Cap. 2 - Istoria unei Jertfe...

„Fericiţi veţi fi când vă vor prigoni şi

vă vor ocărî din pricina Mea”

„...şi în trupul meu împlinesc ce lipseşte

suferinţelor lui Hristos pentru Trupul Lui

care este Biserica”

Anul 1935 sosi în aceste adânci învălmăşeli fără a prevesti nimic bun. Mitropolia nu arăta nici cea mai mică dorinţă de a linişti lucrurile. La ambiţia Mitropolitului, stârnită ani de zile şi întreţinută de aţâţătorii din jurul său - se adăuga slugărnicia josnică a lui Secaş omul nefast care, cu chip viclean şi apucături de vulpe, era în stare de orice. Omul acesta era unealta cea mai potrivită pentru orice aranjamente necurate.

Planul făcut cu luarea ambelor gazete de sub conducerea părintelui Iosif şi cu punerea stăpânirii hrăpăreţe pe toată osteneala lui duhovnicească şi materială - intra cu repeziciune în lucru. Nici gelozia, nici lăcomia, nici ambiţia, - toate devenite viclene şi nerăbdătoare - nu mai aveau răbdare şi timp să aştepte. Se uniseră toate aceste fioroase patimi ale tuturor şi în cruda lor dezlănţuire, nu mai cruţau nimic. Pierise orice rămăşiţă de judecată înţeleaptă, de milă, de ruşine, de frică - totul.

Era numai o mânioasă sete de răzbunare pe victima care nu accepta de bună voie să fie jertfită şi aruncată apoi ca o lepădătură. Mielul căzut în colţii puternici care apucaseră să-i rupă mădularele, se zbătea cerând dreptatea Bisericii şi a Pământului împotriva acestei crime care se făcea contra unei Lucrări a lui Dumnezeu - în văzul neputincios al lumii întregi, în văzul nepăsător al Sfântului Sinod al Bisericii, în văzul tolerant al Autorităţilor de Stat. - Nimeni nu se găsea să se ridice şi să oprească mâna de fier care sugruma.

Mitropolitului Bălan nu-i păsa de nimic. Furia lui dezlănţuită folosea jos ameninţarea, iar sus şantajul.

Cei care l-ar fi putut opri - se temeau de el. Aveau şi ei ale lor, pe care el, Mitropolitul, le cunoştea bine. Dacă nu vor şi ei scandalul lor, să-l lase în pace pe el cu al lui. Să şi-l rezolve singur cum vrea. Dacă ei vor recunoaşte dreptatea unui vierme care îndrăzneşte să se împotrivească unui leu - atunci ce se alege de autoritate? Chiar dacă leul greşeşte şi viermele este nevinovat, aceasta nu trebuie să se spună niciodată, fiindcă atunci s-ar crea un precedent primejdios. Ar mai fi încurajaţi o mulţime şi de alţi viermi să se ridice împotriva călcătorilor lor... Asta ar fi anarhia.

Ce s-ar alege atunci de sacra instituţie?

Cine ar mai fi fost atunci în stare să apere dreptatea şi adevărul?

Când fiecare îşi vedea de afacerile sale, de comoditatea sa, de plăcerile şi interesele sale - cine să rişte ceva pentru Hristos, pentru interesele Lui, pentru cauza slujitorului Său?

Cel tare îşi este singur legea sa.

Omul nevinovat şi cinstit în inima lui şi în lucrarea lui, omul care umblă în părtăşie cu Hristos şi cu ai Săi, omul care se preocupă de lucrurile lui Dumnezeu şi de viaţa cu El - trăieşte în afara lumii, a vâltorilor ei şi a felului ei de a fi.

Trăind astfel şi dezvoltându-şi în sine o cu totul altă înţelegere a realităţii decât lumea călăuzită de păcat şi de nedreptate - el nu numai că nu ştie să se păzească de răutatea lumii, dar nici nu ştie cum să se apere când este asuprit de ea. Răufăcătorul ştie să-şi apere nelegiuirea lui de o mie de ori mai bine decât nevinovatul dreptatea sa. Astfel că minciuna călăului triumfă iar adevărul victimei cade. - Nu s-a întâmplat oare tot la fel şi cu Hristos? Ce s-a schimbat oare de două mii de ani în privinţa asta?

Trezit din starea lui de loviturile cumplite care îl izbeau acum şi pe care nu-i venea nici să le creadă, atât erau de uluitoare şi de nemeritate, - omul lui Dumnezeu se gândi de pe patul de la spital, să caute dreptatea la cei mai de sus de la Bucureşti.

- Acolo e Sfântul Sinod - gândi el. Autoritatea supremă a Bisericii. Care nu se poate să nu vadă că Oastea Domnului este a întregii Biserici nu numai a Mitropolitului Sibiului. El îşi va apăra dreptul pe ţară asupra ei.

Acolo este Patriarhul care - de formă - îi arătase de multe ori o verbală bunăvoinţă, când venea - între două grabe - o vorbă şi despre strădaniile preotului cam exaltat ce-i drept, - de la Oastea Domnului!...

Acolo erau ofiţerii Oastei, oameni de suprafaţă şi de autoritate, care aveau şi ei relaţii pe sus şi greutate. Nu se poate să nu se mişte toate acestea şi să nu atârne greu.

Până la urmă se va putea rezolva totul cu bine. Când din toate părţile e un strop de bunăvoinţă sinceră - orice se poate... Pentru cruţarea sufletelor celor pe care îi iubim atât de mult, părintele era gata să accepte aproape orice nedreptate, numai să fie pace.

Cu acest gând, văzându-se lipsit de ambele foi pe care le scria de atâţia ani, redactă şi tipări primul număr din foaia Isus Biruitorul în tipografia Oastei, pentru cititorii săi faţă de care era dator atât sufleteşte, pentru că îi născuse şi crescuse în Domnul, - cât şi materialiceşte, pentru că îi plătiseră abonamentele.

Dar în foaie nu pomeni nimic despre nedreptăţile care i se fac, sperând că totul se va aranja aici. Şi spre a nu îndurera sufletele zecilor de mii de fraţi cu amărăciunile lui.

Reacţiunea Mitropoliei a fost din nou neaşteptată şi uluitoare. Abia apucase foaia să plece prin ţară când poliţia sosi cu ordin să confişte foaia pe loc şi să sigileze tipografia. Era o aşa de puternică încălcare a legii încât nu o putuse bănui nimeni. Faţă de nimeni altcineva nu se mai pomenise să se facă asemenea abuz. Mitropolitul telefonase la Ministerul de Interne, la Culte, la Sinod că aici la Sibiu un preot ameninţă Biserica cu o ruptură iar Statul cu o răscoală..

Să vină poliţia să confişte şi să sigileze totul...

Nimeni n-a cercetat adevărul, dar a ascultat minciuna.

A trebuit ca omul lui Dumnezeu cu sufletul zdrobit şi cu căluşul în gură - să se scoale de pe patul spitalului spre a merge la Bucureşti să-şi caute dreptatea.

- Dacă mai există lege - îşi zicea el mereu - în Biserica şi în ţara aceasta - nu se poate să nu i se facă dreptate lui, pe care îl cunoaşte o lume întreagă şi ştie cu câtă lepădare de sine, cu câtă cinste şi curăţie de inimă numai spre folosul Bisericii şi binele Neamului.

S-a dus la singurul prieten şi frate adevărat pe care îl simţea trup şi suflet alături de el - la preotul Vasile Ouatu, un binecuvântat entuziast pentru Hristos ca şi el. Cu acesta, bine cunoscut şi el, - s-a dus întâi la Patriarhul pentru a-i explica situaţia şi a-i cere binevoitoarea intervenţie pentru aplanarea conflictului care ia proporţii din ce în ce mai mari.

Li s-a promis printre nişte grăbite zâmbete în care se părea că este o surprindere pentru cele auzite şi o bunăvoinţă pentru cele cerute...

Dar... nu s-a făcut nimic.

Tipografia zăcea sigilată. Săptămânile treceau. Abonaţii şi fraţii din ţară aşteptau foaia şi scriau alarmaţi... Între timp foile Lumina Satelor şi Oastea Domnului al căror redactor era - în sfârşit! - preotul Gheorghe Secaş, apăreau cu tot felul de scuze şi minciuni.

După ce le-a fost dată pe faţă minciuna că părintele Iosif din cauză de boală s-a retras la pensie şi nu mai lucrează, prin apariţia primului număr din Isus Biruitorul, furia vrăjmaşilor n-a mai cunoscut margini.

În numărul următor Lumina Satelor publica un desen cu un lup îmbrăcat în piele de oaie şi cu nişte cărţi de joc în gură, iar deasupra desenului era scris: Feriţi-vă de el. Acest desen voia să-l înfăţişeze pe părintele Trifa şi cărţile lui.

Pe toate paginile acelor foi, erau apoi tot felul de înştiinţări, de explicaţii şi de dezvăluiri pline de neadevăruri şi de scuze la adresa părintelui înfăţişând mincinos tot ce s-a petrecut şi tot ce se petrece la Sibiu cu părintele Trifa şi Lucrarea Oastei.

În timpul acesta, cel învinuit şi tratat atât de nedrept, stătea legat cu lacătul pe tipografie şi gemea sub loviturile de tot felul care se năpusteau asupra lui, dar totuşi tare în nădejdea că până la urmă va birui înţelepciunea şi dreptatea lui.Dumnezeu.

Timpul trecea şi tensiunea creştea puternic pretutindeni.

Nesosind nici un răspuns de la Sf. Sinod şi nici o rază de speranţă de la Mitropolie, - s-a încercat din nou la Bucureşti.

Singurul om care a arătat înţelegere pentru el şi Lucrarea lui Dumnezeu a fost atunci un om politic, anume Nicolae Lupu. El a intervenit puternic la Ministerul de Interne şi la Guvern, pentru ridicarea acestei opriri impuse ilegal. Şi împotriva amestecului poliţiei şi cenzurii într-o problemă religioasă, care nu avea a face nimic cu interesele şi legile Statului.

Astfel, după o întrerupere de câteva săptămâni, sigiliul şi lacătul de la tipografie a fost înlăturat, iar Isus Biruitorul a fost îngăduit să apară.

Dar în timpul când încă lucrurile se tărăgănau astfel... Când loviturile curgeau nemiloase săptămână de săptămână prin amândouă gazetele Mitropoliei... Când din toată ţara fraţii ostaşi şi cititorii, primind foile Mitropoliei, nu ştiau ce să mai creadă - şi trimiteau zilnic sute de scrisori şi telegrame pentru a afla adevărul, - părintele Iosif s-a văzut nevoit să dea o lămurire...

La Bucureşti, preotul Vasile Ouatu, avea autorizaţia de a scoate o gazetă. Gazeta lui se chema Ostaşul Domnului. - Mai apăruseră din ea câteva numere şi în anul 1934.

În timpul şederii sale la Bucureşti aşteptându-şi rezultatul care întârzie, părintele Trifa s-a văzut nevoit să-l roage pe fratele său Vasile să-i dea prilejul de a se apăra arătând adevărul, asupra celor ce se petreceau la Sibiu şi asupra cauzelor care au adus lucrurile până la starea aceasta.

Astfel a apărut revista Ostaşul Domnului nr. 3-4 din 1-15 februarie 1935, ocupat în întregime cu problema acută a conflictului izbucnit la Sibiu.

Vom reda aici acest număr aproape în întregime, pentru că el este primul grai al adevărului - şi el ducea prima lumină asupra celor ce se petreceau la Oaste.

Pe prima lui pagină apărea tabloul cu Isus Cel Răstignit în mijlocul unui articol intitulat:

„Cu ochii ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea noastră” (Evrei 12, 2).

Redăm conţinutul acestui articol din care reieşea limpede adevărul că tot ce se petrecea acum în Oaste este numai din pricina Numelui lui Isus Cel Răstignit. Iată mai jos acest articol care era ca o introducere la cele ce urmau în celelalte 16 pagini:

Lozinca biruinţei unui creştin viu şi luptător este apelul de la Evrei 12, 2: cu ochii ţintă spre Cel ce este Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre... cu ochii ţintă spre Isus Cel Răstignit... cu ochii ţintă spre Isus Biruitorul.

Duhul Sfânt lucrează neîncetat să ne ridice privirea la Căpetenia luptei şi desăvârşirii noastre, să nu ne privim pe noi, ci să-L privim pe Cel Răstignit pe Crucea Golgotei pentru noi şi mântuirea noastră.

Dar de altă parte diavolul lucrează tocmai contra. El îşi bate mereu capul cum să ne întoarcă privirea de la Ţinta unde trebuie să privim.

La punctul acesta se dă o luptă de mântuire. Duhul Sfânt ne zice: uitaţi-vă în sus, la ţinta mântuirii voastre! Iar diavolul de altă parte, ne şopteşte să ne uităm în jos. Să ne uităm la noi înşine, la puterile noastre, la îngâmfarea noastră, la eul nostru.

Când Duhul Sfânt îl cheamă pe cel păcătos să se uite ţintă la Cel care îl poate face curat şi mântuit - diavolul îndată sare cu şoapta: tu eşti prea păcătos pentru aşa ceva... tu nu poţi ţinea aşa ceva... eşti prea slab să intri în Oaste.

Sau dacă cu asta nu ne poate amăgi, apoi Satana întoarce cartea: ce-i? că doară n-o să mă fac călugăr... eu îmi fac datoria pentru suflet... cum au trăit strămoşii noştri pot şi eu să trăiesc.

O, ce viclean mare este Satan în punctul acesta, de-a întoarce privirea omului, de-a nu privi ţintă la Căpetenia Desăvârşirii şi mântuirii. Îl îndeamnă Satan pe om să se uite la puterile lui, la banii lui, la averile lui, la prieteniile lui, la iscusinţa lui, la eul lui. Şi numai când omul ajunge de nu mai poate face nimic, abia atunci îşi ridică ochii în sus.

Dar ispita rămâne aici, de multe ori, şi pentru cei care Îl caută pe Domnul. Fratele meu, când Îl priveşti ţintă pe Isus Cel Răstignit, eu te rog nu te mai gândi deloc la eul tău, la slăbiciunile tale, la credinţa ta, la râvna ta, ci te uită ţintă la harul cel scump şi sfânt care ţi se dă de sus, de pe Crucea Golgotei prin Sângele şi meritele lui Isus Cel Răstignit pentru tine şi mântuirea ta.

Nu te gândi niciodată ce eşti tu, ci te gândeşte mereu ce este Domnul şi ce a făcut El pentru mântuirea ta. Şi priveşte clipă de clipă ţintă spre El. Fie că eşti în linişte, fie că eşti în furtună, fie că eşti sărac ori bogat, tare ori slab, sănătos ori bolnav - priveşte clipă de clipă ţintă la Cel care Singur te poate mântui.

Fraţi ostaşi, aceasta este şi parola biruinţei noastre: să privim ţintă spre Căpetenia luptei şi desăvârşirii noastre. Să privim ţintă clipă de clipă la Cel care Singur ne poate duce la biruinţă. Ispitele şi atacurile lui Satan numai cu această privire se pot birui.

Deci ţintă la Căpetenia luptei şi desăvârşirii noastre. Ţintă la ISUS BIRUITORUL!

Şi acum iată restul:

„ISTORIA UNEI JERTFE...

Lămuriri pentru ostaşii Domnului, pentru abonaţii foii Isus Biruitorul şi pentru toţi cititorii şi cunoscuţii mei din întreaga ţară.

Aşa s-a pomenit de când e lumea. Când cineva te acuză, ai dreptul să te aperi. Numai aici la Sibiu s-a stricat această veche orânduială. Cu ajutorul forţei publice, Mitropolia din Sibiu mi-a oprit foaia Isus Biruitorul. M-a oprit cu puterea să mai grăiesc. Iar în vremea asta, foaia Lumina Satelor s-a năpustit asupra mea cu fel de fel de acuze şi învinuiri.

Adică cu o mână îl acuzi, iar cu cealaltă îi astupi gura să nu poată grăi şi să nu se poată apăra! Sunt ţinut cu căluşul în gură. Ce lucru ruşinos! Mai ales că aşa ceva se petrece în biserică.

Silit de această ilegalitate a trebuit să-mi caut un refugiu la Bucureşti, să mă apăr de aici.

În cele ce urmează, voi arăta pe scurt frământările prin care am trecut cu mişcarea Oastei Domnului, în timp de 12 ani. Voi lărgi apoi aceste însemnări, le voi scoate într-o carte întreagă cu titlul „Istoria unei jertfe”. Ele vor avea o covârşitoare însemnătate pentru istoria Oastei Domnului.

În căutarea unui post

În situaţia grea de preot bolnav de la ţară, îmi căutam prin anii 1920-1921 un post la oraş. Era să mă duc la Cluj într-un post pe care mi-l recomanda păr. prof. universitar I. Lupaş. Dar venind la Sibiu cu prilejul unui congres preoţesc şi înţelegând I.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae că vreau să plec de la ţară, m-a chemat la Sibiu în postul de duhovnic la Academia Teologică. În acest post am venit la Sibiu în toamna anului 1921. Pe vremea aceea eram deja un nume cunoscut şi apreciat în scrisul meu pe la diferite ziare şi reviste. Aveam tipărită chiar şi o carte de predici Spre Canaan. Această activitate îmi deschidea multe căi să pot ieşi în larg dintr-o parohie de munte.

Apare Lumina Satelor

I.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae se preocupa atunci de scoaterea unei foi populare a Mitropoliei. Spre acest scop s-a convocat un comitet, compus din vreo zece preoţi şi profesori de teologie. Între aceştia - mai la coadă şi fără să fiu întrebat nici un cuvânt - eram şi eu. Toată chestiunea era încredinţată păr. Policarp Moruşca. Sub conducerea şi administrarea sf. sale a pornit la drum foaia intitulată Lumina Satelor. Eu, fiind mai liber, figuram ca redactor al foii. Privitor la directivele acestei gazete, mie nu mi s-a încredinţat nici o misiune specială.

