Gata și pentru plug, și pentru jertfă

Slăvit să fie Domnul!

Mă bucur din toată inima și cred din toată inima că Domnul Iisus este de față, așa după cum ne-a făgăduit că: „Acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu de față”.

Ne bucurăm cu toții că Dumnezeu a hotărât încă o clipă în care să putem ridica mai presus de orice Numele Lui sfânt și veșnic, „în fața Căruia se va pleca orice genunchi al celor din cer, de pe pământ și de sub pământ”, după cum spune apostolul în Filipeni, capitolul 2, versetele 9, 10 și 11.

Iubiții mei frați, după cum am auzit de-aseară vorbindu-se mereu despre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu și mai ales despre El, despre Acela prin care știm cu toții că Lucrarea aceasta - ca și Apostolul Pavel - n-a vrut să cunoască pe nimeni și nimic decât pe Iisus și pe El răstignit, ne bucurăm că acest Nume, și în seara aceasta, a fost ridicat și înălțat mai presus de orice, după cum am auzit pe fratele Ion de la Hăpria că a spus că El este Calea, Adevărul și Viața și după cum știm că în jurul Lui se învârte toată mântuirea întregii omeniri, pentru că El a fost Acela care a plătit prețul pentru noi pe calvar; așa cum spune Apostolul Pavel în Corinteni: „Iudeii cer minuni și grecii înțelepciune. Dar noi Îl propovăduim pe Hristos cel răstignit, Care pentru iudei este o pricină de poticnire și pentru neamuri o nebunie. Dar pentru cei credincioși, fie iudei, fie greci, Hristos este puterea lui Dumnezeu”.

Iubiții mei, așa cum am învățat și noi în Lucrarea aceasta prin înaintașii noștri care și-au sfârșit călătoria pe meleagurile acestea, Lucrarea aceasta este aflarea și vestirea lui Iisus cel Răstignit. Așa cum a spus Apostolul Pavel în Corinteni: „Fraților, n-am avut de gând să cunosc în mijlocul vostru pe nimeni și nimic decât pe Iisus și pe El răstignit”, și după cum ne-a spus și fratele Gligor din Faptele Apostolilor 4, 12: „În nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți”.

Ne bucurăm din toată inima că ne mișcăm în jurul acestui Nume. Ne bucurăm din toată inima că Lucrarea aceasta n-a vrut nici ea să cunoască pe nimeni și nimic decât pe El, pe Iisus cel Răstignit.

Apostolul Pavel spune în Epistola pe care o scrie către Romani, în primele cuvinte: „Pavel, rob al lui Iisus Hristos, (...) pus de-o parte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu care a fost vestită prin sfinții prooroci (...). Ea privește pe Fiul Său”... Ce privește Evanghelia? Pe Fiul Său! Ce este Evanghelia? Este Vestea cea Bună; vestea mântuirii, vestea despre Hristos, Acela care a adus mântuirea. Deci: „Ea privește pe Fiul Său, născut din sămânța lui David, în ce privește trupul; iar în ce privește duhul sfințeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea din morți”.

Mă bucur din toată inima că pot să pronunț acest Nume sfânt în fața Căruia se va pleca orice genunchi al celor din cer, de pe pământ și de sub pământ. Iubiții mei frați, aș vrea să mă mărginesc la acest Nume și aș vrea să pun apăs pe ascultarea acestui Nume și pe viața noastră față de El. „Dacă spune cineva că-L cunoaște pe Hristos, trebuie să trăiască și el cum a trăit Hristos”, după cum am auzit în poezia aceea că, dacă noi nu ne despărțim de păcat, păcatul ne desparte de El. Căci nimenea nu poate să ne despartă de Dumnezeu, decât păcatul. El face „un zid de despărțire între noi și Dumnezeu”.

Am văzut, într-adevăr, că, dacă toți proorocii mărturisesc despre El și Îl aduc pe El cu evidență în fața lumii ca Mântuitor și ca Răscumpărător, la fel, mai departe apoi, și apostolii și toți acei care au căutat mântuirea L-au căutat pe El; pentru că în El locuiește pe deplin „toată plinătatea dumnezeirii”. Nu mai este nimic nici de scăzut și nici de adăugat, iubiții mei. Apostolul spune tot în Romani: „Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui”. Iubiții mei, cine poate să aibă Duhul lui Hristos? Aceia care sunt născuți din Dumnezeu - așa cum ne-a spus și fratele Iacob. Cel care-i născut din Dumnezeu nu păcătuiește; „căci sămânța Lui rămâne în el și nu poate păcătui”.

