Cap. 2 - Istoria unei Jertfe...

„Fericiți veți fi când vă vor prigoni și

vă vor ocărî din pricina Mea”

„...și în trupul meu împlinesc ce lipsește

suferințelor lui Hristos pentru Trupul Lui

care este Biserica”

Anul 1935 sosi în aceste adânci învălmășeli fără a prevesti nimic bun. Mitropolia nu arăta nici cea mai mică dorință de a liniști lucrurile. La ambiția Mitropolitului, stârnită ani de zile și întreținută de ațâțătorii din jurul său - se adăuga slugărnicia josnică a lui Secaș omul nefast care, cu chip viclean și apucături de vulpe, era în stare de orice. Omul acesta era unealta cea mai potrivită pentru orice aranjamente necurate.

Planul făcut cu luarea ambelor gazete de sub conducerea părintelui Iosif și cu punerea stăpânirii hrăpărețe pe toată osteneala lui duhovnicească și materială - intra cu repeziciune în lucru. Nici gelozia, nici lăcomia, nici ambiția, - toate devenite viclene și nerăbdătoare - nu mai aveau răbdare și timp să aștepte. Se uniseră toate aceste fioroase patimi ale tuturor și în cruda lor dezlănțuire, nu mai cruțau nimic. Pierise orice rămășiță de judecată înțeleaptă, de milă, de rușine, de frică - totul.

Era numai o mânioasă sete de răzbunare pe victima care nu accepta de bună voie să fie jertfită și aruncată apoi ca o lepădătură. Mielul căzut în colții puternici care apucaseră să-i rupă mădularele, se zbătea cerând dreptatea Bisericii și a Pământului împotriva acestei crime care se făcea contra unei Lucrări a lui Dumnezeu - în văzul neputincios al lumii întregi, în văzul nepăsător al Sfântului Sinod al Bisericii, în văzul tolerant al Autorităților de Stat. - Nimeni nu se găsea să se ridice și să oprească mâna de fier care sugruma.

Mitropolitului Bălan nu-i păsa de nimic. Furia lui dezlănțuită folosea jos amenințarea, iar sus șantajul.

Cei care l-ar fi putut opri - se temeau de el. Aveau și ei ale lor, pe care el, Mitropolitul, le cunoștea bine. Dacă nu vor și ei scandalul lor, să-l lase în pace pe el cu al lui. Să și-l rezolve singur cum vrea. Dacă ei vor recunoaște dreptatea unui vierme care îndrăznește să se împotrivească unui leu - atunci ce se alege de autoritate? Chiar dacă leul greșește și viermele este nevinovat, aceasta nu trebuie să se spună niciodată, fiindcă atunci s-ar crea un precedent primejdios. Ar mai fi încurajați o mulțime și de alți viermi să se ridice împotriva călcătorilor lor... Asta ar fi anarhia.

Ce s-ar alege atunci de sacra instituție?

Cine ar mai fi fost atunci în stare să apere dreptatea și adevărul?

Când fiecare își vedea de afacerile sale, de comoditatea sa, de plăcerile și interesele sale - cine să riște ceva pentru Hristos, pentru interesele Lui, pentru cauza slujitorului Său?

Cel tare își este singur legea sa.

Omul nevinovat și cinstit în inima lui și în lucrarea lui, omul care umblă în părtășie cu Hristos și cu ai Săi, omul care se preocupă de lucrurile lui Dumnezeu și de viața cu El - trăiește în afara lumii, a vâltorilor ei și a felului ei de a fi.

Trăind astfel și dezvoltându-și în sine o cu totul altă înțelegere a realității decât lumea călăuzită de păcat și de nedreptate - el nu numai că nu știe să se păzească de răutatea lumii, dar nici nu știe cum să se apere când este asuprit de ea. Răufăcătorul știe să-și apere nelegiuirea lui de o mie de ori mai bine decât nevinovatul dreptatea sa. Astfel că minciuna călăului triumfă iar adevărul victimei cade. - Nu s-a întâmplat oare tot la fel și cu Hristos? Ce s-a schimbat oare de două mii de ani în privința asta?

Trezit din starea lui de loviturile cumplite care îl izbeau acum și pe care nu-i venea nici să le creadă, atât erau de uluitoare și de nemeritate, - omul lui Dumnezeu se gândi de pe patul de la spital, să caute dreptatea la cei mai de sus de la București.

- Acolo e Sfântul Sinod - gândi el. Autoritatea supremă a Bisericii. Care nu se poate să nu vadă că Oastea Domnului este a întregii Biserici nu numai a Mitropolitului Sibiului. El își va apăra dreptul pe țară asupra ei.

Acolo este Patriarhul care - de formă - îi arătase de multe ori o verbală bunăvoință, când venea - între două grabe - o vorbă și despre strădaniile preotului cam exaltat ce-i drept, - de la Oastea Domnului!...

Acolo erau ofițerii Oastei, oameni de suprafață și de autoritate, care aveau și ei relații pe sus și greutate. Nu se poate să nu se miște toate acestea și să nu atârne greu.

Până la urmă se va putea rezolva totul cu bine. Când din toate părțile e un strop de bunăvoință sinceră - orice se poate... Pentru cruțarea sufletelor celor pe care îi iubim atât de mult, părintele era gata să accepte aproape orice nedreptate, numai să fie pace.

Cu acest gând, văzându-se lipsit de ambele foi pe care le scria de atâția ani, redactă și tipări primul număr din foaia Isus Biruitorul în tipografia Oastei, pentru cititorii săi față de care era dator atât sufletește, pentru că îi născuse și crescuse în Domnul, - cât și materialicește, pentru că îi plătiseră abonamentele.

Dar în foaie nu pomeni nimic despre nedreptățile care i se fac, sperând că totul se va aranja aici. Și spre a nu îndurera sufletele zecilor de mii de frați cu amărăciunile lui.

Reacțiunea Mitropoliei a fost din nou neașteptată și uluitoare. Abia apucase foaia să plece prin țară când poliția sosi cu ordin să confiște foaia pe loc și să sigileze tipografia. Era o așa de puternică încălcare a legii încât nu o putuse bănui nimeni. Față de nimeni altcineva nu se mai pomenise să se facă asemenea abuz. Mitropolitul telefonase la Ministerul de Interne, la Culte, la Sinod că aici la Sibiu un preot amenință Biserica cu o ruptură iar Statul cu o răscoală..

Să vină poliția să confiște și să sigileze totul...

Nimeni n-a cercetat adevărul, dar a ascultat minciuna.

A trebuit ca omul lui Dumnezeu cu sufletul zdrobit și cu călușul în gură - să se scoale de pe patul spitalului spre a merge la București să-și caute dreptatea.

- Dacă mai există lege - își zicea el mereu - în Biserica și în țara aceasta - nu se poate să nu i se facă dreptate lui, pe care îl cunoaște o lume întreagă și știe cu câtă lepădare de sine, cu câtă cinste și curăție de inimă numai spre folosul Bisericii și binele Neamului.

S-a dus la singurul prieten și frate adevărat pe care îl simțea trup și suflet alături de el - la preotul Vasile Ouatu, un binecuvântat entuziast pentru Hristos ca și el. Cu acesta, bine cunoscut și el, - s-a dus întâi la Patriarhul pentru a-i explica situația și a-i cere binevoitoarea intervenție pentru aplanarea conflictului care ia proporții din ce în ce mai mari.

Li s-a promis printre niște grăbite zâmbete în care se părea că este o surprindere pentru cele auzite și o bunăvoință pentru cele cerute...

Dar... nu s-a făcut nimic.

Tipografia zăcea sigilată. Săptămânile treceau. Abonații și frații din țară așteptau foaia și scriau alarmați... Între timp foile Lumina Satelor și Oastea Domnului al căror redactor era - în sfârșit! - preotul Gheorghe Secaș, apăreau cu tot felul de scuze și minciuni.

După ce le-a fost dată pe față minciuna că părintele Iosif din cauză de boală s-a retras la pensie și nu mai lucrează, prin apariția primului număr din Isus Biruitorul, furia vrăjmașilor n-a mai cunoscut margini.

În numărul următor Lumina Satelor publica un desen cu un lup îmbrăcat în piele de oaie și cu niște cărți de joc în gură, iar deasupra desenului era scris: Feriți-vă de el. Acest desen voia să-l înfățișeze pe părintele Trifa și cărțile lui.

Pe toate paginile acelor foi, erau apoi tot felul de înștiințări, de explicații și de dezvăluiri pline de neadevăruri și de scuze la adresa părintelui înfățișând mincinos tot ce s-a petrecut și tot ce se petrece la Sibiu cu părintele Trifa și Lucrarea Oastei.

În timpul acesta, cel învinuit și tratat atât de nedrept, stătea legat cu lacătul pe tipografie și gemea sub loviturile de tot felul care se năpusteau asupra lui, dar totuși tare în nădejdea că până la urmă va birui înțelepciunea și dreptatea lui.Dumnezeu.

Timpul trecea și tensiunea creștea puternic pretutindeni.

Nesosind nici un răspuns de la Sf. Sinod și nici o rază de speranță de la Mitropolie, - s-a încercat din nou la București.

Singurul om care a arătat înțelegere pentru el și Lucrarea lui Dumnezeu a fost atunci un om politic, anume Nicolae Lupu. El a intervenit puternic la Ministerul de Interne și la Guvern, pentru ridicarea acestei opriri impuse ilegal. Și împotriva amestecului poliției și cenzurii într-o problemă religioasă, care nu avea a face nimic cu interesele și legile Statului.

Astfel, după o întrerupere de câteva săptămâni, sigiliul și lacătul de la tipografie a fost înlăturat, iar Isus Biruitorul a fost îngăduit să apară.

Dar în timpul când încă lucrurile se tărăgănau astfel... Când loviturile curgeau nemiloase săptămână de săptămână prin amândouă gazetele Mitropoliei... Când din toată țara frații ostași și cititorii, primind foile Mitropoliei, nu știau ce să mai creadă - și trimiteau zilnic sute de scrisori și telegrame pentru a afla adevărul, - părintele Iosif s-a văzut nevoit să dea o lămurire...

La București, preotul Vasile Ouatu, avea autorizația de a scoate o gazetă. Gazeta lui se chema Ostașul Domnului. - Mai apăruseră din ea câteva numere și în anul 1934.

În timpul șederii sale la București așteptându-și rezultatul care întârzie, părintele Trifa s-a văzut nevoit să-l roage pe fratele său Vasile să-i dea prilejul de a se apăra arătând adevărul, asupra celor ce se petreceau la Sibiu și asupra cauzelor care au adus lucrurile până la starea aceasta.

Astfel a apărut revista Ostașul Domnului nr. 3-4 din 1-15 februarie 1935, ocupat în întregime cu problema acută a conflictului izbucnit la Sibiu.

Vom reda aici acest număr aproape în întregime, pentru că el este primul grai al adevărului - și el ducea prima lumină asupra celor ce se petreceau la Oaste.

Pe prima lui pagină apărea tabloul cu Isus Cel Răstignit în mijlocul unui articol intitulat:

„Cu ochii țintă la Căpetenia și Desăvârșirea noastră” (Evrei 12, 2).

Redăm conținutul acestui articol din care reieșea limpede adevărul că tot ce se petrecea acum în Oaste este numai din pricina Numelui lui Isus Cel Răstignit. Iată mai jos acest articol care era ca o introducere la cele ce urmau în celelalte 16 pagini:

Lozinca biruinței unui creștin viu și luptător este apelul de la Evrei 12, 2: cu ochii țintă spre Cel ce este Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre... cu ochii țintă spre Isus Cel Răstignit... cu ochii țintă spre Isus Biruitorul.

Duhul Sfânt lucrează neîncetat să ne ridice privirea la Căpetenia luptei și desăvârșirii noastre, să nu ne privim pe noi, ci să-L privim pe Cel Răstignit pe Crucea Golgotei pentru noi și mântuirea noastră.

Dar de altă parte diavolul lucrează tocmai contra. El își bate mereu capul cum să ne întoarcă privirea de la Ținta unde trebuie să privim.

La punctul acesta se dă o luptă de mântuire. Duhul Sfânt ne zice: uitați-vă în sus, la ținta mântuirii voastre! Iar diavolul de altă parte, ne șoptește să ne uităm în jos. Să ne uităm la noi înșine, la puterile noastre, la îngâmfarea noastră, la eul nostru.

Când Duhul Sfânt îl cheamă pe cel păcătos să se uite țintă la Cel care îl poate face curat și mântuit - diavolul îndată sare cu șoapta: tu ești prea păcătos pentru așa ceva... tu nu poți ținea așa ceva... ești prea slab să intri în Oaste.

Sau dacă cu asta nu ne poate amăgi, apoi Satana întoarce cartea: ce-i? că doară n-o să mă fac călugăr... eu îmi fac datoria pentru suflet... cum au trăit strămoșii noștri pot și eu să trăiesc.

O, ce viclean mare este Satan în punctul acesta, de-a întoarce privirea omului, de-a nu privi țintă la Căpetenia Desăvârșirii și mântuirii. Îl îndeamnă Satan pe om să se uite la puterile lui, la banii lui, la averile lui, la prieteniile lui, la iscusința lui, la eul lui. Și numai când omul ajunge de nu mai poate face nimic, abia atunci își ridică ochii în sus.

Dar ispita rămâne aici, de multe ori, și pentru cei care Îl caută pe Domnul. Fratele meu, când Îl privești țintă pe Isus Cel Răstignit, eu te rog nu te mai gândi deloc la eul tău, la slăbiciunile tale, la credința ta, la râvna ta, ci te uită țintă la harul cel scump și sfânt care ți se dă de sus, de pe Crucea Golgotei prin Sângele și meritele lui Isus Cel Răstignit pentru tine și mântuirea ta.

Nu te gândi niciodată ce ești tu, ci te gândește mereu ce este Domnul și ce a făcut El pentru mântuirea ta. Și privește clipă de clipă țintă spre El. Fie că ești în liniște, fie că ești în furtună, fie că ești sărac ori bogat, tare ori slab, sănătos ori bolnav - privește clipă de clipă țintă la Cel care Singur te poate mântui.

Frați ostași, aceasta este și parola biruinței noastre: să privim țintă spre Căpetenia luptei și desăvârșirii noastre. Să privim țintă clipă de clipă la Cel care Singur ne poate duce la biruință. Ispitele și atacurile lui Satan numai cu această privire se pot birui.

Deci țintă la Căpetenia luptei și desăvârșirii noastre. Țintă la ISUS BIRUITORUL!

Și acum iată restul:

„ISTORIA UNEI JERTFE...

Lămuriri pentru ostașii Domnului, pentru abonații foii Isus Biruitorul și pentru toți cititorii și cunoscuții mei din întreaga țară.

Așa s-a pomenit de când e lumea. Când cineva te acuză, ai dreptul să te aperi. Numai aici la Sibiu s-a stricat această veche orânduială. Cu ajutorul forței publice, Mitropolia din Sibiu mi-a oprit foaia Isus Biruitorul. M-a oprit cu puterea să mai grăiesc. Iar în vremea asta, foaia Lumina Satelor s-a năpustit asupra mea cu fel de fel de acuze și învinuiri.

Adică cu o mână îl acuzi, iar cu cealaltă îi astupi gura să nu poată grăi și să nu se poată apăra! Sunt ținut cu călușul în gură. Ce lucru rușinos! Mai ales că așa ceva se petrece în biserică.

Silit de această ilegalitate a trebuit să-mi caut un refugiu la București, să mă apăr de aici.

În cele ce urmează, voi arăta pe scurt frământările prin care am trecut cu mișcarea Oastei Domnului, în timp de 12 ani. Voi lărgi apoi aceste însemnări, le voi scoate într-o carte întreagă cu titlul „Istoria unei jertfe”. Ele vor avea o covârșitoare însemnătate pentru istoria Oastei Domnului.

În căutarea unui post

În situația grea de preot bolnav de la țară, îmi căutam prin anii 1920-1921 un post la oraș. Era să mă duc la Cluj într-un post pe care mi-l recomanda păr. prof. universitar I. Lupaș. Dar venind la Sibiu cu prilejul unui congres preoțesc și înțelegând I.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae că vreau să plec de la țară, m-a chemat la Sibiu în postul de duhovnic la Academia Teologică. În acest post am venit la Sibiu în toamna anului 1921. Pe vremea aceea eram deja un nume cunoscut și apreciat în scrisul meu pe la diferite ziare și reviste. Aveam tipărită chiar și o carte de predici Spre Canaan. Această activitate îmi deschidea multe căi să pot ieși în larg dintr-o parohie de munte.

Apare Lumina Satelor

I.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae se preocupa atunci de scoaterea unei foi populare a Mitropoliei. Spre acest scop s-a convocat un comitet, compus din vreo zece preoți și profesori de teologie. Între aceștia - mai la coadă și fără să fiu întrebat nici un cuvânt - eram și eu. Toată chestiunea era încredințată păr. Policarp Morușca. Sub conducerea și administrarea sf. sale a pornit la drum foaia intitulată Lumina Satelor. Eu, fiind mai liber, figuram ca redactor al foii. Privitor la directivele acestei gazete, mie nu mi s-a încredințat nici o misiune specială.

