Cap. 5 - Întâia judecată

„Ce mărturisesc aceştia împotriva Ta?”

Părintele Iosif afla despre toate aceste febrile pregătiri care se făceau pentru aducerea lui la judecată - doar din cele publicate prin foile Mitropoliei.

Totuşi, mai nădăjduind încă într-o rămăşiţă de temere de Dumnezeu, de respect pentru adevăr şi de simţ de răspundere în inima lor pentru Lucrarea Oastei, pentru cauza Bisericii şi pentru interesul poporului - făcea mereu tot felul de apeluri şi de încercări pentru aplanarea conflictului şi pentru revenirea păcii.

În aceste încercări învinuitul căuta să-şi apere marea şi sfânta lui dreptate şi să apere mereu şi sfânta cauză a Oastei, - pentru a preveni o sentinţă nedreaptă, care ar împinge totul într-o prăpastie care ar putea fi fără ieşire. Căutând pacea şi alergând după ea, era gata să-şi recunoască vini pe care nu le avea, nădăjduind că şi cei ce le aveau, - şi le vor recunoaşte. Spre a se putea astfel înlătura zidul despărţitor care creştea între cele două părţi tot mai gros şi mai rece.

Dar o grabă vinovată urgenta totul, parcă anume ca nu cumva să se ivească ceva neprevăzut care ar fi putut amâna sau zădărnici un plan pus la punct cu atâta abilitate şi efort. Se ivise marea ocazie - căutată de atâta vreme, - nu trebuia nicidecum scăpată. Întocmai cum spune Scriptura: ...O, cât de bine ştie omul să-şi întocmească planurile când este vorba să urmărească ceea ce îi place (Ieremia 2, 33).

În întâmpinarea procesului care i se pregătea părintelui Iosif, el înaintă Consistoriului Mitropolitan următoarea scrisoare:

A P Ă R A R E A

înaintată în scris Consistoriului Spiritual Eparhial de către Pr. Iosif Trifa, înainte de a cunoaşte actul de acuză.

Prea Venerat Consistoriu Spiritual Eparhial,

La acuza ce mi se aduce, precizez şi răspund din partea mea următoarele:

Cauzele care m-au dus la ieşirea din ascultarea ierarhică şi la scoaterea unei foi afară de această ascultare - sunt arătate pe larg în articolul Istoria unei Jertfe, din foaia Ostaşul Domnului pe care o alătur aici.

Mersul conflictului este arătat acolo numai până la un loc, până la data foii. De atunci încoace mai servesc Consistoriului Spiritual eparhial următoarele date şi amănunte care, cred, îşi au însemnătatea lor.

Văzând că conflictul continuă şi nu se face nimic pentru o oarecare aplanare, m-am prezentat la păr. rector al Academiei Teologice, Nicolae Colan, rugându-l să aducă la cunoştinţă I.P.S. Sale Mitropolitului Nicolae, că eu nu înţeleg să tulbur liniştea Bisericii şi în special a Arhiepiscopiei. Întrucât o înţelegere nu s-ar mai putea face, eu sunt gata să părăsesc Sibiul şi Arhiepiscopia. Prin aceasta vedeam eu un început de descordare, o uşurare a situaţiei, pentru că pe atunci era o mare tulburare pe fronturile Oastei. N-am primit însă nici un răspuns în cauză.

Mai târziu, pe la începutul lunii trecute (martie 1935) - o anumită mijlocire între I.P.S. Sa şi mine, a făcut pr. prof. Nanu pe care l-am rugat să ducă la reşedinţă dorul şi dorinţa mea de a relua raportul de ascultare şi de soluţionare în chip fericit a chestiunilor care au produs dureroasa frământare. Am chiar şi propus Praznicul Învierii ca cel mai potrivit pentru a face o bucurie pentru Oastea Domnului - şi pentru toată ţara.

N-am primit însă nimic, nici o indicaţie. Văzând că vremea trece şi lucrurile se amână, mi-am cerut audienţă la I.P.S. Sa. M-am prezentat şi mi-am cerut iertare. La un rezultat precis însă, nu s-a putut ajunge. I.P.S. Sa mi-a spus să precizez în scris ceea ce am de spus. Eu eram de părere să se lămurească mai întâi verbal toate chestiunile care au produs frământarea şi apoi să se precizeze în scris ceea ce va fi necesar.

Văzând că I.P.S. Sa stăruie să precizez în scris ceea ce am de spus, am făcut şi acest lucru.

Cu data de 18 aprilie 1935 am înaintat I.P.S. Sale următoarele rânduri:

Înalt Preasfinţite Stăpâne,

În preajma Anului Nou al anului acesta, precum este ştiut, - s-a iscat un dureros conflict în legătură cu mişcarea Oastea Domnului. Felul cum s-a desfăşurat acest conflict m-a silit să ies din ascultarea ierarhică.

Regret şi mă doare că în aşteptarea unei soluţii de înţelegere - eu am rămas în starea aceasta. Declar însă că departe de mine, a fost, este şi va fi, gândul să permanentizez starea aceasta, sau să o prefac într-un conflict de Biserică, cu vătămarea canoanelor şi a ierarhiei, sau să pornesc în direcţia aceasta mişcarea Oastea Domnului. Ca dovadă despre aceasta aduc şi faptul că, îndată după deschiderea conflictului m-am prezentat I.P.S. Sale Patriarhul Dr. Miron Cristea declarând că înţeleg să rămân până la sfârşitul vieţii mele ca slujitor devotat al Bisericii şi supus disciplinei bisericeşti, aşteptând rezolvarea conflictului din partea Sf. Sinod, respectiv a forurilor bisericeşti competente.

Iar de altă parte, membrii mişcării Oastea Domnului au făcut şi ei din toate părţile ţării declaraţii solemne că înţeleg să rămână pentru totdeauna fii credincioşi ai Sfintei Biserici, aşteptând şi ei dezlegarea fericită a neînţelegerii ce s-a iscat.

Recunosc că în desfăşurarea acestei acute neînţelegeri am avut şi unele ieşiri pe care le regret, îmi exprim părerea de rău pentru ele şi îmi cer iertare.

Regretând toate şi cerându-mi iertare pentru toate, doresc să reintru în ascultarea ierarhică, urmând însă şi cerând ca odată cu aceasta să fie soluţionate în chip fericit şi chestiunile din cauza cărora a ieşit această dureroasă frământare.

Iar întrucât rămânerea mea în Arhiepiscopia Sibiului ar fi neavenită, - fie în felul în care s-au desfăşurat lucrurile, fie din greutatea ce s-ar ivi la soluţionarea chestiunilor în cauză, - în interesul liniştii şi păcii sfintei Biserici, eu sunt gată să fac şi jertfa aceasta de a părăsi Sibiul şi dieceza Sibiului, cerându-mi arhiereasca binecuvântare pentru a trece într-o altă eparhie.

Sibiu, la 23 aprilie 1935

Cu smerită supunere,

Preot I. Trifa.

... Cu scrisoarea aceasta eu credeam că se deschide drumul aplanării conflictului.

N-am primit însă nici un fel de răspuns, sau indicaţie.

Am precizat aceste amănunte ca o dovadă că eu am căutat mereu reluarea raportului de ascultare ierarhică şi de soluţionare a conflictului. Mi s-a cerut mereu reintrarea în ascultare - şi am căutat-o.

De încheiere rog pe veneratul Consistoriu Spiritual eparhial, în judecarea acestei cauze să ţină seama şi de faptul că aici nu este vorba numai despre o abatere şi pedepsirea ei ci este vorba despre soluţionarea fericită a unei chestiuni care agită o Biserică întreagă, o ţară întreagă.

În interesul Bisericii şi al neamului meu pentru care şi eu am făcut ceea ce Domnul mi-a ajutat să fac, - eu doresc ca Veneratul Consiliu Spiritual să afle calea cea mai bună care să aducă mult dorita aplanare a conflictului, pentru ca binecuvântata mişcare de înviorare Oastea Domnului să-şi poată continua drumul ei de lumină.

Aceste rânduri sunt răspunsul meu de apărare înainte de a cunoaşte tot cuprinsul actului de acuzare.

Din cuprinsul actului de acuzare voi spicui unele afirmaţii la care dau răspunsul cuvenit în procesul verbal.

Sibiu la 9 mai 1935.

Preot Iosif Trifa.

Dar pe aceeaşi zi, de 9 mai 1935, se şi ţinu prima judecată.

Trecuse doar o săptămână după Paşti (Paştile acelui an se ţinuseră pe ziua de 28 aprilie). Abia aşteptaseră să treacă. Nu putuseră face judecata tocmai odată cu a Mântuitorului. Aşteptaseră şi aceştia să treacă Paştile, întocmai cum aşteptaseră ceilalţi să treacă ale lor...

Iată - scris literă cu literă - procesul verbal despre toată judecata care i s-a făcut părintelui Iosif, cu toate interpretările care s-au dat faptelor şi cuvintelor sale, - cu tot felul chinuitor în care s-a desfăşurat procesul, cu numele celor care l-au judecat la ordinul Stăpânului - şi cu sentinţa definitivă pe care au dat-o şi asupra căreia se ştia de la început că nu se va mai reveni niciodată.

Cine va cerceta în amănunt toate afirmaţiile din acest proces verbal, va vedea uimit câte inexactităţi de date, câte deformări de fapte evidente şi câte interpretări răuvoitoare sunt conţinute în el. Pe astfel de temeiuri a fost condamnat omul lui Dumnezeu.

Iată mai jos învinuirea aceasta, asupra căreia se vor apleca mulţi şi din care viitorul va arăta cât de nedrepte au fost afirmaţiile pe baza cărora a fost condamnat păr. Iosif. Şi cât de asemănătoare a fost în fond, învinuirea aceasta cu cea a Domnului Isus.

Copie

Consistoriul Spiritual al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia şi Sibiu

Nr. 16/1935.

Consistoriul Spiritual al Arhiepiscopiei de Alba Iulia şi Sibiu, în procesul pornit contra protopopului Iosif Trifa de la Sibiu de către P. V. Consiliul Arhiepiscopesc din Sibiu, cu nr. 1321/1935 Bis. pentru delictele disciplinare şi judecătoreşti ale Bisericii Ort. Rom. art. 14, 15 şi 17 apoi art. 9 - şi în conformitate cu art. 78 lit. b şi art. 81 din acelaşi Regulament, în şedinţele sale ţinute în 8 şi 9 mai în localul Mitropoliei din Sibiu.

După cercetarea tuturor actelor acuzării, ascultând dezbaterile publice dezvoltate în şedinţă, cu participarea acuzatului preot Iosif Trifa precum şi a procurorului general: consilier Arhiepiscopesc - referent Dr. Andrei Gâlea ca reprezentat al autorităţii bisericeşti, după ce acuzatul îşi susţine acuza, după ce se citeşte în întregime de către preşedinte acuza, după ce se citeşte darea de seamă a judecătorului încredinţat cu referarea, după ce Consistoriul încearcă să înduplece pe acuzat să revină necondiţionat sub ascultarea şi disciplina canonică, fără a ajunge la rezultatul dorit, după ce ia act de apărarea scrisă şi de apărarea verbală a acuzatului, luată la proces verbal, aduce următoarea

SENTINŢĂ

Acuzatul, protopopul Iosif Trifa, de 47 de ani, domiciliat în Sibiu, cetăţean român, ortodox, este vinovat de abaterea de la învăţăturile evanghelice cuprinse în Sf. Scriptură a Testamentului Nou la sf. Matei 18, 17; 1 Tesaloniceni 5, 12; Romani 13, 1; 1 Petru 2, 13, - care poruncesc ascultarea de Biserică. Este vinovat de călcarea dispoziţiilor sf. canoane ale Bisericii noastre: 31, 39 şi 55 apostoleşti, 5 al Sinodului loc. Antiohia şi 10 al Sinodului loc. Cartagena, care indică caterisirea ca pedeapsă pentru nesupunere faţă de autoritatea bisericească legală. Este vinovat de a fi călcat dispoziţiile art. 2 lit. a; art. 3 lit. m şi z; art. 14, 15 şi 17 din regulamentul de procedură sus menţionat care toate definesc vinovăţia de schismă, în consecinţă pe baza suscitatelor învăţături evanghelice, canoane şi articole de regulament, şi în conformitate cu art. 4, 2, lit. c, - din acelaşi regulament, se pedepseşte cu caterisirea. Sentinţa de faţă s-a adus cu unanimitatea voturilor, cu drept de apel în termen de o lună, în conformitate cu art. 203 din regulament.

MOTIVE

În şedinţa dată în procesul disciplinar al preotului Iosif Trifa:

1. Istoricul chestiunii. Pentru cunoaşterea precisă a chestiunii este absolut necesar a face o rezumare, un istoric al chestiunii:

În toamna anului 1921 părintele Iosif Trifa, paroh în satul de munte Vidra din Munţii Apuseni a fost chemat de către Înalt Prea Sfinţia Sa Mitropolitul nostru Dr. Nicolae Bălan la centrul Academia Teologică Andreiană, trecând apoi într-o slujbă administrativă, apoi în cea de director al Orfelinatului de la centru, iarăşi într-o slujbă administrativă şi în fine figurând ca preot al Catedralei din Sibiu. În răstimp a avut şi postul de misionar al Arhiepiscopiei.

Cu începutul anului 1922 a fost încredinţat în mod special cu redactarea foii religioase pentru popor Lumina Satelor, care apărea deja de un an la Sibiu ca foaia de propagandă a Arhiepiscopiei. Alegerea făcută de Înaltul Ierarh a fost norocoasă căci părintele Trifa s-a devotat cu multă râvnă şi cu mult suflet redactării acestei foi prin care Înalt Prea Sfinţia Sa ţintea să provoace o mai intensă viaţă religioasă. În numărul de Anul Nou 1923, părintele Trifa lansează un apel către cititori în care îi cheamă pe aceştia la un voluntariat, la o luptă împotriva beţiei şi a sudalmelor. Apelul a căzut pe un pământ însetat de o asemenea sămânţă. Setea religioasă a poporului nostru drept credincios, înspăimântat de valul de necredinţă de după război a făcut ca apelul de Anul Nou să fie primit în masele largi ale poporului cu o neaşteptată simpatie. Aderenţele veneau cu zecile şi sutele.