Deci am vrea să ne mișcăm în jurul cuvintelor esențiale care ar putea să ne ducă la desăvârșire pe fiecare în parte. Un astfel de cuvânt, cu privire la chemare și la cei chemați, ni-l spune Apostolul Pavel în Efeseni 4, 1: „Vă îndemn eu, cel întemnițat pentru Domnul, să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea pe care ați primit-o”. Și un altul, în Evrei 3, 1, așa cum au spus și frații: „Frați sfinți care aveți parte de chemarea cerească, ațintiți-vă privirile la Marele Preot și Apostol al mărturisirii voastre, adică la Iisus”. Deci putem combina aceste cuvinte și am vrea cu tot dinadinsul ca frații care au fost chemați, frații care au fost aleși, care fac parte din această Lucrare (după cum știți și frățiile voastre că a spus Gamaliel: „...dacă această lucrare este de la Dumnezeu, să nu se trezească cineva că luptă împotriva lui Dumnezeu”. Si vedem într-adevăr că această Lucrare a propășit în mâinile lui Dumnezeu; și va propăși și pe viitor, pentru că nu are altă țintă, decât pe Hristos) [să facem cu toții ce ne spun aceste cuvinte].

Iubiții mei, nu ne privește nici pe noi nimic altceva. Nimeni n-a plătit prețul pentru noi, în afară de El, singurul Care ne-a iubit atât de mult. După cum am spus și mai înainte de a începe programul adunării, atunci când El Și-a sfârșit lucrarea, așa cum ne mărturisește Apostolul Ioan, a zis: „Tată, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. Acuma vin la Tine, Sfinte Tată. Păzește-i în Numele Tău pe aceia pe care Mi i-ai dat Tu. Pentru că Tu Mi i-ai dat și ai Tăi sunt.” Prima Lui grijă a avut-o pentru ai Săi. Dar pentru care ai Săi? Pentru aceia care au fost hotărâți, pentru aceia care au fost gata și pentru plug, și pentru jertfă. Căci noi știm și Cuvântul spune: „Cine pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este destoinic pentru Împărăția lui Dumnezeu”.

Dragii mei frați! Ne uităm în jurul nostru și în mijlocul nostru aici. Noi, unii care am plecat și am fost chemați mai dinainte, [vedem] că parcă-s foarte puțini dintre aceia care au plecat o dată cu noi. Mulți au căzut pe cale, iubiții mei! Mulți s-au prăbușit. Și vedem că alții au luat locul lor. Slavă lui Dumnezeu că locurile s-au completat și n-au rămas și nu rămân niciodată goale. Deci, când numărul deplin al neamurilor va fi completat, atunci se va închide ușa pentru neamuri.

Iubiții mei! Ne bucurăm din toată inima: vedem în mijlocul nostru și tineret care, în urma noastră și-n lipsa noastră, când noi ne vom sfârși călătoria, ei vor ridica mai departe solia Cuvântului lui Dumnezeu și o vor duce mai departe.

Ne bucurăm din toată inima că Dumnezeu a găsit cu cale ca, în seara aceasta, în chip deosebit și-n chip minunat, să fim în jurul Lui și-n jurul Cuvântului Său. Aș vrea să pun apăs pe trăire și pe viață. Căci, într-adevăr, numai cei care sunt născuți din Dumnezeu, numai aceia vor putea să ducă mai departe solia. Numai aceia vor fi gata și pentru plug, și pentru jertfă (așa după cum ne-a spus fratele Iacob). Cei care sunt născuți din Dumnezeu nu pot să păcătuiască. Făgăduințele Lui au fost atât de mari pentru noi, căci, așa cum ne spune apostolul în 1 Corinteni, „lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit”, așa sunt lucrurile pe care Dumnezeu le-a [pregătit] pentru cei care Îl iubesc.

