
Legea și Harul
Pr. Iosif Trifa - Spre Canaan
Și tot așa e și cu deosebirea dintre Lege și Har. Vechiul Testament ne arată Legea și pedeapsa. Noul Testament ne arată harul și dragostea. Pentru că legea avea umbra bunătăților celor viitoare, iar nu însuși chipul lucrurilor (Evrei 10, 1). Vom aminti în direcția aceasta câteva pilde din cele multe:
În fața lui Dumnezeu, Moise sta cu fața acoperită (2 Cor. 3, 13). Moise n-a putut vedea Fața lui Dumnezeu (Exod 33, 23) - noi o vedem în Fața Domnului Isus (2 Cor. 4, 6).
Trei mii de oameni a omorât Moise pentru neascultare (Exod 32, 28). Trei mii s-au mântuit în Ziua Cincizecimii (Fap. Ap. 2, 41).
Nu vă atingeți de munte că veți muri, zice Legea (Exod 19, 12) - atingeți-vă și vă veți vindeca, zice Evanghelia (Matei 14, 36).
Faceți aceasta și veți trăi - zicea Legea (Exod 19, 8). Totul s-a împlinit - zicea harul (Ioan 19, 30).
În epistolele sale, ap. Pavel explică pe larg deosebirea dintre Lege și Har. Astfel de lămuriri se pot citi la Romani cap. 2 și 3, Romani cap. 5 și 6, Romani cap. 7 și 10, la 2 Cor. cap. 3, Galateni cap. 2 și 3 și 4, Efeseni cap. 2 și la epistola către Evrei.