De altcum precum arată colecția foii, anul 1, Lumina Satelor era pe atunci mai mult un organ cu vești politice, economice, sociale (mai târziu și anumite indicații politice și confesionale).

În felul acesta a mers foaia un an. Membrii comitetului s-au retras rând pe rând de la muncă. Și pe urmă m-a părăsit și păr. Morușca. La jugul muncii am rămas singur.

Răsare Oastea Domnului

În preajma anului 1923 îmi făceam un bilanț al activității mele de zece ani de preoție la țară și un an de redactor la foaia Lumina Satelor.

Și mă gândeam cu durere la zădărnicia celor 11 ani de strigare în pustiu, fără urme și fără roade.

Era noaptea târziu. Pe sub fereastra casei mele tocmai trecea urlând un cârd de bețivi. Asta mi-a sporit și mai mult durerea. Am căzut în genunchi plângând și m-am rugat Domnului plângând, să-mi ajute, în anul ce vine, să lucrez cu mai multă izbândă.

În această noapte, Duhul Domnului mi-a inspirat gândul unei hotărâri care s-a publicat în nr. de Anul Nou 1923, al foii Lumina Satelor. În această hotărâre îi chemam pe cititorii mei să intre în anul cel nou, cu hotărâre de luptă contra bețiilor, sudalmelor și altor păcate. Prin iscălirea unei Declarații, îi chemam să se hotărască contra păcatelor. Îi chemam într-un fel de voluntariat de luptă aprigă contra păcatelor. Din acest început a ieșit pe urmă mișcarea „Oastei Domnului”.

Inițiativa acestei mișcări este așadar pe de-a-ntregul a Domnului. Cu nimeni n-am avut absolut nici o consfătuire și nici o înțelegere cu privire la această mișcare. Și de la nimeni n-am avut absolut nici un fel de încredințare specială pentru înfiriparea ei.

Și nu numai inițiativa acestei mișcări este a Domnului, ci și creația întreagă este a Lui.

După Hotărârea și Apelul din nr. de Anul Nou - nu s-a interesat absolut nimeni despre rostul acestei mișcări, despre rezultatul ei, despre mersul ei. Am luptat ani de zile pentru susținerea acestei mișcări cu greutăți și jertfe în care mi s-a topit sănătatea și viața, fără să am nici un sprijin.

Am ținut, la un an, o adunare generală a acestei mișcări (vestită la foaie), fără însă să se intereseze absolut nimeni despre ea și să se apropie de ea.

Mișcarea era amenințată cu eșec. Am pus totul în cumpănă să o salvez. În vremea asta de luptă aprigă cu greutățile începutului, mă așteptam ca I.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae să-mi sară în ajutor cu o pastorală către popor, pentru încurajarea inițiativei. Dar n-a sărit și nici măcar nu m-a întrebat cum merge inițiativa.

Șapte ani de zile, conducătorii Bisericii din Sibiu n-au avut nici un cuvânt pentru această mișcare și nu i-au dat nici un sprijin.

Probabil, conducătorii Bisericii, se temeau că mișcarea va da eșec și nu voiau să se expună.

Am avut însă sprijinul larg al Aceluia care a pornit-o la drum. Domnul a adus la biruință Lucrarea Lui, Oastea Lui.

Cei care de la început ar fi trebuit să dea sprijin și ajutor, s-au interesat de ea numai atunci când era deja o puternică înfăptuire, care putea aduce glorie și laudă personală.

Firește, prin afirmația că inspirația și creația Oastei Domnului a venit pe de-a-ntregul de la Domnul - nu neg legăturile ierarhice ale preoției. Vreau însă să spun că, în felul cum s-a înfiripat această mișcare, ca un voluntariat care a cuprins de la început toate eparhiile - n-am avut o încredințare și îndrumare specială din partea I.P.S. Sale Mitropolitul Nicolae.

Am tras și am conturat singur cadrele acestui voluntariat, accentuând însă cu toate prilejurile că stau sub controlul Bisericii întregi (Sf. Sinod) după ce mișcarea cuprindea toate eparhiile.

Anii de jertfă

Urmează anii în care mi-am măcinat pieptul și sănătatea. Anii în care am creat Lumina Satelor și Oastea Domnului. Sunt anii în care băiatul meu mă lăsa întotdeauna seara la masa de scris și dimineața mă afla tot acolo. Sunt cei 7 ani de jertfă pentru lucrul Domnului. Sunt cei 7 ani în care un om plăpând se topea ca o lumină în râvna și dragostea lui de a aprinde în popor lumina vieții și a aduce sufletele pierdute la picioarele Crucii. În acești 7 ani am scris o mare parte din tâlcuirile și cărțile mele.

Vine Tipografia, Librăria și foaia Oastea Domnului

După 7 ani de muncă și jertfă, mișcarea Oastei Domnului luase proporții. Îi pipăiam pulsul și simțeam că nu mai încape în Lumina Satelor. Își căuta o revărsare. Și atunci, într-un moment de însuflețire evanghelică, am luat eroica hotărâre să-mi cumpăr o tipografie proprie, prin care să lărgesc cadrele mișcării. Fără să mă consult cu nimeni decât cu Domnul, mi-am cumpărat o tipografie modernă din Germania cu un milion și jumătate. Era o mare îndrăzneală evanghelică pe care am plătit-o din greu, precum se arată pe larg în altă parte. Aici voi spune numai atât: Tipografia aceasta a fost o mare înviorare pentru fronturile Oastei. Frații însuflețiți au început să strige: cinste pentru Mireasa Vântului. Era o încurajare pentru îndrăzneala mea. În același timp am deschis și o librărie religioasă. E drept că aici am primit un duș rece din partea Consistoriului. Pentru o odăiță lungă de 6 m și largă de 5 m în care am deschis librăria, Consistoriul m-a taxat cu o chirie de 5.000 de lei lunar.

Pentru a alimenta o tipografie așa mare și pentru a alimenta fronturile tot mai lărgite ale Oastei, am scos și o foaie nouă, Oastea Domnului.

Toate acestea au mers ca o inițiativă particulară, fără nici o consfătuire cu nimeni și fără nici o aprobare din partea nimănui. Totul era un risc personal. La Leipzig de unde am cumpărat tipografia, îmi angajasem averea de la Vidra și Certege, cu extrase din cărțile funciare.

Clipe grele, dar mărețe au urmat pentru mine. Un pitic de om își deschisese o tipografie și o librărie. Tunul cel mare trăgea din greu la cărți și foi. Visul meu de ani de zile se înfăptuise. Ce bucurie!

Dar nu este biruință fără luptă și jertfă. Ar fi mers prea-prea. Vine drumul crucii.

Căzut pe front - în „școala” de la Geoagiu

S-a întâmplat ceea ce era de așteptat. Istovit de uriașa muncă, am căzut pe front. Și am plecat cu plămânii sângerând în școala de la Geoagiu. Medicii clătinau din cap. Eram într-o stare grozavă. Numai schelet. Și în starea aceasta așteptam o mângâiere oarecare. Așteptam de la Sibiu un semn de mângâiere. Dar el mi-a venit de la București. M-au cercetat frații Oprișan și Lascarov. M-au mângâiat și m-au sărutat. Nu voi uita niciodată această scumpă mângâiere. Chiar dacă ar fi ei cândva contra mea, eu le voi păstra și dincolo de mormânt dragostea și recunoștința mea pentru această mângâiere.

Nu peste mult mi-a venit și de la Sibiu o mângâiere: o aspră provocare să plătesc imediat o datorie pe care o avea foaia Lumina Satelor la tipografia Arhidiecezană. Și mă strângea de gât cu această provocare, tocmai în clipele când mă zbăteam între moarte și viață.

Și atunci mi-am zis plângând: Iată asta e răsplata pentru că mi-am jertfit sănătatea și viața la Lumina Satelor. Prin munca și jertfa mea am plătit la tipografia Arhidiecezană pentru tipărirea de cărți și foi suma de 7 milioane 769 de mii 169 lei. Iar acum pentru o bagatelă datorie de 80 de mii de lei, eram strâns fără milă de gât. Și n-a trecut mult și Sibiul mi-a mai trimis o mângâiere. Înștiințarea că sunt demis din postul ce l-am avut: o veste rece, oficioasă, fără nici un cuvânt de mângâiere (firește, demisia de atunci nu însemna ca acum Ieșirea mea din Biserică) - asta îmi venise, tocmai la împlinirea alor 20 de ani de preoție.

Își poate închipui oricine starea mea sufletească în fața acestor izbituri. Am trimis la Consistoriu o lungă jelanie de vreo 7-8 coale în care îmi arătam durerea și mâhnirea. Iar la foaie am trimis spre publicare un articol Răsplata lumii (dar cei de la foaie s-au temut să-l publice). Probabil dându-și seama de această greșeală, mai târziu când m-am întors la Sibiu, Mitropolia mi-a conferit titlul de protopop.

Se încheie Librăria

În vremea asta, de acasă tot vești rele. Tipografia n-are ce măcina. Gambiile bat la ușă. La Consistoriu trebuie să plătim chiriile până la ultimul ban. Librăria nu mai putea rezista cu o chirie de 5.000 lei lunar, pe care o încasa Consistoriul. Am închis-o. Localul Librăriei a fost închiriat de Consistoriul dornic de evanghelizare unui negustor care și-a deschis acolo unde fusese Librăria Oastei un magazin de coloniale, La Pași.

Reîntors la front

Refăcut în parte - printr-o minune de la Dumnezeu - mă reîntorc la front, după un an de zăcere la pat. Aflu totul răvășit. Datorii de un milion strigă din toate părțile. Bolnav de jumătate, trebuie să mă bag iar în jug. Redeschid librăria, Consistoriul îndurându-se a-mi reduce chiria la 2.500 lei lunar (cu atât stă și azi). Toamna trebuia să-mi încep iar odihna prescrisă de medici. Dar cine mai avea vreme de odihnă? Lucram cu boala în oase. Și tăceam cu toate că mă înecam în greutăți și datorii. Într-aceea a venit atacul de la Cernăuți care mă acuza că fac câștiguri. Le-am răspuns că tot câștigul meu este o datorie de peste 600.000 lei.

Înțelegând despre această stare grea, frații de la București au început a striga: Săriți, frați ostași, că se îneacă părintele Iosif... Tipografia e în primejdie de a ajunge la licitație...

Și au sărit frații în ajutor. Dar Consistoriul și Mitropolia n-au sărit. Mă înecam în fața lor și se uitau nepăsători. Veneau de prin țară bănuții văduvei, dar Consistoriul cu o avere uriașă de peste 40 de case la Sibiu, moșii și păduri - nici măcar cu un leu n-a sărit în ajutor. Atunci de fapt era primejdia cu Tipografia Rosenthal, dar nimeni nu s-a mișcat. Acum însă i-ar trebui Mitropoliei o tipografie salvată. Rușine!...!...

Nu se poate...

Prin strigarea de la București s-a strâns cu totul (cu Banca Națională cu tot), un ajutor de vreo 250.000 lei. Dar ce era acest picur într-o mare de datorii?

Împins de valuri, m-am prezentat la I.P.S. Sale Mitropolitul Nicolae și-am cerut un ajutor. Știam însă că Consistoriul e zgârcit în a da bani. Am cerut deci un alt fel de ajutor. Am cerut să mi se lase Lumina Satelor să o tipăresc în tipografia Oastea Domnului măcar 2-3 luni, căci în chipul acesta mi se ușura mult situația. Dar părintele Mitropolit mi-a respins îndată această cerere spunând că ei au tipografia Arhidiecezană.

Un zâmbet ce taie

Cu acest prilej, Înaltul Ierarh m-a întrebat zâmbind:

- Așa-i că-ți pare rău că ai cumpărat tipografia?...

Era acesta un zâmbet tăios care m-a rănit până în adâncul sufletului. Până voi intra în pământ mă urmărește mereu acest zâmbet sarcastic care mi s-a dat - drept încurajare - în cele mai grele clipe din lupta mea.

De altcum, I.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae de la început a urât această tipografie. O dovadă e și faptul că, iată s-au împlinit 5 ani, și el nu s-a coborât, nici măcar din curiozitate, să vadă unde și cum este tipografia și librăria Oastea Domnului.

O cerere de ajutor

Silit de primejdia de a mă îneca, am făcut și o rugare către Consistoriu să se îndure a-mi da un ajutor. Mi-a răspuns I.P.S. Sa: Părinte Iosife, ai făcut o rugare. Să ierți că nu te-am putut asculta... sunt vremuri grele... Adică Consistoriul nu mă putea ajuta cu nimic: nici cu chirii nici cu ajutor de bani.

Aici voi nota că pentru încăperile unde era administrația foilor și a librăriei, am plătit Consistoriului (proprietarul clădirii) chirie în sumă de 380.314 lei.

Dacă aș fi falimentat?

Aici mă întreb: ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi dat faliment cu tipografia și ar fi sărit firma de la Leipzig în capul meu și averea mea? Ar fi sărit atunci Consistoriul să nu mă lase? Pe asta pot jura că nu. Mi s-ar fi aruncat în față vorba: Singur te-ai încurcat, singur te descurcă.

Azi însă i-ar trebui Consistoriului o tipografie salvată, căci într-acolo merge tot zgomotul ce-l face Mitropolia prin Lumina Satelor în jurul tipografiei - precum arătam într-alt loc, mai pe larg.

De altcum, din felul cum s-au desfășurat lucrurile, reiese tot mai clar un lucru: Cei din Str. Mitropoliei au așteptat să mă prăbușesc, sau să mă prăpădesc, ca să intre în înfăptuirea mea. Dar, o Doamne, eu sunt de vină dacă nu m-am prăbușit și n-am murit?

Înainte prin valuri...

Era la doi ani de la întoarcerea mea de la Geoagiu. Pieptul îmi spunea că trebuie să plec iarăși la odihnă. Dar mă puteam eu rupe din apriga luptă pentru salvarea tipografiei? Am rămas pe front. Înainte prin valuri.

O noapte cu sânge

Era noaptea de 25 octombrie 1932. Mă chinuia tusea. Și simțeam o durere ascuțită în piept. Pe la miezul nopții, o tuse grea mă trezește din somn. Și când aprind lumina, mă înfricoșez. Perina și patul meu erau pline de sânge. Se deschise cu putere rana din piept. Am trezit pe fiul meu Tit, și am plâns împreună. Sângele îmi spunea că trebuie să plec iar pe drumul spitalului... să-mi las iar casa, copilul și tipografia.

Dimineață mi-am pus întrebarea să plec sau să nu plec? Sângele îmi spunea că trebuie să plec, dar situația grea îmi spunea că trebuie să rămân, mai ales că peste două luni se apropiau și zece ani de Oaste.

M-am rugat cu lacrimi și am zis: Doamne, totul pentru Tine și lucrul Tău! Eu rămân la front. Înainte de a muri, la 10 ani de Oaste, vreau să mai spun ceea ce Tu îmi vei arăta, și apoi mă voi apleca liniștit în brațele Tale...

Și am rămas. La 10 ani de Oaste, am scris, cu sânge, acel număr festiv din foaia Oastea Domnului, în care era și testamentul cu Moara și piticul (nr. 1, anul 1933).

Căzut a doua oară pe front: la Davos

S-a întâmplat apoi ceea ce era de așteptat. Boala din piept s-a agravat. I.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae îmi tot spunea: du-te la Davos, în Elveția, acolo te vei reface complet... e adevărat că e scump, dar vom mai da ceva ajutor și noi și vei mai da și Sf. ta... și va fi bine.

Și am plecat la Davos, lăsând în urma mea 10 ani de Oaste și 10.000 de abonați la foi.

Nu putusem încă achita toată datoria la Consistoriu ce o aveam pentru Lumina Satelor.

Abia putusem răzbi cu plătirea cambiilor pentru tipografie.

Dar la Davos mi-a mers pe urmă rău cu sănătatea. Boala s-a agravat cu furie și ajunsesem pe prag de mormânt. Nu mai era nădejde nici măcar să pot ajunge viu acasă. Iar în aceste clipe grele - cele mai grele din viața mea - iată-mi sosește de la Sibiu o altă mângâiere: o provocare cu amenințare de proces să plătesc imediat datoria ce o am la tipografia Arhidiecezană, altcum voi fi împrocesurat.

Ceea ce mă durea mai mult era că Consistoriul după o datorie de 99.543 lei îmi socotise o camătă de 110.112 lei. Astfel că în loc de 99.543 lei, eram provocat să plătesc 209.655 lei. Aceasta probabil și drept mulțumită că tipografia Arhidiecezană încasase până atunci de la mine aproape 8 milioane de lei.

Își poate oricine închipui în ce stare sufletească mă aflam.

Am scris păr. Secaș să intervină la I.P.S. Sa pentru a se aranja lucrurile astfel: mă oblig să plătesc datoria împărțită pe trei cambii cu trei rate. Iar de camătă să fiu iertat după ce sunt bolnav și am făcut atâtea jertfe.