Cum am spus la început: cântările minunate, poeziile minunate, cuvintele minunate pe care le-am auzit și pe care le auzim și meditațiile fraților noștri care și-au pus viața în joc pentru mântuirea noastră și pentru Lucrarea aceasta, iubiții mei, sunt lucruri pe care, într-adevăr, ochiul nu le-a mai văzut. Unde s-au mai auzit așa poezii, așa cântări minunate, așa cuvinte de slavă, iubiților, mărețe, pentru noi, puse la dispoziția noastră? Toate aceste lucruri ne arată veșnicia, ne arată fericirea veșnică. Ce ar fi putut Dumnezeu să facă mai mult decât atât pentru noi, decât să-Și dea pe Unicul Său Fiu să moară în locul nostru și, după aceea, să ne pună la dispoziție viața veșnică, fericirea veșnică! Lucruri pe care le gustăm de-aici... De-aici le gustăm, iubiții mei!

Ați văzut - și fiecare în parte am văzut - că aproape toți cei care se întâlneau cu Domnul Iisus voiau să știe cum ar putea să ajungă să primească viața veșnică. Lucrul cel de căpetenie este [arătat în] întâlnirea Domnului Iisus cu Nicodim în noaptea aceea tainică în care Nicodim a vrut să știe ce să facă el și cum ar putea el să câștige viața veșnică sau să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Aici, în jurul capitolului 3 de la Ioan, se [concentrează] toată mântuirea noastră, iubiții mei.

A tuturor celor care Îl caută, a tuturor celor care au fost chemați și a tuturor acelora care au avut prilejul să-i pună Dumnezeu în fața Cuvântului Său.

Ce lucru minunat, iubiții mei! Viață veșnică... Fericire veșnică! Dar, iubiții mei, ca să putem câștiga viața veșnică, trebuie să dăm năvală. Năvală, iubiții mei! Trebuie să fim în clocot pentru Dumnezeu. Trebuie să ajungem și noi în starea în care a ajuns Apostolul Pavel, nu de la Romani 7, de unde a vorbit fratele Romcea, ci de la Romani 8, de-acolo de unde spune: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Dumnezeu? Foametea sau setea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau lumea de acum, sau cea viitoare? Sunt încredințat - spune el - că nimeni și nimic nu va fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Iisus Hristos, Domnul nostru. Nici foametea, nici setea, nici sabia, nici moartea, nici lumea de acum, nici cea viitoare, nici înălțimile, nici adâncimile, nici îngerii, nici puterile...”. Așa să fim încredințați și noi.

Aici vrem să ajungem și noi, iubiții mei, cu cântările noastre, cu poeziile noastre, cu alergările noastre. Am vrea să ajungem și noi să spunem: ,,De-acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine”. Pentru că vremea este foarte scurtă - așa cum ne spunea sora în poezie. „Încă puțină, foarte puțină vreme, și Cel ce vine va veni și nu va zăbovi”.

Și spune apostolul mai departe, în Evrei 10, 32: ,,Aduceți-vă aminte lupta de la început (a cititorilor Epistolei). Aduceți-vă aminte de zilele de la început, când, după ce ați auzit, ați fost luminați, ați dus o mare luptă de suferință. Pe de o parte, erați puși ca o priveliște în mijlocul ocărilor, necazurilor. Și, pe de alta, v-ați făcut părtași cu aceia care aveau aceeași soartă ca voi. Într-adevăr, ați avut milă de cei din temniță și ați primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care știți că aveți în ceruri o avuție mai bună, care dăinuiește. Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire. Căci aveți nevoie de răbdare, ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți căpăta ce v-a fost făgăduit”.

Așa cum ne spune în Ioan 3, 16: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică”. Ce ne este făgăduit? Viața veșnică! „Căci aveți nevoie de răbdare, ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți căpăta ce v-a fost făgăduit. Încă puțină, foarte puțină vreme, și Cel ce vine va veni și nu va zăbovi. Și cel neprihănit va trăi prin credință. Dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găsește plăcere în el. Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credință pentru mântuirea sufletelor”. Iubiții mei, suntem noi dintre aceia care nu dau înapoi, ca să nu se piardă? Deci dacă suntem, putem să așteptăm să primim ceea ce ne-a fost făgăduit.

