apoi art. 3 lit. m., precum și art. 3 lit. w., și z.,

având în vedere călcarea canoanelor 35 apostolesc, 31 apostolesc, 39 apostolesc și în special can. 5 al sinodului local din Antiohia, toate suscitate, apoi can. 10 al sin. loc. din Cartagena,

având în vedere călcarea învățăturilor Sf. Evanghelii și a sfinților apostoli: de la Mat. 18, 17; 1 Tes. 5, 12; Rom. 13, 1; 1 Petru 2, 13 și a poruncii a 3-a bisericești,

având în vedere repetatele încercări de reconciliere față de păr. Trifa, chiar și a Consistoriului Spiritual Eparhial, toate nereușite,

având în vedere binele și interesul sfintei noastre Biserici, singura mântuitoare care nu poate tolera spargerea unității de doctrină;

ne-am văzut siliți a aduce sentința de mai sus: caterisirea părintelui Iosif Trifa, ca singura soluție a tristului său caz, sentință adusă în conformitate cu art. 1, 95 în unanimitate:

Sibiu la 9 mai 1935

Preot Pavel Borzea președinte

Pr. N. Cărpinișanu

Pr. Ioan Ludu

Diacon Ioan Dinu

Nr. 4781/1935. Aprobat. Vasie, vicar arhiepiscopesc.

Acesta este actul de învinuire și condamnare a păr. Trifa, în care nu se vorbește nimic decât de vina sa. Despre acest act, învinuitul a luat cunoștință numai în timpul procesului său, proces în care păr. Iosif n-a avut apărător.

După aflarea conținutului acestui act de acuzare împotriva sa, părintele Iosif a cerut să fie trecute în procesul verbal al ședinței de judecată, următoarele observații ale sale, după cunoașterea actului de acuzare a sa:

... În acuză se trece peste punctul principal, peste punctul așa-zis nevralgic al întregii chestiuni: După introducerea generală în cauză, se trece deodată la demisia mea, fără însă să se precizeze cauza pentru care mi-am înaintat demisia mea. Cauza era pusă în fruntea demisiei prin cuvintele: În urma celor petrecute în audiența de ieri. Ori fără această precizare, toată acuza și-a pierdut legătura firească.

În tâlcuirile cu Daniel, Ilie, etc., n-am pus în cauză Biserica și autoritatea bisericească ci greșeala de a fi transformat așa pe neașteptate într-un lup îmbrăcat în piele de oaie și acuzat și ponegrit în fața poporului fără a fi mai întâi judecat pe cale ierarhică. Iar dacă reacția mea a sărit și ea din albie, am spus că regret toate aceste ieșiri și îmi cer iertare pentru ele.

Mi se aduce și acuza că aș avea și unele abateri de la credință. Declar că în toată activitatea mea nu m-am ocupat niciodată cu chestii și norme de credință, respective de schimbarea lor. Înțeleg credința mea ortodoxă. Felul meu de evanghelizare a fost aproape în întregime numai moral. Și m-am ferit întotdeauna să nu ies nici cu o iotă din învățătura sfintei noastre Biserici, precum însuși I.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae spunea că nu sunt dogmatist. Eu n-am o deosebită cultură teologică în privința asta.

Dacă deci prin neștiință sau nebăgare de seamă s-ar fi strecurat undeva în cărțile și foile mele atare abateri în chestia de credință, - în direcția aceasta declar că retractez orice mi s-ar arăta și mi s-ar dovedi ca o abatere de la credința ortodoxă.

De protestantism deghizat cred că nu pot fi învinuit, după ce însuși I.P.S. Sa m-a apărat în acest punct.

La acuza că aș fi adresat prin foaia Isus Biruitorul apelul la ostași ca să se despartă de Biserică și să-mi urmeze mie declar categoric că n-am făcut niciodată acest îndemn.

Dimpotrivă, cu toate prilejurile am îndemnat pe ostași să se alipească de Sfânta Biserică. Între cele multe este și articolul citat: Cu toții la Biserică - și altele, din foaia Isus Biruitorul.

În chestia cu manevrele de iarnă n-am avut nimic cu Biserica, ci numai personal cu cei care ieșiseră în popor ca să mă ponegrească și tocmai prin asta tulburau fronturile și sufletele ostașilor.

Vedenia, visul de care se face atâta caz, n-am pus-o la foaie cu scop de propagandă și ea e o chestiune pur personală, de credință - și mă mir că a putut ajunge ca un punct de acuză.

Chestiunea cu tipografia și celelalte, sunt arătate pe larg în articolul Istoria unei Jertfe - din foaia Ostașul Domnului, pe care am alăturat-o aici.

Pr. Iosif Trifa.

Dar judecătorii n-au ținut seama de nici un fel de drept, de nici un fel de motiv, de nici un fel de fapt din apărarea părintelui. Instanța n-a mai revenit cu nimic asupra sentinței pe care o dăduse.

Ca o dare de seamă asupra tuturor celor întâmplate, părintele Iosif publică în foaie următoarele completări la Istoria unei Jertfe:

Lămuriri și amănunte în jurul frământărilor de la Sibiu. În vederea celor anunțate pentru adunarea de la Sibiu. Judecata din 9 mai. Răspunsul și apărarea mea.

Aceste lămuriri încep de pe pag. 1: Cu ap. Pavel în fața judecății de la Sibiu... N-am păcătuit cu nimic nici împotriva Legii, nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului (Fap. Ap. 25, 8).

Îl pârâse ura pe apostolul Pavel. Și a stat de față la judecată, în fața diregătorului Festus. Și s-a apărat ap. Pavel plin de demnitatea omului nevinovat.

Și au adus împotriva lui (Pavel) multe și grele învinuiri pe care nu le puteau dovedi. Pavel a început să se apere și a zis: N-am păcătuit cu nimic nici împotriva Legii, nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului (Fap. Ap. 25, 7-8).

La această apărare m-am gândit în ziua de 9 mai, când am stat și eu la judecată, în fața Consistoriului Spiritual eparhial de la Sibiu, precum scriu pe larg înăuntrul foii.

Târât în fața judecății, am răspuns și răspund și eu cu ap. Pavel: nu m-am făcut vinovat cu nimic nici împotriva Legii - împotriva Legii și credinței mele ortodoxe; nici împotriva Templului - împotriva Bisericii mele; nici împotriva Cezarului - împotriva țării mele. Dimpotrivă - cu jertfa sănătății mele am ajutat și legea, am ajutat și Biserica, am ajutat și țara.

Am ajutat legea să afle Duhul, am ajutat Biserica să-și umple năvodul, am ajutat țara cu o țărănime nouă. Și, drept răsplată, acum am fost judecat... ca să se împlinească Scripturile, că orice jertfă adevărată, primește pe urmă, drept răsplată, o cruce și o cunună de spini. Judecata de la 9 mai este pecetea apostoliei mele.

Desigur, e ceva tragic, e ceva îngrozitor, că tocmai Sibiul s-a aflat să pună această pecete. Și e ceva grozav, nemaipomenit, să umbli să-l scoți cu sila din Biserică pe cineva care a lucrat pentru Biserică până a căzut jos înfrânt de oboseală și strigă că vrea să lucreze pe viitor și mai mult.

A rămas însă o lumină în această dureroasă chestie. După judecata de la Sibiu, Biserica își va spune cuvântul său de dragoste și de dreptate. Judecata forurilor mai înalte, de mâine, va aduce dragostea, pacea și continuarea în liniște, a unei opere care dovezi strălucite a dat că poate face enorme servicii Bisericii și neamului nostru.

În timpul din urmă, Lumina Satelor iar a deschis campania împotriva mea (în loc să o deschidă contra păcatelor).

La început n-am înțeles ce rost are această campanie tocmai în preajma Cincizecimii - praznicul Oastei.

Iată însă că ne-o vestește părintele Secaș, redactorul foii: Adunarea de la Rusalii va fi chemată să-și spună cuvântul în chestia mea. Adică - mai bine zis - să ceară osândirea mea.

Față de această vestire, mă văd silit să spun și eu ceea ce am de spus, pentru ca acuzele ce mi se vor aduce, în adunarea de la Rusalii, să aibă pe calea aceasta, răspunsul și apărarea mea. Voi da deci în ceea ce urmează, amănunte și lămuriri pentru tot ceea ce s-a petrecut aici de astă iarnă încoace.

Să încopciem firul

Rămăsesem cu Istoria unei Jertfe acolo unde spuneam că îmi aștept urcușul spre Golgota, spre Calvar... Aștept să fiu chemat la judecată. În vremea aceea foaia Isus Biruitorul era încă oprită.

A doua oară în audiență la I. P. Sa Patriarhul

După ce foaia Lumina Satelor nu mai înceta cu hulele contra mea și cu acuza că sunt contra Bisericii și vreau să tulbur Biserica, m-am prezentat, a doua oară, în audiență la București, în fața șefului suprem al Bisericii I. P. Sa Patriarhul Dr. Miron Cristea. Declarând din nou, că înțeleg să rămân până la sfârșit un devotat slujitor al Bisericii. Și departe de mine gândul de a fi contra Bisericii; sau a-i îndrepta contra Bisericii pe ostașii Domnului.

