La Apostolul din Duminica a 5-a a Postului Mare
Traian Dorz - Hristos - Puterea Apostoliei
11. Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare și mai desăvârșit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta,
12. și a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul preasfânt, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu Însuși Sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veșnică.
13. Căci, dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa unei vaci, stropită peste cei întinați, îi sfințește și le aduce curățirea trupului,
14. cu cât mai mult Sângele lui Hristos, care, prin Duhul Cel Veșnic S-a adus pe Sine Însuși Jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăți cugetul vostru de faptele moarte ca să slujiți Dumnezeului Cel Viu!
11 - Preot al bunurilor viitoare
Înțelepciunea lui Dumnezeu, prin aceste repetate și stăruitoare învățături despre scopul și rostul preoției în Noul Testament, vrea să ne învețe și pe noi toți niște foarte mari și însemnate lucruri. Dintre ele două se desprind cel mai puternic, și anume:
Primul este rolul de Mare Preot, mijlocitor al Domnului și Mântuitorului nostru între noi și Dumnezeu, mijlocire pe care El o face în cel mai înalt fel, prin Jertfa Sa și prin Sângele Său, temeiurile și meritele Sale veșnice, care singure sunt în fața Tatălui garanția și prețul iertării noastre sigure și depline.
Și în lumina acestui adevăr trebuie să înțelegem și rolul preoției pe plan pământesc ca mijlocitoare pentru trebuințele noastre în datoriile pe care le avem față de Dumnezeu Tatăl.
Trebuințele acestea pentru care preotul-om a fost chemat să le îndeplinească pentru oameni față de Dumnezeu, oricare preot-om, și oriunde ar fi el, este dator să le îndeplinească într-un fel tot așa de înalt, de sfânt și de cutremurător cum Și le-a împlinit și Și le împlinește Hristos, Marele Preot-Dumnezeu.
Hristos este Modelul și Concepția oricărei preoții adevărate.
Nu numai pe temeiul Jertfei și al Sângelui lui Hristos trebuie să-și împlinească preotul-om slujba sa, ci aproape tot în aceeași măsură trebuie să-și împlinească el această slujbă și pe temeiul jertfei și al sângelui său personal. După cum spune Sfântul Pavel, acel preot-om care este cel mai asemănător cu Preotul-Dumnezeu, Isus Hristos, când spune:
Și în trupul meu împlinesc ce lipsește suferințelor lui Hristos pentru Trupul Lui, care este Biserica (Col. 1, 24). Și adaugă: Să fiu părtaș la suferințele Lui și să mă fac asemenea cu moartea Lui, ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morți (Filipeni 3, 10-11).
Da, asta înseamnă preoția. Și numai cine își împlinește în așa chip îndatoririle sale sacerdotale, acela este un adevărat preot. Oricine nu și le împlinește în acest fel, acela se face vinovat de cel mai mare sacrilegiu nu numai față de cerințele preoției, ci mai ales față de Jertfa și Sângele lui Hristos pe care le batjocorește înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor prin nevrednicia și necredința sa, fiind o pricină de poticnire pentru toți. Unui astfel de om i-ar fi mai ușor dacă ar face ce spune Mântuitorul în Evanghelia de la Luca 17, 1-2...
Și în al doilea rând: noi toți oamenii pentru care Marele Preot-Dumnezeu, Isus Hristos, a împlinit această slujbă, să fim bine încredințați că numai dacă fiecare din noi, personal, primim prin credință pentru noi înșine mijlocirea Jertfei Sale de pe Cruce și spălarea Sângelui Său Sfânt vărsat pentru noi, numai așa vom putea primi iertarea păcatelor noastre și sfințirea vieții, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu (Evrei 12, 14).
Apoi, potrivit cu acest adevăr, trebuie să privim proporțional cu această măsură, tot prin credință, și slujba jertfitoare a adevăratului preot-om. Și a adevăratei preoții omenești, care la fel a fost instituită de Dumnezeu pentru trebuințele norodului, după cum de asemeni este scris la Evrei 5, 1.
