Călăuzirea Duhului Sfânt

Ca să fii călăuzit de Duhul Sfânt, trebuie ca Duhul să locuiască în tine, și ca să locuiască, trebuie ca mai întâi să-L primești, căci ce ai dacă nu ai primit? Duhul Sfânt se primește prin credința în Isus Hristos (Gal. 3, 2-7)

Și voi, după ce ați auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit... (Efes. 1, 13).

„Inima este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?” (Ier. 17, 9).

Domnul Isus spune că dinăuntru, din inima omului, ies gândurile rele, preacurvia, uciderile, furtișagurile, lăcomiile, vicleșugurile, faptele de rușine, hula, trufia, nebunia (Marcu 7, 21-22).

Cine poate să știe ce va spune omul cu care stai de vorbă, când va deschide gura? Îl vezi liniștit și peste câtva timp aproape că nu-l mai cunoști. Umblarea și vorbirea omului sunt după starea inimii lui. Câtă vreme cineva este mânat de firea pământească, va secera din firea pământească putrezirea (Gal. 6, 8).

Spre a propăși în bine și pentru a rămânea statornic în bine este nevoie de o călăuză care să fie cu tine și care să te sfătuiască, să te îndemne, să te sprijinească și să te întărească. Apostolul Pavel scria credincioșilor din Galatia să umble cârmuiți de Duhul (Gal. 5, 16). Deci Duhul este călăuza. Domnul Isus spune ucenicilor Săi: „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul” (Ioan 16, 13). Ca să fii călăuzit în tot adevărul, trebuie ca Duhul adevărului să te călăuzească. Călătorul creștin trebuie să asculte și să umble așa cum îl călăuzește Duhul.

Orice neascultare, orice răzvrătire împotriva Duhului duce la nimicire, așa cum s-a întâmplat cu evreii în pustie. Orice neascultare duce la greșirea căii, pentru că cel călăuzit trebuie să asculte de Duhul. Domnul a spus: „...are să vă călăuzească în tot adevărul”. Trebuie să te supui în totul călăuzirii Duhului. De multe ori ți se pare că nu ar fi bine așa cum ești îndreptat, socotești că ar fi mai bine așa cum ai merge. Bagă de seamă, tu trebuie să te supui în totul, fără să mai pui întrebări care atunci nu mai au nici un rost, ba mai mult, ele sunt o piedică.

Când poporul Israel ieșise din Egipt, prin puterea Domnului și călăuzirea Lui, când era aproape de Marea Roșie, Faraon - împăratul Egiptului - era în urma lor cu oaste. Evreii s-au înspăimântat foarte tare și au început să strige către Domnul după ajutor. La strigătele lor, Moise le spune: „..stați pe loc... Domnul se va lupta pentru voi”, și Domnul a zis: „Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte” (Exod. 14, 10-15). Grija o avea Domnul. Poporul trebuia să meargă înainte. Poporul gândea că trebuie să facă ceva, să pregătească armele. Ei au uitat că trebuiau să asculte și să umble așa cum erau călăuziți. Tot așa ți se poate întâmpla și ție. Rămâi în tăcere, nu te frământa; frământarea ta este zadarnică, te obosești, slăbești. În frământarea ta diavolul se poate strecura ușor și păcatul ușor poate interveni prin niște hotărâri care nu sunt din Duhul Domnului. Tu stai liniștit. Duhul te va călăuzi, nu vei rămânea niciodată de rușine, dar stai liniștit. Vei vedea cum mâna Domnului te va purta cu atâta grijă, ca să nu-ți rănești picioarele de spinii lumii acesteia.

Privind la cărările pe care aleargă oamenii, vedem că nu toți sunt călăuziți de Duhul. Ca să fii călăuzit de Duhul, trebuie ca mai întâi să locuiască în tine Duhul. Și ca să locuiască în tine, trebuie să-l primești. Căci ce ai dacă nu ai primit? Va zice cineva: dar ce să fac? Cuvântul lui Dumnezeu ne aduce lumină și în această privință și întrebarea nu rămâne fără răspuns dacă este pusă cu sinceritate. „Domnilor, ce să fac ca să fiu mântuit?” a întrebat temnicerul din Filipi. Întrebare la care a primit imediat răspuns (Fapte 16, 31-32).

Tot așa, dacă întrebarea noastră este cu adevărat din inimă, primim imediat răspunsul, și iată cum este: „Și voi, după ce ați auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre) ați crezut în El, și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii voastre, pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui” (Efes. 1, 13-14).

Duhul se primește prin credința în Isus Hristos (Gal. 3, 2-7).

Inima este locașul Duhului Sfânt. Dar inima neîntoarsă la Dumnezeu este plină de necurățenie și Duhul Sfânt nu-și alege ca locuință o astfel de inimă. Deci este nevoie mai întâi de o curățire a inimii, ca după aceea Duhul să locuiască în ea.