La această scrisoare păr. Secaș îmi răspunde: Cât privește datoria la Arhidiecezană, I.P.S. Sa când i-am vorbit de cambii nici nu a voit să audă: să plătiți acum! I-am arătat că încasările sunt tot mai mici, apoi amarul de bani pe care trebuie să-l cheltuiești Sf. ta, - s-a făcut nervos și m-a concediat, fără ceva lămurit. Apoi nu știu cine-l tot montează pe tema cântărilor Oastei!? (Din scrisoarea cu data de 14 aprilie 1933).

Firește, acest răspuns aspru m-a rănit grozav. Mă ruinasem și materialicește. Boala m-a apucat într-un sanatoriu scump, în care eram silit să stau cu cheltuieli enorme (am cheltuit cu totul 200.000 lei). Iar Consistoriul în loc să mă ajute cu ceva, mă strângea de gât cu camete de 100.000 lei. Izbit de aceste lovituri am trimis I.P.S. Sale o lungă scrisoare, din care dau cele ce urmează:

O scrisoare - document

Înalt Prea Sfințite Stăpâne!

Am trecut printr-o nespus de grea încercare... pe la Paști eram numai o umbră de om. Singura mea preocupare era cum aș putea scăpa viu acasă. De două ori am voit să plec, dar n-a fost cu putință... țin însă să spun că alături de boală, m-a durut foarte mult și un lucru: făcusem prin păr. Secaș o rugare privitor la datoria ce o aveam la tipografia Arhidiecezană... mi s-a răspuns însă categoric că nu se acceptă rugarea și am primit în acest sens de la Consistoriu o invitație să plătesc datoria, plus o camătă de 109.000 lei, altcum voi fi dat în judecată. După un capital de 100.000 lei mi se cere camătă de 109.000 lei. Iar această invitație mi-a venit tocmai la timp, de Paști, când eram la hotar între a rămâne sau a pleca din lume.

A fost pentru mine o lovitură grea care desigur mi-a agravat și ea boala. A fost pentru mine o lecție amară care îmi va rămânea pentru întreg restul vieții. Consistoriul nu m-a cruțat nici la Geoagiu și nu m-a cruțat nici aici. Și eu cred că nu meritam acest vitreg tratament. Desigur 100.000 lei e o datorie respectabilă, dar - totuși - în raport cu milioanele pe care le-am trecut prin tipografia Arhidiecezană - nu e o sumă prea mare. Și apoi să mi se ceară o camătă de 109.000 lei după această datorie.

Cu adevărat m-am întrebat și mă întreb de mii de ori: asta-i răsplata Bisericii mele pentru jertfa ce-am făcut-o?

Mi se aruncă mereu observația că, cu banii foii m-am folosit la tipografia Oastei. Ori în capitalul de 1.800.000 lei investit la tipografie, ce înseamnă o sumă de 100.000 lei? (Datoria ce era la tipografia Arhidiecezană, n.n.). Și apoi nici cu tipografia Oastei cred că n-am făcut o crimă pentru binele Bisericii mele. Încercările cu boala sunt cauza că n-am putut plăti și cred că eram în drept să aflu înțelegere și sprijin în direcția aceasta. De 3 ani de zile îmi cârpesc mereu sănătatea zdruncinată cu cheltuieli de sute de mii de lei. Numai aici am cheltuit 200.000 lei (cu atâta mi se încheie bugetul pe 1 septembrie, când voi pleca acasă). Am mâncat tot ce am avut și după reîntoarcere va trebui să-mi pun din nou la bătaie sănătatea pentru a salva situația.

Îl rog pe Domnul și Mântuitorul meu să-mi prelungească viața până voi putea achita și datoria ce-o mai am, căci pe patul meu de suferință mă gândesc mereu, dacă eu sunt astfel tratat, de ce tratament s-ar bucura copilașul meu după moartea mea? Dacă eu sunt tratat cu amenințări de judecată, cum va fi cruțat copilul meu?

Vă rog să mă iertați pentru glasul ce-l dau acestei mâhniri. Dar nu pot altfel. Ea a copt în sufletul meu și mă doare... (Davos - luna iulie 1933).

Reîntors de la Davos

Izbit din atâtea părți credeam că rămân pentru totdeauna la Davos. Dar Domnul S-a îndurat de mine. A făcut o minune. M-a ridicat de pe patul morții. Dar rana cea sufletească a rămas deschisă. M-am întors cu ea deschisă acasă.

La întoarcere, i-am spus păr. Secaș că voi trage toate consecințele. Păr. Secaș mi-a spus că I.P.S. Sa Mitropolitul s-a cam supărat pentru scrisoarea ce i-am trimis. Știam eu acest lucru pentru că I.P.S. Sa Mitropolitul nu mi-a răspuns nimic la Davos. Iar sosit acasă bolnav, I.P.S. Sa nu s-a mai interesat despre soarta mea.

Mutarea la București

Întors de la Davos bolnav, am plecat iarăși în școala de la Geoagiu. Am plecat cu rana de la Davos. Din această rană - și alte împrejurări pe care le arăt mai târziu - a ieșit gândul și planul meu cu mutarea la București. Cu ce inimă mai puteam eu lucra la Sibiu? Despre hotărârea acestei mutări l-am înștiințat pe I.P.S. Sa prin păr. Secaș.

Față de acuzele ce mi se aduc în acest punct c-am lucrat pe ascuns, răspund: Nu era nici un motiv să lucrez pe ascuns după ce n-am voit să duc și n-am dus la București absolut nimic din ceea ce nu era al meu. Pe ascuns și la întuneric lucrează numai acei care vreau să jefuie pe cineva, dar mi-am furat eu lucrul meu? Că cei de la Mitropolie susțin că ar fi fost al lor ceea ce era al meu - asta-i altă chestiune, pe care să poftească să o dovedească!

Am și tipărit un număr din foaia Oastea Domnului la București cu data de Nașterea Domnului 1933. Nu era de altcum nici o crimă această mutare. Dimpotrivă ea urmărea o lărgire a cadrelor Oastei. Ca dovadă spicuiesc din articolul de fond ce s-a publicat în numărul de la București, următoarele:

O Lucrare atât de uriașă cum este azi la Oastea Domnului nu mai poate să se reazeme pe un bolnav. Aici trebuie neapărat un stat major, care să împartă frățește sarcinile și lucrările. În capitala țării voit-a Domnul să se strângă mai mulți ostași - purtători de condei - sub steagul Lui. Cu ajutorul lor și cu strângerea lor într-o tabără de muncă bine împărțită, se va putea da un nou avânt mișcării.

Descălecând în capitala țării ne punem sub scutul Sfintei noastre Patriarhii (Foaia Oastea Domnului nr. 1/25 decembrie 1933 - București).

Față de o astfel de crimă, a sărit însă Mitropolia din Sibiu și a împiedicat expedierea foii de la București. Și a sigilat și tipografia Oastei pe câteva zile, în baza că am datoria neplătită la Consistoriu.

Mai departe...

Lucrurile apoi s-au mai domolit. Se căuta o restabilire a raporturilor ca să nu sufere fronturile. Am propus de Crăciun un sfat cu frații de la București pentru lămurirea lucrurilor. Dar I.P.S. Sa n-a primit această propunere. Îmi scria: Te rog să ai deplină încredere căci lucrurile se vor aranja cu bine.

O propunere

Nu peste mult timp I.P.S. Sa m-a cercetat la Geoagiu. Venise pentru clarificarea lucrurilor. Mi-a promis că lucrurile vor fi precizate în scris.

De la Sibiu, din partea Mitropoliei, mi-a venit atunci Declarația de mai jos care urma să o iscălesc:

Declarație - document

I. Având în vedere că tipografia Oastei Domnului din Sibiu Str. Avram Iancu nr. 5 s-a întemeiat în parte prin contribuția subsemnatului Iosif Trifa și în parte și din suma în legătură cu gazeta Lumina Satelor și din sume colectate pe seama Oastei Domnului, mișcarea religioasă, morală din sânul Bisericii Ortodoxe Române, patronată și autorizată de Arhiepiscopia Ort. Rom. de Alba Iulia și Sibiu, subsemnatul Pr. Iosif Trifa recunosc că numita Arhiepiscopie este coproprietară tipografiei cu 2 (Nr.) părți având asupra ei în toate dreptul de control.

Compactoria și librăria sunt exclusive proprietate a subsemnatului.

II. Înmatriculându-se tipografia ca firmă comercială, întreprinderea va forma o societate simplă, societar comanditar cu drept și obligație de administrare fiind subsemnatul preot Iosif Trifa iar Arhiepiscopia fiind societar comanditar cu partea sa de coproprietate din tipografie, evaluată la lei... și cu drept de control în toate, îndeosebi ce privește interesele bisericești în legătură cu mișcarea Oastei Domnului.

Sediul tipografiei și societății este Sibiul și el nu poate fi schimbat fără autorizarea Arhiepiscopiei.

III. Firma tipografiei va fi în conformitate cu codul comercial și legea pentru registrul de comerț.

Drept emblemă se poate folosi denumirea Oastea Domnului.

Considerând însă caracterul bisericesc al acestei mișcări proprietarul emblemei acesteia este exclusiv Arhiepiscopia Ort. Rom. de Alba Iulia și Sibiu, care oricând este în drept să revoce autorizația de folosință a ei cerând radierea ei în registrul firmelor și încetarea folosirii ei, îndeosebi dacă s-ar contraveni intereselor bisericești. În aceleași condițiuni Arhiepiscopia poate autoriza emblema și pentru librărie și compactorie. Emblema nu se poate transmite asupra unui terț, fără autorizația Arhiepiscopiei..

Toate acestea se vor evidenția în registrul de comerț (al firmelor), depunându-se la oficiul lui copia legalizată a prezentului act.

IV. Subsemnatul preot Iosif Trifa recunosc că publicația săptămânală din Sibiu Lumina Satelor este proprietatea Arhiepiscopiei Ort. Rom. de Alba Iulia și Sibiu, fiind subsemnatul numai administratorul și predicatorul ei.

Arhiepiscopia este în drept ca în baza acestui document să ceară oricând înscrierea ei în numele propriu.

De asemenea recunosc că anexa Lumina Satelor publicația săptămânală Oastea Domnului este editată și redactată de subsemnatul din autorizarea Arhiepiscopiei Ort. Rom. din Sibiu, exclusiv în vederea mișcării religioase cu același nume în cadrele Bisericii Ort. Rom.

În consecință Arhiepiscopia are drept de control și de cenzură asupra ei, fiind în drept să revoce autorizarea de a apare sub denumirea Oastea Domnului îndeosebi dacă ar contraveni intereselor bisericești sau nu s-ar supune dispozițiilor Arhiepiscopiei, fiind editura în caz de revocare a autorizării obligată să înceteze imediat folosirea denumirii de Oastea Domnului.

V. În fine recunosc că registrele de abonați, adresele acestora, imprimatele, clișeele sunt proprietatea Arhiepiscopiei. Dispozițiile din punctul premergător privitoare la folosirea denumirii Oastea Domnului la publicația periodică, anexa Lumina Satelor sunt valabile pentru orice publicații, imprimate cu editura Oastea Domnului.

VI. Arhiepiscopia Ort. Rom. de Alba Iulia și Sibiu ia act de prezenta declarație, drept care s-a semnat după citire și explicare acest act în fața notarului public.

Ce reiese din această declarație? Că Mitropolia din Sibiu se temea încă de mutarea mișcării la București și punerea ei sub ocrotirea Sf. Patriarhii, - deși mișcarea Oastei aparținea și aparține Bisericii întregi. De aceea își cerea drept în proprietatea tipografiei (ca să nu mai poată fi mutată). Și de aceea cerea emblema (denumirea) Oastei Domnului pe seama Arhiepiscopiei din Sibiu, cu toate că emblema Oastei era și este mai presus de hotarele eparhiale.

Iar pe mine această Declarație mă scotea din Oaste, punându-mă sub un control jignitor și putându-mă oricând opri de a mă mai ocupa cu mișcarea Oastei pe baza că Oastea Domnului este exclusiva proprietate a Consistoriului din Sibiu. Care lucru însă nu l-ar fi putut dovedi decât prin smulgerea de declarații jignitoare de la mine.

La această declarație am trimis răspunsul de mai jos:

Document

Înalt Prea Sfințite Stăpâne!

Am primit la timp formula de declarație ce mi s-a trimis. Pentru mine însă a fost ceva penibil această declarație. M-a jignit și m-a mâhnit adânc. Sunt urmărit în ea - eu și toată lucrarea mea - pas cu pas ca un sectar, ca unul gata să apuce un drum greșit și trebuie oprit din drumul acesta cu Declarație.

La sfârșitul unei vieți de jertfă cred că nu meritam și această lovitură sufletească.

Întreaga Declarație se răsfrânge penibil asupra mea. Ea strigă cât de colo că trebuie luate măsuri de precauție contra mea și a lucrării mele. Și mă întreb, de ce vine această jignire tocmai la sfârșit când ar trebui să am o mângâiere după o lucrare în care am pus totul? Pentru că am voit să plec la București? Dar eu am făcut lucrul acesta pe față și deschis. Acolo e articolul În capitala țării în care spuneam cu ce planuri merg acolo. Puteam eu oare să merg la București în viesparul criticanților și vrăjmașilor Oastei, cu gândul de a depăși hotarele Bisericii mele? Numai un nebun ar fi putut concepe așa ceva. Am vrut să merg la București cu un ideal de lămurire a muncii și a cadrelor de luptă ale mișcării. Prin Sfântul Sinod urma să dau Oastea Bisericii și prin Capitală Țării întregi.

În numărul de Anul Nou ce urma să iese la București făcusem un plan de reorganizare a mișcării, un plan de dimensiuni largi, un plan pe care îl voi lăsa în memoriile mele ca pe un document istoric de care nu-mi va fi rușine.

Sunt cu conștiința tare și curată că n-am avut nici un gând și nici o intenție contra Bisericii mele. Iar dacă totuși se crede că Lucrarea Oastei a depășit hotarele ortodoxiei, să se spună acest lucru deschis și să se trateze în consecință. Autoritatea Bisericească are oricând acest drept fără să ia spre acest scop declarație de la mine.

Repet: Declarația ce mi s-a trimis este o jignire pentru mine. Iscălirea ei ar însemna iscălirea unei sentințe de pedeapsă morală pentru mine și ceea ce am lucrat.

Declarația o aflu nemeritată și prin felul cum se ocupă cu mișcarea Oastei. O Mișcare pronunțat duhovnicească e coborâtă la o târguială între doi «comercianți». O Mișcare ce a cuprins de mult toată țara e îngrădită între hotarele unei Arhiepiscopii. Și Sf. Sinod e desigur chemat să controleze această Mișcare și să-și spună cuvântul. Dacă Sf. Sinod va socoti că e periculoasă și a depășit hotarele ortodoxiei - aștept sentința.

Declarația ce mi s-a trimis - în diferite subtile forme - îmi ia totul, ceea ce am creat eu prin munca și jertfa mea. Omoară intiativa unui om care a făcut ceva, și, de va fi în voia Domnului, va mai putea încă munci și crea.

M-a mâhnit atât de mult această declarație, încât era să nu mai reflectez nimic. Să las totul în seama Dreptului Judecător, să dau un comunicat lămuritor către ostașii din țară și să-mi scriu memoriile.

Mi-am dat însă seama că totusi e mai bună o întelegere - altcum desigur ar suferi și Miscarea.

Alăturat am precizat în puncte clare și scurte ceea ce poate readuce pacea, bună-înțelegerea și prosperarea Lucrării.

Aveți în această declarație asigurarea pe care o doriți mai mult: Sibiul este și rămâne sediul Mișcării și al foilor.

Tipografia Vă rog să o lăsați așa cum este căci ea este rodul jertfelniciei vieții mele și țin la această avere în care am pus totul. Ea rămâne fiului meu Tit cu testament, să o pună și mai departe în slujba Domnului.

De altcum, după mine rămâne un copil blând și bun. O pașnică conlucrare cu el este asigurată. Doresc însă să-i asigur și eu o viață pașnică. Căci a-i lăsa averea tipografiei - în care se află și averea lui personală de la Vidra - cu un «control în toate», asta poate fi pentru el o amărăciune pe întreagă viața lui.

Un control bădăran și jignitor (și e aproape regulă generală acest lucru pentru controluri), ar încurca numai lucrurile și i-ar face băiatului meu zile amare pe întreaga viață a lui. De aceea țin, ca la viața mea, la zestrea tipografiei în care am pus tot ce am avut. Orice atingere în punctul acesta mă rănește.

Supravegherea și controlul spiritual ce-l are Biserica în toată vremea asupra Mișcării e de prisos să mai fie precizat cu jigniri pentru mine. Autoritatea Bisericească are doar oricând dreptul și puterea de a lua imediat măsuri contra oricărei mișcări care ar depăși hotarele Bisericii și ale ortodoxiei.

