Foto Traian Dorz

La Apostolul din Duminica a 2-a a Postului Mare

Traian Dorz - Hristos - Puterea Apostoliei

10. Și iarăși: “La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul, și cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale;
11. Ele vor pieri, dar Tu rămâi, toate se vor învechi ca o haină;
12. le vei face sul ca pe o manta, și vor fi schimbate; dar Tu ești același, și anii Tăi nu se vor sfârși.”
13. Și căruia din îngeri i-a zis El vreodată: “Șezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut al picioarelor Tale?”
14. Nu sunt oare toți duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moșteni mântuirea?
1. De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ținem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtați de ele.
2. Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit, și dacă orice abatere și orice neascultare și-a primit o dreaptă răsplătire,
3. cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o.
10 - La început, Tu Doamne...
Duhul Sfânt al Domnului nostru ne aduce mereu aminte de Făcătorul tuturor celor făcute, pentru ca niciodată să nu uităm că toate sunt prin El și pentru El și că pentru toate, oricum ar fi ele, trebuie să-I aducem slavă acum și în vecii vecilor, după cum este scris
În Cartea Proverbelor, Fiul lui Dumnezeu este numai Înțelepciune (Prov. 8, 22-36). Prin Înțelepciune, Dumnezeu le-a făcut pe toate, după cum este scris: Toate cu înțelepciune le-ai făcut (Psalm 104, 24).
Iar Înțelepciunea era Hristos, fiindcă despre El este scris: El a fost făcut pentru noi Înțelepciune... și toate au fost făcute prin El și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El (1 Cor. 1, 30; Ioan 1, 3).
- Dar oare ce a fost făcut mai întâi: cerul sau pământul? - s-au întrebat profeții. Căci într-un loc este scris: La început Dumnezeu a făcut cerurile și pământul (Geneza 1, 1), iar în alt loc este scris: Tu ai întemeiat... pământul și cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale (Psalm 102, 25).
Și Duhul i-a luminat:
- Pe amândouă le-a făcut în același timp, în aceeași zi, în aceeași clipă. Și iată cum:
La voința Tatălui și la inspirația Duhului, Domnul Isus Și-a întins Mâna dreaptă în sus, a făcut un cerc larg - și atunci a apărut cerul, și coborând Mâna Lui stângă în același fel, a apărut pământul. Domnul le-a privit și pe unul și pe celălalt și amândouă I-au fost la fel de dragi... Atunci se spune că cerul a început să cânte, iar pământul a început să plângă.
Și Domnul S-a aplecat asupra pământului și l-a întrebat:
- Pământule, tu de ce plângi?
- O, Făcătorul și Binefăcătorul meu, - se zice că I-a răspuns pământul - plâng pentru că cerul este sus și el este totdeauna în apropierea Ta. Scaunul Tău de domnie este în el și Slava Feței Tale îl luminează totdeauna. Acolo este Împărăția Ta fericită în care durerea și moartea nu pătrund. Acolo masa Ta este totdeauna întinsă și toate ospătează la ea, de aceea el poate să cânte, dar eu sunt jos în umbra Ta, departe de Tine și tot ce primesc eu îmi vine numai prin cer, prin bunăvoința cerului, iar tot ce se află pe mine este rânduit trecerii și morții... Atunci Doamne, oare cum să nu plâng?
Dar Domnul aplecându-Se cu milă spre el, îi zise:
- Nu plânge și nu fi întristat... Ai răbdare acum și credință. Va veni o zi când toate acestea pe care le suferi tu acum vor trece, căci printr-un Preț Sfânt datoriile tale vor fi plătite și printr-o înnoire strălucită tu vei fi schimbat. Atunci și tu vei ca și cerul, plin de cântări.
Și imnuri de slavă vor răsuna veșnic și pe întinderile tale fericite.
11 - Ele vor pieri
Dar se spune mai departe că iarăși s-au întrebat înțelepții și profeții:
- În Cartea Începutului este scris: Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse și iată că erau foarte bune (Geneza 1, 31). Atunci de ce este scris: ele vor pieri... le vei schimba ca pe un veșmânt și se vor schimba (Psalm 102, 26). Și iarăși Duhul Înțelepciunii le-ar fi inspirat răspunsul:
- După cum un creator înțelept, în dorința lui de a realiza mereu ceva mai bun, lucrează mereu și distruge ceea ce nu este atât de frumos cum vrea el, pentru a crea ceva și mai frumos, tot așa și Făcătorul, binecuvântat să fie El, - Se bucură mereu când în locul unei opere care s-a deteriorat, creează o alta mai nouă și cu totul perfectă.