Mai târziu, încurajaţi de aceste dovezi de înţelegere şi de succesul avut, căci mişcarea se mărea din zi în zi, cei ce se legau a lupta împotriva beţiei, sudalmelor, fumatului şi a altor păcate începură a-şi lua numele de ostaşi ai Domnului. Astfel, încet dar progresând necontenit s-a născut mişcarea cunoscută sub numele de Oastea Domnului, în jurul propagandei şi scrisului de la Lumina Satelor. Cum Lumina Satelor nu mai ajungea, a început să apară în 1930 ca supliment la vechea foaie, una nouă: Oastea Domnului, care mergea împreună cu Lumina Satelor, aceloraşi cititori. Întregul răstimp, mişcarea sus-descrisă se mărea prin propaganda necontenită şi prin sprijinul moral al autorităţii, care prin îndemnuri, îndrumări şi ordine date preoţiei, căuta pe de-o parte s-o lanseze, iar prin respingerea atacurilor de tot felul căuta să o apere. Numărul ostaşilor ajungea cifre tot mai impunătoare.

Acum se cerea tot mai multă muncă şi păr. Trifa a fost desărcinat de toate celelalte obligaţii de serviciu, rămânând numai îndatorirea de căpetenie: Redactor la cele două foi şi cu mişcarea de trezire religioasă din sânul Bisericii Oastea Domnului.

În tot acest timp, părintele Trifa a primit salar regulat ca orice alt funcţionar din cler şi a beneficiat de locuinţă gratuită, ba în răstimp destul de lung a beneficiat şi de întreţinere, luminat şi încălzit, împreună cu fiul său Tit. Până la acest punct, lucrurile au mers normal. Părintele Trifa a funcţionat într-o slujbă bisericească, încredinţat fiind cu o anumită funcţie specială, primind remuneraţiile corespunzătoare. Mărindu-se tirajul Luminii Satelor, iar pe de altă parte păr. Trifa dând la iveală şi tipărind o serie de cărţi, scrise de P.C. Sa în legătură cu mişcarea Oastea Domnului, venind şi criza economică, avea de luptat cu scumpetea tiparului care apăsa întreaga presă şi pe toţi autorii. Nemulţumit de sumele mari de bani pe care trebuia să le verse periodic pentru tipărirea foilor şi cărţilor sale tipografiei arhidiecezane din Sibiu şi-a pus în gând să înfiinţeze o tipografie proprie.

Fireşte, n-a cerut nici o aprobare, căci de la început autoritatea bisericească înţelesese să-i lase deplină libertate, tocmai pentru a nu fi stingherit în misiunea sa. Ideea cu tipografia a lansat-o la foaie. Ostaşii din întreaga ţară au sărit în ajutor cu colecte, donaţii şi liste de subscripţii, care toate s-au publicat în foaie. Sumele astfel adunate în decursul timpului fac în total 316.260 lei (v. circ. nr. 4151 pres.). La intervenţia I.P.S. Sa Mitropolit, Banca Naţională a României a dăruit suma de 80.000 lei. Suma nu era suficientă, dar respectabilă. Părintele Trifa comandă în Germania, la Lipsca şi aduce de acolo o tipografie nouă care a costat suma de un milion şi jumătate de lei, cum afirmă P.C. Sa. De bună seamă, o parte însemnată a rămas datorie care urma să fie acoperită din venitul foilor, din venitul tipografiei şi viitoare donaţii.

Către sfârşitul anului 1933 păr. Trifa a încercat fără să anunţe pe nimeni, ci în mare taină să mute la Bucureşti tipografia, ca astfel să nu mai fie în vreun fel expus nici unui control din partea autorităţii bisericeşti. Încercarea a fost zădărnicită prin intervenţia din ultimul moment a Pr. Veneratului Consiliu Arhiepiscopesc. Acest fapt l-a amărât nespus de mult pe păr. Trifa. Visul său fusese să intre în posesiunea exclusivă şi necontrolată a tipografiei ca proprietar particular, uitând cu totul că tipografia se înfiinţase - ce-i drept, la iniţiativa sa, - dar ca o zestre a Oastei Domnului cum singur înfăţişa în foaie că Mireasa Vântului ca Tunul cel mare al Oastei - şi uitând iarăşi că o finanţase cu mijloacele ostaşilor, ale foilor, apoi ale B. N. a României şi numai în parte (ceea ce rămâne de stabilit) şi din mijloace proprii. În februarie-martie 1934 cere - şi în octombrie 1934 obţine, înscrierea acestei tipografii pe care de multă vreme o privea ca pe o avere personală, în mod tainic pe numele său, împreună cu librăria şi compactoria.

Ţinta sa era să tipărească acolo atât cele două foi sau măcar Oastea Domnului cât şi cărţile sale. Având însă Mitropolia tipografia proprie, nu i-a încuviinţat trecerea foilor la altă tipografie. De aici porneşte supărarea P. Cuc. Sale. De aici înainte cu păr. Trifa se întâmplă o mare schimbare la faţă. Cu adresa sa din 31-XII-1934, păr. Trifa încunoştinţează pe I.P.S. Sa Mitropolit că: faţă de felul cum s-a desfăşurat consfătuirea noastră de ieri (consfătuirea în prezenţa păr. V. Ouatu şi a d-lui I. Gr. Oprişan şi de la care păr. Trifa se retrăsese) - cu regret Vă aduc la cunoştinţă că pentru moment am încetat redactarea şi tipărirea foii Oastea Domnului a cărei proprietate îmi aparţine, fiind fondatorul şi creatorul ei. Odată cu aceasta Vă rog a dispune să nu mai figurez pe frontispiciul foii Lumina Satelor ca redactor. Mi-am înaintat şi demisia din postul ce l-am avut după ce din cauza de boală nu mai sunt capabil de serviciu. Aşijderea fiul meu Tit renunţă la bursa ce i s-a acordat (v. dosar nr. 2).

P. V. Consiliu Arhiepiscopesc, în şedinţa din 2-I-1935 nr. 32 primeşte demisia înaintată de păr. Trifa, îl absolvă de toate însărcinările şi încredinţările avute în legătură cu mişcarea Oastea Domnului şi cu cele două foi şi îl invită totodată a prezenta o dare de seamă despre toate chestiunile în legătură cu Oastea Domnului (v. actul la dosar nr. 3). La acest act oficios păr. Trifa răspunde cu o adresă datată din 5-I-1935 (v. la dosar nr. 4) prin care deneagă supunerea în mod precis, spunând că n-a primit nici o însărcinare de la nimeni, n-are să dea seamă nimănui şi adaugă textual: creaţia spirituală a Oastei Domnului a venit pe de-a-ntregul de la Domnul. El mi-a inspirat-o şi prin El am creat-o. El Singur mi-a dat însărcinarea în creaţia acestei mişcări. Lui Singur am gestiuni de predat. El Singur mă poate absolva în această însărcinare şi El Singur mă poate opri să nu mă mai ocup de ea.

În acelaşi timp, sub nr. 97 din 4-I-1935 (v. dosar nr. 5) i se adresează păr. Trifa pe cale prezidenţială un avertisment că orice publicaţii cu caracter religios şi moral, va putea da la lumină numai cu încuviinţarea prealabilă arhierească, arătându-i-se totodată normele canonice privitoare la acest obiect. Nesocotind acest ordin ierarhic limpede şi precis, păr. Trifa imediat, deja la 6 ianuarie 1935, ca o sfidare face să apară în Sibiu o foaie nouă intitulată emfatic Isus Biruitorul care, oprită la timp, în sensul celor de mai sus, reuşeşte după o nefericită intervenţie a unui bărbat politic, să apară din nou la 24 februarie - şi de atunci continuă să apară regulat, fără autorizaţie, împotriva opreliştii hotărâte. În această foaie păr. Trifa cheamă în jurul său Oastea Domnului, scoţând-o şi tinzând s-o scoată de sub supravegherea Bisericii. Acestea sunt faptele în şir cronologic.

2. Abaterile păr. Trifa:

a - În general atitudinea şi manifestarea mai sus arătată, a păr. Trifa se înfăţişează în mod hotărât şi evident ca o totală cădere de la Biserica strămoşească al cărei slujitor este. Denegarea ascultării. Neascultarea de autorităţi superioare, legal instituite ale Bisericii. Neîmplinirea ordinelor şi dispoziţiilor şi pornirea unui act de anarhie, de răzvrătire cu bună ştiinţă împotriva autorităţii bisericeşti, - toate aceste momente îl pun pe păr. Trifa în afară de Biserică. Singur şi de bună-voie a ieşit din cadrul Bisericii şi din disciplina canonică. O stare de autoexilare care la oricare alt slujitor bisericesc ar avea numai o însemnătate restrânsă, individuală, în cazul păr. Trifa se transformă într-un act de schismă, cu mult mai grav şi cu urmări şi mai grave. Păr. Trifa ieşind de sub ascultarea arhierească, de sub disciplina canonică, care trebuie să domnească în orice biserică, nu iese singur, ci tendinţa lui este de a duce cu sine în vag spre o ţintă nedefinită, întreaga armată de peste 100 de mii de ostaşi ai Domnului, credincioşi fii ai Bisericii, din toate unghiurile ţării. Nu mai este vorba de un act de insubordinaţiune al unei persoane ci de o tendinţă de schismă. În partea specială vom arăta aceasta.

Biserica însă nu poate privi cu nepăsare la această pornire schismatică, căci ce altceva înseamnă sau va însemna o Oaste a Domnului a păr. Trifa, fără supraveghere, fără control, fără amestecul Bisericii prin ierarhii legiuiţi? Ar fi semnalul distrugerii unităţii de credinţă, de doctrină şi de conducere. Toate veleităţile individuale trebuie să dispară în faţa postulatului suprem: unitatea de credinţă prin însăşi Biserica noastră. În faţa acestui postulat stă păr. Trifa gata de luptă, dorind să scuture jugul supravegherii şi al disciplinei bisericeşti.

b - În special, păr. Trifa, greşeşte în mai multe cazuri, care se pot arăta la următoarele chestiuni:

1 - Chestiunea încredinţării păr. Trifa. Păr. Trifa susţine că nu a primit nici o încredinţare de la nimeni (dosar nr. 4). Păr. Trifa a fost preot în Vidra. A fost chemat de Înaltul său Ierarh, l-a încredinţat cu redactarea foii Lumina Satelor şi prin foaie la acţiunea de trezire religioasă, la înviorarea sentimentului religios. A primit o slujbă de misionarism, pentru care nu se dau ordine în scris, ci se vorbeşte de la suflet la suflet. Evident că păr. Trifa n-a venit singur, nechemat, nu a ajuns la foaie fără însărcinare, fără însărcinare nu putea lua conducerea foii. În mod precis deci păr. Trifa a fost chemat şi designat să îndeplinească o anumită funcţiune în sânul Bisericii noastre. Nu numai pentru că a fost salariat ci pentru că i s-a designat şi câmpul de acţiune: trezirea religioasă prin foaia dată în mâinile sale. Deci afirmaţia că n-a avut nici o încredinţare de la nimeni, care afirmaţie este baza viitoarei sale răzvrătiri, cade de la sine.

2 - Chestiunea tipografiei: deşi această chestiune face obiectul unui litigiu de drept civil, o înfăţişăm pentru lămurirea punctelor următoare: tipografia înfiinţată de păr. Trifa fără ordin precis, fără încuviinţări şi aprobări scrise, dar evident cu încuviinţarea tacită a autorităţilor, care lăsaseră deplină libertate de mişcare păr. Trifa, ca în orice încercare de lărgire a mişcării începute, a fost adusă din Germania, din Lipsca, şi a costat un milion şi jumătate de lei. La procurarea ei au contribuit: suma de 316.260 lei donaţii, colecte, liste de subscripţie din întreaga ţară, care au dat cu inimă pentru Mireasa Vântului, pentru Tunul cel mare (v. ordinul nr. 4151/1935 şi conform adunării făcute în Lumina Satelor) - suma de 80.000 lei dăruită de Banca Naţională a României şi adusă de Înalt P.S. Sa Mitropolitul în acest scop, sumele rezultate din desfacerea foii Lumina Satelor care sume nu se pot constata. Afirmativele sume vărsate de păr. Trifa care în lipsa unei dări de seamă nu se pot constata, (v. art. Istoria unei Jertfe din Ostaşul Domnului 2-3-4) - fireşte că nu s-a plătit întreagă suma cât a costat tipografia. Restul datoriei urma să se achite din venitul viitor al tipografiei, din donaţiile ostaşilor şi din venitul foilor. Păr. Trifa susţine că tipografia este a sa. Dar nu o dovedeşte. Refuză a da socoteală. Dar banii de la ostaşi s-au dat păr. Trifa personal, sau pentru o realizare ostăşească? Evident că nu. Erau pentru lupta Oastei. O zestre a ei. Asemenea şi suma de 80.000 lei de la Banca Naţională şi sumele din desfacerea foii.

3 - Foaia Oastea Domnului. În aceeaşi situaţie se află şi foaia Oastea Domnului, scoasă ca supliment la Lumina Satelor. Deci în mod evident această foaie a putut apărea numai ajutată de gospodăria generală creată în jurul Luminii Satelor şi a mişcării Oastea Domnului.

4 - Ieşirea din ascultarea şi disciplina canonică:

a - După cele premerse care au avut scop de lămurire, în 31-XII-1934, păr. Trifa îşi dă demisia din slujba ce o ocupa după ce am arătat la pct. 1 (dosar nr. 2). Aici precizăm că demisia urmează după încercarea neizbutită de a transporta pe furiş tipografia la Bucureşti şi după ce tot în mod clandestin îşi înregistrează tipografia pe numele său. În mod firesc, oricărui slujbaş când demisionează i se impune o predare a slujbei şi a accesoriilor, o dare de seamă. Nimeni nu pleacă din slujbă ca de la o casă fără stăpân.

I s-a cerut şi păr. Trifa o astfel de dare de seamă despre ceea ce a făcut, realizat şi lasă în urmă. Răspunsul păr. Trifa este fără precedent: n-am primit nici o însărcinare, nici o încredinţare (dos. act nr. 4). N-am de prezentat nici o dare de seamă (idem). Refuz categoric de a îndeplini un ordin. O notorie neascultare de autorităţi. Păr. Trifa săvârşeşte o abatere disciplinară, de sub art. 2, lit. a şi delictul disciplinar de sub art. 3, lit. z. Neîndeplinirea ordinelor şi a dispoziţiilor impuse de autorităţile bisericeşti, conform art, 15. Acest delict disciplinar este considerat de schismă. Mai precis se încadrează şi se stabileşte delictul în art. 17 din regulamentul disciplinar. Din unirea acestor trei definiţii din regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi judecătoreşti ale bis. Ort. Rom. reiese că neîmplinirea ordinelor, neascultarea de autorităţi, sunt egale cu schisma (art. 15). Şi se pedepseşte până la pedeapsa depunerii.