Î. P. S. Stăpâne! Vă rog foarte mult pentru lichidarea unei stări care mă ține într-o continuă mâhnire sufletească. Cu sănătatea sunt mult mai bine; mia revenit dorul și puterea de a munci mai departe. Vreau însă să am și eu ceea ce trebuie unui om care muncește și creează: dreptul de a nu fi stingherit cu condiții jignitoare și umilitoare. În asemenea condiții. orice continuare și colaborare de muncă pentru mine este imposibilă.

Am formulat punctele de alături pentru restabilirea «dragostei celei dintâi» și pentru reînceperea activității cu puteri îndoite.

Vom concentra din nou toate energiile Oastei. Am schițat un program de lărgire a cadrelor de muncă pe care-l voi discuta cu Î. P. S. Voastră, iar la praznicul Oastei de la Rusalii, vom pune în Sibiu o nouă pășire a Oastei, o nouă avântare spre culmile biruinței. Î. P. S. Stăpâne!

Vă rog să aveți toată încrederea în acela pe care Domnul vi l-a arătat să-l chemați la Sibiu. Vă rog lăsați Duhul Domnului să lucreze ceea ce mai are de lucrat prin vasul acesta slab.

Rugând pe Domnul să-Și coboare darul păcii și iubirii Sale peste noi, am rămas

al I.P.S. Voastre - Pr. I. Trifa

Geoagiu Sanatoriu, 27-01-1934.

Ce reiese din acest răspuns? Că doream stăruitor o împăcare a lucrurilor cu toate că fusesem jignit prin ceea ce îmi cerea Mitropolia. Și ceream doar atât: să nu mi se taie aripile cu îngrădiri și controluri jignitoare. Ceream numai libertatea de care orice inițiativă creatoare are lipsă.

Ce ceream eu?

Dovadă despre aceasta e și declarația de mai jos care însoțea răspunsul meu, din care se poate vedea că eu eram gata să cedez și din ceea ce era al meu numai să se restabilească dragostea cea dintâi.

Declarație:

Subsemnatul Iosif Trifa recunosc că publicația săptămânală din Sibiu Lumina Satelor este proprietatea Arhiepiscopiei Ort. Rom. de Alba Iulia și Sibiu, fiind subsemnatul redactorul și administratorul ei.

De asemenea recunosc că foaia Oastea Domnului - inițiată și redactată de subsemnatul preot I. Trifa ca anexă la Lumina Satelor apare sub controlul spiritual al Arhiepiscopiei. Arhiepiscopia având și pe viitor tot dreptul de control dogmatic și canonic asupra celor ce se publică în ea.

Contabilitatea acestor publicații se va purta împreună, la un loc, din partea subsemnaților pr. I. Trifa și Arhiepiscopia Ort. Rom. de Alba Iulia și Sibiu.

Sediul publicațiilor susnumite și al mișcării Oastei Domnului este și rămâne Sibiul.

Tipografia, Librăria și Compactoria care poartă emblema Oastea Domnului (din Sibiu, Str. Avram Iancu, nr. 5) sunt proprietatea subsemnatului preot Iosif Trifa.

Din clișeele depozitate la tipografia Oastei Domnului cele folosite la editarea cărților scoase de mine, preotul I. Trifa precum și cele făcute în scopul editării - sunt proprietatea subsemnatului. Celelalte clișee aparțin foilor - și se vor pune la dispoziția foilor.

Cu sufletul mereu rănit

La răspunsul meu de la Geoagiu, I.P.S. Sa n-a mai reflectat. Am înțeles că iarăși s-a supărat. Și a urmat iarăși o lungă tăcere. Eram cu sufletul mereu mâhnit. Aici voi spune că ceea ce m-a rănit mereu în cei 12 ani de Oaste, era și faptul că acolo unde trebuie să văd jertfa unui Pavel, apostolul, vedeam mereu preocupări și fapte pe care nu trebuia să le văd și despre care voi mai scrie de altă dată, pe larg.

Întors de la cimitir

Într-aceste, probabil și de atâtea mâhniri și dureri strânse în sufletul meu, boala a luat o întorsătură violentă.

În două luni, boala mă făcuse o umbră, un schelet. Totul părea sfârșit. Eram în calea spre cimitir. M-am împărtășit eu, sectarul și îmi așteptam sfârșitul călătoriei.

(În legătură cu acest moment vom da pe larg de altă parte, mărturia scrisă a păr. Vasile Ouatu de la București, preotul care a fost chemat să-i dea părintelui Iosif împărtășania de moarte).

Dar - printr-o adevărată minune - Domnul m-a întors din calea ce ducea la odihna veșnică, și m-a trimis iar la front ca să se împlinească Scripturile că orice jertfă adevărată trebuie să-și ducă până la sfârșit drumul crucii.

Mizerii și jigniri

De mult mi se tot arunca vorba că am făcut bani cu Lumina Satelor. Am pus pe fiul meu Tit să facă o socoteală privitor la administrarea foii pe timpul cât a fost în mâna mea (de la 1 octombrie 1931 - la 1 august 1934). Și când colo, ce arată socoteala? Că eu am jertfit de la mine (din banii cărților mele și a tipografiei) peste 200.000 lei pentru susținerea foilor. Foile lucrau cu deficit. Nemaiputând suporta acest deficit, am cedat administrația foii Lumina Satelor urmând ca pentru foaia Oastea Domnului să mi se plătească numerele de care aveau lipsă.

Aici însă, părintele Secaș - care luase administrația foii Lumina Satelor - a început a-mi face mizerii și jigniri. Chitanțele se plăteau cu mustrări, cu reduceri, etc. Mi se făceau mizerii și jigniri care treceau și hotarele bunei cuviințe.

Îmi era imposibil să mai lucrez în situația aceasta. Se iviseră apoi și în mersul duhovnicesc al Oastei anumite tendințe și îndrumări noi, care depărtau mișcarea de pe calea pe care pornise la început - lucruri despre care descriu mai pe larg în altă parte. Trebuiau lămurite și aceste lucruri.

Un gând bun - bruscat

După toate cele arătate până aici, își poate da seama oricine, că în mersul Oastei trebuie o clarificare, o punere la punct a anumitor lucruri. Martor îmi e Domnul de Sus că am încercat necontenit acest lucru.

De trei ori i-am propus I.P.S. Sale un sfat restrâns cu ofițerii mai de seamă ai Oastei (frații de la București, etc). În care sfat să punem definitiv la punct lucrurile care tulburau bunul mers al Lucrării.

Am propus acest sfat întâi, îndată după tulburarea cu mutatul la București. Dar I.P.S. Sa nu l-a primit. I-am cerut a doua oară în preajma celui de al treilea congres al Oastei. Și l-am cerut a treia oară, acum pe urmă. Înainte de Nașterea Domnului ce a trecut, vorbisem cu I.P.S. Sa de acest sfat. I-a plăcut ideea și a rămas să-i chem pe frații de la București, de Crăciun. Dar frații n-au putut veni de sărbători. Au venit însă duminică după Nașterea Domnului (Păr. Vasile Ouatu și fr. I. Gr. Oprișan).

Cu toții aveam nădejdea și bucuria că vom lămuri toate lucrurile și vom pleca iarăși la luptă cu dragostea cea dintâi. Plănuisem să dau la foaie un comunicat despre acest sfat, ca o încurajare și înviorare a fronturilor.

Înainte de a ne prezenta la reședința mitropolitană, noi am precizat anumite puncte care ar fi de lămurit. Nu mergeam însă să impunem ceva, ci mergeam, așa cum se merge la orice sfat de lămurire a lucrurilor: unul spune o părere, altul alta... unul mai pune, altul mai lasă.

Însă, în loc de o astfel de pașnică înțelegere, I.P.S. Sa îndată, de la început, s-a arătat extrem de nervos, aspru și nerăbdător. Nici nu ne îngăduia să vorbim. Iar pe mine, îndată, de la început, m-a bruscat cu vorbe aspre: să se știe, odată pentru totdeauna, că Oastea Domnului este inițiativa mea... părintele Trifa a pus aici cel mult ceva din personalitatea lui... părintelui Trifa nu-i aparține nimic, etc., etc....

Această aspră și neașteptată ieșire făcea imposibilă orice continuare a discuțiilor. Eu m-am retras adânc mâhnit.

Amintesc acest lucru pentru ca oricine să vadă și să judece din a cui pricină s-a tulburat Oastea. Eu stau cu conștiința împăcată în fața lui Dumnezeu, în fața Bisericii mele și-a neamului meu. Am făcut totul ce se putea face ca Lucrarea Oastei să-și poată continua drumul ei de lumină. Răspunzători, sunt cei care din lipsă de tact și de dragoste, au împins lucrurile pe altă cale.

Ce-i cu tipografia Oastea Domnului ?

În sfatul nostru, I.P.S. Sa s-a tulburat îndată de la început pe chestia tipografiei Oastea Domnului. I.P.S. Sa, în timpul din urmă, are o aspră pornire împotriva acestei tipografii. Întreg atacul se dă acum cu furie împotriva acestei tipografii.

Coloanele foii Lumina Satelor sunt pline acum de chestia cu tipografia. Pentru lămurire precizez următoarele:

Fiecare om are în viața lui un ideal: unul să-și ridice o casă cât mai frumoasă, altul să-și lărgească moșia, altul să-și facă cele mai mari comodități de trai tihnit, etc.

În anii din urmă am vrut și eu un ideal evanghelic: să am o tipografie proprie pe care s-o pun cu totul în slujba Domnului.

Puteam și eu să am idealul unei case, căci iată, ajuns acum la bătrânețe, - sunt un om fără casă și fără muncă. Eu însă mi-am ales idealul unei tipografii.

Încălzit de acest ideal mi-am cumpărat o tipografie din Germania, o tipografie modernă cu un milion și jumătate.

Adevărat că fusesem puțin prea răpit de aripile dragostei pentru lucrul Domnului. În cea mai mare parte, Tipografia urma s-o plătesc cu cambii grele de câte 40.000 lei lunar. Dar mi-am zis: fie! voi pune în cumpănă tot ce am și Domnul nu mă va lăsa.

Și au urmat zile grele: am căzut pe front. A trebuit să plec la Geoagiu. Părea totul pierdut. Dar Domnul nu m-a lăsat. Fiul meu Tit mai avea încă de vândut o bucată de pământ din averea mamei sale. Și am pus-o la cumpănă și pe aceasta pentru salvarea tipografiei. Au mai strigat frații ajutor pentru Turnul cel mare - și astfel ne-am putut târî mai departe, dibuind între a birui sau a cădea.

Ani de zile am luptat cu greutățile, cu mizerii și jertfe, pe care Singur Domnul de Sus le cunoaște, pentru a salva această tipografie. Cu pieptul zdrobit am scris mereu, de pe pat, cărți și foi pentru a putea alimenta fronturile și tipografia.

Și Domnul n-a trecut cu vederea jertfa robului Său. Cu prețul sănătății mele, am salvat tipografia, achitând și prea venerabilului Consistoriu, ultima datorie ce o mai aveam acolo.

Și acum ce se întâmplă? Ceva nemaipomenit! Sunt strigat în fața poporului și în fața fraților ostași ca un fur și tâlhar. Și sunt poftit să dau înapoi ceea ce n-am furat (Psalm 69, 4). Cică, mi-am furat tipografia. Adică cum și de ce? Fiindcă tipografia stă pe numele meu.

Dar să precizăm lucrurile. Tipografia a stat de la început pe numele meu. Pentru că o cumpărasem eu personal și pentru că ea trebuia să stea pe numele cuiva. Pe numele Oastei nu putea sta și nici nu poate sta pentru că Oastea nu este societate și persoană juridică. Repet: tipografia a stat, stă și va sta pe numele aceluia care a cumpărat-o și a salvat-o cu prețul vieții și sănătății sale. Și repet făgăduința ce-am făcut-o: tipografia a stat, stă și va sta pentru totdeauna în slujba Domnului și-a Oastei Lui.

Însă, celor din strada Mitropoliei le-a venit o poftă grozavă de a pune mâna pe această tipografie salvată. De aceea i-a apucat acum o dragoste grozavă pentru frații ostași. De aceea strigă că tipografia trebuie ștearsă de pe numele meu. Dar atunci pe-al cui nume poate sta și-a cui poate fi? A Consistoriului, zic ei, pentru că Oastea aparține, oficios, Consistoriului.

Aici însă îmi spun cuvântul meu răspicat: Până la ultima mea suflare voi protesta și nu voi ceda să treacă tipografia Oastea Domnului pe numele Consistoriului din Sibiu.

După cei care m-au stors cu chirii grase și neomenoase... după cei care m-au strâns de gât cu camete grele și amenințări de proces, când muream la Geoagiu și Davos... după cei care râdeau și strigau că mă înec - după aceștia voi striga și din mormânt, că n-au nici un drept la averea tipografiei.

De ce țin eu la o tipografie proprie?

Pentru că am văzut cât de grea se simțea oficialitatea în lucrurile privitoare la evanghelizare prin puterea scrisului tipărit. Am văzut cât de greu se poate tipări o carte, o foaie. Și asta m-a îndemnat să am o tipografie proprie, în care să pot lucra nestingherit.

Din dorul și dragostea mea pentru lucrul Domnului, îmi trebuia o ieșire, o revărsare.

Și aceasta a fost și este tipografia Oastea Domnului: o revărsare de viață duhovnicească.

O dovadă: În decurs de 5 ani această tipografie a tipărit și răspândit 372.400 cărți și 2.305.000 foi religioase.

Este o crimă o tipografie proprie?

Eu mă întreb: dar de când este o crimă o tipografie proprie pusă în slujba Domnului și a Bisericii?...

Dar de când este o crimă inițiativa particulară? Amintesc aici o pildă: Un preot din Franța, un nebun de felul meu, a plecat de la țară cu un ideal: s-a așezat la Paris, și-a deschis o tipografie proprie și a tipărit toată literatura Sfinților Părinți în aproape 400 de cărți uriașe (colecția Migne).

Ceea ce n-a făcut oficialitatea, a făcut inițiativa și râvna unui preot. Oficialitatea se mișcă mai greu și trebuie să se bucure când apare revărsarea inițiativei particulare.

Mă întreb: tipografia Arhidiecezană are trei mașini. De ce n-a făcut minuni cu ele? Și de ce poftirea de a se mai alătura și tipografia mea lângă cele trei, în marea cea moartă de la nr. 45?

Fapte, nu vorbe

Despre ce crimă e o tipografie proprie mărturisește și faptul că foaia Isus Biruitorul în tipografia proprie, se poate abona cu 120 lei anual, iar Lumina Satelor cu 180 lei. Și, cică, tot eu sunt stăpânit de duhul mamonismului... și sunt lup îmbrăcat în piele de oaie.

Și este o primejdie?

Și mă întreb: este și poate fi pentru Biserică primejdie o tipografie proprie, a unui preot? Păi n-are Biserica la îndemână toate mijloacele să strige în lumea credincioșilor împotriva acestei tipografii când ea ar fi contra Bisericii?

Ba da, dar aici este vorba de ambiția celor care vreau să dea buzna în jertfa și înfăptuirea altora.

Tipografia Oastea Domnului trebuie prigonită și oprită în lucrarea ei, fiindcă făcea treabă și primejduia din greu împărăția iadului.

Și acum, iată, nu mai e primejdioasă. Fiind opriți, cu ajutorul forței publice, să mai tipărim foaia Isus Biruitorul - tipografia stă acum închisă. Iar ostașii de la fronturi strigă: Ni-e foame! ... trimiteți-ne hrană! ... (cum mărturisesc scrisorile ce le primim).

Cu adevărat, se împlinește ceea ce spuneam: diavolul n-a mai putut suferi această tipografie. I-a dat o lovitură. Dar Domnul nu ne va lăsa. Lui I-am predat această tipografie și El o va apăra!

Să mergem mai departe

Și acum, după lămurirea cu tipografia, să urmărim mai departe lucrurile, așa cum s-au desfășurat.

După nereușita sfatului, adânc mâhnit în sufletul meu, a doua zi, mi-am înaintat demisia din postul de preot la catedrală, pentru ca să nu mi se spună că trag o leafă în zadar, neputând sluji la catedrală din cauză de boală. Odată cu aceasta, am sistat redactarea și tipărirea foii Oastea Domnului care era o creație spirituală a mea, pornită și înfăptuită de mine.

Vine Isus Biruitorul

Iar pentru viitoarea mea activitate, mi-am zis: am clădit până acum, cu jertfa sănătății mele două case: foile Lumina Satelor și Oastea Domnului (din care azi sunt batjocorit).

Acum mă văd poftit afară, cu aspreală. Cu ajutorul Domnului, voi încerca să mai clădesc o casă nouă, în care să lucrez fără să mai fiu pus sub tutela administrativă și spirituală a părintelui Secaș, sau altora.

Și am căzut în rugăciune fierbinte, cerând Domnului, cu lacrimi de foc, să-mi arate El, ce este de făcut. Și Duhul Domnului m-a oprit la o foaie nouă, inspirându-mi și preafrumosul și mult spunătorul ei nume: Isus Biruitorul.