Mă duc puțin la Romani, să vedem ce minunat ne vorbește aici, în Romani 8, versetul 16: „Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Și, dacă suntem copii, suntem și moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim și proslăviți împreună cu El.

Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare care va veni”. Iubiții mei, ce ar fi putut Dumnezeu să facă mai mult decât atât? Ce-ar fi putut să ne făgăduiască mai mult decât atât: să fim copii ai lui Dumnezeu și să fim moștenitori - așa cum ne spunea un frate din 1 Ioan 3, 1: „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. (...) Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că atunci când Se va arăta El vom fi ca El și-L vom vedea așa cum este”.

Dragii mei! Ce-ar fi putut să ne făgăduiască Dumnezeu mai mult decât atât? Deci, ca să putem fi copii ai lui Dumnezeu și să ajungem moștenitori împreună cu Dumnezeu, trebuie să fim născuți pentru cer, născuți din Dumnezeu, așa cum ne spunea fratele Iacob din Ioan 3, versetul 9. Cei care sunt născuți din Dumnezeu nu pot păcătui. Nu pot păcătui! Pentru că sămânța Lui rămâne în ei și nu pot păcătui, fiindcă sunt născuți din Dumnezeu.

Vrem ca fiecare să poată ajunge să fie născut din Dumnezeu, așa cum ne spune în Ioan 1: „El era în lume și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut”. Dar ne punem întrebarea: Noi Îl cunoaștem? Căci apostolul spune acolo, într-un loc, în capitolul 15 de la 1 Corinteni: „Spre rușinea voastră... (le spunea la corinteni și ne spune și nouă) vă spun, fraților, că sunt unii dintre voi care nu-L cunosc pe Dumnezeu”. Nu spune că toți. Dar „unii dintre voi nu-L cunosc pe Dumnezeu”.

Deci așa spune acolo în Ioan: „El era în lume și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. El a venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit pe El, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu. Născuți nu din carne, nici din sânge, nici din voia firii vreunui om, ci din Dumnezeu” (așa cum ne spunea fratele, din 1 Ioan 3, 9: „născuți din Dumnezeu”).

Cei care sunt născuți din Dumnezeu nu mai păcătuiesc. Cei care sunt născuți din Dumnezeu fac ceea ce spune psalmistul în Psalmul 1: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși și nu se așază pe scaunul celor batjocoritori. Ci își găsește plăcerea în legea Domnului și zi și noapte cugetă la legea Lui”. Ce face? Zi și noapte cugetă la legea Lui. Cine cugetă la legea Lui? Cel care-i născut din Dumnezeu. El zi și noapte cugetă la legea lui Dumnezeu. El face ceea ce a spus psalmistul: „Doamne, chiar și noaptea îmi dă îndemn inima să Te laud pe Tine. De șapte ori pe zi Te laud, Doamne. Nu voi da somn ochilor mei, nici ațipire pleoapelor mele până nu voi găsi un loc pentru Domnul Dumnezeul meu”.

Psalmul 1 se împarte în două, nu-i așa? Întâi spune: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși și nu se așază pe scaunul celor batjocoritori. Ci își găsește plăcerea în legea Domnului și zi și noapte cugetă la legea Lui”.

După aceea vine pilda; căci este și o pildă în psalm. E împărțit psalmul în două. Și poate să fie împărțit chiar și în trei, nu-i așa?

„El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă.” Auzi cum este cel născut din nou? „Este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care dă roade la vremea sa și ale cărui frunze nu se veștejesc. Tot ce începe duce la bun sfârșit.”

Și acum vine a treia parte: „Nu tot așa este cu cei răi. Ci ei sunt ca pleava pe care o spulberă vântul. De aceea cei răi nu pot să țină capul sus în ziua judecății, nici păcătoșii în adunarea celor neprihăniți. Căci Domnul cunoaște calea celor neprihăniți, dar calea celor răi duce la pierzare”.