De altcum precum arată colecţia foii, anul 1, Lumina Satelor era pe atunci mai mult un organ cu veşti politice, economice, sociale (mai târziu şi anumite indicaţii politice şi confesionale).

În felul acesta a mers foaia un an. Membrii comitetului s-au retras rând pe rând de la muncă. Şi pe urmă m-a părăsit şi păr. Moruşca. La jugul muncii am rămas singur.

Răsare Oastea Domnului

În preajma anului 1923 îmi făceam un bilanţ al activităţii mele de zece ani de preoţie la ţară şi un an de redactor la foaia Lumina Satelor.

Şi mă gândeam cu durere la zădărnicia celor 11 ani de strigare în pustiu, fără urme şi fără roade.

Era noaptea târziu. Pe sub fereastra casei mele tocmai trecea urlând un cârd de beţivi. Asta mi-a sporit şi mai mult durerea. Am căzut în genunchi plângând şi m-am rugat Domnului plângând, să-mi ajute, în anul ce vine, să lucrez cu mai multă izbândă.

În această noapte, Duhul Domnului mi-a inspirat gândul unei hotărâri care s-a publicat în nr. de Anul Nou 1923, al foii Lumina Satelor. În această hotărâre îi chemam pe cititorii mei să intre în anul cel nou, cu hotărâre de luptă contra beţiilor, sudalmelor şi altor păcate. Prin iscălirea unei Declaraţii, îi chemam să se hotărască contra păcatelor. Îi chemam într-un fel de voluntariat de luptă aprigă contra păcatelor. Din acest început a ieşit pe urmă mişcarea „Oastei Domnului”.

Iniţiativa acestei mişcări este aşadar pe de-a-ntregul a Domnului. Cu nimeni n-am avut absolut nici o consfătuire şi nici o înţelegere cu privire la această mişcare. Şi de la nimeni n-am avut absolut nici un fel de încredinţare specială pentru înfiriparea ei.

Şi nu numai iniţiativa acestei mişcări este a Domnului, ci şi creaţia întreagă este a Lui.

După Hotărârea şi Apelul din nr. de Anul Nou - nu s-a interesat absolut nimeni despre rostul acestei mişcări, despre rezultatul ei, despre mersul ei. Am luptat ani de zile pentru susţinerea acestei mişcări cu greutăţi şi jertfe în care mi s-a topit sănătatea şi viaţa, fără să am nici un sprijin.

Am ţinut, la un an, o adunare generală a acestei mişcări (vestită la foaie), fără însă să se intereseze absolut nimeni despre ea şi să se apropie de ea.

Mişcarea era ameninţată cu eşec. Am pus totul în cumpănă să o salvez. În vremea asta de luptă aprigă cu greutăţile începutului, mă aşteptam ca I.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae să-mi sară în ajutor cu o pastorală către popor, pentru încurajarea iniţiativei. Dar n-a sărit şi nici măcar nu m-a întrebat cum merge iniţiativa.

Şapte ani de zile, conducătorii Bisericii din Sibiu n-au avut nici un cuvânt pentru această mişcare şi nu i-au dat nici un sprijin.

Probabil, conducătorii Bisericii, se temeau că mişcarea va da eşec şi nu voiau să se expună.

Am avut însă sprijinul larg al Aceluia care a pornit-o la drum. Domnul a adus la biruinţă Lucrarea Lui, Oastea Lui.

Cei care de la început ar fi trebuit să dea sprijin şi ajutor, s-au interesat de ea numai atunci când era deja o puternică înfăptuire, care putea aduce glorie şi laudă personală.

Fireşte, prin afirmaţia că inspiraţia şi creaţia Oastei Domnului a venit pe de-a-ntregul de la Domnul - nu neg legăturile ierarhice ale preoţiei. Vreau însă să spun că, în felul cum s-a înfiripat această mişcare, ca un voluntariat care a cuprins de la început toate eparhiile - n-am avut o încredinţare şi îndrumare specială din partea I.P.S. Sale Mitropolitul Nicolae.

Am tras şi am conturat singur cadrele acestui voluntariat, accentuând însă cu toate prilejurile că stau sub controlul Bisericii întregi (Sf. Sinod) după ce mişcarea cuprindea toate eparhiile.

Anii de jertfă

Urmează anii în care mi-am măcinat pieptul şi sănătatea. Anii în care am creat Lumina Satelor şi Oastea Domnului. Sunt anii în care băiatul meu mă lăsa întotdeauna seara la masa de scris şi dimineaţa mă afla tot acolo. Sunt cei 7 ani de jertfă pentru lucrul Domnului. Sunt cei 7 ani în care un om plăpând se topea ca o lumină în râvna şi dragostea lui de a aprinde în popor lumina vieţii şi a aduce sufletele pierdute la picioarele Crucii. În aceşti 7 ani am scris o mare parte din tâlcuirile şi cărţile mele.

Vine Tipografia, Librăria şi foaia Oastea Domnului

După 7 ani de muncă şi jertfă, mişcarea Oastei Domnului luase proporţii. Îi pipăiam pulsul şi simţeam că nu mai încape în Lumina Satelor. Îşi căuta o revărsare. Şi atunci, într-un moment de însufleţire evanghelică, am luat eroica hotărâre să-mi cumpăr o tipografie proprie, prin care să lărgesc cadrele mişcării. Fără să mă consult cu nimeni decât cu Domnul, mi-am cumpărat o tipografie modernă din Germania cu un milion şi jumătate. Era o mare îndrăzneală evanghelică pe care am plătit-o din greu, precum se arată pe larg în altă parte. Aici voi spune numai atât: Tipografia aceasta a fost o mare înviorare pentru fronturile Oastei. Fraţii însufleţiţi au început să strige: cinste pentru Mireasa Vântului. Era o încurajare pentru îndrăzneala mea. În acelaşi timp am deschis şi o librărie religioasă. E drept că aici am primit un duş rece din partea Consistoriului. Pentru o odăiţă lungă de 6 m şi largă de 5 m în care am deschis librăria, Consistoriul m-a taxat cu o chirie de 5.000 de lei lunar.

Pentru a alimenta o tipografie aşa mare şi pentru a alimenta fronturile tot mai lărgite ale Oastei, am scos şi o foaie nouă, Oastea Domnului.

Toate acestea au mers ca o iniţiativă particulară, fără nici o consfătuire cu nimeni şi fără nici o aprobare din partea nimănui. Totul era un risc personal. La Leipzig de unde am cumpărat tipografia, îmi angajasem averea de la Vidra şi Certege, cu extrase din cărţile funciare.

Clipe grele, dar măreţe au urmat pentru mine. Un pitic de om îşi deschisese o tipografie şi o librărie. Tunul cel mare trăgea din greu la cărţi şi foi. Visul meu de ani de zile se înfăptuise. Ce bucurie!

Dar nu este biruinţă fără luptă şi jertfă. Ar fi mers prea-prea. Vine drumul crucii.

Căzut pe front - în „şcoala” de la Geoagiu

S-a întâmplat ceea ce era de aşteptat. Istovit de uriaşa muncă, am căzut pe front. Şi am plecat cu plămânii sângerând în şcoala de la Geoagiu. Medicii clătinau din cap. Eram într-o stare grozavă. Numai schelet. Şi în starea aceasta aşteptam o mângâiere oarecare. Aşteptam de la Sibiu un semn de mângâiere. Dar el mi-a venit de la Bucureşti. M-au cercetat fraţii Oprişan şi Lascarov. M-au mângâiat şi m-au sărutat. Nu voi uita niciodată această scumpă mângâiere. Chiar dacă ar fi ei cândva contra mea, eu le voi păstra şi dincolo de mormânt dragostea şi recunoştinţa mea pentru această mângâiere.

Nu peste mult mi-a venit şi de la Sibiu o mângâiere: o aspră provocare să plătesc imediat o datorie pe care o avea foaia Lumina Satelor la tipografia Arhidiecezană. Şi mă strângea de gât cu această provocare, tocmai în clipele când mă zbăteam între moarte şi viaţă.

Şi atunci mi-am zis plângând: Iată asta e răsplata pentru că mi-am jertfit sănătatea şi viaţa la Lumina Satelor. Prin munca şi jertfa mea am plătit la tipografia Arhidiecezană pentru tipărirea de cărţi şi foi suma de 7 milioane 769 de mii 169 lei. Iar acum pentru o bagatelă datorie de 80 de mii de lei, eram strâns fără milă de gât. Şi n-a trecut mult şi Sibiul mi-a mai trimis o mângâiere. Înştiinţarea că sunt demis din postul ce l-am avut: o veste rece, oficioasă, fără nici un cuvânt de mângâiere (fireşte, demisia de atunci nu însemna ca acum Ieşirea mea din Biserică) - asta îmi venise, tocmai la împlinirea alor 20 de ani de preoţie.

Îşi poate închipui oricine starea mea sufletească în faţa acestor izbituri. Am trimis la Consistoriu o lungă jelanie de vreo 7-8 coale în care îmi arătam durerea şi mâhnirea. Iar la foaie am trimis spre publicare un articol Răsplata lumii (dar cei de la foaie s-au temut să-l publice). Probabil dându-şi seama de această greşeală, mai târziu când m-am întors la Sibiu, Mitropolia mi-a conferit titlul de protopop.

Se încheie Librăria

În vremea asta, de acasă tot veşti rele. Tipografia n-are ce măcina. Gambiile bat la uşă. La Consistoriu trebuie să plătim chiriile până la ultimul ban. Librăria nu mai putea rezista cu o chirie de 5.000 lei lunar, pe care o încasa Consistoriul. Am închis-o. Localul Librăriei a fost închiriat de Consistoriul dornic de evanghelizare unui negustor care şi-a deschis acolo unde fusese Librăria Oastei un magazin de coloniale, La Paşi.

Reîntors la front

Refăcut în parte - printr-o minune de la Dumnezeu - mă reîntorc la front, după un an de zăcere la pat. Aflu totul răvăşit. Datorii de un milion strigă din toate părţile. Bolnav de jumătate, trebuie să mă bag iar în jug. Redeschid librăria, Consistoriul îndurându-se a-mi reduce chiria la 2.500 lei lunar (cu atât stă şi azi). Toamna trebuia să-mi încep iar odihna prescrisă de medici. Dar cine mai avea vreme de odihnă? Lucram cu boala în oase. Şi tăceam cu toate că mă înecam în greutăţi şi datorii. Într-aceea a venit atacul de la Cernăuţi care mă acuza că fac câştiguri. Le-am răspuns că tot câştigul meu este o datorie de peste 600.000 lei.

Înţelegând despre această stare grea, fraţii de la Bucureşti au început a striga: Săriţi, fraţi ostaşi, că se îneacă părintele Iosif... Tipografia e în primejdie de a ajunge la licitaţie...

Şi au sărit fraţii în ajutor. Dar Consistoriul şi Mitropolia n-au sărit. Mă înecam în faţa lor şi se uitau nepăsători. Veneau de prin ţară bănuţii văduvei, dar Consistoriul cu o avere uriaşă de peste 40 de case la Sibiu, moşii şi păduri - nici măcar cu un leu n-a sărit în ajutor. Atunci de fapt era primejdia cu Tipografia Rosenthal, dar nimeni nu s-a mişcat. Acum însă i-ar trebui Mitropoliei o tipografie salvată. Ruşine!...!...

Nu se poate...

Prin strigarea de la Bucureşti s-a strâns cu totul (cu Banca Naţională cu tot), un ajutor de vreo 250.000 lei. Dar ce era acest picur într-o mare de datorii?

Împins de valuri, m-am prezentat la I.P.S. Sale Mitropolitul Nicolae şi-am cerut un ajutor. Ştiam însă că Consistoriul e zgârcit în a da bani. Am cerut deci un alt fel de ajutor. Am cerut să mi se lase Lumina Satelor să o tipăresc în tipografia Oastea Domnului măcar 2-3 luni, căci în chipul acesta mi se uşura mult situaţia. Dar părintele Mitropolit mi-a respins îndată această cerere spunând că ei au tipografia Arhidiecezană.

Un zâmbet ce taie

Cu acest prilej, Înaltul Ierarh m-a întrebat zâmbind:

- Aşa-i că-ţi pare rău că ai cumpărat tipografia?...

Era acesta un zâmbet tăios care m-a rănit până în adâncul sufletului. Până voi intra în pământ mă urmăreşte mereu acest zâmbet sarcastic care mi s-a dat - drept încurajare - în cele mai grele clipe din lupta mea.

De altcum, I.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae de la început a urât această tipografie. O dovadă e şi faptul că, iată s-au împlinit 5 ani, şi el nu s-a coborât, nici măcar din curiozitate, să vadă unde şi cum este tipografia şi librăria Oastea Domnului.

O cerere de ajutor

Silit de primejdia de a mă îneca, am făcut şi o rugare către Consistoriu să se îndure a-mi da un ajutor. Mi-a răspuns I.P.S. Sa: Părinte Iosife, ai făcut o rugare. Să ierţi că nu te-am putut asculta... sunt vremuri grele... Adică Consistoriul nu mă putea ajuta cu nimic: nici cu chirii nici cu ajutor de bani.

Aici voi nota că pentru încăperile unde era administraţia foilor şi a librăriei, am plătit Consistoriului (proprietarul clădirii) chirie în sumă de 380.314 lei.

Dacă aş fi falimentat?

Aici mă întreb: ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi dat faliment cu tipografia şi ar fi sărit firma de la Leipzig în capul meu şi averea mea? Ar fi sărit atunci Consistoriul să nu mă lase? Pe asta pot jura că nu. Mi s-ar fi aruncat în faţă vorba: Singur te-ai încurcat, singur te descurcă.

Azi însă i-ar trebui Consistoriului o tipografie salvată, căci într-acolo merge tot zgomotul ce-l face Mitropolia prin Lumina Satelor în jurul tipografiei - precum arătam într-alt loc, mai pe larg.

De altcum, din felul cum s-au desfăşurat lucrurile, reiese tot mai clar un lucru: Cei din Str. Mitropoliei au aşteptat să mă prăbuşesc, sau să mă prăpădesc, ca să intre în înfăptuirea mea. Dar, o Doamne, eu sunt de vină dacă nu m-am prăbuşit şi n-am murit?

Înainte prin valuri...

Era la doi ani de la întoarcerea mea de la Geoagiu. Pieptul îmi spunea că trebuie să plec iarăşi la odihnă. Dar mă puteam eu rupe din apriga luptă pentru salvarea tipografiei? Am rămas pe front. Înainte prin valuri.

O noapte cu sânge

Era noaptea de 25 octombrie 1932. Mă chinuia tusea. Şi simţeam o durere ascuţită în piept. Pe la miezul nopţii, o tuse grea mă trezeşte din somn. Şi când aprind lumina, mă înfricoşez. Perina şi patul meu erau pline de sânge. Se deschise cu putere rana din piept. Am trezit pe fiul meu Tit, şi am plâns împreună. Sângele îmi spunea că trebuie să plec iar pe drumul spitalului... să-mi las iar casa, copilul şi tipografia.

Dimineaţă mi-am pus întrebarea să plec sau să nu plec? Sângele îmi spunea că trebuie să plec, dar situaţia grea îmi spunea că trebuie să rămân, mai ales că peste două luni se apropiau şi zece ani de Oaste.

M-am rugat cu lacrimi şi am zis: Doamne, totul pentru Tine şi lucrul Tău! Eu rămân la front. Înainte de a muri, la 10 ani de Oaste, vreau să mai spun ceea ce Tu îmi vei arăta, şi apoi mă voi apleca liniştit în braţele Tale...

Şi am rămas. La 10 ani de Oaste, am scris, cu sânge, acel număr festiv din foaia Oastea Domnului, în care era şi testamentul cu Moara şi piticul (nr. 1, anul 1933).

Căzut a doua oară pe front: la Davos

S-a întâmplat apoi ceea ce era de aşteptat. Boala din piept s-a agravat. I.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae îmi tot spunea: du-te la Davos, în Elveţia, acolo te vei reface complet... e adevărat că e scump, dar vom mai da ceva ajutor şi noi şi vei mai da şi Sf. ta... şi va fi bine.

Şi am plecat la Davos, lăsând în urma mea 10 ani de Oaste şi 10.000 de abonaţi la foi.

Nu putusem încă achita toată datoria la Consistoriu ce o aveam pentru Lumina Satelor.

Abia putusem răzbi cu plătirea cambiilor pentru tipografie.

Dar la Davos mi-a mers pe urmă rău cu sănătatea. Boala s-a agravat cu furie şi ajunsesem pe prag de mormânt. Nu mai era nădejde nici măcar să pot ajunge viu acasă. Iar în aceste clipe grele - cele mai grele din viaţa mea - iată-mi soseşte de la Sibiu o altă mângâiere: o provocare cu ameninţare de proces să plătesc imediat datoria ce o am la tipografia Arhidiecezană, altcum voi fi împrocesurat.

Ceea ce mă durea mai mult era că Consistoriul după o datorie de 99.543 lei îmi socotise o camătă de 110.112 lei. Astfel că în loc de 99.543 lei, eram provocat să plătesc 209.655 lei. Aceasta probabil şi drept mulţumită că tipografia Arhidiecezană încasase până atunci de la mine aproape 8 milioane de lei.

Îşi poate oricine închipui în ce stare sufletească mă aflam.