Am scris plângând și rugându-mă numărul prim din această foaie. La fiecare rând, Domnul părea că-mi spune lucruri mari. Ajunsă la fronturi, foaia a făcut mare răsunet (a ajuns la fronturi printr-o adevărată minune, căci dacă s-ar fi simțit la vreme de apariția ei, toate puterile din lume ar fi fost pornite să o oprească).

Din toate părțile a început a curge bucuria celor ce se bucurau de această foaie. În scurt timp, ea a strâns câteva mii de abonamente și, dacă n-ar fi fost oprită, ea ar fi umplut fronturile cu hrană duhovnicească.

Isus Biruitorul - oprit

După demisia mea din postul de preot al Catedralei, Consistoriul s-a pornit imediat la ofensivă contra mea. Mai întâi și întâi Lumina Satelor a publicat o înștiințare neadevărată că eu m-am retras în bună înțelegere, de la conducerea Oastei din cauză de boală, etc.

Dar odată cu această înștiințare, a sosit la fronturi și Isus Biruitorul care spunea că sunt sănătos și dornic de muncă. Atacul s-a pornit acum contra lui Isus Biruitorul.

I.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae a sesizat imediat Prefectura, Poliția, Ministerul Cultelor, Ministerul de Interne, dând alarma că aici la Sibiu un preot vrea să facă ruptură în Biserică... tulburare în popor... primejdie mare... să fie oprită imediat foaia Isus Biruitorul prin care vrea să facă această răscoală.

Și i s-a dat crezare. La intervenția I.P.S. Sale, s-a oprit ieșirea pe mai departe a foii Isus Biruitorul. Numărul doi era să fie și mai frumos, dar a fost oprit.

Și s-a dat poruncă în țară ca nu cumva să mai răsară pe undeva Isus Biruitorul.

Se împlinesc Scripturile. Azi Isus Biruitorul e păzit de forța publică. Dar El va prăvăli piatra și va ieși Biruitor.

Cu călușul în gură

Ca unui om primejdios, mi s-a pus călușul în gură. Orice aș încerca să tipăresc aici la Sibiu, fie învățături, fie înștiințare pentru abonații și cititorii mei, la intervenția Mitropoliei, sunt oprit de cenzură.

Sunt ținut cu călușul în gură, iar în vremea asta Lumina Satelor se repede asupra mea cu fel de fel de acuze.

Biserica și Duhul Sfânt

Un sf. părinte spune că în Biserică totul e Lucrarea Duhului Sfânt. Totul e duh și dragoste. Dar mă întreb: oare lucrarea Duhului Sfânt este aceasta când cu forța publică astupi graiul unui preot care n-a făcut nici o altă crimă decât că L-a vestit 12 ani pe Isus și vrea să-L vestească mai departe?

Biserica își are judecățile ei și judecătorii ei; de ce dar apelezi mai întâi la forța publică?

Să judece Domnul!

O absolvare - ca unui măturător

Și acum să continuăm cu cele ce s-au întâmplat mai departe. După demisia mea, pe care Mitropolia a tâlcuit-o după litera legii - mi se trimite un act oficios de zece rânduri prin care mi se aduce la cunoștință că sunt absolvit de toate însărcinările ce le-am avut 12 ani cu mișcarea Oastea Domnului inițiată și creată de mine. Strașnic lucru: un om a creat, timp de 12 ani, prin muncă și jertfă, un curent religios - și acum vii, d-ta Consistoriule, și, printr-un act de birou, îi dai drumul acestui om, așa cum i-ai da drumul unui măturător oarecare.

O imposibilitate morală tot atât de mare ca și când unei ape curgătoare i-ai spune: apă curgătoare! te absolv și îți iau însărcinarea de a mai curge. Sau: vântule! te absolv și îți iau însărcinarea de a mai sufla.

Ce rușine!

La o așa absolvire - un așa răspuns

La o astfel de absolvire, eu am răspuns așa cum am răspuns, că însărcinarea ce o am în Oastea Domnului, Singur Domnul mi-o poate lua.

Mitropolia spune că am greșit contra canoanelor în acest răspuns. Dar eu susțin că mai întâi a greșit Mitropolia contra canonului dragostei, căutând să mă scoată din mișcarea Oastei cu un act de birou, în loc să caute o înțelegere pe cale de dragoste și pace. Sf. Sinod va judeca și hotărî care unde am greșit.

În acest înțeles a scris și preotul Manea Popescu, în ziarul Credința : dacă se găsea la sfințitele fețe din părțile Sibiului ceva prudență, puțin tact și un pic de dragoste creștinească, cele întâmplate se puteau evita... Oricum ar fi, mișcarea părintelui Trifa, era o mișcare cu caracter religios, iar astfel de mișcări nu se stăvilesc prin ordine de birou, ci prin altceva mai fin, mai puternic, mai convingător.

Dar acest ceva nu poate porni decât de la oameni duhovnicești... ordinul de absolvire al Consiliului Arhiepiscopesc din Sibiu e o mare gafă (ziarul Credința din 28 ianuarie 1935).

Episcopul și preotul

Mi se face o lungă predanie despre ce spun canoanele cu privire la legătura dintre episcop și preot. Da! Recunosc! Așa-i! Totul e așa! Dar, pe lângă canoane, între legătura dintre episcop și preot, trebuie să mai fie ceva și din ceea ce se cheamă dragoste. Episcopul să fie un adevărat părinte pentru preoții lui. Cum zice și ap. Pavel: episcopul să fie fără prihană, nu îndărătnic, nici mânios... ci iubitor de bine, drept, sfânt, înfrânat (Tit 1, 7-8).

La reședința episcopală, preotul muncitor vrea să vadă totdeauna jertfa unui Pavel, Apostolul, și dreptatea unui Ioan, Apostolul.

Altcum numai cu canoanele, nu se pot administra sufletele.

Precum am înțeles că îi scria cu prilejul acestor frământări I.P.S. Sale, un ofițer de la Oaste: dacă în decurs de 12 ani n-ați putut câștiga cu dragostea sufletul și inima unui preot jertfitor, ce am putea face noi, ăștia de la fronturi?...

Fiul cel pierdut nu se întoarce acasă cu termen de 8 zile și cu aspre acuze și ocări, ci cu altceva...

Eu n-am ieșit din biserică

Și astfel s-a aruncat în popor sperietura, cică eu am ieșit din Biserică... că sunt sectar... și lup îmbrăcat în piele de oaie.

Toate acestea sunt sperieturi. Eu mi-am iubit și-mi iubesc Biserica. Și nu numai cu vorba, ci și cu fapta. Eu am făcut Bisericii mele tot binele pe care îl putea face un slujitor al ei. Dovadă îmi sunt frații ostași care umplu bisericile. Eu mi-am iubit și-mi iubesc Biserica, nu cu vorbe goale, ci cu muncă și cu jertfă. Eu sunt și vreau să rămân până la sfârșit un devotat slujitor al Bisericii.

Demisia mea dintr-un post vremelnic nu înseamnă ieșirea mea din Biserică, sau din preoție. Eu sunt și vreau să rămân până la sfârșit un preot. Și dacă nu pot merge la biserică să fac slujbă, din cauză de boală, îmi fac slujba mea de preot de pe patul de suferință vestind Evanghelia pe calea scrisului și a tiparului.

Că eu am un conflict cu ierarhul meu - asta e altă socoteală. Asta-i o chestie care trebuie judecată de forurile noastre superioare bisericești. Că și noi, slujitorii Bisericii - ca orice altă tagmă - ne avem calea noastră ierarhică, care judecă conflictele dintre noi.

Până nu se va face această judecată, protestez contra acuzei ce mi se aduce în fața poporului că am ieșit din Biserică.

Sperieturi

Pentru a speria poporul și lumea ostașilor, foaia Lumina Satelor ridică asupra mea fel de fel de acuze. Cică am vrut să fur Oastea... am vrut să fug din Biserică cu Oastea... am vrut să ruinez foaia Lumina Satelor, etc.

Stau mirat și mă întreb: oare eu un om mic și bolnav, sunt cu adevărat atât de tare și primejdios? Mă mir că nu mi se aduce și învinuirea că aș fi vrut să fur Mitropolia de la nr. 45.

Cei de la Lumina Satelor trebuie să-și dea seama că cu sperieturi nu poți merge până la capăt.

Eu am scris 12 ani, cu sânge de jertfă, ceea ce am scris. Se înșală cei ce cred că pot șterge acest scris cu câteva pagini de lămuriri. M-am topit ca o torță de lumină, aprinzând în suflete lumina lui Hristos. Se înșală cei ce cred acum că pot face lumină contra mea cu câteva pagini de foaie și cu chipul unui lup îmbrăcat în piele de oaie.

În audiență la I.P.S. Sa Patriarhul Miron Cristea

În fața grelelor acuze ce mi le-a aruncat Mitropolia prin Lumina Satelor, a trebuit să mă ridic de pe pat și să plec, în cap de iarnă la București, să protestez la Sf. Patriarhie.

M-am prezentat împreună cu părintele Vasile Ouatu la I.P.S. Sa Patriarhul Miron Cristea, care ne-a primit îndată cu toată dragostea, și ne-a reținut aproape 2 ceasuri.

A rămas mirat I.P.S. Sa din cele ce se întâmplă la Sibiu. În deosebi s-a mirat când i-am spus că I.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae mă oprește cu forța publică să scriu.

Ne spunea I.P.S. Sa Patriarhul cum un călugăr din București scoate o foaie (Glasul Monahilor) în care tot mereu atacă, dar I.P.S. Sa nu s-a gândit niciodată să-l oprească cu forța publică.

Am declarat în fața I.P.S. Sale Patriarhului, că sunt și vreau să rămân până la sfârșit un slujitor al Bisericii mele.

Foaia Ostașul Domnului

Aici voi aminti că Mitropolia din Sibiu n-a putut și nu poate suferi foaia Ostașul Domnului pe care o scoate iubitul meu tovarăș de luptă și de jertfă, părintele Vasile Ouatu din București. De ce această pornire? Pentru că Ostașul Domnului este o dovadă că Oastea Domnului nu aparține unui ierarh și unei ierarhii, ci ea este a tuturor celor care se ocupă cu ea și se jertfesc pentru ea. Însă ambiția personală și religioasă nu poate suferi acest lucru.

Voluntariat - sau Oaste oficială?

Am arătat până aici calea și frământările prin care a trecut Oastea. Voi spune că peste toate aceste frământări, mai era una care în timpul din urmă s-a arătat tot mai lămurit și prevestea furtuna.

Era tot mai pronunțată deosebirea de vederi în ce privește mersul duhovnicesc al Oastei. Se putea vedea acest lucru și din ținuta foilor Lumina Satelor și Oastea Domnului.

În foaia Oastea Domnului era o Oaste (Oastea cea dintâi) iar în Lumina Satelor se ivea alta, o Oaste nouă.

Creația Oastei a fost de la început un voluntariat. Cu luptători voluntari - preoți și mireni, - în toate părțile țării.

Un voluntariat duhovnicesc, care lucrează și activează în cadrele Bisericii. În acest înțeles - din prilejul discuției în jurul statutelor de la București - fratele I. Gr. Oprișan, a scris în foaia Oastea Domnului :

Tovărășia Oastea Domnului este un voluntariat duhovnicesc de care Biserica trebuie să se bucure, dar nicidecum ca să-l oficializeze. Biserica - respectiv Sfântul Sinod - are dreptul a supraveghea ca să nu se abată sufletele de la matca Ortodoxiei; are datoria de a îndrepta atunci când se fac greșeli și a capta toate energiile duhovnicești. Dar a oficializa, a pune pe calapod seva primăverii duhovnicești a sufletelor - este a opri tocmai rațiunea acestei revărsări de credință pe matca ortodoxiei noastre scumpe. (Foaia Oastea Domnului nr. 44, anul 1932).

De la începutul Oastei, eu m-am ținut pe linia aceasta. Și am luptat mereu în direcția aceasta, ca Oastea să fie și să rămână ceea ce Domnul a inspirat-o: un voluntariat de luptă duhovnicească în cadrele Bisericii.

În deosebire de acest voluntariat, Mitropolia de la Sibiu a plecat cumpăna tot mai mult spre oficializarea Oastei.

Cu prilejul adunării F.O.R.-ului de la Sibiu, acest lucru s-a putut vedea lămurit. S-a vorbit și s-a scris atunci deslușit despre cele trei societăți ale eparhiei: F.O.R, societatea Sf. Gheorghe și Oastea Domnului. Oastea Domnului nu mai era un voluntariat al țării întregi, ci era și o societate eparhială pusă sub același acoperiș cu alte două societăți.

Această amestecătură n-a plăcut ostașilor. S-a văzut aceasta și din faptul că - cu toate apelurile - ostașii n-au venit la Sibiu decât foarte puțini. Și cei veniți și-au arătat nemulțumirea.

Dacă n-ar fi fost ambițiile personale, regionale și eparhiale, Oastei i se putea păstra - printr-o lămurire pașnică a lucrurilor - drumul ei lămurit, de voluntariat duhovnicesc.

Pe lângă asta I.P.S. Sa insista tot mai mult să intre în foile Oastei și lupta confesională cu uniții, ceea ce, iarăși, nu cadra cu caracterul pur duhovnicesc de evanghelizare al Oastei, mai ales având în vedere faptul că avem în Oaste o mulțime de frați greco-catolici.

Mergeam vădit spre oficializarea mișcării. Eu însumi, eram mai mult numai o firmă pentru Oaste. Directivele se dădeau peste mine. Ca o dovadă amintesc numai faptul: în preajma adunării F.O.R.-ului, Lumina Satelor a publicat că în adunarea Oastei se vor lua hotărâri de mare însemnătate. Mie însă nu mi-a spus nimeni nimic despre această vestire. Am aflat-o și eu ca orice alt cititor, din foaie, fără să știu nimic cu toate că eram aci la Sibiu.

Și atunci eu mi-am zis în mine: desigur, în inspirația și creația Oastei Domnului eu am o răspundere, eu am o înfricoșată răspundere în fața Aceluia care m-a făcut trâmbițașul acestei mișcări... eu trebuie să suflu din trâmbiță deslușit... să arăt lămurit calea pe care Domnul a tras-o acestei mișcări. Altcum, în Ziua cea Mare a Judecății voi auzi fioroasa întrebare: Iosife! De ce tăceai atunci când trebuia să strigi de pe acoperișul casei?

În fața acestui examen de conștiință, mi-am zis: cu numele meu de inițiator al acestei mișcări, nu mai pot răspunde pentru o altă îndrumare ce i se dă și se va da Oastei. Nu mai pot răspunde pentru un lucru pe care e scris numele meu, dar nu mai e al meu.

Sub această apăsare de răspundere sufletească am scris la foaie acele tâlcuiri - cu călătoria spre Canaan, etc. - în care le dădeam fraților să înțeleagă că Oastea e la o răspântie... că vin cele două feluri de oști... că vine oficializarea Oastei.

Și iată ea vine. Vine repede. Prin Telegraful Român... preoții sunt invitați din oficiu să ia pe tot locul conducerea Oastei. Întrebarea este însă ce se întâmplă atunci dacă preotului nu-i place de Oaste și dacă se duce la ea numai din oficiu, dar nu din dragoste? Și așa, ia sfârșit voluntariatul Oastei. Și vine Oastea cea oficială.

Vine Oastea cea cu poarta largă.

Într-o adunare a Oastei, am înțeles că li s-a dat voie fraților să facă sporturi, să se dea pe gheață (să patineze), să cerceteze cinematografele bune, etc. Adică, iată, au început a se îndrepta exagerările părintelui Trifa.

Eu mulțumesc lui Dumnezeu că n-am adormit la post. Am suflat din trâmbiță în fața primejdiei. Am strigat adevărul. Și îl voi striga mereu, oricât de grea ar fi calea crucii pe care trebuie să meargă toți cei ce spun adevărul.

Iubiții mei frați ostași!

Am dat, până aici, pe scurt, o istorie din care puteți vedea că de la început, calea mea și calea Oastei, a fost calea Crucii, calea jertfei. Și calea aceasta nu s-a sfârșit. Istoria nu s-a sfârșit. În ea se scrie acum capitolul din urmă, capitolul cel mai greu: peste Golgota, la mântuire... Și peste calvar la biruință.

Vă rog iubiții mei - să nu vă pierdeți cumpătul din pricina necazurilor mele (Efes. 3, 13). Trebuia să se întâmple și aceasta. Orice jertfă adevărată își are drumul crucii. Aceasta a fost și este soarta de totdeauna a ucenicilor Domnului, care și-au luat pe suflet misiunea și s-au jertfit pentru Domnul. Drept răsplată, li s-a întins pe urmă cununa de spini și au fost târâți, ca niște făcători de rele, în fața dregătorilor (Luca 21, 12). Frații mei! Vă scriu cu ochii scăldați în lacrimi (2 Cor. 2, 4). A trecut o lună de când stau închis în temnița tăcerii. Sunt oprit cu forța publică să mai grăiesc despre Isus Cel Răstignit. Eu însă stau liniștit. Căci stau închis cu Isus Biruitorul. Stau închis pentru Isus Biruitorul - și El va birui.