Am văzut că lucrurile sunt împărțite în două, peste tot. Dacă ne ducem în Maleahi, capitolul 4, în primul verset, acolo vorbește despre cei răi și spune așa: „Iată că vine ziua care va arde ca un cuptor. Și toți cei trufași și toți cei răi vor fi ca miriștea. Ziua care vine îi va arde și nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură”. Vedeți, dragii mei? „Dar pentru voi (acum se îndreaptă către cei buni), care vă încredeți în Numele Meu, va răsări soarele neprihănirii”. Auzi? „Veți ieși și veți sări ca vițeii din grajd și-i veți călca în picioare pe cei răi, că ei vor fi ca cenușa sub talpa picioarelor voastre”.

Ce deosebire între cei răi și cei buni!... Deci cei care sunt născuți din Dumnezeu, iubiții mei, aceia zi și noapte cugetă la legea lui Dumnezeu.

Am vrea din toată inima, iubiții mei, să putem ajunge în starea aceasta. Să putem spune și noi: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Dumnezeu?” Sau să putem spune și noi: „De-acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine”. Sau să putem spune: „Chiar dacă L-am cunoscut pe Hristos altădată în felul lumii, acum nu-L mai cunoaștem în felul acesta”. Noi am vrea ca strângerea noastră să nu fie zadarnică, ci frații să se ridice, să crească, să ajungă la desăvârșire, cum a spus Apostolul Pavel: „Lupta cea bună m-am luptat, credința am păzit, de-acum mă așteaptă cununa care mi se va da nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui”.

Scumpii mei frați! În poezia pe care a spus-o sora, după care am urmărit eu capitolul 10, cu versetul 37 din Evrei, noi vedem într-adevăr că „încă puțină, foarte puțină vreme, și Cel ce vine va veni...”. Dar cuvintele acestea au fost scrise acum aproape două mii de ani. Și atunci spunea: „Încă puțină, foarte puțină vreme, și Cel ce vine va veni”. Dar acum, cât e de aproape venirea Lui?

Deci, să ne trezim, fraților! Știm, într-adevăr, că numai acei care sunt sinceri pentru lucrul lui Dumnezeu și pentru Lucrarea lui Dumnezeu, numai aceștia sunt aceia care mărturisesc din dragoste, care cântă din dragoste și care orice lucru îl fac din dragoste, pentru Dumnezeu și pentru mântuirea lor. Pentru sufletul lor. Căci Dumnezeu tot Dumnezeu rămâne. Nu-L putem nici micșora, nici înălța noi, căci El tot sfânt este și tot puternic; dar paguba e a noastră, iubiții mei. Cum spune în Marcu 8, 35-38: „Ce i-ar folosi unui om să câștige lumea întreagă, dacă își pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?”.

Deci, ce har și binecuvântare din partea lui Dumnezeu, iubiții mei, că ne-a strâns și în seara aceasta în jurul Său; în jurul Cuvântului Său! Așa cum spune [Domnul] când plângea pentru Ierusalim.

Căci atunci când a intrat în Ierusalim și Îi așterneau covoare, El a plâns pentru Ierusalim. Și a spus: „Dacă ai fi cunoscut tu vremea când ai fost cercetat... Ierusalime, Ierusalime, tu, care omori pe prooroci și-i ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine! De multe ori am vrut să strâng în jurul Meu pe copiii tăi cum își strânge găina puii sub aripi. Dar iată că acum vi se va lăsa casa pustie, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetat. Te voi face una cu pământul pe tine și pe copiii tăi”. Și așa a fost. La anul 70, Ierusalimul a fost făcut una cu pământul. Și Ierusalimul închipuie și sfârșitul veacurilor.

De aceea, dragii mei frați și surori și iubiților tineri, bucurați-vă! Dumnezeu v-a învrednicit de harul acesta, să auziți lucrurile lui Dumnezeu care sunt puse la dispoziția noastră și să vedeți într-adevăr că Dumnezeu ne-a ales - poate nu eram vrednici decât de moarte - dar Dumnezeu așa a găsit El cu cale, cum spune acolo într-un loc: „Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi...”. Ce har!... Ce fericiți trebuie să fim că Dumnezeu ne-a ales pe noi și ne-a smuls din acest veac rău, din mijlocul milioanelor de oameni care bâjbâie ca orbii pe întuneric și se duc cu grămada la pierzarea veșnică, iubiții mei, și pe noi Dumnezeu ne-a ales și ne-a pus Cuvântul în mână, și ne-a luminat calea, iubiții mei! Cum ar trebui să fim de recunoscători față de ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi!