Sfântul Apostol Petru, luând cuvântul în Biserică, cu ocazia sfatului care s-a ținut la Ierusalim între apostoli și presbiteri, spune: „N-a făcut nici o deosebire între noi și ei, întrucât le-a curățit inimile prin credință” (Fapte 15, 9). După cum spune Duhul prin Sfântul Petru: „...că oricine crede este iertat prin El, capătă prin Numele Lui iertarea păcatelor” (Fapte 10, 43). „Și oricine crede este iertat prin El de toate lucrurile” (Fapte 13, 39). Toți oamenii au păcătuit. Scriptura zice: „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri, și adevărul nu este în noi” (1 Ioan 1, 8). „Toți au păcătuit” (Rom. 3, 23) și din cauza păcatului inima nu este curată și nefiind curată, omul ajunge unealtă a diavolului.

Cineva poate să spună: eu nu fac așa de rău, sau n-am omorât pe nimeni, și eu slujesc lui Dumnezeu. Dar din moment ce iubești păcatul și trăiești în el, inima nu-ți este curată. Și dacă inima nu-ți este curată, Dumnezeu nu este în ea și atunci adevărul lui Dumnezeu este schimbat în minciună. „Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de preacurvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate, plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înșelăciune, de porniri răutăcioase, sunt șoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufași, lăudăroși, născocitori de rele, neascultători de părinți, fără pricepere, fără dragoste firească, neînduplecați, fără milă” (Rom. 1, 29-31).

Nefiind inima curată, Dumnezeu este alungat afară, căci ce înțelegere poate fi între Hristos și Belial (2 Cor. 6, 15)? Ori Dumnezeu ori păcatul. Tu spui că ești cu Dumnezeu, dar din moment ce tu ai inima plină de rele, Dumnezeu nu este în inima ta. El stă la ușa ta și bate ca să-i deschizi.

Primind Cuvântul în inima ta, păcatul este alungat afară. Isus este mântuitorul tău. El este izbăvitorul tău. Crede în El, prin credința în El ești iertat de toate păcatele tale.

Cineva va zice: Eu m-am depărtat de Dumnezeu, am ajuns robul diavolului, cum voi putea scăpa? Va spune ca și omul de la Romani: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?”

Nu dispera, Dumnezeu a avut grijă de acest lucru! Evanghelia ne aduce această veste bună. În El (în Isus) avem răscumpărare, prin sângele Lui, iertarea păcatelor (Efes. 1, 7). Și aceasta nu cu bani sau altceva, ci după bogățiile harului Său (Efes. 2, 7). Se poate să fii răscumpărat și iertat de orice păcat. Și pentru aceasta, să crezi!

„Să știți fraților, că în El vi se vestește iertarea păcatelor, și oricine crede este iertat prin El” (Fapte 13, 38-39). Iertarea o primești prin credință. Vino, nu mai sta, Domnul te cheamă! „Vino la Mine, suflet trudit și împovărat și Eu îți voi da odihnă” (Mat. 11, 28). „întoarceți-vă la Mine și veți fi mântuiți toți cei ce sunteți la marginile pământului” (Isaia 45, 22). Prin credința în Domnul Isus ești iertat de păcat și dacă ești iertat de păcat înseamnă că inima îți este curățită prin Sângele Domnului Isus, după cum este scris: „Prin Sângele Lui, avem iertarea păcatelor”. Odată curățită inima, Duhul lui Dumnezeu vine să locuiască în ea, sfințind-o prin prezența Sa, pecetluind-o pentru ziua răscumpărării (Efes. 1, 13). Răscumpărarea este prin Sângele Domnului Isus; acesta-i prețul.

Cele patru făpturi vii și cei 24 de bătrâni care stau împrejurul scaunului de domnie, în cântarea de laudă adusă Mielului, ziceau: „Vrednic ești Tu să iei cartea și să-i rupi pecețile căci ai fost junghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu cu Sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam. Ai făcut din ei o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru și ei vor împărăți pe pământ” (Apoc. 5, 9-10).

Primind Duhul lui Dumnezeu ai o călăuză care rămâne mereu, călăuzindu-te în tot adevărul. Ești acum o făptură nouă, născut din nou. Dintr-un om netrebnic, slujitor al păcatului, devii un om nou. Dacă înainte mergeai pe calea lată a lumii, trăind în tot felul de pofte după cum zice Scriptura: „Căci și noi eram altădată fără minte, neascultători, rătăciți, robiți de tot felul de pofte și de plăceri, trăind în răutate și în pizmă, vrednici să fim urâți și urându-ne unii pe alții” (Tit 3, 3), acum ai alte gânduri, alte umblări, alta îți este calea.

Nu mai ești același, ești o făptură nouă. „Cele vechi s-au dus. Iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Cor. 5, 17).

Odată venit Duhul în inima celui credincios, începe lucrarea Lui, transformarea, creșterea și înălțarea spre cele duhovnicești. Duhul Sfânt călăuzește pe credincios spre Domnul Isus, căutând să-l ridice la statura plinătății lui Hristos, la desăvârșire după cum spune Domnul Isus: „Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl cel ceresc este desăvârșit” (Mat. 5, 48). „Desăvârșit în Hristos” (Col. 1, 28).

În timp ce firea pământească te trage la păcat prin pofte. Duhul și firea sunt lucruri potrivnice unele altora, așa că nu puteți face tot ce voiți (Gal. 5, 17).