Mulțumesc neîncetat lui Dumnezeu că m-a trecut mereu prin furtuni și izbeliști ca să trăiesc aievea Scripturile. Am ajuns acum la un capitol nou, la capitolul cel mai greu: când sunt prigonit, acuzat și batjocorit din toate părțile, iar eu trebuie să tac. Este acesta desigur, cel mai greu examen. Dar Cuvântul lui Dumnezeu mă întărește și mă mângâie, arătându-mi mereu că așa trebuia să se întâmple...

Din fața prigoanelor, m-am refugiat în cămara psalmistului David. Și am aflat aici tocmai ceea ce-mi trebuia. Niciodată nu l-aș fi înțeles pe psalmistul David, cu prigonitorii lui, dacă n-aș fi ajuns aici. Trăiesc acum aievea ceea ce spunea psalmistul: Scoală-Te Doamne împotriva urgiei potrivnicilor mei, trezește-Te ca să-mi ajuți și rânduiește o judecată (Psalm 7, 6). Căci Tu îmi sprijinești dreptatea și pricina mea și stai pe scaunul Tău de domnie ca un Judecător Drept (Psalm 9, 4). Nu mă lăsa Doamne la bunul plac al potrivnicilor mei (Psalm 27, 12). Apără-mă Tu Doamne de potrivnicii mei, luptă-Te Tu cu cei ce se luptă cu mine (Psalm 35, 1). Doamne, tu vezi, nu tăcea. Trezește-Te și scoală-Te să-mi faci dreptate, ca să nu zică în inima lor: aha! iată ce doream: l-am prins, l-am înghițit! (Ps. 35, 22-25). Ai milă de mine Dumnezeule, ai milă, căci la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare până va trece fărădelegea. Eu strig către Cel Preaînalt, către Dumnezeu, care lucrează pentru mine. El îmi va trimite izbăvire din Cer, în timp ce prigonitorul meu îmi aruncă ocări (Psalm 57, 1-3). Oricare le-ar fi puterea, eu în Tine Doamne nădăjduiesc, căci Dumnezeu este scăparea mea (Psalm 59,9). El este Stânca și Ajutorul meu, Turnul meu de scăpare (Psalm 62, 6). Mă încred în Dumnezeu și nu mă tem de nimic (Psalm 56, 4). Dumnezeu este - iubiții mei frați - adăpostul și sprijinitorul nostru. De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul și s-ar clătina munții în inima mărilor (Psalm 46, 1-3).

Frații mei! Multe aș avea să vă spun. Și multe vă voi spune din școala aceasta când Domnul îmi va reda libertatea de a grăi. Acum vă spun numai atât:

În fața mea stă acum, iubiții mei, drumul despre care zicea Mântuitorul: Vor pune mâna pe voi și vă vor prigoni: vă vor arunca în temnițe și vă vor târî înaintea dregătorilor, - din pricina Numelui Meu (Luca 21, 12).

Stau gata să plec pe drumul acestei cruci. Vă rog iubiții mei, să mă însoțiți cu rugăciunile voastre în acest drum. Vă rog să vă rugați pentru mine, ca Domnul să mă întărească.

Și dacă va fi să cad pe drumul crucii, eu vă rog iubiții mei, să nu mă uitați. Să nu mă uitați căci v-am iubit și vă voi aștepta pe toți în Ierusalimul cel ceresc, unde Domnul ne va mângâia pentru toate câte am suferit și ne va trece în odihna și bucuria Lui cea veșnică.

Vă salut cu cuvintele ap. Pavel: De aceea, preaiubiții și doriții mei frați, rămâneți tari în Domnul (Filip. 4, 1).

Acum se dă examenul cel mare al Oastei și al ostașilor. Cu ochii țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței voastre (Evrei 12, 2).

Cu ochii țintă la Isus Biruitorul! Cu El vom birui!

Preot Iosif Trifa

Aici se încheie prima parte din Istoria unei Jertfe conținând adevărul asupra tuturor celor petrecute până în februarie 1935 - scrisă de cel ce le-a pătimit.

Dar aceasta este doar prima parte a durerilor, doar pregătirea și începutul lungului calvar al acestui martir al lui Hristos.

Vor urma la rând toate celelalte popasuri din acest drum al crucii, a cărui primă parte se va sfârși cu moartea martirului Oastei în alt februarie. Cu trei ani mai târziu. Dar până atunci Istoria aceasta a mai cunoscut întâmplări mult mai zguduitoare. Le vom reda pe rând, credincioși mărturiei pe care am făcut-o la început: de a spune pe cât suntem în stare numai adevărul, adevărul curat, - atât despre întâmplările care s-au petrecut cât și despre oamenii din care S-a folosit în acest conflict Duhul Adevărului sau duhul minciunii.

După paginile 1-10 din Ostașul Domnului care publica Istoria unei Jertfe - pe pagina 11 apărea fotografia Patriarhului Miron, ca o expresie a supunerii față de autoritatea Bisericii și ca o dorință de a înfățișa încă odată adevărul că Oastea aparține întregii Biserici și nu este proprietatea exclusivă a unei eparhii, fie ea chiar cea a Sibiului...

Sub fotografia Patriarhului era scris:

I. P. Fericitul Păr. Patriarh Dr. Miron Cristea, sprijinitorul și susținătorul nostru în lucrul duhovnicesc.

Mulțumim și din acest loc Înaltului nostru Stăpân, pentru dragostea părintească ce ne-o arată și-l asigurăm de toată ascultarea noastră de smeriți și devotați fii duhovnicești ai Sf. noastre Biserici.

Îndată după aceasta apar la rând primele articole, poezii și scrisori sosite din țară ca răspuns la cele întâmplate. Din ele se vede atât uimirea cât și indignarea și hotărârea mulțimilor când au început să afle despre cele petrecute.

Le redăm la rând, după cum au apărut în acest prim număr de foaie a ostașilor, ieșit după lovitura dată împotriva Oastei, din ianuarie 1935.

Iată-le:

Prezenți la lupta începută!...

Frați ostași ai lui Isus!

S-a început iarăși furtunoasa zonă drăcească de prigonire a Duhului lui Dumnezeu. Căci scris este deslușit: toți cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniți (2 Tim. 3, 12). - Și - că partida aceasta pretutindeni stârnește împotrivire (Fap. Ap.28, 22).

Dar aceasta este soarta de totdeauna a adevăraților ucenici ai Domnului. Și acesta este semnul de adevărată urmare a lui Isus. - Aceasta este Crucea Domnului! Dar noi nu ne vom teme de nimeni și de nimica, afară de Unul Dumnezeu și de păcat. Căci Domnul zice:

Vai inimilor celor fricoase! Și mâinilor celor slabe și păcătosului, care umblă spre două cărări (Înțeleptul Sirah 2, 13).

Noi ne aflăm în această strâmtoare, în această zonă de prigonire, în acest Patmos - din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și din pricina mărturiei lui Isus Hristos (Apoc. 1, 9).

Dar noi vom răbda până la sfârșit, ca să ne mântuim (Mat. 24, 13). - Căci dacă vom răbda, vom și împărăți împreună cu El, iar dacă ne vom lepăda de El, și El Se va lepăda de noi (2 Tim. 2, 12).

Vom fi răbdători de suferință (Rom. 12, 12), pentru că prin răbdare vom dobândi făgăduința (Evrei 10, 36).

Răbdarea noastră ne va aduce biruință (Rom. 5, 4). - Noi vom lupta până la moarte pentru adevăr, și Domnul Dumnezeu Se va lupta pentru noi (Înțel. Sirah 4, 30). - Noi vom vorbi despre învățăturile Domnului înaintea împăraților, și nu ne va roși obrazul (Ps. 119, 46).

Noi vrem să ascultăm de Înțelepciune (de Isus) și să ne înțelepțim, și nu vrem să ne depărtăm de la dânsa, căci fericit este bărbatul ce-L ascultă și omul care va păzi căile Lui (Prov. 8, 33-34).

Noi vom rămâne credincioși în urmare - duhului de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea lui Isus (Efes. 1, 17), dat de Domnul într-o măsură bogată preaiubitului nostru trezitor și îndrumător pe căile adevăratei mântuiri sufletești - păr. Iosif Trifa, cu nume nemuritor - în istoria Bisericii noastre pravoslavnice, românești. - El ne-a trezit. El ne va și duce la ținta luptei începute.

Noi nu vom urma înțelepciunea cea pământească, sufletească, drăcească care are în sine pizma amară și un duh de ceartă (Iacov 3,14-15). Ci vom urma înțelepciunea care vine de Sus și care este întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roduri bune, fără părtinire, nefățarnică (Iacov 3, 17).

Noi vrem să fim cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să putem ținea piept împotriva uneltirilor diavolului (Efes. 6, 11). Noi vrem ca viața noastră de creștini pravoslavnici să fie îndreptată cu fața numai spre Răsăritul cel de Sus, numai către Soarele Dreptății - Isus. - Și nu și spre apus. - Inima noastră vrem să o dăm toată - Celui Răstignit pe Cruce - pentru noi!...

Preaiubite Părinte Iosife!

Noi din depărtatele fronturi ale luptei sfinte, la care ne-ai chemat și ne-ai înșiruit, răspundem cu credință și statornicie la apelul ce ni-l faci: Prezenți la datorie! Prezenți la luptă! cu vrăjmașul omenirii - diavolul!

Noi mergem înainte cu toată îndrăzneala în Domnul - cu Isus Biruitorul și cu Isus Biruitorul.

Te rugăm fierbinte: Fii cu noi Doamne - Începutul și Sfârșitul (Apoc. 1, 8), acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

Preotul Vladimir Popovici - ostaș din Basarabia

Înainte cu Isus Biruitorul!

Frați ostași pornim la luptă

cu nădejdea-n Cel din Cer

înaintea noastră merge

Cel ce vina lumii șterge

Deci priviți cu toții sus

calea lui Satan e ruptă

înainte frați la luptă

înainte cu Isus!...

Trecem azi prin clipe grele

vom avea de suferit

dar ostașul e să lupte

și să meargă înainte

cu privirea la Isus

moartea cade, iadul plânge

Satan mâinile își frânge

dar: înainte cu Isus!

Nu ne-nspăimântă moartea

frica a pierit din noi

înainte tot poporul

cu Isus Biruitorul

Cine vrea să lupte: vie!

cine nu, n-apoi rămâie

deci: înainte cu Isus!

Lipsurile nu ne-nspăimântă

suferința nici atât

cine e ostaș, să vie

dezertorii să rămâie

noi luptăm pentru Isus.

Țelul nostru și tot dorul

e Isus Biruitorul

deci: înainte cu Isus!...

Lupta noastră grea-i de-acuma

vom avea de dus nevoi

însă cât trăi-va unul

nu ne-om da nicicând înapoi

ci vom merge cu Isus

cine e ostaș să vie

dezertorii să rămâie

deci: înainte cu Isus!

Traian Dorz, ostaș - Sibiu.

Între adevăr și...

Păr. Mitropolit prin articolul Mărturisiri ce se impun, publicat în Lumina Satelor, zice: Mărturisesc că suntem foarte îndurerați de cele întâmplate, la care nu ne așteptam.

Citind acestea, îmi stă mintea în loc...

Căci în adevăr: Cum puteți fi îndurerat când însăși I.P.S. Voastră sunteți autorul acestui mare dezastru? Oare n-am așteptat noi destul? Oare timp de un an și ceva, în deosebi, câte n-am suferit noi în răbdare? Oare n-am venit noi cu tot respectul la I.P.S. Voastră, cu cele mai sfinte și cu cele mai curate dorințe, ca lucrul Domnului să meargă înainte? Oare nu v-am declarat-o noi deschis și categoric, că atitudinea I.P.S. Voastre și purtarea întru totul necuviincioasă a lui Iuda nu poate duce decât la rău? Și atunci când însăși I.P.S. Voastră, bizuit pe lume și nu pe Domnul, bizuit pe forța publică și nu pe puterea Evangheliei ați pricinuit dezastrul actual, cum mai puteți spune că mai sunteți îndurerat sau că nu ne-am așteptat?... Lipsa de dragoste a I.P.S. Voastre ne-a adus în situația grozavă de azi, de care noi nu mai răspundem, dacă nu reveniți și nu dați omului lui Dumnezeu deplina libertate de acțiune. Iubind pe toți și respectând pe toți, noi mergem înainte cu Isus Biruitorul. Pe noi nu ne înspăimântă forța publică, în care v-ați pus toată nădejdea. Noi suntem gata pentru orice jertfă. După pilda Sf. ap. Petru și Ioan, Fapte 4,13, noi vestim cu îndrăzneală Cuvântul lui Dumnezeu (Fap. 4, 13).

Ceea ce se întâmplă azi cu părintele Iosif Trifa, s-a întâmplat și cu Sf. ap. Petru și Ioan. Întocmai aceeași situație. În timp ce ei vesteau pe Isus, și încă pe Isus Cel Răstignit și Înviat, (Fap. 4, 10-12), vine autoritatea bisericească (Fap. 4, 5-7), și-i oprește că, n-au aprobare de la ei, că nu sunt învoiți și fiindcă Numele lui Isus nu le plăcea, cum nu place nici azi, - i-a oprit a mai vorbi despre Isus: ca să nu se lățească vestea aceasta mai departe în norod, să-i oprim cu amenințări și să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele Acesta, adică în Numele lui Isus. Și după ce i-a chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip nici să mai învețe pe oameni în Numele lui Isus.

Drept răspuns Petru și Ioan le-au zis:

Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu (Fap. 4, 17-19).

Iată situația creată păr. Trifa și - prin el - nouă tuturor care ne-am strâns în jurul Domnului Isus. Creștinii urăsc și prigonesc pe Isus!...

Ei vor un Isus mort, care nu vede, care nu aude, care nu judecă și nu răsplătește.

Noi vrem și rămânem cu Isus Cel Răstignit și Înviat, pe care ni-L predică Sf. ap. Petru și Ioan. Cu Acest Isus, tot înainte!

Preot Vasile Ouatu.

Suntem la datorie

Părintelui Iosif Trifa

Suntem la datorie

oricât vom suferi

căci Domnul bucuriei

mereu ne va-ntări.

Luptăm, luptăm înainte

așa precum ne-ai spus

din sfintele cuvinte

a Blândului Isus.

Oricât de mult ar curge

prigoane peste noi

suntem ostași ai Crucii

și nu dăm înapoi.

Nimic nu ne desparte

de-a lui Isus Oștire

când vântul urii bate

săltăm de bucurie.

Prigoanele și ura

s-or spulbera în vânt

noi vom lupta întruna

sub steagul Oastei sfânt.

(Poezia aceasta e a fratelui Gh. V. Lazăr - Iași. Melodia, auzită de la frații din Săsciori, jud. Alba, a fost notată de d-ul Orihan din București)

Noi nu ne trădăm părintele!

(1 Cor. 4, 15)

Dragostea lui Dumnezeu, care dorește ca toți oamenii să se mântuiască și să vină la pocăință (2 Petru 3, 9), ne-a chemat de pe căile pierzării acestei lumi la o viață nouă, la o viață în Isus, butucul viței (Ioan 15, 4).

Duhul Domnului a suflat peste noi ca și peste oasele moarte din cartea profetului Ezechiel, înviindu-ne la o viață nouă, trăită în Duhul și puterea Domnului Isus. Câtă fericire în sufletele noastre simțind că avem pace cu Dumnezeu, prin credința în Domnul Isus și că am intrat în această stare de har... (Rom. 5, 1-2). O, binecuvântat să fie Domnul că ne-a chemat de pe calea robiei și a osândei și a păcatului, pe calea pe care pășesc copilașii lui Dumnezeu (1 Ioan 2, 1, 12), fiii lumii (1 Tes. 5, 5), plină de pace, bucurie și mângâiere, dăruite de Sus.

O! Dar Domnul S-a folosit pentru această minunată Lucrare în inimile noastre de o unealtă smerită, care de 12 ani de zile a lucrat la porunca stăpânului ei, de-a deschide zăvoarele multor inimi, pentru Isus Domnul. Știți cine este această unealtă? O! O știți cu toții! E părintele scump Iosif Trifa. Cu durere până în adâncul inimii, am aflat că părintelui nostru i se dă cu piciorul și e alungat ca un câine din locul de unde a trâmbițat atât de puternic, trezirea, întoarcerea la Isus. Cum se poate ca acela care și-a cheltuit averea, odihna, energia și sănătatea pentru ca noi să aflăm pe Domnul, să fie atât de batjocorit? O săgeată ne-a trecut prin inimi când l-am văzut pe părintele nostru drag asemănat cu un lup îmbrăcat în piele de oaie și în același timp am primit sfatul să ne ferim de el !!!? O Doamne, ce grozăvie! Sf. Scriptură, Cuvântul Adevărului ne spune: De-ați avea zece mii de învățători în Hristos, totuși n-aveți mai mulți părinți, pentru că eu v-am născut în Hristos Isus prin Evanghelie. De aceea vă rog să călcați pe urmele mele (1 Cor. 4, 15). Ca și ap. Pavel pe Corinteni, tot așa și noi am fost născuți în Hristos Isus de păr. Iosif și nu de altcineva. De te voi uita Ierusalime, să mi se lipească limba de cerul gurii (Psalm 137, 6).