Vedeți cum progresează lumea în lucrurile pe care le așteaptă prăpădul și pierzarea? Și noi „stăm nepăsători față de o mântuire atâta de mare”, față de o veșnicie care nu se va clătina niciodată, cum spune Apostolul Pavel: „Noi nu avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare, al cărei meșter și zidar este Dumnezeu”. Nu începutul unui lucru, iubiții mei, [este important], ci sfârșitul, așa cum am auzit vorbindu-se că Legea și proorocii au ținut până la Ioan; iar de la Ioan și până acum, Împărăția lui Dumnezeu se ia cu năvală. Și numai cei ce dau năvală pun mâna pe ea.

Am dori din toată inima și din tot sufletul ca frații noștri să crească cât mai repede. Ne-aducem aminte de cuvintele de la Ieremia 8, unde se spune: „Cocostârcul... rândunica... și cocorul își cunosc vremea lor când trebuie să plece, dar poporul Meu nu cunoaște Legea Domnului”.

Ați văzut, când vine toamna, când se-apropie toamna, rândunica și cocorii se pregătesc pentru călătoria lor de mii și mii de kilometri, pentru că știu că aici vine iarna și nu pot să reziste, iubiții mei. Deci, iată, păsările cerului sunt mai înțelepte decât oamenii. Rândunica parcă ar spune către puișorii ei: „Dragii mamei, să creșteți cât mai repede, să vă-ntăriți, căci noi nu suntem statornici aici și noi va trebui să plecăm departe. Să nu cumva să cădeți pe drum. Întăriți-vă! Pregătiți-vă, să fiți gata!” Iată, cu atât mai mult noi, iubiții mei. Cum zice acolo Isaia, în capitolul 10, versetul 1, către cei răi: „Ce veți face voi în ziua aceea a mâniei lui Dumnezeu, care va veni din depărtare peste voi? La cine veți fugi după ajutor și unde vă veți lăsa bogăția voastră?” Se adresează celor răi: „Ce veți face voi? La cine veți fugi după ajutor?” Și apoi ne ducem tot în Isaia, la capitolul 49, cu versetul 15. Aici se adresează celor buni și le spune:

„Cum va putea o femeie să-și uite pruncul pe care-l alăptează și să nu aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă-l va uita, Eu cu nici un chip nu vă voi părăsi”.

Ce minunat! Ce deosebire între unii și alții, dragii mei! Să ne verificăm puțin viața noastră, iubiții mei, așa după cum ați văzut că întreprinderile și instituțiile își fac bilanțul la finele anului, să vadă ce-au câștigat și ce ar putea să facă pe viitor: să-și mărească planul, să facă tot mai multe lucruri, să facă tot mai multe blocuri, să facă tot mai multe locuințe... Deci, iubiții mei, și noi trebuie să grăbim ziua venirii lui Dumnezeu, că este foarte, foarte aproape.

Nu am cuvinte să-I mulțumesc îndeajuns și pe deplin lui Dumnezeu că ne-a învrednicit de o fericire deosebită și în seara aceasta, să putem fi în fața Cuvântului, în fața Lui. Domnul să ne ajute pentru viitor, iubiții mei, căci viitorul nu-l cunoaștem și e-n Mâna Lui. Am cunoscut trecutul, știm pe unde am trecut. Nu avem cuvinte cu care să-I mulțumim îndeajuns lui Dumnezeu că [ne-a ocrotit] prin toate valurile și furtunile prin care a trebuit să treacă Lucrarea și ai Săi cei devotați, cei care Îl mărturisesc nu din duh de ceartă și din slavă deșartă, ci din dragoste; ei, care știu că pe această cale s-au dus toți acei care au luptat și au biruit și că numai pe această cale se poate ajunge în fericirea veșnică.