Iar de altă parte, având în vedere că conflictul se făcea tot mai ascuțit, am declarat că în interesul liniștii și păcii din Biserică și pentru a ajuta o descordare a conflictului - sunt gata să părăsesc Sibiul și arhidieceza, în cazul că orice cale de înțelegere este imposibilă.

Graiul fronturilor

Între asta, în foaia Isus Biruitorul au început a grăi fronturile. De la început până la sfârșit graiul lor a fost răspicat, toate oștile și toți aderenții mișcării, au declarat solemn: Rămânem până la sfârșit fii credincioși ai sfintei noastre Biserici, iar părintele Iosif de la Sibiu, să ne predice mai departe prin foi și cărți.

Prin asta, temerile care se iviseră la începutul furtunii au dispărut. Oastea Domnului a dat un examen strălucit.

Un început de contact cu Mitropolia

Văzând că conflictul continuă și nu se face nimic pentru o oarecare aplanare - m-am prezentat la păr. rector al Academiei Teologice, Nicolae Colan, rugându-l să aducă la cunoștință I.P.S. Mitropolitul Nicolae că eu nu înțeleg să tulbur liniștea Bisericii și, în special a Arhiepiscopiei. Întrucât o înțelegere nu s-ar mai putea face, eu sunt gata să părăsesc Sibiul și arhidieceza. Prin asta vedeam eu un început de descordare, o ușurare a situației, căci pe atunci era încă tulburare pe fronturile Oastei.

N-am primit însă nimic în cauză.

O mare nădejde de Înviere

Între acestea, la București se convocase Sf. Sinod. Eu mă așteptam ca Sf. Sinod să se ocupe mai de-aproape de chestia Oastei și să aducă o oarecare hotărâre care ar fi ajutat aplanarea conflictului de la Sibiu. Dar tocmai în timpul acesta a venit la mine păr. Prof. Aurel Nanu, de aici din Sibiu. E părintele prin care în tot timpul acestor frământări, am mai avut un anumit contact și o oarecare mijlocire cu Mitropolia.

Părintele Nanu s-a interesat în direcția unei aplanări a neînțelegerii.

Era tocmai când în Lumina Satelor apăruse violentul articol: Blasfemia părintelui Trifa.

Am răspuns: sunt gata să uit totul... Și sunt gata să fac totul, numai să se facă o pace și o înțelegere; spre binele Bisericii și bucuria fraților.

Ba eram chiar și încântat de zorile unei împăcări. Uite - mi-am zis - sosește Praznicul Învierii. Cel mai bun prilej să trecem cu bine peste această dureroasă frământare. Să uităm și să iertăm toate pentru Înviere... Și să facem fraților de la fronturi o mare bucurie.

Martor îmi este Domnul și părintele Nanu, că m-am bucurat ca un copil la gândul sfânt al păcii. În bucuria mea îmi făcusem în gând și articolul cu bucuria de Paști. Uite părinte Nanu, în gândul meu am și schițat articolul cu bucuria de Paști...

Dar... pe semne, n-a fost de la Dumnezeu să avem această bucurie. De la Mitropolie n-am mai primit nimic în direcția unei păci.

În audiență la I.P.S. Sa

Văzând că vremea trece și lucrurile se amână, mi-am cerut audiență la I.P.S. Sa. Am fost primit, am sărutat mâna și mi-am cerut iertare pentru toate cele ce s-au întâmplat.

Mi s-a spus îndată de la început să precizez în scris ceea ce am de spus. Eu am arătat că ar fi mai bine să se clarifice mai întâi toate chestiunile care au produs frământarea și pe urmă să se precizeze și în scris ceea ce ar fi necesar. Nădăjduiam că, în sfârșit, acum a sosit binecuvântatul prilej să se pună la punct toate lucrurile spre binele Bisericii și al Oastei.

Dar I.P.S. Sa a rămas pe lângă punctul de a spune în scris ceea ce am de spus.

Mi s-au adresat apoi câteva cuvinte de învățătură și dojană despre care trebuie să mărturisesc - spre a fi sincer - că m-au durut foarte mult și m-au rănit și mai mult.

Mi s-a spus că în țara asta sunt 8.000 de preoți dar nici unul n-a făcut - păcatul - pe care l-am făcut eu. Vor fi având ei, unii preoți, unele scăderi lumești, dar ceea ce am făcut eu întrece totul.

Adică dintre toți cei 8.000 de preoți, eu sunt cel mai greșit și mai netrebnic. Mi s-a făcut un fel de observare chiar și pentru sărutarea mâinii și cererea de iertare, spunându-mi că asta încă nu-i pocăință.

Dar, I. P. Sfințite Stăpâne - am răspuns eu, - cu ce altceva puteam eu veni aici decât cu o cerere de iertare?

Peste tot, audiența a decurs într-o atmosferă grea. Mâhnit în sufletul meu am zis: dacă dintre toți preoții din țara aceasta eu sunt cel mai netrebnic și greșit - apoi să fiu judecat. Mai mult decât atât: eu Îl rog pe Însuși Domnul de Sus să mă judece și El, dacă știe că sunt vinovat...

Și cu aceste cuvinte, am plecat plângând afară.

Un document

Văzând că I.P.S. Sa stăruie să precizez în scris ceea ce am de spus, - am făcut-o și pe asta. Cu data de 18 aprilie am înaintat I.P.S. Sale următoarele rânduri:

Înalt Preasfințite Stăpâne,

În preajma Anului Nou a.c. - precum este știut - s-a iscat un dureros conflict în legătură cu mișcarea Oastei Domnului. Felul cum s-a desfășurat acest conflict m-a silit să ies din ascultarea ierarhică.

Regret și mă doare că - în așteptarea unei soluții de înțelegere - eu am rămas în starea aceasta.

Declar însă că departe de mine a fost, este și va fi gândul să permanentizez starea aceasta, sau să o prefac într-un conflict cu Biserica, cu vătămarea canoanelor și a ierarhiei, sau să pornesc în direcția aceasta mișcarea Oastei Domnului.

Ca o dovadă despre aceasta aduc și faptul că îndată după deschiderea conflictului, m-am prezentat I.P.S. Sale Patriarhul Dr. Miron Cristea, declarând că înțeleg să rămân până la sfârșitul vieții mele un slujitor devotat al Bisericii și supus disciplinei bisericești - așteptând rezolvarea conflictului din partea Sf. Sinod, respectiv a forurilor bisericești competente.

Iar de altă parte, membrii mișcării Oastea Domnului au făcut și ei, din toate părțile țării, declarații solemne că înțeleg să rămână pentru totdeauna fii credincioși ai Sfintei Biserici, așteptând și ei dezlegarea fericită a neînțelegerii ce s-a iscat.

Recunosc că în desfășurarea acestei acute neînțelegeri, am avut și unele ieșiri pe care le regret, îmi exprim părerea de rău pentru ele și îmi cer iertare pentru ele.

Iar, întrucât rămânerea mea în Arhiepiscopia Sibiului ar fi neavenită - fie din felul în care s-au desfășurat lucrurile, fie din greutatea ce s-ar ivi în soluționarea chestiunilor în cauză, fie din greutatea ce s-ar ivi în viitoarea mea activitate la Sibiu, în interesul liniștii și a păcii sfintei Biserici, eu sunt gata să fac și jertfa aceasta, de a părăsi Sibiul și Arhidiecezana Sibiului cerându-mi arhiereasca binecuvântare pentru a trece în altă eparhie.

Sibiu, la 18 aprilie 1935

Cu smerită supunere,

Preot, Iosif Trifa.

Nimic pentru Înviere

Înaintasem cererea de iertare la 18 aprilie. Adică cu zece zile înainte de praznicul Învierii.

Pentru praznicul Învierii așteptam cuvântul păcii și iertării. Dar - spre marea mea durere - n-a venit nimic.

În numărul de Paști Lumina Satelor scria cu litere negre și mari: Să iertăm toate pentru Înviere, dar cererea mea de iertare stătea fără nici un răspuns. Numai Singur Domnul știe cu câtă durere am trecut praznicul Învierii.

Chemarea la judecată

Între timp - ca un fel de răspuns la audiența și cererea mea de iertare - am primit citație să mă prezint la judecata Consistoriului Spiritual pentru ziua de 8 mai.

O circulară aspră

Îndată după audiență, I.P.S. Sa a dat o circulară lungă prin care preoții sunt îndrumați să refuze taina împărtășirii acelor ostași care persistă în spiritul de răzvrătire, adică celor care citesc cărțile și foile mele.

A treia oară înaintea I.P.S. Sale Patriarhul

Văzând că cererea mea de iertare și pace n-a dus la nici un rezultat, m-am prezentat din nou, a treia oară, în audiență la I.P.S. Sa Patriarhul Dr. Miron Cristea. Și am spus cum stau lucrurile, arătând și cererea mea de iertare. I.P.S. Sa Patriarhul, ca un părinte bun, s-a bucurat foarte mult pentru cuvântul meu de iertare și mi-a spus că Biserica nu poate refuza acest cuvânt. Căci dacă scrie la Evanghelie de șaptezeci de ori câte șapte să iertăm greșelile, apoi Biserica însăși trebuie să dea, mai întâi această pildă. Și s-a mirat I.P.S. Sa că totuși, peste acest cuvânt de iertare, sunt chemat la judecată. Am arătat cu acest prilej și fraților de la București, Oprișan și Lascarov, situația în care sunt pus.