Am scris păr. Secaş să intervină la I.P.S. Sa pentru a se aranja lucrurile astfel: mă oblig să plătesc datoria împărţită pe trei cambii cu trei rate. Iar de camătă să fiu iertat după ce sunt bolnav şi am făcut atâtea jertfe.

La această scrisoare păr. Secaş îmi răspunde: Cât priveşte datoria la Arhidiecezană, I.P.S. Sa când i-am vorbit de cambii nici nu a voit să audă: să plătiţi acum! I-am arătat că încasările sunt tot mai mici, apoi amarul de bani pe care trebuie să-l cheltuieşti Sf. ta, - s-a făcut nervos şi m-a concediat, fără ceva lămurit. Apoi nu ştiu cine-l tot montează pe tema cântărilor Oastei!? (Din scrisoarea cu data de 14 aprilie 1933).

Fireşte, acest răspuns aspru m-a rănit grozav. Mă ruinasem şi materialiceşte. Boala m-a apucat într-un sanatoriu scump, în care eram silit să stau cu cheltuieli enorme (am cheltuit cu totul 200.000 lei). Iar Consistoriul în loc să mă ajute cu ceva, mă strângea de gât cu camete de 100.000 lei. Izbit de aceste lovituri am trimis I.P.S. Sale o lungă scrisoare, din care dau cele ce urmează:

O scrisoare - document

Înalt Prea Sfinţite Stăpâne!

Am trecut printr-o nespus de grea încercare... pe la Paşti eram numai o umbră de om. Singura mea preocupare era cum aş putea scăpa viu acasă. De două ori am voit să plec, dar n-a fost cu putinţă... ţin însă să spun că alături de boală, m-a durut foarte mult şi un lucru: făcusem prin păr. Secaş o rugare privitor la datoria ce o aveam la tipografia Arhidiecezană... mi s-a răspuns însă categoric că nu se acceptă rugarea şi am primit în acest sens de la Consistoriu o invitaţie să plătesc datoria, plus o camătă de 109.000 lei, altcum voi fi dat în judecată. După un capital de 100.000 lei mi se cere camătă de 109.000 lei. Iar această invitaţie mi-a venit tocmai la timp, de Paşti, când eram la hotar între a rămâne sau a pleca din lume.

A fost pentru mine o lovitură grea care desigur mi-a agravat şi ea boala. A fost pentru mine o lecţie amară care îmi va rămânea pentru întreg restul vieţii. Consistoriul nu m-a cruţat nici la Geoagiu şi nu m-a cruţat nici aici. Şi eu cred că nu meritam acest vitreg tratament. Desigur 100.000 lei e o datorie respectabilă, dar - totuşi - în raport cu milioanele pe care le-am trecut prin tipografia Arhidiecezană - nu e o sumă prea mare. Şi apoi să mi se ceară o camătă de 109.000 lei după această datorie.

Cu adevărat m-am întrebat şi mă întreb de mii de ori: asta-i răsplata Bisericii mele pentru jertfa ce-am făcut-o?

Mi se aruncă mereu observaţia că, cu banii foii m-am folosit la tipografia Oastei. Ori în capitalul de 1.800.000 lei investit la tipografie, ce înseamnă o sumă de 100.000 lei? (Datoria ce era la tipografia Arhidiecezană, n.n.). Şi apoi nici cu tipografia Oastei cred că n-am făcut o crimă pentru binele Bisericii mele. Încercările cu boala sunt cauza că n-am putut plăti şi cred că eram în drept să aflu înţelegere şi sprijin în direcţia aceasta. De 3 ani de zile îmi cârpesc mereu sănătatea zdruncinată cu cheltuieli de sute de mii de lei. Numai aici am cheltuit 200.000 lei (cu atâta mi se încheie bugetul pe 1 septembrie, când voi pleca acasă). Am mâncat tot ce am avut şi după reîntoarcere va trebui să-mi pun din nou la bătaie sănătatea pentru a salva situaţia.

Îl rog pe Domnul şi Mântuitorul meu să-mi prelungească viaţa până voi putea achita şi datoria ce-o mai am, căci pe patul meu de suferinţă mă gândesc mereu, dacă eu sunt astfel tratat, de ce tratament s-ar bucura copilaşul meu după moartea mea? Dacă eu sunt tratat cu ameninţări de judecată, cum va fi cruţat copilul meu?

Vă rog să mă iertaţi pentru glasul ce-l dau acestei mâhniri. Dar nu pot altfel. Ea a copt în sufletul meu şi mă doare... (Davos - luna iulie 1933).

Reîntors de la Davos

Izbit din atâtea părţi credeam că rămân pentru totdeauna la Davos. Dar Domnul S-a îndurat de mine. A făcut o minune. M-a ridicat de pe patul morţii. Dar rana cea sufletească a rămas deschisă. M-am întors cu ea deschisă acasă.

La întoarcere, i-am spus păr. Secaş că voi trage toate consecinţele. Păr. Secaş mi-a spus că I.P.S. Sa Mitropolitul s-a cam supărat pentru scrisoarea ce i-am trimis. Ştiam eu acest lucru pentru că I.P.S. Sa Mitropolitul nu mi-a răspuns nimic la Davos. Iar sosit acasă bolnav, I.P.S. Sa nu s-a mai interesat despre soarta mea.

Mutarea la Bucureşti

Întors de la Davos bolnav, am plecat iarăşi în şcoala de la Geoagiu. Am plecat cu rana de la Davos. Din această rană - şi alte împrejurări pe care le arăt mai târziu - a ieşit gândul şi planul meu cu mutarea la Bucureşti. Cu ce inimă mai puteam eu lucra la Sibiu? Despre hotărârea acestei mutări l-am înştiinţat pe I.P.S. Sa prin păr. Secaş.

Faţă de acuzele ce mi se aduc în acest punct c-am lucrat pe ascuns, răspund: Nu era nici un motiv să lucrez pe ascuns după ce n-am voit să duc şi n-am dus la Bucureşti absolut nimic din ceea ce nu era al meu. Pe ascuns şi la întuneric lucrează numai acei care vreau să jefuie pe cineva, dar mi-am furat eu lucrul meu? Că cei de la Mitropolie susţin că ar fi fost al lor ceea ce era al meu - asta-i altă chestiune, pe care să poftească să o dovedească!

Am şi tipărit un număr din foaia Oastea Domnului la Bucureşti cu data de Naşterea Domnului 1933. Nu era de altcum nici o crimă această mutare. Dimpotrivă ea urmărea o lărgire a cadrelor Oastei. Ca dovadă spicuiesc din articolul de fond ce s-a publicat în numărul de la Bucureşti, următoarele:

O Lucrare atât de uriaşă cum este azi la Oastea Domnului nu mai poate să se reazeme pe un bolnav. Aici trebuie neapărat un stat major, care să împartă frăţeşte sarcinile şi lucrările. În capitala ţării voit-a Domnul să se strângă mai mulţi ostaşi - purtători de condei - sub steagul Lui. Cu ajutorul lor şi cu strângerea lor într-o tabără de muncă bine împărţită, se va putea da un nou avânt mişcării.

Descălecând în capitala ţării ne punem sub scutul Sfintei noastre Patriarhii (Foaia Oastea Domnului nr. 1/25 decembrie 1933 - Bucureşti).

Faţă de o astfel de crimă, a sărit însă Mitropolia din Sibiu şi a împiedicat expedierea foii de la Bucureşti. Şi a sigilat şi tipografia Oastei pe câteva zile, în baza că am datoria neplătită la Consistoriu.

Mai departe...

Lucrurile apoi s-au mai domolit. Se căuta o restabilire a raporturilor ca să nu sufere fronturile. Am propus de Crăciun un sfat cu fraţii de la Bucureşti pentru lămurirea lucrurilor. Dar I.P.S. Sa n-a primit această propunere. Îmi scria: Te rog să ai deplină încredere căci lucrurile se vor aranja cu bine.

O propunere

Nu peste mult timp I.P.S. Sa m-a cercetat la Geoagiu. Venise pentru clarificarea lucrurilor. Mi-a promis că lucrurile vor fi precizate în scris.

De la Sibiu, din partea Mitropoliei, mi-a venit atunci Declaraţia de mai jos care urma să o iscălesc:

Declaraţie - document

I. Având în vedere că tipografia Oastei Domnului din Sibiu Str. Avram Iancu nr. 5 s-a întemeiat în parte prin contribuţia subsemnatului Iosif Trifa şi în parte şi din suma în legătură cu gazeta Lumina Satelor şi din sume colectate pe seama Oastei Domnului, mişcarea religioasă, morală din sânul Bisericii Ortodoxe Române, patronată şi autorizată de Arhiepiscopia Ort. Rom. de Alba Iulia şi Sibiu, subsemnatul Pr. Iosif Trifa recunosc că numita Arhiepiscopie este coproprietară tipografiei cu 2 (Nr.) părţi având asupra ei în toate dreptul de control.

Compactoria şi librăria sunt exclusive proprietate a subsemnatului.

II. Înmatriculându-se tipografia ca firmă comercială, întreprinderea va forma o societate simplă, societar comanditar cu drept şi obligaţie de administrare fiind subsemnatul preot Iosif Trifa iar Arhiepiscopia fiind societar comanditar cu partea sa de coproprietate din tipografie, evaluată la lei... şi cu drept de control în toate, îndeosebi ce priveşte interesele bisericeşti în legătură cu mişcarea Oastei Domnului.

Sediul tipografiei şi societăţii este Sibiul şi el nu poate fi schimbat fără autorizarea Arhiepiscopiei.

III. Firma tipografiei va fi în conformitate cu codul comercial şi legea pentru registrul de comerţ.

Drept emblemă se poate folosi denumirea Oastea Domnului.

Considerând însă caracterul bisericesc al acestei mişcări proprietarul emblemei acesteia este exclusiv Arhiepiscopia Ort. Rom. de Alba Iulia şi Sibiu, care oricând este în drept să revoce autorizaţia de folosinţă a ei cerând radierea ei în registrul firmelor şi încetarea folosirii ei, îndeosebi dacă s-ar contraveni intereselor bisericeşti. În aceleaşi condiţiuni Arhiepiscopia poate autoriza emblema şi pentru librărie şi compactorie. Emblema nu se poate transmite asupra unui terţ, fără autorizaţia Arhiepiscopiei..

Toate acestea se vor evidenţia în registrul de comerţ (al firmelor), depunându-se la oficiul lui copia legalizată a prezentului act.

IV. Subsemnatul preot Iosif Trifa recunosc că publicaţia săptămânală din Sibiu Lumina Satelor este proprietatea Arhiepiscopiei Ort. Rom. de Alba Iulia şi Sibiu, fiind subsemnatul numai administratorul şi predicatorul ei.

Arhiepiscopia este în drept ca în baza acestui document să ceară oricând înscrierea ei în numele propriu.

De asemenea recunosc că anexa Lumina Satelor publicaţia săptămânală Oastea Domnului este editată şi redactată de subsemnatul din autorizarea Arhiepiscopiei Ort. Rom. din Sibiu, exclusiv în vederea mişcării religioase cu acelaşi nume în cadrele Bisericii Ort. Rom.

În consecinţă Arhiepiscopia are drept de control şi de cenzură asupra ei, fiind în drept să revoce autorizarea de a apare sub denumirea Oastea Domnului îndeosebi dacă ar contraveni intereselor bisericeşti sau nu s-ar supune dispoziţiilor Arhiepiscopiei, fiind editura în caz de revocare a autorizării obligată să înceteze imediat folosirea denumirii de Oastea Domnului.

V. În fine recunosc că registrele de abonaţi, adresele acestora, imprimatele, clişeele sunt proprietatea Arhiepiscopiei. Dispoziţiile din punctul premergător privitoare la folosirea denumirii Oastea Domnului la publicaţia periodică, anexa Lumina Satelor sunt valabile pentru orice publicaţii, imprimate cu editura Oastea Domnului.

VI. Arhiepiscopia Ort. Rom. de Alba Iulia şi Sibiu ia act de prezenta declaraţie, drept care s-a semnat după citire şi explicare acest act în faţa notarului public.

Ce reiese din această declaraţie? Că Mitropolia din Sibiu se temea încă de mutarea mişcării la Bucureşti şi punerea ei sub ocrotirea Sf. Patriarhii, - deşi mişcarea Oastei aparţinea şi aparţine Bisericii întregi. De aceea îşi cerea drept în proprietatea tipografiei (ca să nu mai poată fi mutată). Şi de aceea cerea emblema (denumirea) Oastei Domnului pe seama Arhiepiscopiei din Sibiu, cu toate că emblema Oastei era şi este mai presus de hotarele eparhiale.

Iar pe mine această Declaraţie mă scotea din Oaste, punându-mă sub un control jignitor şi putându-mă oricând opri de a mă mai ocupa cu mişcarea Oastei pe baza că Oastea Domnului este exclusiva proprietate a Consistoriului din Sibiu. Care lucru însă nu l-ar fi putut dovedi decât prin smulgerea de declaraţii jignitoare de la mine.

La această declaraţie am trimis răspunsul de mai jos:

Document

Înalt Prea Sfinţite Stăpâne!

Am primit la timp formula de declaraţie ce mi s-a trimis. Pentru mine însă a fost ceva penibil această declaraţie. M-a jignit şi m-a mâhnit adânc. Sunt urmărit în ea - eu şi toată lucrarea mea - pas cu pas ca un sectar, ca unul gata să apuce un drum greşit şi trebuie oprit din drumul acesta cu Declaraţie.

La sfârşitul unei vieţi de jertfă cred că nu meritam şi această lovitură sufletească.

Întreaga Declaraţie se răsfrânge penibil asupra mea. Ea strigă cât de colo că trebuie luate măsuri de precauţie contra mea şi a lucrării mele. Şi mă întreb, de ce vine această jignire tocmai la sfârşit când ar trebui să am o mângâiere după o lucrare în care am pus totul? Pentru că am voit să plec la Bucureşti? Dar eu am făcut lucrul acesta pe faţă şi deschis. Acolo e articolul În capitala ţării în care spuneam cu ce planuri merg acolo. Puteam eu oare să merg la Bucureşti în viesparul criticanţilor şi vrăjmaşilor Oastei, cu gândul de a depăşi hotarele Bisericii mele? Numai un nebun ar fi putut concepe aşa ceva. Am vrut să merg la Bucureşti cu un ideal de lămurire a muncii şi a cadrelor de luptă ale mişcării. Prin Sfântul Sinod urma să dau Oastea Bisericii şi prin Capitală Țării întregi.

În numărul de Anul Nou ce urma să iese la Bucureşti făcusem un plan de reorganizare a mişcării, un plan de dimensiuni largi, un plan pe care îl voi lăsa în memoriile mele ca pe un document istoric de care nu-mi va fi ruşine.

Sunt cu conştiinţa tare şi curată că n-am avut nici un gând şi nici o intenţie contra Bisericii mele. Iar dacă totuşi se crede că Lucrarea Oastei a depăşit hotarele ortodoxiei, să se spună acest lucru deschis şi să se trateze în consecinţă. Autoritatea Bisericească are oricând acest drept fără să ia spre acest scop declaraţie de la mine.

Repet: Declaraţia ce mi s-a trimis este o jignire pentru mine. Iscălirea ei ar însemna iscălirea unei sentinţe de pedeapsă morală pentru mine şi ceea ce am lucrat.

Declaraţia o aflu nemeritată şi prin felul cum se ocupă cu mişcarea Oastei. O Mișcare pronunțat duhovnicească e coborâtă la o târguială între doi «comercianți». O Mișcare ce a cuprins de mult toată țara e îngrădită între hotarele unei Arhiepiscopii. Și Sf. Sinod e desigur chemat să controleze această Mișcare și să-și spună cuvântul. Dacă Sf. Sinod va socoti că e periculoasă și a depășit hotarele ortodoxiei - aștept sentința.

Declarația ce mi s-a trimis - în diferite subtile forme - îmi ia totul, ceea ce am creat eu prin munca și jertfa mea. Omoară intiativa unui om care a făcut ceva, și, de va fi în voia Domnului, va mai putea încă munci și crea.

M-a mâhnit atât de mult această declarație, încât era să nu mai reflectez nimic. Să las totul în seama Dreptului Judecător, să dau un comunicat lămuritor către ostașii din țară și să-mi scriu memoriile.

Mi-am dat însă seama că totusi e mai bună o întelegere - altcum desigur ar suferi si Miscarea.

Alăturat am precizat în puncte clare și scurte ceea ce poate readuce pacea, bună-înțelegerea și prosperarea Lucrării.

Aveți în această declarație asigurarea pe care o doriți mai mult: Sibiul este și rămâne sediul Mișcării și al foilor.

Tipografia Vă rog să o lăsați așa cum este căci ea este rodul jertfelniciei vieții mele și țin la această avere în care am pus totul. Ea rămâne fiului meu Tit cu testament, să o pună și mai departe în slujba Domnului.

De altcum, după mine rămâne un copil blând și bun. O pașnică conlucrare cu el este asigurată. Doresc însă să-i asigur și eu o viață pașnică. Căci a-i lăsa averea tipografiei - în care se află și averea lui personală de la Vidra - cu un «control în toate», asta poate fi pentru el o amărăciune pe întreagă viața lui.

Un control bădăran și jignitor (și e aproape regulă generală acest lucru pentru controluri), ar încurca numai lucrurile și i-ar face băiatului meu zile amare pe întreaga viață a lui. De aceea țin, ca la viața mea, la zestrea tipografiei în care am pus tot ce am avut. Orice atingere în punctul acesta mă rănește.

Supravegherea și controlul spiritual ce-l are Biserica în toată vremea asupra Mișcării e de prisos să mai fie precizat cu jigniri pentru mine. Autoritatea Bisericească are doar oricând dreptul și puterea de a lua imediat măsuri contra oricărei mișcări care ar depăși hotarele Bisericii și ale ortodoxiei.