După cum ei au datorie față de Dumnezeu să-și împlinească în chip vrednic slujba preoției la care au fost chemați, tot așa și noi, cei supuși acestei slujbe, trebuie să ne împlinim în chip tot așa de vrednic și conștiincios datoria noastră față de această preoție, fiindcă Acela care îi va judeca pe ei pentru neîmplinirea datoriei lor, ne va judeca și pe noi pentru neîmplinirea datoriei noastre.
11 - Cortul desăvârșit
În legătură cu partea întâia a acestui verset, ar mai fi de meditat asupra unui adevăr foarte însemnat, și anume, la rostul divin al preoției de a urmări numai bucuriile viitoare și veșnice, cum le-a urmărit Marele Preot Hristos. Și nu numai bunurile prezente și trecătoare, cum este ispitită să le caute acum o mare parte din preoțimea pământească.
Căutarea bunurilor viitoare îl înalță pe adevăratul preot atât în ochii lui Dumnezeu, cât și în ochii oamenilor. Un preot care va umbla printre oamenii săi cu tot cugetul său curat și cu toată ființa lui însuflețită de Duhul Sfânt numai după bunurile viitoare, atât pentru sine, cât și pentru turma sa, un astfel de preot nu va fi lipsit nici de bunurile vremelnice, după cum este scris: Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra (Matei 6, 33).
Dar cine le caută pe cele trecătoare întâi, acela le va tot căuta, le va tot cerși, le va tot strânge, dar niciodată nu se va sătura... Fiindcă lăcomia este un blestem la toți oamenii care o au, dar la preoții stăpâniți de ea acest blestem este de o mie de ori mai greu, mai urât și mai vinovat.
În legătură cu cortul desăvârșit prin care a trecut Marele nostru Preot Isus Hristos, și despre care în afară de acest verset se mai amintește și în cap. 8, 2, putem înțelege cel puțin două adevăruri, și anume:
Întâi că este vorba de cortul Trupului Său, în care Domnul Isus a trăit desăvârșit, sfânt și fără de păcat, trup în care El a făcut ispășirea păcatelor noastre, apoi S-a înălțat și șade la Dreapta Măririi în Locul Preaînalt, unde face slujba mijlocitoare pentru toți cei care se apropie de Dumnezeu prin El (Evrei 5, 7-9).
Și la fel și Sfântul Petru, când spune la 2 Petru 1, 14 așa: Căci știu că dezbrăcarea de cortul meu va veni deodată, după cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Hristos.
Se poate înțelege că aici este vorba și despre Cortul desăvârșit care este Biserica cea vie, Trupul Său cel duhovnicesc.
În asemănare cu cortul mărturiei din Vechiul Testament, care era preînchipuirea Bisericii din Noul Testament ca loc de întâlnire a lui Dumnezeu cu ai Lui, în vederea sfințirii lor pentru slava Lui veșnică, se poate vorbi de o trecere a Domnului Isus ca Mare Preot al Bisericii Sale, ca Unul care trece prin ea spre locul unde rămâne veșnic.
Fie într-un înțeles, fie în altul, gândul acesta este nespus de minunat, întrucât el ne dă încredințarea cea mai cutremurătoare despre felul cum trebuie să ne apropiem noi de taina aceasta Dumnezeiască și cât de adânc trebuie să ne pătrundem de sfințenia ce ni se cere nouă pentru a ne putea apropia cu vrednicie de ea.
Slujba aceasta Veșnică de Mare Preot, Unic și Desăvârșit, ne este arătată de locul acesta din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu într-un mod cutremurător de însemnat, atât pentru iertarea păcatelor noastre, a celor care ne apropiem plini de o credință smerită și ascultătoare de El, dar și de o înfricoșată osândă veșnică pentru păcatele lor, ale celor care disprețuiesc ziua mântuirii și se împotrivesc față de chemarea Lui.