Păr. Trifa este în opoziţie cu învăţătura sfintei noastre Biserici. Sf. apostol Pavel în Romani 13, 1 spune: Tot sufletul să se supună stăpânirilor celor mai înalte, căci nu este stăpânire fără numai de la Dumnezeu, - 1 Petru 2, 13 spune: Deci supuneţi-vă la toată omeneasca zidire pentru Domnul. Matei 18, 17 spune: De nu va asculta nici de biserică să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş. 1 Tes. 5, 12 spune: Şi vă rugăm pe voi fraţilor să cunoaşteţi pe mai marii voştri întru Domnul. Păr. Trifa este în opoziţie şi a sf. canoane ale Bisericii. Porunca a treia bisericească zice: Să cinsteşti feţele bisericeşti.

b - alt caz: păr. Trifa i s-a poruncit prin ordinul nr. 97/1935 că orice publicaţie de ordin religios şi moral se poate publica numai cu prealabila încuviinţare arhierească (dos. act. nr. 5). I s-a dat şi jurisprudenţa (C.F. Milaş: Dreptul bisericesc oriental, trad. de Cornilescu-Radu, pag. 363-364) ordin precis, datat 4 ianuarie 1935. În 5 ianuarie 1935, la două zile, păr. Trifa scoate foaia Isus Biruitorul, fără această încuviinţare prealabilă, calcă ordinul arhieresc şi desfide pe arhiereul său. Este a doua oară în cazul de neîndeplinirea ordinelor primite şi de neascultare de autorităţi şi cade sub aceleaşi pedepse, arătate la punctul premergător.

5 - Defăimarea chiriarhului şi a autorităţii bisericeşti: chestiunea aceasta este deosebit de gravă. Îmbătat de norocoasele rezultate avute cu mişcarea pornită, păr. Trifa îndată după demisionarea sa începe să manifeste o atitudine detestabilă pentru orice credincios dar mai detestabilă pentru un preot şi mai ales pentru unul care se bucurase în mod evident de încrederea, aprecierea şi deosebitul sprijin al chiriarhului său, începând a lovi în însuşi acest chiriarh care îl scosese din satul de munte, unde ar fi rămas necunoscut la lumină, căci desigur că singura carte a sa de predici Spre Canaan nu l-ar fi putut scoate la suprafaţă.

Reţinem mai întâi că păr. Trifa şi-a înaintat singur demisia: tonul pe care o face arată pe omul amărât şi iritat, căci renunţă şi la bursa votată fiului său. Faptul că i s-a primit demisia l-a contrariat. Acum începe împotriva superiorilor săi o luptă pe faţă, un război făţiş. În articolul Pentru Istoria Oastei (vezi Ostaşul Domnului II, 1-2/1935) scrie:

Am fost tratat din partea superiorilor mei ca un câine vrednic de bătut şi de lepădat, după ce şi-a făcut slujba cu credincioşie până la jertfă... Apoi tot acolo: Superiorii mei mă strângeau de gât ca pe omul din Evanghelie. Aşa nu poate scrie un preot despre superiorii săi. Articolul Istoria unei Jertfe din nr. 3-4 al aceleaşi foi abundă de astfel de termeni şi fraze vehemente, ireverenţioase şi insolente. În scrisul său se vădeşte o ură aprigă şi într-un fel cum niciodată o foaie bisericească nu poate folosi. Pe superiorii săi ierarhici, păr. Trifa îi numeşte cu predilecţie: cei din strada Mitropoliei. În tot scrisul său se prezintă pe sine ca pe un martir, iar pe superiorii săi ca pe prigonitorii păgâni: cu o mână acuzi pe cineva iar cu cealaltă îi astupi gura ca să nu poată grăi (art. citat pag. 2). Cei din strada Mitropoliei au aşteptat să mă prăbuşesc sau să mă prăpădesc ca să intre în înfăptuirea mea...

O acuzaţie grozavă. În articolul comunicat din nr. 1-2 din Ostaşul Domnului scrie că: s-a mobilizat împotriva mea cenzura, prefectura, poliţia, Ministerul de Interne, etc., ca să nu mai pot grăi cu fronturile, cu ostaşii. Ne întrebăm: să nu mai poată grăi cu ostaşii? Dar nu putea vorbi cu ei prin Lumina Satelor? În foaia sa Isus Biruitorul nr. 1 pag. 4 dă un clişeu, o oaie dusă la tăiere între doi jandarmi înarmaţi, dedesubt inscripţia: Oaia care şi-a făcut de cap e dusă la ascultare şi disciplină cu cele mai noi metode de pastoraţie.

Ironizează ascultarea şi disciplina. În Isus Biruitorul nr. 2-3 pag. 5 scrie despre scaunul diavolului unde se ţin alegeri de preşedinţi şi comitete: Căci în scaunele prezidenţiale, de regulă, se aşează ispita trufiei, - o frază de răutăcioasă aluzie la mai marii săi. În Isus Biruitorul nr. 2-3 pag. 9, art. O lecţie biblică: Daniel în groapa cu leii, se aseamănă pe sine cu prorocul Daniel: Iată aşa m-am trezit şi eu deodată aruncat în groapa leilor şi m-am îngrozit... Tot acolo găsim fraza: În zilele când lămuririle încercau să-mi ia viaţa... În art. Cu David în lupta contra filistenilor din Isus Biruitorul nr. 4-5 pag. 4 păr.

Trifa se aseamănă pe sine în cuvinte smerite dar cu un orgoliu fără seamăn, cu prorocul şi împăratul David. Saul cel ce îl prigoneşte este... Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit... Păstoraşului David i s-a dus vestea în toată ţara. Şi a început lumea să vorbească tot mai mult despre el. Biruinţele lui asupra filistenilor (păcatelor). Şi lui Saul n-a plăcut acest lucru. Şi a început a-l urî pe David. Şi a luat Saul o suliţă de lămuriri şi a izbit-o în David ca să-i ia viaţa morală. Dar Domnul a apărat pe David pentru că el este nevinovat.

Şi iată de aici s-a început prigoana şi lupta împotriva lui David... Prigonitorul Saul e arhiereul, nevinovatul David e părintele Trifa, într-o foaie religioasă pentru popor. Publicând articole ale ostaşilor, păr. Trifa adeseori întrece măsura. Astfel articolul Vai săraca literă a unui ostaş din Corod (Isus Bir. nr. 4-6) ar fi să fie o lămurire că ostaşii nu urăsc Biserica. Totuşi ostaşul izbucneşte: Biserică, Biserica şi iar Biserică, dar sectarul de păr. Trifa nu ne spune nimica de Biserică ci mai mult de Isus Cel Răstignit... O mentalitate vădit sectară.

Mostrele aduse sunt suficiente deşi am putea cita o mulţime încă (vezi actul de acuză). Toate constituiesc netăgăduit defăimarea autorităţii bisericeşti şi a chiriarhului. Se aseamănă păr. Trifa pe sine cu profetul Ilie, cu arhidiaconul şi primul mucenic Ştefan, cu sf. ap. Pavel şi în toate cazurile înfăţişează pe superiorii săi în chip simbolic ca pe prigonitorii acelora. Este un război împotriva autorităţii consacrate a Bisericii şi a ierarhiei. Sunt delicte disciplinare arătate în regulament la art. 3 lit. m (Calomnierea şi acuzarea de fapte necinstite faţă de superiorii bisericeşti). Este călcarea poruncii 3 bisericeşti. A călcat canonul 55 apostolesc. Dacă un cleric ar defăima pe episcop, să se caterisească, căci pe mai marele poporului tău nu-l vei grăi de rău... (Fap. Ap. 23, 5); pe mai marele poporului tău nu-l vei grăi de rău...

6 - Ieşirea din Biserică. Prin scoaterea foii Isus Biruitorul împotriva ordinului lămurit al arhiereului, prin îndemnul adresat repetat ostaşilor de a-l urma, a declarat război Bisericii. S-a creat aşa numitul Trifaism împotriva cadrelor Bisericii, aceasta se organizează şi vrea luptă, învingerea. Mai ales că aici zace schisma. Păr. Trifa a apucat o cale greşită, calcă dispoziţiile arhiereşti, regula şi disciplina Bisericii, declară război. Comite delictul disciplinar de al. 3 lit. w şi z, schismă şi neîndeplinirea ordinelor primite. Nu numai că nu le îndeplineşte dar face contrariul: i se porunceşte să nu tipărească nimic fără încuviinţarea arhierească, şi la 2 zile scoate o foaie în care batjocoreşte şi defaimă autoritatea. Canonul 31 apostolic zice:

Dacă vreun prezbiter dispreţuind pe episcopul său ţine deosebi adunare... să se caterisească ca un iubitor de stăpânire, căci este tiran. Can. 10 al Sinodului local din Cartagena: Dacă oarecare prezbiter... cu oarecare trufie şi mândrie îngâmfându-se ar socoti că e dator a aduce deosebit cele sfinte şi a zidi un altar... unul ca acesta anatema să fie. Canonul 39 apostolesc: Prezbiterii să nu săvârşească nimic fără învoirea Episcopului că el este cel căruia i s-a încredinţat poporul Domnului şi de la el se va cere socoteala pentru sufletele lor. Can. 3 al Sin. local Antiohia zice:

Oricare prezbiter sau diacon defaimă pe Episcop... acela la toată întâmplarea ar fi depus - şi mai mult nu poate căpăta îndărăt preoţia şi onorul său. Acest canon conţine chiar faptul păr. Trifa: Şi s-a despărţit pe sine de la Biserică şi privat şi-a făcut adunare şi altar, şi după ce episcopul l-a sorocit pe el (cuvântul de învăţătură nici nu a băgat de seamă cea dintâi şi a doua, încercările de conciliere, mergerea I.P.S. Sale la Geoagiu), - iar dacă face şi mai departe tulburări şi gâlcevi în Biserică, acela să se pedepsească ca un tulburător... Sunt toate elementele cazului Trifa.

3. Concluziuni: Având în vedere că păr. Trifa a negat în mod repetat cuvenita ascultare,

având în vedere că a ieşit din disciplina bisericească,

având în vedere că a refuzat îndeplinirea ordinelor exprese ale chiriarhului său,

având în vedere că lucra tocmai împotrivă, desfidând pe chiriarh şi declarând război Bisericii,

având în vedere că prin faptele de mai sus s-a aşezat singur în afară de Biserică şi vrea să pornească un curent religios singur fără control şi supraveghere ceea ce formează o schismă,

având în vedere că acest curent poate deveni o mare primejdie pentru Biserică transformându-se din schismă în erezie,

având în vedere că toate faptele păr. Trifa se încadrează în abaterile şi delictele disciplinare arătate în Reg. de procedură al instanţelor disciplinare şi judecătoreşti ale Bisericii Ort. Rom. la art. 2 lit, a.,3 lit. z., conform art. 14, 15 şi 17 apoi art. 3 lit. m., precum şi art. 3 lit. w., şi z.,

având în vedere călcarea canoanelor 35 apostolesc, 31 apostolesc, 39 apostolesc şi în special can. 5 al sinodului local din Antiohia, toate suscitate, apoi can. 10 al sin. loc. din Cartagena,

având în vedere călcarea învăţăturilor Sf. Evanghelii şi a sfinţilor apostoli: de la Mat. 18, 17; 1 Tes. 5, 12; Rom. 13, 1; 1 Petru 2, 13 şi a poruncii a 3-a bisericeşti,

având în vedere repetatele încercări de reconciliere faţă de păr. Trifa, chiar şi a Consistoriului Spiritual Eparhial, toate nereuşite,

având în vedere binele şi interesul sfintei noastre Biserici, singura mântuitoare care nu poate tolera spargerea unităţii de doctrină;

ne-am văzut siliţi a aduce sentinţa de mai sus: caterisirea părintelui Iosif Trifa, ca singura soluţie a tristului său caz, sentinţă adusă în conformitate cu art. 1, 95 în unanimitate:

Sibiu la 9 mai 1935

Preot Pavel Borzea preşedinte

Pr. N. Cărpinişanu

Pr. Ioan Ludu

Diacon Ioan Dinu

Nr. 4781/1935. Aprobat. Vasie, vicar arhiepiscopesc.

Acesta este actul de învinuire şi condamnare a păr. Trifa, în care nu se vorbeşte nimic decât de vina sa. Despre acest act, învinuitul a luat cunoştinţă numai în timpul procesului său, proces în care păr. Iosif n-a avut apărător.

După aflarea conţinutului acestui act de acuzare împotriva sa, părintele Iosif a cerut să fie trecute în procesul verbal al şedinţei de judecată, următoarele observaţii ale sale, după cunoaşterea actului de acuzare a sa:

... În acuză se trece peste punctul principal, peste punctul aşa-zis nevralgic al întregii chestiuni: După introducerea generală în cauză, se trece deodată la demisia mea, fără însă să se precizeze cauza pentru care mi-am înaintat demisia mea. Cauza era pusă în fruntea demisiei prin cuvintele: În urma celor petrecute în audienţa de ieri. Ori fără această precizare, toată acuza şi-a pierdut legătura firească.

În tâlcuirile cu Daniel, Ilie, etc., n-am pus în cauză Biserica şi autoritatea bisericească ci greşeala de a fi transformat aşa pe neaşteptate într-un lup îmbrăcat în piele de oaie şi acuzat şi ponegrit în faţa poporului fără a fi mai întâi judecat pe cale ierarhică. Iar dacă reacţia mea a sărit şi ea din albie, am spus că regret toate aceste ieşiri şi îmi cer iertare pentru ele.

Mi se aduce şi acuza că aş avea şi unele abateri de la credinţă. Declar că în toată activitatea mea nu m-am ocupat niciodată cu chestii şi norme de credinţă, respective de schimbarea lor. Înţeleg credinţa mea ortodoxă. Felul meu de evanghelizare a fost aproape în întregime numai moral. Şi m-am ferit întotdeauna să nu ies nici cu o iotă din învăţătura sfintei noastre Biserici, precum însuşi I.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae spunea că nu sunt dogmatist. Eu n-am o deosebită cultură teologică în privinţa asta.