Î. P. S. Stăpâne! Vă rog foarte mult pentru lichidarea unei stări care mă ține într-o continuă mâhnire sufletească. Cu sănătatea sunt mult mai bine; mia revenit dorul și puterea de a munci mai departe. Vreau însă să am și eu ceea ce trebuie unui om care muncește și creează: dreptul de a nu fi stingherit cu condiții jignitoare si umilitoare. În asemenea condiții. orice continuare si colaborare de muncă pentru mine este imposibilă.

Am formulat punctele de alături pentru restabilirea «dragostei celei dintâi» și pentru reînceperea activității cu puteri îndoite.

Vom concentra din nou toate energiile Oastei. Am schițat un program de lărgire a cadrelor de muncă pe care-l voi discuta cu Î. P. S. Voastră, iar la praznicul Oastei de la Rusalii, vom pune în Sibiu o nouă pășire a Oastei, o nouă avântare spre culmile biruinței. Î. P. S. Stăpâne!

Vă rog să aveți toată încrederea în acela pe care Domnul vi l-a arătat să-l chemați la Sibiu. Vă rog lăsați Duhul Domnului să lucreze ceea ce mai are de lucrat prin vasul acesta slab.

Rugând pe Domnul să-Și coboare darul păcii și iubirii Sale peste noi, am rămas

al I.P.S. Voastre - Pr. I. Trifa

Geoagiu Sanatoriu, 27-01-1934.

Ce reiese din acest răspuns? Că doream stăruitor o împăcare a lucrurilor cu toate că fusesem jignit prin ceea ce îmi cerea Mitropolia. Şi ceream doar atât: să nu mi se taie aripile cu îngrădiri şi controluri jignitoare. Ceream numai libertatea de care orice iniţiativă creatoare are lipsă.

Ce ceream eu?

Dovadă despre aceasta e şi declaraţia de mai jos care însoţea răspunsul meu, din care se poate vedea că eu eram gata să cedez şi din ceea ce era al meu numai să se restabilească dragostea cea dintâi.

Declaraţie:

Subsemnatul Iosif Trifa recunosc că publicaţia săptămânală din Sibiu Lumina Satelor este proprietatea Arhiepiscopiei Ort. Rom. de Alba Iulia şi Sibiu, fiind subsemnatul redactorul şi administratorul ei.

De asemenea recunosc că foaia Oastea Domnului - iniţiată şi redactată de subsemnatul preot I. Trifa ca anexă la Lumina Satelor apare sub controlul spiritual al Arhiepiscopiei. Arhiepiscopia având şi pe viitor tot dreptul de control dogmatic şi canonic asupra celor ce se publică în ea.

Contabilitatea acestor publicaţii se va purta împreună, la un loc, din partea subsemnaţilor pr. I. Trifa şi Arhiepiscopia Ort. Rom. de Alba Iulia şi Sibiu.

Sediul publicaţiilor susnumite şi al mişcării Oastei Domnului este şi rămâne Sibiul.

Tipografia, Librăria şi Compactoria care poartă emblema Oastea Domnului (din Sibiu, Str. Avram Iancu, nr. 5) sunt proprietatea subsemnatului preot Iosif Trifa.

Din clişeele depozitate la tipografia Oastei Domnului cele folosite la editarea cărţilor scoase de mine, preotul I. Trifa precum şi cele făcute în scopul editării - sunt proprietatea subsemnatului. Celelalte clişee aparţin foilor - şi se vor pune la dispoziţia foilor.

Cu sufletul mereu rănit

La răspunsul meu de la Geoagiu, I.P.S. Sa n-a mai reflectat. Am înţeles că iarăşi s-a supărat. Şi a urmat iarăşi o lungă tăcere. Eram cu sufletul mereu mâhnit. Aici voi spune că ceea ce m-a rănit mereu în cei 12 ani de Oaste, era şi faptul că acolo unde trebuie să văd jertfa unui Pavel, apostolul, vedeam mereu preocupări şi fapte pe care nu trebuia să le văd şi despre care voi mai scrie de altă dată, pe larg.

Întors de la cimitir

Într-aceste, probabil şi de atâtea mâhniri şi dureri strânse în sufletul meu, boala a luat o întorsătură violentă.

În două luni, boala mă făcuse o umbră, un schelet. Totul părea sfârşit. Eram în calea spre cimitir. M-am împărtăşit eu, sectarul şi îmi aşteptam sfârşitul călătoriei.

(În legătură cu acest moment vom da pe larg de altă parte, mărturia scrisă a păr. Vasile Ouatu de la Bucureşti, preotul care a fost chemat să-i dea părintelui Iosif împărtăşania de moarte).

Dar - printr-o adevărată minune - Domnul m-a întors din calea ce ducea la odihna veşnică, şi m-a trimis iar la front ca să se împlinească Scripturile că orice jertfă adevărată trebuie să-şi ducă până la sfârşit drumul crucii.

Mizerii şi jigniri

De mult mi se tot arunca vorba că am făcut bani cu Lumina Satelor. Am pus pe fiul meu Tit să facă o socoteală privitor la administrarea foii pe timpul cât a fost în mâna mea (de la 1 octombrie 1931 - la 1 august 1934). Şi când colo, ce arată socoteala? Că eu am jertfit de la mine (din banii cărţilor mele şi a tipografiei) peste 200.000 lei pentru susţinerea foilor. Foile lucrau cu deficit. Nemaiputând suporta acest deficit, am cedat administraţia foii Lumina Satelor urmând ca pentru foaia Oastea Domnului să mi se plătească numerele de care aveau lipsă.

Aici însă, părintele Secaş - care luase administraţia foii Lumina Satelor - a început a-mi face mizerii şi jigniri. Chitanţele se plăteau cu mustrări, cu reduceri, etc. Mi se făceau mizerii şi jigniri care treceau şi hotarele bunei cuviinţe.

Îmi era imposibil să mai lucrez în situaţia aceasta. Se iviseră apoi şi în mersul duhovnicesc al Oastei anumite tendinţe şi îndrumări noi, care depărtau mişcarea de pe calea pe care pornise la început - lucruri despre care descriu mai pe larg în altă parte. Trebuiau lămurite şi aceste lucruri.

Un gând bun - bruscat

După toate cele arătate până aici, îşi poate da seama oricine, că în mersul Oastei trebuie o clarificare, o punere la punct a anumitor lucruri. Martor îmi e Domnul de Sus că am încercat necontenit acest lucru.

De trei ori i-am propus I.P.S. Sale un sfat restrâns cu ofiţerii mai de seamă ai Oastei (fraţii de la Bucureşti, etc). În care sfat să punem definitiv la punct lucrurile care tulburau bunul mers al Lucrării.

Am propus acest sfat întâi, îndată după tulburarea cu mutatul la Bucureşti. Dar I.P.S. Sa nu l-a primit. I-am cerut a doua oară în preajma celui de al treilea congres al Oastei. Şi l-am cerut a treia oară, acum pe urmă. Înainte de Naşterea Domnului ce a trecut, vorbisem cu I.P.S. Sa de acest sfat. I-a plăcut ideea şi a rămas să-i chem pe fraţii de la Bucureşti, de Crăciun. Dar fraţii n-au putut veni de sărbători. Au venit însă duminică după Naşterea Domnului (Păr. Vasile Ouatu şi fr. I. Gr. Oprişan).

Cu toţii aveam nădejdea şi bucuria că vom lămuri toate lucrurile şi vom pleca iarăşi la luptă cu dragostea cea dintâi. Plănuisem să dau la foaie un comunicat despre acest sfat, ca o încurajare şi înviorare a fronturilor.

Înainte de a ne prezenta la reşedinţa mitropolitană, noi am precizat anumite puncte care ar fi de lămurit. Nu mergeam însă să impunem ceva, ci mergeam, aşa cum se merge la orice sfat de lămurire a lucrurilor: unul spune o părere, altul alta... unul mai pune, altul mai lasă.

Însă, în loc de o astfel de paşnică înţelegere, I.P.S. Sa îndată, de la început, s-a arătat extrem de nervos, aspru şi nerăbdător. Nici nu ne îngăduia să vorbim. Iar pe mine, îndată, de la început, m-a bruscat cu vorbe aspre: să se ştie, odată pentru totdeauna, că Oastea Domnului este iniţiativa mea... părintele Trifa a pus aici cel mult ceva din personalitatea lui... părintelui Trifa nu-i aparţine nimic, etc., etc....

Această aspră şi neaşteptată ieşire făcea imposibilă orice continuare a discuţiilor. Eu m-am retras adânc mâhnit.

Amintesc acest lucru pentru ca oricine să vadă şi să judece din a cui pricină s-a tulburat Oastea. Eu stau cu conştiinţa împăcată în faţa lui Dumnezeu, în faţa Bisericii mele şi-a neamului meu. Am făcut totul ce se putea face ca Lucrarea Oastei să-şi poată continua drumul ei de lumină. Răspunzători, sunt cei care din lipsă de tact şi de dragoste, au împins lucrurile pe altă cale.

Ce-i cu tipografia Oastea Domnului ?

În sfatul nostru, I.P.S. Sa s-a tulburat îndată de la început pe chestia tipografiei Oastea Domnului. I.P.S. Sa, în timpul din urmă, are o aspră pornire împotriva acestei tipografii. Întreg atacul se dă acum cu furie împotriva acestei tipografii.

Coloanele foii Lumina Satelor sunt pline acum de chestia cu tipografia. Pentru lămurire precizez următoarele:

Fiecare om are în viaţa lui un ideal: unul să-şi ridice o casă cât mai frumoasă, altul să-şi lărgească moşia, altul să-şi facă cele mai mari comodităţi de trai tihnit, etc.

În anii din urmă am vrut şi eu un ideal evanghelic: să am o tipografie proprie pe care s-o pun cu totul în slujba Domnului.

Puteam şi eu să am idealul unei case, căci iată, ajuns acum la bătrâneţe, - sunt un om fără casă şi fără muncă. Eu însă mi-am ales idealul unei tipografii.

Încălzit de acest ideal mi-am cumpărat o tipografie din Germania, o tipografie modernă cu un milion şi jumătate.

Adevărat că fusesem puţin prea răpit de aripile dragostei pentru lucrul Domnului. În cea mai mare parte, Tipografia urma s-o plătesc cu cambii grele de câte 40.000 lei lunar. Dar mi-am zis: fie! voi pune în cumpănă tot ce am şi Domnul nu mă va lăsa.

Şi au urmat zile grele: am căzut pe front. A trebuit să plec la Geoagiu. Părea totul pierdut. Dar Domnul nu m-a lăsat. Fiul meu Tit mai avea încă de vândut o bucată de pământ din averea mamei sale. Şi am pus-o la cumpănă şi pe aceasta pentru salvarea tipografiei. Au mai strigat fraţii ajutor pentru Turnul cel mare - şi astfel ne-am putut târî mai departe, dibuind între a birui sau a cădea.

Ani de zile am luptat cu greutăţile, cu mizerii şi jertfe, pe care Singur Domnul de Sus le cunoaşte, pentru a salva această tipografie. Cu pieptul zdrobit am scris mereu, de pe pat, cărţi şi foi pentru a putea alimenta fronturile şi tipografia.

Şi Domnul n-a trecut cu vederea jertfa robului Său. Cu preţul sănătăţii mele, am salvat tipografia, achitând şi prea venerabilului Consistoriu, ultima datorie ce o mai aveam acolo.

Şi acum ce se întâmplă? Ceva nemaipomenit! Sunt strigat în faţa poporului şi în faţa fraţilor ostaşi ca un fur şi tâlhar. Şi sunt poftit să dau înapoi ceea ce n-am furat (Psalm 69, 4). Cică, mi-am furat tipografia. Adică cum şi de ce? Fiindcă tipografia stă pe numele meu.

Dar să precizăm lucrurile. Tipografia a stat de la început pe numele meu. Pentru că o cumpărasem eu personal şi pentru că ea trebuia să stea pe numele cuiva. Pe numele Oastei nu putea sta şi nici nu poate sta pentru că Oastea nu este societate şi persoană juridică. Repet: tipografia a stat, stă şi va sta pe numele aceluia care a cumpărat-o şi a salvat-o cu preţul vieţii şi sănătăţii sale. Şi repet făgăduinţa ce-am făcut-o: tipografia a stat, stă şi va sta pentru totdeauna în slujba Domnului şi-a Oastei Lui.

Însă, celor din strada Mitropoliei le-a venit o poftă grozavă de a pune mâna pe această tipografie salvată. De aceea i-a apucat acum o dragoste grozavă pentru fraţii ostaşi. De aceea strigă că tipografia trebuie ştearsă de pe numele meu. Dar atunci pe-al cui nume poate sta şi-a cui poate fi? A Consistoriului, zic ei, pentru că Oastea aparţine, oficios, Consistoriului.

Aici însă îmi spun cuvântul meu răspicat: Până la ultima mea suflare voi protesta şi nu voi ceda să treacă tipografia Oastea Domnului pe numele Consistoriului din Sibiu.

După cei care m-au stors cu chirii grase şi neomenoase... după cei care m-au strâns de gât cu camete grele şi ameninţări de proces, când muream la Geoagiu şi Davos... după cei care râdeau şi strigau că mă înec - după aceştia voi striga şi din mormânt, că n-au nici un drept la averea tipografiei.

De ce ţin eu la o tipografie proprie?

Pentru că am văzut cât de grea se simţea oficialitatea în lucrurile privitoare la evanghelizare prin puterea scrisului tipărit. Am văzut cât de greu se poate tipări o carte, o foaie. Şi asta m-a îndemnat să am o tipografie proprie, în care să pot lucra nestingherit.

Din dorul şi dragostea mea pentru lucrul Domnului, îmi trebuia o ieşire, o revărsare.

Şi aceasta a fost şi este tipografia Oastea Domnului: o revărsare de viaţă duhovnicească.

O dovadă: În decurs de 5 ani această tipografie a tipărit şi răspândit 372.400 cărţi şi 2.305.000 foi religioase.

Este o crimă o tipografie proprie?

Eu mă întreb: dar de când este o crimă o tipografie proprie pusă în slujba Domnului şi a Bisericii?...

Dar de când este o crimă iniţiativa particulară? Amintesc aici o pildă: Un preot din Franţa, un nebun de felul meu, a plecat de la ţară cu un ideal: s-a aşezat la Paris, şi-a deschis o tipografie proprie şi a tipărit toată literatura Sfinţilor Părinţi în aproape 400 de cărţi uriaşe (colecţia Migne).

Ceea ce n-a făcut oficialitatea, a făcut iniţiativa şi râvna unui preot. Oficialitatea se mişcă mai greu şi trebuie să se bucure când apare revărsarea iniţiativei particulare.

Mă întreb: tipografia Arhidiecezană are trei maşini. De ce n-a făcut minuni cu ele? Şi de ce poftirea de a se mai alătura şi tipografia mea lângă cele trei, în marea cea moartă de la nr. 45?

Fapte, nu vorbe

Despre ce crimă e o tipografie proprie mărturiseşte şi faptul că foaia Isus Biruitorul în tipografia proprie, se poate abona cu 120 lei anual, iar Lumina Satelor cu 180 lei. Şi, cică, tot eu sunt stăpânit de duhul mamonismului... şi sunt lup îmbrăcat în piele de oaie.

Şi este o primejdie?

Şi mă întreb: este şi poate fi pentru Biserică primejdie o tipografie proprie, a unui preot? Păi n-are Biserica la îndemână toate mijloacele să strige în lumea credincioşilor împotriva acestei tipografii când ea ar fi contra Bisericii?

Ba da, dar aici este vorba de ambiţia celor care vreau să dea buzna în jertfa şi înfăptuirea altora.

Tipografia Oastea Domnului trebuie prigonită şi oprită în lucrarea ei, fiindcă făcea treabă şi primejduia din greu împărăţia iadului.

Şi acum, iată, nu mai e primejdioasă. Fiind opriţi, cu ajutorul forţei publice, să mai tipărim foaia Isus Biruitorul - tipografia stă acum închisă. Iar ostaşii de la fronturi strigă: Ni-e foame! ... trimiteţi-ne hrană! ... (cum mărturisesc scrisorile ce le primim).

Cu adevărat, se împlineşte ceea ce spuneam: diavolul n-a mai putut suferi această tipografie. I-a dat o lovitură. Dar Domnul nu ne va lăsa. Lui I-am predat această tipografie şi El o va apăra!

Să mergem mai departe

Şi acum, după lămurirea cu tipografia, să urmărim mai departe lucrurile, aşa cum s-au desfăşurat.

După nereuşita sfatului, adânc mâhnit în sufletul meu, a doua zi, mi-am înaintat demisia din postul de preot la catedrală, pentru ca să nu mi se spună că trag o leafă în zadar, neputând sluji la catedrală din cauză de boală. Odată cu aceasta, am sistat redactarea şi tipărirea foii Oastea Domnului care era o creaţie spirituală a mea, pornită şi înfăptuită de mine.

Vine Isus Biruitorul

Iar pentru viitoarea mea activitate, mi-am zis: am clădit până acum, cu jertfa sănătăţii mele două case: foile Lumina Satelor şi Oastea Domnului (din care azi sunt batjocorit).

Acum mă văd poftit afară, cu aspreală. Cu ajutorul Domnului, voi încerca să mai clădesc o casă nouă, în care să lucrez fără să mai fiu pus sub tutela administrativă şi spirituală a părintelui Secaş, sau altora.

Şi am căzut în rugăciune fierbinte, cerând Domnului, cu lacrimi de foc, să-mi arate El, ce este de făcut. Şi Duhul Domnului m-a oprit la o foaie nouă, inspirându-mi şi preafrumosul şi mult spunătorul ei nume: Isus Biruitorul.