8 mai

Și în ziua de 8 mai m-am prezentat la judecată. Aici voi spune că și noi preoții, ca orice tagmă, ne avem forurile noastre de judecată. În afacerile spirituale, disciplinare, forul cel întâi și cel mai mic, e așa numitul Consistoriu Spiritual Eparhial, compus din 3 preoți aleși din eparhie. E un fel de judecătorie mică de Ocol. Contra judecății ce o face acest micConsistori u se poate apela în două locuri mai înalte, ultimul cuvânt avându-l forul suprem de la București.

În fața acestui cel mai mic for de judecată, m-am prezentat în ziua de 8 mai.

Înainte de a se deschide dezbaterea, Consistoriul a fost de părerea să se mai încerce o cale de înțelegere.

Am arătat că nu sunt contra și am arătat că am dorit și am cerut mereu această înțelegere.

Dar intrând în amănunte, am văzut îndată că nu se urmărea pacea, ci răzbunarea și umilirea mea. Mi s-a spus că prima condiție a păcii este reducerea mea la tăcere. Să încetez imediat foaia Isus Biruitorul, adică să mi se ia graiul.

Autoritatea bisericească va proceda apoi cum va afla de bine! Eu am spus că mai întâi, trebuiesc clarificate și puse la punct chestiile care au produs frământarea, și apoi, cu de la sine, reintră toate pe calea cea bună. Să înceteze cauza, și vor înceta, cu de la sine, și efectele ei.

La asta, păr. asesor Gârlea, ca reprezentantul acuzării, mi-a spus că lucrurile merg altcum. Păcatul sf. tale - zicea păr. - este atât de grozav încât nu mai poți fi iertat decât prin o supunere necondiționată.

La mânăstire - în exilul tăcerii

Am căutat să aflu cum anume ar fi această supunere necondiționată. Păr. Gârlea - care tocmai fusese sus, în audiență, în decursul ședinței, - mi-a dat să înțeleg cu apăs că supunerea necondiționată cere o pocăință la mânăstire de cel puțin un an, sau cât va hotărî autoritatea bisericească.

Și apoi, o întrebare dacă autoritatea bisericească îmi dă voie să mă ocup cu Oastea Domnului.

Adică să fiu scos din Oaste.

Dar ce să fac cu darul ce mi l-a dat Dumnezeu de a scrie - am întrebat eu.

- E mai bine să taci, mi-a răspuns președintele.

Față de aceasta eu am zis: N-am făcut nici un rău ca să mi se dea astfel de pedepse. Tot ceea ce am cerut și cer, este un lucru mic. Munca și jertfa mea mă îndreptățesc să am și eu o mică pretenție. Pretenția de a avea liniște, în greaua lucrare pe care o fac. Omul care muncește și creează, are lipsă de această liniște.

E în interesul bunului mers al mișcării Oastei Domnului să fie precizate și lămurite toate chestiunile care privesc mișcarea; să fie precizat și locul meu și locul altora, și lucrul meu și lucrul altora - atât este tot ceea ce am cerut și cer eu. Și cred că pentru această cerere nu trebuie tulburată Biserica și Oastea.

Neajungându-se la nici un rezultat, a rămas ca judecata să se facă în cealaltă zi, în 9 mai.

Totuși, am iscălit o cerere, cerând amânarea judecății cu 15 zile. Nădăjduind că în acest timp se va afla posibilitatea unei păci. Rămânând ca asupra acestei cereri să se pronunțe I.P.S. Sa.

Judecata din 9 mai

În cealaltă zi, 9 mai, Consistoriul a intrat direct în judecată, spunând că cererea mea cu 15 zile n-a aflat aprobare. În decursul judecății, eu mi-am înaintat apărarea în scris, răspunzând la toate acuzele ce mi s-au adus, cu amănuntele pe care le dăm aici și cu altele.

Și pe urmă, Consistoriul a aflat că vrednic sunt... judecății dându-mi-se pedeapsa cea mai grea: caterisirea (adică nu mai sunt vrednic să port numele și haina de preot), având însă drept de apel încă în două locuri.

De Rusalii

Judecata făcută la 9 mai mi s-a comunicat abia acum, în preajma Rusaliilor (de aceea n-am dat-o până acum la foaie). A fost ținută, pesemne, ca un dar de Rusalii, pentru mine și pentru fronturile Oastei.

Sibiul nu poate aduce o judecată definitivă

Precum spuneam, Consistoriul Spiritual din Sibiu e primul for de judecată. E forul cel mai mic. De la acest for, judecata merge cu drept de apel, la Consistoriul Spiritual Mitropolitan și de aici în ultima instanță, la București.

Judecata de la Sibiu, e astfel numai un început de judecată.

Cer să fiu dus la Roma (Fap. Ap. 25, 10)

Față de judecata Sibiului, eu cer să fiu dus la judecată, la Roma, la judecata forurilor noastre supreme de la București.

Aștept în liniște această judecată căci nu s-a pomenit încă până acum, să fie scos cineva cu sila din Biserică.

Și totuși... o judecată definitivă s-a făcut. Judecata pe care mi-a făcut-o Sibiul în ziua de 9 mai.

Sibiul, în care am lucrat 12 ani; Sibiul în care mi-am jertfit sănătatea și viața, drept răsplată, spune azi că nu mai sunt vrednic să mai port numele și haina de preot - ca să se împlinească Scripturile...

Un om nefast

Când m-a cercetat I.P.S. Sa la sanatoriul din Geoagiu, mi-a spus o vorbă mare pe care eu n-o pot uita. Plângându-mă, plângând contra purtării necuviincioase a păr. Secaș. I.P.S. Sa mi-a spus textual: Părinte Iosife! Omul acesta mi-a fost totdeauna un om nefast. De câte ori i-am încredințat ceva mijlocire, mi-a făcut necaz.

Și - pe cât mă ajută memoria - I.P.S. Sa mi-a făgăduit că pe viitor nu-i va mai încredința nici un fel de însărcinare de legătură între I.P.S. Sa și mine.

Și... iată vorbele I.P.S. Sale s-au împlinit. Omul cel nefast s-a dovedit într-adevăr a fi nefast. Prin urzelile lui s-a înveninat mereu situația și se ține mereu înveninată.

Ierusalimul care omoară prorocii

Sibiul își făcuse o faimă bună în legătură cu Oastea Domnului. Într-o clipită de inspirație, fr. Oprișan îl numise Ierusalimul Oastei; și i se zicea Capitala Oastei, Leagănul ostășiei. Dar... mergând înainte, pe drumul apucat, această faimă, ca mâine, se va schimba în Ierusalimul cel care omoară prorocii.

Către frații ostași!

Cuvântul meu către voi, iubiții mei frați ostași, e să fiți liniștiți. Să nu vă pierdeți cumpătul din pricina necazurilor mele (Corinteni). Din lămuririle date aici, veți afla din nou că eu - ca și voi - ne ținem și ne vom ținea până la sfârșit pe linia Bisericii. Nimeni și nimica nu ne va putea despărți de Biserică.

Iar dacă Mitropolia din Sibiu are ce are cu mine, voi frații mei n-aveți nimic nici cu Biserica, nici cu preoții. Și preoții și Biserica așijderea n-au nimic de rău cu voi.

Voi să trăiți în dragoste și ascultare cu preoții și ierarhii voștri, așteptând în liniște ca forurile noastre superioare bisericești să-și spună cuvântul de dragoste și dreptate și în chestia mea.

Rugați-vă fraților pentru mine, precum și eu mă rog pentru voi, ca Domnul să ne treacă cu bine peste acest examen. Și să luptăm înainte până la sfârșit gândindu-ne mereu la cuvântul Dumnezeiescului ap. Pavel că prin multe necazuri - și lupte - vom intra în împărăția lui Dumnezeu (Fap. Ap. 14, 22).

Isus Bir. nr. 24 din 9 iunie 1935.

Ca un amănunt îmbucurător foaia Isus Biruitorul, publica în același număr, pe pg. 1, în sfârșit și răspunsul Col. Coman Ionescu, care scria între altele:

Preaiubite și preascumpe al meu părinte Iosif Trifa! După o noapte lungă și întunecoasă și o tulburare a sufletului și trupului meu putregăit, din marea milă și îndurare a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, Răscumpărătorul sufletelor noastre, mă întorc iarăși la frontul Oastei lui Isus Biruitorul, unde se dă cea mai crâncenă luptă pentru mântuirea sufletelor noastre și zic, alături de sfinția ta și frații mei ostași, cu voce tare și puteri înnoite: Prezent la datorie.

