Proorocii mincinoși

Domnul Isus a zis: „Băgați de seamă să nu vă înșele cineva. Fiindcă vor veni mulți în Numele Meu” (Mat. 24, 4-5). „Se vor scula mulți prooroci mincinoși și vor înșela pe mulți” (vers. 11). „Păziți-vă de proorocii mincinoși” (Mat. 7, 15).

Domnul Isus a știut acest lucru și de aceea El atrage atenția ucenicilor. Le spune că vor veni mulți. Unde vor veni? Natural că în Biserică. Se vor scula mulți prooroci mincinoși. Este vorba de mulți. Credincioșii trebuie să vegheze, să fie treji în orice clipă. După cum ei nu știu când va veni Stăpânul, la care ceas, tot așa nu se poate ști când poate veni cineva în Numele Domnului, pentru a înșela.

În pilda neghinei, Domnul spune: „Dar pe când dormeau oamenii, a venit vrășmașul lui, a semănat neghină între grâu și a plecat” (Mat. 13, 25).

În aceste vremuri, când în viața socială progresul face pași repezi, când lumea modernă merge cu pași repezi spre distrugere, în urma descoperirilor făcute de savanți, descoperiri care sunt puse în slujba morții, tu, fratele meu, ce faci? Ești prins și tu în curentul care merge la vale, năvalnic, sau ești împotmolit undeva, aruncat de șuvoiul nimicitor? Gândește-te la sufletul tău. „Ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul?” (Mat. 16, 26).

Ești prins poate în mreaja unei învățături religioase; nu știi ce să crezi. Bagă de seamă unde ești, în ce stare te găsești. Ești tu copil al lui Dumnezeu prin credință, sau încă nu știi lucrul acesta? Cercetează Scripturile tu însuți, și cântărește prin învățătura Evangheliei toate învățăturile pe care le auzi, sau pe care le-ai primit de la unii sau alții:

„Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate” (Ps. 119, 130). Numai prin această lumină vei putea să-ți dai seama cu adevărat de situația în care te afli.

Domnul Isus, privind la Biserica Sa de-a lungul veacurilor, vede dezbinare, ură, certuri, vrăjmășie, certuri de partide și, în ultima noapte a vieții Lui pământene, înainte de pătimirea Sa, Se roagă Tatălui ca toți să fie una. Era nevoie de aceasta și Mântuitorul spune: „Și Mă rog ca toți să fie una, cum Tu Tată ești în Mine și Eu în Tine; ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis”. Credincioșii trebuie să fie una în Tatăl și Fiul „Eu în ei și Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, și că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine”. Câtă vreme va fi dezbinare între ucenici și ură, lumea nu va crede că Tatăl L-a trimis pe Isus, și nici nu va crede că El ne-a iubit. Cum s-ar putea ajunge la această unire, se întreabă unii? Și apărându-se cu texte biblice, încurajează mai departe dezbinarea. Dacă toți ar privi la țintă, care este Isus, și dacă toți ar lua pildă de la Sfântul Pavel, să alerge spre Țintă, nu ar fi atâtea certuri. Dacă L-ar privi numai pe El, să nu pună altceva în locul Lui.

Rătăcirea în Biserică a început să lucreze chiar din timpul apostolilor. Sfântul Pavel spune: „Taina fărădelegii a început să lucreze” (2 Tes. 2, 7). Dacă a început să lucreze atunci, ne gândim la ce stare este astăzi. Cercetând Scripturile Noului Testament, vedem cum ici-colo au început să apară prooroci mincinoși, după cum a spus Domnul Isus, învățători mincinoși, apostoli mincinoși. Scopul pe care îl urmărește vrășmașul prin acești oameni este de a strecura erezii nimicitoare, adică învățături rătăcite de Domnul Isus. Din moment ce se leapădă de Domnul, acești învățători sunt lipsiți de călăuzirea cerească și atunci învățătura lor nu mai este învățătura sănătoasă ci este stricată, stricând și pe cei buni care o primesc.

Privind cu băgare de seamă mărețul edificiu al Bisericii din timpul apostolilor, rămâi uimit de ce s-a ajuns în veacul al XX-lea. Printre primii care au apărut în timpul apostolilor, strecurând erezii nimicitoare în Biserică, au fost niște oameni din Iudeea (Fapte 15).De acolo, această învățătură s-a răspândit mai departe. Cum s-a născut ea?