Am scris plângând şi rugându-mă numărul prim din această foaie. La fiecare rând, Domnul părea că-mi spune lucruri mari. Ajunsă la fronturi, foaia a făcut mare răsunet (a ajuns la fronturi printr-o adevărată minune, căci dacă s-ar fi simţit la vreme de apariţia ei, toate puterile din lume ar fi fost pornite să o oprească).

Din toate părţile a început a curge bucuria celor ce se bucurau de această foaie. În scurt timp, ea a strâns câteva mii de abonamente şi, dacă n-ar fi fost oprită, ea ar fi umplut fronturile cu hrană duhovnicească.

Isus Biruitorul - oprit

După demisia mea din postul de preot al Catedralei, Consistoriul s-a pornit imediat la ofensivă contra mea. Mai întâi şi întâi Lumina Satelor a publicat o înştiinţare neadevărată că eu m-am retras în bună înţelegere, de la conducerea Oastei din cauză de boală, etc.

Dar odată cu această înştiinţare, a sosit la fronturi şi Isus Biruitorul care spunea că sunt sănătos şi dornic de muncă. Atacul s-a pornit acum contra lui Isus Biruitorul.

I.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae a sesizat imediat Prefectura, Poliţia, Ministerul Cultelor, Ministerul de Interne, dând alarma că aici la Sibiu un preot vrea să facă ruptură în Biserică... tulburare în popor... primejdie mare... să fie oprită imediat foaia Isus Biruitorul prin care vrea să facă această răscoală.

Şi i s-a dat crezare. La intervenţia I.P.S. Sale, s-a oprit ieşirea pe mai departe a foii Isus Biruitorul. Numărul doi era să fie şi mai frumos, dar a fost oprit.

Şi s-a dat poruncă în ţară ca nu cumva să mai răsară pe undeva Isus Biruitorul.

Se împlinesc Scripturile. Azi Isus Biruitorul e păzit de forţa publică. Dar El va prăvăli piatra şi va ieşi Biruitor.

Cu căluşul în gură

Ca unui om primejdios, mi s-a pus căluşul în gură. Orice aş încerca să tipăresc aici la Sibiu, fie învăţături, fie înştiinţare pentru abonaţii şi cititorii mei, la intervenţia Mitropoliei, sunt oprit de cenzură.

Sunt ţinut cu căluşul în gură, iar în vremea asta Lumina Satelor se repede asupra mea cu fel de fel de acuze.

Biserica şi Duhul Sfânt

Un sf. părinte spune că în Biserică totul e Lucrarea Duhului Sfânt. Totul e duh şi dragoste. Dar mă întreb: oare lucrarea Duhului Sfânt este aceasta când cu forţa publică astupi graiul unui preot care n-a făcut nici o altă crimă decât că L-a vestit 12 ani pe Isus şi vrea să-L vestească mai departe?

Biserica îşi are judecăţile ei şi judecătorii ei; de ce dar apelezi mai întâi la forţa publică?

Să judece Domnul!

O absolvare - ca unui măturător

Şi acum să continuăm cu cele ce s-au întâmplat mai departe. După demisia mea, pe care Mitropolia a tâlcuit-o după litera legii - mi se trimite un act oficios de zece rânduri prin care mi se aduce la cunoştinţă că sunt absolvit de toate însărcinările ce le-am avut 12 ani cu mişcarea Oastea Domnului iniţiată şi creată de mine. Straşnic lucru: un om a creat, timp de 12 ani, prin muncă şi jertfă, un curent religios - şi acum vii, d-ta Consistoriule, şi, printr-un act de birou, îi dai drumul acestui om, aşa cum i-ai da drumul unui măturător oarecare.

O imposibilitate morală tot atât de mare ca şi când unei ape curgătoare i-ai spune: apă curgătoare! te absolv şi îţi iau însărcinarea de a mai curge. Sau: vântule! te absolv şi îţi iau însărcinarea de a mai sufla.

Ce ruşine!

La o aşa absolvire - un aşa răspuns

La o astfel de absolvire, eu am răspuns aşa cum am răspuns, că însărcinarea ce o am în Oastea Domnului, Singur Domnul mi-o poate lua.

Mitropolia spune că am greşit contra canoanelor în acest răspuns. Dar eu susţin că mai întâi a greşit Mitropolia contra canonului dragostei, căutând să mă scoată din mişcarea Oastei cu un act de birou, în loc să caute o înţelegere pe cale de dragoste şi pace. Sf. Sinod va judeca şi hotărî care unde am greşit.

În acest înţeles a scris şi preotul Manea Popescu, în ziarul Credinţa : dacă se găsea la sfinţitele feţe din părţile Sibiului ceva prudenţă, puţin tact şi un pic de dragoste creştinească, cele întâmplate se puteau evita... Oricum ar fi, mişcarea părintelui Trifa, era o mişcare cu caracter religios, iar astfel de mişcări nu se stăvilesc prin ordine de birou, ci prin altceva mai fin, mai puternic, mai convingător.

Dar acest ceva nu poate porni decât de la oameni duhovniceşti... ordinul de absolvire al Consiliului Arhiepiscopesc din Sibiu e o mare gafă (ziarul Credinţa din 28 ianuarie 1935).

Episcopul şi preotul

Mi se face o lungă predanie despre ce spun canoanele cu privire la legătura dintre episcop şi preot. Da! Recunosc! Aşa-i! Totul e aşa! Dar, pe lângă canoane, între legătura dintre episcop şi preot, trebuie să mai fie ceva şi din ceea ce se cheamă dragoste. Episcopul să fie un adevărat părinte pentru preoţii lui. Cum zice şi ap. Pavel: episcopul să fie fără prihană, nu îndărătnic, nici mânios... ci iubitor de bine, drept, sfânt, înfrânat (Tit 1, 7-8).

La reşedinţa episcopală, preotul muncitor vrea să vadă totdeauna jertfa unui Pavel, Apostolul, şi dreptatea unui Ioan, Apostolul.

Altcum numai cu canoanele, nu se pot administra sufletele.

Precum am înţeles că îi scria cu prilejul acestor frământări I.P.S. Sale, un ofiţer de la Oaste: dacă în decurs de 12 ani n-aţi putut câştiga cu dragostea sufletul şi inima unui preot jertfitor, ce am putea face noi, ăştia de la fronturi?...

Fiul cel pierdut nu se întoarce acasă cu termen de 8 zile şi cu aspre acuze şi ocări, ci cu altceva...

Eu n-am ieşit din biserică

Şi astfel s-a aruncat în popor sperietura, cică eu am ieşit din Biserică... că sunt sectar... şi lup îmbrăcat în piele de oaie.

Toate acestea sunt sperieturi. Eu mi-am iubit şi-mi iubesc Biserica. Şi nu numai cu vorba, ci şi cu fapta. Eu am făcut Bisericii mele tot binele pe care îl putea face un slujitor al ei. Dovadă îmi sunt fraţii ostaşi care umplu bisericile. Eu mi-am iubit şi-mi iubesc Biserica, nu cu vorbe goale, ci cu muncă şi cu jertfă. Eu sunt şi vreau să rămân până la sfârşit un devotat slujitor al Bisericii.

Demisia mea dintr-un post vremelnic nu înseamnă ieşirea mea din Biserică, sau din preoţie. Eu sunt şi vreau să rămân până la sfârşit un preot. Şi dacă nu pot merge la biserică să fac slujbă, din cauză de boală, îmi fac slujba mea de preot de pe patul de suferinţă vestind Evanghelia pe calea scrisului şi a tiparului.

Că eu am un conflict cu ierarhul meu - asta e altă socoteală. Asta-i o chestie care trebuie judecată de forurile noastre superioare bisericeşti. Că şi noi, slujitorii Bisericii - ca orice altă tagmă - ne avem calea noastră ierarhică, care judecă conflictele dintre noi.

Până nu se va face această judecată, protestez contra acuzei ce mi se aduce în faţa poporului că am ieşit din Biserică.

Sperieturi

Pentru a speria poporul şi lumea ostaşilor, foaia Lumina Satelor ridică asupra mea fel de fel de acuze. Cică am vrut să fur Oastea... am vrut să fug din Biserică cu Oastea... am vrut să ruinez foaia Lumina Satelor, etc.

Stau mirat şi mă întreb: oare eu un om mic şi bolnav, sunt cu adevărat atât de tare şi primejdios? Mă mir că nu mi se aduce şi învinuirea că aş fi vrut să fur Mitropolia de la nr. 45.

Cei de la Lumina Satelor trebuie să-şi dea seama că cu sperieturi nu poţi merge până la capăt.

Eu am scris 12 ani, cu sânge de jertfă, ceea ce am scris. Se înşală cei ce cred că pot şterge acest scris cu câteva pagini de lămuriri. M-am topit ca o torţă de lumină, aprinzând în suflete lumina lui Hristos. Se înşală cei ce cred acum că pot face lumină contra mea cu câteva pagini de foaie şi cu chipul unui lup îmbrăcat în piele de oaie.

În audienţă la I.P.S. Sa Patriarhul Miron Cristea

În faţa grelelor acuze ce mi le-a aruncat Mitropolia prin Lumina Satelor, a trebuit să mă ridic de pe pat şi să plec, în cap de iarnă la Bucureşti, să protestez la Sf. Patriarhie.

M-am prezentat împreună cu părintele Vasile Ouatu la I.P.S. Sa Patriarhul Miron Cristea, care ne-a primit îndată cu toată dragostea, şi ne-a reţinut aproape 2 ceasuri.

A rămas mirat I.P.S. Sa din cele ce se întâmplă la Sibiu. În deosebi s-a mirat când i-am spus că I.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae mă opreşte cu forţa publică să scriu.

Ne spunea I.P.S. Sa Patriarhul cum un călugăr din Bucureşti scoate o foaie (Glasul Monahilor) în care tot mereu atacă, dar I.P.S. Sa nu s-a gândit niciodată să-l oprească cu forţa publică.

Am declarat în faţa I.P.S. Sale Patriarhului, că sunt şi vreau să rămân până la sfârşit un slujitor al Bisericii mele.

Foaia Ostaşul Domnului

Aici voi aminti că Mitropolia din Sibiu n-a putut şi nu poate suferi foaia Ostaşul Domnului pe care o scoate iubitul meu tovarăş de luptă şi de jertfă, părintele Vasile Ouatu din Bucureşti. De ce această pornire? Pentru că Ostaşul Domnului este o dovadă că Oastea Domnului nu aparţine unui ierarh şi unei ierarhii, ci ea este a tuturor celor care se ocupă cu ea şi se jertfesc pentru ea. Însă ambiţia personală şi religioasă nu poate suferi acest lucru.

Voluntariat - sau Oaste oficială?

Am arătat până aici calea şi frământările prin care a trecut Oastea. Voi spune că peste toate aceste frământări, mai era una care în timpul din urmă s-a arătat tot mai lămurit şi prevestea furtuna.

Era tot mai pronunţată deosebirea de vederi în ce priveşte mersul duhovnicesc al Oastei. Se putea vedea acest lucru şi din ţinuta foilor Lumina Satelor şi Oastea Domnului.

În foaia Oastea Domnului era o Oaste (Oastea cea dintâi) iar în Lumina Satelor se ivea alta, o Oaste nouă.

Creaţia Oastei a fost de la început un voluntariat. Cu luptători voluntari - preoţi şi mireni, - în toate părţile ţării.

Un voluntariat duhovnicesc, care lucrează şi activează în cadrele Bisericii. În acest înţeles - din prilejul discuţiei în jurul statutelor de la Bucureşti - fratele I. Gr. Oprişan, a scris în foaia Oastea Domnului :

Tovărăşia Oastea Domnului este un voluntariat duhovnicesc de care Biserica trebuie să se bucure, dar nicidecum ca să-l oficializeze. Biserica - respectiv Sfântul Sinod - are dreptul a supraveghea ca să nu se abată sufletele de la matca Ortodoxiei; are datoria de a îndrepta atunci când se fac greşeli şi a capta toate energiile duhovniceşti. Dar a oficializa, a pune pe calapod seva primăverii duhovniceşti a sufletelor - este a opri tocmai raţiunea acestei revărsări de credinţă pe matca ortodoxiei noastre scumpe. (Foaia Oastea Domnului nr. 44, anul 1932).

De la începutul Oastei, eu m-am ţinut pe linia aceasta. Şi am luptat mereu în direcţia aceasta, ca Oastea să fie şi să rămână ceea ce Domnul a inspirat-o: un voluntariat de luptă duhovnicească în cadrele Bisericii.

În deosebire de acest voluntariat, Mitropolia de la Sibiu a plecat cumpăna tot mai mult spre oficializarea Oastei.

Cu prilejul adunării F.O.R.-ului de la Sibiu, acest lucru s-a putut vedea lămurit. S-a vorbit şi s-a scris atunci desluşit despre cele trei societăţi ale eparhiei: F.O.R, societatea Sf. Gheorghe şi Oastea Domnului. Oastea Domnului nu mai era un voluntariat al ţării întregi, ci era şi o societate eparhială pusă sub acelaşi acoperiş cu alte două societăţi.

Această amestecătură n-a plăcut ostaşilor. S-a văzut aceasta şi din faptul că - cu toate apelurile - ostaşii n-au venit la Sibiu decât foarte puţini. Şi cei veniţi şi-au arătat nemulţumirea.

Dacă n-ar fi fost ambiţiile personale, regionale şi eparhiale, Oastei i se putea păstra - printr-o lămurire paşnică a lucrurilor - drumul ei lămurit, de voluntariat duhovnicesc.

Pe lângă asta I.P.S. Sa insista tot mai mult să intre în foile Oastei şi lupta confesională cu uniţii, ceea ce, iarăşi, nu cadra cu caracterul pur duhovnicesc de evanghelizare al Oastei, mai ales având în vedere faptul că avem în Oaste o mulţime de fraţi greco-catolici.

Mergeam vădit spre oficializarea mişcării. Eu însumi, eram mai mult numai o firmă pentru Oaste. Directivele se dădeau peste mine. Ca o dovadă amintesc numai faptul: în preajma adunării F.O.R.-ului, Lumina Satelor a publicat că în adunarea Oastei se vor lua hotărâri de mare însemnătate. Mie însă nu mi-a spus nimeni nimic despre această vestire. Am aflat-o şi eu ca orice alt cititor, din foaie, fără să ştiu nimic cu toate că eram aci la Sibiu.

Şi atunci eu mi-am zis în mine: desigur, în inspiraţia şi creaţia Oastei Domnului eu am o răspundere, eu am o înfricoşată răspundere în faţa Aceluia care m-a făcut trâmbiţaşul acestei mişcări... eu trebuie să suflu din trâmbiţă desluşit... să arăt lămurit calea pe care Domnul a tras-o acestei mişcări. Altcum, în Ziua cea Mare a Judecăţii voi auzi fioroasa întrebare: Iosife! De ce tăceai atunci când trebuia să strigi de pe acoperişul casei?

În faţa acestui examen de conştiinţă, mi-am zis: cu numele meu de iniţiator al acestei mişcări, nu mai pot răspunde pentru o altă îndrumare ce i se dă şi se va da Oastei. Nu mai pot răspunde pentru un lucru pe care e scris numele meu, dar nu mai e al meu.

Sub această apăsare de răspundere sufletească am scris la foaie acele tâlcuiri - cu călătoria spre Canaan, etc. - în care le dădeam fraţilor să înţeleagă că Oastea e la o răspântie... că vin cele două feluri de oşti... că vine oficializarea Oastei.

Şi iată ea vine. Vine repede. Prin Telegraful Român... preoţii sunt invitaţi din oficiu să ia pe tot locul conducerea Oastei. Întrebarea este însă ce se întâmplă atunci dacă preotului nu-i place de Oaste şi dacă se duce la ea numai din oficiu, dar nu din dragoste? Şi aşa, ia sfârşit voluntariatul Oastei. Şi vine Oastea cea oficială.

Vine Oastea cea cu poarta largă.

Într-o adunare a Oastei, am înţeles că li s-a dat voie fraţilor să facă sporturi, să se dea pe gheaţă (să patineze), să cerceteze cinematografele bune, etc. Adică, iată, au început a se îndrepta exagerările părintelui Trifa.

Eu mulţumesc lui Dumnezeu că n-am adormit la post. Am suflat din trâmbiţă în faţa primejdiei. Am strigat adevărul. Şi îl voi striga mereu, oricât de grea ar fi calea crucii pe care trebuie să meargă toţi cei ce spun adevărul.

Iubiţii mei fraţi ostaşi!

Am dat, până aici, pe scurt, o istorie din care puteţi vedea că de la început, calea mea şi calea Oastei, a fost calea Crucii, calea jertfei. Şi calea aceasta nu s-a sfârşit. Istoria nu s-a sfârşit. În ea se scrie acum capitolul din urmă, capitolul cel mai greu: peste Golgota, la mântuire... Şi peste calvar la biruinţă.

Vă rog iubiţii mei - să nu vă pierdeţi cumpătul din pricina necazurilor mele (Efes. 3, 13). Trebuia să se întâmple şi aceasta. Orice jertfă adevărată îşi are drumul crucii. Aceasta a fost şi este soarta de totdeauna a ucenicilor Domnului, care şi-au luat pe suflet misiunea şi s-au jertfit pentru Domnul. Drept răsplată, li s-a întins pe urmă cununa de spini şi au fost târâţi, ca nişte făcători de rele, în faţa dregătorilor (Luca 21, 12). Fraţii mei! Vă scriu cu ochii scăldaţi în lacrimi (2 Cor. 2, 4). A trecut o lună de când stau închis în temniţa tăcerii. Sunt oprit cu forţa publică să mai grăiesc despre Isus Cel Răstignit. Eu însă stau liniştit. Căci stau închis cu Isus Biruitorul. Stau închis pentru Isus Biruitorul - şi El va birui.