Sângele cel Sfânt al Marelui Preot Hristos, pe temeiul căruia El a făcut ispășirea și a obținut iertarea păcatelor noastre, este de un preț atât de înalt și de o greutate atât de mare, încât nimic altceva din toată lumea aceasta, văzută ori nevăzută, nu mai și nu va mai avea în vecii vecilor o însemnătate atât de sfântă și un preț atât de mare. Nici în fața lui Dumnezeu, nici în fața îngerilor, nici în fața oamenilor, nici în fața judecății tuturor acestora.
Cine cinstește acest Sfânt Sânge și îl primește cu o pocăință atât de adânc recunoscătoare, cât se cuvine pentru mântuirea pe care o aduce El, acela se bucură și se va bucura în vecii vecilor de o iertare deplină și eternă a tuturor păcatelor sale și de o spălare și o curățire desăvârșită a tuturor păcatelor ființei sale. Și nu va mai veni niciodată la Judecată, ci va trece fericit la viața veșnică.
Dar cine batjocorește acest Dumnezeiesc și unic Preț dat de Dumnezeu pentru toate sufletele și pentru toate veacurile, acela nu numai că nu va mai afla niciodată nici un alt mijloc de mântuire, dar va merge la Judecata înfricoșată a lui Dumnezeu, vinovat de cel mai înspăimântător păcat, mai mare ca toate celelalte păcate, acela de a fi pângărit Sângele Unic, Jertfa Unică, Harul Unic, date cu atâta generozitate de Însuși Dumnezeu pentru el!
12 - Cu Însuși Sângele Său
Să rămânem mai departe la acest adevăr nespus mai însemnat și mai cutremurător decât oricare altele și decât toate la un loc. Pentru că nici un fapt din toată istoria mântuirii lui Dumnezeu, din toată Lucrarea dragostei Lui pentru răscumpărarea creației și a creaturilor Sale nu este atât de profund, de cutremurător, de măreț și de însemnat ca acesta!
Dragostea milostivă este în stare să-și dea banul său, ori pâinea sa, ori haina, ori adăpostul, ori scaunul său pentru cel care este lipsit de acestea. Dar adesea ea nu poate da mai mult.
Dragostea împăciuitoare își dă dreptul său, ori folosul său, ori moștenirea, ori întâietatea, ori numele său pentru cel care le pretinde pe acestea. Dar nici aceasta, adesea, nu poate da mai mult.
Numai dragostea jertfitoare poate să dea atât de mult cât se cere pentru cel care are cea mai mare nevoie dintre toate nevoile care pot fi, adică nevoie de iertarea păcatelor, fără de care nu este în vecii vecilor și nici nu va mai putea fi niciodată, nicăieri, mântuirea unui suflet. Fiindcă dragostea aceasta singură este în stare să-și dea mai mult decât sudoarea sa, decât lacrimile sale, decât averea sa.
Ea își dă viața sa, moartea sa, sângele său.
Nu există ceva și nu va mai exista niciodată ceva atât de mare ca această dragoste.
Și așa a fost, și așa este pentru noi dragostea lui Dumnezeu. Numai dragostea lui Dumnezeu.
Dragostea sângelui este nu numai cea mai mare fiindcă nu poate să mai fie o altă dragoste atât de mare ca ea, dar este și cea mai scumpă, fiindcă nu mai poate fi nicăieri un mai mare preț ca prețul sângelui ei.
De aceea și inima care este în stare să dovedească o asemenea dragoste, este nu numai cea mai sfântă, dar este și cea mai geloasă și mai neînduplecată dintre toate.
Să-l binecuvânteze Dumnezeu pe orice suflet omenesc, care cu toată recunoștința și cu toată smerenia lui se apropie de această dragoste însângerată, primind harul ei iertător.