În fața pericolului ce amenință Oastea, prin atacul pregătit de la Sibiu al vrăjmașului lui Hristos și al sufletelor noastre și spărtura făcută de Satan în punctul unde frontul era mai tare, n-am răspuns imediat la apel, fiindcă nu voiam să fac cunoscut nimănui, nici chiar fraților mei suferința mea trupească prin care mă cercetează Domnul de mai bine de 5 luni prin spitale și sanatorii.

Domnul m-a trecut și mă trece și pe mine prin cuptorul focului Său curățitor, pentru ca prin crucea suferinței ce mi-a trimis, să mă apropii mai mult de El, să-L strig mai cu putere în fiecare clipă și să-L iubesc mai mult.

De la atacul lui Satan de la Sibiu, dinainte de Crăciun, am suferit în tăcere. De data aceasta, a trebuit să vorbesc, pentru ca frații mei ostași să nu mă creadă prizonierul lui Satan și să afle ce cred eu despre ruperea frontului sufletesc prin atacul puternic al vrăjmașului, în punctul cel mai sensibil.

Preaiubite și scumpe părinte Trifa, când am primit vestea celor petrecute la Sibiu, am fost așa de mâhnit, încât am plâns cu amar, pe perna patului meu de suferință.

Durerea mea a devenit și mai chinuitoare. Doamne! Iartă-mă că m-am îndoit! Am crezut că Oastea noastră dragă se va nimici.

Dar în suferința mea sufletească și trupească, deodată cerul Oastei s-a luminat, furtuna a trecut și a apărut Isus Biruitorul!

Când L-am văzut, am plâns de bucurie și am zis: Doamne, ce slabă e credința mea! Dar Tu ne-ai spus să nu ne temem, fiindcă Tu ești cu noi, până la sfârșitul veacurilor.

Ofensiva lui Satan a fost oprită. Spărtura făcută în front nu s-a mai lărgit...

De acum nu ne mai îndoim. Domnul este cu noi. Vom priveghea și ruga mereu. În aceste clipe grele prin care trece Oastea pământească a Domnului, se cuvine iubiții mei frați să ne rugăm pentru toți cei care au luptat împreună cu noi lupta cea bună, ca să ne găsim iarăși sub același steag biruitor al Domnului și să întâlnim în lupta de pe front pe toți frații noștri din Oastea lui Hristos, pentru că: Unde-s doi, puterea crește și vrăjmașul nu sporește...

...Am fost, suntem și rămânem cu Isus Biruitorul, în Biserica Lui mântuitoare, până la sfârșitul vieții noastre.

Așa să ne ajute Dumnezeu.

Primiți cele mai sfinte salutări în Domnul nostru Isus Hristos.

Huși, 28 mai 1935.

Al Sfinției Voastre,

Loc.-Colonel Coman Ionescu.

La scrisoarea fr. colonel Coman Ionescu răspundea din partea redacției prin câteva rânduri fr. Nicolae Vonica:

...Încă o bucurie pentru fronturile Oastei și pentru părintele Trifa! Încă un îndemn al dragostei frățești, în greaua luptă din ceasul de acum. Părintele Iosif a lăcrimat de bucurie. Domnul poartă de grijă celor ce se încred în El.

Iată, rând pe rând ofițerii Oastei răspund prezent la datorie. Lupta se întărește. Biruința e a lui Isus Biruitorul...

Dar scrisoarea fr. colonel Coman Ionescu ne-a înduioșat deosebit de mult. Fratele nostru scump scrie de pe patul suferințelor. Ah, școala aceasta a suferințelor dă omului grai înalt, dragoste largă și curaj sfânt. Școala aceasta te învață mai ales să cauți la voia Domnului și nu la fața omului. Te mai învață să vezi totul în lumina Evanghelică. În școala suferințelor ești cât se poate de duhovnicesc.

Câtă încurajare duce la fronturi și scrisoarea fr. colonel. Câtă mângâiere și bucurie vor simți cei prigoniți și ocărâți pentru dreptate, citind cuvintele calde, frățești ale acestui frate scump.

Domnul să te întărească preaiubite frate mai mare și să-ți răsplătească pentru bucuria și mângâierea ce ne-ai adus în ceasul greu de acum. Primește îmbrățișările sfinte ale părintelui Iosif și ale noastre ale tuturora.

Slăvit să fie Domnul!

Nicolae Vonica.

În urma adevărului publicat despre judecata de la Sibiu și adevăratele ei cauze, un nou val de proteste și de adeziuni încep să sosească și să se publice prin foaia Isus Biruitorul. Redăm doar câteva, ca să se vadă cât de limpede vedea toată Biserica, toată Oastea și toată țara dreptatea cauzei pentru care era osândit părintele Iosif - și nedreptatea celor care îl judecaseră:

Un om și o judecată...

Omul este părintele Iosif Trifa. Judecata, este a Consistoriului Bisericesc din Sibiu. Dar poate se vor întreba unii ce are de a face una cu alta. Pentru noi aceștia însă care persistăm în spiritul de răzvrătire, faptul acesta are o importanță covârșitoare. De ce? Pentru că din pricina judecății acesteia nenorocite, mulți frați ostași se vor sminti, văzând dreptatea judecății bisericești, iar sectanții care și așa ne acuzau destul că la noi în Biserică nu este posibilă mântuirea, acum vor căpăta și mai mult curaj, putând dovedi lumii cu judecata asta nenorocită, cum răsplătește Biserica - mai precis ierarhia - pe cei care caută mântuirea prin Biserică.

Și acum o mică paranteză. Iubiții noștri frați ostași își vor aminti cred de Evanghelia din duminica orbului (a 6-a după Paști. Ioan 9, 1-38). Ei bine, asemănarea din Evanghelia aceasta și judecata Consistoriului din Sibiu este așa de izbitoare, că nu se poate să n-o fi observat toți frații ostași care au ascultat-o și citit-o atunci. Amintiți-vă bine. De la Crăciun de când noi aceștia, care odinioară am fost orbi iar acum vedem prin omul acesta Iosif Trifa (Ioan 9, 25), suntem bătuți mereu la cap ca să dăm slavă lui Dumnezeu pentru tămăduirea noastră, dar să ne lepădăm de omul acesta pentru că este păcătos (Ioan 9, 24). Ei bine, noi nu știm dacă omul acesta este păcătos, noi știm că am fost orbi și acum vedem și omul acesta ne-a deschis ochii (Ioan 9, 25). Și mai știm că Dumnezeu n-ascultă pe oamenii păcătoși, ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă (Ioan 9, 31).

Deci dacă omul acesta ar fi păcătos, n-ar putea face nimic (Ioan 9, 33). Cum vreți atunci să spunem noi că este păcătos, când lucrurile lui mărturisesc pentru el? Dacă vom tăcea noi, pietrele vor da glas.

Și fiindcă n-am tăcut, vreau să ne dea afară (Ioan 9, 34) din moment ce s-au trimis circulare aspre preoților ca să nu mai administreze Sf. Împărtășanie ostașilor care urmează pe trâmbițașul Domnului. Judece fiecare cât este de plină de dragoste și de grijă părintească măsura aceasta nemaiauzită. Dar frații ostași să nu se tulbure, pentru că toate acestea s-au întâmplat pentru ca să se împlinească Scriptura.

Și văzându-se că ostășimea toată urmează pe trâmbițașul Domnului, și-au adus aminte de cuvântul care zice: Bate-voi păstorul și se vor risipi oile. Și atunci au tăbărât cu toată furia asupra lui spre nimicire (Luca 11, 53-54). Zice-se că acum l-au caterisit. Rău, foarte rău! Cu atât mai rău pentru judecătorii lui când mâine se va vedea nedreptatea acestei judecăți bisericești (vai cât ne doare acest cuvânt!).

Fiindcă nedreptatea aceasta se va vădi deoarece sunt alții care nu gândesc la fel cu părinții noștri de la Sibiu. S-a mai luat o dată la Sibiu o măsură nedreaptă (sugrumarea lui Isus Biruitorul). Au venit alții însă și au îndreptat nedreptatea aceea. Și cât de rău le-a șezut celor dintâi atunci! La fel va fi și acum. O credem, o dorim aceasta. Oricum va fi însă, ostașii Domnului să stea tari pe temelia lor. - Domnul va avea grijă de noi și de alesul Său. Deci cu toții în genunchi să I ne rugăm ca tuturor să ne dea Înger de pace credincios și îndreptător vieții noastre. Amin.

Preot Ștefan Smărăndescu.

Cei care se încred în Domnul... Învățături din frământarea Oastei.

Slăvit să fie Domnul pentru toată purtarea de grijă ce ne arată nouă! Domnul nu rușinează pe cel ce se încrede în El (Rom. 5, 5). Lupta de acum a Oastei și a gornistului ei e o minunată lecție duhovnicească pentru cei ce vor s-o vadă duhovnicește. Multe învățături ale Bibliei au venit acum la rând și s-au adeverit.

Dintre toate câte s-au împlinit, acum voi arăta numai una: încrederea în Domnul nu înșală. E adevărat însă că trebuie să ai o încredere nebună. Când ți se zice nebun, când totul pare pierdut, tu ca Iov să nu te clătești o clipă din încrederea ta în Domnul. Căci mai ales o izbândă mare se câștigă numai printr-o nebunie mare, adică printr-o desăvârșită încredere în Dumnezeu.