Mânați de lăcomie, unii din partida fariseilor, care crezuseră, ziceau că neamurile trebuie să fie tăiate împrejur și să păzească Legea lui Moise (Fapte 15, 5). Privită de departe, această învățătură părea să nu fie rea, deoarece era scrisă în Vechiul Testament. Totuși nu era altceva decât o mare rătăcire, deoarece toate au vremea lor, a le amesteca unele cu altele înseamnă a face amestecătură. Isus a spus că nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi. Sântul Pavel spune că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele legii.

Învățătura se dădea în felul acesta: „Dacă nu sunteți tăiați împrejur, după obiceiul lui Moise, nu puteți fi mântuiți” (Fapte 15, 1). Prin aceste cuvinte se căuta să se răstoarne Evanghelia propovăduită de Însuși Domnul Isus și de apostolii Săi. Evanghelia propovăduită era vestea bună a împăcării omului cu Dumnezeu, prin Isus Hristos. Pe când această Evanghelie era așa: „Dacă nu vă tăiați împrejur, nu puteți fi mântuiți”. Se punea înainte nu bunătatea și îndurarea lui Dumnezeu, arătată în jertfa Domnului Isus, ci meritele omului.

Sfânta Scriptură spune că: „Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Hristos” (Ioan 1, 17). Deci nu prin Lege vine mântuirea, ci prin har. Scriptura zice: „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” (Efes. 2, 8). Este darul lui Dumnezeu, nu vine de la oameni. Noi numai primim această grațiere de la Dumnezeu, și nu în urma ținerii unor porunci din Lege, sau a unor merite personale, ci prin credință. Legea nu se întemeiază pe credință, ci ea zice: „Cine va face aceste lucruri va trăi prin ele” (Gal. 3, 12).

Privesc la bieții oameni din Biserica părinților mei unde și eu am fost născut din nou și unde am rămas, încredințat fiind că este Biserica Domnului, la sufletele care sunt hrănite de unii cu nădejdi înșelătoare. O, suflete trudite și împovărate, cât veți mai sta în această orbire, în acest somn de moarte? Treziți-vă, Hristos bate la ușa inimii voastre! Ați dormit destul, sculați-vă cât mai este vreme, cât El mai bate, cât mai puteți veni la El! Ușa este încuiată pe dinăuntru, hoții nu voiesc să iasă. Chemați-L, strigați-L pe Domnul Isus. El vă va slobozi și veți fi cu adevărat slobozi.

În capitolul 28, la Deuteronom, ne este arătat pe larg acest lucru. Acolo este arătată binecuvântarea și blestemul. Cei ce țineau legile, poruncile, sabatele și rânduielile erau binecuvântați în lucrurile pământești, adică trăiau prin ele. Le mergea bine în gospodăria lor, pământul dădea roadă și toate mergeau bine. Dar acestea erau pentru viața pământească, mai departe nu se spune nimic. Nu se vorbește despre cer, rai, mântuirea sufletului, ci numai despre o viață îmbelșugată pe pământ, dacă ei păzeau toate cele scrise. Iar dacă nu păzeau, venea blestemul care era rostit.

La venirea Domnului Isus în lume, în timpul cât El a propovăduit în cei trei ani și jumătate, numai puțini din cei ce veneau la El căutau iertarea. Ei veneau să fie vindecați de bolile lor, de neputințele lor. Isus văzând credința lor le spune: „iertate îți sunt păcatele” (Marcu 2, 5). Iertarea vine prin credință, după cum zice Scriptura: „ și oricine crede este iertat prin El de toate lucrurile de care n-ați putut fi iertați prin Legea lui Moise” (Fapte 13, 39). Prin Lege nu puteau fi iertați de toate lucrurile.

Învățătorii aceia mincinoși învățau pe frați și ziceau: „Dacă nu sunteți tăiați împrejur, după obiceiul lui Moise, nu puteți fi mântuiți”. Ascultând cuvintele Domnului Isus și, mai departe, urmând învățătura Evangheliei, vedem că nu s-a propovăduit așa nici de Domnul și nici de apostoli. Învățătura aceasta este o cursă prin care diavolul a prins pe mulți din cei ce au aflat cu adevărat mântuirea prin credința în Isus Hristos. După cuvântul Sfântului Apostol Pavel, oamenii aceia erau niște apostoli mincinoși, niște lucrători înșelători, care se prefăceau în apostoli ai lui Hristos (2 Cor. 11, 13).