Un astfel de suflet se va dovedi vrednic să primească - și va și primi acest har fără margini și fără sfârșit.
Dar să-l ferească Dumnezeu pe orice suflet care se împotrivește să nu primească și să nu asculte de chemarea dragostei sângerânde a lui Dumnezeu! Pentru că nimic nu va fi mai groaznic și mai amar pentru acest suflet ca necruțătoarea, neîndurata și nebănuita osândă pentru acest nemaipomenit de mare păcat al lepădării Sângelui lui Hristos!
Se spune că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe Fiul Său, Sângele Lui, pentru ca oricine va crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică (Ioan 3, 16).
Atât de mult este o nemăsură a dragostei lui Dumnezeu. Într-adevăr, nici nu se poate bănui cât este de mult asta. Acest atât de mult poți să-l arăți desfăcând brațele cât nu poți mai larg, mai lung ori mai înalt...
Dar acest atât de mult poți să-l și arăți, arătând o măsură cu brațele; atât și nu mai mult.
Și-a dat Sângele, dar mai mult nu mai dă.
Și l-a dat o singură dată, a doua oară nu Și-l mai dă.
Și l-a dat atunci, dar o altă dată nu Și-l va mai da.
Cui vrea să-l creadă și să-l primească, îi va fi de-ajuns o dată și pe vecii vecilor prețul acestui Sânge care i s-a dat.
Cui nu vrea să creadă și să primească atât de mult cât i s-a dat prin acest Sânge, și acum, cât i se îmbie, aceluia nu numai că nu i se va mai da niciodată nimic altceva mai mult, dar nici nu va mai avea niciodată o altă vreme și o altă ocazie ca aceasta și ca acum, pentru a se mai mântui.
O, ce cutremurător și unic este acest adevăr!
13 - O răscumpărare veșnică
Iertarea pe care o dă Sângele lui Hristos este pentru sufletul meu ori totală, ori nu este deloc.
Răscumpărarea pe care o aduce Hristos și sufletului tău este ori veșnică, ori nu mai este nici pentru o clipă.
Pentru că prețul acestora ori îl primim fiecare dintre noi întreg, ori nu primim din el nimic.
Încet se ajunge dintr-un salt și dintr-o clipă prin actul divin și fulgerător al nașterii din nou, ori nu se ajunge în vecii vecilor prin nici un alt act.
Toată Taina Nașterii Mântuitorului și a venirii Lui în lume era numai în vederea Marii Mântuiri care a fost profețită încă de la căderea omului în păcat, că se va face numai prin Jertfa Lui. Toate legămintele Vechiului Testament prin sânge și jertfe preînchipuiau numai marele și cutremurătorul Legământ prin Jertfă, care se va face o dată pentru totdeauna pe Cruce prin Sângele și Jertfa Lui.
De-a lungul întregii istorii a Vechiului Testament, mii de ani, toți profeții, dar absolut toți, fiecare într-un fel, și de fiecare dată mai tainic ori mai descoperit, fiecare dintre acești trimeși ai lui Dumnezeu aducea prin solia lui preînștiințarea despre această copleșitoare minune și Jertfă a lui Dumnezeu pentru lume.
Prin atât de îndelungata ei pregătire și prin atât de repetata ei înștiințare, se putea ușor vedea cât de mare va fi însemnătatea acestei Jertfe și cât de scump va fi prețul ei.
Apoi, din prima Zi a înștiințării Nașterii lui Hristos, fiecare dintre ființele care vor avea vreun rol în planul lui Dumnezeu cu Fiul Său, dar absolut fiecare, începând cu Tatăl care Îl dăruia la suferința și moartea ispășitoare,
apoi cu Maica Lui Sfântă, prin inima și prin viața căreia va trebui să treacă o atât de usturătoare sabie, pentru a-și aduce și ea partea ei de suferință la acest mare Preț,
apoi continuând cu toți cei care s-au alăturat de Hristos, apostolii, ucenicii, prietenii, închinătorii, toți, toți de atunci și până astăzi a trebuit să aducă și ei prețul lor de sânge și de suferință, pentru că L-au primit, pentru că L-au iubit, pentru că L-au urmat, pentru că s-au alipit de El.