Dacă deci prin neştiinţă sau nebăgare de seamă s-ar fi strecurat undeva în cărţile şi foile mele atare abateri în chestia de credinţă, - în direcţia aceasta declar că retractez orice mi s-ar arăta şi mi s-ar dovedi ca o abatere de la credinţa ortodoxă.

De protestantism deghizat cred că nu pot fi învinuit, după ce însuşi I.P.S. Sa m-a apărat în acest punct.

La acuza că aş fi adresat prin foaia Isus Biruitorul apelul la ostaşi ca să se despartă de Biserică şi să-mi urmeze mie declar categoric că n-am făcut niciodată acest îndemn.

Dimpotrivă, cu toate prilejurile am îndemnat pe ostaşi să se alipească de Sfânta Biserică. Între cele multe este şi articolul citat: Cu toţii la Biserică - şi altele, din foaia Isus Biruitorul.

În chestia cu manevrele de iarnă n-am avut nimic cu Biserica, ci numai personal cu cei care ieşiseră în popor ca să mă ponegrească şi tocmai prin asta tulburau fronturile şi sufletele ostaşilor.

Vedenia, visul de care se face atâta caz, n-am pus-o la foaie cu scop de propagandă şi ea e o chestiune pur personală, de credinţă - şi mă mir că a putut ajunge ca un punct de acuză.

Chestiunea cu tipografia şi celelalte, sunt arătate pe larg în articolul Istoria unei Jertfe - din foaia Ostaşul Domnului, pe care am alăturat-o aici.

Pr. Iosif Trifa.

Dar judecătorii n-au ţinut seama de nici un fel de drept, de nici un fel de motiv, de nici un fel de fapt din apărarea părintelui. Instanţa n-a mai revenit cu nimic asupra sentinţei pe care o dăduse.

Ca o dare de seamă asupra tuturor celor întâmplate, părintele Iosif publică în foaie următoarele completări la Istoria unei Jertfe:

Lămuriri şi amănunte în jurul frământărilor de la Sibiu. În vederea celor anunţate pentru adunarea de la Sibiu. Judecata din 9 mai. Răspunsul şi apărarea mea.

Aceste lămuriri încep de pe pag. 1: Cu ap. Pavel în faţa judecăţii de la Sibiu... N-am păcătuit cu nimic nici împotriva Legii, nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului (Fap. Ap. 25, 8).

Îl pârâse ura pe apostolul Pavel. Şi a stat de faţă la judecată, în faţa diregătorului Festus. Şi s-a apărat ap. Pavel plin de demnitatea omului nevinovat.

Şi au adus împotriva lui (Pavel) multe şi grele învinuiri pe care nu le puteau dovedi. Pavel a început să se apere şi a zis: N-am păcătuit cu nimic nici împotriva Legii, nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului (Fap. Ap. 25, 7-8).

La această apărare m-am gândit în ziua de 9 mai, când am stat şi eu la judecată, în faţa Consistoriului Spiritual eparhial de la Sibiu, precum scriu pe larg înăuntrul foii.

Târât în faţa judecăţii, am răspuns şi răspund şi eu cu ap. Pavel: nu m-am făcut vinovat cu nimic nici împotriva Legii - împotriva Legii şi credinţei mele ortodoxe; nici împotriva Templului - împotriva Bisericii mele; nici împotriva Cezarului - împotriva ţării mele. Dimpotrivă - cu jertfa sănătăţii mele am ajutat şi legea, am ajutat şi Biserica, am ajutat şi ţara.

Am ajutat legea să afle Duhul, am ajutat Biserica să-şi umple năvodul, am ajutat ţara cu o ţărănime nouă. Şi, drept răsplată, acum am fost judecat... ca să se împlinească Scripturile, că orice jertfă adevărată, primeşte pe urmă, drept răsplată, o cruce şi o cunună de spini. Judecata de la 9 mai este pecetea apostoliei mele.

Desigur, e ceva tragic, e ceva îngrozitor, că tocmai Sibiul s-a aflat să pună această pecete. Şi e ceva grozav, nemaipomenit, să umbli să-l scoţi cu sila din Biserică pe cineva care a lucrat pentru Biserică până a căzut jos înfrânt de oboseală şi strigă că vrea să lucreze pe viitor şi mai mult.

A rămas însă o lumină în această dureroasă chestie. După judecata de la Sibiu, Biserica îşi va spune cuvântul său de dragoste şi de dreptate. Judecata forurilor mai înalte, de mâine, va aduce dragostea, pacea şi continuarea în linişte, a unei opere care dovezi strălucite a dat că poate face enorme servicii Bisericii şi neamului nostru.

În timpul din urmă, Lumina Satelor iar a deschis campania împotriva mea (în loc să o deschidă contra păcatelor).

La început n-am înţeles ce rost are această campanie tocmai în preajma Cincizecimii - praznicul Oastei.

Iată însă că ne-o vesteşte părintele Secaş, redactorul foii: Adunarea de la Rusalii va fi chemată să-şi spună cuvântul în chestia mea. Adică - mai bine zis - să ceară osândirea mea.

Faţă de această vestire, mă văd silit să spun şi eu ceea ce am de spus, pentru ca acuzele ce mi se vor aduce, în adunarea de la Rusalii, să aibă pe calea aceasta, răspunsul şi apărarea mea. Voi da deci în ceea ce urmează, amănunte şi lămuriri pentru tot ceea ce s-a petrecut aici de astă iarnă încoace.

Să încopciem firul

Rămăsesem cu Istoria unei Jertfe acolo unde spuneam că îmi aştept urcuşul spre Golgota, spre Calvar... Aştept să fiu chemat la judecată. În vremea aceea foaia Isus Biruitorul era încă oprită.

A doua oară în audienţă la I. P. Sa Patriarhul

După ce foaia Lumina Satelor nu mai înceta cu hulele contra mea şi cu acuza că sunt contra Bisericii şi vreau să tulbur Biserica, m-am prezentat, a doua oară, în audienţă la Bucureşti, în faţa şefului suprem al Bisericii I. P. Sa Patriarhul Dr. Miron Cristea. Declarând din nou, că înţeleg să rămân până la sfârşit un devotat slujitor al Bisericii. Şi departe de mine gândul de a fi contra Bisericii; sau a-i îndrepta contra Bisericii pe ostaşii Domnului.

Iar de altă parte, având în vedere că conflictul se făcea tot mai ascuţit, am declarat că în interesul liniştii şi păcii din Biserică şi pentru a ajuta o descordare a conflictului - sunt gata să părăsesc Sibiul şi arhidieceza, în cazul că orice cale de înţelegere este imposibilă.

Graiul fronturilor

Între asta, în foaia Isus Biruitorul au început a grăi fronturile. De la început până la sfârşit graiul lor a fost răspicat, toate oştile şi toţi aderenţii mişcării, au declarat solemn: Rămânem până la sfârşit fii credincioşi ai sfintei noastre Biserici, iar părintele Iosif de la Sibiu, să ne predice mai departe prin foi şi cărţi.

Prin asta, temerile care se iviseră la începutul furtunii au dispărut. Oastea Domnului a dat un examen strălucit.

Un început de contact cu Mitropolia

Văzând că conflictul continuă şi nu se face nimic pentru o oarecare aplanare - m-am prezentat la păr. rector al Academiei Teologice, Nicolae Colan, rugându-l să aducă la cunoştinţă I.P.S. Mitropolitul Nicolae că eu nu înţeleg să tulbur liniştea Bisericii şi, în special a Arhiepiscopiei. Întrucât o înţelegere nu s-ar mai putea face, eu sunt gata să părăsesc Sibiul şi arhidieceza. Prin asta vedeam eu un început de descordare, o uşurare a situaţiei, căci pe atunci era încă tulburare pe fronturile Oastei.

N-am primit însă nimic în cauză.

O mare nădejde de Înviere

Între acestea, la Bucureşti se convocase Sf. Sinod. Eu mă aşteptam ca Sf. Sinod să se ocupe mai de-aproape de chestia Oastei şi să aducă o oarecare hotărâre care ar fi ajutat aplanarea conflictului de la Sibiu. Dar tocmai în timpul acesta a venit la mine păr. Prof. Aurel Nanu, de aici din Sibiu. E părintele prin care în tot timpul acestor frământări, am mai avut un anumit contact şi o oarecare mijlocire cu Mitropolia.

Părintele Nanu s-a interesat în direcţia unei aplanări a neînţelegerii.

Era tocmai când în Lumina Satelor apăruse violentul articol: Blasfemia părintelui Trifa.

Am răspuns: sunt gata să uit totul... Şi sunt gata să fac totul, numai să se facă o pace şi o înţelegere; spre binele Bisericii şi bucuria fraţilor.

Ba eram chiar şi încântat de zorile unei împăcări. Uite - mi-am zis - soseşte Praznicul Învierii. Cel mai bun prilej să trecem cu bine peste această dureroasă frământare. Să uităm şi să iertăm toate pentru Înviere... Şi să facem fraţilor de la fronturi o mare bucurie.

Martor îmi este Domnul şi părintele Nanu, că m-am bucurat ca un copil la gândul sfânt al păcii. În bucuria mea îmi făcusem în gând şi articolul cu bucuria de Paşti. Uite părinte Nanu, în gândul meu am şi schiţat articolul cu bucuria de Paşti...

Dar... pe semne, n-a fost de la Dumnezeu să avem această bucurie. De la Mitropolie n-am mai primit nimic în direcţia unei păci.

În audienţă la I.P.S. Sa

Văzând că vremea trece şi lucrurile se amână, mi-am cerut audienţă la I.P.S. Sa. Am fost primit, am sărutat mâna şi mi-am cerut iertare pentru toate cele ce s-au întâmplat.

Mi s-a spus îndată de la început să precizez în scris ceea ce am de spus. Eu am arătat că ar fi mai bine să se clarifice mai întâi toate chestiunile care au produs frământarea şi pe urmă să se precizeze şi în scris ceea ce ar fi necesar. Nădăjduiam că, în sfârşit, acum a sosit binecuvântatul prilej să se pună la punct toate lucrurile spre binele Bisericii şi al Oastei.

Dar I.P.S. Sa a rămas pe lângă punctul de a spune în scris ceea ce am de spus.

Mi s-au adresat apoi câteva cuvinte de învăţătură şi dojană despre care trebuie să mărturisesc - spre a fi sincer - că m-au durut foarte mult şi m-au rănit şi mai mult.

Mi s-a spus că în ţara asta sunt 8.000 de preoţi dar nici unul n-a făcut - păcatul - pe care l-am făcut eu. Vor fi având ei, unii preoţi, unele scăderi lumeşti, dar ceea ce am făcut eu întrece totul.

Adică dintre toţi cei 8.000 de preoţi, eu sunt cel mai greşit şi mai netrebnic. Mi s-a făcut un fel de observare chiar şi pentru sărutarea mâinii şi cererea de iertare, spunându-mi că asta încă nu-i pocăinţă.

Dar, I. P. Sfinţite Stăpâne - am răspuns eu, - cu ce altceva puteam eu veni aici decât cu o cerere de iertare?

Peste tot, audienţa a decurs într-o atmosferă grea. Mâhnit în sufletul meu am zis: dacă dintre toţi preoţii din ţara aceasta eu sunt cel mai netrebnic şi greşit - apoi să fiu judecat. Mai mult decât atât: eu Îl rog pe Însuşi Domnul de Sus să mă judece şi El, dacă ştie că sunt vinovat...

Şi cu aceste cuvinte, am plecat plângând afară.

Un document

Văzând că I.P.S. Sa stăruie să precizez în scris ceea ce am de spus, - am făcut-o şi pe asta. Cu data de 18 aprilie am înaintat I.P.S. Sale următoarele rânduri:

Înalt Preasfinţite Stăpâne,

În preajma Anului Nou a.c. - precum este ştiut - s-a iscat un dureros conflict în legătură cu mişcarea Oastei Domnului. Felul cum s-a desfăşurat acest conflict m-a silit să ies din ascultarea ierarhică.

Regret şi mă doare că - în aşteptarea unei soluţii de înţelegere - eu am rămas în starea aceasta.

Declar însă că departe de mine a fost, este şi va fi gândul să permanentizez starea aceasta, sau să o prefac într-un conflict cu Biserica, cu vătămarea canoanelor şi a ierarhiei, sau să pornesc în direcţia aceasta mişcarea Oastei Domnului.

Ca o dovadă despre aceasta aduc şi faptul că îndată după deschiderea conflictului, m-am prezentat I.P.S. Sale Patriarhul Dr. Miron Cristea, declarând că înţeleg să rămân până la sfârşitul vieţii mele un slujitor devotat al Bisericii şi supus disciplinei bisericeşti - aşteptând rezolvarea conflictului din partea Sf. Sinod, respectiv a forurilor bisericeşti competente.

Iar de altă parte, membrii mişcării Oastea Domnului au făcut şi ei, din toate părţile ţării, declaraţii solemne că înţeleg să rămână pentru totdeauna fii credincioşi ai Sfintei Biserici, aşteptând şi ei dezlegarea fericită a neînţelegerii ce s-a iscat.

Recunosc că în desfăşurarea acestei acute neînţelegeri, am avut şi unele ieşiri pe care le regret, îmi exprim părerea de rău pentru ele şi îmi cer iertare pentru ele.

Iar, întrucât rămânerea mea în Arhiepiscopia Sibiului ar fi neavenită - fie din felul în care s-au desfăşurat lucrurile, fie din greutatea ce s-ar ivi în soluţionarea chestiunilor în cauză, fie din greutatea ce s-ar ivi în viitoarea mea activitate la Sibiu, în interesul liniştii şi a păcii sfintei Biserici, eu sunt gata să fac şi jertfa aceasta, de a părăsi Sibiul şi Arhidiecezana Sibiului cerându-mi arhiereasca binecuvântare pentru a trece în altă eparhie.

Sibiu, la 18 aprilie 1935

Cu smerită supunere,

Preot, Iosif Trifa.

Nimic pentru Înviere

Înaintasem cererea de iertare la 18 aprilie. Adică cu zece zile înainte de praznicul Învierii.

Pentru praznicul Învierii aşteptam cuvântul păcii şi iertării. Dar - spre marea mea durere - n-a venit nimic.

În numărul de Paşti Lumina Satelor scria cu litere negre şi mari: Să iertăm toate pentru Înviere, dar cererea mea de iertare stătea fără nici un răspuns. Numai Singur Domnul ştie cu câtă durere am trecut praznicul Învierii.