Mulţumesc neîncetat lui Dumnezeu că m-a trecut mereu prin furtuni şi izbelişti ca să trăiesc aievea Scripturile. Am ajuns acum la un capitol nou, la capitolul cel mai greu: când sunt prigonit, acuzat şi batjocorit din toate părţile, iar eu trebuie să tac. Este acesta desigur, cel mai greu examen. Dar Cuvântul lui Dumnezeu mă întăreşte şi mă mângâie, arătându-mi mereu că aşa trebuia să se întâmple...

Din faţa prigoanelor, m-am refugiat în cămara psalmistului David. Şi am aflat aici tocmai ceea ce-mi trebuia. Niciodată nu l-aş fi înţeles pe psalmistul David, cu prigonitorii lui, dacă n-aş fi ajuns aici. Trăiesc acum aievea ceea ce spunea psalmistul: Scoală-Te Doamne împotriva urgiei potrivnicilor mei, trezeşte-Te ca să-mi ajuţi şi rânduieşte o judecată (Psalm 7, 6). Căci Tu îmi sprijineşti dreptatea şi pricina mea şi stai pe scaunul Tău de domnie ca un Judecător Drept (Psalm 9, 4). Nu mă lăsa Doamne la bunul plac al potrivnicilor mei (Psalm 27, 12). Apără-mă Tu Doamne de potrivnicii mei, luptă-Te Tu cu cei ce se luptă cu mine (Psalm 35, 1). Doamne, tu vezi, nu tăcea. Trezeşte-Te şi scoală-Te să-mi faci dreptate, ca să nu zică în inima lor: aha! iată ce doream: l-am prins, l-am înghiţit! (Ps. 35, 22-25). Ai milă de mine Dumnezeule, ai milă, căci la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare până va trece fărădelegea. Eu strig către Cel Preaînalt, către Dumnezeu, care lucrează pentru mine. El îmi va trimite izbăvire din Cer, în timp ce prigonitorul meu îmi aruncă ocări (Psalm 57, 1-3). Oricare le-ar fi puterea, eu în Tine Doamne nădăjduiesc, căci Dumnezeu este scăparea mea (Psalm 59,9). El este Stânca şi Ajutorul meu, Turnul meu de scăpare (Psalm 62, 6). Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic (Psalm 56, 4). Dumnezeu este - iubiţii mei fraţi - adăpostul şi sprijinitorul nostru. De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor (Psalm 46, 1-3).

Fraţii mei! Multe aş avea să vă spun. Şi multe vă voi spune din şcoala aceasta când Domnul îmi va reda libertatea de a grăi. Acum vă spun numai atât:

În faţa mea stă acum, iubiţii mei, drumul despre care zicea Mântuitorul: Vor pune mâna pe voi şi vă vor prigoni: vă vor arunca în temniţe şi vă vor târî înaintea dregătorilor, - din pricina Numelui Meu (Luca 21, 12).

Stau gata să plec pe drumul acestei cruci. Vă rog iubiţii mei, să mă însoţiţi cu rugăciunile voastre în acest drum. Vă rog să vă rugaţi pentru mine, ca Domnul să mă întărească.

Şi dacă va fi să cad pe drumul crucii, eu vă rog iubiţii mei, să nu mă uitaţi. Să nu mă uitaţi căci v-am iubit şi vă voi aştepta pe toţi în Ierusalimul cel ceresc, unde Domnul ne va mângâia pentru toate câte am suferit şi ne va trece în odihna şi bucuria Lui cea veşnică.

Vă salut cu cuvintele ap. Pavel: De aceea, preaiubiţii şi doriţii mei fraţi, rămâneţi tari în Domnul (Filip. 4, 1).

Acum se dă examenul cel mare al Oastei şi al ostaşilor. Cu ochii ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei voastre (Evrei 12, 2).

Cu ochii ţintă la Isus Biruitorul! Cu El vom birui!

Preot Iosif Trifa

Aici se încheie prima parte din Istoria unei Jertfe conţinând adevărul asupra tuturor celor petrecute până în februarie 1935 - scrisă de cel ce le-a pătimit.

Dar aceasta este doar prima parte a durerilor, doar pregătirea şi începutul lungului calvar al acestui martir al lui Hristos.

Vor urma la rând toate celelalte popasuri din acest drum al crucii, a cărui primă parte se va sfârşi cu moartea martirului Oastei în alt februarie. Cu trei ani mai târziu. Dar până atunci Istoria aceasta a mai cunoscut întâmplări mult mai zguduitoare. Le vom reda pe rând, credincioşi mărturiei pe care am făcut-o la început: de a spune pe cât suntem în stare numai adevărul, adevărul curat, - atât despre întâmplările care s-au petrecut cât şi despre oamenii din care S-a folosit în acest conflict Duhul Adevărului sau duhul minciunii.

După paginile 1-10 din Ostaşul Domnului care publica Istoria unei Jertfe - pe pagina 11 apărea fotografia Patriarhului Miron, ca o expresie a supunerii faţă de autoritatea Bisericii şi ca o dorinţă de a înfăţişa încă odată adevărul că Oastea aparţine întregii Biserici şi nu este proprietatea exclusivă a unei eparhii, fie ea chiar cea a Sibiului...

Sub fotografia Patriarhului era scris:

I. P. Fericitul Păr. Patriarh Dr. Miron Cristea, sprijinitorul şi susţinătorul nostru în lucrul duhovnicesc.

Mulţumim şi din acest loc Înaltului nostru Stăpân, pentru dragostea părintească ce ne-o arată şi-l asigurăm de toată ascultarea noastră de smeriţi şi devotaţi fii duhovniceşti ai Sf. noastre Biserici.

Îndată după aceasta apar la rând primele articole, poezii şi scrisori sosite din ţară ca răspuns la cele întâmplate. Din ele se vede atât uimirea cât şi indignarea şi hotărârea mulţimilor când au început să afle despre cele petrecute.

Le redăm la rând, după cum au apărut în acest prim număr de foaie a ostaşilor, ieşit după lovitura dată împotriva Oastei, din ianuarie 1935.

Iată-le:

Prezenţi la lupta începută!...

Fraţi ostaşi ai lui Isus!

S-a început iarăşi furtunoasa zonă drăcească de prigonire a Duhului lui Dumnezeu. Căci scris este desluşit: toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi (2 Tim. 3, 12). - Şi - că partida aceasta pretutindeni stârneşte împotrivire (Fap. Ap.28, 22).

Dar aceasta este soarta de totdeauna a adevăraţilor ucenici ai Domnului. Şi acesta este semnul de adevărată urmare a lui Isus. - Aceasta este Crucea Domnului! Dar noi nu ne vom teme de nimeni şi de nimica, afară de Unul Dumnezeu şi de păcat. Căci Domnul zice:

Vai inimilor celor fricoase! Şi mâinilor celor slabe şi păcătosului, care umblă spre două cărări (Înţeleptul Sirah 2, 13).

Noi ne aflăm în această strâmtoare, în această zonă de prigonire, în acest Patmos - din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos (Apoc. 1, 9).

Dar noi vom răbda până la sfârşit, ca să ne mântuim (Mat. 24, 13). - Căci dacă vom răbda, vom şi împărăţi împreună cu El, iar dacă ne vom lepăda de El, şi El Se va lepăda de noi (2 Tim. 2, 12).

Vom fi răbdători de suferinţă (Rom. 12, 12), pentru că prin răbdare vom dobândi făgăduinţa (Evrei 10, 36).

Răbdarea noastră ne va aduce biruinţă (Rom. 5, 4). - Noi vom lupta până la moarte pentru adevăr, şi Domnul Dumnezeu Se va lupta pentru noi (Înţel. Sirah 4, 30). - Noi vom vorbi despre învăţăturile Domnului înaintea împăraţilor, şi nu ne va roşi obrazul (Ps. 119, 46).

Noi vrem să ascultăm de Înţelepciune (de Isus) şi să ne înţelepţim, şi nu vrem să ne depărtăm de la dânsa, căci fericit este bărbatul ce-L ascultă şi omul care va păzi căile Lui (Prov. 8, 33-34).

Noi vom rămâne credincioşi în urmare - duhului de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea lui Isus (Efes. 1, 17), dat de Domnul într-o măsură bogată preaiubitului nostru trezitor şi îndrumător pe căile adevăratei mântuiri sufleteşti - păr. Iosif Trifa, cu nume nemuritor - în istoria Bisericii noastre pravoslavnice, româneşti. - El ne-a trezit. El ne va şi duce la ţinta luptei începute.

Noi nu vom urma înţelepciunea cea pământească, sufletească, drăcească care are în sine pizma amară şi un duh de ceartă (Iacov 3,14-15). Ci vom urma înţelepciunea care vine de Sus şi care este întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roduri bune, fără părtinire, nefăţarnică (Iacov 3, 17).

Noi vrem să fim cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să putem ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului (Efes. 6, 11). Noi vrem ca viaţa noastră de creştini pravoslavnici să fie îndreptată cu faţa numai spre Răsăritul cel de Sus, numai către Soarele Dreptăţii - Isus. - Şi nu şi spre apus. - Inima noastră vrem să o dăm toată - Celui Răstignit pe Cruce - pentru noi!...

Preaiubite Părinte Iosife!

Noi din depărtatele fronturi ale luptei sfinte, la care ne-ai chemat şi ne-ai înşiruit, răspundem cu credinţă şi statornicie la apelul ce ni-l faci: Prezenţi la datorie! Prezenţi la luptă! cu vrăjmaşul omenirii - diavolul!

Noi mergem înainte cu toată îndrăzneala în Domnul - cu Isus Biruitorul şi cu Isus Biruitorul.

Te rugăm fierbinte: Fii cu noi Doamne - Începutul şi Sfârşitul (Apoc. 1, 8), acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

Preotul Vladimir Popovici - ostaş din Basarabia

Înainte cu Isus Biruitorul!

Fraţi ostaşi pornim la luptă

cu nădejdea-n Cel din Cer

înaintea noastră merge

Cel ce vina lumii şterge

Deci priviţi cu toţii sus

calea lui Satan e ruptă

înainte fraţi la luptă

înainte cu Isus!...

Trecem azi prin clipe grele

vom avea de suferit

dar ostaşul e să lupte

şi să meargă înainte

cu privirea la Isus

moartea cade, iadul plânge

Satan mâinile îşi frânge

dar: înainte cu Isus!

Nu ne-nspăimântă moartea

frica a pierit din noi

înainte tot poporul

cu Isus Biruitorul

Cine vrea să lupte: vie!

cine nu, n-apoi rămâie

deci: înainte cu Isus!

Lipsurile nu ne-nspăimântă

suferinţa nici atât

cine e ostaş, să vie

dezertorii să rămâie

noi luptăm pentru Isus.

Ţelul nostru şi tot dorul

e Isus Biruitorul

deci: înainte cu Isus!...

Lupta noastră grea-i de-acuma

vom avea de dus nevoi

însă cât trăi-va unul

nu ne-om da nicicând înapoi

ci vom merge cu Isus

cine e ostaş să vie

dezertorii să rămâie

deci: înainte cu Isus!

Traian Dorz, ostaş - Sibiu.

Între adevăr şi...

Păr. Mitropolit prin articolul Mărturisiri ce se impun, publicat în Lumina Satelor, zice: Mărturisesc că suntem foarte îndureraţi de cele întâmplate, la care nu ne aşteptam.

Citind acestea, îmi stă mintea în loc...

Căci în adevăr: Cum puteţi fi îndurerat când însăşi I.P.S. Voastră sunteţi autorul acestui mare dezastru? Oare n-am aşteptat noi destul? Oare timp de un an şi ceva, în deosebi, câte n-am suferit noi în răbdare? Oare n-am venit noi cu tot respectul la I.P.S. Voastră, cu cele mai sfinte şi cu cele mai curate dorinţe, ca lucrul Domnului să meargă înainte? Oare nu v-am declarat-o noi deschis şi categoric, că atitudinea I.P.S. Voastre şi purtarea întru totul necuviincioasă a lui Iuda nu poate duce decât la rău? Şi atunci când însăşi I.P.S. Voastră, bizuit pe lume şi nu pe Domnul, bizuit pe forţa publică şi nu pe puterea Evangheliei aţi pricinuit dezastrul actual, cum mai puteţi spune că mai sunteţi îndurerat sau că nu ne-am aşteptat?... Lipsa de dragoste a I.P.S. Voastre ne-a adus în situaţia grozavă de azi, de care noi nu mai răspundem, dacă nu reveniţi şi nu daţi omului lui Dumnezeu deplina libertate de acţiune. Iubind pe toţi şi respectând pe toţi, noi mergem înainte cu Isus Biruitorul. Pe noi nu ne înspăimântă forţa publică, în care v-aţi pus toată nădejdea. Noi suntem gata pentru orice jertfă. După pilda Sf. ap. Petru şi Ioan, Fapte 4,13, noi vestim cu îndrăzneală Cuvântul lui Dumnezeu (Fap. 4, 13).

Ceea ce se întâmplă azi cu părintele Iosif Trifa, s-a întâmplat şi cu Sf. ap. Petru şi Ioan. Întocmai aceeaşi situaţie. În timp ce ei vesteau pe Isus, şi încă pe Isus Cel Răstignit şi Înviat, (Fap. 4, 10-12), vine autoritatea bisericească (Fap. 4, 5-7), şi-i opreşte că, n-au aprobare de la ei, că nu sunt învoiţi şi fiindcă Numele lui Isus nu le plăcea, cum nu place nici azi, - i-a oprit a mai vorbi despre Isus: ca să nu se lăţească vestea aceasta mai departe în norod, să-i oprim cu ameninţări şi să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele Acesta, adică în Numele lui Isus. Şi după ce i-a chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus.

Drept răspuns Petru şi Ioan le-au zis:

Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu (Fap. 4, 17-19).

Iată situaţia creată păr. Trifa şi - prin el - nouă tuturor care ne-am strâns în jurul Domnului Isus. Creştinii urăsc şi prigonesc pe Isus!...

Ei vor un Isus mort, care nu vede, care nu aude, care nu judecă şi nu răsplăteşte.

Noi vrem şi rămânem cu Isus Cel Răstignit şi Înviat, pe care ni-L predică Sf. ap. Petru şi Ioan. Cu Acest Isus, tot înainte!

Preot Vasile Ouatu.

Suntem la datorie

Părintelui Iosif Trifa

Suntem la datorie

oricât vom suferi

căci Domnul bucuriei

mereu ne va-ntări.

Luptăm, luptăm înainte

aşa precum ne-ai spus

din sfintele cuvinte

a Blândului Isus.

Oricât de mult ar curge

prigoane peste noi

suntem ostaşi ai Crucii

şi nu dăm înapoi.

Nimic nu ne desparte

de-a lui Isus Oştire

când vântul urii bate

săltăm de bucurie.

Prigoanele şi ura

s-or spulbera în vânt

noi vom lupta întruna

sub steagul Oastei sfânt.

(Poezia aceasta e a fratelui Gh. V. Lazăr - Iaşi. Melodia, auzită de la fraţii din Săsciori, jud. Alba, a fost notată de d-ul Orihan din Bucureşti)

Noi nu ne trădăm părintele!

(1 Cor. 4, 15)

Dragostea lui Dumnezeu, care doreşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vină la pocăinţă (2 Petru 3, 9), ne-a chemat de pe căile pierzării acestei lumi la o viaţă nouă, la o viaţă în Isus, butucul viţei (Ioan 15, 4).

Duhul Domnului a suflat peste noi ca şi peste oasele moarte din cartea profetului Ezechiel, înviindu-ne la o viaţă nouă, trăită în Duhul şi puterea Domnului Isus. Câtă fericire în sufletele noastre simţind că avem pace cu Dumnezeu, prin credinţa în Domnul Isus şi că am intrat în această stare de har... (Rom. 5, 1-2). O, binecuvântat să fie Domnul că ne-a chemat de pe calea robiei şi a osândei şi a păcatului, pe calea pe care păşesc copilaşii lui Dumnezeu (1 Ioan 2, 1, 12), fiii lumii (1 Tes. 5, 5), plină de pace, bucurie şi mângâiere, dăruite de Sus.

O! Dar Domnul S-a folosit pentru această minunată Lucrare în inimile noastre de o unealtă smerită, care de 12 ani de zile a lucrat la porunca stăpânului ei, de-a deschide zăvoarele multor inimi, pentru Isus Domnul. Ştiţi cine este această unealtă? O! O ştiţi cu toţii! E părintele scump Iosif Trifa. Cu durere până în adâncul inimii, am aflat că părintelui nostru i se dă cu piciorul şi e alungat ca un câine din locul de unde a trâmbiţat atât de puternic, trezirea, întoarcerea la Isus. Cum se poate ca acela care şi-a cheltuit averea, odihna, energia şi sănătatea pentru ca noi să aflăm pe Domnul, să fie atât de batjocorit? O săgeată ne-a trecut prin inimi când l-am văzut pe părintele nostru drag asemănat cu un lup îmbrăcat în piele de oaie şi în acelaşi timp am primit sfatul să ne ferim de el !!!? O Doamne, ce grozăvie! Sf. Scriptură, Cuvântul Adevărului ne spune: De-aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi, pentru că eu v-am născut în Hristos Isus prin Evanghelie. De aceea vă rog să călcaţi pe urmele mele (1 Cor. 4, 15). Ca şi ap. Pavel pe Corinteni, tot aşa şi noi am fost născuţi în Hristos Isus de păr. Iosif şi nu de altcineva. De te voi uita Ierusalime, să mi se lipească limba de cerul gurii (Psalm 137, 6).