Și după cum stăpânul unei case frumoase, dar care s-a învechit, o dărâmă pe aceasta și își face în locul ei o alta și mai frumoasă...
Ori după cum cineva aruncă un veșmânt care s-a rupt, pentru a-și lucra un altul, nespus mai frumos, tot așa și El, Cel Veșnic, are bucuria de a înnoi mereu lucrurile Sale, după cum iarăși tot El Însuși a făgăduit când a zis: Iată Eu fac toate lucrurile noi... scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut și adevărate (Apoc. 21, 5).
Bucuria de a înlocui ceva învechit cu ceva nou și nespus mai bun este pusă de Domnul Dumnezeu și în inimile noastre, făpturile Sale. Pentru că prin însăși învechirea lor, lucrurile se uzează și se strică. A înlocui o mobilă veche cu una nouă, a strica o casă dărăpănată spre a zidi una nouă, a înlocui o unealtă uzată cu una nouă - acestea sunt unele dintre cele mai mari bucurii. Cu câtă grabă și nerăbdare arunci în foc o creație slabă, când pe aceeași idee îți vine o inspirație nespus mai fericită și o realizezi nespus mai frumos!...
Numai cine a ajuns la limita inspirației sale și nu mai poate realiza nimic, acela se mulțumește cu starea sa și nu mai dorește nimic, fiindcă nu mai poate nimic. Dar acela este condamnat la uzură și moarte.
Dar Cine este Nesfârșit în Ani, Nesfârșit în Putere, Nesfârșit în Înțelepciune, Nesfârșit în Inspirație, Nesfârșit în toate, - Acela este mereu în lucru, după cum este scris: Tatăl Meu lucrează și Eu de asemenea lucrez... (Ioan 5, 17).
O, ce Creator Desăvârșit, Veșnic Tânăr, veșnic în plinătatea tuturor puterilor Sale creatoare, veșnic izvorând noi Inspirații în forme și în conținut mai minunate, - este Dumnezeu Creatorul și Inspiratorul nostru!
Ce tainice și minunate sunt planurile Sale iubitoare și realizările Lui fericite, mereu mai noi și mereu mai frumoase! Noi cei ce-L cunoaștem și Îl iubim trebuie să avem o nemărginită și bucuroasă încredere în El, care nu strică un lucru vechi spre a nu face în locul lui un altul nou și mai bun. Dacă strică firea noastră cea veche, este numai spre a ne da în locul ei firea cea nouă, nespus mai strălucită. Dacă strică acest cort al nostru vechi, este numai spre a ne îmbrăca în cel nou, nespus mai fericit. Dacă va arde acest cer și acest pământ vechi și uzat, este numai spre a ne așeza firea noastră cea nouă și viața noastră cea nouă într-un cer nou și un pământ nou în care va locui neprihănirea, care vor fi nemaidespărțite nici de distanțe, nici de stări, nici de condiții, nici de legi diferite, ci vor fi atât de apropiate ca și camerele casei noastre fără uși între ele, care vor putea comunica unele cu altele cu nespusă ușurință și bucurie, spre a-și întregi una alteia frumusețile și binefacerile lor.
Dacă ați trăit vreodată bucuria de a vă dărâma casa veche spre a vă muta în cea nouă, de a arunca o cămașă zdrențuită spre a vă îmbrăca una nouă, ori de a arunca o sculă rea și învechită spre a prinde în mână una nouă și bună, - atunci bucurați-vă când lăsați viața asta pentru cealaltă! Și pământul acesta pentru celălalt. Numai siliți-vă să aveți drept de moștenire Acolo.
12 - Dar Tu rămâi Același
O, cât de puternic și de odihnitor simțământ de siguranță și de bucurie poate da unui suflet credincios încrederea neclintită în adevărul acestor trei cuvinte: Tu rămâi Același! Și cât de fericiți pot fi puținii care le cred cu adevărat!
În apostolul de astăzi, acest adevăr ne este amintit nouă în legătură cu facerea și desfacerea celor ce se văd, ori nu se văd. Cu privire la pieirea lumilor apărute și dispărute. Cu crearea și recrearea cerului și a pământului vechi și noi. Adică în curgerea și mișcarea nesfârșită a tuturor lucrurilor și vremurilor, care prin ele însele sunt făcute anume spre a fi într-un continuu și veșnic circuit. Într-o continuă și veșnică înnoire și învechire, apoi iarăși înnoire, naștere și moarte, apoi iarăși naștere. Înflorire și uscare, apoi iarăși înflorire.