Chemarea la judecată

Între timp - ca un fel de răspuns la audienţa şi cererea mea de iertare - am primit citaţie să mă prezint la judecata Consistoriului Spiritual pentru ziua de 8 mai.

O circulară aspră

Îndată după audienţă, I.P.S. Sa a dat o circulară lungă prin care preoţii sunt îndrumaţi să refuze taina împărtăşirii acelor ostaşi care persistă în spiritul de răzvrătire, adică celor care citesc cărţile şi foile mele.

A treia oară înaintea I.P.S. Sale Patriarhul

Văzând că cererea mea de iertare şi pace n-a dus la nici un rezultat, m-am prezentat din nou, a treia oară, în audienţă la I.P.S. Sa Patriarhul Dr. Miron Cristea. Şi am spus cum stau lucrurile, arătând şi cererea mea de iertare. I.P.S. Sa Patriarhul, ca un părinte bun, s-a bucurat foarte mult pentru cuvântul meu de iertare şi mi-a spus că Biserica nu poate refuza acest cuvânt. Căci dacă scrie la Evanghelie de şaptezeci de ori câte şapte să iertăm greşelile, apoi Biserica însăşi trebuie să dea, mai întâi această pildă. Şi s-a mirat I.P.S. Sa că totuşi, peste acest cuvânt de iertare, sunt chemat la judecată. Am arătat cu acest prilej şi fraţilor de la Bucureşti, Oprişan şi Lascarov, situaţia în care sunt pus.

8 mai

Şi în ziua de 8 mai m-am prezentat la judecată. Aici voi spune că şi noi preoţii, ca orice tagmă, ne avem forurile noastre de judecată. În afacerile spirituale, disciplinare, forul cel întâi şi cel mai mic, e aşa numitul Consistoriu Spiritual Eparhial, compus din 3 preoţi aleşi din eparhie. E un fel de judecătorie mică de Ocol. Contra judecăţii ce o face acest micConsistori u se poate apela în două locuri mai înalte, ultimul cuvânt avându-l forul suprem de la Bucureşti.

În faţa acestui cel mai mic for de judecată, m-am prezentat în ziua de 8 mai.

Înainte de a se deschide dezbaterea, Consistoriul a fost de părerea să se mai încerce o cale de înţelegere.

Am arătat că nu sunt contra şi am arătat că am dorit şi am cerut mereu această înţelegere.

Dar intrând în amănunte, am văzut îndată că nu se urmărea pacea, ci răzbunarea şi umilirea mea. Mi s-a spus că prima condiţie a păcii este reducerea mea la tăcere. Să încetez imediat foaia Isus Biruitorul, adică să mi se ia graiul.

Autoritatea bisericească va proceda apoi cum va afla de bine! Eu am spus că mai întâi, trebuiesc clarificate şi puse la punct chestiile care au produs frământarea, şi apoi, cu de la sine, reintră toate pe calea cea bună. Să înceteze cauza, şi vor înceta, cu de la sine, şi efectele ei.

La asta, păr. asesor Gârlea, ca reprezentantul acuzării, mi-a spus că lucrurile merg altcum. Păcatul sf. tale - zicea păr. - este atât de grozav încât nu mai poţi fi iertat decât prin o supunere necondiţionată.

La mânăstire - în exilul tăcerii

Am căutat să aflu cum anume ar fi această supunere necondiţionată. Păr. Gârlea - care tocmai fusese sus, în audienţă, în decursul şedinţei, - mi-a dat să înţeleg cu apăs că supunerea necondiţionată cere o pocăinţă la mânăstire de cel puţin un an, sau cât va hotărî autoritatea bisericească.

Şi apoi, o întrebare dacă autoritatea bisericească îmi dă voie să mă ocup cu Oastea Domnului.

Adică să fiu scos din Oaste.

Dar ce să fac cu darul ce mi l-a dat Dumnezeu de a scrie - am întrebat eu.

- E mai bine să taci, mi-a răspuns preşedintele.

Faţă de aceasta eu am zis: N-am făcut nici un rău ca să mi se dea astfel de pedepse. Tot ceea ce am cerut şi cer, este un lucru mic. Munca şi jertfa mea mă îndreptăţesc să am şi eu o mică pretenţie. Pretenţia de a avea linişte, în greaua lucrare pe care o fac. Omul care munceşte şi creează, are lipsă de această linişte.

E în interesul bunului mers al mişcării Oastei Domnului să fie precizate şi lămurite toate chestiunile care privesc mişcarea; să fie precizat şi locul meu şi locul altora, şi lucrul meu şi lucrul altora - atât este tot ceea ce am cerut şi cer eu. Şi cred că pentru această cerere nu trebuie tulburată Biserica şi Oastea.

Neajungându-se la nici un rezultat, a rămas ca judecata să se facă în cealaltă zi, în 9 mai.

Totuşi, am iscălit o cerere, cerând amânarea judecăţii cu 15 zile. Nădăjduind că în acest timp se va afla posibilitatea unei păci. Rămânând ca asupra acestei cereri să se pronunţe I.P.S. Sa.

Judecata din 9 mai

În cealaltă zi, 9 mai, Consistoriul a intrat direct în judecată, spunând că cererea mea cu 15 zile n-a aflat aprobare. În decursul judecăţii, eu mi-am înaintat apărarea în scris, răspunzând la toate acuzele ce mi s-au adus, cu amănuntele pe care le dăm aici şi cu altele.

Şi pe urmă, Consistoriul a aflat că vrednic sunt... judecăţii dându-mi-se pedeapsa cea mai grea: caterisirea (adică nu mai sunt vrednic să port numele şi haina de preot), având însă drept de apel încă în două locuri.

De Rusalii

Judecata făcută la 9 mai mi s-a comunicat abia acum, în preajma Rusaliilor (de aceea n-am dat-o până acum la foaie). A fost ţinută, pesemne, ca un dar de Rusalii, pentru mine şi pentru fronturile Oastei.

Sibiul nu poate aduce o judecată definitivă

Precum spuneam, Consistoriul Spiritual din Sibiu e primul for de judecată. E forul cel mai mic. De la acest for, judecata merge cu drept de apel, la Consistoriul Spiritual Mitropolitan şi de aici în ultima instanţă, la Bucureşti.

Judecata de la Sibiu, e astfel numai un început de judecată.

Cer să fiu dus la Roma (Fap. Ap. 25, 10)

Faţă de judecata Sibiului, eu cer să fiu dus la judecată, la Roma, la judecata forurilor noastre supreme de la Bucureşti.

Aştept în linişte această judecată căci nu s-a pomenit încă până acum, să fie scos cineva cu sila din Biserică.

Şi totuşi... o judecată definitivă s-a făcut. Judecata pe care mi-a făcut-o Sibiul în ziua de 9 mai.

Sibiul, în care am lucrat 12 ani; Sibiul în care mi-am jertfit sănătatea şi viaţa, drept răsplată, spune azi că nu mai sunt vrednic să mai port numele şi haina de preot - ca să se împlinească Scripturile...

Un om nefast

Când m-a cercetat I.P.S. Sa la sanatoriul din Geoagiu, mi-a spus o vorbă mare pe care eu n-o pot uita. Plângându-mă, plângând contra purtării necuviincioase a păr. Secaş. I.P.S. Sa mi-a spus textual: Părinte Iosife! Omul acesta mi-a fost totdeauna un om nefast. De câte ori i-am încredinţat ceva mijlocire, mi-a făcut necaz.

Şi - pe cât mă ajută memoria - I.P.S. Sa mi-a făgăduit că pe viitor nu-i va mai încredinţa nici un fel de însărcinare de legătură între I.P.S. Sa şi mine.

Şi... iată vorbele I.P.S. Sale s-au împlinit. Omul cel nefast s-a dovedit într-adevăr a fi nefast. Prin urzelile lui s-a înveninat mereu situaţia şi se ţine mereu înveninată.

Ierusalimul care omoară prorocii

Sibiul îşi făcuse o faimă bună în legătură cu Oastea Domnului. Într-o clipită de inspiraţie, fr. Oprişan îl numise Ierusalimul Oastei; şi i se zicea Capitala Oastei, Leagănul ostăşiei. Dar... mergând înainte, pe drumul apucat, această faimă, ca mâine, se va schimba în Ierusalimul cel care omoară prorocii.

Către fraţii ostaşi!

Cuvântul meu către voi, iubiţii mei fraţi ostaşi, e să fiţi liniştiţi. Să nu vă pierdeţi cumpătul din pricina necazurilor mele (Corinteni). Din lămuririle date aici, veţi afla din nou că eu - ca şi voi - ne ţinem şi ne vom ţinea până la sfârşit pe linia Bisericii. Nimeni şi nimica nu ne va putea despărţi de Biserică.

Iar dacă Mitropolia din Sibiu are ce are cu mine, voi fraţii mei n-aveţi nimic nici cu Biserica, nici cu preoţii. Şi preoţii şi Biserica aşijderea n-au nimic de rău cu voi.

Voi să trăiţi în dragoste şi ascultare cu preoţii şi ierarhii voştri, aşteptând în linişte ca forurile noastre superioare bisericeşti să-şi spună cuvântul de dragoste şi dreptate şi în chestia mea.

Rugaţi-vă fraţilor pentru mine, precum şi eu mă rog pentru voi, ca Domnul să ne treacă cu bine peste acest examen. Şi să luptăm înainte până la sfârşit gândindu-ne mereu la cuvântul Dumnezeiescului ap. Pavel că prin multe necazuri - şi lupte - vom intra în împărăţia lui Dumnezeu (Fap. Ap. 14, 22).

Isus Bir. nr. 24 din 9 iunie 1935.

Ca un amănunt îmbucurător foaia Isus Biruitorul, publica în acelaşi număr, pe pg. 1, în sfârşit şi răspunsul Col. Coman Ionescu, care scria între altele:

Preaiubite şi preascumpe al meu părinte Iosif Trifa! După o noapte lungă şi întunecoasă şi o tulburare a sufletului şi trupului meu putregăit, din marea milă şi îndurare a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, Răscumpărătorul sufletelor noastre, mă întorc iarăşi la frontul Oastei lui Isus Biruitorul, unde se dă cea mai crâncenă luptă pentru mântuirea sufletelor noastre şi zic, alături de sfinţia ta şi fraţii mei ostaşi, cu voce tare şi puteri înnoite: Prezent la datorie.

În faţa pericolului ce ameninţă Oastea, prin atacul pregătit de la Sibiu al vrăjmaşului lui Hristos şi al sufletelor noastre şi spărtura făcută de Satan în punctul unde frontul era mai tare, n-am răspuns imediat la apel, fiindcă nu voiam să fac cunoscut nimănui, nici chiar fraţilor mei suferinţa mea trupească prin care mă cercetează Domnul de mai bine de 5 luni prin spitale şi sanatorii.

Domnul m-a trecut şi mă trece şi pe mine prin cuptorul focului Său curăţitor, pentru ca prin crucea suferinţei ce mi-a trimis, să mă apropii mai mult de El, să-L strig mai cu putere în fiecare clipă şi să-L iubesc mai mult.

De la atacul lui Satan de la Sibiu, dinainte de Crăciun, am suferit în tăcere. De data aceasta, a trebuit să vorbesc, pentru ca fraţii mei ostaşi să nu mă creadă prizonierul lui Satan şi să afle ce cred eu despre ruperea frontului sufletesc prin atacul puternic al vrăjmaşului, în punctul cel mai sensibil.

Preaiubite şi scumpe părinte Trifa, când am primit vestea celor petrecute la Sibiu, am fost aşa de mâhnit, încât am plâns cu amar, pe perna patului meu de suferinţă.

Durerea mea a devenit şi mai chinuitoare. Doamne! Iartă-mă că m-am îndoit! Am crezut că Oastea noastră dragă se va nimici.

Dar în suferinţa mea sufletească şi trupească, deodată cerul Oastei s-a luminat, furtuna a trecut şi a apărut Isus Biruitorul!

Când L-am văzut, am plâns de bucurie şi am zis: Doamne, ce slabă e credinţa mea! Dar Tu ne-ai spus să nu ne temem, fiindcă Tu eşti cu noi, până la sfârşitul veacurilor.

Ofensiva lui Satan a fost oprită. Spărtura făcută în front nu s-a mai lărgit...

De acum nu ne mai îndoim. Domnul este cu noi. Vom priveghea şi ruga mereu. În aceste clipe grele prin care trece Oastea pământească a Domnului, se cuvine iubiţii mei fraţi să ne rugăm pentru toţi cei care au luptat împreună cu noi lupta cea bună, ca să ne găsim iarăşi sub acelaşi steag biruitor al Domnului şi să întâlnim în lupta de pe front pe toţi fraţii noştri din Oastea lui Hristos, pentru că: Unde-s doi, puterea creşte şi vrăjmaşul nu sporeşte...

...Am fost, suntem şi rămânem cu Isus Biruitorul, în Biserica Lui mântuitoare, până la sfârşitul vieţii noastre.

Aşa să ne ajute Dumnezeu.

Primiţi cele mai sfinte salutări în Domnul nostru Isus Hristos.

Huşi, 28 mai 1935.

Al Sfinţiei Voastre,

Loc.-Colonel Coman Ionescu.

La scrisoarea fr. colonel Coman Ionescu răspundea din partea redacţiei prin câteva rânduri fr. Nicolae Vonica:

...Încă o bucurie pentru fronturile Oastei şi pentru părintele Trifa! Încă un îndemn al dragostei frăţeşti, în greaua luptă din ceasul de acum. Părintele Iosif a lăcrimat de bucurie. Domnul poartă de grijă celor ce se încred în El.

Iată, rând pe rând ofiţerii Oastei răspund prezent la datorie. Lupta se întăreşte. Biruinţa e a lui Isus Biruitorul...

Dar scrisoarea fr. colonel Coman Ionescu ne-a înduioşat deosebit de mult. Fratele nostru scump scrie de pe patul suferinţelor. Ah, şcoala aceasta a suferinţelor dă omului grai înalt, dragoste largă şi curaj sfânt. Şcoala aceasta te învaţă mai ales să cauţi la voia Domnului şi nu la faţa omului. Te mai învaţă să vezi totul în lumina Evanghelică. În şcoala suferinţelor eşti cât se poate de duhovnicesc.