Scumpul şi dragul nostru părinte Iosif, pentru Domnul Isus, noi nu vă uităm şi nu vă trădăm. Sf. voastră ne-aţi născut în Domnul, iar noi vă suntem copilaşi credincioşi. Adunarea Oastei Domnului din Cernăuţi, însufleţită de aceeaşi dragoste pentru Sf. voastră, alături de mine, vă iubeşte, vă sărută mâinile şi este alături de Sf. voastră în războiul cel sfânt. Înainte cu Isus Biruitorul! Salutăm în acelaşi fel cu dragoste pe toţi fraţii noştri iubiţi din întreaga ţară cu 1 Cor. 15, 53 şi Rom. 15, 13. În numele adunării Oastei Domnului din Cernăuţi,

Viorel Bujoreanu - student teolog.

Dezminţiri ce se impun

Cei de la Lumina Satelor, ca să inducă în eroare opinia publică şi mai ales pe fraţii ostaşi, publică şi părerile a doi fraţi de la Bucureşti, care, zic ei, ar fi împotriva păr. Trifa. Dar însăşi afirmaţiile lor mărturisesc falsificarea adevărului. Noi nu credem, că unul măcar din fraţii de la Bucureşti ar putea părăsi vreodată pe părintele Trifa.

Dar chiar dacă s-ar întâmpla aceasta, noi nu ne mirăm. Avem în Scriptură pilda lămurită. De la oameni noi nu aşteptăm nimic. Domnul Însuşi ne-a spus aceasta. Dacă pe El L-au prigonit, cum nu ne vor prigoni pe noi? Dacă pe El L-au părăsit TOŢI până şi ucenicii, adică cei mai de aproape ai Lui, de ce să ne mirăm că unul sau altul din ostaşi s-ar despărţi de Domnul şi ar părăsi pe omul lui Dumnezeu, aruncând chiar cu noroi. Nu, nu, noi nu ne mirăm deloc. Noi ne aşteptăm la orice, deoarece calea Domnului este calea suferinţei şi noi ca ostaşi hotărâţi, pe această cale mergem; dar nu toţi pot merge pe ea. În drum unii mai cad şi nu-i de mirare să cadă şi dintre cei ce predicau.

Dar, ca să vadă şi cei de la Lumina Satelor că altul este adevărul, vom da în cele ce urmează părerile a câtorva fraţi de la fronturi (Cei de la Lumina Satelor au fost asaltaţi cu multe scrisori de la fraţii de pe fronturi, prin care sunt rugaţi a înceta cu abuzurile şi ilegalităţile, declarându-le solemn că ei ostaşii rămân alături de păr. Trifa, care i-a născut în Hristos. Pe acelea se vede, nu le convine a le publica).

Fratele Agapie Tocileanu - Munteni, Buzău - Ialomiţa, scrie:

Vedem că Satan cu toată oastea lui cea întunecată, a tăbărât asupra preaiubitului nostru drag părinte Iosif Trifa. Dar cu toate acestea noi ştim că Isus Mântuitorul şi Biruitorul, nu Se va lăsa batjocorit de nimeni. Noi ostaşii Domnului, care suntem curaţi la inimă, cu toţii vom cădea la picioarele Sfintei Cruci rugându-ne cu lacrimi, ca Domnul să ocrotească pe vasul cel ales, cucernicia Sa Părintele Iosif Trifa, prin care am cunoscut lumina şi slava lui Dumnezeu.

Fratele P. Nicolae - Galaţi: Văzând faptele petrecute la Sibiu, ştiu bine că Satan, vrăjmaşul nostru al tuturor, s-a revoltat peste măsură de tare. A văzut duşmanul că Domnul ne-a trimes pe preascumpul nostru Părinte Iosif Trifa să ne lumineze, şi s-a înfuriat. Noi însă fraţii şi surorile ostaşe, aducem toate mulţumirile gornistului Domnului, care a cântat aşa de tare şi atât de frumos. Cu ochii înlăcrimaţi de bucurie am părăsit lumea şi l-am urmat în căile Domnului, hotărându-ne cu legământ ca să nu ne mai întoarcem niciodată înapoi.

Păr. Iosif a căzut greu bolnav, dar tot n-a încetat a ne chema şi să ne strige ca un bun părinte, din adâncul inimii sale. Chemarea a fost însoţită de jertfă. Ea a născut Oastea, ea a născut sufletele noastre pentru Domnul Hristos şi Biserica Sa, pentru că păr. Iosif a pus la picioarele Domnului tot: avutul său, munca sa, agoniseala sa, sănătatea sa şi chiar viaţa. Faţă de cele întâmplate la Sibiu, văzând cum s-a ridicat un val mare de împotrivire şi răutate contra vasului slab şi ales al Domnului, prigonind Oastea Sfântă, în semn de protestare, spunem din adâncul conştiinţelor noastre că rămânem credincioşi, prezenţi la datorie cu mare recunoştinţă, pentru acel ce Domnul a auzit ruga noastră şi l-a sculat din morţi şi l-a lăsat iarăşi pentru noi mai departe.

Ca fii duhovniceşti ai Bisericii noastre ortodoxe, ascultăm cu dragoste cântarea scumpă a părintelui Trifa.

Fratele V. Gândea - Poroschia, Teleorman: Ne dăm bine seama că la mijloc e prigoana izvorâtă din inimi de piatră sau de lemn... Noi o salutăm cu bucurie - ca pe orice obuz vrăjmaş - şi credem că va pieri odată cu venirea ei. Dragostea este îndelung răbdătoare.

Ne-a mişcat mult Lupul în piele de oaie. Ah!... părintele acela care a contribuit, cu preţul vieţii sale pământeşti, la renaşterea sufletelor noastre şi s-a topit în şcoala şi cuptorul suferinţelor, nu credeam să ni-l închipuiască cineva astfel... Eu am cercat însă să ridic pielea aceea de oaie ca să văd bine lupul şi nu m-am mirat deloc când acolo în locul păr. Trifa am găsit pe altul... Ştiam că dragostea suferă totul, nu ceartă şi nu pizmuieşte. Unde le-o fi dragostea?!...

Noi am cunoscut şi simţit imediat de ce s-a luat conducerea foilor din mâna păr. Trifa, deoarece scrierile de acum sunt reci, fără dar şi sunt aşa pentru că cei ce scriu n-au trecut prin acel cuptor în care s-a topit omul de care se leagă strâns întoarcerea sufletelor noastre pe calea biruinţei. Aşteptăm pe Isus Biruitorul.

Noi rămânem lângă păr. Trifa şi împreună cu el Ostaşi ai lui Isus prin Sfântă Biserica Sa.

Fratele Ioachim Pârvu - Reşiţa, Caraş, scrie: Preascumpul nostru trezitor de suflete, preaiubitul nostru păstor sufletesc Iosif Trifa, Preotul lui Dumnezeu, este aruncat şi vândut de fraţii lui, aşa cum a fost Iosif din Scriptură la egipteni. Rugăm pe Atotputernicul Dumnezeu să-i dea putere să învingă, căci cu noi este Dumnezeu. Să lupte fraţii, să lupte surorile alături de Sfinţia Sa.

Fratele I. Miron - Orhei, scrie: Noi nu ne putem lipsi de scumpul nostru slăbănog, de Părintele Iosif Trifa, care este părintele duhovnicesc prin care am cunoscut Sfânta Evanghelie şi prin Evanghelie pe Hristos.

Fratele Tudor Neamu - Lisa, Teleorman: Din mila lui Dumnezeu şi cu lumina căpătată prin cuvântul împrăştiat de păr. Iosif Trifa prin foile ce a condus şi scrise cu mireasmă duhovnicească, ne-a atras la calea Adevărului potrivit învăţăturilor Sf. Biserici.

În numele fraţilor ostaşi din această comună declar categoric că prin Isus Biruitorul suntem hotărâţi a pierde lutul nostru păcătos şi trecător, spre a câştiga sufletele. Aşteptăm un congres sau o adunare mare, pentru a se lămuri şi da dreptate păr. Trifa să lucreze şi de aici înainte cu curaj pentru Isus Biruitorul, în care vedem cuvinte de foc sfânt şi mireasmă dulce.

Au fost reviste religioase şi vor mai fi, dar n-au dulceaţă pentru noi, ca cele scrise de păr. Iosif care a absolvit şcoala suferinţei, şcoala Duhului Sfânt. Aşteptăm foaia Isus Biruitorul, până atunci ne hrănim din Ostaşul Domnului.

O lecţie de la Dumnezeu

Păţania părintelui Secaş la manevra de la Săsciori, jud. Alba.

La Oaste s-a pornit o luptă nouă: contra părintelui Iosif. Căpetenia acestei lupte e părintele Secaş, cel care a mâncat - şi mănâncă - din pâinea părintelui Iosif, cum zice psalmistul, ca apoi să spună că-i lup! Dar Dumnezeu i-a dat o lecţie. O lecţie ce va rămânea în istoria Oastei ca un răspuns al lui Dumnezeu. Şcoala în care i s-a dat lecţia a fost Oastea din Săsciori şi jur. Pentru a lămuri frontul din Alba, fără nici o socoteală, s-a fixat o mare manevră de iarnă în Săsciori, jud. Alba. Se aşteptau vezi bine, cei de la Lumina Satelor, că vor avea zeci de comune şi mii de fraţi. Nu s-a potrivit însă socoteala de acasă cu cea de la front.

Duminică dimineaţa toţi fraţii din sat s-au dus la biserică. Din satele vecine de-abia au venit 5 fraţi - de la Sebeşul de Jos. După terminarea Sf. Liturghii, păr. Secaş a anunţat adunarea. Iată însă că nimeni nu s-a grăbit să ia parte.

Cei 5 fraţi veniţi din Sebeş nu s-au dus la adunarea păr. delegat cu lămuriri, ci împreună cu fraţii din localitate, unde au plecat genunchii la pământ cerând de la Domnul Biruinţei sprijin şi ajutor pentru Oaste. Părintele Secaş a rămas doar cu 6 ostaşi şi câţiva săteni. Acolo, după anumite planuri meşteşugite au început învinuirile contra părintelui Iosif. Iată însă că pe când vorbea mai cu foc delegatul Luminii Satelor, au început sătenii să-l întrebe şi să-l întrerupă. Vasile Ţivan strigă: acum puteţi vorbi că pe părintele Trifa l-aţi oprit să scoată foaia. I-aţi oprit-o ca să puteţi spune ce voiţi iară Sf. Sa ca să nu se poată apăra. Eu nu sunt în Oaste dar văd minunile ce le-a făcut Oastea şi văd cum acum vreţi s-o distrugeţi.

- Sunteţi nişte lacomi - strigă Partenie a Pali, - după ce a muncit atâta şi s-a jertfit acuma l-aţi făcut lup, acuma nu vă mai trebuie.

Astfel cică i-a trecut pofta de a mai vorbi şi a plecat mâhnit spre Rarău.

Credem că cele de mai sus vorbesc destul de lămurit. Dumnezeu ştie când şi cum să plătească celor ce iau Numele Său în deşert...

Răspunsul fronturilor

Sute de scrisori venite de la fraţii ostaşi. Ce spun fraţii despre întâmplările de la Sibiu?

În legătură cu cele petrecute la Sibiu şi faţă de cele săvârşite acolo, din ordinul Mitropoliei, fraţii de la fronturi au început să-şi spună cuvântul. Părintele Iosif primeşte zilnic zeci de scrisori de la cei ce îi sunt fii şi fraţi duhovniceşti. Din multele scrisori spicuim, deocamdată, următoarele:

Un preot, vechi luptător

Prea cucernice şi mult iubite părinte Iosif, în ajunul Bobotezei am primit, cum cred că au primit şi ceilalţi fraţi ostaşi, foaia Isus Biruitorul, care m-a uimit prin bogăţia de material ce merge drept la inimă... Am nădejde că Domnul va fi cu noi, orice s-ar întâmpla, cerându-I pururea să vă ţină sănătos, spre a alimenta şi mai departe fronturile.

Cu sfinte salutări în Domnul nostru Isus Hristos.

Pr. Gh. Bogoride - Lăloaia - Bacău.

O soră din Ţopa - Tr. Mare

Toată viaţa mă voi strădui să fiu prezentă la datorie după cât Domnul îmi va ajuta. Şi Isus Biruitorul ne va ajuta să mergem înainte, pe calea Lui.

Aurelia Mândroiu - ostaşă

De la păr. Vladimir Popovici

Răspundem la apelul scumpului nostru părinte Iosif, sus şi tare: prezent la datorie. Şi nu mergem cu dezertorii. Trimiteţi Isus Biruitorul spre desfacere.

Pr. Vladimir Popovici - Ostaş, Glingeni - Orhei

Un alt mult râvnitor părinte

Iubite frate în Domnul, Iosif,

Din nr. 2 al foii L. S., am simţit că s-a produs ceva neobişnuit în conducerea foii şi aşteptam scrisul Sf. Tale care a venit prin Isus Biruitorul pe care am abonat-o şi desfăcut-o. Suntem cu Sf. Ta şi cu fraţii împreună lucrători. Să dea Dumnezeu să treacă şi această încercare şi Oastea Domnului să iese biruitoare cu ajutorul Domnului Isus care să fie slăvit în veci. Amin.

Pr. Gh. Popovici - ostaş, Ruginoasa, jud. Baia.

Duioasa scrisoare a fr. Ilie Marini

Iubitul şi mult încercatul nostru părinte,

Vă trimit de pe frontul de luptă unde mă găsesc, din mila Domnului, de câteva zile, această scrisoare. Mă gândesc părinte scump, la împrejurările prin care aţi trecut şi treceţi acum şi împreună cu fraţii, mă rog Domnului să vă întărească şi să fie cu Lucrarea Sa mult încercată. Tocmai eram la fraţii din Vinerea, jud. Alba, când scumpa noastră solie sub numele de Isus Biruitorul ne-a adus veste de bucurie. Deodată am primit însă şi ştirile despre frământările ce s-au petrecut la Sibiu. Toţi fraţii mă întreabă: ce este? Tuturor le-am îndreptat ochii spre Isus Biruitorul. Un lucru mă bucură mult. Toţi fraţii sunt legaţi cu sufletul de Sf. Voastră de aceea bucuraţi-vă părinte drag. Tocmai minunea că Domnul v-a redat iar fronturile de luptă este dovada că El este cu Lucrarea Sa. Ştim părinte că această cale va fi strâmtă, dar asta am aşteptat-o demult şi dacă a sosit acum, slăvit să fie Domnul.

Ilie Marini - ostaş, Săsciori, jud. Alba.

Din capitala Bucovinei

În afară de râvna mult iubitului frate Viorel Bujoreanu am primit următoarele:

De acum înainte ne vom ţine de Isus Biruitorul de la care ne-am născut din nou.

Petru Şerban - ostaş, Cernăuţi.

De la Sâmbăteni, jud. Arad

Iubite părinte Trifa,

Luând cunoştinţă despre schimbările ce s-au făcut la Sibiu, vă rugăm a cerceta dacă banii trimişi de noi au ajuns în mâinile Sf. Voastre sau au ajuns în mâinile acelui comitet pe care nu-l cunoaştem şi cu care nu avem nici o legătură sufletească pentru că nu au clădit nimic la temelia Oastei şi nici nu au lucrat nimic la deşteptarea noastră. Noi vă rugăm să luaţi la cunoştinţă că Oastea Domnului din această comună va rămâne şi pe mai departe credincioasă Bisericii Ortodoxe şi aceluia care ne-a născut la o viaţă nouă şi la al cărui glas noi ne-am deşteptat, - după cum ne-a vorbit păr. Vasile Ouatu la fereastra Sanatoriului din Sibiu. Noi cu toţii am trimis înapoi foaia Lumina Satelor şi suplimentul ei, Oastea Domnului. Aşteptăm cu nerăbdare pe Isus Biruitorul. Domnul ne va duce la biruinţă.

Stancu Petru - ostaş al Domnului.

Din Vişina Veche, jud. Romanaţi

Cucernice părinte Trifa, fraţii din părţile noastre sunt gata de luptă şi vă întindem mâna de ajutor ca să vină Isus Biruitorul.

Petru Stoianovici - ostaş al Domnului.

De la Stăneşti-Măgireşti, jud. Bacău

Iubite părinte Trifa,

Vedem cu durere că s-a început lupta împotriva Sf. Tale. Sub avize importante vedem numai ură. Lucrul e prea jignitor şi mă gândesc, oare cu această recunoştinţă răsplătesc oamenii virtuţile unui om care a muncit cu atâta zel, până la jertfă, pe ogorul Domnului.

Şi lucrul de căpetenie care ne jigneşte e că au asemănat cărţile sf. Tale cu cărţile de joc din gura lupului. Noi vă spunem sincer fără să vă măgulim, că numai datorită cărţilor sf. tale ne-am trezit din somnul păcatelor şi tot cu ele ne hrănim sufletele în adunările noastre.

Apoi dacă nici acestea nu sunt bune, atunci care mai sunt bune?

Noi vă rugăm să ne trimiteţi tot ce scrieţi.

Toader Cazacu - ostaş al Domnului.

Din Conop, jud. Arad

Cucernice părinte sufletesc,

La apelul sf. voastre eu răspund: Prezent la datorie!