Scumpul și dragul nostru părinte Iosif, pentru Domnul Isus, noi nu vă uităm și nu vă trădăm. Sf. voastră ne-ați născut în Domnul, iar noi vă suntem copilași credincioși. Adunarea Oastei Domnului din Cernăuți, însuflețită de aceeași dragoste pentru Sf. voastră, alături de mine, vă iubește, vă sărută mâinile și este alături de Sf. voastră în războiul cel sfânt. Înainte cu Isus Biruitorul! Salutăm în același fel cu dragoste pe toți frații noștri iubiți din întreaga țară cu 1 Cor. 15, 53 și Rom. 15, 13. În numele adunării Oastei Domnului din Cernăuți,

Viorel Bujoreanu - student teolog.

Dezmințiri ce se impun

Cei de la Lumina Satelor, ca să inducă în eroare opinia publică și mai ales pe frații ostași, publică și părerile a doi frați de la București, care, zic ei, ar fi împotriva păr. Trifa. Dar însăși afirmațiile lor mărturisesc falsificarea adevărului. Noi nu credem, că unul măcar din frații de la București ar putea părăsi vreodată pe părintele Trifa.

Dar chiar dacă s-ar întâmpla aceasta, noi nu ne mirăm. Avem în Scriptură pilda lămurită. De la oameni noi nu așteptăm nimic. Domnul Însuși ne-a spus aceasta. Dacă pe El L-au prigonit, cum nu ne vor prigoni pe noi? Dacă pe El L-au părăsit TOȚI până și ucenicii, adică cei mai de aproape ai Lui, de ce să ne mirăm că unul sau altul din ostași s-ar despărți de Domnul și ar părăsi pe omul lui Dumnezeu, aruncând chiar cu noroi. Nu, nu, noi nu ne mirăm deloc. Noi ne așteptăm la orice, deoarece calea Domnului este calea suferinței și noi ca ostași hotărâți, pe această cale mergem; dar nu toți pot merge pe ea. În drum unii mai cad și nu-i de mirare să cadă și dintre cei ce predicau.

Dar, ca să vadă și cei de la Lumina Satelor că altul este adevărul, vom da în cele ce urmează părerile a câtorva frați de la fronturi (Cei de la Lumina Satelor au fost asaltați cu multe scrisori de la frații de pe fronturi, prin care sunt rugați a înceta cu abuzurile și ilegalitățile, declarându-le solemn că ei ostașii rămân alături de păr. Trifa, care i-a născut în Hristos. Pe acelea se vede, nu le convine a le publica).

Fratele Agapie Tocileanu - Munteni, Buzău - Ialomița, scrie:

Vedem că Satan cu toată oastea lui cea întunecată, a tăbărât asupra preaiubitului nostru drag părinte Iosif Trifa. Dar cu toate acestea noi știm că Isus Mântuitorul și Biruitorul, nu Se va lăsa batjocorit de nimeni. Noi ostașii Domnului, care suntem curați la inimă, cu toții vom cădea la picioarele Sfintei Cruci rugându-ne cu lacrimi, ca Domnul să ocrotească pe vasul cel ales, cucernicia Sa Părintele Iosif Trifa, prin care am cunoscut lumina și slava lui Dumnezeu.

Fratele P. Nicolae - Galați: Văzând faptele petrecute la Sibiu, știu bine că Satan, vrăjmașul nostru al tuturor, s-a revoltat peste măsură de tare. A văzut dușmanul că Domnul ne-a trimes pe preascumpul nostru Părinte Iosif Trifa să ne lumineze, și s-a înfuriat. Noi însă frații și surorile ostașe, aducem toate mulțumirile gornistului Domnului, care a cântat așa de tare și atât de frumos. Cu ochii înlăcrimați de bucurie am părăsit lumea și l-am urmat în căile Domnului, hotărându-ne cu legământ ca să nu ne mai întoarcem niciodată înapoi.

Păr. Iosif a căzut greu bolnav, dar tot n-a încetat a ne chema și să ne strige ca un bun părinte, din adâncul inimii sale. Chemarea a fost însoțită de jertfă. Ea a născut Oastea, ea a născut sufletele noastre pentru Domnul Hristos și Biserica Sa, pentru că păr. Iosif a pus la picioarele Domnului tot: avutul său, munca sa, agoniseala sa, sănătatea sa și chiar viața. Față de cele întâmplate la Sibiu, văzând cum s-a ridicat un val mare de împotrivire și răutate contra vasului slab și ales al Domnului, prigonind Oastea Sfântă, în semn de protestare, spunem din adâncul conștiințelor noastre că rămânem credincioși, prezenți la datorie cu mare recunoștință, pentru acel ce Domnul a auzit ruga noastră și l-a sculat din morți și l-a lăsat iarăși pentru noi mai departe.

Ca fii duhovnicești ai Bisericii noastre ortodoxe, ascultăm cu dragoste cântarea scumpă a părintelui Trifa.

Fratele V. Gândea - Poroschia, Teleorman: Ne dăm bine seama că la mijloc e prigoana izvorâtă din inimi de piatră sau de lemn... Noi o salutăm cu bucurie - ca pe orice obuz vrăjmaș - și credem că va pieri odată cu venirea ei. Dragostea este îndelung răbdătoare.

Ne-a mișcat mult Lupul în piele de oaie. Ah!... părintele acela care a contribuit, cu prețul vieții sale pământești, la renașterea sufletelor noastre și s-a topit în școala și cuptorul suferințelor, nu credeam să ni-l închipuiască cineva astfel... Eu am cercat însă să ridic pielea aceea de oaie ca să văd bine lupul și nu m-am mirat deloc când acolo în locul păr. Trifa am găsit pe altul... Știam că dragostea suferă totul, nu ceartă și nu pizmuiește. Unde le-o fi dragostea?!...

Noi am cunoscut și simțit imediat de ce s-a luat conducerea foilor din mâna păr. Trifa, deoarece scrierile de acum sunt reci, fără dar și sunt așa pentru că cei ce scriu n-au trecut prin acel cuptor în care s-a topit omul de care se leagă strâns întoarcerea sufletelor noastre pe calea biruinței. Așteptăm pe Isus Biruitorul.

Noi rămânem lângă păr. Trifa și împreună cu el Ostași ai lui Isus prin Sfântă Biserica Sa.

Fratele Ioachim Pârvu - Reșița, Caraș, scrie: Preascumpul nostru trezitor de suflete, preaiubitul nostru păstor sufletesc Iosif Trifa, Preotul lui Dumnezeu, este aruncat și vândut de frații lui, așa cum a fost Iosif din Scriptură la egipteni. Rugăm pe Atotputernicul Dumnezeu să-i dea putere să învingă, căci cu noi este Dumnezeu. Să lupte frații, să lupte surorile alături de Sfinția Sa.

Fratele I. Miron - Orhei, scrie: Noi nu ne putem lipsi de scumpul nostru slăbănog, de Părintele Iosif Trifa, care este părintele duhovnicesc prin care am cunoscut Sfânta Evanghelie și prin Evanghelie pe Hristos.

Fratele Tudor Neamu - Lisa, Teleorman: Din mila lui Dumnezeu și cu lumina căpătată prin cuvântul împrăștiat de păr. Iosif Trifa prin foile ce a condus și scrise cu mireasmă duhovnicească, ne-a atras la calea Adevărului potrivit învățăturilor Sf. Biserici.

În numele fraților ostași din această comună declar categoric că prin Isus Biruitorul suntem hotărâți a pierde lutul nostru păcătos și trecător, spre a câștiga sufletele. Așteptăm un congres sau o adunare mare, pentru a se lămuri și da dreptate păr. Trifa să lucreze și de aici înainte cu curaj pentru Isus Biruitorul, în care vedem cuvinte de foc sfânt și mireasmă dulce.

Au fost reviste religioase și vor mai fi, dar n-au dulceață pentru noi, ca cele scrise de păr. Iosif care a absolvit școala suferinței, școala Duhului Sfânt. Așteptăm foaia Isus Biruitorul, până atunci ne hrănim din Ostașul Domnului.

O lecție de la Dumnezeu

Pățania părintelui Secaș la manevra de la Săsciori, jud. Alba.

La Oaste s-a pornit o luptă nouă: contra părintelui Iosif. Căpetenia acestei lupte e părintele Secaș, cel care a mâncat - și mănâncă - din pâinea părintelui Iosif, cum zice psalmistul, ca apoi să spună că-i lup! Dar Dumnezeu i-a dat o lecție. O lecție ce va rămânea în istoria Oastei ca un răspuns al lui Dumnezeu. Școala în care i s-a dat lecția a fost Oastea din Săsciori și jur. Pentru a lămuri frontul din Alba, fără nici o socoteală, s-a fixat o mare manevră de iarnă în Săsciori, jud. Alba. Se așteptau vezi bine, cei de la Lumina Satelor, că vor avea zeci de comune și mii de frați. Nu s-a potrivit însă socoteala de acasă cu cea de la front.

Duminică dimineața toți frații din sat s-au dus la biserică. Din satele vecine de-abia au venit 5 frați - de la Sebeșul de Jos. După terminarea Sf. Liturghii, păr. Secaș a anunțat adunarea. Iată însă că nimeni nu s-a grăbit să ia parte.

Cei 5 frați veniți din Sebeș nu s-au dus la adunarea păr. delegat cu lămuriri, ci împreună cu frații din localitate, unde au plecat genunchii la pământ cerând de la Domnul Biruinței sprijin și ajutor pentru Oaste. Părintele Secaș a rămas doar cu 6 ostași și câțiva săteni. Acolo, după anumite planuri meșteșugite au început învinuirile contra părintelui Iosif. Iată însă că pe când vorbea mai cu foc delegatul Luminii Satelor, au început sătenii să-l întrebe și să-l întrerupă. Vasile Țivan strigă: acum puteți vorbi că pe părintele Trifa l-ați oprit să scoată foaia. I-ați oprit-o ca să puteți spune ce voiți iară Sf. Sa ca să nu se poată apăra. Eu nu sunt în Oaste dar văd minunile ce le-a făcut Oastea și văd cum acum vreți s-o distrugeți.

- Sunteți niște lacomi - strigă Partenie a Pali, - după ce a muncit atâta și s-a jertfit acuma l-ați făcut lup, acuma nu vă mai trebuie.

Astfel cică i-a trecut pofta de a mai vorbi și a plecat mâhnit spre Rarău.

Credem că cele de mai sus vorbesc destul de lămurit. Dumnezeu știe când și cum să plătească celor ce iau Numele Său în deșert...

Răspunsul fronturilor

Sute de scrisori venite de la frații ostași. Ce spun frații despre întâmplările de la Sibiu?

În legătură cu cele petrecute la Sibiu și față de cele săvârșite acolo, din ordinul Mitropoliei, frații de la fronturi au început să-și spună cuvântul. Părintele Iosif primește zilnic zeci de scrisori de la cei ce îi sunt fii și frați duhovnicești. Din multele scrisori spicuim, deocamdată, următoarele:

Un preot, vechi luptător

Prea cucernice și mult iubite părinte Iosif, în ajunul Bobotezei am primit, cum cred că au primit și ceilalți frați ostași, foaia Isus Biruitorul, care m-a uimit prin bogăția de material ce merge drept la inimă... Am nădejde că Domnul va fi cu noi, orice s-ar întâmpla, cerându-I pururea să vă țină sănătos, spre a alimenta și mai departe fronturile.

Cu sfinte salutări în Domnul nostru Isus Hristos.

Pr. Gh. Bogoride - Lăloaia - Bacău.

O soră din Țopa - Tr. Mare

Toată viața mă voi strădui să fiu prezentă la datorie după cât Domnul îmi va ajuta. Și Isus Biruitorul ne va ajuta să mergem înainte, pe calea Lui.

Aurelia Mândroiu - ostașă

De la păr. Vladimir Popovici

Răspundem la apelul scumpului nostru părinte Iosif, sus și tare: prezent la datorie. Și nu mergem cu dezertorii. Trimiteți Isus Biruitorul spre desfacere.

Pr. Vladimir Popovici - Ostaș, Glingeni - Orhei

Un alt mult râvnitor părinte

Iubite frate în Domnul, Iosif,

Din nr. 2 al foii L. S., am simțit că s-a produs ceva neobișnuit în conducerea foii și așteptam scrisul Sf. Tale care a venit prin Isus Biruitorul pe care am abonat-o și desfăcut-o. Suntem cu Sf. Ta și cu frații împreună lucrători. Să dea Dumnezeu să treacă și această încercare și Oastea Domnului să iese biruitoare cu ajutorul Domnului Isus care să fie slăvit în veci. Amin.

Pr. Gh. Popovici - ostaș, Ruginoasa, jud. Baia.

Duioasa scrisoare a fr. Ilie Marini

Iubitul și mult încercatul nostru părinte,

Vă trimit de pe frontul de luptă unde mă găsesc, din mila Domnului, de câteva zile, această scrisoare. Mă gândesc părinte scump, la împrejurările prin care ați trecut și treceți acum și împreună cu frații, mă rog Domnului să vă întărească și să fie cu Lucrarea Sa mult încercată. Tocmai eram la frații din Vinerea, jud. Alba, când scumpa noastră solie sub numele de Isus Biruitorul ne-a adus veste de bucurie. Deodată am primit însă și știrile despre frământările ce s-au petrecut la Sibiu. Toți frații mă întreabă: ce este? Tuturor le-am îndreptat ochii spre Isus Biruitorul. Un lucru mă bucură mult. Toți frații sunt legați cu sufletul de Sf. Voastră de aceea bucurați-vă părinte drag. Tocmai minunea că Domnul v-a redat iar fronturile de luptă este dovada că El este cu Lucrarea Sa. Știm părinte că această cale va fi strâmtă, dar asta am așteptat-o demult și dacă a sosit acum, slăvit să fie Domnul.

Ilie Marini - ostaș, Săsciori, jud. Alba.

Din capitala Bucovinei

În afară de râvna mult iubitului frate Viorel Bujoreanu am primit următoarele:

De acum înainte ne vom ține de Isus Biruitorul de la care ne-am născut din nou.

Petru Șerban - ostaș, Cernăuți.

De la Sâmbăteni, jud. Arad

Iubite părinte Trifa,

Luând cunoștință despre schimbările ce s-au făcut la Sibiu, vă rugăm a cerceta dacă banii trimiși de noi au ajuns în mâinile Sf. Voastre sau au ajuns în mâinile acelui comitet pe care nu-l cunoaștem și cu care nu avem nici o legătură sufletească pentru că nu au clădit nimic la temelia Oastei și nici nu au lucrat nimic la deșteptarea noastră. Noi vă rugăm să luați la cunoștință că Oastea Domnului din această comună va rămâne și pe mai departe credincioasă Bisericii Ortodoxe și aceluia care ne-a născut la o viață nouă și la al cărui glas noi ne-am deșteptat, - după cum ne-a vorbit păr. Vasile Ouatu la fereastra Sanatoriului din Sibiu. Noi cu toții am trimis înapoi foaia Lumina Satelor și suplimentul ei, Oastea Domnului. Așteptăm cu nerăbdare pe Isus Biruitorul. Domnul ne va duce la biruință.

Stancu Petru - ostaș al Domnului.

Din Vișina Veche, jud. Romanați

Cucernice părinte Trifa, frații din părțile noastre sunt gata de luptă și vă întindem mâna de ajutor ca să vină Isus Biruitorul.

Petru Stoianovici - ostaș al Domnului.

De la Stănești-Măgirești, jud. Bacău

Iubite părinte Trifa,

Vedem cu durere că s-a început lupta împotriva Sf. Tale. Sub avize importante vedem numai ură. Lucrul e prea jignitor și mă gândesc, oare cu această recunoștință răsplătesc oamenii virtuțile unui om care a muncit cu atâta zel, până la jertfă, pe ogorul Domnului.

Și lucrul de căpetenie care ne jignește e că au asemănat cărțile sf. Tale cu cărțile de joc din gura lupului. Noi vă spunem sincer fără să vă măgulim, că numai datorită cărților sf. tale ne-am trezit din somnul păcatelor și tot cu ele ne hrănim sufletele în adunările noastre.

Apoi dacă nici acestea nu sunt bune, atunci care mai sunt bune?

Noi vă rugăm să ne trimiteți tot ce scrieți.

Toader Cazacu - ostaș al Domnului.

Din Conop, jud. Arad

Cucernice părinte sufletesc,

La apelul sf. voastre eu răspund: Prezent la datorie!