Rătăcirea aceasta s-a răspândit mult, chiar în timpul Sfântului Pavel. Cercetând Scripturile Noului Testament, vedem că această învățătură rătăcitoare a pătruns în bisericile galatenilor, corintenilor, în Filipi, în Roma, fără să mai vorbim de bisericile ieșite din evrei. Propovăduind această rătăcire, ei loveau cu înverșunare în adevărul Evangheliei. Ba mai mult, ei spuneau că Sfântul Pavel nu ar propovădui adevărata Evanghelie.

Dar până la urmă tot lumina strălucește, pentru că este din cer. Despre Domnul Isus mărturiseau chiar cei ce voiau să-L prindă, că niciodată n-a vorbit cineva așa ca El. După cum spuneau acești apostoli mincinoși despre epistolele Sfântului Pavel, că sunt pline de putere (2 Cor. 10, 10). Recunoscând acest lucru, ei mărturiseau prin însăși faptul recunoașterii acestui lucru, că Evanghelia propovăduită de Pavel era adevărata Evanghelie.

Învățăturile acestea s-au răspândit mult. Sfântul Pavel scria fraților din Filipi să se păzească de lucrătorii aceia răi, de scrâjilații aceia. El se dă pildă pe el. Spune că lucrurile care pentru el erau câștiguri, le-a socotit pierdere, din pricina lui Hristos. El spune că aleargă spre Țintă, arătând că nu tăierea împrejur sau Legea este ținta spre care trebuie să alerge cel credincios în Hristos.

Gândul acesta dar să ne însuflețească pe toți. Dacă de gândul acesta, de a alerga spre Hristos, ar fi însuflețiți credincioșii astăzi, atunci nu ar fi atâta ură și dezbinare. Ar fi cu adevărat unire.

Când este vorba despre Isus, spre a-L prigoni și dușmăni, se unesc între ei, după cum este scris în Fapte 4, 26-27. Dacă domnitorii pământului se unesc, și dacă Pilat din Pont se însoțește cu neamurile și cu noroadele lui Israel ca să facă rău, apoi ce să mai zici de cei ce zic că Îl iubesc pe Domnul Isus, cei ce nu au ajuns la unire, cei ce încă se ceartă. Ei nu sunt în Hristos. Ei sunt în altceva, ei au altceva. Ei fie că sunt la muntele Sinai, sau în obiceiuri, sau chiar în apă materială sau altceva. Învățături de felul acesta se găsesc multe, chiar foarte multe. Sunt biserici care țin cu strășnicie la unele porunci din Legea lui Moise. Păstorii acestor biserici uită, sau ei chiar nu știu că Hristos este sfârșitul Legii, pentru ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea (Rom. 10, 4). În locul Evangheliei sfinte, vestită de Sfântul Pavel, prin care erau mântuiți toți cei ce aveau să o țină așa cum a fost vestită, se găsește astăzi o amestecătură de învățături, din care până la urmă de-abia mai poți găsi un adevăr.

Falcău, 10 septembrie 1953

Un vânt uscat suflă peste câmpia vieții mele, usucă totul în calea lui. Parcă nu mai sunt acela de altădată. Unde mă aflu? Spre Tine se îndreaptă privirea mea; ridică-mă Tu și ajută-mă să merg după Tine. Amin.

Falcău, 15 decembrie 1954

Iov a spus: „El nimicește pe cel nevinovat ca și pe cel vinovat” (Iov 9, 22).

Iosia, împăratul lui Iuda, care a făcut ce este bine înaintea Domnului și a umblat în toată calea tatălui său David (2 Împ. 22, 2), a fost omorât de Faraon Neco, împăratul Egiptului (2 Împ. 23, 29). Înainte de Iosia n-a fost nici un împărat ca să se întoarcă la Domnul ca el, din toată inima, din tot sufletul și din toată puterea lui, întocmai după Legea lui Moise, și chiar după el n-a fost niciunul ca el. Totuși Domnul nu s-a întors din iuțimea mâniei Lui (2 Împ. 23, 25-26). Amin