Ce mare taină este Lucrarea Domnului
Traian Dorz - Credința Încununată
1 - Ce idee mare este aceasta! Ce viziune profetică, ce inițiativă salvatoare, ce moment unic, - este apariția unei Lucrări Duhovnicești!
Ce curs fericit își urmează prin ea și de la ea destinul unui popor și chiar istoria Bisericii, dacă o primește, dacă o urmează...
Dar sunt oare acei care trebuie să se pătrundă, să se însuflețească și să poarte fericiți pretutindeni acest mesaj divin!
Ce mici sunt vremile marilor oameni!
2 - Lucrarea Oastei Domnului s-a născut în biserica noastră strămoșească, în învățătura și credința în care ne-am născut. În învățătura și în credința aceasta, Duhul lui Hristos a pus pentru noi toți adevărurile prin care, trăind și lucrând, să ne aflăm mântuirea.
Ele erau și mai înainte, - dar noi nu le-am trăit cu viața. Hristos era în mijlocul nostru, dar noi nu L-am cunoscut și nu L-am urmat. Această Lucrare ne-a trezit mintea și ne-a deschis ochii să-L vedem.
3 - Propovăduindu-L pe Hristos Cel Viu și aflarea Lui prin nașterea din nou și vestirea Lui, prin o viață predată și trăită cu plinătate pentru El,
credința și mărturisirea lui Isus Cel Răstignit prin toată vorbirea și fapta inspirate de Cuvântul și de Duhul Sfânt, - erau poruncile de aur și de foc din care s-a închegat Evanghelia trăită și propovăduită în Oastea Domnului de la începutul ei.
Părintele Iosif și Oastea Domnului făceau astfel cu fapta pentru biserica noastră,
- deși nu se pomenea numele bisericii la fiecare rând sau cuvânt,
- de mii de ori mai mult decât acei care tot repetau numele bisericii până la nerăbdarea ascultătorilor lor.
4 - Oastea Domnului a făcut dintr-o dată un salt ceresc în cunoașterea și trăirea vie a Evangheliei în biserica și în credința noastră. Iar acest salt ceresc l-a făcut prin viața și mărturisirea sfântă a părintelui Iosif, acest om trimis de Dumnezeu la noi, cu acest mesaj divin, cu această solie Dumnezeiască a cărei însemnătate abia atât de puțini au putut-o simți.
5 - Evanghelia propovăduită de părintele Iosif prin toată credința și trăirea lui, era de o curăție și de o valoare ca aceea a sfinților Apostoli, a sfinților Părinți, a sfinților martiri și mucenici din vremile de aur ale creștinismului. După cum spune sf. Ap. Petru „către cei care au căpătat o credință de același preț cu a noastră, prin dragostea Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos (2 Petru 1, 1)...
Iar lucrul acesta era dovedit de aceleași roade care însoțeau atunci Evanghelia și mărturisirea făcută de ei.
Era dovedit de minunile de convertire,
de învierile din moartea păcatului,
de vindecările de bolile patimilor,
de înnoirile și transformările făcute de Duhul Sfânt în viața celor ce veneau în Oaste acum. Asemenea acelora de atunci din Faptele și din Epistolele sfinților Apostoli!
6 - Privind la acest miraculos început, oricare își poate ușor închipui la ce rezultat fericit s-ar fi ajuns curând, dacă acei care aveau răspunderea și putere în țară și în biserică, ar fi înțeles marea valoare și slăvitul scop al acestei Lucrări duhovnicești pentru poporul nostru și pentru încă cine știe câte alte popoare și generații.
Biblia și credința cea vie și lucrătoare, ne-ar fi adus curând într-o stare din care toate problemele, chiar și cele economice, sociale și politice - nu numai cele confesionale, ar fi fost rezolvate în chip fericit și definitiv.
7 - Istoria și viața noastră ar fi luat un alt curs. Poate am fi fost feriți chiar și de ororile și nenorocirile celui de al doilea război care a trecut și peste noi atât de cumplit, - ca și de urmările lui de mai târziu.