Astfel, pe măsură ce treceau anii și veacurile și pe măsură ce se înmulțeau păcatele care trebuiau spălate și răscumpărate, Sângele lui Isus Hristos s-a unit cu sângele tuturor martirilor Săi, care se adaugă la acest Sânge Sfânt și crește și el valoarea tot mai marelui Preț care întrece mereu mărimea păcatelor ce trebuie răscumpărate... În acest înțeles spune Sfântul Pavel că în trupul său împlinește ceea ce mai lipsește suferințelor lui Hristos pentru Trupul Său, care este Biserica (Coloseni 1, 24). Adică, prin sângele său, mai adaugă și el ceva la Prețul răscumpărător al Sângelui lui Hristos plătit pentru mântuirea alor Lui.
Asta nu înseamnă că Prețul Sângelui vărsat de Mântuitorul nostru Isus Hristos nu ar fi de ajuns pentru răscumpărarea deplină și veșnică a tuturor oamenilor din lume, ci înseamnă că dragostea lui Dumnezeu a vrut ca la Prețul cel Mare al Sângelui Său, să se adauge și prețul cel mic al sângelui alor Săi, tocmai pentru ca prin participarea noastră la Jertfa Lui, să fim aleși a participa și la slava răsplătitoare a acestei Jertfe.
În rugăciunea Sa dinaintea Patimilor Sale, Însuși Mântuitorul nostru Iubit, care venea să aducă chiar din seara aceea suprema Sa Jertfire, a cerut cu toată stăruința Tatălui ceresc această participare a lor, când a zis: Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu (Ioan 17, 24).
Aceasta însemna dorința dragostei de a fi nedespărțită de acei pentru care suferea. Pentru că numai participarea la suferința celui ce te iubește, te face vrednic cu adevărat de iubirea sa.
Fiul meu și dragostea meu, eu nu simt mai mare împăcare înăuntrul meu decât atunci când știu și văd că și tu iei parte cu adevărat la durerea mea pentru izbânda dragostei noastre. Abia atunci sunt încredințat nu numai că izbânda aceasta va veni mai repede, ci și că prețul ei va fi mai frumos, iar bucuria noastră mai fericită.
14 - Cugetul vostru
Dacă se face cu adevărat în cineva lucrarea curățitoare a Sângelui Sfințit și Sfințitor al lui Hristos, această lucrare curățitoare începe neapărat din cea mai ascunsă și mai profundă parte a ființei acelui cineva, adică din cugetul său. Căci cugetul este în fiecare om această cea mai ascunsă și tainică parte a ființei sale.
Tot ce vine din afară, fie bun, fie rău, în ființa oricărui om, vine mai întâi și mai întâi în cugetul său. Dar cugetul acesta este ceva pe care nu-l poți spune dacă este în minte, ori dacă este în inimă. Se pare că el este în amândouă, după cum poate fi și gândul omului în amândouă aceste părți ale ființei noastre.
Cuvântul Domnului scrie într-un loc: cuget adânc înăuntrul inimii mele (Psalm 77, 6). Am păstrat cuvintele acestea în inima mea (Daniel 7, 28).
Iar în altă parte scrie: Despre această lucrare mărturisește cugetul lor și gândurile lor...
Cugetul este deci o însușire și a inimii și a gândului. Și a simțirii care este în inimă, și a gândirii care este în minte. Aceste două părți sunt cele care hotărăsc toate faptele, umblările și cuvintele fiecărui suflet omenesc.