Lupta de acum a fost grea. Mai ales pentru păr. Iosif. Știe Domnul cu câte a trebuit să se lupte el, trupește și sufletește. Dar Domnul trecându-l astă-vară prin școala din umbra morții i-a dat încrederea nebună de care avea lipsă. Și astfel el nu s-a clătinat o clipă.

Când se va scrie Istoria frământărilor de acum, se va uimi lumea de încrederea pe care păr. Iosif a avut-o în Domnul și de felul cum Domnul a lucrat pentru el.

Căci aici e secretul marii biruințe duhovnicești: Lucrarea lui Dumnezeu pentru noi are lipsă de încrederea noastră desăvârșită în El. Și în mijlocul furtunii de acum părintele Iosif a fost ca o casă zidită pe stâncă și ca o făclie aprinsă în bezna care se coborâse. Toți se îndreptau către el. Toate privirile speriate s-au ațintit asupra lui. Și pe încetul s-au alipit și și-au căpătat încrederea. Dacă însă și el s-ar fi clătinat, ori ar fi căzut,- cine știe ce s-ar fi ales.

Lupta însă nu se dă acum împotriva cărnii ci împotriva duhurilor răutății (Efes. 6,12). Nu se dă împotriva oamenilor ci împotriva stăpânitorului lumii acesteia (Ioan 12,31), împotriva lui Satan. Asta să n-o pierdem din vedere.

Deci, fraților, înainte cu Isus Biruitorul. Este Căpetenia desăvârșirii voastre.

Nicolae Vonica

Am așteptat acest vânt de prigoană... - Dar noi nu ne trădăm părintele.

Actul petrecut la Sibiu, ne-a oțelit și mai mult în slujba Domnului și a ostășiei Lui (Evrei 10, 36). Chiar de la început am cunoscut prigoana contra părintelui Trifa, căci Dumnezeu a ales vasele cele mai slabe ca să facă de rușine pe cele tari (1 Cor. 1, 27), dar noi nici într-un chip nu ne trădăm părintele care ne-a adus la o viață nouă. Trebuia să se întâmple și asta, căci lupta se dă de fapt mai mult acolo unde frontul este bine organizat și bine întărit.

Noi ostașii Domnului să nu descurajăm de orice, ci să mergem înainte cu Isus Biruitorul, întotdeauna prezenți la datorie și gata a ne jertfi și viața pentru Hristos, căci știm că scris este: cel ce-și va pierde viața pentru Mine, o va câștiga (Matei 10, 39).

Înainte frați! Înainte, căci biruința stă într-o continuă luptă, nicidecum în vorbe și făgăduieli. Isus este Calea, Adevărul și Viața; de aceea suntem creați ca Lui să-I slujim, pe El să-L mărim și Lui să-I urmăm totdeauna. Amin.

Dragomir Oprea, fost notar

ostaș al Domnului, Găvănești - Buzău.

De la Oastea Domnului din Sibiu.

Oastea Domnului de aici e la datorie. Adunările continuă regulat pline de focul dragostei dintâi.

Frații sunt și mai plini de râvnă: furtuna asta le-a dat noi puteri, noi îndemnuri, noi avânturi.

Adunările sunt pline de Duh Sfânt.

Părintele nostru drag Iosif, vine acum regulat în mijlocul nostru, Domnul Dumnezeu i-a dat puterea ca să poată să stea drept în mijlocul valurilor care îl izbesc din toate părțile. Dar stă, pentru că e pe Stânca Păcii și în Turnul Adevărului.

Sala cea mare din Turn e din ce în ce tot mai plină.

Domnul duce din biruință în biruință pe copiii Lui.

Binecuvântat și slăvit să fie El din vecii vecilor.

Fr. Traian Dorz.

Venim și noi romănățenii!

Zilele trecute am primit o scrisoare mult grăitoare de la fr. Dumitru Gh. Gălan din Romanați:

Preacucernice părinte Trifa!

Răspundem și noi ostașii din Oltenia, jud. Romanați, că suntem cu toții prezenți la datorie, alături de Sf. voastră...

Dumitru Gălan, ostaș

comuna Brestovăț - Romanați.

Și altele nespus de multe ca acestea.

Ca o nouă bucurie, în mijlocul acestor încercări apare hotărârea de a intra în Oastea Domnului a fr. Eftimiu Florea de la Oradea. A fost un mare dar de la Domnul acest credincios hotărât și statornic până la sfârșit. Despre numele și lucrările sale vom mai avea ocazia să vorbim. Iată scrisoarea lui:

Sub steagul lui Isus Biruitorul!

Preacucernice părinte Trifa!

Trăim vremuri în care pentru îndrăzneala de a te afirma ca român și creștin, trebuie să suferi prigoane, batjocuri, închisori.

Acestea însă nu trebuie să ne sperie ci mai mult să ne oțelească în lupta împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac (Efes. 6, 12).

De aceea voiesc să sufăr și eu pentru Hristos, să fiu nebun pentru Hristos! Și vă rog a mă înscrie și pe mine în rândurile Oastei Domnului, acum când această binecuvântată mișcare de naștere din nou, de reînnoire sufletească, prin adâncirea Evangheliei lui Hristos trece și ea prin împrejurări grele. Când acela prin care darul și harul lui Dumnezeu a lucrat pentru întoarcerea noastră din căile pierzării, este prigonit și batjocorit chiar de aceia care ar avea datoria să-i dea tot sprijinul ca Lucrarea Domnului să poată continua cu avânt din ce în ce mai mare spre Binele Bisericii și al Neamului.

Cât de minunat se potrivesc cuvintele Sf. apostol Pavel din Epistola către Filipeni 1, 12-30 spre a zugrăvi starea de lucruri de acum din scumpa noastră Oaste.

Se vede că trebuia să treacă și această mișcare prin încercări grele, trebuia să pătimească, ca aurul prin foc să se lămurească.

În fața primejdiei ce ne amenință din partea celor care prin foile lor religioase în loc de apa cea vie ne servesc oțet și otravă să nu ne lăsăm înspăimântați de potrivnici ci să ne adunăm sub steagul lui Isus Biruitorul!

Să ne purtăm într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, să rămânem tari în același duh și să luptăm cu un suflet pentru credința Evangheliei (Filip. 1, 27).

Isuse Doamne, primește-mă și pe mine în Oastea Ta! Isuse Doamne învață-mă, luminează-mă, întărește-mă ca din recrutul neștiutor și dezorientat ce sunt astăzi, să pot deveni un ostaș luptător sub steagul Tău biruitor!

Slăvit să fie Numele Tău!

Eftimiu Florea, plutonier major,

Oradea-Mare.

Isus Biruitorul nr. 25 din 16 iunie 1935.

În această atmosferă au sosit Rusaliile anului 1935 care s-au sărbătorit atunci pe ziua de 16 iunie.

Potrivit obiceiului ca în fiecare an de Rusalii să se țină la Sibiu Congresul Oastei, Mitropolia care se pregătea pentru o condamnare publică a părintelui Iosif de către delegații Oastei din întreagă țara, pregăteau acest teren și făceau o mare publicitate pentru o cât mai largă participare a ostașilor la Sibiu cu această ocazie.

Părintele Iosif înștiințase despre acest plan prin cele publicate înainte - și se aștepta la orice din partea celor ce urmăreau nimicirea Lucrării Domnului, din chiar mijlocul ei.

Dar cea mai mare parte din frații veniți la Sibiu, folosind reducerea pe Calea Ferată în acest scop, au venit la Isus Biruitorul, să-l vadă și să-l mângâie pe părintele Iosif.

Iată ce scria cu acest prilej foaia Isus Biruitorul:

Cincizecimea la adunarea Oastei Domnului din Sibiu.

Fără nici o chemare - dragostea ne-a adus de Rusalii o mulțime de frați. - Ce s-a petrecut în Turnul nostru: foc, bucurii, ploaie de lacrimi. - Amănunte înduioșătoare.

Cu toate că n-am chemat pe nimeni la Sibiu - dragostea ne-a adus și nouă o mulțime de frați și surori. Au venit anume să ne vadă și să vadă cu ochii lor ce se petrece aici. Pe lângă asta, aproape toți cei aduși de strana cealaltă, au trecut și prin Turnul nostru. Ba unii din ei au și vorbit în adunarea noastră.

În cele 2 zile Turnul nostru a fost plin de lacrimi și bucurii duhovnicești. Am stat 2 zile sub o binecuvântată revărsare de Duh Sfânt, pe care nu o vom putea uita niciodată. Dăm în cele ce urmează - pe scurt, cât ne îngăduie locul din foaie - bucuriile din Turnul nostru.

Primele rândunele. E sâmbătă. În alte Cincizecimi ale Oastei, încă de vineri începeau a sosi rândunelele, ostași de prin țară. De data asta însă nimic. Abia sâmbătă pe la amiază se ivește prima rândunică, fr. Ilie Covaci, autorul poeziei Isus Regele Cel Mare, care a devenit marșul Oastei. Părintele Iosif se bucură mult. Îl îmbrățișează spunând că l-a căutat mereu de ani de zile. Fratele Ilie a venit anume să vadă și să protesteze contra celor ce se întâmplă la Sibiu.