Ci numai El, Cel dinainte de toate și de după ele, numai El Singurul rămâne totdeauna Același, Neînceput și Nesfârșit. Fără îmbătrânire, fără uzură, fără moarte. Ca o stâncă neclintită în valurile mereu călătoare. Ca un munte nemișcat în vânturile mereu trecând. Ca un soare nebiruit în norii mereu risipindu-se.
Se spune așa în Cartea Începutului: Astfel a fost o seară, apoi iarăși o dimineață, ziua întâi, ori ziua a doua, ori ziua a treia... Nu cu seara care este un sfârșit se încheie, ci cu dimineața care este un început. Căci dimineața, din nou, trecând printr-o altă seară, pregătește un alt început.
Cât de asemănătoare sunt acestea și totuși fiecare este alta și altfel!
Numai Făcătorul lor, binecuvântat să fie El, este Același și rămâne Același. Cum a fost Ieri, așa este și Astăzi. Și așa va fi în Veci. Fiindcă este scris: În El nu este schimbare, nici umbră de mutare (Iacov 1, 17).
Deci nu Soarele trebuie să meargă după umbre, ci umbrele trebuie să meargă după el.
Nu Făcătorul depinde de făpturi, ci făpturile depind de El. Nu țărmul aleargă după valuri,
ci valurile aleargă spre el.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că El fiind Veșnicul Soare, iar noi trecătorii nori, când suntem în fața Lui să ne lăsăm pătrunși și luminați de El. El fiind Veșnicul Țărm, iar noi călătoarele valuri, trebuie să ne oprim totdeauna la El, să ne prăbușim la picioarele Lui, să ne topim tot zbuciumul și toată alergarea noastră în brațele Lui, în Ființa Lui, în Voia Lui. El fiind Veșnicul Neschimbat, iar noi necontenit schimbătorii, să ne încredințăm totdeauna că voia Lui, că Legea Lui și rânduiala Sa sunt nu numai cele mai înțelepte, mai bune și desăvârșite, ci și cele mai potrivite, mai folositoare și mai fericite pentru noi. Nu numai pentru toți la un loc, ci și pentru fiecare în parte.
El fiind Veșnicul Puternic și Înțelept, iar noi efemerii neputincioși și mărginiți, ce altceva este mai potrivit și mai cuminte pentru noi decât a ne arunca cu totul în brațele Lui puternice, înțelepte și iubitoare, fericit încredințați că totdeauna El care ne iubește și ne înțelege, ne vrea numai binele nostru! Dar Binele cel adevărat. Binele pe care numai El Singur îl vede, îl știe și îl poate!
Acel suflet credincios cu adevărat care are această convingere deplină, neclintită și necurmată despre Domnul Dumnezeul său, se aseamănă cu marea liniștită, care se îmbrățișează cu Țărmul, nemaiavând niciodată valuri și zbuciumări de nici un fel.
Se aseamănă cu norul străveziu care s-a oprit în dreptul Soarelui, a cărui lumină, pătrunzându-l, l-a făcut strălucitor. Se aseamănă cu fierul care, unindu-se cu focul, devine și el fierbinte și strălucit de aceeași fire și frumusețe cu el...
Cred din toată inima că aceste lucruri sunt întru totul adevărate, vrednice de crezut și de primit de către orice suflet care dorește să fie nu numai lângă Hristos sau numai cu Hristos, ci cu totul în Hristos, fiindcă numai în această stare există și pot exista deplina siguranță, deplina pace, deplina și adevărata mântuire fericită.
14 - Duhuri slujitoare
Câtă vreme noi nu-L cunoaștem pe Domnul, fiind oameni lumești, suntem străini și de cunoașterea Sfintelor Scripturi, care sunt descoperirea și înțelepciunea lui Dumnezeu, - atâta vreme noi suntem ca niște orbi. Umblăm cu ochii închiși. Nu știm unde mergem și nu vedem ce ne așteaptă. Nici trupește, nici sufletește. Nici acum, nici mai târziu. Nici în viață, nici în moarte.
Ci numai când omul ascultă glasul Domnului și vine la Hristos, atunci i se deschid ochii, i se desfundă urechile și i se luminează mintea și inima. Pentru că omul abia atunci primește nașterea din nou prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin Duhul Sfânt.