Acest cuget la începutul vieții omului nu poate fi decât bun și curat, cum sunt toate însușirile unui copil, atât cele trupești, cât și cele sufletești. Dar cu timpul în urma felului de viață pe care o trăiește omul, cugetul acesta ori se păstrează curat, ori se face rău. După cum este scris: Fraților, eu am viețuit cu toată curăția cugetului meu înaintea lui Dumnezeu (Fap. Ap. 23, 1). Ori: Mulțumesc lui Dumnezeu căruia Îi slujesc cu un cuget curat din moși strămoși (2 Timotei 1, 3).
În fața unui judecător aspru și în fața unor pârâtori nedrepți, Sfântul Apostol Pavel se apăra odată zicând: Și am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o au și ei înșiși, că va fi o înviere a celor drepți și a celor nedrepți. De aceea, mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor (Fap. Ap. 24, 15-16).
În felul acesta se arată limpede că acest cuget care ne îndrumă atât gândurile noastre, cât și simțămintele noastre, noi ni-l putem fie curăți, fie întina. Putem să ni-l păstrăm fie curat prin silința noastră în cele bune, ori ni-l putem strica și înrăi prin alipirea noastră de cele rele.
O minte îndrumată de un cuget curat și o inimă însuflețită de un cuget bun vor avea ca rod numai cuvinte frumoase și fapte vrednice. Pe când, dimpotrivă, o minte stricată de un cuget rău și o inimă otrăvită de un cuget vinovat nu pot să scoată din ființa omului care le are decât vorbe nelegiuite și fapte blestemate.
Acum, aici vine deci marea răspundere a fiecăruia dintre noi, dacă primim în cugetul nostru pe Duhul lui Dumnezeu, ori ni-l lăsăm stăpânit de duhul lui Satana.
Prin lucrarea păcatului care ne înfășoară așa de lesne, firea noastră pământească își lasă cugetul ei stăpânit și îndrumat de cele mai multe ori de duhul cel rău și ispititor. Dar Cuvântul lui Dumnezeu ne sfătuiește și ne cheamă pe toți la nașterea din nou, prin care cugetul nostru se curăță și se sfințește prin Sângele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care face această curățire și înnoire în fiecare cuget omenesc care îl primește.
Acest adevăr se vede limpede și din cuprinsul acestui apostol și mai ales din încheierea acestui verset asupra căruia stăruim acum.
Anumite jertfe și străduințe omenești, desigur pot aduce o curățire pe dinafară a trupului omenesc. Dar aceasta nu poate ajuta de cele mai multe ori cu nimic la curățirea și sfințirea lăuntrică a sufletului omenesc. Această curățire și sfințire fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu o poate face numai și numai Sângele lui Isus Hristos, Jertfa cea fără de pată a lui Dumnezeu. De aceea dacă încă n-ai primit prin nașterea ta din nou această curățire, vino chiar acum la Domnul Isus și predă-te Lui pe totdeauna. Astfel El va curăți și cugetul tău, deci toată ființa ta, de faptele moarte ale trecutului, făcându-te un slujitor curat al lui Dumnezeu.
14 - Ca să slujiți
Slujirea lui Dumnezeu ne cere neapărat un cuget curățit și sfințit printr-o predare unică și definitivă cu toată trăirea ființei lui Hristos ca Mântuitor și Domn al nostru personal. Fără această consacrare totală și definitivă nimeni nu poate să-L slujească în chip vrednic și adevărat pe Dumnezeu, căci cea dintâi pretenție a Lui de la fiecare slujitor al Său este sfințenia. Fiți sfinți, căci Eu sunt Sfânt - zice Domnul. Cântarea cu care Îl preamărim cel mai frumos și cutremurător pe Dumnezeu începe cu acest Cuvânt spus de trei ori: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot... plin este cerul și pământul de mărirea Lui. Deci cum să te poți apropia pentru a-L sluji pe El, dacă tu însuți nu te sfințești mai întâi? Orice apropiere și chemare la o slujbă sfântă pentru Dumnezeu cer mai întâi să devii, să te transformi, să te sfințești, ca să-L poți sluji... Cine nu se silește din toate puterile sale să devină într-o astfel de stare, acela nu va putea nici face slujba aceasta în chip vrednic. Iar cine nu va face cu vrednicie această slujbă înfricoșată, acela va avea parte de o pedeapsă groaznică. Cele scrise în atâtea locuri din Cuvântul Sfânt, sunt niște înștiințări la care fiecare dintre noi trebuie să cugetăm cu frică și cutremur.