Sosește apoi iubitul nostru luptător, Părăianu de la Tohanul Nou, fr. Preda Lavrinte din Buzău, cel care a deschis o casă pentru frați și alții și alții...

Sâmbătă seara. Avem sala plină de frați și surori. Urmează o adunare plină de bucurii. Vorbesc frații, apoi părintele Iosif arată însemnătatea zilei de mâine și pregătirea noastră pentru Praznicul Oastei.

În toate părțile bucurii și iar bucurii. Sosesc mereu frați și surori. Iată a sosit Ioan Opriș care se află acum la Simeria Veche. Un frate din jud. Tecuci. Altul din jud. Baia, alții din jud. Argeș... din toată țara...

Duminică. Duminică dimineața, la sf. Liturghie iau parte toți frații și surorile, urmând ca după amiază, să avem adunarea noastră obișnuită.

Încă de la orele două, încep a sosi mereu frați și surori. Pe lângă cei veniți pentru noi, sunt și o mulțime din cei aduși oficios. Toți îl așteaptă pe părintele Iosif, care sosește pe la orele trei.

Se deschide adunarea cu Împărate Ceresc. Vorbesc apoi frații din Sibiu, cei dintâi, care împreună cu păr. Iosif au pus începutul Oastei din orașul Sibiu.

Toți așteaptă să-l audă pe părintele Iosif. Mulți nu l-au văzut și nu l-au auzit niciodată.

Părintele a vorbit cu adevărat în duh: vibra mișcător, însuflețitor. A fost o vorbire ce a rămas în suflete și desigur că va duce și la fronturi multă bucurie și întărire sufletească. Dăm în altă parte această vorbire.

Vorbesc apoi frații noștri sosiți din depărtări: fr. Ioan Opriș care se află acum la Simeria Veche, fr. Flueraș Traian din com. Toc, jud. Arad, fr. Anghel Gh. din Cuvin, Arad.

Din partea Oastei de la București - de la Biserica din Ghencea, vorbește frumos și mișcător fr. Fieraru Stan. Aduce salutul dragului nostru părinte Vasile Ouatu - care se află suferind - și a tuturor fraților de acolo.

Oastea Domnului din com. Ruginoasa, jud. Baia, unde lucrează preaiubitul nostru părinte Gh. Popovici, ne-a trimis pe fratele Arseniu care ne spune lucruri minunate. Se propune și o telegramă către I.P.S. Sa Patriarhul Dr. Miron Cristea.

Urmează la rând fratele I. Marini, bunul nostru luptător, care încă din iarnă a alergat aici la Sibiu spre a fi în ajutor părintelui Iosif.

Vorbește un alt meșter zidar dintre calfele lui Neemia. E fratele Niculiță Vonica de la Poiana.

A urmat fr. Augustin Toma din Vecerd, jud. Tr.-Mare, cel dintâi care s-a înscris în Oastea Domnului. El e autorul minunatei cântări O, ce dulce-I Domnul Sfânt. Își spune viața și toată adunarea plânge. A fost înticăloșit de beție. Pe urmă și-a pierdut și soția și a rămas cu cinci copii. Prin Oastea Domnului s-a îndreptat și a scăpat. A grăit bătrânețe și în poezie. Toți plâng.

A venit să vadă ce se petrece aici la Sibiu. Și a adus un sac întreg de dovezi. A păstrat număr de număr toată Lumina Satelor de pe vremuri și acum a adus-o în spate, într-un sac mare ca o mărturie pentru cel ce s-a jertfit scriind aceste foi, pentru deșteptarea poporului românesc. Cred că e de prisos să mai tâlcuim acest amănunt. Sacul fr. Augustin Toma, va rămânea în istoria Oastei. Va rămânea ca o mângâiere pentru cel hulit și ca o judecată pentru hulitorii lui.

Sora Aurelia, fiica veteranului nostru Ioan Buzaș din com. Jucul Românesc, jud. Tr.-Mare, a venit să facă legământul Oastei. Urmează clipe ce nu le vom uita niciodată.

Sora Aurelia pășește în fața adunării, înconjurată de alte 6 tinere ostașe. Părintele Iosif pășește în fața ei, spunând poporului că fiica aceasta, înconjurată de surorile ei, face azi un fel de legământ, un fel de logodire cu Mirele Ceresc, Căruia Îi făgăduiește viața ei întreagă.

Surorile plâng. Urmează întrebările solemne, cadențate, ale părintelui Iosif: A Domnului iubită fiică! Îți dai tu seama ceea ce vrei să faci?... Îți dai tu seama că această clipă este un hotar nou pentru viața ta?... Îți dai tu seama că începând cu clipa aceasta trebuie să intri în vrăjmășie cu lumea? (Iacov 4, 4). Îți dai tu seama că începând de acum trebuie să-ți iei crucea și să-ți porți crucea, căci Oastea Domnului este și ea o cruce? etc..

Toată adunarea plânge...

Sora își mărturisește voința de a intra în Oaste! Și spune plângând: Sunt 12 ani de când tatăl meu m-a tot chemat să intru în Oaste... Dar eu nu m-am îndurat să las lumea... acum am venit aici și m-am hotărât...

Părintele Iosif îi anină cruciulița pe piept și îi spune ce înseamnă acest semn. Apoi îngenunchind cu toți, sora Tily se roagă cu lacrimi pentru noua surioară. Se cântă apoi cântarea cu legământul Oastei: Doamne, Doamne Ceresc Tată...

Acest legământ a fost o ploaie de lacrimi. A fost o ploaie de săgeți duhovnicești care au rănit pentru Domnul toate inimile.

Mai vorbesc apoi următorii frați: fr. Roșianu din Sibiu, fr. Severin din Avrig, fr. I. Roman din Sighișoara, fr. I. Rachieru din Sâmburești, jud. Olt, fr. Moise Fulea din Ludoș, Sibiu, fr. Iulius Igna.

Pe fr. Iulius Igna, fratele nostru drag, îl cunoaște o lume întreagă. A colindat de atâtea ori Ardealul de Vest și Banatul. E și invalid de război și veteran în războiul nostru cel sfânt.

Ne spune cu graiul răspicat: Eu sunt un nebun pentru Hristos. Colind satele și târgurile cu cărți. Toți mă cunosc. Unii râd de mine, alții se bucură... Am venit la Sibiu să văd răstignirea...

... La Sibiu este o învrăjbire și o prigonire grozavă asupra smeritului nostru părinte Iosif. Însă să o știe toți că: pe noi de Preascumpul și Dulcele Isus Mântuitorul și Biruitorul și de Preasfânta Sa Mireasă Maica noastră Biserică, precum și de scumpul nostru părinte Iosif Trifa care ne-a deșteptat și scos din mocirla păcatelor, nu ne pot despărți nici porțile iadului. Căci părintele nostru Iosif este pentru noi românii un al doilea Andrei Șaguna, deșteptător moral și național.

În privința religiei creștine părintele nostru Iosif Trifa este un al doilea Ioan Gură de Aur, care s-a luptat ca să smulgă din rădăcină relele obiceiuri și păcate păgânești dintre creștinii de acum. Și pentru aceasta Satan se luptă cu înverșunare ca să strice dragostea.

Citind în scumpa noastră gazetă Isus Biruitorul nr. 24 jalnica întâmplare când a întrebat iubitul nostru părinte Iosif Trifa că ce să facă cu darul ce îl are de la Dumnezeu - i s-a răspuns ca să tacă! să nu mai scrie! Mi-am adus aminte că și părintele nostru Ioan Gură de Aur era persecutat de împărăteasa Eudoxia tot pentru că nu tăcea, ci spunea adevărul arătat la toți, și când din a ei (și a Satanei) ură, era exilat cu forța în Asia, îi ieșeau înainte tinerii și fecioarele în haine de jale și plângând strigau: Mai bine să se întunece soarele decât să tacă gura părintelui nostru Ioan Gură de Aur. Zicem și noi: Pe părintele nostru Iosif Trifa de l-ar declara toți preoții din țară că e sectar! dar noi și atunci îl vom iubi din adâncul sufletului și ne vom ruga pentru el și pentru toți cei ce îl prigonesc.

Oare nu e părintele nostru Iosif tot acela pe care la Congresul Oastei Domnului din Sibiu în 1932 toți îl lăudau și îi strigau Osana - iar astăzi după 3 ani de crâncene suferințe prin spitale, sanatorii, operații, etc., ca răsplată unii din cărturari îi strigă: Răstigniți-l, și ne asmuță prin Lumina Satelor și pe noi, însă să o știe toți: că noi nu vom urma niciodată poporul evreiesc, ca în binefăcătorul nostru tot însângerat și rănit, să mai lovim și noi cu pietre, ci mai bine vom lua câte un picur de untdelemn din pilda Samariteanului îndurat și vom unge rănile lui.

Slăvit să fie Domnul!