Ne bucurăm din toată inima că ne-a ocrotit, ne-a sprijinit, ne-a înconjurat, așa cum spune Cuvântul (căci n-aș vrea să trec peste Cuvânt, ci vreau să spun numai adevărul adevărat), ne-a înconjurat pe dinapoi și pe dinainte și Și-a pus Mâna peste noi. Ne-a ocrotit și ne-a sprijinit așa cum își ocrotește găina puii sub aripile ei. Deci avem nădejde și încredere că și pe viitor, El, Care nu Se schimbă ca noi, ci este același ieri și azi, și în veac, ne va ocroti și ne va sprijini. Știm într-adevăr că orice răsad care nu este sădit de Tatăl va fi smuls din rădăcină. Iar pe acei care sunt ai Lui nimeni nu-i va smulge din Mâna Lui și din Mâna Tatălui.

Deci trecutul l-am văzut; prezentul îl vedem; așteptăm viitorul. Nu știm: s-ar putea ca în noaptea aceasta să vină, să-i ia pe ai Săi, așa cum spune: „Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi și eu de ceasul încercării care are să (...) încerce pe locuitorii pământului”; sau cum spune în Matei 24: „Iar voi, când veți vedea întâmplându-se aceste lucruri, să vă ridicați sus capetele voastre, căci izbăvirea voastră se apropie”. Și cum a fost în zilele lui Noe, în zilele lui Lot, când „mâncau, beau, se însurau, se măritau, clădeau, zideau”, tot așa va fi și la venirea Fiului Omului. Când ați mai văzut frățiile voastre atâtea ziduri? Atâtea șantiere? Nu suntem noi - cum spunea un frate mai înainte, despre strângerea poporului Israel; atunci când el a păcătuit și au spus că „Sângele Lui să cadă asupra noastră și asupra copiilor noștri”, Dumnezeu i-a împrăștiat. „Vă voi împrăștia printre neamuri și nu veți avea o cetate de locuit. Iar la timpul din urmă, vă voi fluiera și vă voi strânge”. Iată: trăim timpul din urmă? lată că Dumnezeu i-a strâns și-i strânge mereu. Și-au luat numai valiza și au lăsat tot ce-au avut, bogăție... că atunci a fost timpul când trebuia să se strângă.

Deci viitorul, iubiții mei, Domnul îl știe. Și am vrea, și-L rugăm din toată inima să ne-ajute ca, pe viitor, iubiții mei, să fim altfel de cum am fost până acum.

Să ne facem și noi bilanțul vieții de credincioși, să ne cercetăm și noi dacă suntem în credință sau nu - așa cum spune Apostol Petru în a doua Epistolă, capitolul 3: „Aceasta este a doua epistolă pe care v-o scriu. În amândouă caut să vă trezesc mintea sănătoasă prin înștiințări”.

Domnul să ne ajute ca privirile noastre și gândurile noastre să fie spre Acela care Și-a dat viața pentru noi, Acela care a suferit ocara, disprețul, batjocura și chinurile. Și Acela care a căutat întotdeauna să-i pună la adăpost pe copiii Săi, așa cum am văzut în Ioan 17: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu...”

Nu în altă parte: „...acolo unde sunt Eu să fie, împreună cu Mine, și aceia pe care Mi i-ai dat Tu; ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o de la întemeierea lumii”.

Și vreau să vă citesc ceva din Apocalipsa și închei.

Iubiții mei, în Apocalipsa, la Biserici, sunt șapte făgăduințe atât de minunate! Dar câte nu sunt?... Căci sunt o mie și nouă sute de făgăduințe, iubiții mei. Și cea mai mare făgăduință ar fi: să fii copil al lui Dumnezeu și să moștenești viața veșnică - și ar fi de-ajuns.

Dar uite ce spune aici în Apocalipsa: „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: «Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieții, care este în raiul lui Dumnezeu»” (Bisericii întâi, Bisericii din Efes).

Celei de a doua Biserici: „Cine are urechi să asculte ce zice Bisericilor Duhul: «Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte»”.

Bisericii din Pergam: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă. Și-i voi da o piatră albă și pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l știe nimeni, decât acela care-l primește”.