Câtă încurajare duce la fronturi şi scrisoarea fr. colonel. Câtă mângâiere şi bucurie vor simţi cei prigoniţi şi ocărâţi pentru dreptate, citind cuvintele calde, frăţeşti ale acestui frate scump.

Domnul să te întărească preaiubite frate mai mare şi să-ţi răsplătească pentru bucuria şi mângâierea ce ne-ai adus în ceasul greu de acum. Primeşte îmbrăţişările sfinte ale părintelui Iosif şi ale noastre ale tuturora.

Slăvit să fie Domnul!

Nicolae Vonica.

În urma adevărului publicat despre judecata de la Sibiu şi adevăratele ei cauze, un nou val de proteste şi de adeziuni încep să sosească şi să se publice prin foaia Isus Biruitorul. Redăm doar câteva, ca să se vadă cât de limpede vedea toată Biserica, toată Oastea şi toată ţara dreptatea cauzei pentru care era osândit părintele Iosif - şi nedreptatea celor care îl judecaseră:

Un om şi o judecată...

Omul este părintele Iosif Trifa. Judecata, este a Consistoriului Bisericesc din Sibiu. Dar poate se vor întreba unii ce are de a face una cu alta. Pentru noi aceştia însă care persistăm în spiritul de răzvrătire, faptul acesta are o importanţă covârşitoare. De ce? Pentru că din pricina judecăţii acesteia nenorocite, mulţi fraţi ostaşi se vor sminti, văzând dreptatea judecăţii bisericeşti, iar sectanţii care şi aşa ne acuzau destul că la noi în Biserică nu este posibilă mântuirea, acum vor căpăta şi mai mult curaj, putând dovedi lumii cu judecata asta nenorocită, cum răsplăteşte Biserica - mai precis ierarhia - pe cei care caută mântuirea prin Biserică.

Şi acum o mică paranteză. Iubiţii noştri fraţi ostaşi îşi vor aminti cred de Evanghelia din duminica orbului (a 6-a după Paşti. Ioan 9, 1-38). Ei bine, asemănarea din Evanghelia aceasta şi judecata Consistoriului din Sibiu este aşa de izbitoare, că nu se poate să n-o fi observat toţi fraţii ostaşi care au ascultat-o şi citit-o atunci. Amintiţi-vă bine. De la Crăciun de când noi aceştia, care odinioară am fost orbi iar acum vedem prin omul acesta Iosif Trifa (Ioan 9, 25), suntem bătuţi mereu la cap ca să dăm slavă lui Dumnezeu pentru tămăduirea noastră, dar să ne lepădăm de omul acesta pentru că este păcătos (Ioan 9, 24). Ei bine, noi nu ştim dacă omul acesta este păcătos, noi ştim că am fost orbi şi acum vedem şi omul acesta ne-a deschis ochii (Ioan 9, 25). Şi mai ştim că Dumnezeu n-ascultă pe oamenii păcătoşi, ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă (Ioan 9, 31).

Deci dacă omul acesta ar fi păcătos, n-ar putea face nimic (Ioan 9, 33). Cum vreţi atunci să spunem noi că este păcătos, când lucrurile lui mărturisesc pentru el? Dacă vom tăcea noi, pietrele vor da glas.

Şi fiindcă n-am tăcut, vreau să ne dea afară (Ioan 9, 34) din moment ce s-au trimis circulare aspre preoţilor ca să nu mai administreze Sf. Împărtăşanie ostaşilor care urmează pe trâmbiţaşul Domnului. Judece fiecare cât este de plină de dragoste şi de grijă părintească măsura aceasta nemaiauzită. Dar fraţii ostaşi să nu se tulbure, pentru că toate acestea s-au întâmplat pentru ca să se împlinească Scriptura.

Şi văzându-se că ostăşimea toată urmează pe trâmbiţaşul Domnului, şi-au adus aminte de cuvântul care zice: Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile. Şi atunci au tăbărât cu toată furia asupra lui spre nimicire (Luca 11, 53-54). Zice-se că acum l-au caterisit. Rău, foarte rău! Cu atât mai rău pentru judecătorii lui când mâine se va vedea nedreptatea acestei judecăţi bisericeşti (vai cât ne doare acest cuvânt!).

Fiindcă nedreptatea aceasta se va vădi deoarece sunt alţii care nu gândesc la fel cu părinţii noştri de la Sibiu. S-a mai luat o dată la Sibiu o măsură nedreaptă (sugrumarea lui Isus Biruitorul). Au venit alţii însă şi au îndreptat nedreptatea aceea. Şi cât de rău le-a şezut celor dintâi atunci! La fel va fi şi acum. O credem, o dorim aceasta. Oricum va fi însă, ostaşii Domnului să stea tari pe temelia lor. - Domnul va avea grijă de noi şi de alesul Său. Deci cu toţii în genunchi să I ne rugăm ca tuturor să ne dea Înger de pace credincios şi îndreptător vieţii noastre. Amin.

Preot Ştefan Smărăndescu.

Cei care se încred în Domnul... Învăţături din frământarea Oastei.

Slăvit să fie Domnul pentru toată purtarea de grijă ce ne arată nouă! Domnul nu ruşinează pe cel ce se încrede în El (Rom. 5, 5). Lupta de acum a Oastei şi a gornistului ei e o minunată lecţie duhovnicească pentru cei ce vor s-o vadă duhovniceşte. Multe învăţături ale Bibliei au venit acum la rând şi s-au adeverit.

Dintre toate câte s-au împlinit, acum voi arăta numai una: încrederea în Domnul nu înşală. E adevărat însă că trebuie să ai o încredere nebună. Când ţi se zice nebun, când totul pare pierdut, tu ca Iov să nu te clăteşti o clipă din încrederea ta în Domnul. Căci mai ales o izbândă mare se câştigă numai printr-o nebunie mare, adică printr-o desăvârşită încredere în Dumnezeu.

Lupta de acum a fost grea. Mai ales pentru păr. Iosif. Ştie Domnul cu câte a trebuit să se lupte el, trupeşte şi sufleteşte. Dar Domnul trecându-l astă-vară prin şcoala din umbra morţii i-a dat încrederea nebună de care avea lipsă. Şi astfel el nu s-a clătinat o clipă.

Când se va scrie Istoria frământărilor de acum, se va uimi lumea de încrederea pe care păr. Iosif a avut-o în Domnul şi de felul cum Domnul a lucrat pentru el.

Căci aici e secretul marii biruinţe duhovniceşti: Lucrarea lui Dumnezeu pentru noi are lipsă de încrederea noastră desăvârşită în El. Şi în mijlocul furtunii de acum părintele Iosif a fost ca o casă zidită pe stâncă şi ca o făclie aprinsă în bezna care se coborâse. Toţi se îndreptau către el. Toate privirile speriate s-au aţintit asupra lui. Şi pe încetul s-au alipit şi şi-au căpătat încrederea. Dacă însă şi el s-ar fi clătinat, ori ar fi căzut,- cine ştie ce s-ar fi ales.

Lupta însă nu se dă acum împotriva cărnii ci împotriva duhurilor răutăţii (Efes. 6,12). Nu se dă împotriva oamenilor ci împotriva stăpânitorului lumii acesteia (Ioan 12,31), împotriva lui Satan. Asta să n-o pierdem din vedere.

Deci, fraţilor, înainte cu Isus Biruitorul. Este Căpetenia desăvârşirii voastre.

Nicolae Vonica

Am aşteptat acest vânt de prigoană... - Dar noi nu ne trădăm părintele.

Actul petrecut la Sibiu, ne-a oţelit şi mai mult în slujba Domnului şi a ostăşiei Lui (Evrei 10, 36). Chiar de la început am cunoscut prigoana contra părintelui Trifa, căci Dumnezeu a ales vasele cele mai slabe ca să facă de ruşine pe cele tari (1 Cor. 1, 27), dar noi nici într-un chip nu ne trădăm părintele care ne-a adus la o viaţă nouă. Trebuia să se întâmple şi asta, căci lupta se dă de fapt mai mult acolo unde frontul este bine organizat şi bine întărit.

Noi ostaşii Domnului să nu descurajăm de orice, ci să mergem înainte cu Isus Biruitorul, întotdeauna prezenţi la datorie şi gata a ne jertfi şi viaţa pentru Hristos, căci ştim că scris este: cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga (Matei 10, 39).

Înainte fraţi! Înainte, căci biruinţa stă într-o continuă luptă, nicidecum în vorbe şi făgăduieli. Isus este Calea, Adevărul şi Viaţa; de aceea suntem creaţi ca Lui să-I slujim, pe El să-L mărim şi Lui să-I urmăm totdeauna. Amin.

Dragomir Oprea, fost notar

ostaş al Domnului, Găvăneşti - Buzău.

De la Oastea Domnului din Sibiu.

Oastea Domnului de aici e la datorie. Adunările continuă regulat pline de focul dragostei dintâi.

Fraţii sunt şi mai plini de râvnă: furtuna asta le-a dat noi puteri, noi îndemnuri, noi avânturi.

Adunările sunt pline de Duh Sfânt.

Părintele nostru drag Iosif, vine acum regulat în mijlocul nostru, Domnul Dumnezeu i-a dat puterea ca să poată să stea drept în mijlocul valurilor care îl izbesc din toate părţile. Dar stă, pentru că e pe Stânca Păcii şi în Turnul Adevărului.

Sala cea mare din Turn e din ce în ce tot mai plină.

Domnul duce din biruinţă în biruinţă pe copiii Lui.

Binecuvântat şi slăvit să fie El din vecii vecilor.

Fr. Traian Dorz.

Venim şi noi romănăţenii!

Zilele trecute am primit o scrisoare mult grăitoare de la fr. Dumitru Gh. Gălan din Romanaţi:

Preacucernice părinte Trifa!

Răspundem şi noi ostaşii din Oltenia, jud. Romanaţi, că suntem cu toţii prezenţi la datorie, alături de Sf. voastră...

Dumitru Gălan, ostaş

comuna Brestovăţ - Romanaţi.

Şi altele nespus de multe ca acestea.

Ca o nouă bucurie, în mijlocul acestor încercări apare hotărârea de a intra în Oastea Domnului a fr. Eftimiu Florea de la Oradea. A fost un mare dar de la Domnul acest credincios hotărât şi statornic până la sfârşit. Despre numele şi lucrările sale vom mai avea ocazia să vorbim. Iată scrisoarea lui:

Sub steagul lui Isus Biruitorul!

Preacucernice părinte Trifa!

Trăim vremuri în care pentru îndrăzneala de a te afirma ca român şi creştin, trebuie să suferi prigoane, batjocuri, închisori.

Acestea însă nu trebuie să ne sperie ci mai mult să ne oţelească în lupta împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac (Efes. 6, 12).

De aceea voiesc să sufăr şi eu pentru Hristos, să fiu nebun pentru Hristos! Şi vă rog a mă înscrie şi pe mine în rândurile Oastei Domnului, acum când această binecuvântată mişcare de naştere din nou, de reînnoire sufletească, prin adâncirea Evangheliei lui Hristos trece şi ea prin împrejurări grele. Când acela prin care darul şi harul lui Dumnezeu a lucrat pentru întoarcerea noastră din căile pierzării, este prigonit şi batjocorit chiar de aceia care ar avea datoria să-i dea tot sprijinul ca Lucrarea Domnului să poată continua cu avânt din ce în ce mai mare spre Binele Bisericii şi al Neamului.

Cât de minunat se potrivesc cuvintele Sf. apostol Pavel din Epistola către Filipeni 1, 12-30 spre a zugrăvi starea de lucruri de acum din scumpa noastră Oaste.

Se vede că trebuia să treacă şi această mişcare prin încercări grele, trebuia să pătimească, ca aurul prin foc să se lămurească.

În faţa primejdiei ce ne ameninţă din partea celor care prin foile lor religioase în loc de apa cea vie ne servesc oţet şi otravă să nu ne lăsăm înspăimântaţi de potrivnici ci să ne adunăm sub steagul lui Isus Biruitorul!

Să ne purtăm într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, să rămânem tari în acelaşi duh şi să luptăm cu un suflet pentru credinţa Evangheliei (Filip. 1, 27).

Isuse Doamne, primeşte-mă şi pe mine în Oastea Ta! Isuse Doamne învaţă-mă, luminează-mă, întăreşte-mă ca din recrutul neştiutor şi dezorientat ce sunt astăzi, să pot deveni un ostaş luptător sub steagul Tău biruitor!

Slăvit să fie Numele Tău!

Eftimiu Florea, plutonier major,

Oradea-Mare.

Isus Biruitorul nr. 25 din 16 iunie 1935.

În această atmosferă au sosit Rusaliile anului 1935 care s-au sărbătorit atunci pe ziua de 16 iunie.

Potrivit obiceiului ca în fiecare an de Rusalii să se ţină la Sibiu Congresul Oastei, Mitropolia care se pregătea pentru o condamnare publică a părintelui Iosif de către delegaţii Oastei din întreagă ţara, pregăteau acest teren şi făceau o mare publicitate pentru o cât mai largă participare a ostaşilor la Sibiu cu această ocazie.

Părintele Iosif înştiinţase despre acest plan prin cele publicate înainte - şi se aştepta la orice din partea celor ce urmăreau nimicirea Lucrării Domnului, din chiar mijlocul ei.

Dar cea mai mare parte din fraţii veniţi la Sibiu, folosind reducerea pe Calea Ferată în acest scop, au venit la Isus Biruitorul, să-l vadă şi să-l mângâie pe părintele Iosif.

Iată ce scria cu acest prilej foaia Isus Biruitorul:

Cincizecimea la adunarea Oastei Domnului din Sibiu.

Fără nici o chemare - dragostea ne-a adus de Rusalii o mulţime de fraţi. - Ce s-a petrecut în Turnul nostru: foc, bucurii, ploaie de lacrimi. - Amănunte înduioşătoare.

Cu toate că n-am chemat pe nimeni la Sibiu - dragostea ne-a adus şi nouă o mulţime de fraţi şi surori. Au venit anume să ne vadă şi să vadă cu ochii lor ce se petrece aici. Pe lângă asta, aproape toţi cei aduşi de strana cealaltă, au trecut şi prin Turnul nostru. Ba unii din ei au şi vorbit în adunarea noastră.

În cele 2 zile Turnul nostru a fost plin de lacrimi şi bucurii duhovniceşti. Am stat 2 zile sub o binecuvântată revărsare de Duh Sfânt, pe care nu o vom putea uita niciodată. Dăm în cele ce urmează - pe scurt, cât ne îngăduie locul din foaie - bucuriile din Turnul nostru.