Brănescu Petru - ostaş

Ce scrie primul ostaş al Basarabiei

...După oarecare neînţelegeri, ori de ce natură ar fi ele, ca un trăsnet din senin ne vine foaia O. D. nr. 3 cu ilustraţia: un lup murdar, în piele de oaie cu 3 cărţi de joc în gură şi cu inscripţia poftire frăţească. Această închipuire diabolică ni-l înfăţişează pe martirul nostru, pe acela care s-a sacrificat pe sine în slujba Sf. Evanghelii, pe păr. Iosif Trifa. Asta e grozav, nu e altceva decât un glonţ tras în plin, direct în sufletul nostru, zidit prin ajutorul sf. Sale. Asta e o apostolie în folosul vrăjmaşilor Bisericii noastre ortodoxe. Duşmanii Bisericii vor umbla la dreapta şi la stânga cu această ilustraţie a celui care i-a lovit, şi pe care ai săi îl dau în chip de lup.

Apoi noi când am trimis dinarul văduvei pentru tipografia Oastei, l-am trimis la chemarea părintelui Iosif. Oastea era săracă şi cu anevoie se scoteau cărţile şi foile. În acel timp nevoios nu erau concurenţi şi nici neînţelegeri. Astăzi când O. D. are ceva, se găsesc şi concurenţi care sunt gata să omoare suflete numai să pună mâna pe ceea ce le place ochilor trupeşti.

Diaconul Gh. Coralciuc

com. Trebujeni, jud. Orhei, ostaş al Domnului.

Ce zice fratele Radu Hagiu

Eu prefer să rămân cu Isus Biruitorul. Am făcut abonamente pentru noua gazetă. Bunul Mântuitor să vă dea putere să duceţi lupta până la capăt cu Isus Biruitorul.

Radu Hagiu - ostaş, Braşov.

Ce zic fraţii din Grăniceri - Arad

Iubite părinte Iosif,

Starea ce ni se prezintă, ne-a făcut ca după 12 ani de citire a foii L. S. că toţi cititorii ei au abzis-o. Fraţii au zis: dacă părintele Iosif a fost dat afară, noi mergem după omul lui Dumnezeu.

Ştefan Moţiu - cantor, ostaş.

Din Matca, jud. Tecuci

Cucernice părinte Trifa,

Dorinţa noastră este să fim cât mai mulţi cu Domnul şi cu Isus Biruitorul. Vom lupta înainte alături de sf. voastră. Domnul va birui.

Neculai Gh. Jâtcă - ostaş al Domnului.

Un frate învăţător din Bihor

Iubite părinte sufletesc,

Primind noua gazetă m-am bucurat că iarăşi vom avea hrană sufletească. Dăm slavă lui Dumnezeu şi pentru prigoană. Noi ştim cât aveţi de suferit de la cei ce vă iubesc. Ne vom ruga mereu Domnului nostru Mântuitor ca să vă ajute să biruiţi.

Hera Dumitru - înv. ostaş.

De la Iaşi, capitala Moldovei

Iubite părinte Trifa,

Vedem cum diavolul luptă mereu. Dar Isus va birui! Noi cei din Iaşi grupaţi în jurul păr. Lungeanu salutăm suferinţa sf. voastre. Noi vom căuta să nu pierdem pe Isus Cel Răstignit. Deşi suntem puţini, noi facem zid de apărare în jurul sf. voastre şi vă vom asculta sfaturile şi învăţăturile pentru că glasul sf. voastre ne-a arătat calea către Isus.

Pe sf. ta te-am auzit vorbind întâi de Oaste. Ştim cât aţi suferit. Noi vom merge cu Isus Biruitorul înainte. Pentru Iaşi trimiteţi 60 ex. gazete.

Ioan V. Lazăr - ostaş al Domnului.

Un notar, ostaş al Domnului

De aici din depărtare ne apropiem cu frică şi cu cutremur de Tine Doamne Isuse şi Te rugăm plini de nădejde, învredniceşte-ne din nou ca să putem auzi glasul sfânt al părintelui nostru iubit, care ne-a îndemnat cu atâta dragoste la lupta cea sfântă pentru mântuirea sufletelor noastre şi pentru întărirea Sfintei Tale Biserici.

Ioan Diniş - notar - ostaş al Domnului.

De la Oastea din Văleni, jud. Făgăraş

Cucernice părinte Trifa,

Cu durere am aflat despre cele petrecute la Sibiu. Noi ştim însă cine a fost în fruntea Oastei şi ostaşii din Văleni vor urma pe acela care i-a scos la lumină de la moarte şi din lanţul păcatului. Noi credem că nimeni nu trebuie să caute la munca altuia.

Iosif Boieriu - ostaş.

Ce scriu două surori ostaşe

Am auzit şi noi despre cele întâmplate la Sibiu şi ne mirăm mult de cele ce s-au petrecut. Cuvintele cele dulci şi cărţile cele minunate care ne încălzeau inimile sunt astăzi răstignite - ca şi Isus Biruitorul. N-avem însă nici o grijă căci ştim bine că Domnul va fi Acela care va birui.

Slăvit să fie El!

Maria Popa şi Paraschiva Banciu

ostaşe, Tilişca, jud. Sibiu.

Ce scrie un preot din Dâmboviţa

Iubite părinte,

Cu multă durere am luat la cunoştinţă de faptele petrecute în sânul Oastei şi am tot aşteptat să văd închizându-se cât mai curând această rană atât de dureroasă pentru mersul şi dezvoltarea acestei lăudabile mişcări de înnoire creştinească.

Nu mi-a fost greu să precizez de la început cine poartă vina şi cu cine merge dreptatea, cunoscând anumite pofte de lăcomie şi dominaţie ale unor anume feţe bisericeşti, depăşiţi şi ca moral şi ca intelect de mulţi din preoţii de mir care şi-au înţeles drumul crucii în munca pastorală. Nu mai încape îndoială că păr. Trifa trebuie sprijinit şi cu fapta, nelăsându-l pradă poftelor nesăţioase de acaparare şi distrugere. Această Dumnezeiască instituţie - se pare că e sortită ca tocmai cei ce sunt chemaţi s-o ilustreze, o pogoară cu asemenea fapte.

Aproape că nu-ţi vine să crezi că asemenea fapte se petrec în Biserica creştină şi sunt dirijate de un conducător al ei. Diversiunea cu plecarea păr. Trifa din sânul Bisericii, nu poate prinde. De la o vreme pare că autoritatea bisericească nu are altceva de lucru decât să îngroape pe cei mai buni slujitori ai ei şi să înalţe pe toţi nechemaţii şi neisprăviţii. Pornirile acestea trebuie stăvilite cu orice preţ. Deocamdată trebuiesc refuzate toate foile venite de la Sibiu şi abonate numai cele trimise de părintele Trifa. Mă doare că într-o vreme ca cea de astăzi când mişcarea aceasta luase proporţiile unui eveniment din primele veacuri creştine, a venit o asemenea calamitate ca s-o zăgăzuiască şi s-o tulbure..

Dumnezeu va trimite pedeapsa la vreme.

Pr. P.P. - jud. Dâmboviţa.

Ce spun fronturile

La redacţia foii Ostaşul Domnului am primit o mulţime de scrisori, adresate părintelui Vasile Ouatu, redactorul foii, şi din care se poate de-asemenea vedea ce spun fronturile şi ostaşii. Spicuim următoarele:

Un ostaş din Bucovina

Vă comunic că Oastea Domnului din jud. C. Lung - Bucovina este unanim pentru părintele Iosif Trifa, fiindcă al lui glas l-am auzit mai mult şi mai bine şi prin a lui chemare am plecat la lupta sfântă. Îl cunoaştem pe Isus ca Mântuitor şi pe păr. Iosif ca un apostol al vremilor noastre. Cine nu este cu Domnul e cu Faraon în Egipt şi cine este apoi cu Domnul şi cu păr. Iosif merge luptând spre Canaan. Mărit să fie Domnul pentru toate.

Latiş Gheorghe - ostaş, Câmpulung - Bucovina.

Unde să mergem?

P.C. Părinte Ouatu,

Aflând despre acele schimbări de pe la Oastea noastră dragă, vă rugăm să publicaţi această scrisoare:

I.P.S. Sale Mitropolit Nicolae.

Noi ostaşii Domnului suntem un fel de călători către Patria Cerească. Ne asemănăm întrucâtva cu israelienii prin pustie. Ei aveau conducător pe Moise. Noi am plecat cu părintele Iosif Trifa. Întotdeauna simţeam lipsa păr. Trifa şi eram cu nădejde duhovnicească. Iată însă că atunci când a sosit la luptă e dat la o parte. Noi o spunem pe faţă: nu vrem cerceii de aur şi verigile de la boieri. Noi nu vrem un scris măiestrit şi fără sare. De aceea noi mergem după părintele Iosif căci scris este: chiar dacă aţi avea zece mii de părinţi, unul este care v-a născut duhovniceşte (1 Cor. 4, 15). Judecaţi I.P.S. Stăpâne cine ne-a strâns din toate colţurile ţării la Sibiu la cărţi şi la gazete? De ce am alergat noi la Sibiu? Noi o spunem cu sinceritate: conţinutul de azi al gazetelor să-l fi avut de la început, nu ne mai vedea nimeni la Sibiu căci mărit să fie Dumnezeu, scriitori avem şi în provinciile noastre. Este părintele Iosif, care prin vraja Cuvântului ne-a născut la o viaţă nouă şi de aceea noi nu-l putem părăsi.

Silvestru Ţurcanu - sat Pojorâta, jud. Bălţi

ostaş al lui Isus Biruitorul.

Prezenţi la datorie

Am mai primit numeroase scrisori de la fronturi în care fraţii ostaşi răspund: prezenţi la datorie. În numerele viitoare le vom publica. Deocamdată amintim cele primite de la următorii fraţi şi grupuri ale Oastei:

Morariu Mihai - Simeria, jud. Hunedoara; Mocuţa Ştefan - Arad; M. Vulcan - Constanţa; Gh. Gheorghe - Cernăuţi; Ana Munteanu - Călăraşi; I. Stănescu - T. Severin; Ion Moţoi - Olt; Viţă Ştefan - Mehedinţi; Florea Călin - Teleorman; M. I. Bozavan - Tg. Jiu; Leana Iliescu - Bucureşti; Paraschiv Sârghie - Corod; Oastea din Obârşia Nouă - jud. Romanaţi; Gh. Gloguş

- Borodnic, Bucovina, de la frontiera de vest a Banatului; Ana Tudoran - Braşov; Oastea Domnului din Mândruloc şi Cicir, jud. Arad; Oastea Domnului din Stoborăşti - Teleorman; Oastea Domnului din Lugoj; Ion Bărsan - Brăila; Zaharie Cudlic - Pojorâta, Bucovina; Oastea Domnului, com. Teleaga, jud. Prahova; Dumitru Caba - Beznea, Bihor; C. C. Călin - Călăraşi; Prof. de religie Gh. A. - Bucovina; Ion Gh. Oltean - Ciofrângeni, Argeş; N. Brânduşa - Şoimuş; Ioan Vişan - Mehedinţi; Ioan Paţilea - Pechea, Covurlui; Tuza Ioan - Călan - Hunedoara; Anisia Morariu - Săsăuş, jud. Sibiu; Bodaş Gh - Bucovina; I. Lugojan - Timiş; Grămadă N. - C-Lung, Bucovina; Constantin Brădăţean - Capu-Codrului - Bucovina; Alexandru Stegaru - Gura Săraţi, Buzău; Gh. Ciutilă - Romoşel, Hunedoara; Michailă Iacob - Vânători, jud. Tr. Mare; Ioan Stănicioiu - Sântămăria de Piatră, în numele Oastei de acolo; Aurel Şampu - Cincşor - Făgăraş; C. V. Pădurean - Simnices, Botoşani, etc.

Dreptate, lumină şi adevăr

Cei de la Lumina Satelor care s-au făcut stăpâni pe munca şi jertfa părintele Iosif Trifa, prin acte cu totul necreştineşti ca: abuz de putere, etc. etc... socot că dacă au furat în văzul lumii foaia Oastea Domnului, vor putea fura şi camioneta Oastei. Cu aceste gânduri probabil, sau în nădejdea că vor induce în eroare pe fraţii ostaşi, publică înainte cheta pentru camionetă. Dacă se poate spune că trăim în ţara abuzurilor şi a ilegalităţilor, apoi s-o ştie toţi că ostaşii au ochi şi văd.

Camioneta este proiectată pentru Oastea vie, activă, lucrătoare şi nu pentru o Oaste moartă, lipsită de orice duh, care urăşte şi prigoneşte pe Hristos. Fraţilor luaţi aminte!

La încheierea foii primim îmbucurătoarea veste că foaia Isus Biruitorul este liberă să apară. Fraţii o vor primi peste câteva zile. Isus Biruitorul a biruit!

Cuvântul Oastei Domnului de la Iaşi

În sufletele tuturor ostaşilor de la Iaşi şi chiar din întreaga Moldovă au avut un răsunet dureros ultimele veşti de la Sibiu, veşti împrăştiate şi exagerate în mod interesat de părintele Petru Chirică, asupritorul Oastei Domnului de pe aceste meleaguri.

Faţă de această întorsătură a lucrurilor, găsit-am de cuviinţă să ne spunem şi noi cuvântul nostru.

Dacă faţă de ierarhia noastră bisericească, cea de Dumnezeu rânduită după vremi ca povăţuitoare, suntem între cei dintâi pildă de ascultare, căci aşa spune porunca Dumnezeiască pe de-o parte, iar pe de alta chiar însăşi firea neamului nostru în tot trecutul istoriei lui n-a cunoscut altă atitudine faţă de stăpânire decât de respect şi ascultare, ne întrebăm: cum am putea călca noi acelaşi Cuvânt Dumnezeiesc care ne porunceşte să nu uităm pe cei care ne-au grăit despre Cuvântul lui Dumnezeu? (Evrei 13, 7). Deci nu vom putea uita şi părăsi pe păr. Iosif Trifa, acela care ne-a trezit la o viaţă nouă. Căci nu putem considera toate acele relaţii date de Lumina Satelor despre păr. Iosif decât pietre aruncate cu gând ucigător în capul aceluia care o viaţă întreagă n-a ştiut decât să se roage şi să sune din trâmbiţa redeşteptării. Oh! Dumnezeule! Ce o fi zicând sectanţii?... Ce o fi gândind Satana?...

Noi, ostaşii de la Iaşi şi cu asentimentul celor 60 de cluburi ostăşeşti din întreaga Moldovă, Bucovina şi Basarabia, cu care suntem în legătură şi corespondenţă frăţească, protestăm contra acestui odios atentat la numele părintelui Iosif Trifa şi rugăm respectuos pe I.P.S. Mitropolitul Nicolae al Ardealului să cerceteze încă odată şi mai de aproape cazul (situaţia) redându-ne tuturor ostaşilor pacea sufletelor noastre; iar părintelui Iosif posibilitate şi încurajare la greaua luptă contra puternicului vrăjmaş diavol. Căci prin el astăzi cunoaştem pe Hristos şi nu ne putem despărţi de glasul lui decât când ne va închide mormântul.

Ne închinăm legilor, ne supunem ierarhiilor noastre bisericeşti, dar calea sufletului nu ne va putea-o închide nimeni. În numele Oastei Domnului din Iaşi şi cu asentimentul tuturor fraţilor din Moldova, Bucovina şi Basarabia.

Ioan V. Lazăr - ostaş, Iaşi, biserica Frumoasa.

Un cuvânt al Oastei Domnului din Galaţi

Suntem cu sufletul zdrobit că luptătorul aprig de la foaia Oastea Domnului azi Isus Biruitorul, părintele Iosif Trifa, care a trecut printr-o lungă şi grea suferinţă de boală, zăcând ani de-a rândul pe pat de sanatoriu, azi când Domnul l-a înviorat puţin, Satan din nou lucrează şi de data aceasta cu mai multă furie spre a-i zdrobi sufletul. Acum 6 ani prin puterea Domnului Isus şi credinţa vie, păr. Iosif a născut pruncul foaia Oastea Domnului care cu sacrificii mari a crescut până la vârsta de 6 ani. Astăzi Satan vrea să ucidă acest copil. Deoarece acest prunc a rodit atât de mult şi a dus mulţi oameni la credinţă scoţându-i din mocirla păcatului, - Satan s-a înfuriat şi vrea cu orice preţ a-l nimici.

Dar oricât de puternic ar fi Satan, alături de care lucrează întreaga lume pământească, el nu ne va birui, deoarece cu noi lucrează Domnul şi îngerii din ceruri.

Pentru aceea noi ostaşii Domnului din Galaţi, având sufletul zdrobit şi ochii înlăcrimaţi, protestăm din toată inima în Numele Scumpului nostru Mântuitor, Doctorul şi Vindecătorul oricărui suflet, împotriva tuturor actelor necreştineşti săvârşite cu intenţia de a nimici un om şi o lucrare.

În interesul Oastei din întreaga ţară cum şi al Sfintei noastre Biserici, rugăm stăruitor pe I.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae să înceteze prigoana îndreptată asupra păr. Iosif Trifa şi să-i lase libertatea de acţiune să poată continua lupta pentru Isus Biruitorul şi pentru cucerirea sufletelor căci numai Isus poate coborî în suflete pace şi iubire.

Pentru aceea noi ostaşii Domnului făgăduim solemn că ducem lupta înainte cu Isus Biruitorul.

Oastea Domnului - Galaţi.

Slăvit să fie Domnul!

Meditaţii :

Pe cel ce ţi-a vestit ţie Cuvântul lui Dumnezeu să-l cinsteşti şi să-ţi aduci aminte de el ziua şi noaptea... ca de unul care ţi-a făcut bine,

căci unde este învăţătura Dumnezeiască, acolo este Dumnezeu de faţă.

Să cauţi în toate zilele faţa sfinţilor ca să te odihneşti în cuvintele lor.

Din Rânduielile Apostolilor, cartea IV, 10.