Brănescu Petru - ostaș

Ce scrie primul ostaș al Basarabiei

...După oarecare neînțelegeri, ori de ce natură ar fi ele, ca un trăsnet din senin ne vine foaia O. D. nr. 3 cu ilustrația: un lup murdar, în piele de oaie cu 3 cărți de joc în gură și cu inscripția poftire frățească. Această închipuire diabolică ni-l înfățișează pe martirul nostru, pe acela care s-a sacrificat pe sine în slujba Sf. Evanghelii, pe păr. Iosif Trifa. Asta e grozav, nu e altceva decât un glonț tras în plin, direct în sufletul nostru, zidit prin ajutorul sf. Sale. Asta e o apostolie în folosul vrăjmașilor Bisericii noastre ortodoxe. Dușmanii Bisericii vor umbla la dreapta și la stânga cu această ilustrație a celui care i-a lovit, și pe care ai săi îl dau în chip de lup.

Apoi noi când am trimis dinarul văduvei pentru tipografia Oastei, l-am trimis la chemarea părintelui Iosif. Oastea era săracă și cu anevoie se scoteau cărțile și foile. În acel timp nevoios nu erau concurenți și nici neînțelegeri. Astăzi când O. D. are ceva, se găsesc și concurenți care sunt gata să omoare suflete numai să pună mâna pe ceea ce le place ochilor trupești.

Diaconul Gh. Coralciuc

com. Trebujeni, jud. Orhei, ostaș al Domnului.

Ce zice fratele Radu Hagiu

Eu prefer să rămân cu Isus Biruitorul. Am făcut abonamente pentru noua gazetă. Bunul Mântuitor să vă dea putere să duceți lupta până la capăt cu Isus Biruitorul.

Radu Hagiu - ostaș, Brașov.

Ce zic frații din Grăniceri - Arad

Iubite părinte Iosif,

Starea ce ni se prezintă, ne-a făcut ca după 12 ani de citire a foii L. S. că toți cititorii ei au abzis-o. Frații au zis: dacă părintele Iosif a fost dat afară, noi mergem după omul lui Dumnezeu.

Ștefan Moțiu - cantor, ostaș.

Din Matca, jud. Tecuci

Cucernice părinte Trifa,

Dorința noastră este să fim cât mai mulți cu Domnul și cu Isus Biruitorul. Vom lupta înainte alături de sf. voastră. Domnul va birui.

Neculai Gh. Jâtcă - ostaș al Domnului.

Un frate învățător din Bihor

Iubite părinte sufletesc,

Primind noua gazetă m-am bucurat că iarăși vom avea hrană sufletească. Dăm slavă lui Dumnezeu și pentru prigoană. Noi știm cât aveți de suferit de la cei ce vă iubesc. Ne vom ruga mereu Domnului nostru Mântuitor ca să vă ajute să biruiți.

Hera Dumitru - înv. ostaș.

De la Iași, capitala Moldovei

Iubite părinte Trifa,

Vedem cum diavolul luptă mereu. Dar Isus va birui! Noi cei din Iași grupați în jurul păr. Lungeanu salutăm suferința sf. voastre. Noi vom căuta să nu pierdem pe Isus Cel Răstignit. Deși suntem puțini, noi facem zid de apărare în jurul sf. voastre și vă vom asculta sfaturile și învățăturile pentru că glasul sf. voastre ne-a arătat calea către Isus.

Pe sf. ta te-am auzit vorbind întâi de Oaste. Știm cât ați suferit. Noi vom merge cu Isus Biruitorul înainte. Pentru Iași trimiteți 60 ex. gazete.

Ioan V. Lazăr - ostaș al Domnului.

Un notar, ostaș al Domnului

De aici din depărtare ne apropiem cu frică și cu cutremur de Tine Doamne Isuse și Te rugăm plini de nădejde, învrednicește-ne din nou ca să putem auzi glasul sfânt al părintelui nostru iubit, care ne-a îndemnat cu atâta dragoste la lupta cea sfântă pentru mântuirea sufletelor noastre și pentru întărirea Sfintei Tale Biserici.

Ioan Diniș - notar - ostaș al Domnului.

De la Oastea din Văleni, jud. Făgăraș

Cucernice părinte Trifa,

Cu durere am aflat despre cele petrecute la Sibiu. Noi știm însă cine a fost în fruntea Oastei și ostașii din Văleni vor urma pe acela care i-a scos la lumină de la moarte și din lanțul păcatului. Noi credem că nimeni nu trebuie să caute la munca altuia.

Iosif Boieriu - ostaș.

Ce scriu două surori ostașe

Am auzit și noi despre cele întâmplate la Sibiu și ne mirăm mult de cele ce s-au petrecut. Cuvintele cele dulci și cărțile cele minunate care ne încălzeau inimile sunt astăzi răstignite - ca și Isus Biruitorul. N-avem însă nici o grijă căci știm bine că Domnul va fi Acela care va birui.

Slăvit să fie El!

Maria Popa și Paraschiva Banciu

ostașe, Tilișca, jud. Sibiu.

Ce scrie un preot din Dâmbovița

Iubite părinte,

Cu multă durere am luat la cunoștință de faptele petrecute în sânul Oastei și am tot așteptat să văd închizându-se cât mai curând această rană atât de dureroasă pentru mersul și dezvoltarea acestei lăudabile mișcări de înnoire creștinească.

Nu mi-a fost greu să precizez de la început cine poartă vina și cu cine merge dreptatea, cunoscând anumite pofte de lăcomie și dominație ale unor anume fețe bisericești, depășiți și ca moral și ca intelect de mulți din preoții de mir care și-au înțeles drumul crucii în munca pastorală. Nu mai încape îndoială că păr. Trifa trebuie sprijinit și cu fapta, nelăsându-l pradă poftelor nesățioase de acaparare și distrugere. Această Dumnezeiască instituție - se pare că e sortită ca tocmai cei ce sunt chemați s-o ilustreze, o pogoară cu asemenea fapte.

Aproape că nu-ți vine să crezi că asemenea fapte se petrec în Biserica creștină și sunt dirijate de un conducător al ei. Diversiunea cu plecarea păr. Trifa din sânul Bisericii, nu poate prinde. De la o vreme pare că autoritatea bisericească nu are altceva de lucru decât să îngroape pe cei mai buni slujitori ai ei și să înalțe pe toți nechemații și neisprăviții. Pornirile acestea trebuie stăvilite cu orice preț. Deocamdată trebuiesc refuzate toate foile venite de la Sibiu și abonate numai cele trimise de părintele Trifa. Mă doare că într-o vreme ca cea de astăzi când mișcarea aceasta luase proporțiile unui eveniment din primele veacuri creștine, a venit o asemenea calamitate ca s-o zăgăzuiască și s-o tulbure..

Dumnezeu va trimite pedeapsa la vreme.

Pr. P.P. - jud. Dâmbovița.

Ce spun fronturile

La redacția foii Ostașul Domnului am primit o mulțime de scrisori, adresate părintelui Vasile Ouatu, redactorul foii, și din care se poate de-asemenea vedea ce spun fronturile și ostașii. Spicuim următoarele:

Un ostaș din Bucovina

Vă comunic că Oastea Domnului din jud. C. Lung - Bucovina este unanim pentru părintele Iosif Trifa, fiindcă al lui glas l-am auzit mai mult și mai bine și prin a lui chemare am plecat la lupta sfântă. Îl cunoaștem pe Isus ca Mântuitor și pe păr. Iosif ca un apostol al vremilor noastre. Cine nu este cu Domnul e cu Faraon în Egipt și cine este apoi cu Domnul și cu păr. Iosif merge luptând spre Canaan. Mărit să fie Domnul pentru toate.

Latiș Gheorghe - ostaș, Câmpulung - Bucovina.

Unde să mergem?

P.C. Părinte Ouatu,

Aflând despre acele schimbări de pe la Oastea noastră dragă, vă rugăm să publicați această scrisoare:

I.P.S. Sale Mitropolit Nicolae.

Noi ostașii Domnului suntem un fel de călători către Patria Cerească. Ne asemănăm întrucâtva cu israelienii prin pustie. Ei aveau conducător pe Moise. Noi am plecat cu părintele Iosif Trifa. Întotdeauna simțeam lipsa păr. Trifa și eram cu nădejde duhovnicească. Iată însă că atunci când a sosit la luptă e dat la o parte. Noi o spunem pe față: nu vrem cerceii de aur și verigile de la boieri. Noi nu vrem un scris măiestrit și fără sare. De aceea noi mergem după părintele Iosif căci scris este: chiar dacă ați avea zece mii de părinți, unul este care v-a născut duhovnicește (1 Cor. 4, 15). Judecați I.P.S. Stăpâne cine ne-a strâns din toate colțurile țării la Sibiu la cărți și la gazete? De ce am alergat noi la Sibiu? Noi o spunem cu sinceritate: conținutul de azi al gazetelor să-l fi avut de la început, nu ne mai vedea nimeni la Sibiu căci mărit să fie Dumnezeu, scriitori avem și în provinciile noastre. Este părintele Iosif, care prin vraja Cuvântului ne-a născut la o viață nouă și de aceea noi nu-l putem părăsi.

Silvestru Țurcanu - sat Pojorâta, jud. Bălți

ostaș al lui Isus Biruitorul.

Prezenți la datorie

Am mai primit numeroase scrisori de la fronturi în care frații ostași răspund: prezenți la datorie. În numerele viitoare le vom publica. Deocamdată amintim cele primite de la următorii frați și grupuri ale Oastei:

Morariu Mihai - Simeria, jud. Hunedoara; Mocuța Ștefan - Arad; M. Vulcan - Constanța; Gh. Gheorghe - Cernăuți; Ana Munteanu - Călărași; I. Stănescu - T. Severin; Ion Moțoi - Olt; Viță Ștefan - Mehedinți; Florea Călin - Teleorman; M. I. Bozavan - Tg. Jiu; Leana Iliescu - București; Paraschiv Sârghie - Corod; Oastea din Obârșia Nouă - jud. Romanați; Gh. Gloguș

- Borodnic, Bucovina, de la frontiera de vest a Banatului; Ana Tudoran - Brașov; Oastea Domnului din Mândruloc și Cicir, jud. Arad; Oastea Domnului din Stoborăști - Teleorman; Oastea Domnului din Lugoj; Ion Bărsan - Brăila; Zaharie Cudlic - Pojorâta, Bucovina; Oastea Domnului, com. Teleaga, jud. Prahova; Dumitru Caba - Beznea, Bihor; C. C. Călin - Călărași; Prof. de religie Gh. A. - Bucovina; Ion Gh. Oltean - Ciofrângeni, Argeș; N. Brândușa - Șoimuș; Ioan Vișan - Mehedinți; Ioan Pațilea - Pechea, Covurlui; Tuza Ioan - Călan - Hunedoara; Anisia Morariu - Săsăuș, jud. Sibiu; Bodaș Gh - Bucovina; I. Lugojan - Timiș; Grămadă N. - C-Lung, Bucovina; Constantin Brădățean - Capu-Codrului - Bucovina; Alexandru Stegaru - Gura Sărați, Buzău; Gh. Ciutilă - Romoșel, Hunedoara; Michailă Iacob - Vânători, jud. Tr. Mare; Ioan Stănicioiu - Sântămăria de Piatră, în numele Oastei de acolo; Aurel Șampu - Cincșor - Făgăraș; C. V. Pădurean - Simnices, Botoșani, etc.

Dreptate, lumină și adevăr

Cei de la Lumina Satelor care s-au făcut stăpâni pe munca și jertfa părintele Iosif Trifa, prin acte cu totul necreștinești ca: abuz de putere, etc. etc... socot că dacă au furat în văzul lumii foaia Oastea Domnului, vor putea fura și camioneta Oastei. Cu aceste gânduri probabil, sau în nădejdea că vor induce în eroare pe frații ostași, publică înainte cheta pentru camionetă. Dacă se poate spune că trăim în țara abuzurilor și a ilegalităților, apoi s-o știe toți că ostașii au ochi și văd.

Camioneta este proiectată pentru Oastea vie, activă, lucrătoare și nu pentru o Oaste moartă, lipsită de orice duh, care urăște și prigonește pe Hristos. Fraților luați aminte!

La încheierea foii primim îmbucurătoarea veste că foaia Isus Biruitorul este liberă să apară. Frații o vor primi peste câteva zile. Isus Biruitorul a biruit!

Cuvântul Oastei Domnului de la Iași

În sufletele tuturor ostașilor de la Iași și chiar din întreaga Moldovă au avut un răsunet dureros ultimele vești de la Sibiu, vești împrăștiate și exagerate în mod interesat de părintele Petru Chirică, asupritorul Oastei Domnului de pe aceste meleaguri.

Față de această întorsătură a lucrurilor, găsit-am de cuviință să ne spunem și noi cuvântul nostru.

Dacă față de ierarhia noastră bisericească, cea de Dumnezeu rânduită după vremi ca povățuitoare, suntem între cei dintâi pildă de ascultare, căci așa spune porunca Dumnezeiască pe de-o parte, iar pe de alta chiar însăși firea neamului nostru în tot trecutul istoriei lui n-a cunoscut altă atitudine față de stăpânire decât de respect și ascultare, ne întrebăm: cum am putea călca noi același Cuvânt Dumnezeiesc care ne poruncește să nu uităm pe cei care ne-au grăit despre Cuvântul lui Dumnezeu? (Evrei 13, 7). Deci nu vom putea uita și părăsi pe păr. Iosif Trifa, acela care ne-a trezit la o viață nouă. Căci nu putem considera toate acele relații date de Lumina Satelor despre păr. Iosif decât pietre aruncate cu gând ucigător în capul aceluia care o viață întreagă n-a știut decât să se roage și să sune din trâmbița redeșteptării. Oh! Dumnezeule! Ce o fi zicând sectanții?... Ce o fi gândind Satana?...

Noi, ostașii de la Iași și cu asentimentul celor 60 de cluburi ostășești din întreaga Moldovă, Bucovina și Basarabia, cu care suntem în legătură și corespondență frățească, protestăm contra acestui odios atentat la numele părintelui Iosif Trifa și rugăm respectuos pe I.P.S. Mitropolitul Nicolae al Ardealului să cerceteze încă odată și mai de aproape cazul (situația) redându-ne tuturor ostașilor pacea sufletelor noastre; iar părintelui Iosif posibilitate și încurajare la greaua luptă contra puternicului vrăjmaș diavol. Căci prin el astăzi cunoaștem pe Hristos și nu ne putem despărți de glasul lui decât când ne va închide mormântul.

Ne închinăm legilor, ne supunem ierarhiilor noastre bisericești, dar calea sufletului nu ne va putea-o închide nimeni. În numele Oastei Domnului din Iași și cu asentimentul tuturor fraților din Moldova, Bucovina și Basarabia.

Ioan V. Lazăr - ostaș, Iași, biserica Frumoasa.

Un cuvânt al Oastei Domnului din Galați

Suntem cu sufletul zdrobit că luptătorul aprig de la foaia Oastea Domnului azi Isus Biruitorul, părintele Iosif Trifa, care a trecut printr-o lungă și grea suferință de boală, zăcând ani de-a rândul pe pat de sanatoriu, azi când Domnul l-a înviorat puțin, Satan din nou lucrează și de data aceasta cu mai multă furie spre a-i zdrobi sufletul. Acum 6 ani prin puterea Domnului Isus și credința vie, păr. Iosif a născut pruncul foaia Oastea Domnului care cu sacrificii mari a crescut până la vârsta de 6 ani. Astăzi Satan vrea să ucidă acest copil. Deoarece acest prunc a rodit atât de mult și a dus mulți oameni la credință scoțându-i din mocirla păcatului, - Satan s-a înfuriat și vrea cu orice preț a-l nimici.

Dar oricât de puternic ar fi Satan, alături de care lucrează întreaga lume pământească, el nu ne va birui, deoarece cu noi lucrează Domnul și îngerii din ceruri.

Pentru aceea noi ostașii Domnului din Galați, având sufletul zdrobit și ochii înlăcrimați, protestăm din toată inima în Numele Scumpului nostru Mântuitor, Doctorul și Vindecătorul oricărui suflet, împotriva tuturor actelor necreștinești săvârșite cu intenția de a nimici un om și o lucrare.

În interesul Oastei din întreaga țară cum și al Sfintei noastre Biserici, rugăm stăruitor pe I.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae să înceteze prigoana îndreptată asupra păr. Iosif Trifa și să-i lase libertatea de acțiune să poată continua lupta pentru Isus Biruitorul și pentru cucerirea sufletelor căci numai Isus poate coborî în suflete pace și iubire.

Pentru aceea noi ostașii Domnului făgăduim solemn că ducem lupta înainte cu Isus Biruitorul.

Oastea Domnului - Galați.

Slăvit să fie Domnul!

Meditații :

Pe cel ce ți-a vestit ție Cuvântul lui Dumnezeu să-l cinstești și să-ți aduci aminte de el ziua și noaptea... ca de unul care ți-a făcut bine,

căci unde este învățătura Dumnezeiască, acolo este Dumnezeu de față.

Să cauți în toate zilele fața sfinților ca să te odihnești în cuvintele lor.

Din Rânduielile Apostolilor, cartea IV, 10.