În zilele marilor posturi, când oamenii sunt în chip deosebit îndemnați de Duhul lui Dumnezeu și de bunele învățături statornicite de Biserica Domnului să se preocupe cu toată grija de curățirea și sfințirea sufletelor lor, slujba preoțească le este de o mare trebuință și de un sfânt ajutor.
În aceste zile, mai mult decât în toate celelalte zile ale anului, slujitorul sfânt al lui Dumnezeu trebuie să fie mereu în mijlocul sufletelor doritoare și însetate după curățirea și sfințirea lor, pentru a se putea înfățișa cu îndrăzneală înaintea Lui, în zilele Praznicului ce se apropie.
Iar pentru ca slujitorul să poată împlini în chip vrednic această slujbă grea și plină de răspundere, el trebuie și iar trebuie să aibă grijă ca el însuși să fie pe deplin curățit și sfințit. Nu prin niște obiceiuri și practici văzute, cu spălări de formă, cu niște ritualuri pe dinafară, ci cu o profundă și adevărată înnoire și sfințire a cugetului său, a ființei sale lăuntrice, a acelui conținut din care ies apoi toate gândurile, cuvintele, faptele și umblările sale dinafară, atât în fața lui Dumnezeu, cât și a oamenilor. Atât în cele ce se văd, cât și în cele ce nu se văd. Și atât în mulțime, cât și în singurătatea sa.
Sfinții Părinți, știind bine toate aceste adevăruri, când au așezat aceste pericope evanghelice pentru a se citi în biserici în zilele acestea mari și deosebite, au ales bine aceste părți, anume pentru ca toți să gândim la sarcina sfântă dar grea a preoției... Pentru ca fiecare din cei care împlinesc slujba aceasta să ia seama ei înșiși mai întâi la cutremurătoarele ei îndatoriri și cerințe pentru Dumnezeu și pentru oameni.
În fața tuturor este înălțat strălucitor și măreț Modelul și Măsura: Marele Preot Isus Hristos. El Însuși a poruncit Apostolilor Săi și tuturor urmașilor lor aceasta, când le-a zis: Înțelegeți voi ce v-am făcut Eu? Eu v-am dat o pildă și vă las o poruncă, cum am făcut Eu, așa să faceți și voi (Ioan 13, 12, 15).
Cine citește și cine este dator, acela să înțeleagă...
O, Marele nostru Preot și Dumnezeu, Isus Hristos, Jertfa noastră răscumpărătoare și Prețul nostru Sfințitor, slavă veșnică Ție! Îți mulțumim pentru dragostea cea mare cu care Te-ai dat pe Tine Însuți la moarte în locul nostru, pentru ca prin Sângele Tău Sfânt să ne speli și să ne sfințești cugetele și ființele noastre.
Te rugăm mijlocește la Tatăl ceresc pentru mântuirea noastră a tuturor, și stropește-ne mereu cu Sângele Tău sfințitor, pentru a putea să fim găsiți vrednici, în orice clipă a vieții, de mântuirea Ta și de cerul Tău.
Iar pe acei dintre noi care au ales slujba preoției Tale, Te rugăm ajută-i să fie și mai sfinți și mai vrednici pentru ca să facă această înaltă și grea slujbă ca niște ispravnici buni. Amin.