Acest om nou este omul duhovnicesc, de o fire duhovnicească, cu o pricepere și o însușire care îl fac în stare să înțeleagă și să vadă lumea duhovnicească și veșnică. Adică acele realități pe care omul firesc nu le vede, dar care sunt singurele realități cu adevărat însemnate și eterne.
Pentru un om care nu s-a născut din nou, din Cuvântul și din Duhul Sfânt, lumea duhovnicească este ca și cum n-ar exista deloc. Toate realitățile strălucite și cutremurătoare, care singurele sunt adevărate și statornice, pentru un astfel de om sunt total necunoscute. Vai, ce orbie nefericită este a nu le vedea aceste fericite și mântuitoare realități! Vai ce nefericite sunt acele ființe omenești care trăiesc numai pentru satisfacția simțurilor trupești pe care ei înșiși și le pervertesc, spre a-și prăbuși ființa într-un noroi tot mai murdar și etern!
Ce îngroziți se vor trezi aceștia în clipa morții și a judecății, când vor vedea nu numai în ce minciună au trăit, ci și ce adevăr strălucit era lângă ei, dar în orbia lor voită l-au respins și l-au pierdut!
Dar pentru noi, cei cărora prin harul Domnului nostru Isus Hristos ni s-au deschis ochii cei duhovnicești și care dorim să înaintăm mereu în cercetarea și cunoașterea strălucitelor realități ale lumii duhovnicești pentru care ne-am născut din nou, pe care le iubim și în care vrem să ne trăim viața noastră aici și în veșnicie, aceste realități au căpătat un preț atât de mare, încât nici o altă realitate din lumea aceasta nu le poate acoperi.
Una din aceste minunate realități ale lumii noi și veșnice în care am pătruns prin nașterea din nou, este cunoașterea duhurilor slujitoare ale îngerilor, ființele strălucite care fac adeseori legătura dintre Făcătorul nostru și noi, făpturile Lui; care împlinesc atâtea felurite slujbe după voia Domnului și Dumnezeului nostru, atât pentru El, cât și pentru noi.
Printre acele minunate descoperiri pe care Sfântul Cuvânt al Domnului ni le face cunoscute când venim la El și ne aplecăm inima și ascultarea noastră la glasul Lui, vom afla astfel și că noi, odată pătrunși în lumea duhovnicească unde stăpânește peste tot puternica și strălucita Prezență a lui Dumnezeu, suntem înconjurați de o lume nouă și nemărginită, plină de nenumărate mii și mii de ființe strălucite și minunate, prietenoase și binefăcătoare pentru noi, însuflețite de același gând și duh al lui Dumnezeu, care umplu totul și care fac totul numai pentru împlinirea voii Lui, care este fericirea tuturor lumilor și ființelor create de El.
Astfel vom vedea că în sute și sute de locuri, Biblia, adevăratul Cuvânt Dumnezeiesc, ne descoperă existența și lumea îngerilor, numindu-i duhuri slujitoare trimese de Dumnezeu pentru împlinirea feluritelor slujbe între El și oameni, în vederea singurului scop al mântuirii și al fericirii noastre.
Încă de la facerea lumilor văzute și nevăzute, aceste duhuri slujitoare au fost puterile binecuvântate de care Dumnezeu S-a folosit mereu. Și după cum Făcătorul tuturor ne-a dat nouă celor trupești să devenim duhovnicești, le-a dat și lor celor duhovnicești să poată deveni și trupești pentru timpul și scopul rânduit de înțelepciunea Lui. Nu ne-ar ajunge timpul și locul dacă am începe să vorbim aici, cu de-amănuntul despre în câte locuri din Biblie sunt arătați îngerii în împlinirea acestor slujbe și porunci spre binele și fericirea noastră! Căci în sute de feluri sunt arătați apărătorii noștri, călăuzitori, vestitori, însoțitori, salvatori în primejdii, mângâietori în necaz, binevoitori în slăbiciuni, mijlocitori în rugăciuni, fericiți în cântări, luminători în Cuvânt, prezenți întotdeauna lângă noi și păzitorii noștri și ai copiilor noștri...
Lumea lor strălucită este însoțitoarea noastră nevăzută acum, dar în curând noi vom trece în lumea aceasta a lor, bucurându-ne în veci de același har, să-L vedem și să-L slăvim, ca și ei, pe Făcătorul și Binefăcătorul nostru și al lor!