Bisericii din Tiatira: „«Celui ce va birui și celui ce va păzi până la sfârșit lucrările mele îi voi da stăpânire peste neamuri. Le va cârmui cu un toiag de fier și le va zdrobi ca pe niște vase de lut, cum am primit și Eu putere de la Tatăl Meu. Și-i voi da luceafărul de dimineață.» Cine are urechi să asculte ce zice Bisericilor Duhul”.

Către Biserica din Sardes: „«Cel ce va birui va fi astfel îmbrăcat în haine albe, nu-i voi șterge nicidecum numele din cartea vieții și voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu și înaintea îngerilor Săi». Cine are urechi să asculte ce zice Bisericilor Duhul”.

Către Biserica din Filadelfia: „Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu și nu va ieși afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu și numele cetății Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se pogoare din cer, de la Dumnezeul Meu, și Numele Meu cel nou”.

Iubiții mei, ce lucruri minunate!

Ultima, Biserica din Laodicea: „Celui ce va birui îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Său de domnie”. Iubiții mei, cu El, pe scaunul Său de domnie!...

Ce făgăduințe din partea lui Dumnezeu! Dar când ne uităm în mijlocul nostru și vedem într-adevăr cum Dumnezeu a găsit cu cale să ne smulgă pe noi și să ne scoată din acest veac și din tabăra lumii... Ne uităm în mijlocul nostru, cum spune apostolul: „Uitați-vă între voi, fraților: între voi nu sunt mulți de neam bun, nici de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile cele nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înțelepte”. Și-i spuneam cuiva acum, într-o seară:

- Crezi că mai este ceva după moarte sau nu? Și spunea:

- Ascultă, ce vrei să-mi spui dumneata mie cuvinte din astea? Eu, cu două școli medii... îmi vorbești dumneata despre astea? Eu nu vreau să ascult de la oameni de rând, care nu știu carte. Lucrurile astea să mi le spună un om învățat.

Vedeți, dragii mei, cât e de oarbă înțelepciunea lumii, așa cum spune Apostolul Pavel, care era un înțelept, nu-i așa? „Înțelepciunea lumii este o nebunie înaintea lui Dumnezeu.” Căci el poate nici nu s-ar fi întors la Dumnezeu, dacă nu l-ar fi(...) orbit Dumnezeu pe drumul Damascului.

Deci iată, dragii mei, cu câtă greutate... cum spune Apostolul Pavel: „Uitați-vă între voi, fraților, că între voi nu sunt mulți de neam ales, nici de neam bun”. „Unde este cărturarul, unde este vorbărețul veacului acestuia? Unde este înțeleptul lumii acesteia? N-a prostit Dumnezeu înțelepciunea lumii acesteia, întrucât cei înțelepți, cu înțelepciunea lor, n-au vrut să-L cunoască pe Dumnezeu în înțelepciunea lui Dumnezeu”. Așa că, iubiții mei, foarte rar vezi, ici-colo, câte unul dintre aceștia, care au scăpat și ei printre ceilalți. De aceea, Domnul Iisus Însuși spune către Tatăl: „Te laud, Tată Sfinte al cerului și al pământului, că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată Doamne, pentru că așa ai găsit Tu cu cale”.

Și apoi spune în Corinteni: „Totuși ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârșiți este o înțelepciune, dar nu a veacului acestuia. Nici a fruntașilor veacului acestuia, care vor fi nimiciți. Ci noi propovăduim înțelepciunea cea tainică, ținută ascunsă de veacuri și descoperită acum preaaleșilor Săi”. Nu numai aleșilor Săi: preaaleșilor Săi. „Înțelepciune pe care n-a cunoscut-o nici unul din fruntașii veacului acestuia. Căci dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei. Dar lucruri pe care ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care Dumnezeu le-a pregătit...”. Pentru cine? Pentru cei care-L iubesc, pentru cei care-L doresc, pentru cei care-L așteaptă. Pentru cei care zi și noapte cugetă la legea Lui. Pentru cei care și-au pus viața-n joc pentru El. Pentru acei care sunt gata și pentru plug, și pentru jertfă. Pentru acei care sunt în clocot pentru El și pentru Evanghelia Lui.

Domnul să ne ajute să nu fim numai o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor, înșelându-ne singuri. Ci să fim gata și pentru plug, și pentru jertfă.

Slăvit să fie Domnul!