Primele rândunele. E sâmbătă. În alte Cincizecimi ale Oastei, încă de vineri începeau a sosi rândunelele, ostaşi de prin ţară. De data asta însă nimic. Abia sâmbătă pe la amiază se iveşte prima rândunică, fr. Ilie Covaci, autorul poeziei Isus Regele Cel Mare, care a devenit marşul Oastei. Părintele Iosif se bucură mult. Îl îmbrăţişează spunând că l-a căutat mereu de ani de zile. Fratele Ilie a venit anume să vadă şi să protesteze contra celor ce se întâmplă la Sibiu.

Soseşte apoi iubitul nostru luptător, Părăianu de la Tohanul Nou, fr. Preda Lavrinte din Buzău, cel care a deschis o casă pentru fraţi şi alţii şi alţii...

Sâmbătă seara. Avem sala plină de fraţi şi surori. Urmează o adunare plină de bucurii. Vorbesc fraţii, apoi părintele Iosif arată însemnătatea zilei de mâine şi pregătirea noastră pentru Praznicul Oastei.

În toate părţile bucurii şi iar bucurii. Sosesc mereu fraţi şi surori. Iată a sosit Ioan Opriş care se află acum la Simeria Veche. Un frate din jud. Tecuci. Altul din jud. Baia, alţii din jud. Argeş... din toată ţara...

Duminică. Duminică dimineaţa, la sf. Liturghie iau parte toţi fraţii şi surorile, urmând ca după amiază, să avem adunarea noastră obişnuită.

Încă de la orele două, încep a sosi mereu fraţi şi surori. Pe lângă cei veniţi pentru noi, sunt şi o mulţime din cei aduşi oficios. Toţi îl aşteaptă pe părintele Iosif, care soseşte pe la orele trei.

Se deschide adunarea cu Împărate Ceresc. Vorbesc apoi fraţii din Sibiu, cei dintâi, care împreună cu păr. Iosif au pus începutul Oastei din oraşul Sibiu.

Toţi aşteaptă să-l audă pe părintele Iosif. Mulţi nu l-au văzut şi nu l-au auzit niciodată.

Părintele a vorbit cu adevărat în duh: vibra mişcător, însufleţitor. A fost o vorbire ce a rămas în suflete şi desigur că va duce şi la fronturi multă bucurie şi întărire sufletească. Dăm în altă parte această vorbire.

Vorbesc apoi fraţii noştri sosiţi din depărtări: fr. Ioan Opriş care se află acum la Simeria Veche, fr. Flueraş Traian din com. Toc, jud. Arad, fr. Anghel Gh. din Cuvin, Arad.

Din partea Oastei de la Bucureşti - de la Biserica din Ghencea, vorbeşte frumos şi mişcător fr. Fieraru Stan. Aduce salutul dragului nostru părinte Vasile Ouatu - care se află suferind - şi a tuturor fraţilor de acolo.

Oastea Domnului din com. Ruginoasa, jud. Baia, unde lucrează preaiubitul nostru părinte Gh. Popovici, ne-a trimis pe fratele Arseniu care ne spune lucruri minunate. Se propune şi o telegramă către I.P.S. Sa Patriarhul Dr. Miron Cristea.

Urmează la rând fratele I. Marini, bunul nostru luptător, care încă din iarnă a alergat aici la Sibiu spre a fi în ajutor părintelui Iosif.

Vorbeşte un alt meşter zidar dintre calfele lui Neemia. E fratele Niculiţă Vonica de la Poiana.

A urmat fr. Augustin Toma din Vecerd, jud. Tr.-Mare, cel dintâi care s-a înscris în Oastea Domnului. El e autorul minunatei cântări O, ce dulce-I Domnul Sfânt. Îşi spune viaţa şi toată adunarea plânge. A fost înticăloşit de beţie. Pe urmă şi-a pierdut şi soţia şi a rămas cu cinci copii. Prin Oastea Domnului s-a îndreptat şi a scăpat. A grăit bătrâneţe şi în poezie. Toţi plâng.

A venit să vadă ce se petrece aici la Sibiu. Şi a adus un sac întreg de dovezi. A păstrat număr de număr toată Lumina Satelor de pe vremuri şi acum a adus-o în spate, într-un sac mare ca o mărturie pentru cel ce s-a jertfit scriind aceste foi, pentru deşteptarea poporului românesc. Cred că e de prisos să mai tâlcuim acest amănunt. Sacul fr. Augustin Toma, va rămânea în istoria Oastei. Va rămânea ca o mângâiere pentru cel hulit şi ca o judecată pentru hulitorii lui.

Sora Aurelia, fiica veteranului nostru Ioan Buzaş din com. Jucul Românesc, jud. Tr.-Mare, a venit să facă legământul Oastei. Urmează clipe ce nu le vom uita niciodată.

Sora Aurelia păşeşte în faţa adunării, înconjurată de alte 6 tinere ostaşe. Părintele Iosif păşeşte în faţa ei, spunând poporului că fiica aceasta, înconjurată de surorile ei, face azi un fel de legământ, un fel de logodire cu Mirele Ceresc, Căruia Îi făgăduieşte viaţa ei întreagă.

Surorile plâng. Urmează întrebările solemne, cadenţate, ale părintelui Iosif: A Domnului iubită fiică! Îţi dai tu seama ceea ce vrei să faci?... Îţi dai tu seama că această clipă este un hotar nou pentru viaţa ta?... Îţi dai tu seama că începând cu clipa aceasta trebuie să intri în vrăjmăşie cu lumea? (Iacov 4, 4). Îţi dai tu seama că începând de acum trebuie să-ţi iei crucea şi să-ţi porţi crucea, căci Oastea Domnului este şi ea o cruce? etc..

Toată adunarea plânge...

Sora îşi mărturiseşte voinţa de a intra în Oaste! Şi spune plângând: Sunt 12 ani de când tatăl meu m-a tot chemat să intru în Oaste... Dar eu nu m-am îndurat să las lumea... acum am venit aici şi m-am hotărât...

Părintele Iosif îi anină cruciuliţa pe piept şi îi spune ce înseamnă acest semn. Apoi îngenunchind cu toţi, sora Tily se roagă cu lacrimi pentru noua surioară. Se cântă apoi cântarea cu legământul Oastei: Doamne, Doamne Ceresc Tată...

Acest legământ a fost o ploaie de lacrimi. A fost o ploaie de săgeţi duhovniceşti care au rănit pentru Domnul toate inimile.

Mai vorbesc apoi următorii fraţi: fr. Roşianu din Sibiu, fr. Severin din Avrig, fr. I. Roman din Sighişoara, fr. I. Rachieru din Sâmbureşti, jud. Olt, fr. Moise Fulea din Ludoş, Sibiu, fr. Iulius Igna.

Pe fr. Iulius Igna, fratele nostru drag, îl cunoaşte o lume întreagă. A colindat de atâtea ori Ardealul de Vest şi Banatul. E şi invalid de război şi veteran în războiul nostru cel sfânt.

Ne spune cu graiul răspicat: Eu sunt un nebun pentru Hristos. Colind satele şi târgurile cu cărţi. Toţi mă cunosc. Unii râd de mine, alţii se bucură... Am venit la Sibiu să văd răstignirea...

... La Sibiu este o învrăjbire şi o prigonire grozavă asupra smeritului nostru părinte Iosif. Însă să o ştie toţi că: pe noi de Preascumpul şi Dulcele Isus Mântuitorul şi Biruitorul şi de Preasfânta Sa Mireasă Maica noastră Biserică, precum şi de scumpul nostru părinte Iosif Trifa care ne-a deşteptat şi scos din mocirla păcatelor, nu ne pot despărţi nici porţile iadului. Căci părintele nostru Iosif este pentru noi românii un al doilea Andrei Şaguna, deşteptător moral şi naţional.

În privinţa religiei creştine părintele nostru Iosif Trifa este un al doilea Ioan Gură de Aur, care s-a luptat ca să smulgă din rădăcină relele obiceiuri şi păcate păgâneşti dintre creştinii de acum. Şi pentru aceasta Satan se luptă cu înverşunare ca să strice dragostea.

Citind în scumpa noastră gazetă Isus Biruitorul nr. 24 jalnica întâmplare când a întrebat iubitul nostru părinte Iosif Trifa că ce să facă cu darul ce îl are de la Dumnezeu - i s-a răspuns ca să tacă! să nu mai scrie! Mi-am adus aminte că şi părintele nostru Ioan Gură de Aur era persecutat de împărăteasa Eudoxia tot pentru că nu tăcea, ci spunea adevărul arătat la toţi, şi când din a ei (şi a Satanei) ură, era exilat cu forţa în Asia, îi ieşeau înainte tinerii şi fecioarele în haine de jale şi plângând strigau: Mai bine să se întunece soarele decât să tacă gura părintelui nostru Ioan Gură de Aur. Zicem şi noi: Pe părintele nostru Iosif Trifa de l-ar declara toţi preoţii din ţară că e sectar! dar noi şi atunci îl vom iubi din adâncul sufletului şi ne vom ruga pentru el şi pentru toţi cei ce îl prigonesc.

Oare nu e părintele nostru Iosif tot acela pe care la Congresul Oastei Domnului din Sibiu în 1932 toţi îl lăudau şi îi strigau Osana - iar astăzi după 3 ani de crâncene suferinţe prin spitale, sanatorii, operaţii, etc., ca răsplată unii din cărturari îi strigă: Răstigniţi-l, şi ne asmuţă prin Lumina Satelor şi pe noi, însă să o ştie toţi: că noi nu vom urma niciodată poporul evreiesc, ca în binefăcătorul nostru tot însângerat şi rănit, să mai lovim şi noi cu pietre, ci mai bine vom lua câte un picur de untdelemn din pilda Samariteanului îndurat şi vom unge rănile lui.

Slăvit să fie Domnul!

După bucurii neuitate, părintele Iosif încheie adunarea cu un cuvânt despre Duhul Sfânt, Vestitorul Golgotei, invitându-i pe fraţi să vestească pe tot locul pe Isus Cel Răstignit.

I. B. nr. 26 din 23 iunie 1935 pag. 3.

Iată şi o scurtă dare de seamă a celor petrecute cu acest prilej de cealaltă parte, la Mitropolie:

Cum a decurs aşa-zisul al 4-lea Congres al Oastei.

O adunare ce va rămâne de pomină în istoria Oastei...

Au trecut Rusaliile din acest an. Pentru ca fraţii să-şi facă o părere clară şi dreaptă despre ceea ce s-a petrecut în acest an la adunarea din Sibiu, convocată prin L. S., dăm şi noi unele amănunte. Din aceste amănunte se poate vedea ce a ajuns Praznicul Oastei pentru unii.

La trenurile ce veneau sâmbătă după amiază, studenţii teologi din Sibiu sub conducerea păr. Secaş şi păr. N. Popovici, aşteptau sosirea fraţilor. Până la venirea trenurilor unii din teologi fumau. Trenurile începeau să sosească. Teologii aruncă ţigările jos călcându-le cu picioarele şi încep să cânte:... Isus Regele Cel Mare... Şi-a pus Oastea în mişcare...

În tot decursul zilei au sosit abia 50-60 de participanţi străini. Seara s-a ţinut o scurtă adunare în sala Academiei teologice. Îngrijorarea îi stăpâneşte vădit pe convocatorii adunării.

Duminică, cei veniţi pentru adunarea de Rusalii au luat parte la Sfânta Liturghie. Era un singur steag, puţinii ostaşi se pierdeau printre orăşeni. S-a slujit Liturghia arhierească, iar la predică nu s-a amintit nimic despre Oaste şi adunarea ei.

Cu toate că afară era grozav de cald, adunarea de după amiază ţinută în sala Academiei, a fost stăpânită de un îngheţ sufletesc. Nicăieri o lacrimă. Nici un suflet aprins pentru Domnul. Totul rece şi străin. Lipsea Duhul care aprinde. - Unii dintre cei care s-au hrănit şi au crescut cu scrisul păr. Iosif au ridicat acum glasul împotriva lui. A fost o adunare de ură...

În aceste momente ne întrebam cu durere: Unde e marea adunare a dragostei din anul şi din anii trecuţi? Unde e curtea Academiei cea plină de fraţi şi aprinsă de Duh? Unde sunt cei peste 30 de vorbitori din toate părţile ţării, prin care se revărsa cu prisosinţă focul cel ceresc? Unde sunt cele peste 15 steaguri din ziua întâi care adumbreau capetele a peste o mie de fraţi ostaşi? Căci acuma vedem în sala rece a Academiei numai un singur steag către 200 de ascultători şi 7 vorbitori. Am lăcrimat şi am zis: iată ce a ajuns Praznicul Oastei!

Luni, cei veniţi iau parte cu toţii la Sfânta Liturghie. Par a fi mai mulţi ca ieri. S-a slujit Liturghia arhierească. Totuşi catedrala era mai mult goală. Dar iată că încep a sosi grupuri mari de săteni încolonaţi cu prapuri în frunte. Erau parohenii sibieni de la biserica din Str. Lungă, din cartierul Trei Stejari, de la biserica de sub groapă, de la biserica din Guşteriţa şi din com. Şura Mare. Au pornit şi din com. Turnişor o seamă de ostaşi, dar n-au ajuns până la catedrală, căzând pe front pe la cele cârciumi (în Turnişor n-avem ostaşi).

La ieşirea din catedrală, în stradă se face încolonarea pentru plecarea la sala Thalia, locul Congresului. Sunt mulţi săteni neostaşi şi elevii de la şcoala de cântăreţi. Toţi în grupuri mari, între care se vedeau unii fumând şi alţii glumind. Numai puţini au fost ostaşi.

Ca şi în anii trecuţi s-au făcut şi acum table. Pe ele nu erau însă scrise nume de comune şi judeţe ca în anii trecuţi, ci erau scrise diferite citate despre Biserică, de ex.: Cred întruna sfântă, sărbătorească şi apostolească Biserică. Oastea Domnului zid în jurul Bisericii, etc. Afară de aceste citate mai erau scrise ici şi colo pe unele şi nume de comune.