După bucurii neuitate, părintele Iosif încheie adunarea cu un cuvânt despre Duhul Sfânt, Vestitorul Golgotei, invitându-i pe frați să vestească pe tot locul pe Isus Cel Răstignit.

I. B. nr. 26 din 23 iunie 1935 pag. 3.

Iată și o scurtă dare de seamă a celor petrecute cu acest prilej de cealaltă parte, la Mitropolie:

Cum a decurs așa-zisul al 4-lea Congres al Oastei.

O adunare ce va rămâne de pomină în istoria Oastei...

Au trecut Rusaliile din acest an. Pentru ca frații să-și facă o părere clară și dreaptă despre ceea ce s-a petrecut în acest an la adunarea din Sibiu, convocată prin L. S., dăm și noi unele amănunte. Din aceste amănunte se poate vedea ce a ajuns Praznicul Oastei pentru unii.

La trenurile ce veneau sâmbătă după amiază, studenții teologi din Sibiu sub conducerea păr. Secaș și păr. N. Popovici, așteptau sosirea fraților. Până la venirea trenurilor unii din teologi fumau. Trenurile începeau să sosească. Teologii aruncă țigările jos călcându-le cu picioarele și încep să cânte:... Isus Regele Cel Mare... Și-a pus Oastea în mișcare...

În tot decursul zilei au sosit abia 50-60 de participanți străini. Seara s-a ținut o scurtă adunare în sala Academiei teologice. Îngrijorarea îi stăpânește vădit pe convocatorii adunării.

Duminică, cei veniți pentru adunarea de Rusalii au luat parte la Sfânta Liturghie. Era un singur steag, puținii ostași se pierdeau printre orășeni. S-a slujit Liturghia arhierească, iar la predică nu s-a amintit nimic despre Oaste și adunarea ei.

Cu toate că afară era grozav de cald, adunarea de după amiază ținută în sala Academiei, a fost stăpânită de un îngheț sufletesc. Nicăieri o lacrimă. Nici un suflet aprins pentru Domnul. Totul rece și străin. Lipsea Duhul care aprinde. - Unii dintre cei care s-au hrănit și au crescut cu scrisul păr. Iosif au ridicat acum glasul împotriva lui. A fost o adunare de ură...

În aceste momente ne întrebam cu durere: Unde e marea adunare a dragostei din anul și din anii trecuți? Unde e curtea Academiei cea plină de frați și aprinsă de Duh? Unde sunt cei peste 30 de vorbitori din toate părțile țării, prin care se revărsa cu prisosință focul cel ceresc? Unde sunt cele peste 15 steaguri din ziua întâi care adumbreau capetele a peste o mie de frați ostași? Căci acuma vedem în sala rece a Academiei numai un singur steag către 200 de ascultători și 7 vorbitori. Am lăcrimat și am zis: iată ce a ajuns Praznicul Oastei!

Luni, cei veniți iau parte cu toții la Sfânta Liturghie. Par a fi mai mulți ca ieri. S-a slujit Liturghia arhierească. Totuși catedrala era mai mult goală. Dar iată că încep a sosi grupuri mari de săteni încolonați cu prapuri în frunte. Erau parohenii sibieni de la biserica din Str. Lungă, din cartierul Trei Stejari, de la biserica de sub groapă, de la biserica din Gușterița și din com. Șura Mare. Au pornit și din com. Turnișor o seamă de ostași, dar n-au ajuns până la catedrală, căzând pe front pe la cele cârciumi (în Turnișor n-avem ostași).

La ieșirea din catedrală, în stradă se face încolonarea pentru plecarea la sala Thalia, locul Congresului. Sunt mulți săteni neostași și elevii de la școala de cântăreți. Toți în grupuri mari, între care se vedeau unii fumând și alții glumind. Numai puțini au fost ostași.

Ca și în anii trecuți s-au făcut și acum table. Pe ele nu erau însă scrise nume de comune și județe ca în anii trecuți, ci erau scrise diferite citate despre Biserică, de ex.: Cred întruna sfântă, sărbătorească și apostolească Biserică. Oastea Domnului zid în jurul Bisericii, etc. Afară de aceste citate mai erau scrise ici și colo pe unele și nume de comune.

Privind această coloană de câțiva oameni alcătuită la poruncă, din lume străină de Oaste, strânsă în grabă pentru a face față lumii, ne întrebăm: Unde sunt cei peste 2.500 de frați ostași sosiți în anul trecut din toate unghiurile țării? Unde sunt cele 24 de steaguri? Unde sunt frații din Moldova, Bucovina, Basarabia, Muntenia, Oltenia, Banat, Bihor și Ardeal? Unde sunt nebunii pentru Hristos? Unde sunt făclierii Oastei, care au făcut sute de kilometri pe jos până la Sibiu? Unde sunt bicicliștii și tăciunarii Oastei?

Unde sunt reprezentanții din anul trecut a celor 256 de comune din 46 de județe?

Potrivit programului s-a ținut o adunare în sala Thalia. Adunarea a fost străbătută aproape toată vremea de un fior rece, neplăcut, dureros și străin.

S-a cântat, s-a vorbit, s-a glumit, a fost și râs... ca la o adunare oarecare. - În toate acestea n-a fost Duhul... Erau numai frunze iar Duhul este trist... Aici n-a fost adunarea Oastei Domnului. - Nu!

S-a trâmbițat prin foaia Lumina Satelor că la această adunare se va lămuri și judeca în lumina adevărului, greșeala cea mare a preotului căzut.

Și au venit unii să vadă - că doar, doar se vor convinge despre adevăr. Dar cu toate încercările de a se face lumină, întunericul s-a așezat tot mai greu și mai rece. S-a simțit că acolo se încearcă îngroparea adevărului și stingerea unei lumini puse în sfeșnic. De unde noi ne-am așteptat ca în cuvântul mult trâmbițat să se lămurească deschis toate chestiunile în legătură cu tulburarea de acum, nu s-a vorbit decât de Biserică, despre vedenia părintelui Iosif și s-a amintit iarăși despre buclucașa tipografie.

Deci același cântec vechi din Lumina Satelor. Iată de ce cuvântul Păstorului, în loc de mângâiere, a adus și de astă dată mâhnire pentru frații ostași și bucurie potrivnicilor.

S-a spus și acest cuvânt: Biserica este ca un copac mare. Ce însemnează dacă o frunză a căzut?... Dăm pământului ce-i al pământului... Ce însemnează că o frunză a fost luată de vânt?... Noi cu Biserica și cu Oastea mergem mai departe... noi trecem mai departe.., firește, peste frunza care a căzut...

Dar noi știm că Păstorul ridică pe oaia cea căzută și leagă ranele celei ce-a fost rănită...

Din Scripturi am auzit că Domnul nu leapădă pe nimeni și este îndelung răbdător cu toți.

Cei care au urmat la cuvânt n-au spus ceva nou. Și credem că nu greșim când spunem că s-a trecut cu ușurință peste chestiunile care așteptau lămurire și precizare pentru viitor.

S-a vorbit numai despre legătura dintre Oaste și Biserică, lucru pe care l-am spus și-l spunem și noi.

În felul acesta a vorbit P.C. Sa Părintele Arhimandrit Scriban, apoi trimisul Episcopiei din Oradea, păr. prot. Mager, trimisul Episcopiei din Arad, pr. Felea. Trimisul Mitropoliei din Chișinău, păr. Grosu, precum și păr. Alixandrescu-Șarânga, păr. Șerpoianu de la biserica Podeanu - București, păr. Moța, pr. Gheorghe Secaș și Dr. Suciu Sibianu.

Au mai vorbit și doi ostași, V. Șerban din Veștem și Radu din Deva, care au spus că nu se despart de Biserică. Lucru care ne bucură și pe noi.

Cu aceasta adunarea din sala Thalia a luat sfârșit.

Luni după-amiază s-a ținut adunarea de despărțire în sala Academiei teologice. Fiind de față nici 200 de participanți, au cuvântat 6 vorbitori.

Din toate acestea tragem următoarele concluzii:

1. La apelul ce s-a făcut, fronturile au răspuns solemn... prin absența lor, ca un răspuns că nu aprobă scoaterea părintelui Iosif din Oaste.

2. Așa-zisul al 4-lea congres al Oastei, a fost o mică adunare regională (îngroșată cu poporul din jurul Sibiului), despre care nici pe departe nu se poate spune că ar fi reprezentat Oastea Domnului, și mai ales din întreaga țară.

3. S-a adeverit încă odată că ceea ce a împreunat Dumnezeu (legătura sufletească dintre ostași și păr. Iosif) - numai El Singur va putea desface.

4. S-a văzut pieirea Oastei când ea nu va mai fi un voluntariat de preoți și laici.

I. B. nr. 26 din 23 iunie 1935, pag. 6.

Între aceste împrejurări se ridicau multe și felurite glasuri și păreri de protest la Sf. Sinod și la Patriarhul Miron Cristea de la București, cum sunt cele ale Lt. Col. Coman Ionescu din Huși și Dr. C. Samson din Roman, însuflețiți dintr-odată de un mare curaj.