Fiul meu și sufletul meu, să ne bucurăm și să ne mângâiem cu aceste cuvinte!
1 - Ca să nu fim depărtați
Când auzim astfel de lucruri strălucite și minunate, toată ființa noastră plutește ca într-un vis, trăind uneori chiar aievea aceste realități duhovnicești cu duhul nostru și cu simțurile lui noi și cerești.
O, cât de adeseori ar trebui să dorim noi și să ne silim să ne creăm astfel de stări duhovnicești în care să trăim cât mai prelung și cât mai din plin! În mijlocul acestor lucruri și între aceste realități, nu numai că ne vom familiariza cât mai deplin cu ele, pentru că în curând le vom gusta aievea, ci și petrecerea cât mai îndelungată în mijlocul lor ne învață cât de însemnat lucru este ca noi să le dorim și să le prețuim în totul pe acestea. Și să știm cât de mult să le disprețuim pe cele lumești și trecătoare de care nu numai că ne vom despărți pe totdeauna atât de curând, dar ele ne și orbesc și ne înrobesc, spre nefericirea noastră, atât de mult...
Citiți Biblia, Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, căci singură ea ne descoperă strălucitorul adevăr despre veșnicele realități cu adevărat vrednice a le primi și a le păstra. Dar în cercetarea acestui Dumnezeiesc Cuvânt urmăriți cunoașterea și dobândirea mai întâi și deplină a acestor lucruri care ne transpun în starea cea mai înalt duhovnicească. Și ne fac să petrecem în mijlocul acestor realități divine unde Prezența lui Dumnezeu și frumusețea trăirilor în El ne dau tot mai mult părtășia Lui. Și ne țin în acea înaltă și dulce atmosferă în care lumea ființelor divine și sfinte devine mediul nostru obișnuit și normal. Iar lumea ființelor lumești ne devine ceva tot mai străin și tot mai de nesuportat.
Când vom fi ajuns în această stare și în aceste realități, abia atunci noi am devenit părtași firii Dumnezeiești (2 Petru 1, 4); părtași sfințeniei Lui (Evrei 12, 10).
Și transformați în același chip al Lui, mergând veșnic din slavă în slavă, din frumos în mai frumos, din lumină în mai lumină, prin Duhul Sfânt, veșnic și veșnic, fiindcă în El nu sunt margini și nici sfârșit.
În această mergere veșnică, odată ajuns, este cum ai intra într-un circuit nesfârșit, într-o derivă eternă în care nu numai priveliștile sunt mereu mai noi și mereu mai frumoase, ci și starea este mereu mai fericită și mai fericită. Și capacitatea de a sesiza și cuprinde aceste minuni este mereu și mereu mai largă, mai profundă, mai clară, mai cuprinzătoare. Până când imaginația și condițiile noastre de acum nu mai pot înainta.
Și puterile noastre de acum se opresc biruite de nemărginirile ce ni se deschid spre nesfârșit, copleșite de frumusețile ce ne devin tot mai grele. De lumina ce ne devine tot mai orbitoare, spre nepătruns, spre nebănuit!...
Ajunși aici, strigăm și noi ca Sfântul vizionar: O, adâncul bogăției, înțelepciunii și științei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui, și cât de neînțelese sunt căile Lui! Și în adevăr, cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi? Din El, prin El, și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin (Rom. 11, 33-36).
Iată dar fiul meu și sufletul meu, cât de puternic și de statornic trebuie să ne ținem noi de aceste lucruri pe care le-am auzit, pe care am început să le gustăm și pentru care simțim că trebuie să ne dăm toate puterile, toate avuțiile și toate lacrimile noastre, nu numai pentru a nu fi depărtați de ele, ci și mai mult, pentru a ni le apropia, a ni le însuși, a ni le familiariza, până când ele vor deveni pâinea noastră, aerul nostru, simțirea și gândirea întregii noastre ființe. Atunci trecerea noastră din existența aceasta spre existența cealaltă în care le vom trăi aievea și pe veșnicie, se va face într-un fel atât de frumos și de dulce, ca trecerea unui sărut de la un ochi iubit la celălalt...
3 - Dacă stăm nepăsători
Mergând mai departe pe șirul gândurilor de mai înainte, desigur în inimile noastre nu poate să se aprindă decât o râvnă și mai mare, un dor și mai fierbinte, o hotărâre și mai puternică de a ne da și mai mult silințele câte le putem, pentru ca să devenim prin trăirea noastră mai curată niște suflete vrednice de dragostea lui Dumnezeu care ne-a iubit și ne iubește atât de mult. Spre a ne arăta vrednici de o chemare atât de aleasă. Spre a ne dovedi cât putem de recunoscători față de harul cel nespus de mare pe care ni l-a dăruit El.