Privind această coloană de câţiva oameni alcătuită la poruncă, din lume străină de Oaste, strânsă în grabă pentru a face faţă lumii, ne întrebăm: Unde sunt cei peste 2.500 de fraţi ostaşi sosiţi în anul trecut din toate unghiurile ţării? Unde sunt cele 24 de steaguri? Unde sunt fraţii din Moldova, Bucovina, Basarabia, Muntenia, Oltenia, Banat, Bihor şi Ardeal? Unde sunt nebunii pentru Hristos? Unde sunt făclierii Oastei, care au făcut sute de kilometri pe jos până la Sibiu? Unde sunt bicicliştii şi tăciunarii Oastei?

Unde sunt reprezentanţii din anul trecut a celor 256 de comune din 46 de judeţe?

Potrivit programului s-a ţinut o adunare în sala Thalia. Adunarea a fost străbătută aproape toată vremea de un fior rece, neplăcut, dureros şi străin.

S-a cântat, s-a vorbit, s-a glumit, a fost şi râs... ca la o adunare oarecare. - În toate acestea n-a fost Duhul... Erau numai frunze iar Duhul este trist... Aici n-a fost adunarea Oastei Domnului. - Nu!

S-a trâmbiţat prin foaia Lumina Satelor că la această adunare se va lămuri şi judeca în lumina adevărului, greşeala cea mare a preotului căzut.

Şi au venit unii să vadă - că doar, doar se vor convinge despre adevăr. Dar cu toate încercările de a se face lumină, întunericul s-a aşezat tot mai greu şi mai rece. S-a simţit că acolo se încearcă îngroparea adevărului şi stingerea unei lumini puse în sfeşnic. De unde noi ne-am aşteptat ca în cuvântul mult trâmbiţat să se lămurească deschis toate chestiunile în legătură cu tulburarea de acum, nu s-a vorbit decât de Biserică, despre vedenia părintelui Iosif şi s-a amintit iarăşi despre buclucaşa tipografie.

Deci acelaşi cântec vechi din Lumina Satelor. Iată de ce cuvântul Păstorului, în loc de mângâiere, a adus şi de astă dată mâhnire pentru fraţii ostaşi şi bucurie potrivnicilor.

S-a spus şi acest cuvânt: Biserica este ca un copac mare. Ce însemnează dacă o frunză a căzut?... Dăm pământului ce-i al pământului... Ce însemnează că o frunză a fost luată de vânt?... Noi cu Biserica şi cu Oastea mergem mai departe... noi trecem mai departe.., fireşte, peste frunza care a căzut...

Dar noi ştim că Păstorul ridică pe oaia cea căzută şi leagă ranele celei ce-a fost rănită...

Din Scripturi am auzit că Domnul nu leapădă pe nimeni şi este îndelung răbdător cu toţi.

Cei care au urmat la cuvânt n-au spus ceva nou. Şi credem că nu greşim când spunem că s-a trecut cu uşurinţă peste chestiunile care aşteptau lămurire şi precizare pentru viitor.

S-a vorbit numai despre legătura dintre Oaste şi Biserică, lucru pe care l-am spus şi-l spunem şi noi.

În felul acesta a vorbit P.C. Sa Părintele Arhimandrit Scriban, apoi trimisul Episcopiei din Oradea, păr. prot. Mager, trimisul Episcopiei din Arad, pr. Felea. Trimisul Mitropoliei din Chişinău, păr. Grosu, precum şi păr. Alixandrescu-Şarânga, păr. Şerpoianu de la biserica Podeanu - Bucureşti, păr. Moţa, pr. Gheorghe Secaş şi Dr. Suciu Sibianu.

Au mai vorbit şi doi ostaşi, V. Şerban din Veştem şi Radu din Deva, care au spus că nu se despart de Biserică. Lucru care ne bucură şi pe noi.

Cu aceasta adunarea din sala Thalia a luat sfârşit.

Luni după-amiază s-a ţinut adunarea de despărţire în sala Academiei teologice. Fiind de faţă nici 200 de participanţi, au cuvântat 6 vorbitori.

Din toate acestea tragem următoarele concluzii:

1. La apelul ce s-a făcut, fronturile au răspuns solemn... prin absenţa lor, ca un răspuns că nu aprobă scoaterea părintelui Iosif din Oaste.

2. Aşa-zisul al 4-lea congres al Oastei, a fost o mică adunare regională (îngroşată cu poporul din jurul Sibiului), despre care nici pe departe nu se poate spune că ar fi reprezentat Oastea Domnului, şi mai ales din întreaga ţară.

3. S-a adeverit încă odată că ceea ce a împreunat Dumnezeu (legătura sufletească dintre ostaşi şi păr. Iosif) - numai El Singur va putea desface.

4. S-a văzut pieirea Oastei când ea nu va mai fi un voluntariat de preoţi şi laici.

I. B. nr. 26 din 23 iunie 1935, pag. 6.

Între aceste împrejurări se ridicau multe şi felurite glasuri şi păreri de protest la Sf. Sinod şi la Patriarhul Miron Cristea de la Bucureşti, cum sunt cele ale Lt. Col. Coman Ionescu din Huşi şi Dr. C. Samson din Roman, însufleţiţi dintr-odată de un mare curaj.

Iată părţi din scrisoarea Lt. Col. Ionescu care face o viguroasă intervenţie la patriarh, în favoarea păr. Iosif:

Înalt Preasfinţite Stăpâne!

Cu cel mai profund respect, cucernicie şi smerenie, îndrăznesc a Vă scrie şi a face Înalt Prea Sfinţiei Voastre o rugare fierbinte, pornită dintr-un suflet curat de ostaş al Preaiubitului nostru Rege.

Sunt un intelectual dintre acei care au venit la credinţă şi am căzut la picioarele Crucii Mântuitorului nostru Isus Hristos, de acum câţiva ani.

Cred că ştiţi cele ce s-au petrecut la Sibiu, începând de la Crăciun şi până acum şi care a culminat prin urâta hotărâre: caterisirea părintelui nostru drag Iosif Trifa, căruia atât eu cât şi alţi fraţi intelectuali şi o ţărănime întreagă, îi datorăm întoarcerea noastră la Domnul.

Ce faptă odioasă!

Părintele Iosif Trifa caterisit? Ieşit din Biserică? El care a adus la Domnul şi Biserica Lui peste 100.000 (una sută de mii) de suflete, care mureau în păcat nemântuite!...

Nu putem înţelege acest lucru, cu cât mai mult cu cât, dacă este să mă laud în Crucea lui Hristos, aşa cum a spus Pavel, marele apostol al Neamurilor, datorită părintelui Iosif Trifa am dăruit un milion de lei din agoniseala vieţii mele, pentru terminarea a patru sfinte biserici, în judeţul Tecuci.

În aceste sfinte biserici se preamăreşte de 4 ani de zile Numele Domnului, iar alte două (în total 6 biserici) în curs de terminare şi sfinţire, cu alţi bani: acestea toate le-am săvârşit dintr-un îndemn lăuntric, hrănit prin scrisul părintelui Iosif Trifa, astăzi caterisit, care mi-a aprins sufletul pentru Domnul nostru Isus Hristos şi Biserica Lui încât am devenit un mărturisitor al Domnului, cu timp şi fără timp şi care nu pot trăi fără El.

O chestiune personală între Preacucernicia sa şi Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Bălan, nu poate să aducă caterisirea unui preot, care şi-a jertfit sănătatea şi chiar viaţa, pentru Hristos şi Biserica Lui şi pentru mântuirea sufletelor atâtor fraţi ai noştri din întreaga ţară.

Dar chiar dacă părintele Iosif Trifa s-a făcut vinovat de ceva neascultare faţă de ierarhul său, tot trebuie să aibă iertare, mai ales că şi-a cerut-o prin grai şi prin scris.

Vai Doamne! Ce greşeală se comite cu slujitorul Tău care Te-a mărturisit pe Tine şi Biserica Ta cu atâta putere!

Înalt Prea Sfinţite!

În Numele Domnului şi al Bisericii Sale, nu lăsaţi să rămână definitivă sentinţa de la Sibiu.

Reparaţi această nedreptate şi redaţi pe părintele Trifa Oastei lui Hristos, pentru a continua să aducă la Domnul cât mai multe suflete însetate după El, care n-au cunoscut pe Domnul până acum şi aşteaptă mântuirea prin Biserica Lui!

Înalt Prea Sfinţite Stăpâne!

Avem toată încrederea în dreptatea Sfântului Sinod şi nădăjduim că veţi reda sfintei noastre Biserici pacea şi liniştea de care are nevoie şi care nu trebuieşte tulburată.

Lt.-Colonel Coman Ionescu

I. B. nr. 27 din 30 iunie 1935, pag. 1

...şi din scrisoarea Dr. Constantin Samson din Roman, care propune o organizare pe ţară a Oastei, peste voia Mitropolitului Bălan:

Cucernice şi preascumpul nostru părinte Iosif!

...De vreme ce s-a făcut, cum s-a făcut, - cu toate rugăciunile noastre pentru pace şi linişte în Oaste, - se vede că aşa a vrut Domnul să fie...

...Vă rog deci să publicaţi în cel mai apropiat număr, scrisoarea ce v-o alătur, pentru mai precisa stabilire a răspunderilor în lovitura dată cu atâta nepricepere, unei lucrări minunate de zidire creştinească şi românească, în zilele de grea cumpănă prin care trece neamul nostru.

Scumpe părinte Iosif, după cele puse la cale, spuse şi petrecute la congres, văd că I.P.S. Sa Mitropolit Nicolae, înţelege a rămâne numai cu ostaşii din eparhia Sibiului. Noi, ceilalţi din restul României Mari, oare nu putem confunda Biserica Creştină Ortodoxă Română cu un om plin de mânie, până la o pierdere elementară logică a cuvintelor şi acţiunilor, noi care nu putem primi drept apă vie, veninul tuturor trepăduşilor intriganţi din jurul I.P.S. Sale - noi rămâne să ne organizăm, potrivit îndrumărilor Sf. Sinod, pe eparhii, care şi unde ne aflăm.

Ceea ce gândesc că e bine să ne şi grăbim a face:

Eu propun aşa: oriunde se găsesc fraţi ostaşi, fie chiar numai doi într-o parohie, să formeze grupul Oastea Domnului cu numele parohiei în care se găsesc şi patronului bisericii lor. De pildă: grupul ostaşilor din satul Gâdinţi, jud. Roman, având hramul bisericii lor: Sf. Dumitru, se va numi Oastea Domnului Isus, din parohia bisericii Sf. Dumitru, Gâdinţi - Roman.

Aceste grupuri îşi vor lua unele îndatoriri, fără care nu ar putea răspunde numelui lor:

1. Vor avea cel puţin un exemplar din cartea Sf. Tale Ce este Oastea Domnului?

(şi totdeauna ultima ediţie);

2. Fiecare familie de ostaşi va fi abonată la Isus Biruitorul, fie în parte, fie întovărăşindu-se 2-3 sau chiar 4 la un abonament;

3. Fiecare grup să aibă cel puţin o Biblie întreagă, folosind în primul rând Biblia, sau părţile din Biblie tipărite cu aprobarea Sf. Sinod (în foaie se vor arăta toate aceste tipărituri unde se pot găsi şi cu ce preţ).

Numai având aceste cărţi şi cunoştinţe din ele, un grup se poate constitui, iar foaia Isus Biruitorul va aduce predica, îndrumările şi legătura cu restul Oastei.

Aşa constituiţi şi cunoscând scopul voluntariatului creştin în care vor să intre, să scrie la foaie unde s-a constituit, ce nume are grupul, câţi şi cine sunt cei cu totul hotărâţi pentru Oaste, ca să se facă înscriere din nou, în formă regulată.

Cunoscându-se astfel în fiecare eparhie grupurile ce s-au întocmit, să-şi dea întâlnire pe circumscripţii, pe judeţe, apoi pe eparhii (prin delegaţi) pentru a alege pe cei câţiva ce vor merge la P.S. Episcop al Eparhiei să ceară binecuvântarea, îndrumările deosebite ce ar găsi P. S. Sa să dea.

Binecuvântarea, îndrumările şi circulara să fie publicate în foaie.

Foaia Isus Biruitorul va fi, şi pentru amănuntele organizării, o călăuză. Eu, unul, m-aş ocupa cu sârguinţă de aceasta.

Dacă sunteţi de părerea aceasta, cred că organizarea trebuie făcută în cel mai scurt timp.

Cred că în împrejurările în care suntem puşi, trebuie făcute toate demersurile pe lângă Sf. Patriarhie să patroneze această Lucrare.

Îmbrăţişându-vă cu recunoscătoare iubire, în ceasul acesta greu de amărăciune, rog pe Dumnezeu pentru întărirea inimii şi sănătăţii Sf. Tale, pentru bucuria şi luminarea sufletelor noastre.

Dr. C. Samson, Roman.

Şi păr. Iosif adaugă:

Împărtăşim cu drag şi bucurie părerile preaiubitului nostru frate. Noi am stăruit de ani de zile în direcţia aceasta: pentru precizarea şi încrederea Oastei şi a Lucrării ei în cadrele întregii Biserici. Dacă va fi în voia Domnului, vom avea anul acesta şi o mare adunare a Oastei în care vom pune la punct toate chestiunile acestea.

Mulţumim călduros preaiubitului nostru frate de la Roman pentru bunul gând ce ni l-a trimis şi îi îmbrăţişăm cu drag dorinţa de a începe lucrul pentru organizarea Oastei, prin părţile acelea.

I. B. nr. 28 din 7 iulie 1935, pag. 1

Cu un zel vrednic de toată lauda lucra acum şi I. Gr. Oprişan străduindu-se să arate cu toată puterea sa rostul deosebit atât naţional cât şi al Oastei Domnului şi combătând cu tărie pe toţi cei care cu vădită rea credinţă afirmau că noutatea Oastei Domnului este un protestantism în Biserică.

După perioada de oarecare clătinare de la început, I. Gr. Oprişan, care antrena în jurul lui o puternică grupare din Bucureşti, sprijinea acum fără rezerve voluntariatul duhovnicesc şi misionarismul laic atât de specifice Oastei şi atât de necesare Bisericii noastre şi poporului nostru.

O seamă de preoţi devotaţi misiunii lor sfinte însufleţeau pe fraţi şi îşi rosteau răspicat adeziunea lor la atitudinea demnă şi curajoasă a părintelui Iosif.

Potopul măsurilor respective încă nu se abătuse peste tot. Vârfurile duhovniceşti se înălţau curate deasupra şi protestau împotriva noroiului care ameninţa să acopere totul.

Slăvit să fie Domnul!