Iată părți din scrisoarea Lt. Col. Ionescu care face o viguroasă intervenție la patriarh, în favoarea păr. Iosif:

Înalt Preasfințite Stăpâne!

Cu cel mai profund respect, cucernicie și smerenie, îndrăznesc a Vă scrie și a face Înalt Prea Sfinției Voastre o rugare fierbinte, pornită dintr-un suflet curat de ostaș al Preaiubitului nostru Rege.

Sunt un intelectual dintre acei care au venit la credință și am căzut la picioarele Crucii Mântuitorului nostru Isus Hristos, de acum câțiva ani.

Cred că știți cele ce s-au petrecut la Sibiu, începând de la Crăciun și până acum și care a culminat prin urâta hotărâre: caterisirea părintelui nostru drag Iosif Trifa, căruia atât eu cât și alți frați intelectuali și o țărănime întreagă, îi datorăm întoarcerea noastră la Domnul.

Ce faptă odioasă!

Părintele Iosif Trifa caterisit? Ieșit din Biserică? El care a adus la Domnul și Biserica Lui peste 100.000 (una sută de mii) de suflete, care mureau în păcat nemântuite!...

Nu putem înțelege acest lucru, cu cât mai mult cu cât, dacă este să mă laud în Crucea lui Hristos, așa cum a spus Pavel, marele apostol al Neamurilor, datorită părintelui Iosif Trifa am dăruit un milion de lei din agoniseala vieții mele, pentru terminarea a patru sfinte biserici, în județul Tecuci.

În aceste sfinte biserici se preamărește de 4 ani de zile Numele Domnului, iar alte două (în total 6 biserici) în curs de terminare și sfințire, cu alți bani: acestea toate le-am săvârșit dintr-un îndemn lăuntric, hrănit prin scrisul părintelui Iosif Trifa, astăzi caterisit, care mi-a aprins sufletul pentru Domnul nostru Isus Hristos și Biserica Lui încât am devenit un mărturisitor al Domnului, cu timp și fără timp și care nu pot trăi fără El.

O chestiune personală între Preacucernicia sa și Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Bălan, nu poate să aducă caterisirea unui preot, care și-a jertfit sănătatea și chiar viața, pentru Hristos și Biserica Lui și pentru mântuirea sufletelor atâtor frați ai noștri din întreaga țară.

Dar chiar dacă părintele Iosif Trifa s-a făcut vinovat de ceva neascultare față de ierarhul său, tot trebuie să aibă iertare, mai ales că și-a cerut-o prin grai și prin scris.

Vai Doamne! Ce greșeală se comite cu slujitorul Tău care Te-a mărturisit pe Tine și Biserica Ta cu atâta putere!

Înalt Prea Sfințite!

În Numele Domnului și al Bisericii Sale, nu lăsați să rămână definitivă sentința de la Sibiu.

Reparați această nedreptate și redați pe părintele Trifa Oastei lui Hristos, pentru a continua să aducă la Domnul cât mai multe suflete însetate după El, care n-au cunoscut pe Domnul până acum și așteaptă mântuirea prin Biserica Lui!

Înalt Prea Sfințite Stăpâne!

Avem toată încrederea în dreptatea Sfântului Sinod și nădăjduim că veți reda sfintei noastre Biserici pacea și liniștea de care are nevoie și care nu trebuiește tulburată.

Lt.-Colonel Coman Ionescu

I. B. nr. 27 din 30 iunie 1935, pag. 1

...și din scrisoarea Dr. Constantin Samson din Roman, care propune o organizare pe țară a Oastei, peste voia Mitropolitului Bălan:

Cucernice și preascumpul nostru părinte Iosif!

...De vreme ce s-a făcut, cum s-a făcut, - cu toate rugăciunile noastre pentru pace și liniște în Oaste, - se vede că așa a vrut Domnul să fie...

...Vă rog deci să publicați în cel mai apropiat număr, scrisoarea ce v-o alătur, pentru mai precisa stabilire a răspunderilor în lovitura dată cu atâta nepricepere, unei lucrări minunate de zidire creștinească și românească, în zilele de grea cumpănă prin care trece neamul nostru.

Scumpe părinte Iosif, după cele puse la cale, spuse și petrecute la congres, văd că I.P.S. Sa Mitropolit Nicolae, înțelege a rămâne numai cu ostașii din eparhia Sibiului. Noi, ceilalți din restul României Mari, oare nu putem confunda Biserica Creștină Ortodoxă Română cu un om plin de mânie, până la o pierdere elementară logică a cuvintelor și acțiunilor, noi care nu putem primi drept apă vie, veninul tuturor trepădușilor intriganți din jurul I.P.S. Sale - noi rămâne să ne organizăm, potrivit îndrumărilor Sf. Sinod, pe eparhii, care și unde ne aflăm.

Ceea ce gândesc că e bine să ne și grăbim a face:

Eu propun așa: oriunde se găsesc frați ostași, fie chiar numai doi într-o parohie, să formeze grupul Oastea Domnului cu numele parohiei în care se găsesc și patronului bisericii lor. De pildă: grupul ostașilor din satul Gâdinți, jud. Roman, având hramul bisericii lor: Sf. Dumitru, se va numi Oastea Domnului Isus, din parohia bisericii Sf. Dumitru, Gâdinți - Roman.

Aceste grupuri își vor lua unele îndatoriri, fără care nu ar putea răspunde numelui lor:

1. Vor avea cel puțin un exemplar din cartea Sf. Tale Ce este Oastea Domnului?

(și totdeauna ultima ediție);

2. Fiecare familie de ostași va fi abonată la Isus Biruitorul, fie în parte, fie întovărășindu-se 2-3 sau chiar 4 la un abonament;

3. Fiecare grup să aibă cel puțin o Biblie întreagă, folosind în primul rând Biblia, sau părțile din Biblie tipărite cu aprobarea Sf. Sinod (în foaie se vor arăta toate aceste tipărituri unde se pot găsi și cu ce preț).

Numai având aceste cărți și cunoștințe din ele, un grup se poate constitui, iar foaia Isus Biruitorul va aduce predica, îndrumările și legătura cu restul Oastei.

Așa constituiți și cunoscând scopul voluntariatului creștin în care vor să intre, să scrie la foaie unde s-a constituit, ce nume are grupul, câți și cine sunt cei cu totul hotărâți pentru Oaste, ca să se facă înscriere din nou, în formă regulată.

Cunoscându-se astfel în fiecare eparhie grupurile ce s-au întocmit, să-și dea întâlnire pe circumscripții, pe județe, apoi pe eparhii (prin delegați) pentru a alege pe cei câțiva ce vor merge la P.S. Episcop al Eparhiei să ceară binecuvântarea, îndrumările deosebite ce ar găsi P. S. Sa să dea.

Binecuvântarea, îndrumările și circulara să fie publicate în foaie.

Foaia Isus Biruitorul va fi, și pentru amănuntele organizării, o călăuză. Eu, unul, m-aș ocupa cu sârguință de aceasta.

Dacă sunteți de părerea aceasta, cred că organizarea trebuie făcută în cel mai scurt timp.

Cred că în împrejurările în care suntem puși, trebuie făcute toate demersurile pe lângă Sf. Patriarhie să patroneze această Lucrare.

Îmbrățișându-vă cu recunoscătoare iubire, în ceasul acesta greu de amărăciune, rog pe Dumnezeu pentru întărirea inimii și sănătății Sf. Tale, pentru bucuria și luminarea sufletelor noastre.

Dr. C. Samson, Roman.

Și păr. Iosif adaugă:

Împărtășim cu drag și bucurie părerile preaiubitului nostru frate. Noi am stăruit de ani de zile în direcția aceasta: pentru precizarea și încrederea Oastei și a Lucrării ei în cadrele întregii Biserici. Dacă va fi în voia Domnului, vom avea anul acesta și o mare adunare a Oastei în care vom pune la punct toate chestiunile acestea.

Mulțumim călduros preaiubitului nostru frate de la Roman pentru bunul gând ce ni l-a trimis și îi îmbrățișăm cu drag dorința de a începe lucrul pentru organizarea Oastei, prin părțile acelea.

I. B. nr. 28 din 7 iulie 1935, pag. 1

Cu un zel vrednic de toată lauda lucra acum și I. Gr. Oprișan străduindu-se să arate cu toată puterea sa rostul deosebit atât național cât și al Oastei Domnului și combătând cu tărie pe toți cei care cu vădită rea credință afirmau că noutatea Oastei Domnului este un protestantism în Biserică.

După perioada de oarecare clătinare de la început, I. Gr. Oprișan, care antrena în jurul lui o puternică grupare din București, sprijinea acum fără rezerve voluntariatul duhovnicesc și misionarismul laic atât de specifice Oastei și atât de necesare Bisericii noastre și poporului nostru.

O seamă de preoți devotați misiunii lor sfinte însuflețeau pe frați și își rosteau răspicat adeziunea lor la atitudinea demnă și curajoasă a părintelui Iosif.

Potopul măsurilor respective încă nu se abătuse peste tot. Vârfurile duhovnicești se înălțau curate deasupra și protestau împotriva noroiului care amenința să acopere totul.

Slăvit să fie Domnul!