Pentru că alta ar fi fost atunci cumințenia conducătorilor și alta ar fi fost calea prin care s-ar fi căutat rezolvarea după voia lui Dumnezeu a problemelor nerezolvate, ce au dus la conflictul nimicitor de vieți și de bunuri de neînlocuit. Și în alt fel ar fi fost atunci chiar și Intervenția Divină în cursul istoriei noastre.
8 - Mai târziu, după mulți ani și după multele necazuri și izbeliști, ceea ce va fi mai dureros ca toate pierderile de la Oaste nu va fi nici pierderea bunurilor materiale, poate nici pierderea multor vieți și prilejuri, cât pierderea din vedere a acelei slăvite și curate calități de vestire și trăire a luminoasei Evanghelii de la început.
Înțelepciunea în găsirea formelor și cuvintelor inspirate de Dumnezeu dădeau acelei Evanghelii lumina cerească prin care erau aduși miile la Soarele Hristos și la lumina Lui minunată, - oameni care atâta vreme rătăciseră și zăcuseră în întunericul neștiinței și al păcatului.
9 - Puterea dragostei și puterea sfințeniei izvorâte din totala predare și trăire în Hristos a celui, și a celor ce duceau solia acestei Evanghelii, - era taina marilor biruințe pe care le avea Evanghelia și mărturisirea lor atunci.
Dăruirea părintelui Iosif în slujba Domnului era totală.
Curăția și sfințenia vieții lui era totală.
Viața lui de rugăciune și de părtășie cu Domnul Isus, era atât de înaltă încât ne-a inspirat tuturor celor care am trăit lângă el un respect deosebit.
Aceasta ne-a dat nu numai explicația minunilor care se făceau prin el, dar și nivelul până la care este dator să ajungă sau să năzuiască neîncetat, oricine va vrea să poarte mai departe solia unei astfel de Evanghelii în Lucrarea Oastei, până la Venirea Domnului.
10 - Mult mai târziu când am auzit pe câte un avântat cerând „toiagul” păr. Iosif, mă gândeam cu amărăciune câtă ușurință și nepricepere avea acest neștiutor. Poate parcurgând până la capăt șirul mărturiilor scrise în cartea asta despre istoria unei jertfe, - acela care va mai cere acest „toiag” își va da mai bine seama ce „pahar și ce botez” presupune o astfel de solie (Marcu 10, 38).
11 - Adevărat e lucrul acesta: Biserica e de origine divină și de natură duhovnicească.
Dacă Hristos este Noul Adam, Biserica cea născută din coasta Lui este noua Evă. El, Viața și Capul Ei. Ea, Rodul și Trupul Lui duhovnicesc și etern.
Biserica s-a născut prin Voința Tatălui, dar din Ființa Fiului, prin Lucrarea Duhului Sfânt.
12 - Și după cum în Hristos - Mirele Bisericii - există două Firi, cea omenească și cea duhovnicească, cea văzută și cea nevăzută, tot așa este și cu Biserica, Mireasa Lui (Efes. 5, 23-25).
Biserica este acum în lume ca o sculptură încă în lucru. Duhul Sfânt, Slăvitul Maestru Ceresc, încă lucrează la această Operă, făcând din „pietre, fii ai lui Avraam” - după profeția Mântuitorului (Matei 3, 9).
13 - Paravane și forme și instituții omenești învăluie pe dinafară această lucrare tainică ce se desfășoară prin Puterea lui Dumnezeu în chip nevăzut, înăuntrul tuturor acestora.
Dar va veni o zi când Opera aceasta va fi terminată. În ziua aceea toate acoperitorile care o ascund și o apără acum de privirile lumii - vor fi înlăturate.
Abia atunci această divină Operă la care Dumnezeu lucrează cu atâta dragoste acum, - va putea fi văzută în toată frumusețea ei.
14 - Biserica Domnului este acum în lume și ca o clădire încă în lucru. Pe dinafară nu se văd acum decât schele și moloz. Însă Marele Meșter și Ziditor al ei care este Dumnezeu, lucrează înăuntrul acestor schelării cu o mare putere, cu o mare dragoste și cu o mare grabă, pentru desăvârșirea Casei Lui, lucrează până la întregirea numărului celor aleși și până la finisarea acestei Construcții Slăvite,
în care Toată Sfânta Treime este interesată.