Toate îndemnurile Sfintelor Scripturi făcute celor chemați și aleși să aibă parte în veșnicie de aceste strălucite și negrăite frumuseți sunt numai pentru a-i îndemna ca prin ascultarea lor, ei să se dovedească vrednici de încrederea Tatălui ceresc, de Jertfa Mântuitorului Isus Hristos și de dragostea Duhului Sfânt prin care au fost rânduiți la această moștenire împreună cu El.
Și noi când aveam atât de la îndemâna noastră tot cuvântul acestor descoperiri, al acestor strălucite adevăruri și al acestor negrăite binecuvântări veșnice pregătite de Dumnezeu pentru noi, cu câtă ardoare și bucurie nerăbdătoare ar trebui să-l cercetăm! Să ne hrănim cu el.
Să ne alipim de el cu toată ființa noastră recunoscătoare Celui ce ni l-a dat și ni-l păstrează.
Cum ar trebui cu lacrimi să-l sorbim ca pe o băutură dulce și îmbătătoare! Cum ar trebui să-l credem și să-l iubim! Cum ar trebui să-l mărturisim tuturor semenilor noștri ca pe vestea cea mai bună și mai fericită pentru fiecare din noi! Cum ar trebui să tremure inima noastră de drag și de teamă în fața Lui! Și cu ce grijă sfântă ar trebui să veghem necurmat la împlinirea lui în toate clipele, în toate stările și în toate împrejurările vieții noastre, pentru ca în adevăr să putem ajunge la moștenirea făgăduințelor Lui...
Dar într-adevăr, ce dureros este să vedem că din ce în ce tot mai mulți sunt cei care, după ce au cunoscut mântuirea lui Dumnezeu și după ce au mărturisit-o ei înșiși o vreme, totuși acum devin nu numai nepăsători față de ea, ci chiar vrăjmași!...
Ce să mai zici despre unii frați care erau așa de plini cândva de dragoste frățească încât străbăteau pe jos satele și județele țării, pentru a-i întâlni și a se bucura cu ei, iar astăzi vin frații la ușa lor - și nu-i primesc nici în casă! Erau plini cândva de dragostea mântuirii și pentru copiii altora, iar astăzi nu se mai îngrijesc nici de mântuirea copiilor lor. Se duceau să citească altădată tuturor oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu, iar astăzi nu-l mai citesc nici pentru ei. Aveau altădată vreme să se roage pentru oricine, acum nu se mai roagă nici pentru ei înșiși. Atunci se fereau și de orice părea că este rău, acum nu se mai feresc nici de ceea ce văd bine că este...
Ba încă au ajuns nespus mai răi, mai mincinoși, mai îngâmfați, mai obraznici, mai necinstitori ai celor sfinte și mai disprețuitori de orice lucru bun și decât erau ei înșiși înainte când nu-L cunoscuseră pe Dumnezeu, nici Cuvântul Său, nici Lucrarea Lui!
O, fiul meu și sufletul meu, roagă-te, chinui-te, luptă-te și cutremură-te, ca să nu ajungi așa! Ci gândul tău să se curețe mereu, duhul tău să se sfințească și toată ființa ta să se transforme tot mai stăruitor și mai frumos din slavă în slavă prin Duhul Domnului, până vom ajunge și tu și eu, ca El, pentru a-L vedea așa cum este (1 Ioan 3, 2).
O, Fericitul, Strălucitul și Singurul nostru Dumnezeu și Stăpânitor, Împăratul împăraților și Domnul domnilor, Făcătorul și Binefăcătorul nostru și al tuturor celor ce au fost, al celor ce sunt și al celor ce vor fi, Slavă veșnică Ție!
Tu care Singurul ai nemurirea, care locuiești într-o lumină de care noi nu ne putem apropia, Tu ai puterea, cinstea și slava veșnică. Te rugăm ai milă de noi, slabele Tale făpturi, și ajută-ne prin harul Tău să Te dorim, să Te căutăm, să Te aflăm și să Te realizăm în viața noastră încă începând din existența aceasta, pentru ca să ne faci vrednici astfel de contopirea deplină cu Tine și în Tine pe veșnicie. Amin.
Articol 51 din 55
Folosește săgețile ← → pentru navigare