15 - Va veni o clipă când toată această Slăvită Construcție va fi terminată. Când se va auzi încă o dată acel strigăt: „S-a sfârșit” - ca o ușurare și ca o sentință.
În clipa aceea, tot ceea ce-o acopere acum, tot ce o împovărează și o urâțește acum, va fi înlăturat pe totdeauna, prin lucrarea curățitoare a focului (1 Cor. 3, 10-15).
Atunci Focul din Ziua Domnului va arde tot ce este în ea gunoi acum la vedere. Tot ce este acum pe dinafară întunecat, ușuratic și stricător. Tot ce este lemn, fân și trestie. Dar va lămuri, dându-i o veșnică strălucire, tot ce este acum ascuns înăuntru, prețios, curat și durabil. Tot ce este aur, argint și mărgăritare...
16 - În lucrarea tainică de alegere, de cioplire, de finisare a acestor „pietre vii” din care Dumnezeu Duhul Sfânt zidește acum Casa lui Dumnezeu care este Biserica, - El are nevoie de împreună-lucrători.
Acești împreună-lucrători cu Dumnezeu, sunt oamenii binecuvântați pe care El i-a ales, prin care lucrează și de care Se folosește ca de niște vase sfinte, ca de niște unelte duhovnicești pentru această mare și cerească Operă, care a început în Ziua Rusaliilor, la Pogorârea Duhului Sfânt.
17 - Primii și cei mai minunați împreună-lucrători ai lui Dumnezeu în Biserica lui Dumnezeu care este Stâlpul și Temelia Adevărului (1 Tim. 3, 15) - au fost apostolii.
Ei au fost chemați și pregătiți de Domnul și Mântuitorul Isus Hristos, dar umpluți de putere și trimiși de Duhul Sfânt (Marcu 3, 14; Ioan 17, 18; Luca 10, 16; 1 Cor. 3, 9; 2 Cor. 6, 1).
Apoi, după sfinții apostoli, au fost urmașii lor.
Apoi, după ei, urmașii acestora.
Și apoi alții și alții până la sfârșitul vremii acestui har și al acestei lucrări, când Domnul Hristos iarăși va să vină cu mărire, să judece vii și morții
și să-Și așeze Împărăția Sa, care nu va mai avea sfârșit...
- aceștia zic, - împreună cu toți acei care le urmează îndeaproape pilda vieții lor, ca rod și plinătate în Hristos, - alcătuiesc Biserica cea vie, Trupul Cel Viu și Duhovnicesc al lui Hristos (Rom. 12, 5).
19 - Oamenii care trăiesc după poftele firii pământești (Gal. 5, 14-21) și care umblă după lucrurile lumești, ascultând de diavolul (Ioan 8, 44), - sunt străini de Dumnezeu, sunt niște copii ai mâniei și niște morți în păcatele lor (Efes. 2, 1; Col. 2, 13).
Aceștia sunt „molozul și schelăriile”, grămezile de materiale care pot părea că fac și ei parte din Casa lui Dumnezeu - unii din ei chiar sunt aleși și folosiți în construcția Casei, - dar care dacă rămân tot în starea de moloz până la sfârșitul vieții lor, fără a deveni niște părtași la aceeași credință vie, - nu vor moșteni viața.
Fără a se face părtași firii și sfințeniei lui Dumnezeu (Evrei 12, 10) - vor sfârși prin a fi înlăturați.
20 - Lucrarea Harului Dumnezeiesc, prin puterea Cuvântului și a Duhului Sfânt și prin slujitorii Săi credincioși,
este ca toți cei care mai pot fi salvați din mijlocul acelora ce trăiesc în păcat, să fie aduși la părtășia vie cu Hristos spre a fi transformați din niște robi ai întunericului în niște fii ai Luminii și din niște osândiți de sub puterea lui Satana, în niște izbăviți ai Crucii lui Hristos (Fap. Ap. 26, 18).
Aceștia sunt ostașii Domnului.
Doamne Isuse, Te rugăm să ne faci pe toți niște astfel de ostași ai Tăi.
Amin.